Haná cu Alianţa!

August 11, 2011

„Dacă spuneam în campania electorală, era haná cu Alianţa”, a declarat ex-preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, referindu-se la mişmaşurile legate de legea cazinourilor şi paguba de 6 milioane de lei adusă Bugetului de Stat ca urmare a aplicării acestei legi. Cu siguranţă, consângenii noştri din România nu au înţeles exact ce a vrut să spună Mihai Ghimpu prin acest „haná”, scos din straturile cele mai tulburi ale subculturii româneşti de la răsărit de Prut.  Câteva explicaţii filologice se impun de la sine în această situaţie.

HANÁ” este un cuvânt de origine evreiască pătruns în limbajul argotic al basarabenilor pe filieră ruso-odesită încă în epoca ţaristă, dar consolidat în româna vie din Basarabia în perioada interbelică şi postbelică, fapt ce se explică printr-o prezenţă evreiască masivă la Chişinău şi în principalele oraşe şi târguri de la noi. Argoticul „haná” îl reproduce pe evreiescul  חנה-hana, cu sensul  iniţial de „a face un popas în drum”, „haltă”, „capăt de drum”, „sfârşit”.  „Haná” nu este singurul cuvânt argotic evreiesc în limba română.

Tot aşa cum românii mai mult sau mai puţin instruiţi din România folosesc un şir de ţigănisme (de tipul „mişto”, „haios”, „nasol”, „gagică”, „lovele” etc.), cei din Basarabia apelează uneori la evreismele din limbajul argotic local.

Din categoria de evreisme din vorbirea românilor (dar şi a ruşilor, ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni) fac parte şi alte cuvinte decât „haná”-ua ieşită din gura lui Mihai Ghimpu. Bunăoară, „MALINĂ” (din evreiescul  מלון-malon, cu sensul iniţial de „han”, „hotel”,” loc pentru dormit” şi cu sensul curent de „loc de întrunire al hoţilor şi pungaşilor”) sau „ŞMON” (din evreiescul שמונה-şmona, cu sensul iniţial de „opt” şi cu sensul curent de „percheziţie” . În epoca ţaristă percheziţiile în celulele din puşcării se făceau la orele 8.00 seara, în timp ce deţinuţii luau cina). De asemenea, printre argotismele de origine evreiască din româna vie de la noi întâlnim şi cuvinte ca „HALEAVĂ”(din evreiescul  חלב-halav, cu sensul iniţial de „lapte” şi cu sensul curent de „ceva obţinut/primit gratis/pe degeaba”. Evreii săraci din Odesa şi Chişinău primeau vinerea la sinagogă, în dar, câte un codru de pâine şi o porţie de lapte, ca să aibă cu ce întâmpina sabatul), „BAŞLĂ”, cu pluralul „başle” şi forma verbală „A BAŞLI”, (din evreiescul  בישל-bişel, cu sensul iniţial de „a fierbe” şi cu sensurile curente de „bani”, „câştig”, „căpătuială”, „a plăti”. În concepţia populară evreiască, banii vin din gradul de „fierbere” al unei afaceri.), „PARAŞĂ”  (din evreiescul  פרש-paraş, cu sensul iniţial de „călăreţ” şi cu sensul curent de „closet”. Cuvântul a venit din limbajul soldaţilor şi puşcăriaşilor, cărora poziţia pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice le amintea statul în şa), „CIUVAH”/”CIUVAC”, cu forma feminină „CIUVIHĂ” (din evreiescul תשובה-tşuva, cu sensurile iniţiale de „revenire”, „întoarcere”, „pocăire” şi cu sensul curent de „bărbat”şi, respectiv, „femeie” care s-au lepădat de trecutul lor (de hoţ, pungaş sau desfrânată) şi au revenit  în rând cu lumea), „ŞUHER” (din evreiescul שחרר-şuhrer, cu sensul iniţial de „lipsit de griji/responsabilitate/obligaţii” şi, în expresia „a sta la şuher”, cu sensul curent de „a sta de pândă”, „a veghea asupra pericolelor care îi pasc pe hoţi sau pe infractori”). Un evreism mai vechi, venit în limba română pe filieră slavă bisericească, este şi cuvântul „CURVĂ” (din evreiescul  קרבה-carva, curva, cu sensurile iniţiale de „apropiere”, „intimitate”, „înrudire” şi cu sensul curent de „fiinţă (umană) desfrânată”). Nu este nici cazul şi nici momentul să trecem aici în revistă toate evreismele din argoul românesc. Ajung cele prezentate mai sus.

După această digresiune etimologică, să revenim însă la ideea exprimată de fostul preşedinte interimar: „Haná cu Alianţa!”. Faptul că actuala coaliţie de guvernământ a trecut în ultimii doi ani prin mai multe cumpene, când însăşi existenţa ei a fost cât se poate de problematică, nu constituie un secret. Păruielile publice la care s-au dedat cu zel capii coaliţiei (Ghimpu, Filat, Lupu şi, într-o vreme, Urechean) au scos la iveală fragilitatea AIE, ca şi lipsa cvazicompletă de „principii şi valori” ale acesteia. „Betonul armat” despre care ne tot predicau în conferinţe de presă şi pe la televiziuni cei patru atlanţi ai originalei democraţii moldoveneşti s-a dovedit a fi de o marcă nebănuit de slabă. Măcinată de contradicţiile ei interne şi de competiţia egoistă a partidelor constitutive pentru acapararea controlului asupra unor segmente cât mai largi ale economiei şi politicii autohtone, AIE ni se prezintă nu doar ca o construcţie eclectică şi lipsită de liant, ci şi ca una sortită din pornire eşecului. Accesele de sinceritate care îi pălesc uneori pe rând, alteori concomitent, dar din ce în ce mai des pe Ghimpu, Lupu şi Filat exteriorizează adevărata stare de spirit din sânul coaliţiei de guvernământ, dând tonul dezbaterilor publice, fie în presă, fie în stradă, printre lumea de rând. În aceste condiţii nu putem vorbi, din păcate, nici despre unitate în alianţă, nici despre consens la nivelul întregii clase politice, când este vorba de interesele majore ale statului şi ale societăţii. Ceea ce, între altele, vulnerabilizează enorm Republica Moldova în raporturile ei cu marile puteri, mai cu seamă când este vorba despre probleme de primă importanţă. Chestiunea diferendului moldo-rus din Transnistria este de căpătâi în lista acestora.

Acum deputaţii sunt în vacanţă. Acalmia politică este înşelătoare. Putem presupune cu o mare doză de siguranţă că toamna ne va oferi surprize de proporţii pe scena noastră politică. Până la urmă s-ar putea ca Mihai Ghimpu să fi fost profet fără să vrea şi fără să ştie. Pe zi ce trece devine tot mai clar că alianţa de guvernământ îşi trăieşte ultimele luni sau poate chiar săptămâni, urmând să-şi dea, în mod natural, obştescul sfârşit. Atunci când se va încheia procesul de descompunere a coaliţiei aflate la putere, toată lumea îşi va aminti din nou de pitorescul şi adesea grosierul Mihai Ghimpu, acest Dumitru Moţpan al timpurilor de astăzi, ca şi de expresia lui necioplită şi pe cât de frustă, pe atât de adevărată: „Haná cu alianţa!”. N-am spus noi asta, a spus-o chiar unul dintre corifeii actualei puteri.

Dacă va fi „Haná cu alianţa!”, după cum se vede deja cu ochiul liber, ne întrebăm dacă este de bine sau este de rău. Probabil că este mai mult de rău decât de bine, pentru că faptul face dovada unei instabilităţi politice îngrijorătoare. Singurul lucru important asupra căruia trebuie să fim atenţi este ca instabilitatea din coaliţia de guvernământ să nu inducă o destabilizare şi mai mare la scară naţională, astfel încât să ajungem – Doamne fereşte! – să constatăm într-un ceas rău că este  „Haná cu Republica Moldova!”.


AIE cu Voronin, AIE cu comunişti!

Iulie 25, 2011

„Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!” a fost o lozincă de bază a PLDM şi a AIE în momentul accederii lor la guvernare. Pe durata celor doi ani de aflare la putere, două componente din trei ale coaliţiei de guvernământ, axându-se pe „principii şi valori”, au purtat negocieri şi consultări cu Vladimir Voronin şi PCRM.

Mai întâi Partidul Democrat al lui Marian Lupu a negociat separat cu PCRM posibilitatea unei coaliţii de guvernământ, după care a venit rândul Partidului Liberal Democrat al lui Vladimir Filat, care a purtat consultări separate cu Voronin şi comuniştii, departe de ochii şi urechile opiniei publice. Filat nu a ezitat să acuze PDM-ul de trădare a „principiilor şi valorilor” AIE, după cum nici Lupu nu a ezitat să acuze PLDM-ul de acelaşi păcat. Aceste apropieri de PCRM au fost o dovadă de realism, de complicitate, de calcul politic meschin sau de simplă şi banală aventură?

„Principii şi valori”…

Alegerile locale de anul acesta au încâlcit şi mai mult iţele politicii autohtone. Lipsa dorinţei sincere a coaliţiei de guvernământ de a configura administraţiile raionale în acord cu „principiile şi valorile” sale şi cu scorul acumulat de cele trei partide de guvernământ a dat peste cap situaţia de ansamblu. La prima vedere, absenţa consensului componentelor AIE pentru încheierea unui Acord politic privind constituirea de alianţe la nivelul II al administraţiei publice locale a lăsat evoluţia situaţiilor din raioane la voia întâmplării. Astfel, lucrurile au luat-o razna, iar votul pentru alegerea preşedinţilor de raioane ne oferă acum cel mai pestriţ tablou politic de la declararea independenţei noastre de stat încoace.

Ecuaţii politice locale

O trecere în revistă e necesară. La ora închiderii ediţiei au fost disponibile date parţiale privind subiectul care ne interesează. Doar câteva sunt raioanele în care preşedintele a fost ales cu votul unei singure fracţiuni: 1. Basarabeasca (PCRM), 2. Donduşeni (PCRM), 3. Dubăsari (PCRM). Un caz particular reprezintă raionul Nisporeni, unde preşedintele a fost ales cu votul unei singure fracţiuni (PD), după ce aceasta a cooptat 2 consilieri PCRM şi 1 consilier din partea „Alianţei verzi”.

În majoritatea consiliilor raionale, preşedinţii au fost aleşi ca urmare a constituirii unor majorităţi politice foarte diferite de la caz la caz. Aşa sau altminteri, din caleidoscopul politic local culoarea roşie nu lipseşte complet. Numai în şapte raioane au fost constituite alianţe care îi exclud pe comunişti: 1. Călăraşi (PD + PL + PPCD), 2. Drochia (PLDM + PD + PL), 3. Leova (PLDM + PD), 4. Soroca (PLDM + PD + PL), 5. Şoldăneşti (PLDM + PDM + PPCD), 6. Teleneşti (PLDM + PD + PL), 7. Ungheni (PLDM + PD + PL).

Să vedem care este situaţia coaliţiilor politice în celelalte raioane. Cu toate că cele trei partide componente ale coaliţiei de guvernământ au obţinut, la ultimul scrutin local, majoritatea absolută în 26 din cele 32 de raioane, totuşi alianţele ad-hoc s-au configurat, în momentul alegerii preşedinţilor de raion, altfel decât ar fi dictat-o logica supravieţuirii AIE. Noile ecuaţii politice din teritoriu se prezintă astfel: 1. Anenii Noi (PCRM + PD), 2. Briceni (PCRM + PLDM), 3. Cahul (PCRM + PD + PPCD), 4. Căuşeni (PCRM + PL + PD), 5. Criuleni (PCRM + PLDM), 6. Edineţ (PCRM + PLDM), 7. Făleşti (PCRM + PD), 8. Floreşti (PCRM + PD), 9. Hânceşti (PCRM + PLDM), 10. Ialoveni (PCRM + PL + PD), 11. Orhei (PCRM + PLDM + PL + PD + PSD), 12. Rezina (PCRM + PL + PD), 13. Sângerei (PCRM + PLDM), 14. Străşeni (PCRM + PLDM), 15. Ştefan Vodă (PCRM + PD), 16. Taraclia (PCRM + PLDM + PD + PSD). Ne-au lipsit informaţiile privind situaţia la acest capitol în raioanele Cantemir, Cimişlia, Glodeni şi Ocniţa (unde preşedinţii urmau să fie aleşi joi, 21 iulie).

Potrivit datelor disponibile, din cei 28 de preşedinţi aleşi până astăzi în cele 32 de raioane, 11 sunt membri ai PLDM, 10 – ai PCRM, 6 – ai PD şi 1 – al PL.

Mariaj cu PCRM

Virginitatea politică „anticomunistă” a PLDM, PL şi PD este deja iremediabil pierdută. Rezultatele scrutinului local ar fi permis crearea majorităţilor AIE în 26 de raioane. Totuşi, asemenea majorităţi au fost constituite doar la Drochia, Soroca şi Ungheni. În rest, s-a mers pe alte formule politice. Mariajul cu PCRM al celor trei partide aflate la putere la nivel central va produce, evident, ca orice relaţie de acest gen, anumite efecte. Ele se vor resimţi în mod negreşit la nivelul administraţiei centrale şi vor determina o oscilaţie riscantă a vectorului de politică externă. Vom urmări în timp evoluţiile politice la scara fiecăruia dintre aceste raioane, ca şi efectele lor concrete pe alte paliere.

Comuniştii şi-au compensat pierderile

Aşa cum se vede, stindardul anticomunismului de paradă nu mai flutură fălos pe catargul PLDM şi al AIE ca la 7 aprilie 2009 sau după. Putem constata chiar că idilele locale ale unora dintre componentele AIE cu PCRM depăşesc deja în intensitate dispreţul nedisimulat pe care aceste componente şi-l arată reciproc, sub privirile satisfăcute ale comuniştilor. De fapt, comuniştii, care au pierdut alegerile în 26 de raioane, şi-au compensat pierderea prin coalizarea cu PLDM, PL şi PD în cele mai multe dintre consiliile raionale. O situaţie asemănătoare întâlnim şi în consiliile majorităţii oraşelor centre de raion, ca şi într-un număr important de consilii ale satelor, oraşelor şi comunelor din ţară.

Tot răul spre bine?

După ce fiecare partid din AIE a păcătuit politic, fie separat, fie în grup, cu PCRM la nivel raional, se pare că s-ar putea întrezări, înaintea unor eventuale alegeri parlamentare anticipate, o soluţie pentru alegerea şefului statului şi modificarea Constituţiei. Consiliile raionale sunt un fel de parlamente locale. Judecând după faptul că în tocmai 6 raioane (Briceni, Criuleni, Edineţ, Hânceşti, Sângerei, Străşeni) funcţionează alianţe doar între PLDM şi PCRM, partidele cu cele mai numeroase fracţiuni parlamentare, avem destule temeiuri să admitem că marele târg şi înţelegeri politice se vor face anume între grupările lui Filat şi Voronin.

Pentru alegerea Preşedintelui de către Parlament sunt necesare 61 de voturi din 101. Din cele 101 de mandate de parlamentar 43 revin PCRM, iar 30 – PLDM. O majoritate ad-hoc de 73 de mandate (PLDM + PCRM), cu mult peste necesarul cerut de Constituţie, şeful statului ar putea fi lesne ales. Dacă Filat s-a aliat cu Voronin în atâtea „parlamente locale”, de ce nu s-ar alia şi în Parlamentul de la Chişinău?

Între mafie şi comunism, Filat preferă comunismul

Trebuie să mai luăm în calcul gâlceava politică (gâlceavă, delicat vorbind, întrucât este vorba de o ditamai ciomăgeală!) dintre Filat, Lupu şi Ghimpu. Ea prevesteşte clar o destrămare a alianţei de guvernământ şi o aliere a lui Filat cu Voronin. Renunţând la sloganul „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!”, Filat, care gândeşte schematic ca mulţi dintre oamenii de afaceri intraţi în politică pentru a face mai mulţi bani, se va crampona de o altă gogorinţă lozincardă: „Moldova fără mafie, Moldova fără păpuşar (Plahotniuc)!”. El a şi declarat deja că „mafiotizarea este mai periculoasă decât comunizarea ţării”. Cu alte cuvinte, Plahotniuc, Lupu şi Ghimpu sunt pentru Filat mai periculoşi decât Voronin şi Tkaciuk. Iar Lupu, Plahotniuc şi Ghimpu nu-i vor putea imputa lui Filat nimic, de vreme ce şi partidele lor s-au aliat cu PCRM în unele raioane, aruncând PLDM-ul în opoziţie. Cu certitudine, ideea şefului PLDM este să-i elimine de la putere pe actualii săi parteneri din AIE şi să readucă PCRM-ul, într-o formulă sau alta, la masa guvernării, alături de el. Nu comentăm aici şi acum această idee a premierului. Luăm doar act de ea şi mergem mai departe, pentru că timpul şi electoratul o vor confirma sau invalida, iar Filat, care se pare că dă toate pe una, adică îşi asumă integral riscurile şi consecinţele, va încasa un beneficiu politic de proporţii sau va plăti un preţ electoral foarte scump. În ambele cazuri este necesar să avem în vedere nu doar efectele politice, bune sau rele, la scară naţională, dar, mai ales, reacţiile şi atitudinile care vor veni atât din partea Bruxellesului, cât şi a Moscovei şi Washingtonului.

Unde dai şi unde crapă!

Se adevereşte încă o dată că politica internă moldovenească şi geopolitica regională se intercondiţionează. Cu precizarea că factorul geopolitic este întotdeauna precumpănitor la noi şi, în cazul unui joc riscant al actorilor politici autohtoni, ţara şi-ar putea pierde complet suveranitatea şi aşa limitată, ajungând în definitiv un protectorat străin, fie rusesc, fie euroatlantic, fie ruso-euroatlantic.


Legea lustraţiei sau moldovenii nu sunt georgieni!

Iunie 11, 2011

Georgienii, cu mult mai avansaţi în procesul de democratizare şi de construcţie naţional-statală, au demonstrat, pentru a câta oară, că au caracter. Voinţa politică a georgienilor de a se debarasa de balastul sovietic, pentru a putea progresa pe calea modernizării propriei lor ţări, s-a manifestat de curând prin adoptarea „Cartei Libertăţii” de către Parlamentul de la Tbilisi, la 31 mai, cu unanimitate de voturi. „Carta Libertăţii” este denumirea Legii georgiene a lustraţiei.

Proiectul „Cartei Libertăţii” îl are ca autor pe Ghia Tortladze, liderul fracţiunii parlamentare de opoziţie „O Georgie puternică”. Mai multe prevederi ale acestei legi au şi intrat în vigoare, pe când altele vor fi puse în aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2012.

„Carta Libertăţii” stabileşte, între altele, restricţii în cazul foştilor colaboratori ai serviciilor secrete ale Uniunii Sovietice, al celor care au deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist şi Komsomol. Foştii kaghebişti şi ştabi comunişti sau comsomolişti nu vor putea ocupa nici o funcţie în instituţiile executive sau reprezentative ale statului, în Consiliul de Securitate al Georgiei, în Cabinetul de Miniştri, în ministere şi departamente, în administraţia prezidenţială, în Cancelaria Guvernului sau în comisiile rogatorii. În acelaşi timp, „Carta Libertăţii” stabileşte în mod expres că lustrabilii nu vor putea fi antrenaţi în activitatea Ministerului Apărării şi a celui de Interne, precum şi a structurilor de investigaţie operativă şi nu vor putea fi avansaţi în grade superioare celui de locotenent-colonel. Reprezentanţii acestei categorii de persoane nu vor putea ocupa funcţii de judecători, de rectori şi prorectori ai instituţiilor de învăţământ superior, de decani sau şefi de catedră. Aceştia nu vor putea fi promovaţi nici în conducerea posturilor publice de radio şi televiziune, şi nici în Consiliile de coordonatori ai respectivelor posturi. Lustrabilii care ocupă în prezent funcţiile vizate de „Carta Libertăţii” sunt obligaţi să demisioneze în maximum 30 de zile calendaristice din momentul intrării legii în vigoare, iar în cazul în care termenul va fi depăşit, o Comisie specială va face publice toate informaţiile cu privire la activitatea acestora în structurile poliţiei politice sovietice. Foştii colaboratori KGB şi ai celorlalte servicii secrete sovietice vor putea candida la alegerile locale sau parlamentare din Georgia doar după ce informaţia despre colaborarea lor va fi făcută publică.

Totodată, legea interzice utilizarea publică a simbolurilor fasciste şi comuniste. De asemenea, legea instituie controlul asupra fluxurilor financiare din străinătate.

Comisia specială care se va ocupa de aplicarea întocmai a prevederilor „Cartei Libertăţii” va fi creată prin decretul preşedintelui Georgiei, legea stipulând obligativitatea delegării în Comisie a câte unui reprezentant al tuturor fracţiunilor parlamentare. În cel mult şase luni de zile, Comisia va primi toate materialele, dosarele şi fondurile arhivistice ale fostului KGB, ale fostului Partid Comunist din Georgia şi ale Komsomolului. Legea prevede transmiterea obligatorie către Comisia specială a tuturor documentelor care vizează agentura serviciilor secrete sovietice.

Potrivit Preambulului „Cartei Libertăţii”, scopul legii constă în curmarea, în acord cu principiile şi normele de drept internaţional, a oricăror atentate la securitatea Georgiei, a terorismului şi crimelor împotriva statului. „Carta Libertăţii” are menirea de a contribui la funcţionarea eficientă a legislaţiei georgiene, la dezvoltarea democratică a ţării şi la contracararea ideologiei comuniste şi fasciste. În legătură cu acest ultim aspect, legea prevede atribuţii concrete ale Comisiei speciale. Comisia va examina orice cerere privind eradicarea simbolurilor comuniste şi fasciste, privind construcţiile de cult, monumentele (inclusiv cele funerare), denumirile de străzi şi de localităţi prin care se propagă ideologiile comunistă şi fascistă.

Şi acum să revenim la oile noastre. Făloasa Alianţă pentru Integrare Europeană de la Chişinău, care practică o demagogie antisovietică şi anticomunistă fără egal, nici de gând nu are să recurgă la un gest asemănător celui din Georgia. Nici Filat, nici Lupu şi nici Ghimpu (iar până acum un an nici Urechean) nu au avut şi nici nu au ca preocupare vie şi sinceră adoptarea unei legi a lustraţiei. Aceştia, domnilor, nu că ar fi împotrivă, dar, zic ei, nu e cazul, nu e momentul, ca să nu stresăm cumva societatea, că o asemenea lege ar fi deja lipsită de obiect, depăşită, inoportună, că s-a terminat mama arhivelor KGB, ale Partidului Comunist şi ale Komsomolului sau Procuraturii din fosta RSSM, că, chipurile, toate dosarele până la ultimul au luat calea lungă a Moscovei şi Tiraspolului!

La 11 ianuarie 2010, fostul preşedinte interimar Ghimpu declara într-o emisiune televizată: „Eu consider că trebuie să fie legea lustraţiei. Dar îmi pare că, încă atunci când eram în primul parlament 1990 sau 1989, deja se zvonea că dosarele nu mai sunt la Chişinău, că sunt duse. Moscova a făcut tot posibilul să-şi păstreze clienţii săi, să nu-i depistăm noi ca să funcţioneze mai departe, să activeze pentru KGB”. Aţi văzut, domnilor? Acesta este unul dintre fruntaşii „integrării europene”. Totuşi, din bun-simţ, Ghimpu şi-ar fi putut motiva eschivarea prin „argumente” ceva mai consistente şi mai credibile.

Ghimpu are nevoie de dosarele de la Tiraspol ca să afle că ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, este fost activist komsomolist şi comunist. Ghimpu, dar mai ales Filat, are nevoie de aceleaşi dosare ca să i se confirme că noul preşedinte al Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a fost şi el mare secretar de partid în timpul URSS. Fruntea coaliţiei are nevoie de dosarele de la Tiraspol ca să li se arate că actualul director al Radio Moldova, Alexandru Dorogan, absolvent al Şcolii Superioare de Partid pe timpul lui Brejnev, a fost lucrător pe frontul ideologic sovietic şi comunist. Tot de dosarele de la Tiraspol are nevoie mândra AIE pentru a afla că aproape toată conducerea SIS, de la generalul Gheorghe Mihai la generalul Valentin Dediu s-au şcolit în Şcoala Superioară a KGB şi au activat în temuta structură pe timpul sovietic. Fără dosarele de la Tiraspol, Mihai Ghimpu nu are cum şi de unde şti că deputatul PL, Valeriu Saharneanu, este absolvent al Şcolii Superioare de Partid. Fără acele nenorocite dosare nici Filat nu are cum afla că ministrul Afacerilor Interne, generalul Alexei Roibu, a absolvit Şcoala Superioară a KGB de la Minsk şi provine din odioasa structură. Eh, dacă s-ar face o listă a tuturor lustrabililor celebri din Republica Moldova, nu ne-ar ajunge nici zece numere de ziar ca să o publicăm.

Fără o lege a lustraţiei nu am făcut nimic! Nici reforme, nici democratizare, nici integrare europeană. Lucrurile nu merg în Republica Moldova pentru un motiv banal de simplu. Ele nu merg de prea mult sovietism şi kaghebism infiltrat până în măduva oaselor firavului nostru organism social şi statal.

Singura tentativă concretă de elaborare şi promovare a unei legi a lustraţiei în Parlamentul de la Chişinău a făcut-o PPCD. Proiectul însă a primit avizul negativ al guvernului condus de ex-premierul Ion Sturza, el însuşi recunoscând într-un interviu că nu a fost străin de serviciile secrete sovietice. Cititorii nu-mi vor permite să greşesc afirmând că din acel guvern făcea parte şi Vladimir Filat, iar lucrurile se întâmplau pe timpul preşedintelui Petru Lucinschi, cavaler al ordinului „Steaua României” în grad de colan. Proiectul legii lustraţiei elaborat de PPCD zace şi acum în Parlament. El nu a fost adoptat, pentru motive evidente, nici în timpul guvernării PCRM. Acum, întrebarea vine: de ce nu a fost examinat respectivul proiect în ultimii doi ani de guvernare „anticomunistă”, „proeuropeană” şi „românească”? Nu avem veleităţi şi pretenţii de paternitate, nu pretindem dreptul de copyright! Dacă deranjează faptul că proiectul a fost semnat de deputaţii PPCD, să facă deputaţii AIE unul mai bun! Important este ca semnalul unei schimbări reale şi de fond să fie dat în Republica Moldova.

Adoptarea legii lustraţiei are valoare de test pentru actuala guvernare. Altminteri, dacă tot vedem atâta ezitare şi împotrivire, avem tot dreptul să admitem că şi Guvernul, şi Parlamentul, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi judecătoriile, şi procuratura, şi ministerele, şi mitropolia închinătoare la Moscova, şi ambasadele noastre peste hotare, şi redacţiile gazetelor şi televiziunilor de tot felul, şi mediul academic şi cel de afaceri, şi partidele politice au fost şi sunt burduşite cu kaghebişti mai tineri şi mai bătrâni, mari şi mici în grad, mai iuţi şi mai înceţi la minte.

Kaghebişti au fost, kaghebişti sunt încă! Tot ce înseamnă structură închegată şi cât de cât funcţională în ţara asta, putem prezuma, este împănată din greu cu foşti ştabi sovietici pe care AIE nu vrea în nici un caz să-i deconspire! V-aţi întrebat vreodată: de ce, oare? De aia! De aia că ursul nu are coadă, de aia că, totuşi, cadrele hotărăsc totul (vorba lui Stalin), de aia că KGB-ul n-a murit, doar un pic a aţipit, de aia că Alianţa de guvernământ este „pentru Integrare Europeană” doar în vorbă, nu şi în faptă, de aia că nici la Bucureşti nu s-a făcut o lustraţie adevărată şi până la capăt, de aia că moldovenii nu sunt georgieni, de aia şi de aia, şi de aia!

Republica Moldova a ieşit din URSS, dar nu a ieşit URSS-ul din Republica Moldova şi o bântuie ca un duh rău. E vorba de un diagnostic, nu de o metaforă.


Patriarhul întregii Rusii vine la Chişinău

Aprilie 6, 2011

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril Gundiaev, va veni la Chişinău. Un comunicat al mitropoliei Chişinăului şi a „Întregii Moldove” din 4 aprilie ne anunţă că la şedinţa sinodalilor din dimineaţa aceleiaşi zile „s-au discutat aspecte organizatorice ale vizitei canonice în Republica Moldova a Sanctităţii Sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, preconizată pentru 8-12 octombrie 2011. Timp de două săptămâni urmează a fi definitivat programul vizitei”.

Vestea nu este una de mirare. Am scris în repetate rânduri în FLUX, încă anul trecut, că subiectul vizitei patriarhului rus în Republica Moldova fusese discutat între premierul Vladimir Filat şi mitropolitul Ilarion Alfeev, şef al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, în luna martie 2010. Cu îngăduinţa dumneavoastră ne vom permite să reluăm câteva consideraţii formulate anul trecut şi, iată, rămase de actualitate şi azi. Referindu-ne la conceptul „Lumii Ruse”, arătam, în august 2010, următoarele: „FLUX a scris în numerele sale anterioare că premierul Vladimir Filat i-a adresat patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill Gundiaev, invitaţia de a vizita Republica Moldova şi a purtat negocieri punctuale în acest subiect, la 20 martie 2010, cu mitropolitul Ilarion Alfeev, şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti de la Moscova, aflat în vizită oficială la Chişinău, ca trimis special al Patriarhului Kirill. Discuţiile de lucru purtate de premierul Filat cu mitropolitul Ilarion Alfeev şi cu mitropolitul Vladimir Cantarean în iarna şi primăvara anului curent (2010 – nota noastră) pe teme de interes comun denotă, dincolo de gesticulaţia publică, un anumit grad de complementaritate între partidul premierului şi proiectul politic Pasat-Cantarean, Partidul Umanist din Moldova. Această complementaritate se înscrie în logica unor scenarii geospirituale şi geopolitice mai largi, având ca miză întreaga regiune în care este situată Republica Moldova”.

Într-adevăr, această vizită de 5 zile a patriarhului Moscovei în cuprinsul statului nostru nu este deloc lipsită de valenţe geopolitice. Ea se înscrie, ca etapă de încheiere, într-un amplu turneu canonic al capului Bisericii Ruse în Ucraina, Bielorusia şi Republica Moldova şi are menirea marcării, prin prezenţă personală la faţa locului, a ceea ce Moscova numeşte „teritoriu canonic inalienabil” al Bisericii Ruse. Este evident că acest turneu este conceput să aibă între altele (şi, indiscutabil, va avea) conotaţii politice clare. Acestora li se va adăuga întregul potenţial simbolic de sfidare a autorităţii şi drepturilor spiritual-canonice ale Patriarhiei Române în cuprinsul întregii Moldove, de la răsărit de Carpaţi până dincolo de Nistru.

Turneul de 5 zile al patriarhului Rusiei în „în spaţiul istoric şi etnic al devenirii” noastre naţionale (Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova) va fi una care va depăşi ca amploare, fast şi efect propagandistic pe termen mediu şi lung, bunăoară, scurta escală de 5 ore a vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău. Cine neglijează influenţa (geo)politică reală în Republica Moldova a Bisericii Ruse, ancorate adânc într-o agendă secular-politică, nu a înţeles nimic din jocul de putere de pe tabla de şah a regiunii noastre.

Vizita patriarhului rus la Chişinău şi, probabil, la Tiraspol, Bălţi şi Comrat, preconizată pentru luna octombrie, a fost coordonată la cel mai înalt nivel. Şi nu ne referim aici doar la Guvern şi la premierul Vladimir Filat, care a fost şi rămâne credincios al Patriarhiei Moscovei. Îl avem în vedere şi pe preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, acum în postură şi de şef interimar al statului. După cum bine se cunoaşte, Marian Lupu, căutând sprijin politic la Moscova pentru alegerea sa în funcţia supremă din stat, a poposit acum două luni, împreună cu soţia, în faţa tronului patriarhal de la Moscova, unde, în încercarea de intrare în graţii, i-a adus, preaplecat, omagii capului Bisericii Ruse.

Dintre cele 4 partide parlamentare nu este nici unul care să nu-şi dorească vizita patriarhului rus la Chişinău. Preşedintele PLDM, Vladimir Filat, a formulat invitaţia anul trecut, preşedintele PD, Marian Lupu, a reînnoit invitaţia anul acesta, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a fost singurul şef de stat şi de guvern din toată fosta URSS care a participat la întronarea patriarhului Kiril, iar preşedintele PL, Mihai Ghimpu, este cel care, împreună cu Dorin Chirtoacă, s-au arătat a fi credincioşi ai Patriarhiei Moscovei. Termenii în care s-a avut Mihai Ghimpu cu patriarhul Kiril al Moscovei sunt relevaţi de corespondenţa dintre cei doi. Anul trecut patriarhul rus îi scria lui Mihai Ghimpu, de 27 august, următoarele: „Este îmbucurător faptul că statul moldovenesc, fiind legat istoric şi cultural cu multe alte ţări, urmăreşte să păstreze unitatea poporului său, care este imposibilă fără unitatea Bisericii Ortodoxe. Astăzi este deosebit de important de a dezvolta relaţii bune cu Bielorusia, Ucraina şi Rusia, care, împreună cu Republica Moldova formează lumea ortodoxă a civilizaţiei creştine”. Fostul şef interimar nu a avut decât cuvinte de mulţumire pentru aceste aprecieri ale patriarhului Kiril.

Nu este greu să presupunem de pe acum că preşedinţii partidelor parlamentare (de la Lupu la Filat şi Voronin) şi mulţi dintre preşedinţii celor extraparlamentare (de la Pasat la Klimenko) se vor înghesui, de-a valma cu Igor Smirnov şi compania lui de la Tiraspol (un vechi prieten al patriarhului Kiril), să i se închine prelatului rus, să-i sărute mâna şi să se fotografieze cu el. Şi personaje ca Urechean sau Lucinschi sau alţi „ortodocşi ruşi de cetăţenie moldo-română” s-ar putea să apară în context. Ca şi în timpul vizitelor din Ucraina şi Bielorusia, ambasadorul Federaţiei Ruse va fi nelipsit din program. Cu ironia binevoitoare de rigoare se cuvine să ne întrebăm dacă şi unui alt fidel al Patriarhiei Moscovei de la Chişinău, ambasadorul României, Marius Lazurca, i se va rezerva acelaşi rol în program ca şi ambasadorului Federaţiei Ruse.

De precizat că nici unul dintre cei trei preşedinţi ai partidelor constitutive ale Alianţei declarate „pentru Integrare Europeană”, aflaţi în ultimii doi ani în funcţii-cheie în stat, nu i-au adresat o invitaţie similară, nici anul trecut, nici anul acesta, patriarhului Daniel de la Bucureşti. Dezechilibrul şi diferenţa de tratament este pe faţă.

Atitudinile în problema bisericească şi a diferendului canonic româno-rus din Republica Moldova, ca şi preferinţele canonice afişate sau nemărturisite public rămân în continuare o adevărată hârtie de turnesol pentru orientările geospirituale şi geostrategice ale clasei conducătoare de la noi.


AIE 3: PCRM + PLDM, Filat preşedinte, Dodon premier?

Aprilie 5, 2011

Vladimir Voronin ridică vălul de pe negocierile sale cu Filat. Preşedintele PCRM sparge tăcerea şi face primele dezvăluiri privind negocierile Partidului Comuniştilor cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, negocieri care s-au desfăşurat în lunile ianuarie şi februarie anul curent, cu uşile închise, departe de ochii opiniei publice. Înţelegerea la care au ajuns Vladimir Voronin şi Vladimir Filat vizează constituirea unei coaliţii verde-roşu de guvernământ, un fel de AIE 3.

Potrivit înţelegerilor dintre PLDM şi PCRM, Vladimir Filat urma să primească sprijinul deputaţilor PCRM pentru funcţia de preşedinte al Republicii, iar Igor Donon urma să fie sprijinit de PLDM pentru funcţia de prim-ministru al unui Cabinet AIE 3 învestit cu votul deputaţilor PLDM şi PCRM. 

Prezent, luni, 4 aprilie, la emisiunea Fabrika de la televiziunea Publika, Vladimir Voronin a declarat: „Noi nu am avut rezerve faţă de Igor Dodon, dar faţă de perspectivele care se deschid. Actuala guvernare nu este pe mult timp. Ei departe nu vor ajunge cu această politică antinaţională. La noi Dodon a fost ţinut pentru o funcţie mai înaltă: îl ţineam pentru funcţia de prim-ministru. Eu i-am spus-o deschis. Iată care a fost situaţia de intrigă, de ce nu s-a hotărât din timp asupra candidaturii sale”.

Analistul politic Igor Boţan, prezent în aceeaşi emisiune, l-a rugat pe Vladimir Voronin să precizeze dacă a avut cumva în vedere formula: Filat preşedinte şi Dodon premier. Preşedintele PCRM a răspuns fără ezitare: „Dacă e să vorbim despre ziua de astăzi – da, dar dacă ajungem la alegeri anticipate poate fi un alt scenariu”.

De precizat că PCRM dispune în Parlament de 42 de mandate, iar PLDM – de 32, ceea ce poate asigura un total 74 de voturi sau mai mult decât majoritatea guvernamentală (52), prezidenţială (61) şi constituţională (66). Acest calcul a fost pus la bază în cadrul negocierilor din ianuarie-februarie 2011 dintre Voronin şi Filat care au convenit asupra formulei: Filat preşedinte şi Dodon prim-ministru.

FLUX a scris şi anul trecut despre consultările şi negocierile purtate de Vladimir Filat cu reprezentanţii PCRM. Astfel, în articolul „Ghimpu l-a învinuit pe Filat de negocieri secrete cu Voronin şi Tkaciuk. Filat s-a schimbat la faţă…” din 28 mai 2010 a fost adus în atenţia opiniei publice faptul că „în dimineaţa zilei de 19 mai, în unul din birourile reşedinţei de stat din strada Nicolae Iorga, din centrul Chişinăului” o întreagă „gamă de cuvinte tari” au fost „rostite de tribunul principal al liberalilor autohtoni, Mihai Ghimpu, în adresa celui mai important om al liberal-democraţilor, Vlad Filat”. „Aşadar, Mihai Ghimpu i-a aruncat mănuşa lui Vlad Filat, învinuindu-l de negocieri purtate în taină cu Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk. „Am un şir de dovezi în acest caz. Le voi face publice atunci când va veni timpul”, a strigat înfuriat Ghimpu. Aceste cuvinte au fost purtate de ecou prin întreaga reşedinţă de stat din inima Chişinăului. Din biroul fără uşi. Şi încă ceva: „Tu ai trădat Alianţa! Ai devenit un dictator!” Şi aceste cuvinte tot lui Ghimpu îi aparţin şi tot în adresa lui Filat au fost rostite”, se mai menţiona în respectivul material.

Într-un alt articol („Frunză verde de harbuz. Orizonturi în roşu pentru Moldova?” din 18 februarie 2011) arătam în paginile FLUX: „Şăgacii din presă sau internauţii cu haz spuneau că partidul premierului Filat este verde de din afară şi roşu pe dinăuntru, exact ca fructul respectivei târâtoare. Comparaţia cu harbuzul venea atunci din faptul că 10 din 13 (da, da, 10 din 13!) administraţii raionale alese pe listele Partidului Comuniştilor au trecut subit, cu arme şi bagaje, în ograda PLDM. Sute şi sute de funcţionari publici locali au schimbat într-o singură zi carnetul roşu de membru al PCRM pe carnetul verde de membru al PLDM.” Tot acolo am scos în evidenţă şi o reacţie internaţională în legătură cu subiectul unei posibile AIE 3: „Totuşi, ce mică este lumea! Confirmarea faptului că Filat se laudă deja cu planurile lui în verde şi roşu vine şi din afară. Ne-o dă europarlamentarul britanic Graham Watson în publicaţia „Peoples Republic of South Devon” din 12 februarie. Graham Watson este deputat în Parlamentul UE din 1994, fiind ales în circumscripţia Anglia de Sud-Vest şi Gibraltar. El a condus între 2001 şi 2009 Grupul Liberalilor şi Democraţilor din Parlamentul de la Bruxelles. Recent, acesta s-a întâlnit şi a discutat între patru ochi cu Filat. Ne interesează doar un pasaj din cele declarate de Graham Watson, şi anume: „miercuri m-am întâlnit cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, pentru a discuta progresele înregistrate în ceea ce priveşte apropierea ţării sale de UE. El a reformat coaliţia sa democratică numită „Alianţa pentru Integrare Europeană”, nu dispune însă de suficiente voturi pentru a instala un preşedinte. Mă tem că el este tentat să-i aducă pe comunişti la guvernare, fapt care nu ar fi înţeles la Bruxelles”. Aşadar, deputatul Graham Watson, după ce a discutat îndelung cu Filat, a înţeles foarte clar că acesta este gata să voteze împreună cu partidul lui Voronin şi Tkaciuk pentru un candidat comun la funcţia de şef al statului. Graham Watson a mai înţeles că Filat este optimist în această privinţă şi că pretextul pe care va marşa este dorinţa de a evita alegerile anticipate”.

De precizat, de asemenea, că la 25 februarie 2011 grupurile parlamentare ale PCRM şi PLDM au votat solidar pentru remiterea în comisia sesizată în fond a proiectului de lege privind activitatea farmaceutică şi medicamentele. Reprezentanţii celorlalte două formaţiuni din AIE 2 nu au întârziat să reacţioneze. Deputatul PL s-a arătat nedumerit şi a declarat cu acea ocazie: „Noi suntem în coaliţie şi nu înţeleg de ce faceţi asta”. Preşedintele PD, Marian Lupu, a fost mai tranşant, calificând votul solidar al deputaţilor PLDM şi PCRM drept „devieri puternice de la normele fixate în acordul de constituire a AIE şi o tatonare din partea PCRM pentru distrugerea alianţei”.

Mai mulţi analişti sunt de părere că în cazul în care nu se va reuşi aplicarea Planului A, dezvăluit de Voronon, adică formarea unei alianţe PCRM-PLDM până la alegerile parlamentare viitoare, pe motivul neagreării ei de către factorii politici de la Bruxelles, cele două partide îşi vor coordona discret eforturile pentru blocarea alegerii lui Marian Lupu în funcţia de şef al statului şi pentru provocarea de alegeri parlamentare anticipate. Planul B ar prevedea aplicarea Acordului PLDM-PCRM privind guvernarea comună după eventualele alegeri anticipate, fapt confirmat de Vladimir Voronin când vorbeşte despre „un alt scenariu”.

Emil CONSTANTINIU, FLUX


Orizonturi în roşu şi verde pentru Moldova?

Februarie 15, 2011
 

Frunză verde de harbuz

Multă lume glumea anul trecut, comparând PLDM-ul cu harbuzul, zis prin alte locuri şi pepene verde sau lubeniţă. E vorba de acea plantă cruciferă din familia curcubitaceelor târâtoare, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde şi miezul roşu, dulce şi foarte zemos, plantă care pre limba strămoşilor noştri latini se numea Citrullus vulgaris.

Şăgacii din presă sau internauţii cu haz spuneau că partidul premierului Filat este verde pe din afară şi roşu pe dinăuntru, exact ca fructul respectivei târâtoare. Comparaţia cu harbuzul venea atunci din faptul că 10 din 13 (da, da, 10 din 13!) administraţii raionale alese pe listele Partidului Comuniştilor au trecut subit, cu arme şi bagaje, în ograda PLDM. Sute şi sute de funcţionari publici locali au schimbat într-o singură zi carnetul roşu de membru al PCRM pe carnetul verde de membru al PLDM. Şi totul s-a întâmplat, fireşte, din îndemnul inimii. Numai gurile răuvoitoare pot ridica acum glas acuzator împotriva acestor soldaţi pilduitori ai democraţiei raionale moldoveneşti care, singuri şi nesiliţi de nimeni, au pus disciplinat şi europeneşte mâna pe bidinea şi s-au dat cu verde proaspăt demo-liberal peste roşul lor cel vechi şi comunist de câteva decenii. Alte guri, încă şi mai răuvoitoare, pornind de la cazul marii migraţii politice din cele 10 raioane ex-comuniste, acum peledemiste, pot spune, în maliţiozitatea lor invidioasă, că Partida Lichelelor Din Moldova îşi îngroaşă rândurile. Aşa sau altfel, este clar că familia demo-liberală s-a mărit pe seama familiei comuniste. ADN-ul roşu comunist a penetrat genele verzi peledemiste şi astfel, încrucişarea şi înrudirea celor două specii politice s-a produs paşnic, prin consimţire reciprocă.
Odată acumulată cantitatea critică de element comunist sub coaja verde a PLDM, era şi timpul şi cazul ca această cantitate, potrivit legilor dialecticii, să se transforme în calitate. O nouă calitate. Cea care să-i asigure partidului verde pe dinafară şi roşu pe dinăuntru o disponibilitate de dialog şi cooperare cu partidul încuscrit, roşu şi pe din afară şi pe dinăuntru.

Tot filatul cu tkaciukul lui

Aceleaşi guri rele, pe care noi, bineînţeles, nu le credem, spun că între PCRM şi PLDM există o legătură mai veche, încă dinainte ca Vladimir Filat să-l părăsească pe Diacov pentru a-şi forma propriul partid verde ca pelinul. Desprinderea actualului premier de bătrânul şi lunecosul Dumitru Diacov s-ar fi făcut, subit şi ca la comandă, la sugestia binevoitoare a prietenilor săi din PCRM. De aici gurile rele au şi scos vorba răutăcioasă „tot filatul cu tkaciukul lui”. Au venit apoi alţii şi au răstălmăcit această vorbă, printr-un procedeu numit metateză, şi au spus invers: tot tkaciukul cu filatul lui… Hmmm, interesantă ipoteză, chiar dacă noi nu-i dăm crezare.

Torpila verde şi torpila roşie

Pe când Filat, acest mare politician mare de stânga, era vicepreşedinte al PD, singurul partid moldovean membru în Internaţionala Socialistă şi în Partidul Socialist European, iar PLDM era făt-logofăt verde nenăscut, între eminenţa cenuşie a comuniştilor şi actualul premier într-adevăr a avut loc un dialog pe care unii l-ar putea califica drept „constructiv”. Dumitru Diacov, dacă vă mai amintiţi, a şi făcut declaraţii în acest sens, înţelegând că fostul partid de guvernământ i-a rezervat domnului Filat rolul de torpilă. Cuvântul „trădător” nu a întârziat atunci să răsune la tribuna Parlamentului. Şi iată că torpila verde a fost lansată, ambarcaţiunea lui Diacov s-a clătinat, s-a fisurat, a intrat la apă şi nu a mai trecut pragul legislativului în aprilie 2009.

Abia după asta anumite minţi cu drag de politichia moldovenească au început a se gândi, în replică, la o altă torpilă, roşie de data aceasta şi orientată spre corabia politică avându-l căpitan pe domnul Voronin, iar pe domnul Tkaciuk la timonă. Şi numele torpilei roşii a fost Marian Lupu. Acest episod nu este din altă poveste. Povestea e aceeaşi şi i-am putea spune: Povestea cu torpila verde şi torpila roşie. Important este să reţinem că torpila verde a fost lansată acum trei ani, fiind bine ghidată din tabăra roşie. Cu timpul, lumea va înţelege, de la mic la mare, mecanismul acestei operaţiuni. Ar mai fi de spus că, după jocul de-a torpilele verzi şi roşii, Lupu a mers la Diacov, iar Filat vedem că merge, pentru consultări şi tocmeli, la comunişti.

Consecvenţa verde: 1. Cu Voronin! 2. Fără Voronin! 3. Cu Voronin!

Vă mai amintiţi (desigur că vă amintiţi!) câtă monedă calpă a bătut propaganda verde pe seama votului condiţionat al PPCD din 4 aprilie 2005 pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului? Păi atunci a votat şi Filat! Atunci încă nu se trezise anticomunistul din el. Şi dacă PPCD şi-a argumentat punctul de vedere, de altfel în consens cu cel al Occidentului, şi a pus cele 10 condiţii (dintre care doar 9 au fost îndeplinite, fiind complet neglijată cea de-a 10-a privind reforma Procuraturii), falnicul Filat de votat a votat, dar şi de tăcut a tăcut mâlc. Pentru el riscul de imagine pe care şi-l asuma conştient PPCD era paravanul ideal în spatele căruia să poată ridica mâna neobservat pentru instalarea lui Vladimir Voronin în fotoliul de preşedinte. Cu PPCD sau fără, Filat totuna ar fi votat, căci la asta obligau epoleţii săi (evident, verzi) de soldat de grăniceri în trupele KGB. Şi aici nu venim cu insinuări, căci omul s-a lăudat recent că ţine acei epoleţi verzi, împreună cu uniforma kaki, la loc de cinste în casa sa. Parcă vedem că în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2005, înainte de a pleca de acasă, actualul nostru premier şi-a deschis garderoba, a trecut uşor cu mâna peste uniforma kaki, şi-a mângâiat epoleţii verzi, oftând nostalgic şi spunându-şi în sinea sa: eh, dacă trebuie, trebuie! Şi, iată că a stat Filat aşa, pitulat în buruienele când verzi când uscate ale patriei, până în 2008, când, după întâlnirile sale „constructive” cu timonierul PCRM, s-a sculat anticomunistul în fostul soldat de grăniceri KGB! Şi dăi atunci, exaltat până la ameţeală, duminică de duminică, cu lozinca aia care suna parca aşa: „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!”

Visul (din motive cromatice nu putem spune de aur, dar de smarald verde vom spune) al capului PLDM a devenit realitate. A ajuns omul premier în 2009! Premier o dată, premier a doua oară! Acum ce-i mai rămâne de făcut? Să se menţină în funcţie, iar, dacă se poate, să urce şi mai sus. Şi cum poţi realiza un asemenea plan? Ia nişte tatonări, ia nişte discuţii confidenţiale colea… Aşa a revenit Filat în ograda domnilor Voronin şi Tkaciuk. Partenerii săi de guvernare, Ghimpu şi Lupu, nu au ştiut nici cu spatele că premierul îi înşeală cu opoziţia. I-a înşelat o dată, i-a înşelat de două, de trei, de patru ori, până s-a răsuflat treaba şi s-a dus vestea-n toată ţara. Ba chiar a ajuns şi în Europa.

Roşu împărat, Craiul de Verde şi „schimbarea de opinii”

Luat la bani mărunţi de jurnalişti, Filat nici nu a negat că se întâlneşte periodic cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. „Noi nu ne-am întâlnit prin păduri”, a ţinut să se justifice Filat. El a început chiar să dea detalii, spunând că a stat la sfat cu Voronin, de mai multe ori, „la sediul PLDM, la Guvern şi o singură dată la sediul PCRM”, unde au vorbit şi au tot vorbit, ca doi vechi prieteni, „şi despre buget, şi despre relaţiile cu Federaţia Rusă, despre vizita mea la Bruxelles. A fost un schimb de opinii, dar poziţiile au rămas aceleaşi”. Că opiniile s-au schimbat, e clar. Dar că poziţiile au rămas aceleaşi, este interesant. Nu e nimic de făcut când omului îi plac anume poziţii şi vrea ca ele să rămână aceleaşi!

Filat ne-a spus că s-a întâlnit cu Voronin sâmbătă, 4 februarie, iar Voronin ne-a spus că s-au întâlnit şi duminică, 5 februarie. Chiar dacă se văd aproape zilnic, cei doi preferă ca poziţiile să rămână aceleaşi. Fără a fi luat prin surprindere, veşnicul prezidenţiabil Lupu, tot el vechea torpilă roşie lansată de Diacov în replică la vechea torpilă verde lansată de comunişti, s-a dat vajnic cu părerea: „Sper că toate componentele alianţei sunt suficient de inteligente ca să înţeleagă care este scopul acestui joc al PCRM. Scopul este unul – de a-l face pe dracu în patru, numai să ajungă la putere”.

Vladimir Voronin a fost mai tranşant şi mai limpede în explicaţii. El a recunoscut că a discutat cu Filat despre alegerea şefului statului, precizând că Filat nu a încercat să-l convingă să-l susţină pe Marian Lupu în funcţia supremă în stat. Cei doi au vorbit despre un alt candidat, „neafiliat politic”. În scurt timp, am putea afla şi numele candidatului (sau a candidatei) comun(e) demo-liberal (e) şi comunist (e) dintr-o dată. Poziţia comună a celor doi, Voronin şi Filat, este că negocierile cu alte partide nu-şi au rostul, de vreme ce PCRM-ul roşu şi harbuzul verde-roşu al PLDM dispun împreună de 74 de mandate, cu mult peste majoritatea constituţională. Cu o asemenea majoritate alegi nu doar şeful statului, ci schimbi şi Constituţia şi cursul politic al ţării. Într-un cuvânt, poţi face orice.

Europarlamentarii ştiu mai mult(e)..

Totuşi, ce mică este lumea! Confirmarea faptului că Filat se laudă deja cu planurile lui în verde şi roşu vine şi din afară. Ne-o dă europarlamentarul britanic Graham Watson în publicaţia „Peoples Republic of South Devon” din 12 februarie. Graham Watson este deputat în Parlamentul UE din 1994, fiind ales în circumscripţia Anglia de Sud-Vest şi Gibraltar. El a condus între 2001 şi 2009 Grupul Liberalilor şi Democraţilor din Parlamentul de la Bruxelles. Recent, acesta s-a întâlnit şi a discutat între patru ochi cu Filat. Ne interesează doar un pasaj din cele declarate de Graham Watson, şi anume: „miercuri m-am întâlnit cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, pentru a discuta progresele înregistrate în ceea ce priveşte apropierea ţării sale de UE. El a reformat coaliţia sa democratică numită „Alianţa pentru Integrare Europeană”, nu dispune însă de suficiente voturi pentru a instala un preşedinte. Mă tem că el este tentat să-i aducă pe comunişti la guvernare, fapt care nu ar fi înţeles la Bruxelles”. Aşadar, deputatul Graham Watson, după ce a discutat îndelung cu Filat, a înţeles foarte clar că acesta este gata să voteze împreună cu partidul lui Voronin şi Tkaciuk pentru un candidat comun la funcţia de şef al statului. Graham Watson a mai înţeles că Filat este optimist în această privinţă şi că pretextul pe care va marşa este dorinţa de a evita alegerile anticipate.

Că anticomunismul de carton al lui Filat s-a răzmuiat la primii stropi, este evident. Că Filat nu mai este privit de comunişti ca „Regele contrabandei” este la fel de clar. Comuniştii nu au încredere în Lupu. Dar nici Filat nu are. Comuniştii nu-l agreează pe Ghimpu. Dar nici Filat nu-l agreează. Comuniştii discută însă cu Filat şi Filat discută cu ei. În mod repetat, pe la spatele opiniei publice. E semn că orizonturile (geo)politice ale Republicii Moldova treptat-treptat se colorează din nou în roşu şi verde. Şi când stai să te gândeşti că anume roşul şi verdele erau colorile drapelului fostei RSS Moldoveneşti care mai flutură şi azi la Tiraspol…

Emil CONSTANTINIU


Lupu se gudură pe lângă Patriarhia Moscovei

Februarie 9, 2011

Săptămâna trecută, la Moscova, a avut loc şedinţa ordinară a Sinodului arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse. Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al Republicii Moldova a trimis, întâmplător sau nu, pe adresa Sinodului, o scrisoare de felicitare. Scrisori similare au trimis şi preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko şi cel ucrainean Viktor Ianukovici.

Interimarul Lupu aducându-i un omagiu Patriarhului Kiril

Întrucât presa de la Chişinău a acordat o atenţie scăzută acestui fapt, publicul cititor necunoscând, practic, ce fel de corespondenţă poartă succesorul lui Mihai Ghimpu la interimat, să vedem textul respectivei scrisori: „Sanctitatea Voastră! Mult stimaţi participanţi ai Sinodului Arhieresc! În numele cetăţenilor Republicii Moldova şi în numele meu personal salut întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe şi toţi credincioşii în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului Arhieresc. De veacuri este apreciată activitatea Bisericii Ortodoxe, care a fost şi este o fortăreaţă a păcii, liniştei şi moralităţii. Şi astăzi contribuţia ei este inestimabilă întru menţinerea armoniei interetnice şi interconfesionale. Iată de ce Soborul Arhieresc este de-a dreptul unul important, un forum de anvergură, deciziile căruia au o implicare majoră în viaţa social-culturală a ţărilor ortodoxe. Sunt convins că deciziile luate vor contribui la soluţionarea diverselor probleme actuale din lumea creştină – prevenirea extremismului etnic şi religios, educaţia morală a tineretului, întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului. Doresc din inimă tuturor participanţilor la acest sobor multă sănătate, înţelepciune şi decizii viabile, precum şi succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoinţă”.

Există voci care susţin că această scrisoare a fost una organizată, cerută de la Moscova. Noi nu am fi chiar atât de siguri de asta. Trebuie să observăm în context că nici unul dintre preşedinţii Republicii Moldova nu au mai trimis asemenea scrisori „în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului”. Nu a făcut-o nici chiar preşedintele Vladimir Voronin, cunoscut ca un adept fervent al Bisericii ruse, pe durata mandatului său de 8 ani. Este de presupus că motivele reale ale trimiterii mesajului interimarului nostru sunt altele. Ele ţin mai degrabă de o stratagemă, de dorinţa lui Marian Lupu de a se pune bine pe lângă factorii de putere de la Moscova, de a se linguşi, dacă vreţi, pentru a câştiga graţiile şi binecuvântările de rigoare, atât de necesare din perspectiva alegerilor prezidenţiale din Legislativul de la Chişinău. Acest fapt a devenit şi mai limpede odată cu plecarea interimarului, la numai câteva zile, în urma scrisorii sale, în capitala rusă.

Pagina electronică a mitropoliei Chişinăului şi „a întregii” Moldove ne-a anunţat că pe agenda Sinodului arhieresc salutat de Marian Lupu au existat mai multe subiecte privind realităţile politice şi sociale din Republica Moldova. Astfel, patriarhul Moscovei, Kiril, a declarat în debutul lucrărilor Sinodului că Biserica rusă „vrea relaţii bune cu toate cercurile politice, căutând să-şi unească eforturile pentru a servi poporul din Republica Moldova – un stat cu puternice tradiţii ortodoxe”.

Timp de mai mulţi ani Biserica Ortodoxă din Moldova rămâne instituţia în care cetăţenii ţării au cea mai mare încredere. Acest lucru este confirmat de sondaje de opinie. Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc după alegerile parlamentare din 2009 au afectat relaţiile Bisericii cu diferite forţe politice. Fosta conducere a Republicii Moldova periodic şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Biserica Ortodoxă. Astfel, în septembrie 2010, Preşedintele interimar de atunci a criticat Mitropolia Moldovei afirmând că aceasta nu este independentă, dar este doar o „filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”. Este evident că o atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă din partea Bisericii”, a continuat patriarhul Moscovei.

Nu vrem să polemizăm de dragul polemicii cu Prealuminata Sa Sanctitate. Totuşi, câteva precizări se impun. Pe cât de nemulţumită a fost „fosta conducere a Republicii Moldova” de Biserica Ortodoxă se poate judeca din desele şi foarte mediatizatele vizite ale fostului interimar Mihai Ghimpu, ale fostului şi actualului premier Vladimir Filat, ale primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, pe la slujbele oficiate de mitropolitul Vladimir, subliniind cât de bune şi de strânse sunt relaţiile lor cu mitropolia Chişinăului „şi a întregii Moldove”. Iar cât priveşte statutul de „filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”, faptul este confirmat de statutul înregistrat al mitropoliei şi chiar de declaraţiile Sanctităţii Sale, care ne asigura recent, urbis et orbis, că mitropolia în cauză „este o parte inseparabilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În acelaşi timp, vom aminti, de dragul adevărului, că mitropolia Chişinăului „şi a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) şi mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) au în sondajele de opinie publică aproximativ acelaşi grad de încredere din partea populaţiei din ţara noastă, diferenţa fiind una nesemnificativă, de doar 4-5 puncte procentuale.

Astăzi, după alegerile parlamentare, a început formarea unei noi conduceri de stat, cu care autorităţile bisericeşti au stabilit un dialog încurajator”, a mai spus Patriarhul Kiril în inervenţia sa în faţa Sinodului felicitat de Marian Lupu. Şi aici ar fi de precizat câteva lucruri, fără a deschide o polemică sterilă cu Prealuminatul şi bine informatul întâistătător al Bisericii ruse asupra „noii conduceri de stat” din Republica Moldova. „Noul guvern” de la Chişinău este, de fapt „vechiul guvern”, întrucât guvernul Filat I a fost înlocuit cu guvernul Filat II. Iar componenţa „noului guvern” diferă de cea a „vechiului guvern”, în principal, prin faptul că miniştrii din partea AMN-ului lui Serafim Urechean au fost înlocuiţi cu alţi miniştri din partea PLDM-ului lui Vladimir Filat şi a PD-ului lui Lupu-Diacov-Plahotniuc. PL-ul lui Mihai Ghimpu şi-a păstrat exact aceiaşi miniştri pe care i-a avut şi în „fostul guvern”.

Capul Bisericii ruse, care vara trecută îl binecuvânta pe unul ca Valeriu Pasat şi primea vizita oficială a „preşedintelui RMN”, a mai declarat: „Ne rugăm pentru stabilizarea situaţiei politice din Moldova. Starea generală din ţară s-a răsfrânt, bineînţeles, şi asupra situaţiei autoadministrabilei Biserici Ortodoxe a Moldovei. Dezbinarea din societare este agravată de acţiunile „Mitropoliei Basarabiei”, necanonic proclamate”. Hmmm, ce să spunem… Atitudinea Patriarhiei Moscovei faţă de Mitropolia Basarabiei este de mult cunoscută. Mai grav este că în condiţiile în care credincioşii şi preoţii din cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova colaborează între ei, iar regimul separatist de la Tiraspol în frunte cu Igor Smirnov dezbină societatea şi ţara noastră, Patriarhia Moscovei are doar cuvinte de laudă pentru Smirnov, îl decorează repetat, îl felicită şi-i urează „succes în activitate”, iar capul relelor şi mama factorului de dezbinare a societăţii noastre este, evident, „mitropolia Basarabiei” (între ghilimele patriarhale!) şi „acţiunile ei” de „agravare”! Prealuminatul cap al Bisericii ruse a uitat să ne aducă şi exemple de „acţiuni” ale Mitropoliei Basarabiei de „agravare” a „dezbinării” din societatea noastră.

În fine, trebuie să aducem la cunoştinţa cititorilor noştri că Sinodul arhieresc de la Moscova a adoptat o Declaraţie finală, în al cărei punct 9 se referă în mod expres la „situaţia socială şi politică” din Republica Moldova. Să vedem textul: „9. Membrii Sfântului Sinod arhieresc îşi exprimă speranţa într-o stabilizare în continuare a situaţiei sociale şi politice din Republica Moldova, într-o dezvoltare în ţară a înţelegerii reciproce şi a interacţiunii dintre Biserică şi stat.  Sinodul confirmă necesitatea reglementării problemei legate de activitatea „mitropoliei Basarabiei” necanonic proclamate, activitate care prejudiciază în mod serios unitatea bisericească”. Trecerea de la „situaţia socială” la cea „politică” se produce aproape instantaneu. Faptul că Biserica rusă este preocupată de situaţia politică din ţara noastră nu constituie o noutate. Am adus de-a lungul timpului multiple exemple de implicare politică a Patriarhiei Moscovei şi a structurii ei locale din Republica Moldova în competiţia politică şi jocurile pentru putere. Acest fapt trădează însă scopuri seculare care nu au nimic în comun cu natura sfântă a Bisericii.

Cât despre „necesitatea reglementării problemei legate de activitatea mitropoliei Basarabiei”, s-ar putea înţelege că Sinodul de la Moscova nu ar mai fi deranjat atât de Mitropolia Basarabiei în sine, cât de „activităţile” ei. Aici facem precizarea că orice observator atent al „activităţii mitropoliei Basarabiei” trebuie să recunoască faptul că aceste activităţi eminamente bisericeşti sunt străine de competiţia politică şi se înscriu perfect în limitele legislaţiei Republicii Moldova despre culte. Că Biserica rusă nu este de acord cu existenţa Mitropoliei Basarabiei, care prin simpla sa slujire în Republica Moldova lezează orgoliul imperial al vechii metropole, nu e un secret pentru nimeni. Dar asta este o ală poveste, la care nu e nici locul, nici timpul să ne oprim acum.

Tronul patriarhal de la Moscova

Tronul patriarhal de la Moscova

Oricum, vrând să se pună bine cu factorii de putere (inclusiv bisericească) de la Moscova, interimarul Marian Lupu nici nu ştie că a urat succes unei reuniuni care, prin documentele şi deciziile sale, nu face decât să ostilizeze inutil situaţia din Republica Moldova pentru nişte scopuri care nu au nimic în comun nici cu libertatea, nici cu Hristos.


Sex-gate în AIE

Decembrie 16, 2010
Un nou război a izbucnit în Alianţa de guvernământ. Taberele implicate sunt PLDM şi PL. Premierul Filat a cerut în şedinţa Guvernului scoaterea din circulaţie a celor două volume ale cărţii „Sexul povestit celor mici” (200 de pagini), apărută în anul 2004 la editura „Prut Internaţional”, condusă de deputatul Oleg Bodrug, ales pe listele Partidului Liberal al interimarului Mihai Ghimpu. 

Editura „Prut Internaţional” a postat pe site-ul http://www.cartiabc.ro o informaţie despre carte, arătând că autorul ei e „Institutul pentru Studierea Sexualităţii din Spania”. Numele traducătoarei este Nadia Farcaş. Editura ne prezintă această carte astfel: „Cele două volume, reunite sub titlul „Sexul povestit celor mici”, apărute în condiţii grafice deosebite, oferă răspunsuri la multiplele întrebări ale părinţilor şi educatorilor conştienţi de importanţa unei educaţii sexuale sănătoase a copiilor. Cartea, scrisă într-un limbaj accesibil de specialişti în domeniu de la Institutul pentru Studierea Sexualităţii din Spania, se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor şi reprezintă o ficţiune narativă, având drept personaje principale un băieţel şi o fetiţă, care participă la prezentarea subiectului. Lucrarea conţine informaţii de bază cu privire la educaţia sexuală şi afectivă a copiilor”.

Manual de sex pentru preşcolari

Întrucât această carte este distribuită nu doar în Republica Moldova, dar şi în România, unde este exportată masiv, dincolo de Prut reacţiile nu au întârziat să apară, lucrarea fiind interzisă în grădiniţe. Prezentăm mai jos un material, intitulat „Manual de sex pentru preşcolari”, semnat de Rareş Grig şi apărut în 2005 în legătură cu acest subiect în revista COTIDIANUL din Bucureşti:

„Să cauţi o carte pentru copii e o adevărată aventură. Asta pentru că minorul trebuie să primească o educaţie sănătoasă, iar informaţiile pe care le primeşte în cei şapte ani „de acasă“ îl vor influenţa pe tot parcursul vieţii. „Sexul povestit celor mici” este o traducere a unei cărţi apărute în Spania, editată în Republica Moldova şi comercializată în România de societatea de distribuţie a cărţii „Pro Noi”. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a interzis însă ghidul în grădiniţe.

Cum se face sex, cum ne masturbăm şi ce sunt homosexualii? Sunt aspecte tratate de o carte tradusă în limba română de Editura „Prut Internaţional” din Chişinău şi importată în România de Societatea de distribuţie a cărţii PRO NOI. Pentru a răspunde cât se poate de explicit la aceste întrebări, cartea conţine şi poze cu copii cum se uită cu lupa la organele sexuale, cu băieţei care se ţin de mână şi cu un penis care pătrunde într-un vagin.

„A avea relaţii sexuale este minunat”

„Sexul povestit celor mici”, aşa cum se numeşte cartea despre care vorbim, este un ghid pentru micuţii grăbiţi să descopere ce e sexul. Pentru a fi siguri că invenţia beletristică ajunge pe mâinile cui trebuie – preşcolarii – autorii specifică pe cotor: „Ghid pentru copii, părinţi şi educatori”. Cartea e conceputa într-un mod extrem de simplu. Textul e conceput ca o poveste cu două personaje principale – Carol şi Maria, copii de vârstă preşcolară care încă nu ştiu să citească, dar sunt ajutaţi să priceapă textul, pe care îl citeşte mama lor.

Sexul, explicat în cele mai mici detalii

În carte, lecţiile de educaţie sexuală se fac treptat. Toate lucrurile sunt explicate, astfel încât noţiunile să nu năucească nici un preşcolar. Personajele din carte ascultă cu interes ceea ce mămica le citeşte: „Pentru a putea avea copii, este nevoie ca bărbatul şi femeia să facă dragoste. Ceea ce înseamnă că vor căuta un loc în care să fie singuri şi să le fie confortabil, îşi dau hainele jos, se mângâie, se sărută şi îşi spun lucruri frumoase unul celuilalt”.

Continuarea poveştilor romantice este o imagine de-a dreptul furată din cărţile pentru adulţi: „În acele momente, penisul bărbatului intră în erecţie, iar vaginul femeii se umezeşte uşor. În continuare, bărbatul îşi introduce penisul în vaginul femeii, ceea ce le produce amândurora o senzaţie foarte plăcută. Atât de plăcută, încât în scurtă vreme se produce ejacularea şi milioane de spermatozoizi pătrund în vagin”.

MEC interzice ghidul în grădiniţe

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că informaţiile din cartea „Sexul povestit celor mici” sunt departe de ceea ce prevede programa pentru preşcolari. „Informaţiile respective, nefiind parte a curriculumului obligatoriu, nu cred că ar putea fi abordate în grădiniţa de copii şi nici măcar nu cred că vreo educatoare şi-ar putea asuma responsabilitatea transmiterii acestui gen de informaţii. Dacă e vorba despre un ghid pentru educatoare este exclusă utilizarea lui în procesul instructiv-educativ desfăşurat în grădiniţe pentru că nu are avizul Ministerului Educaţiei şi fără el cadrele didactice nu pot utiliza astfel de materiale, iar programa nu prevede abordarea unor astfel de conţinuturi”, spune Viorica Preda, inspector pentru preşcolari în cadrul Ministerului Educaţiei.”

Am încercat să ne documentăm asupra acestei apariţii bibliografice de la editura „Prut Internaţional”, condusă de deputatul PL, Oleg Bodrug. Indicele internaţional al cărţii (ISBN) este 9789975694780. Formatul: 22 x 29 centimetri.

În România, cartea, apărută în colecţia „Despre sex fără prejudecăţi”, se vinde la preţul de 90 RON, echivalentul a circa 340 de lei moldoveneşti. Site-ul http://www.jucariisijocuri.ro ne prezintă cartea ca fiind destinată copiilor cu vârsta de „5 ani, 6 ani, 7 ani, 8 ani, 9 ani, 10 ani”. Mai aflăm că există doi coordonatori ai cărţii: Elena O Callaghan i Duch, „pedagog, scriitoare”, şi Pere Front Cabre, „psiholog, director al Institutului pentru Studierea Sexualităţii şi a Cuplului”. Editura „Prut Internaţional” nu a beneficiat de finanţări externe pentru tipărirea acestei cărţi în mai multe mii de exemplare, dar încasează profituri fabuloase de pe urma vânzării ei atât în Republica Moldova, cât şi în România.

Şi Ministerul de Interne a discutat despre „Sexul povestit celor mici”

Faptul că unul dintre fruntaşii Partidului Liberal, Oleg Bodrug, este cel care a editat cartea nu limitează cercul celor responsabili doar la acest partid. Un reprezentant de vârf al Partidului Liberal Democrat din Moldova, ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, este, de asemenea, implicat. Astfel, potrivit datelor disponibile pe internet, la 27 octombrie 2010, la ora 14.00, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a organizat o masă rotundă cu titlul „Sexul povestit celor mici. Educaţie sexuală în familie, societate şi şcoală”. La masa rotundă au participat reprezentanţii ai două agenţii ONU la Chişinău: UNFPA şi UNICEF. Cu toate că participanţii la masa rotundă şi-au exprimat, în cea mai mare parte, atitudinea negativă faţă de cartea „Sexul povestit celor mici”, ministrul Victor Catan nu a intervenit în şedinţa de guvern la care şeful său de partid a cerut scoaterea respectivei cărţi din circulaţie. Admitem că informaţia despre carte i-a fost totuşi furnizată lui Filat chiar de către Catan, în situaţia în care animozităţile şi cearta de familie din AIE sunt în creştere, iar o recidivare a alianţei pare, odată cu trecerea timpului, tot mai puţin şi mai puţin verosimilă.

PL recidivează

Reprezentanţii Partidului Liberal nu sunt la prima lor sfidare a spiritului şi eticii creştine. Amintim în context că, în ianuarie 2010, şefa delegaţiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Ana Guţu (PL), a votat în favoarea Rezoluţiei „15 ani de la Conferinţa Internaţională a Populaţiei şi Dezvoltării (recomandarea 1903 (2010))”, menită să promoveze „drepturile şi serviciile sexuale şi reproductive”, ceea ce presupune inclusiv favorizarea avorturilor.


Moldova în ceaţă. Aveţi puţintică răbdare!

Decembrie 10, 2010

Arătam acum o săptămână în FLUX că alegerile din 28 noiembrie nu au fost câştigate de nimeni. Toţi actorii implicaţi în competiţie, interni şi externi, sunt, deocamdată, perdanţi. Apele politice sunt încă tulburi. Oricui nu-i este lene încearcă să pescuiască peştele cel mare în aceste ape, pentru a urca apoi pe podium ca învingător. Până să prindă însă peştele năzdrăvan (de aur?) al politicii moldoveneşti, competitorii de ieri, tot ei aspiranţii de astăzi la titlul de câştigător, aleargă nerăbdători, se zbat, dau din coate, gesticulează zgomotos şi frenetic, se grozăvesc nevoie mare şi-şi profetizează cu sârg propriul, iminentul şi răsunătorul succes, spre binele Patriei, evident.

Până una, alta, să trecem peste speculaţiile de presă care au proliferat în ultimele două săptămâni şi să încercăm să desluşim în această învălmăşeală politică posibilele formule de coalizare parlamentară (implicit, de guvernare) modelate până acum de cei interesaţi. Să le luăm pe rând.

1. Formula PD-PLDM-PL, adică reeditarea AIE în format tripartit. Aceasta înseamnă 59 de mandate din 101, posibilitatea de a alege un preşedinte de parlament şi de a instala un nou guvern, dar şi faptul că un preşedinte al statului nu va putea fi ales fără alte 2 voturi care să provină din fracţiunea PCRM. Această formulă are 50% de şanse să fie realizată.

2. Formula PD-PCRM. O asemenea coaliţie parlamentară ar dispune de 57 de mandate din 101, fiind simetrică, politic vorbind, cu formula 1, singura diferenţă constând în faptul că un viitor şef de stat ar putea fi ales doar prin cooptarea altor 4 voturi care să provină din fracţiunea PLDM sau/şi din cea a PL. Şi această formulă are 50% de şanse să fie realizată.

3. Formula PCRM-PD-PLDM. Oricât de paradoxală ar părea, această formulă a fost vehiculată tot mai mult în ultimele zile. Serafim Urechean, un personaj cu relaţii strânse la Moscova, a numit respectiva combinaţie drept „Guvern al salvării naţionale”. Combinaţia ar asigura 89 de voturi, cu mult peste majoritatea guvernamentală (51), prezidenţială (61) şi constituţională (67). Această formulă are 30% de şanse de realizare, dar ele pot creşte spectaculos în funcţie de surprizele pe care le poate oferi PLDM (sau o parte a fracţiunii PLDM), care cuprinde suficiente elemente (ex)comuniste sau oportuniste.

4. Formula PCRM-PD-PL. Aceasta ar fi cea mai ciudată dintre toate formulele vehiculate. O asemenea coaliţie, doar în aparenţă împotriva naturii, ar întruni 69 de voturi, de asemenea peste majoritatea constituţională de 67 de voturi. O asemenea formulă ar avea, pentru moment, şanse de doar 15% de a fi realizată, dar şi aceste şanse pot creşte în funcţie de factorii care scapă publicului larg şi ţin de domeniul serviciilor secrete, cu putere de influenţă asupra tuturor celor trei componente ale formulei.

Fiecare dintre aceste 4 variante ale unui posibil puzzle politic moldovean ridică mai multe semne de întrebare, asupra cărora nu vom insista aici şi acum.

Totodată, trebuie să observăm că formula 1 (PD-PLDM-PL), bunăoară, nu oferă nici o garanţie împotriva unor majorităţi conjuncturale care ar coincide cu formulele 2, 3 şi 4. Aşadar, formula 1 nu rezolvă criza politică, ci o poate croniciza. Singura grupare care ar avea de câştigat efectiv dintr-o asemenea combinaţie ar fi omnivorul PLDM şi liderul său, avându-i ca auxiliari de serviciu sau de „idioţi utili” pe Lupu şi Ghimpu. O asemenea formulă nu exclude posibilitatea unor alegeri parlamentare anticipate, la începutul anului 2012, până atunci urmând să asistăm la o nouă bălăcăreală politică asemănătoare celei dintre 29 iulie 2009 şi ziua de astăzi.

Formula 2 (PCRM-PD) le-a părut unora, la un moment dat, ca fiind cea mai verosimilă. Judecăţile au pornit de la frustrările acumulate de PD în situaţia în care, în locul lui Marian Lupu, fotoliul prezidenţial a fost încălzit, timp de un an şi jumătate, de un intelectual şi om politic remarcabil de calibrul lui Mihai Ghimpu. A fost luat în calcul şi spiritul de revanşă din tabăra PCRM, care, dincolo de aspectele egoiste ale problemei, se înscrie cumva în logica alternanţei la guvernare. Politic vorbind, o asemenea formulă ar fi dezastruoasă pentru PLDM, în frunte cu „Regele contrabandei”, cum s-a exprimat destul de plastic şi de exact liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. Coaliţia PCRM-PD ar oferi posibilitatea fuzionării, în cele din urmă, a celor două entităţi constitutive de stânga şi a simplificării eşichierului politic din Republica Moldova, termenul de „comunist” cedând definitiv în faţa celui de „socialist” sau de „social-democrat”.

Formula 3 (PCRM-PD-PLDM), respinsă acum de unii „ultrarevoluţionari” de la 7 aprilie, este pe deplin posibilă, dacă ţinem cont că însuşi Vladimir Filat este un oportunist de notorietate şi că acesta a intrat şi s-a afirmat în viaţa publică afişând convingeri profunde de stânga (socialiste). Să ne amintim că Filat a fost, timp de mai mulţi ani, unul dintre liderii Partidului Democrat (vicepreşedinte) al lui Dumitru Diacov, care face parte din Partidul Socialist European şi din Internaţionala Socialistă. Aşadar, formula 3 ar fi, pe fond, ca şi formula 2, una eminamente de stânga, dincolo de faptul că vechiul socialist (roşu) Filat s-a vopsit la un moment dat în verde, s-a declarat liberal-democrat, iar acum încearcă să se strecoare în tabăra oranj a creştin-democraţilor europeni.

Formula 4 (PCRM-PD-PL) este luată în serios de prea puţină lume, cu toate că cei care au lansat ideea provin din zona bine informată a politicului de la Bucureşti. Realizarea acestui soi de formulă ar fi posibilă doar sub auspicii ruseşti, iar în Republica Moldova, unde (prea) multă lume una spune şi alta fumează, totul e cu putinţă.

O observaţie se impune. Toate cele 4 variante ale noii ecuaţii politice din Parlament au un singur termen comun: PD. Conştienţi de acest fapt, exponenţii acestei grupări încearcă să joace la două capete şi, evident, supralicitează. Nu o vor putea face însă la nesfârşit. Cele 4 formule sunt acum ipotetice şi doar una dintre ele se va întrupa pe scena politică.

Singurul lucru clar este că Moldova rămâne, deocamdată, în ceaţă. Confuzia mai este încă la ea acasă. Însă nu e mult până departe. Ceaţa se va risipi deîndată ce gruparea Lupu-Plahotniuc-Diacov îşi va da pe faţă intenţia de aliere fie cu PCRM-ul lui Voronin, fie cu PLDM-ul lui Filat-Lucinschi-Tănase. Şi momentul nu va depăşi data primei convocări a noului Parlament.

„Stimabili, onorabili, sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilei, aveţi puţintică răbdare!” vorba nemuritorului Trahanache.


Cavalerul, ca Valera

Decembrie 2, 2010

Că interimarul Mihai Ghimpu şi-a bătut joc de „Ordinul Republicii”, aruncând cu el în stânga şi în dreapta, nu mai poate pune nimeni la îndoială. El a făcut risipă de atâtea „Ordine ale Republicii”, încât, luaţi la un loc, tustrei preşedinţii de până la el (Snegur, Lucinschi, Voronin) nu pot egala nici jumătate din „performanţa” interimarului.

Fără îndoială că printre cei mulţi care au primit din mâna lui Ghimpu distincţia supremă în stat există şi un anumit număr de persoane care meritau decoraţia. Nu despre aceştia vreau să vorbim aici şi acum. Ci despre cei mulţi (prea mulţi!) care, nevrednici şi nemernici fiind, au fost binecuvântaţi şi preţuiţi cu nesăbuinţă de către Ghimpu.

Să luăm din galeria nevrednicilor lui Ghimpu un singur personaj. Numele lui este Dmitri Ciubaşenko. Cine este acest „erou al revoluţiei de la 7 aprilie” hiritisit de Ghimpu cu „Ordinul Republicii”?

Dmitri Ciubaşenko este singurul din droaia de „cavaleri ai Ordinului Republicii” decoraţi de Ghimpu care a renunţat la decoraţie şi i-a restituit-o interimarului, prin curier poştal, împreună cu brevetul de conferire. Primind cavalerescul „colet”, Ghimpu şi-a anulat propriul decret de decorare a lui Ciubaşenko, ceea ce a fost, procedural vorbind, corect.

În paranteză fie spus, văzând decretul lui Ghimpu de anulare a propriului său decret, ne-am întrebat, pe bună dreptate, de ce oare nu a anulat Ghimpu şi alte decrete de ale preşedinţilor Mircea Snegur, Petru Lucinschi sau Vladimir Voronin privind conferirea „Ordinului Republicii” unor „personalităţi” ca Ivan Ivanovici Bodiul sau Nikolai Platonovici Patruşev, ca să luăm două nume la întâmplare.

Precum se ştie, „Ordinul Republicii” este distincţia supremă de stat a Republicii Moldova şi li se conferă unor personalităţi din ţară şi de peste hotare „pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei şi al omenirii”. Cunoscându-l prea bine pe Dmitri Ciubaşenko, ne-am întrebat, în momentul când Ghimpu i-a conferit „Ordinul Republicii”, ce „merite excepţionale” o fi având respectivul în activitatea lui „întru binele Patriei şi al omenirii”. Am căutat „meritele excepţionale” şi nu le-am găsit.

Deschizând o altă paranteză, trebuie să arăt că aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi în cazul decorării de către Ghimpu cu „distincţia supremă de stat” şi a altor „eroi ai revoluţiei de la 7 aprilie” ca Anatolie Golea, Elena Zamura şi alţii. Iată ce scriam la 14 septembrie, când interimarul Ghimpu a respins propunerea de a-i decerna „Ordinul Republicii” Mitropolitului Basarabiei: „Părerea noastră este că preşedintele Ghimpu a gafat enorm respingând propunerea de a-i decerna Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei Ordinul Republicii, de vreme ce anterior le-a acordat distincţia supremă unor personalităţi de excepţie pe ogorul Patriei ca Dmitri Ciubaşenko, Anatolie Golea, Lorena Bogza, Elena Zamura, Corina Fusu, Aneta Grosu, Val Butnaru, Valentina Ursu, sau unor subalterni ai Mitropolitului Petru Păduraru – preoţii Petru Buburuz şi Ion Ciuntu. Este păcat că, sfătuit de consilierii săi, preşedintele interimar a procedat aşa. Gestul lui Mihai Ghimpu îl situează pe mitropolitul Petru mai prejos decât cei enumeraţi mai sus, dar şi decât atâţia alţi purtători ai Ordinului Republicii, printre care şi capul structurii locale a Patriarhiei Moscovei, cu care domnul Ghimpu s-a avut şi se are de bine. Dar, de! Ce să-i faci?!…  E limpede că în ochii lui Mihai Ghimpu părintele Mitropolit Petru Păduraru al Basarabiei mai are încă de crescut până la nivelul staturii morale şi cetăţeneşti a unor uriaşi ca Elena Zamura, Dmitri Ciubaşenko sau Anatolie Golea, preţuiţi,  după cum se şi vede, mai înalt de către iubitul nostru interimar.”

Să revenim însă la cavalerul, deja ex-cavalerul „Ordinului Republicii”, Dmitri Ciubaşenko. Cine este acest personaj atât de apreciat de interimarul Ghimpu?

Dmitri Ciubaşenko s-a născut la 14 august 1963 şi este fiul lui Alexei Ciubaşenko, fost redactor-şef la „Vecernii Kişiniov” în perioada sovietică, unul dintre corifeii jurnalisticii sovietice de partid. Dmitri Alexeevici Ciubaşenko şi-a făcut studiile universitare, în perioada sovietică, la Bucureşti, unde a fost delegat de Universitatea de Stat din Moscova, cu aprobarea celor care aveau atunci apanajul unor asemenea aprobări. A fost mulţi ani redactor-şef la publicaţia de limbă rusă „Moldavskie vedomosti”, care s-a remarcat ca o tribună antiromânească. A mai fost o perioadă „corespondent” al Agenţiei Telegrafice Moldoveneşti (ATEM), al Agenţiei Telegrafice a Uniunii Sovietice (TASS) , precum şi al agenţiilor APN, INFOTAG şi Reuters. De asemenea, a făcut parte din echipa „jurnal.tv” în frunte cu Val Butnaru, unde a moderat emisiunea de limbă rusă „Dnevnik”. Acum este redactor-şef al publicaţiei de limbă rusă „Panorama”. Chiar dacă a avut anumite semne de întrebare în privinţa lui, Constantin Cheianu, bunăoară, tot de la „Jurnal de Chişinău”, îl caracteriza recent pe Ciubaşenko drept „unul din cei mai inteligenţi şi mai subtili jurnalişti din Moldova, un autor pe care îl citeam întotdeauna cu interes şi chiar pasiune”. Ne vom referi în continuare şi la unele „subtilităţi” ale acestui atât de gustat jurnalist de către colegii lui de la „Jurnal”.

Politic însă, Dmitri Ciubaşenko a avut până acum două înregimentări pe faţă. Spunem pe faţă, pentru că şi până atunci a fost scufundat în politică până peste urechi, dar îi plăcea să treacă drept „neangajat politic” şi neutru.

Prima ieşire deschisă la rampă a lui Dmitri Ciubaşenko în politica de partid s-a produs în vara anului trecut, alături de personaje ca Vladimir Filat, Alexandru Tănase şi Iurie Leancă. Partidul Liberal Democrat din Moldova i-a oferit lui Ciubaşenko locul 25 pe lista electorală pentru anticipatele din 29 iulie 2009. Aderarea lui Ciubaşenko la PLDM şi candidarea lui pe listă a fost anunţată personal de Vladimir Filat, într-o conferinţă de presă din 16 iunie 2009. În calitate de candidat PLDM, Ciubaşenko a propus oficializarea limbii ruse ca a doua limbă de stat a Republicii Moldova. Iată cum a comentat publicaţia noastră năstruşnica iniţiativă a peledemistului trimis altădată de Moscova la Bucureşti: „Candidatul la funcţia de deputat pe listele PLDM, Dmitri Ciubaşenko, s-a arătat, astăzi, revoltat că PCRM nu a oferit limbii ruse statutul de limbă oficială. Redactorul-şef al publicaţiei de expresie rusă „Moldavskie vedomosti” a citat din programul electoral al PCRM din anul 2001, reamintind de promisiunea de atunci a comuniştilor de egalare în drepturi a limbii ruse cu limba română. „Au trecut nouă ani, dar nu s-a realizat nimic”, a spus Ciubaşenko”. O altă trăsătură de condei ne poate ajuta să desluşim portretul politic al peledemistului cu pricina. Este vorba de raportarea lui la data de 22 iunie. Apelăm iarăşi la FLUX: „Întrebat de jurnalişti ce semnificaţie are pentru el ziua de 22 iunie, Ciubaşenko a spus că este ziua în care Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică. „Este ziua în care a început ceea ce se numeşte Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a precizat redactorul-şef al ziarului „Moldavskie vedomosti”. Reamintim că, la 22 iunie 1941, armata română a eliberat Basarabia şi Bucovina de Nord de sub ocupaţia sovietică, produsă ca urmare a tratatului adiţional secret semnat de URSS cu Germania nazistă”. Acesta a fost partidul şi acesta a fost candidatul lui! Să se mai întrebe acum cineva de ce a mers premierul Vladimir Filat, în august 2010, să depună flori la Memorialul Armatei Sovietice, comemorând „Operaţiunea Iaşi-Chişinău”…

Nu a trecut bine anul de zile de când s-a lipit Ciubaşenko de PLDM şi PLDM-ul de Ciubaşenko, că jurnalistul şcolit altădată pe axa Moscova-Bucureşti a fost delegat de domnul Filat (a se citi Lucinschi) în alt cuib politic, cel al fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat. Noul cuibuşor politic se numeşte Partidul Umanist din Moldova. Din liberal-democrat Ciubaşenko a devenit umanist. Ştiindu-se prea bine că PLDM şi PUM sunt părţi ale unui singur proiect politic girat din umbră de Petru Chirilovici Lucinschi, mutarea lui Ciubaşenko dintr-un buzunar în altul al aceleiaşi mantale de croială rusească, nu a constituit vreo problemă. Şi cum efortul mutării trebuia cumva răsplătit, Ciubaşenko a figurat deja pe locul 5 în lista lui Pasat la anticipate, nu pe 25, cum a fost în lista lui Filat. În plus, ca „unul din cei mai inteligenţi şi mai subtili jurnalişti din Moldova”, vorba celor de la „Jurnal de Chişinău”, a şi fost desemnat drept „purtător de cuvânt” al fostului securist nr. 1. În această triplă calitate, de membru, candidat electoral şi purtător de cuvânt al PUM, Ciubaşenko s-a zbătut din răsputeri pentru „Bazele Ortodoxiei” lui Pasat, care, precum s-a văzut, a mai fost susţinut şi de emisarul Moscovei pravoslavnice la Suhumi, Tiraspol, Chişinău şi Bucureşti, diaconul Andrei Kuraev.

Despre ce cuvinte a purtat purtătorul de cuvânt al lui Pasat, se ştie prea bine: „crearea Uniunii Europene de Est (UEE) – UE-2”, „Moldova să rămână o parte componentă a spaţiului spiritual unic al Bisericii Ortodoxe Ruse”, „aderarea Moldovei la Uniunea Vamală  Belarus-Kazahstan-Rusia”, „amnistierea generală a persoanelor din puşcării”, „alegerea mitropolitului Vladimir ca preşedinte al Republicii Moldova”, „referendum pentru studierea obligatorie a „Bazelor ortodoxiei” în şcoală”, „limba rusă, a doua limbă de stat” etc., etc.

Acum, când cunoaştem mai bine personajul, trebuie să arătăm că, deranjat de vizita preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili la Chişinău, la 25 noiembrie 2010, acest Ciubaşenko „s-a dezis de”, adică a renunţat la „Ordinul Republicii”, pe care interimarul Mihai Ghimpu i l-a pus la gât la 24 decembrie 2009, ca şi altor 11 jurnalişti aplaudaci din tabăra mai veche şi mai nouă a domnului Lucinschi. „Eu nu vreau să am una şi aceeaşi distincţie cu Saakaşvili, care la 2 martie 2005 venise la Chişinău pentru a-l susţine pe Vladimir Voronin şi PCRM. Nu vreau să am acelaşi ordin cu Saakaşvili, care promovează o politică antirusă şi care a declanşat războiul în Oseţia de Sud şi Abhazia”, a declarat mânios nevoie mare Ciubaşenko, aplaudat de Pasat. Arătăm aceasta, ca să ne întrebăm cu toţii: pentru ce merite fusese preţuit de către Ghimpu acest Ciubaşenko mai mult decât, să zicem, Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru?

Răspunsul îl găsim în decretul prezidenţial din 24 decembrie 2009, deja anulat de emitent. Aplaudacii de presă, inclusiv cavalerul Ciubaşenko, au fost decoraţi – ia poveste! –  „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în afirmarea libertăţii de exprimare, pentru contribuţie substanţială la procesul de renaştere naţională şi la promovarea democraţiei şi a valorilor general umane”.

Pasat a comentat „dezicerea” cavalerului Ciubaşenko de „Ordinul Republicii”, zicând că nu-i bai şi că el are doar ordinul rus „Drujba”. În logica acestuia, nu se prea cuvine ca un subaltern, un simplu instrument de presă, fie şi şlefuit altădată pe la Bucureşti, să aibă acum distincţii mai mari decât „Drujba” celui mai umanist şi ortodox şef de partid. Important este să vegheze ambii, alături de mitropolitul Vladimir, asupra bazelor ortodoxiei ruse în Moldova, pe care se sprijină multă lume, de la Petru Lucinschi şi Andrei Kuraev până la ambasadorul României, Marius Lazurca, şi Savatie Baştovoi, călugărul care osteneşte cu sârg la acelaşi post de televiziune la care a ostenit în talk-show-uri şi cavalerul ortodox Ciubaşenko.

Dacă nu ar fi venit Mihail Saakaşvili în Republica Moldova, aşa ar şi fi umblat cavalerul ortodox cu „Ordinul Republicii” la gât. Saakaşvili însă şi-a efectuat vizita la Chişinău şi lista decoraţilor a scăzut cu unul. Nu e nici o pagubă. Săptămâna aceasta, încă interimarul Ghimpu va mai acorda încă vreo 400 de ordine şi medalii pe lângă cele vreo 2 mii din ultimele luni. Ce mare scofală! Un cavaler mai puţin, 400 de cavaleri mai mult…

Şi, după toată tărăşenia asta cu „dezicerea” lui Ciubaşenko, parcă-l văd pe Ghimpu râzând mălăieţ cu gura largă: dacă n-a vrut să fie cavaler, să fie ca Valera (…Pasat), adică fără ordin.


MUSCA LA ARAT

Noiembrie 10, 2010

Preluând o ştire de presă pe blogul său, Mihai Ghimpu ne anunţă: „marţi, 9 noiembrie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate Gheorghe Mihai vor începe transmiterea primelor 5 000 de dosare de la Depozitul Special SIS (fosta arhivă KGB) la Arhiva Naţională”. În ziua anunţată generalul şi pensionarul KGB Gheorghe Mihai, promovat în funcţie de Mihai Ghimpu, a şi organizat o ceremonie de transmitere a respectivelor dosare deja desecretizate. Mihai Ghimpu a fost prezent, rostind un discurs şi lăsând impresia că el ar fi autorul „faptei eroice”.

Ce s-a întâmplat în realitate? Obligat fiind prin legea nr. 880-XII din 22 ianuarie 1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova să transmită dosarele din Depozitul său special, Serviciul de Informaţii şi Securitate a procedat la o operaţiune de rutină. Dosarele transmise sunt doar cele întocmite persoanelor supuse represiunilor, nu şi dosarele operative ale ofiţerilor şi agenturii NKVD din RSSAM şi RSSM. Dosarele acoperă perioada anilor 1924-1951. Nici un alt dosar nu este ulterior datei de 1 ianuarie 1952, limită de timp în faţa căreia „eroismul” lui Mihai Ghimpu se opreşte şi bate pasul pe loc. Deci, este vorba despre un interval din interiorul perioadei staliniste, care a durat până la moartea dictatorului, în 5 martie 1953. Persoanele ale căror dosare i-au fost transmise Arhivei Naţionale de către SIS nu mai sunt în viaţă, în majoritatea lor zdrobitoare. Preşedintele interimar Ghimpu nu are, potrivit legilor în vigoare, nici un fel de atribuţii privind fondul arhivistic de stat, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate, ca organ special în afara puterii executive, nu îi este subordonat. Majoritatea statelor ex-comuniste au desecretizat arhivele organelor de poliţie politică. Statele baltice, bunăoară, au desecretizat integral arhivele NKVD şi KGB, tot ce au cuprins acestea din 1940 până în 1991. Gestul Serviciului de Informaţii şi Securitate din 9 noiembrie a fost unul necesar, pozitiv, dar întârziat şi insuficient. Prezenţa lui Mihai Ghimpu la „ceremonia de transmitere a dosarelor” ne oferă un exemplu clasic de instrumentare în scopuri electorale a tragediei prin care au trecut persoanele supuse represiunilor. SIS putea transmite dosarele în fondurile Arhivei Naţionale cu acelaşi succes şi fără Mihai Ghimpu. Vom explica mai jos de ce.

Faptul că SIS poate avea un Depozit special de stat este în afara oricărei îndoieli. Articolul 22 al Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova stipulează că „Depozite speciale de stat se creează la Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii  şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentul Standarde, Metrologie  şi Supraveghere Tehnică, la Academia de  Ştiinţe a Moldovei, la muzeele şi bibliotecile de stat ale Ministerului Culturii şi Turismului, la fondul de stat de informaţii privind subsolul al Asociaţiei de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice „AGeom”, la serviciul „Hidrometeo” al Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător. Utilizarea documentelor ce se păstrează în depozitele speciale de stat se efectuează în conformitate cu prezenta lege. Achiziţionarea de către depozitele speciale de stat  a documentelor autentice ce aparţin persoanelor juridice din alte ramuri se interzice”.

Problema este că SIS nu poate ţine oricât în Depozitul special de stat documentele cu titlu secret, fiind obligat să le transmită Arhivei Naţionale la expirarea termenelor prevăzute de lege. Articolul 34 al legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova stabileşte că „documentele din Fondul arhivistic de stat şi din Fondul arhivistic obştesc ce conţin secret de stat  şi au menţiunea „De importanţă deosebită”  şi „Strict secret” sunt supuse restricţiilor de utilizare pentru o perioadă de până la 25 de ani, iar cele cu menţiunea „Secret” – de până la 10 ani de la data apariţiei lor. Guvernul, în temeiul avizului comisiei interdepartamentale pentru apărarea secretului de stat, poate stabili termene  mai îndelungate de restricţie asupra utilizării documentelor cu menţiunea „De importanţă deosebită”. În acest caz Guvernul, ministerele şi departamentele interesate sunt obligate să reexamineze, din cinci în cinci ani, temeiurile menţinerii restricţiilor asupra utilizării acestor documente pentru o perioadă ce depăşeşte 25 de ani de la data apariţiei lor”. Legea nu prevede alte termene decât cel maxim de 25 de ani şi termene superioare stabilite, în fiecare caz aparte, prin Hotărâre de Guvern. Aşa cum deocamdată nu avem, din 27 august 1991 încoace, nici o Hotărâre de Guvern în materie de termene superioare celui de 25 de ani privind documentele din Depozitul special de stat de la SIS, este mai mult decât limpede că, în sensul legilor în vigoare, cele mai vechi documente secrete păstrate de SIS nu pot depăşi o vechime de 25 de ani.

Vom mai preciza că articolul 23 al Legii despre care vorbim prevede, între altele, că „La reorganizarea sau lichidarea instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor de stat chestiunile privind păstrarea ulterioară a documentelor Fondului arhivistic de stat sunt soluţionate cu participarea reprezentaţilor Organului de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova”. Iar articolul 25 al aceleiaşi legi stabileşte că: „în cazul în care persoana juridică deţinătoare de documente ce fac parte din Fondul arhivistic obştesc se lichidează sau ea nu asigură integritatea documentelor, Fondul arhivistic al persoanei juridice respective se transmite spre păstrarea permanentă arhivelor de stat”. Dacă organele KGB au fost lichidate în 1991, când a fost creat Ministerul Securităţii Naţionale, procedura de rezolvare a arhivelor fostului NKVD/KGB trebuia rezolvată atunci. Totodată, dacă Ministerul Securităţii Naţionale a fost lichidat şi creat Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în 1999, aceeaşi procedură era de neevitat.

Am citat pe larg aceste articole din Lege pentru a arăta că, în termenii ei, la 9 noiembrie 2010 SIS trebuia să transmită toate dosarele întocmite de KGB până la 9 noiembrie 1985 şi nu doar pe cele ale persoanelor supuse represiunilor, dar şi pe cele ale agenturii sale. Asta sub falsa rezervă că SIS ar fi prin lege succesorul juridic al KGB. Aşa cum însă SIS nu este nici succesorul NKVD şi nici al KGB, toate arhivele secrete ale celor două organe sovietice de represiune întocmite până la 27 august 1991, când a apărut Republica Moldova, trebuiau de mult desecretizate şi transmise spre păstrare permanentă Arhivei Naţionale. Ceea ce a făcut SIS la 9 noiembrie 2010 nu poate fi numit gest reparator în sensul deplin al cuvântului, întrucât această instituţie de stat va ţine în continuare sub şapte lacăte toate fondurile secrete ale NKVD/KGB din perioada 1951-1991, ceea ce înseamnă patru decenii de ocupaţie sovietică şi, implicit, de poliţie politică.

Ne vom opri puţin şi asupra unui alt detaliu interesant. Comunicatele de presă despre desecretizarea dosarelor vechi de 60 de ani ne-au anunţat că numărul celor deţinute de SIS este cu mult mai mare decât 5 000, dar acestea nu vor fi desecretizate şi transmise Arhivei Naţionale din cauza „lipsei spaţiului de depozitare”. Asta e bună de tot, ştiind că Arhiva Naţională deţine abuziv imensele Arhive ale Mitropoliei Basarabiei, capturate de sovietici în 1946 de la Craiova, ca trofeu de război, în baza unor hotărâri ale Comisiei sovieto-române de armistiţiu. Arhivele Mitropoliei Basarabiei au fost revendicare în mod repetat de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, care le-a adresat scrisori oficiale atât primului ministru Vladimir Filat, cât şi interimarului Mihai Ghimpu. Scrisorile mitropolitului au rămas însă fără răspuns, pentru că cei doi capi ai AIE, Ghimpu şi Filat, nu au urnit un deget pentru rezolvarea problemei. Dacă Ghimpu şi Filat ar fi hotărât chestiunea retrocedării Arhivelor Mitropoliei Basarabiei, s-ar fi eliberat suficient loc în depozitele Arhivei Naţionale pentru alte zeci de mii de dosare din arhivele secrete ale KGB.

Ce ar fi trebuit să facă interimarul nostru pentru ca situaţia să nu ridice nici un fel de probleme? Întâi ar fi trebuit ca pe parcursul ultimului an şi ceva să propună examinarea şi adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Acest proiect de lege a fost elaborat şi depus oficial în Parlament de către grupul de deputaţi PPCD, nefiind examinat de nici una din majorităţile din sânul Legislativului nostru. Proiectul este singurul de acest gen prezentat vreodată spre examinare în Parlamentul Republicii Moldova. Întrebările care se pun acum sunt: de ce nu a propus Mihai Ghimpu, ca şef al Legislativului, includerea respectivului proiect de lege pe agenda Parlamentului dominat de AIE sau de ce nu a prezentat un proiect alternativ, dacă ar fi o problemă că proiectul a fost semnat de deputaţi de altă culoare politică?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt simple şi ne stau la îndemână. Pentru că Mihai Ghimpu, s-a văzut, preferă doar gesturi zgomotoase şi facile de natură electorală în locul unor demersuri concrete şi consistente de natură legislativă pentru o adevărată lustraţie a societăţii noastre.

Crearea şi împotmolirea voită a Comisiei Cojocaru a fost doar o aruncare de praf în ochi. Raportul pregătit de aceasta nu a mai fost audiat şi nici aprobat de către Parlament, pe motiv că majoritatea Alianţei zise „pentru Integrare Europeană” a fost alergică la idee. Nu ne stă în obicei să ne autocităm, dar seriozitatea subiectului ne obligă să amintim că acum zece luni scriam în FLUX următoarele: „Succesul Comisiei Cojocaru depinde de mai mulţi factori. Dincolo de probitatea profesională a majorităţii membrilor săi, dincolo de materialele preţioase cercetate ştiinţific şi valorificate public până acum privind subiectul, Comisia Cojocaru îşi va putea duce cu brio misiunea până la capăt dacă Puterea va fi consecventă, mergând mai departe şi desecretizând arhivele ţinute încă sub şapte lacăte. Avem în vedere întâi şi-ntâi de toate arhivele NKVD şi KGB, ca principale instrumente opresive ale regimului totalitar de ocupaţie. Deschiderea acestor arhive, oricâte secrete „de stat” ar cuprinde acestea, nu poate dăuna în nici un fel intereselor legitime ale Republicii Moldova ca stat apărut pe harta Europei la 27 august 1991. Deocamdată, suntem sceptici asupra capacităţii Puterii de a decide deschiderea acestor arhive, întrucât, în eventualitatea unei asemenea decizii, lustraţia devine inevitabilă, atrăgând pe cale de consecinţă deconspirarea desei reţele de agenţi ai serviciilor secrete sovietice care menţin încă şi astăzi sub control, într-o mare măsură, mediul politic, instituţional, jurnalistic, ştiinţific, cultural, bisericesc, neguvernamental şi de afaceri. Am fi bucuroşi dacă motivele scepticismului nostru ar fi eliminate rând pe rând de hotărâri înţelepte şi necesare ale Legislativului. Fără desecretizarea arhivelor NKVD şi KGB cercetarea Comisiei Cojocaru va fi incompletă şi lacunară, iar succesul ei limitat”. Ne pare rău să constatăm, la distanţă de zece luni, că am avut dreptate. Mihai Ghimpu şi AIE au vânat doar capital politic şi nu au schimbat cu nimic situaţia de până în 2009.

Iar osteneala electorală a interimarului la SIS, unde el ar fi „desecretizat şi transmis dosarele NKVD” (şi doar pe cele de până în 1951), ni-l prezintă pe Ghimpu în postura muştei la arat din fabula lui Alexandru Donici. Vă mai amintiţi? „De la arat un plug/Venea încet spre casă/Şi, la un bou pe jug,/O muscă se-aşezase.//Iar ei, spre-ntâmpinare,/O altă muscă-n zbor/Îi face întrebare:/— De unde, dragă sor’?/— Şi mai întrebi de unde!/Ei musca îi răspunde/C-un aer supărat.//Au nu pricepi ce facem?/Nu vezi că noi ne-ntoarcem/Din câmp, de la arat!//Spre laudă deşartă/Mulţi zic: noi am lucrat,/Când ei lucrează-n faptă,/Ca musca la arat.


Mihai Ghimpu şi „limba moldovenească” (document)

Octombrie 7, 2010


Guvernul Filat şi zestrea lui de tancuri

Septembrie 2, 2010

Un grup de tineri entuziaşti, în frunte cu Dan Nicu şi Petru Sârghi, au lansat pe internet o iniţiativă lăudabilă. Grupul despre care vorbim se numeşte „Anti-tanc” şi numără în prezent 1984 de membri.

După cum declară ei înşişi, membrii grupului şi-a propus să sensibilizeze opinia publică în legătură cu o problemă stringentă pentru societatea noastră, şi anume „prezenţa tancurilor sovietice amplasate pe post de monumente istorice pe întreg teritoriului Republicii Moldova”.

Grupul Anti-tanc le-a propus autorităţilor competente ale Republicii Moldova să purceadă la „demontarea imediată a acestor vestigii de tristă faimă ale epocii sovietice care împreună cu sârma ghimpată de la Prut constituie un element al ocupaţiei străine a teritoriului nostru naţional”. Această propunere a îmbrăcat haina unei petiţii on-line adresate primului ministru Vladimir Filat (PLDM), preşedintelui Parlamentului, tot el preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (PL),  ministrului Culturii, Boris Focşa (PD),  ministrului Educaţiei, Leonid Bujor (AMN), preşedintelui Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport si Mass-media, Corina Fusu (PL).

Prin această petiţie, grupul Anti-tanc formulează o singură cerinţă: „Facem apel către autorităţile competente să întreprindă acţiunile necesare pentru demontarea tancurilor sovietice şi amplasarea acestora în cadrul unui muzeu dedicat memoriei victimelor regimului sovietic inuman care a provocat moartea a milioane de fiinţe umane”.

Din păcate, pe parcursul ultimelor opt luni, nici măcar un sfert dintre membrii grupului Anti-tanc nu au semnat această petiţie on-line, numărul celor care şi-au asumat textul ei fiind de aproximativ 400 de persoane dintr-un total de 1984 de membri ai grupului. Valul iniţial de optimism tineresc s-a lovit de indiferenţa autorităţilor în exerciţiu. Din ianuarie şi până acum situaţia tancurilor cocoţate pe postamente nu s-a schimbat deloc. Nici unul dintre factorii politici şi administrativi citaţi mai sus nu s-au autosesizat în chestiune şi o trec uşor cu vederea.

Slăbiciunea premierului Filat şi a interimarului Ghimpu pentru tancuri este de notorietate. Filat, care şi-a satisfăcut serviciul militar în termen în trupele sovietice de grăniceri din subordinea fostului KGB, nu s-a abţinut să urce, cu ocazia ultimei campanii de recrutare, într-o tanchetă sovietică, pe care un post de televiziune s-a şi grăbit să ne-o prezinte ca fiind ditamai tancul! Nici chiar maiorul Filat nu a făcut deosebirea dintre o blindată şi un tanc, dându-se mare şi tare, bucurând opinia publică din ţară cu o perlă a gândirii sale, spunând literalmente: „În tanc îi ca în tanc!” şi zâmbind satisfăcut într-un dinte. Trebuie să precizăm că dacă Republica Moldova este foarte bogată în tancuri-monument, Armata noastră Naţională nu are în dotare absolut nici un tanc. Observăm însă mai nou, că la 23 august, premierul nostru tanchist cu chica deasă, a depus, îndurerat şi pios de-ţi venea a plânge, flori la memorialul gloriei militare sovietice în cinstea „ostaşilor sovietici eliberatori” care au participat la operaţiunea Iaşi-Chişinău în 1944.

Nici interimarul Ghimpu nu s-a lăsat mai prejos în problema tancurilor. După ce şi-a concretizat unul dintre capriciile infantile în expresia de acum doi ani: „dacă vreau îmi cumpăr şi un Mercedes, şi un tanc!”, expresie pe seama căreia presa a făcut băşcălie vreme de un an bun, interimarul a tras şi el filozofic, anul acesta, cum îi stă bine unui preşedinte şi intelectual de rasă, concluzia că „Tancul… este… (pauză lungă) …tanc!”. Şi cum pe lângă problema tancurilor şi tunurilor-monument o mai avem şi pe cea a avioanelor militare sovietice aterizate de câteva decenii pe postamente ţâşnind din solul moldav, este bine să amintim în context că interimarul nostru rafinat şi subtil, după ce a urcat în cabina unei aeronave MIG, a ţinut cu tot dinadinsul să scoată la lumină, din adâncul neuronilor săi prezidenţiali, un răspuns destul de înaripat, într-atât de înaripat încât a zburat departe, acoperind orizontul larg al câtorva milenii bune de istorie şi mai multe straturi de cultură amestecată cu agricultură: „Cum să vă spun cum e în avion? Cum a-i intra într-o colibă, care, cum e la noi, ca în perioada dacilor, multe butoane, usturoi, ceapă, porumb aninat”! Clar? Clar!

Probabil că această febleţe prezidenţială şi ministerială a lui Ghimpu şi Filat pentru tancurile sovietice (căci moldoveneşti nu au existat niciodată!), dar şi pentru avioanele militare, vine să explice de ce aceşti doi granguri ai vremii aşezaţi în trei fotolii, după ce au făcut pe bravii anticomunişti şi revoluţionari de la 7 aprilie, nu dau nici cel mai mic semn că ar vrea să dea jos de pe postamente tancurile şi tunurile de la Brejnev moştenire. Nimeni nu-i împiedică să o facă, de altfel. Depinde exclusiv de ei dacă Republica Moldova va rămâne sau nu şi pe mai departe o adevărată ţară a tancurilor, tunurilor şi avioanelor sovietice menite să glorifice „faptele vitejeşti” ale „soldatului sovietic eliberator”. Este, dacă vreţi (vorba parazitară a premierului tancofil), un examen de europenitate şi patriotism.

Pentru a încheia pe o notă ceva mai sobră, se cuvine să amintim că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei le-a cerut statelor membre ale organizaţiei, deci şi Republicii Moldova, să sustragă din uz şi din circulaţie toate materialele de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist, fiind vizate şi monumentele, inclusiv cele cu caracter militar. Este vorba de Rezoluţiile APCE nr. 1096 (1996) şi nr. 1481 (2006).

Observăm însă că guvernul premierului grănicer care, în faţa camerelor de luat vederi, se joacă de-a tanchistul, la încheierea primului an al ministeriatului său, nici nu s-a gândit să adopte o Hotărâre privind punerea în practică a acestor Rezoluţii ale APCE. Nici interimarul nostru „de la avioane”, grabnic semnător de decrete, nu şi-a dat silinţa până acum să-şi pună autograful pe vreun decret de implementare a celor două documente internaţionale privind demolarea moştenirii regimurilor totalitare comuniste din Europa. Şi nici „revoluţionarii” noştri nu mai au parcă strop de chef să se plângă forului de la Strasbourg că practicile regimului sovietic în materie de propagandă vizuală îşi au o neclintită continuitate sub guvernarea unei coaliţii pestriţe intitulate orgolios „pentru integrare europeană”. Cum dai, cum nu dai, dar e greu să te integrezi în Europa cu… tancul.


AIE se opune restituirii proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei

August 24, 2010

În cadrul unui interviu în direct acordat portalului privesc.eu la 23 august 2010, preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, s-a pronunţat de principiu în favoarea restituirii proprietăţilor Mitropoliei Basarabiei spoliate în timpul regimului sovietic. Această abordare, care se menţine de luni de zile doar la nivelul gesticulaţiei verbale, vine oricum în contrast cu poziţia Guvernului Filat, care contestă dreptul Mitropoliei Basarabiei de a i se restitui proprietăţile confiscate abuziv.

Întrebarea formulată de reporterul privesc.eu a fost: „Un enoriaş întreabă de ce până în momentul de faţă Guvernul nu restituie proprietăţile Mitropoliei Basarabiei confiscate de sovietici? Puteţi răspunde ceva?”

Mihai Ghimpu a răspuns scurt: „E o problemă nu simplă, dar trebuie întoarse. Trebuie întoarse, fiindcă este Hotărârea CEDO. Nu, de exemplu, iată vă dau un caz: Biblioteca Haşdeu a aparţinut Mitropoliei Basarabiei. Ce facem noi? Iată, o solicită şi ce facem noi? (Reporter: Restituim financiar…) Nu, ca exemplu ei au să ceară clădirea. Şi, financiar, ce atâţia bani avem noi? Vai de capul nostru acuma!”

Această poziţie a şefului interimar al statului vine în contradicţie cu poziţia formulată în luna iulie 2010 de ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, în numele Guvernului condus de Vladimir Filat.

Astfel, fiind solicitat, ministrul Tănase a răspuns oficial, prevalându-se de legislaţia sovietică şi reglementări adoptate în anii 1970 sub conducerea lui Ivan Ivanovici Bodiul: „Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate (sau prezumţie a existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor naţionalizate de regimul totalitar sovietic) – comunicăm că în perioada anterioară declarării independenţei Republicii Moldova nu exista proprietate privată (în sensul actual) asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, ca rezultat al naţionalizării acestora. Astfel, potrivit punctului 28 din Regulamentul asociaţiilor religioase din RSSM, aprobat prin Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM din 19 mai 1977, toate casele de rugăciuni, precum şi bunurile necesare exercitării cultului transmise pe bază de contract credincioşilor careu au format asociaţia religioasă, cumpărate de ei sau donate lor, constituia proprietate a statului”.

Negând dreptul Mitropoliei Basarabiei de continuitate istorică, ministrul Alexandru Tănase, face, de asemenea, cunoscut că: „Din aceste considerente, nu poate fi vorba despre un drept de proprietate a bunurilor care au fost naţionalizate anterior de regimul sovietic, precum şi despre încălcarea acestuia. Dreptul de proprietate a fost reglementat şi putea fi dobândit asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, construite doar după declararea independenţei Republicii Moldova.”

Ministrul Justiţiei din cabinetul Filat mai spune:„Atât Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi Constituţia Republicii Moldova, garantează protecţia proprietăţii private, legal dobândite, dar nu impune statul să restituie proprietăţile naţionalizate pe teritoriul actualei Republici Moldova, anterior dobândirii suveranităţii.”

Precizăm că Mitropolia Basarabiei le-a solicitat oficial şi repetat guvernelor Tarlev, Greceanâi şi Filat restituirea Arhivelor Mitropoliei, capturate de URSS în 1946, la Craiova, acum păstrate în fondul arhivistic de stat al Republicii Moldova, precum şi un şir de clădiri ale Mitropoliei din municipiul Chişinău, cu altă destinaţie decât cea de cult, edificii administrate în cea mai mare parte de către Guvern. Totodată, în Republica Moldova, după proclamarea independenţei de stat, s-a constituit o bogată practică a restituirii către cultele religioase a bunurilor acestora spoliate de către regimul sovietic. Mitropolia Basarabiei este singurul cult religios dintre cele 19 legal recunoscute, căruia guvernul Republicii Moldova refuză până în prezent să-i restituie bunurile abuziv confiscate. Acest fapt reprezintă o diferenţă de tratament cunoscută în general ca discriminare negativă.


O felicitare trimisă cu 13 zile înainte Mitropolitului Basarabiei

Iulie 1, 2010


Mitropolia Basarabiei ca test (II)

Iunie 22, 2010

Atrăgeam atenţia anul trecut, într-un articol cu titlul „Mitropolia Basarabiei ca test” (14 august 2009), că regimul Ghimpu şi Guvernul Filat vor avea de susţinut un examen destul de serios, examen pe care, începând cu 1992, nu l-au luat regimurile Snegur, Lucinschi şi Voironin cu cele 10 guverne ale lor (Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza, Braghiş, Tarlev I, Tarlev II, Grecianîi I, Grecianîi II, provizoriu). Acest examen se numeşte simplu: Mitropolia Basarabiei.

Chiar dacă nu-mi stă în obicei să mă autocitez, voi readuce în atenţie ceea ce spuneam acum un an în acest subiect: „Cel de-al patrulea regim politic din Republica Moldova, oricum se va numi acesta, dar şi guvernul sau guvernele pe care le va instala vor trebui să facă faţă unor cereri legitime ale Mitropoliei Basarabiei, o instituţie victimă a regimului sovietic încă nereabilitată complet. Aceste cereri privesc două chestiuni deocamdată nesoluţionate: restituirea arhivelor Mitropoliei Basarabiei, arhive deţinute abuziv de către stat prin incorporarea lor în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, şi retrocedarea bunurilor imobile ale Mitropoliei Basarabiei deţinute în prezent de către stat. Aceste bunuri imobile alcătuiesc un vast şi valoros patrimoniu care, o dată retrocedate, i-ar putea asigura Mitropoliei baza economică necesară dezvoltării ei în continuare. Un alt aspect relevant ţine de deblocarea procesului de înregistrare a parohiilor Mitropoliei Basarabiei, proces blocat în anul 2007. În funcţie de felul în care aceste probleme vor fi soluţionate va putea fi judecată viitoarea guvernare şi viitorul regim”.

A trecut aproape un an. Ce avem acum? Şapte sunt, deocamdată, lucrurile de constatat.

1. Mitropolia Basarabiei i-a cerut oficial Guvernului Filat restituirea arhivelor ei confiscate abuziv de regimul sovietic de ocupaţie. Aceeaşi cerere i-a fost adresată preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Rezultatul acestor demersuri este nul. Prim-ministrul Filat (deţinător al „Diplomei de vrednicie” a Mitropoliei Basarabiei), ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, preşedintele interimar Mihai Ghimpu (deţinător al ordinului „Steaua României”, acordat de preşedintele Traian Băsescu, al ordinului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, acordat de Mitropolia Basarabiei) nu au urnit un deget pentru rezolvarea problemei.

2. Mitropolia le-a cerut oficial premierului Vladimir Filat şi preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, încă acum câteva luni de zile, să se implice personal pentru a debloca restituirea bunurilor imobile ale Mitropoliei Basarabiei confiscate de URSS şi deţinute de Republica Moldova ca succesoare juridică în parte a statului sovietic. Preşedintele interimar nu a catadixit să facă ceva nici de această dată, iar premierul Filat i-a delegat dreptul de răspuns ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, care, prin două scrisori oficiale, i-a tăiat Mitropoliei Basarabiei orice poftă de a-şi mai obţine bunurile luate cu hapca de către regimul sovietic, chiar dacă altor culte guvernul Republicii Moldova le-a restituit bunurile confiscate în 1940 şi după.

3. Guvernul Vladimir Filat a refuzat oficial să anuleze Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi lăcaşele de cult, adoptată de guvernul Tarlev la 11 iunie 2002 împotriva Mitropoliei Basarabiei şi în favoarea structurii locale a Patriarhiei Moscovei. Guvernul Filat şi majoritatea parlamentară a AIE au refuzat să opereze modificări şi la alte legi prin care mitropolia Chişinăului a primit privilegii (Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente, Legea cu privire la sistemul naţional de paşapoarte etc.).

4. Ca şi celelalte 10 guverne anterioare, Guvernul Filat refuză să recunoască succesiunea de drept a Mitropoliei Basarabiei în raport cu instituţia omonimă de până la 1940 şi 1944.

5. Guvernul şi-a avut avocaţi buni în persoana juristului Alexandru Postică de la „Promo Lex”, care a fost până deunăzi şi avocatul lui Ernest Vardanian arestat la Tiraspol ca agent al Serviciului de Informaţii şi Securitate, dar şi în persoana preotului Ianec Cosoi, un partizan înflăcărat al guvernului, astfel încât, spre surpriza generală şi în mod paradoxal, prin lucrarea coordonată a celor doi, Mitropolia Basarabiei şi-a retras brusc toate plângerile şi, astfel, s-a lipsit singură de protecţia internaţională pe care i-o acorda monitorizarea cazului său de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Trebuie să recunoaştem că Guvernul Filat, fără a schimba pe fond tratamentul aplicat Mitropoliei Basarabiei, a repurtat o victorie asupra ei, întrucât a lucrat eficient prin simpatizanţii săi strecuraţi în administraţia mitropoliei şi a vulnerabilizat Biserica în raporturile sale cu Statul.

6. Mitropolia Basarabiei a fost exclusă de autorităţi, în favoarea mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove”, de la manifestaţiile publice de primă importanţă. A se vedea în acest sens manifestaţiile de ultimă oră organizate de autorităţi cu ocazia comemorării victimelor deportărilor staliniste. Acest fel de situaţii jenante sunt posibile pentru simplul motiv că peste 90 % din membrii coaliţiei de guvernământ (grupuri parlamentare şi guvern) sunt credincioşi ai Patriarhiei Moscovei şi evită, pe cât pot, orice contact public cu Mitropolia Basarabiei, pe care o dispreţuiesc sincer. Acest detaliu semnificativ este, nu ştim de ce, uşor şi complice, trecut cu vederea la Bucureşti de către fanii naivi (oare?) şi sprijinitorii regimului de la Chişinău.

7. Premierul Filat i-a adresat Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Kirill Gundiaev invitaţia de a vizita Republica Moldova şi a purtat negocieri punctuale în acest subiect, la 20 martie 2010, cu mitropolitul Ilarion Alfeev, şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti de la Moscova, aflat în vizită oficială la Chişinău, ca trimis special al Patriarhului Kirill. Discuţiile de lucru purtate de premierul Filat cu mitropolitul Ilarion Alfeev şi cu mitropolitul Vladimir Cantarean în iarna şi primăvara anului curent pe teme de interes comun denotă, dincolo de gesticulaţia publică, un anumit grad de complementaritate între partidul premierului şi proiectul politic Pasat-Cantarean care de câteva zile are şi un nume: Partidul Umanist din Moldova. Evoluţiile ulterioare vor confirma această complementaritate care se înscrie în logica unor scenarii geospirituale şi geopolitice mai largi, având ca miză întreaga regiune în care este situată Republica Moldova.

Pentru tot mai multă lume a devenit clar că cel de-al 11-lea guvern şi cel de-al patrulea regim politic din 1992 încoace tratează Mitropolia Basarabiei nu ca pe una dintre victimele regimului totalitar sovietic de ocupaţie, ci ca pe o structură oarecare, inferioară ca importanţă structurii implantate aici de Patriarhia din preajma Kremlinului. Motivele unui asemenea tratament nu sunt doar de imagine sau electorale, ci relevă conexiuni şi reflexe mai vechi pe care unii, la Chişinău şi Bucureşti, luaţi de valul „revoluţiilor”, n-au avut destulă atenţie şi nici interes real ca să le poată observa la timp.

Mitropolia Basarabiei rămâne, aşadar, un test pentru întreaga clasă politică. Regimul Ghimpu şi Guvernul Filat nu l-a trecut şi nici nu vor să-l treacă. Vom reveni la acest subiect, care numai pentru unii şi doar la prima vedere pare lipsit de importanţă în marele joc geopolitic al zonei noastre.


În ce legislatură trăim?

Iunie 8, 2010
Întrebarea din titlu le-ar putea părea unora ciudată. Acest semn de interogaţie pe care puţini poate şi l-au pus în faţă este totuşi legitim. Răspunsul la ea este simplu: trăim în legislatura a XVIII-a. 

Fiecare civilizaţie sau societate are ca referinţă un anumit moment istoric, un punct zero al său, un reper clar al începutului, o cronologie proprie. Astfel, iudeii calculează timpul de la facerea lumii, la fel au făcut-o şi cronicarii moldoveni şi munteni care au stabilit numerotarea anilor de la zidirea lumii, adică anul 5508 înainte de Hristos, grecii porneau numerotarea anilor de la primele Jocuri Olimpice (anul 776 înainte de Hristos), romanii socoteau anii începând cu întemeierea Romei (anul 753 înainte de Hristos), creştinii de la Întruparea Mântuitorului Hristos în Betleem, musulmanii se raportează la Hegira (anul 622 după Hristos), moment în care profetul lor Mohammed şi-a început călătoria istorică de la Mecca la Medina, iar chinezii calculează timpul de la încoronarea Împăratului Galben, primul suveran al Chinei, întâmplare produsă acum 4708 ani.

Nu doar marile culturi, religii sau civilizaţii au propria cronologie, ci şi statele. Acestea îşi măsoară timpul în perioade sau cicluri politice. În funcţie de durata lor, acestea pot fi epoci, regimuri sau legislaturi. Legislatura, numită în unele state şi cadenţă, este, atât în republici, cât şi în monarhiile constituţionale, perioada exercitării efective a mandatului legislativ dintre două scrutine parlamentare. Tehnica legislativă prevede, în orice ţară, numerotarea legislaturilor. Punctul de pornire a acestei numerotări corespunde fie momentului înfiinţării statului, fie celui al instituirii ultimei republici. Revoluţiile sau schimbările de regimuri comportă obligatoriu un nou început în numerotarea legislaturilor.

Cu toate că Republica Moldova a apărut ca stat independent pe harta lumii la 27 august 1991, numerotarea legislaturilor Parlamentului de la Chişinău o continuă pe cea a legislaturilor Sovietului Suprem al fostei Republici Sovietice Moldoveneşti, având ca pornire anul 1940. Regimul sovietic din RSSM a avut în cronologia sa, între 1940 şi 1991, 11 „legislaturi”. Actuala legislatură, care a debutat la sfârşitul lui iulie 2009, este considerată astfel ca fiind a XVIII-a de la Molotov şi Ribbentrop încoace. De fapt, este vorba de legislatura a VII-a de la proclamarea independenţei noastre de stat. Legislaturile anterioare (1991-1993, 1994-1998, 1998-2000, 2001-2004, 2005-2009, 5 aprilie – 29 iulie 2009) ar trebui considerate, într-o logică statală naturală, ca fiind legislaturile I-VII. În caz contrar, ar însemna că Republica Moldova îşi sfidează propria independenţă şi suveranitate, revendicându-se de la Hitler şi Stalin, din fatidicul an 1940 numit în Declaraţia de Independenţă drept moment al începutului ocupaţiei sovietice intervenite ca urmare a cârdăşiei sovieto-germane cunoscute sub numele de Protocolul adiţional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov.

Republica Moldova este unică în acest sens în spaţiul ex-sovietic. Nu doar Ucraina vecină, ci până şi fosta metropolă, Federaţia Rusă, au renunţat la practica vicioasă de racordare a legislaturilor la Nomenclatorul legislativ sovietic. Rada Supremă de la Kiev, bunăoară, a decis în 1998 să renumeroteze legislaturile de după proclamarea independenţei de stat, pornind numerotarea de la I.

Dacă actuala majoritate parlamentară a AIE (Ghimpu, Lupu, Filat, Urechean) ar fi fost cu adevărat ataşată ideii de independenţă de stat a Republicii Moldova şi nu s-ar fi cantonat în gesticulaţia de anatemizare a regimului sovietic, ar fi hotărât, chiar în prima zi a actualei legislaturi, renumerotarea legislaturilor de după 27 august 1991. Astfel, am fi putut vorbi, cum ar fi fost firesc, în cazul Parlamentului şi al legislaţiei naţionale, despre:

Legislatura I (1991-1993)
Legislatura a II-a (1994-1998)
Legislatura a III-a (1998-2000)
Legislatura a IV-a (2001-2004)
Legislatura a V-a (2005-2009)
Legislatura a VI-a (5 aprilie – 29 iulie 2009)
Legislatura a VII-a (29 iulie 2009 – până la încheierea actualului mandat).

Din păcate, primul Parlament al Republicii Moldova independente (preşedinte Alexandru Moşanu), cel care a proclamat independenţa de stat, nu a avut inspiraţia să instituie în 1991 numerotarea legislaturilor începând cu acel an. Nici Parlamentul următor (preşedinţi Petru Lucinschi şi Dumitru Moţpan), care a adoptat Constituţia Republicii Moldova, nu a fost la înălţimea acestui deziderat. Nici Parlamentul dominat de fosta ADR (preşedinte Dumitru Diacov) şi nici cel dominat de PCRM (preşedinţi Eugenia Ostapciuc şi Marian Lupu) nu au fost capabile să racordeze numerotarea legislaturilor la momentul apariţiei Republicii Moldova ca stat independent şi suveran.

Actualul Parlament de „legislatura a XVIII-a”, dar de fapt de legislatura a VII-a, condus de Mihai Ghimpu, în postură de dublu preşedinte, ar putea repara situaţia, dacă ar avea suficientă voinţă politică. Dacă nu a făcut-o până acum, o va face oare în scurtul timp care mai rămâne până la alegerile anticipate? Vom trăi şi vom vedea.

8 iunie 2010


Doctor Ghimpu a devenit Academician

Mai 27, 2010

Motto: “Vivat academia
Vivant professores
Vivat membrum quodlibet
Vivat membra quaelibet
Semper sint in flore.”
(Imnul „Gaudeamus igitur”, versuri de Christian Wilhelm Kindeleben, 1781)

Mai multe agenţii de ştiri ne anunţă că la 26 mai, anul mântuirii 2010, onorificul Doctor Mihai Ghimpu al Universităţii din Bucureşti a devenit Academician.

Aflat cu treburi importante pe la Curia Papală de la Vatican, preşedintele interimar al Republicii Moldova s-a învrednicit să devină şi membru de onoare al Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale de la Roma. Astfel, în ordinea intelectuală a lucrurilor, şeful liberalilor moldoveni trebuie numit de acum încolo Doctor Academician Mihai Ghimpu.

De la prinţul Dimitrie Cantemir încoace, pe durata a trei secole bătute pe muchie, de o ascensiune academică atât de vertiginoasă a avut parte în spaţiul românesc doar Doctor Academician Elena Ceauşescu, personalitatea care a strălucit pe firmamentul ştiinţific autohton o întreagă Epocă de Aur.

Pe cât de Academie este Academia Europeană pentru Relaţii Economice şi Culturale este o altă mâncare de peşte. Aflăm că „Academia” este un simplu departament al unui ONG, mai exact al Organizaţiei Naţionale italiene de dezvoltare a industriei, comerţului şi artizanatului. Asta contează însă mai puţin, pentru că oricum ştiinţa economică şi cultura Patriei a mai câştigat un nume care, iată, între Roma şi Chişinău, va răsuna cu prestigiu şi onoare, un nume pe care îl vor purta „secolii din gură-n gură”!

Trubadurii de presă din ţara în care Ghimpu e Academician au şi lansat deja poeme în vers alb şi ode în metru antic pentru vârful de lance al intelectualităţii moldovene, acest adevărat campion al democraţiei şi atlet al ştiinţei europene.

Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova poate fi invidioasă pe isteţii „academicieni” italieni, care i-au luat-o înainte, preţuind după merit un titan al gândirii economice şi culturale cum este, la scară europeană, onorabilul nostru Doctor Ghimpu. Nu face însă nimic, căci, întrucât titlul va trebui omologat, mai este loc şi pentru manifestarea forului ştiinţific naţional suprem.

De când a dat decret prezidenţial că-şi ia consilier pe medicul şef al Spitalului Republican de Psihiatrie de la Costiujeni, rafinatul şi subtilul Doctor Ghimpu acum se poate mândri cu vârtos temei că are togă, dar şi tichie de academician. Dacă tichia e de mărgăritar sau nu, se va vedea când proaspătul Academician va reveni în Patrie.

Şi când eşti martor la unele ca acestea, chiar că te cruceşti şi-ţi vine să exclami „Vivat Academia, vivant impostores!”

Şeful de protocol



Triumful patri(h)oţilor sau disputa dintre circari şi panglicari. Exerciţii de autolustruire la tribuna Parlamentului

Aprilie 30, 2010

Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră.

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Săptămâna aceasta s-a făcut mult zgomot la Chişinău pe seama semnării, la 26 aprilie a unui duplicat al textului Declaraţiei de Independenţă votată de Parlament la 27 august 1991. Se presupune că suportul original de hârtie al Declaraţiei de independenţă ar fi fost mistuit de flăcări în timpul barbariei din 7 aprilie 2009. Există şi rumori cum că acel original al certificatului de naştere a Republicii Moldova nu a ars şi că, atunci când va fi găsit, ne vom pomeni că suntem dublu independenţi, de vreme ce vom deţine tocmai două asemenea documente.

Evenimentul din 26 aprilie 2010 a fost prezentat de o anumită parte a presei într-o manieră cu totul penibilă, ca fiind drept epocal, de natură să marcheze pentru eternitate destinele Republicii Moldova. Mulţi foşti nomenclaturişti sovietici şi ştabi de partid şi-au dat cât au putut în petic, drapându-şi nula, vorba lui Eminescu, şi înfăţişându-se poporului în chip de părinţi fondatori şi stâlpi neclintiţi ai statalităţii neomoldovene.

Ceea ce a constituit un prilej de amuzament copios în această situaţie cu „restabilirea” sau „restaurarea” pe hârtie a Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991 a fost încercarea unora de a-şi da importanţă cu carul, de parcă am fi fost martorii unui act demiurgic, de valoare cosmică, un act de recreare a lumii, în care rolul de mâna întâi le-a revenit anume lor, făuritorilor de istorie şi ctitorilor de ţară. Starea de lucruri este însă cu mult mai simplă şi îndărătul ei nu stă decât dorinţa de a epata a unor cabotini politici autohtoni. Să vedem de ce.

Ultimii în spaţiul european al fostei URSS

Mulţi dintre noi am fost martori ai evenimentului din 27 august 1991. Ne-am bucurat sincer în acea zi, împreună cu sutele de mii de oameni convocaţi în Marea Adunare Naţională că fostul Soviet Suprem al fostei RSSM a cedat presiunilor Mişcării de Eliberare Naţională şi a votat Declaraţia de Independenţă, un document magistral sub aspectul conţinutului său, dar şi ca semnificaţie istorică. Bucuria noastră era atât de mare, încât puţini au mai luat seamă că Republica Moldova era ultima entitate politică din spaţiul european al fostei URSS care îşi materializa juridic dorinţa de neatârnare politică. Aşadar, Republica Moldova a făcut notă distinctă, încheind plutonul european al republicilor care şi-au proclamat independenţa. Cronologia prăbuşirii URSS este destul de relevantă. La 11 martie 1990 şi-a proclamat independenţa Lituania. A urmat Georgia, la 9 aprilie 1991, exact la doi ani de la masacrul de la Tbilisi. Puciul de la Moscova din 19-21 august a impulsionat procesul. Estonia şi-a proclamat independenţa la 20 august 1991, urmată de Letonia, la 21 august. Armenia s-a proclamat independentă la 23 august 1991, Declaraţia votată de parlament fiind confirmată printr-un referendum naţional la 21 septembrie acelaşi an. Ucraina şi Federaţia Rusă s-au declarat independente în aceeaşi zi, la 24 august 1991, iar Bielorusia – la 25 august.  Odată cu ieşirea din URSS a celor 3 state fondatoare (Rusia, Ucraina şi Bielorusia), imperiul îşi încetase, practic, existenţa. Cu toate acestea, Republica Moldova s-a declarat stat independent abia la 27 august 1991. După noi au urmat doar statele medioasiatice cu majorităţi musulmane: Kârgâzstan (31 august), Uzbekistan (1 septembrie), Tadjikistan (9 septembrie), Azerbaidjan (18 octombrie), Turkmenistan (27 octombrie) şi Kazahstan (16 decembrie).

Ştie cineva de ce Parlamentul de la Chişinău a proclamat Independenţa Republicii Moldova în raport cu Moscova, cum bine s-a zis, cu atâta întârziere? Nici unul dintre semnatarii duplicatului Declaraţiei de Independenţă nu ne-a spus nimic în acest sens la 26 aprilie 2010.

Recurs la istorie

Să apelăm din nou la istorie. Cea de-a doua Mare Adunare Naţională, convocată de Frontul Popular din Moldova la 16 decembrie 1990, a adoptat o Proclamaţie, prin care proclama „independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate”. La 27 decembrie 1990 a fost constituită, în jurul Frontului Popular din Moldova, Alianţa Naţională pentru Independenţă „16 Decembrie”. Este de prisos să insistăm asupra scopurilor pe care şi le-a propus Alianţa „16 decembrie”, întrucât acestea sunt relevate de chiar titulatura Alianţei. URSS era în agonie. Parlamentul Republicii Moldova era dominat de reprezentanţi ai nomenclaturii sovietice, colhoznice şi de partid. La 17 martie 1991 guvernul sovietic a desfăşurat un referendum unional pentru menţinerea URSS. Alături de Estonia, Letonia, Lituania şi Georgia, Republica Moldova boicotează referendumul. La 5 aprilie 1991 preşedinţii Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov au semnat la Moscova un nou tratat de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi URSS, menit să substituie tratatul similar încheiat între cele două state la 7 iulie 1970. Frontul Popular din Moldova a fost singura forţă politică care s-a opus energic ratificării acestui tratat de către Parlamentul de la Bucureşti, adoptând un şir de declaraţii şi documente. Preşedintele Iliescu a avut reacţii violente, aducând public ofense Frontului Popular din Moldova, acuzându-l de promovarea unui „punct de vedere îngust, sectar, extremist” şi de necunoaşterea tratatului. Alianţa Naţională pentru Independenţă „16 Decembrie”, printr-o Rezoluţie adoptată de mitingul său din 10 mai 1991, cere „Parlamentului să adopte neamânat Declaraţia de Independenţă” şi îşi reafirmă „adeziunea faţă de Proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale”. În noaptea 18 spre 19 august 1991 la Moscova are loc o lovitură de stat. Frontul Popular din Moldova convoacă, la 20 august 1991, un miting de proporţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, adoptând o Rezoluţie prin care cere „adoptarea urgentă de către Parlament a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova”.  Cunoscând dispoziţiile antiindependenţă ale majorităţii din Parlament, Frontul Popular din Moldova a recurs la tactica presiunii populare. Astfel, la 27 august 1991 Frontul Popular din Moldova a convocat cea de-a treia Mare Adunare Naţională, la care au participat sute de mii de persoane din toate colţurile Republicii Moldova. Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 a adoptat o Moţiune adresată Parlamentului, un Apel către popoarele şi statele lumii, a ratificat mai multe Propuneri ale Alianţei Naţionale pentru Independenţă  „16 Decembrie” adresate Parlamentului Republicii Moldova şi a votat textul DECLARAŢIEI DE INDEPENDENŢĂ A REPUBLICII MOLODVA. Trebuie să precizăm că Declaraţia de Independenţă a fost, practic, impusă Parlamentului dominat de elemente ataşate ideii de menţinere a URSS, la fel ca şi în republicile din Asia Mijlocie şi Azerbaidjan. În timp ce mulţimile convocate de Frontul Popular din Moldova trăiau în centrul capitalei momente înălţătoare, prilejuite de adoptarea Declaraţiei de Independenţă a statului, Parlamentul ezita să se pronunţe. A fost nevoie de multă abilitate şi fermitate a reprezentanţilor Frontului Popular din Moldova în Parlament (aflaţi în minoritate, dar deţinând un şir de funcţii-cheie) pentru a determina majoritatea sovietofilă să voteze nu doar textul Declaraţiei de Independenţă adoptat de Marea Adunare Naţională, dar şi imnul de stat „Deşteaptă-te, române!”. Presiunea populară a avut efect. Parlamentul s-a văzut constrâns să voteze Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Trebuie să precizăm că dacă în statele baltice şi în celelalte republici europene ale fostei URSS declaraţiile de independenţă au întrunit fie unanimitatea, fie majoritatea zdrobitoare a membrilor parlamentelor respective, nu acelaşi a fost şi cazul Republicii Moldova. Mulţi dintre deputaţii moldoveni, printre aceştia şi reprezentanţi ai naţiunii titulare, nu au fost la înălţimea momentului istoric din 27 august 1991 şi au refuzat să-şi pună semnătura sub textul Declaraţiei de Independenţă. Unii dintre aceştia sunt astăzi miniştri, deputaţi sau reprezentanţi în Comisia Cojocaru. Această întârziere în cazul proclamării independenţei de stat se explică prin imaturitatea şi incompetenţa politică a „elitei” conducătoare de la Chişinău şi printr-o desincronizare voită şi dureroasă de amplele procese care se derulau în spaţiul de influenţă a Moscovei. Această „elită”, acum penibil de zgomotoasă, nu a avut în 1991 preocupări naţionale sau geopolitice majore. Faptul că independenţa de stat a Republicii Moldova a fost totuşi proclamată la 27 august 1991 se datorează, pe de o parte, contextului geopolitic extern caracterizat de mutaţii fundamentale şi, pe de altă parte, presiunii populare exercitate prin intermediul Frontului Popular din Moldova, ca forţă politică care a organizat şi a dat coerenţă efortului nostru colectiv de emancipare politică.

Caligrafia ca artă politică

Cauzele reale ale evenimentului jenant de caligrafiere a autografelor deputaţilor primului Parlament pe duplicatul Declaraţiei de Independenţă sunt altele decât cele invocate public de organizatorii acestei scamatorii. În mod evident, Declaraţia de Independenţă reprezintă certificatul de naştere al statului nostru şi are valoare perenă. Acest document juridic singular, spre deosebire de orice act emis de vreo autoritate a Republicii Moldova, nu poate fi nici modificat, nici completat, nici anulat. Dispariţia fizică a documentului original, care poartă semnăturile deputaţilor anului 1991, nu atrage după sine, sub nici o formă, anularea efectelor lui juridice. Aşadar, toată această tărăşenie patriotardă din 26 aprilie 2010 are explicaţii cu mult mai prozaice şi chiar dezonorante pentru cei care au pus-o la cale, decât pretenţia enunţată public de aceştia de a întreprinde un gest justiţiar. De fapt, nişte personaje expirate de mult în viaţa publică din Republica Moldova, un fel de pensionari politici, un soi de încurcă-lume în viaţa publică de la noi s-au gândit la un moment dat să reapară măcar pentru un moment în epicentrul atenţiei publice. Altfel zis, ajunşi la vârsta senilităţii, grupul de persoane cu un trecut îndoielnic şi cu merite în egală măsură diferite şi discutabile, a reuşit să-l prindă în această horă a unirii rataţilor pe Mihai Ghimpu, cel care, pe lângă alte virtuţi, mai are şi calitatea de a fi fost şi el deputat în Parlamentul acelui moment istoric. De dragul adevărului trebuie să menţionăm că însuşi Mihai Ghimpu a avut o contribuţie importantă la Mişcarea de Eliberare Naţională, la efortul colectiv de oficializare a Citește în continuare »


DECLARAŢIA Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi

Aprilie 9, 2010

Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi îşi exprimă regretul şi profunda dezamăgire în legătură cu faptul că preşedintele interimar al statului, domnul Mihai Ghimpu, pe data de 08 aprilie 2010, a declarat public că va efectua o anchetă proprie de investigare a violenţelor din 7 aprilie 2009, care va include, printre alte activităţi de cercetare, şi exhumarea cadavrelor unor persoane în scopul efectuării unor expertize suplimentare asupra cauzelor decesului acestora.

Potrivit legislaţiei şi practicilor specifice oricărui stat de drept, astfel de activităţi ţin de stricta competenţă a organelor de cercetare penală, acestea având obligaţia legală de a efectua măsuri operative de investigaţie, precum şi alte acţiuni de acumulare a probelor.

Considerăm că prin astfel de intenţii, anunţate oficial, se produce o ingerinţă directă în activitatea organelor de anchetă, care afectează independenţa justiţiei, încălcă principiul separaţiei puterilor în stat şi produce un grav conflict de interese. Asta pentru că este cunoscut faptul că domnul Mihai Ghimpu a fost şi unul dintre participanţii nemijlociţi la manifestaţiile violente din 7 aprilie 2009, iar nepotul său, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a autorizat aceste întruniri, având şi el un rol activ în cadrul acelor confruntări. Care a fost rolul celor doi pe parcursul evenimentelor tragice de acum un an, precum şi eventualul grad de vinovăţie al acestora, urmează să stabilească justiţia. Şi asta fără nici un fel de amestec de ordin administrativ al factorilor de conducere politică şi fără nici un fel de presiuni asupra instituţiilor statului de drept.

De asemenea, avem tot temeiul să considerăm că o astfel de abordare părtinitoare a evenimentelor din 7 aprilie 2009 este, de fapt, o încercare de manipulare a opiniei publice în scopuri electorale.

Radu Buşilă,

Preşedinte al Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi

Chişinău, 9 aprilie 2010