NUMELE DE FAMILIE MUȘA

Iunie 4, 2016

Limba romana

Un cititor, domnul Lucian Mușa, ne-a rugat să încercăm să deslușim originea numelui său de familie. Vom răspunde pe scurt.

Întâi de toate vom observa că numele Mușa este fixat în toponimia și hidronimia românească.

Una dintre apele curgătoare din Țară poartă acest nume. Este vorba despre râul Mușa, un afluent al râului Bâsca Mică, care, la rândul său, se varsă în râul Bâsca Roziliei, iar acesta din urmă are ca emisar râul Buzău. În Mușa se revarsă râulețul Boul.

Totodată, vom reține că există, tot în județul Buzău, munții Mușa Mare și Mușa Mică.

Faptul că acest nume este fixat în toponimie și hidronimie dovedește vechimea lui.

Vom mai reține și faptul că în ținutul Brno-Venkov din partea de sud a regiunii cehe Moravia (Carpații Păduroși sau Beschizi, unde există o largă comunitate criptoromână, numită valahă, în regiunea autonomă Valahia – Valašsko) avem o localitate cu un nume consonat – Mușov (în cehă Mušov, în germană Muschau).

De asemenea, vom observa că numele de familie Mușa are o serie întreagă de forme derivate, împreună cu care constituie o adevărată familie de nume: Mușa, Mușan/Mușanu, Mușeanu, Mușoi/Mușoiu, Mușac, Mușuc, Mușlea, Mușescu, Mușilă, Mușină, Mușeu, Mușău. Alte variante atestate ale numelui de familie Mușa sunt Mușică, Mușicoiu.

Numele de familie Mușan (Mušan) este întâlnit la românii slavizați din Croația și din Bosnia și Herțegovina. De asemenea, găsim și nume ca Mošin, Mošina la huțuli, precum și la slovacii și cehii din zona Carpaților Păduroși.

Răspândirea la români a numelor Moș/Moșu, Moșa, Moșescu, Moșeanu și Moșan/Moșanu, Moșoi/Moșoiu, Moșilă este și ea o evidență.

În fine, referindu-ne stric la numele de familie Mușa, precizăm că acesta se întâlnește nu doar la dacoromâni, ci și la meglenoromâni și aromâni. Una din colecțiile inedite de texte meglenite ale lui Theodor Capidan, ca să aducem doar un exemplu, cuprinde un cântec intitulat ”Lu Mușa”. Larga răspândire a numelui Mușa în spațiul carpato-balcanic este o confirmare a vechimii lui, conducându-ne la concluzia că provine din substratul arhaic iliro-traco-daco-mezic al limbii române.

Prima ipoteză: numele Mușa reprezintă o formă articulată a cuvântului múșă, care este un arhaism, însemnând mamă, mai exact mamă dreaptă, mamă mare, mătușă, bunică, moașă, precum și femeie pricepută, cunoscătoare, știutoare.

Cuvântul múșă este forma de feminin a lui muș. Pe când muș reprezintă o formă coruptă fonetic a lui moș, cu derivatul său regresiv moașă.

Cuvântul românesc moș/muș este considerat ca fiind din substratul preroman, mai exact tracic (daco-getic). Etimologii îl pun în relație cu albanezul mošë/motšë, cuvânt din substratul iliro-traco-daco-mezic cu sensul de vârstă. Au existat încercări de a-l pune și în relație cu un alt etimon indoeuropean, mus/muš/muž, acesta însemnând puternic, bărbat, soț. Vom reține că antroponimia românească atestă nume de familie ca Muj, Muja, Mujoi, Mujea, Mujescu. Dată fiind alternanța sunetelor Ș și J, am putea admite că aceste nume de familie reprezintă fie forme arhaice, fie forme modificate fonetic, dar tot sub presiunea substratului arhaic, a numelor Muș, Mușa, Mușoi, Mușea, Mușescu.

A doua ipoteză: mușă reprezintă o formă omisivă a unui cuvânt neatestat, *mămușă, prin omiterea primei silabe, după modelul lui tușă, care vine, de asemenea omisiv, din mătușă. Această ipoteză, a existenței în vechime a cuvântului *mămușă, are dreptul la existență atâta timp cât avem de a face în limba română cu un șir de cuvinte arhaice bisilabice, ca mamă, dadă/dodă, tată, țață, nene, lele, babă, nană, precum și de un format (sufix) arhaic, din substratul preroman, destul de productiv, cu sens diminutival: -uș/-ușă. A se vedea: tușă ˂ mătușă ˂ măt (mamă) + ușă (ca și gușă ˂ gu (gât, guler) +ușă, cătușă ˂ căt (pisică) + ușă, mănușă ˂ mână + ușă, brândușă ˂ brând (ceea ce ajută la brodit, la fermentat) + ușă sau diminutivele găinușă, țepușă, găletușă, aromânescul lândurușă/lândurușe (rândunică) etc.). Omiterea primei silabe dintr-un șir repetitiv, precum și reluarea în șir repetitiv a primei silabe a unui cuvânt, sunt fenomene frecvente în limba română: mămăligă ˂ + măligă, nănaș/nănașă ˂ + naș/nașă etc.

Cu toate acestea, eu aș pleda pentru prima ipoteză: numele Mușa provine din substantivul comun mușă.

Încă un detaliu interesant. Pornind de la aceste considerații, putem admite că și vârful Babele din munții Bucegi reprezintă o traducere după o denumire mai veche, din fondul arhaic, care putea fi Moașele sau poate chiar Mușele.