CRIPTOROMÂNII

Iunie 10, 2016

Romania si Criptoromanii

Degeaba veți căuta termenul din titlu în dicționarele limbii române. Nu există deocamdată un cuvânt care să-i desemneze pe românii deznaționalizați complet sau în mare parte. Cu toate că, existând realitatea, ar trebui să existe și un cuvânt care să o desemneze.

În limba română, dar și în alte limbi, există alți termeni din aceeași arie semantică: criptocreștini, criptoevrei, criptomusulmani.

Am format termenul Criproromâni după același model, folosind cele două morfeme: Cripto + Român. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune despre primul morfem următoarele: ”Cripto- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos]”. Al doilea formant, Român, nu trebuie explicat.

Putem folosi termenul de Criptoromân, așa cum folosim, bunăoară, termenul de Pseudoromân.

Ca să rămânem pe zona analogiilor, vom arăta că Criprocreștini sunt considerați pomacii de limbă bulgară, bosniacii musulmani de limbă sârbo-croată, adjarii musulmani de limbă georgiană, albanezii musulmani, homșeții musulmani din Turcia numiți și criptoarmeni, pontiacii musulmani de limbă turcă, civenoburii musulmani din Turcia, lazii musulmani din Turcia vorbitori ai unui dialect izolat georgian, urumii musulmani de limbă turco-tătară din Ucraina numiți și criptoelini, torbeșii musulmani de limbă slavă macedoneană din Republica Macedonia, gadjalii musulmani din Bulgaria și Grecia numiți și criptogăgăuzi, goranii musulmani de limbă sârbă din Kosovo, rafceanii musulmani de limbă sârbă din Albania, rușii musulmani din Rusia (15 000) și Kazahstan (50 000), meglenoromânii musulmani din Turcia și alții.

Cripromusulmani sunt considerați moriscoșii (moriscos – maurii mici, în traducere din spaniolă) catolici din Spania ziși și saracini/sarazini, linobambakii catolici din Cipru, iar criptoevrei maranii catolici din Spania, falașii creștini din Etiopia, dar și persoanele care, rămânând evrei în taină, s-au convertit benevol sau formal la islam, creștinism ori alte religii, de cele mai multe ori schimbându-și numele de familie și prenumele sau adaptându-le piesajului etnocultural local.

Criptocreștinii, criptomusulmanii, criptoevreii, criptoelinii, criptoarmenii, criptoslavii etc. sunt rezultatul unor fenomene care s-au apărut produs ca urmare a a) convertirii forțate la religia ocupantului sau a majoritarilor; b) aculturației și asimilării lingvistice forțate și/sau naturale; c) prozelitismului religios; d) camelionismului personal.

Cine sunt criptoromâni și unde îi găsim?

Nu vom greși deloc dacă în categoria Criptoromânilor îi vom include  pe:

  • ortodocșii de limbă maghiară din Transilvania (cazul satului Dăboi este unul de trist renume);
  • o parte importantă numeric a secuilor catolici și reformați de limbă maghiară din Transilvania, altădată ortodocși de limbă română (așa-zișii români secuizați);
  • greco-catolicii de limbă maghiară din Ungaria, altădată ortodocși de limbă română, majoritari în vechime în toată Crișana de Apus, până la Tisa și dincolo de Tisa, cu iradieri până dincolo de actuala graniță austriacă;
  • valahii din Valahia Moravă (Valašsko) din Cehia și Slovacia (în Carpații Beschizi/Nordici sau Păduroși), care se identifică drept valahi și vorbesc un grai care nu este nici ceh, nici slovac, dar care păstrează un lexic rezidual românesc de peste 1000 de cuvinte, precum și toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;
  • goralii din sudul Poloniei, care, ca și valahii din Cehia și Slovacia, vorbesc un grai distinct cu un lexic rezidual românesc important și păstează toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;
  • o parte a ucrainenilor greco-catolici din Galiția și Transcarpația, individualizați puternic în raport cu marea masă a ucrainenilor și care păstrează în graiurile lor un lexic rezidual românesc important. Aceștia, în Evul Mediu, au fost ortodocși și s-au condus de dreptul românesc (ius valachicum). Numeroase documente istorice și toponimia/hidronimia dau mărturia criptoromânității lor;
  • populația din peste 200 de sate din Ucraina de astăzi atestate altădată ca românești, inclusiv în Hătmănie (Secea Zaporojeană). În Ucraina dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au funcționat 168 de școli rurale cu predare în ”limba moldovenească”, astăzi toate desființate, învățământul fiind exclusiv în limba ucraineană.
  • rusolingvii de origine ”moldovenească”/basarabeană (conform pașaportului sau declarați la recensăminte) din Federația Rusă, plecați în pribegie sau colonizați/strămutați/deportați și care și-au pierdut limba complet sau în cvazitotalitate;
  • bulgarii din localitățile altădată românești din spațiul dintre Dunăre și Munții Balcani din Bulgaria de astăzi, atestate documentar;
  • valahii musulmani din Turcia, de viță meglenoromână;
  • sărăcăceanii din Grecia, de viță aromână;
  • caracaceanii din Bulgaria, de viță aromână;
  • aromânii de limbă greacă din Grecia, așa-zișii vlahi grecofoni;
  • populația din satele altădată istroromâne din peninsula Istria, astăzi în Croația și în mică parte în Slovenia, fapt certificat documentar sau prin toponimie/hidronimie.

Există și istorici care consideră că s-ar încadra în această categorie a Criprotomânilor și:

  • Populația de diverse limbi din țările balcanice și Austria care se identifică astăzi și se identificau în vechime drept valahi sau morlaci/mavrovlahi, adică vlahi/români negri/din nord, în vechime punctele cardinale fiind desemnate cromatic;
  • Torlacii din dreapta și din stânga actualei granițe bulgaro-sârbe, din nordul Macedoniei și, parțial, din Kosova;
  • Huțulii, care păstrează un lexic rezidual românesc și un șir de particularități entografice comune/identice cu dacoromânii. Eminescu îi considera urmași ai dacilor liberi.

Dacă mi-au scăpat anumite grupuri de Criptoromâni, vă rog să mă completați. Cred că merită să deschidem o dezbatere (istorică, culturală, entografică, lingvistică etc.) pe marginea acestui subiect nu doar interesant, ci și de mare sensibilitate.


CATEDRALA ȚMINDA SAMEBA DIN TBILISI

Mai 1, 2016

Catedrala Patriarhala Tbilisi

Catedrala Patriarhală ”Țminda Sameba” (Sfânta Treime) din Tbilisi (105,5 metri înălțime, comparabil cu înălțimea de 110 metri ai viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului din București).

Georgienii sunt un popor preponderent ortodox creștinat în anul 337 și numără astăzi 3,5 milioane de suflete în întreaga lume (dublu față de populația Bucureștiului).

Biserică Ortodoxă Georgiană este autocefală din anul 467 și a dat Ortodoxiei peste 20 000 de sfinți oficial canonizați (de circa 150 de ori mai mult decât sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă Română), cu o medie de un sfânt pe an, față de o medie de un sfânt într-o sută de ani în cazul nostru.

Biserica Ortodoxă Georgiană cuprinde 550 de parohii și 172 de mănăstiri, deservite de circa 1100 de preoți și călugări, în 49 de eparhii. Sfântul Sinod este format din 51 de episcopi, la egalitate cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Prima carte în georgiană a fost tipărită de tipografi români (ipodiaconul Mihail Ștefan și alții) trimiși la Tbilisi de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (circa 1640 – 1650, Iviria/Georgia — 1716, asasinat în Rumelia), Mitropolitul Ungrovlahiei.

Niciun intelectual georgian, nicio publicație sau post de radio și televiziune nu au criticat vreodată proiectul național de edificare a Catedralei Patriarhale din Tbilisi, dimpotrivă acordând sprijin deplin acestui proiect realizat între 1995 și 2004.


ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.


ION IOVCEV, ROMÂNUL NOSTRU DE LA TIRASPOL

Martie 10, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.

Ion Iovcev

Ion Iovcev Vlad Cubreacov

Cu ocazia primirii Diplomei de excelență 2013, domnul Ion Iovcev a avut un viu schimb de păreri cu președintele Asociației Răsăritul Românesc despre situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova aflate încă sub controlul efectiv al Federației Ruse. Interlocutorii au făcut și o trecere în revistă a ultimelor evoluții din Ucraina pe fundalul intervenției militare ruse în Crimeea. Domnul director Ion Iovcev a exprimat speranța și convingerea că actualele probleme grave pe care le întâmpină Liceul român ”Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol vor putea fi depășite. Mulțumind pentru apreciere, domnul Ion Iovcev a ținut să precizeze: ”Dacă vom fi uniți și cu demnitate, vom avea viitor”.


REDOBÂNDIREA UNIRII!

Decembrie 1, 2013

Romania Icoana Maicii Domnului la Ierusalim

Хотеть не вредно, вредно не хотеть./Să vrei nu dăunează, dăunează să nu vrei.

Proverb rusesc

Înaintea celui străin nu face nimic care trebuie să rămână tăinuit; tu nu ştii ce poate născoci el.

 Lucraţi lucrul vostru mai înainte de vreme, şi El va da plata voastră la timpul potrivit.

Omul înţelept va tăcea până la vreme, iar cel îngâmfat şi nebun va trece peste vreme.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 8:18; 18:37; 20:6

Pentru orice lucru este o clipă prielnică (…) Vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Ecleziastul 3:1; 3:8

Aniversăm o Unire pe care nu o mai avem întreagă, cu gândul la o nouă Unire,  pe care o merităm și o vom avea la timpul potrivit.

Unirea cedată sub presiune dușmană trebuie redobândită sub presiunea propriilor noastre fapte.

Unirea nu este un cuvânt cu care să ne jucăm. Cu lucrurile sfinte nu te poți juca.

Ne dorim Unirea ca rezultat, ca încununare a unui proces profund și ireversibil. Contează ce facem fiecare dintre noi pentru obținerea acestui rezultat.

Vom redobândi Unirea cu multă chibzuință. Ne putem lua în sprijin Unitatea organică a Lumii Românești. O Unitate reală, naturală, care să fie asumată și funcțională, adică lucrătoare în duh, în adevăr, în dreptate, cu oameni și pentru oameni. O unitate pilduitoare, încât străinii să ne invidieze, iar dușmanii să se rușineze și gurile răuvoitoare să amuțească.

Unirea nu se face la televizor. Nici prin declarații. Nici prin decrete. Retoricile patriotarde rămân simple retorici în lipsa faptelor concrete, multe și chibzuite, de fiece zi. Unitatea Lumii Românești se reface prin excluderea oricărei improvizații, aproximări, superficialități, pripeli sau greșeli.

Unirea nu este un festival sau un cântec, ci un lucru de mare răspundere și meticulos. Unirea este și anevoioasă, ea înseamnă multă muncă, răbdare, înțelepciune, curaj și prudență, caracter și reținere, demnitate și seriozitate, dăruire și abnegație.

Mai bine o Unire smerită și trainică decât o Unire semeață și șubredă. Să nu trâmbițăm Unirea pe ulițe, ci să o lucrăm cu hărnicie tăcută. Unirea să fie eficientă, nu spectaculoasă. Ca să fie adevărată și împlinită. Unirea este o răsplată, nu un mijloc.

Vrem ca Unirea să vină firesc, adică nu de la un singur om sau de la o mână de oameni, ci de la Dumnezeu, pe care să nu-L scoatem din ecuație. Pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni, nu oamenii prin Dumnezeu.

Unitatea noastră să nu stea niciodată sub semnul întrebării, ci doar sub semnul afirmării pozitive.

Vrem Unirea nu pentru banale motive geopolitice, ci pentru rațiunile cele mai simple, omenești, dar și pentru rațiunile cele mai înalte ce țin de Dreptate și de Adevăr, nu de egoisme sau pofte de stăpânire.

Să nu ne ia gura pe dinainte, ci să vorbim ultimii. Să ne ia faptele pe dinainte. Faptele contează mai mult decât vorbele. Faptele sunt gânduri și visuri împlinite, pe care nu le poate răsturna oricine, iar vorbele sunt gânduri și vise numai stârnite, pe care până și vântul le poate spulbera.

Trăiască România! Bucură-te, Lume Românească!

1 decembrie 2013, Chișinău


EREZIA LUI ROȘCA

Mai 15, 2013

Partea care a devenit intreg

Moldova – partea care a devenit întreg. Despre Ideea Națională ca forță unificatoare

Iurie Roșca

Erezia înseamnă a te opri numai la o parte din întreg și a o absolutiza, a o lua drept întregul în ansamblul lui. Cred că cea mai bună definiție a ereziei este aceasta: absolutizarea relativului și relativizarea absolutului”.

Christos Yannaras, teolog ortodox grec

Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”.

Evanghelia după Matei 18, 7

Acest text nu este unul polemic. El este totuși acuzator față de cel care se autodemască.

Nu aș fi scris despre ideea perversă a ”părții care a devenit întreg” dacă nu o găseam, ca să apelez la limbajul creștin, eretică, sectară și, astfel, deosebit de periculoasă, prin toxicitatea ei, pentru orice minte și suflet curat din Basarabia.

Să precizăm mai întâi termenii din paradigma lui Roșca.

Întregul” la care se referă este,  de fapt, Neamul și Țara. Contextual ar fi România interbelică (întregul natural), prezentată simetric drept egală a fostei URSS (întregul străin).

Partea” vizată de el este Republica Moldova numită abuziv și impropriu ”Moldova”, cu trimitere la spații mai largi și la epoci mai vechi. O Republică Moldova voită ca ruptă din întregul organic românesc.

Devenirea” este prezentată ca un fapt deja împlinit, cu care toată lumea este invitată cumva să se resemneze.

Ideea de ”parte care a devenit întreg”, pe care am calificat-o din start ca eretică, sublimează de fapt toată viclenia ideologică a imperialismului rus în raport cu românii de la răsărit de Prut și aspirația lor naturală către întregul căruia în aparțin în mod firesc și de care, peste voința lor, au fost rupți și înstrăinați.

Puțină dezghiocare a sensurilor cuvintelor nu strică. Eretic și erezie vin de la grecescul ereo, care înseamnă aleg, optez.

Național vorbind, cu această idee otrăvită a sa, Roșca nu doar că este un eretic în sine, ci are pe deasupra elanul tipic oricărui ereziarh care, asemenea orbului, îndeamnă lumea să-l urmeze direct în prăpastie. Numai că Roșca nu este un orb. El cunoaște prea bine adevărul național despre noi și tocmai de aceea se dedă conștient și nedemn, cu o vădită lipsă de onestitate intelectuală, ereziei sale antinaționale.

Idea de ”parte care a devenit întreg” se înscrie și în peisajul actual al gândirii păgâne europene, pozitiviste, complet străine de gândirea autentic creștină și ortodoxă. Ea lasă omului libertatea alegerii (ereziei) identitare bazate doar pe voință în locul acceptării cu recunoștință a identității naturale. Conceptual autorul ereziei se aliniază deci acelor occidentali care susțin că genul, apartenența națională sau alte caracteristici identitare ar face obiectul opțiunii, liberei alegeri sau bunului plac personal, nemaiconstituind un dat ontologic sau un dar dumnezeiesc.

Nu asistăm doar la reformularea unei erezii mai vechi cultivate de ruși în grădina noastră națională. Ideea de ”parte care a devenit întreg” constituie, prin definiție, și o mostră răsuflată de sectarism național. Nu trebuie să ne mirăm. Sectă înseamnă parte tăiată, ruptă din întreg, din întregul care rămâne totuși de referință (negativă) în rătăcirea sau păcatul celui care îl invocă.

Lansatorul ereziei, asemeni oricărui alt eretic, comite o inducere în eroare aritmetică elementară spunând că partea ar fi egală cu întregul. Or știm că niciuna dintre părți, de una singură sau adunată cu altele câteva, schimbată cu locul sau trecută drept necunoscută, nu va fi niciodată egală cu întregul, pentru că, atunci ar trebui ca și întregul să fie egal cu partea și astfel ar înceta să mai fie întreg. Tot antiromânismul lui Roșca aici își are sâmburele și aici se relevă, într-un simplu exercițiu pervers de aritmetică imposibil de acceptat pentru orice minte guvernată de logică și de elementar bun simț omenesc, creștinesc și național.

Cu această erezie antinațională a sa, Roșca otrăvește spațiul public cu bună știință și rea credință. El este conștient de ceea ce face. De fapt, diferența dintre greșeală și păcat aici stă: greșeala este inconștientă sau involuntară, iar păcatul – rod al conștiinței și voinței întoarse pe dos, răzvrătite împotriva bunei rânduieli stabilite de Dumnezeu.

Ideea aceasta otrăvită asta și face: încearcă să substituie voința lui Dumnezeu, creatorul și purtătorul de grijă al tuturor Neamurilor, cu voința omenească.

Nimeni nu-și alege când și unde să se nască, din ce părinți, să fie bărbat sau femeie, ce frați să aibă, cărui Neam să-i aparțină. Doar pizmașii propriei vieți și pizmașii propriului Neam cred, în nebunia și deșertăciunea gândirii lor că pot opta pentru vreunul dintre aceste lucruri.

Să nu ne lăsăm înșelați! Am aparținut, aparținem și vom aparține în eternitate Lumii Românești.

Erezia națională a lui Roșca se va spulbera cum s-au spulberat atâtea altele. Dumnezeu nu-și lasă moștenirea de ocară.

15 mai 2013


Limba română sub garanţiile RSS Moldoveneşti

Septembrie 22, 2010

 Limba romana
Între euroconformitate şi recurs la geolingvistică

Limba este un fel de cod genetic al fiecărui popor, fiind depozitarul şi expresia istoriei sale. O limbă exprimă pe deplin identitatea inconfundabilă a unui popor în mozaicul lumii. Orice limbă este un organism viu şi se confundă cu fiinţa etnică a unui popor. De regulă, aria de răspândire a unei limbi coincide cu spaţiul etnic de geneză şi devenire a etniei respective. Alteori, intervenţiile brutale în istorie ale unor puteri politice, de obicei de natură imperială, pun în contact limbi şi popoare diferite, dintre care limbile popoarelor cucerite vor fi asuprite, iar limba centrului imperial va fi asupritoare, exercitându-şi supremaţia în raport cu orice altă expresie culturală şi lingvistică.

URSS a murit, identităţile se teritorializează

În fosta URSS toate naţiunile captive fuseseră condamnate la rusificare treptată prin bilingvism zis „armonios”, iar etnia naţiunii dominante – menţinută în condiţia de monolingvism autosuficient. Limba rusă a fost instrumentalizată ca agent al asimilării etniilor neruse, iar pentru accelerarea proceselor de rusificare acesteia i s-a atribuit prin lege funcţia de „limbă de comunicare interetnică”. În acest sens, continuând politica asimilaţionistă a imperiului ţarist, URSS a recurs la deportări, strămutări şi deplasări masive de populaţie. Evident, limba rusă îşi consolida în aceste cazuri funcţia de „limbă de comunicare interetnică”. Până la perestroika lui Gorbaciov, un Departament întreg a avut în sarcină promovarea politicilor de strămutare a populaţiilor neruse în regiunile îndepărtate ale Siberiei şi Orientului îndepărtat, iar a etnicilor ruşi (şi ucraineni) – în republicile neruse. Aceste populaţii strămutate, ruse sau neruse, deveneau, prin „limba de comunicare interetnică”, nişte puternici agenţi integratori ai imperiului sovietic.

După prăbuşirea URSS fiecare dintre noile state apărute pe ruinele acestuia şi-a promovat propriile politici sociolingvistice, orientate spre consolidarea statutului, rolului şi funcţiilor propriei limbi de stat în detrimentul poziţiilor ocupate altădată de limba rusă. Fenomenul este numit de geopoliticieni cu termeni speciali: teritorializare a identităţilor sau identitarizare a teritoriilor. Situaţiile au evoluat diferit de la stat la stat. Este interesant să vedem cum stau astăzi lucrurile în această privinţă. Să le luăm pe rând. Vom începe cu cele trei state baltice, din 2004 membre ale Uniunii Europene.

Trei state membre UE cu legislaţie lingvistică euroconformă

În Estonia singura limbă de stat este estona, statutul şi funcţiile acesteia fiind reglementate de „Legea despre limbă” din 21 februarie 1995, cu modificările şi completările ulterioare. Limba rusă nu are un statut oficial, fiind una dintre limbile categoriei generice de „necetăţeni” rezidenţi pe teritoriul estonian (între 30 şi 40% din locuitori). Din 28 iunie 2008, în Estonia sunt în vigoare „Cerinţele pentru cunoaşterea limbii estone de către angajaţii în domeniul public şi în alte domenii”, document racordat la cadrul european în materie (Documentul cadru al Consiliului Europei privind nivelurile de cunoaştere a limbii). Pentru toate profesiile practicate în Estonia au fost stabilite şase trepte de cunoaştere a limbii de stat: A1-A2 – nivelul începător, B1-B2 – nivelul mediu şi C1-C2 – stăpânirea liberă a limbii estone.

În Letonia doar letona este limbă oficială a statului, statutul letonei fiind reglementat de „Legea despre limba de stat” din 9 decembrie 1999. Potrivit acestei legi, limba rusă are statut de limbă străină. Controlul asupra modului de aplicare a legii este prerogativa Centrului Limbii de Stat, structură distinctă pe lângă Ministerul Justiţiei.

În Lituania singura limbă oficială este lituaniana, potrivit Constituţiei ţării şi „Legii cu privire la limba de stat” din 31 ianuarie 1995, modificată şi completată la 13 iunie 2002. Limba rusă nu are nici un statut oficial. O Comisie de Stat pentru Limba Lituaniană este responsabilă de aplicarea uniformă a legii în tot cuprinsul acestui stat al UE.

Estona, letona şi lituaniana sunt limbi oficiale ale UE. Vom preciza în context că România, stat membru al UE din 2007, nu are o lege specială privind statutul, rolul şi funcţiile limbii române ca limbă oficială a statului naţional român.

Trei ţări slave şi limbile lor de stat

Vom trece la cele trei state slave de răsărit: Rusia, Ucraina şi Bielorusia.

Federaţia Rusă are, la nivel federal, o singură limbă de stat – limba rusă. Cadrul legal în această materie este definit de „Legea federală nr. 53-FZ despre limba de stat a Federaţiei Ruse” din 12 iunie 2005. În republicile federale, organizate pe criterii etnice, alături de rusă, limbile etniilor respective au statutul formal de limbi regionale. În 2009, UNESCO a inclus 136 de limbi ale etniilor din Federaţia Rusă în Cartea Roşie a Limbilor ameninţate cu dispariţia. Legea federală despre limba de stat a Federaţiei Ruse stabileşte că: „În conformitate cu Constituţia Federaţiei Ruse, limba de stat a Federaţiei Ruse este, pe întreg teritoriul ei, limba rusă” şi că: „Statutul limbii ruse ca limbă de stat a Federaţiei Ruse prevede folosirea obligatorie a limbii ruse în domeniile stabilite de prezenta lege federală, de alte legi federale, de „Legea Federaţiei Ruse nr. 1807-I despre limbile popoarelor Federaţiei Ruse” din 25 octombrie 1991 şi de către alte acte normative de drept ale Federaţiei Ruse, prevede protecţia limbii ruse şi susţinerea ei, precum şi asigurarea dreptului cetăţenilor Federaţiei Ruse de a folosi limba de stat a Federaţiei Ruse”. Legea stabileşte că utilizarea limbii ruse este obligatorie în 10 domenii ale vieţii social-politice, de la activitatea organelor puterii de stat până la publicitate. Controlul asupra respectării prevederilor Legii despre limba de stat a Federaţiei Ruse este trecut în sarcina organelor puterii de stat, de la nivelul celor federale la nivelul celor locale, în limitele stabilite de legislaţie. Alfabetul rusesc este obligatoriu pentru limbile tuturor popoarelor neslave care au formaţiuni statale în componenţa Federaţiei Ruse. Astfel, Legea Federaţiei Ruse nr. 1807-I despre limbile popoarelor Federaţiei Ruse” din 25 octombrie 1991, cu modificările ulterioare, stabileşte în articolul 3 că: „În Federaţia Rusă alfabetele limbii de stat a Federaţiei Ruse şi cele ale limbilor de stat ale republicilor se formează pe baza alfabetului chirilic. Alte baze grafice ale alfabetelor limbii de stat a Federaţiei Ruse şi ale limbilor de stat ale republicilor pot fi instituite prin legile federale”.

Bielorusia este singurul stat european în care, alături de bielorusă, limba rusă are statutul oficial de limbă de stat. Modul de funcţionare a celor două limbi de stat este reglementat de „Legea despre limbi în Republica Bielorusia” nr. 3094 din 26 ianuarie 1990, cu modificările operate la 13 iulie 1998.

În Ucraina singura limbă de stat este ucraineana, potrivit prevederilor articolului 10 al Constituţiei. La 14 decembrie 1999, printr-o cuprinzătoare Hotărâre a sa, Curtea Constituţională a Ucrainei a dat o interpretare oficială prevederilor acestui articol din Constituţie. Ucraina este un stat neomogen din punct de vedere lingvistic. Astfel, în regiunile de sud şi cele de răsărit vorbitorii de limbă ucraineană sunt minoritari, iar cei de limbă rusă – majoritari. Circa o treime din populaţia Ucrainei vorbeşte un amestec ruso-ucrainean numit „surjik”. Populaţia de limbă română este a treia ca mărime din ţară (după ucraineni şi ruşi). Printr-un acord preelectoral semnat de prezidenţiabilul Victor Ianukovici cu reprezentanţii comunităţilor rusă, română şi maghiară din Ucraina, actualul şef al statului ucrainean s-a angajat să asigure un statut oficial, la nivel local şi regional, pentru limbile rusă, română şi maghiară, acolo unde ponderea vorbitorilor lor atinge 10%. Anul curent reprezentanţii Partidului Regiunilor, de guvernământ, al preşedintelui Victor Ianukovici, împreună cu cei ai Partidului Comunist şi al Blocului Litvin, au introdus în Rada Supremă proiectul „Legii despre limbile din Ucraina” şi pe cel al „Legii despre limba ucraineană de stat”. Deocamdată, adoptarea acestor proiecte de legi a fost amânată până după alegerile parlamentare din Ucraina.

Limba rusă pleacă din Caucaz. Alfabetul şi limba rusă rămân doar în Oseţia de Sud şi Abhazia

În regiunea Caucazului de Sud, situaţia nu este foarte diferită.

Constituţia Georgiei, în articolul său 8, spune: „Limba de stat a Georgiei este georgiana, iar în Republica Autonomă Abhază – şi limba abhază”. Modul de funcţionare a limbii georgiene este reglementat de „Legea cu privire la limba de stat”. Limba rusă are statut de limbă străină. Învăţământul în şcolile de stat de toate gradele este doar în limba georgiană, iar limbile minorităţilor etnice pot fi studiate doar ca disciplină distinctă.

În Azerbaidjan limba azeră are statutul de limbă de stat. „Legea despre limba de stat a Republicii Azere” din 30 septembrie 2002 prevede obligaţia tuturor cetăţenilor de a cunoaşte limba azeră de stat. Ca şi în Georgia, rusa are statut de limbă străină. Limba azeră a fost trecută de la alfabetul rus la cel latin începând cu anul 1991, odată cu restabilirea independenţei de stat, tranziţie încheiată la 1 august 2001. Din 2002 ziua de 1 august este sărbătorită oficial drept „Zi a limbii azere şi a alfabetului azer”.

„Legea despre limbă” din Armenia din 17 aprilie 1993 prevede că: „Limba de stat a Republicii Armenia este armeana, care deserveşte toate sferele vieţii din republică. Limba oficială a Republicii Armenia este limba armeană literară. Republica Armenia contribuie la păstrarea şi răspândirea limbii armene printre armenii de peste hotare. Republica Armenia favorizează unificarea ortografiei limbii armene”, dar şi că: „Persoanele cu funcţii de răspundere şi cetăţenii Republicii Armenia, angajaţi în unele domenii ale deservirii, sunt obligaţi să posede limba armeană. Limba intervenţiilor oficiale ale persoanelor care reprezintă Republica Armenia este limba armeană, dacă faptul nu contravine ordinii stabilite în respectivele instanţe internaţionale. În discursul lor oficial, cetăţenii Republicii Armenia sunt obligaţi să asigure curăţenia limbii”. Limba rusă are statut de limbă străină.

Schimbarea la faţă a Asiei Mijlocii

Printre statele medioasiatice avem o situaţie mai pestriţă, dar cu tendinţe clare de emancipare lingvistică de sub tutela limbii şi alfabetului rus, de afirmare a propriei identităţi.

În Turkmenistan limba turkmenă este singura limbă de stat, după cum stipulează articolul 14 al Constituţiei din 2008. Învăţământul în limba rusă, de la cel primar la cel universitar, a fost desfiinţat. Începând cu anul 1996, limba rusă are statut de limbă străină. În Turkmenistan nu este permisă perfectarea de abonamente la ziare şi reviste din Federaţia Rusă şi nici retransmiterea de programe de radio şi televiziune din Rusia. Limba turkmenă a fost trecută la alfabetul latin.

În Uzbekistan există o singură limbă de stat – uzbeca. Legea Republicii Uzbekistan „Despre limba de stat” din 3 decembrie 2004 reglementează modul de funcţionare a limbii uzbece. În 1992, limba uzbecă a început tranziţia de la scrierea cu litere ruseşti la cea cu alfabet latin. Limba rusă are statut de limbă străină.

În Tadjikistan singura limbă de stat este tadjica sau farsi/persana, această ţară neturcică având aceeaşi limbă de stat ca şi Republica Islamică Iran. Între 1991 şi 2009, limba rusă a avut un statut oficial de „limbă de comunicare interetnică”, putând fi utilizată în comunicarea cu instituţiile de stat. Odată cu adoptarea „Legii cu privire la limba de stat” la 3 octombrie 2009, singura limbă oficială a rămas tadjica/persana, iar în martie 2010, Parlamentul a anulat obligativitatea publicării actelor legislative şi normative în limba rusă, care a fost exclusă complet din activităţile de secretariat şi a devenit una dintre limbile străine în Tadjikistan.

În Kirgizstan singura limbă de stat, potrivit Constituţiei adoptate prin referendumul din 21 octombrie 2007, este kirghiza. Totodată, „Legea despre limba de stat a Republicii Kirghize”, prevede că: „În conformitate cu Constituţia Republicii Kirghize limba de stat a Republicii Kirghize este limba kirghiză. Limba kirghiză, ca unul dintre principalele elemente de bază ale statalităţii Republicii Kirghize, funcţionează în mod obligatoriu în toate sferele activităţii de stat şi ale autoadministrării locale în ordinea stabilită de prezenta Lege şi alte legi ale Republicii Kirghize. În Republica Kirghiză limba rusă este folosită ca limbă oficială”, precum şi că: „Limba kirghiză, în calitate de limbă de stat, este considerată şi limbă de comunicare interetnică în Republica Kirghiză”. În 1992, guvernul de la Bişkek a adoptat hotărârea de a trece treptat scrierea kirghiză de la alfabetul rusesc la cel latin. Pentru moment procesul tranziţiei la alfabetul latin a fost stopat de actualele autorităţi din Kirghizstan.

Republica Kazahstan are, de asemenea, o singură limbă de stat – kazaha. „Legea despre limbile din Republica Kazahstan”, din 20 decembrie 2004 spune că „datoria fiecărui cetăţean al Republicii Kazahstan este să însuşească limba de stat, care este cel mai important factor de consolidare a poporului Kazahstanului.” În acelaşi timp, limba rusă este utilizată nestingherit în organele puterii centrale sau locale de stat, fără ca aceasta să aibă un statut oficial fixat în lege. Autorităţile kazahe au formulat oficial intenţia de a trece scrierea kazahă de la alfabetul rusesc la cel latin, urmând exemplul altor state turcofone foste sovietice ca Azerbaidjan, Turkmenistan, Kirghizstan şi Uzbekistan. Din anul 2004, agenţia guvernamentală de ştiri „Qazaqinform” foloseşte varianta turcă a alfabetului latin pentru toate ştirile în limba kazahă destinate diasporei.

Zonele rusofoniei oficializate: Rusia, Bielorusia, Găgăuzia, Transnistria, Abhazia, Oseţia de Sud

Singurele locuri din fostul spaţiu sovietic în care limba rusă are statutul de limbă de stat sunt Federaţia Rusă şi Bielorusia, precum şi Unitatea teritorial administrativă Găgăuzia din Republica Moldova. Aici ar trebui să adăugăm şi teritoriile separatiste Transnistria din Republica Moldova şi Abhazia şi Oseţia de Sud din Georgia.

„Ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă”

Analizând cazul Republicii Moldova, în comparaţie cu fostele naţiuni captive din spaţiul de influenţă şi control al Moscovei, vom observa că doar ţara noastră are o legislaţie în materie lingvistică datând încă din perioada sovietică. Parlamentul Republicii Moldova a lăsat în vigoare Legea RSS Moldoveneşti „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti” nr. 3465-XI din 1 septembrie 1989 (adoptată de fapt la 31 august 1989), lege care susţine în preambulul său identitatea lingvistică moldo-română şi echivalează juridic termenii moldovean/român. Legea a suportat modificări şi completări neesenţiale la 29 mai 2003. O lege care în 1989 ne părea progresistă, salvatoare chiar, acum apare ca perimată şi depăşită de realităţi.

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 vorbeşte despre „decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin”, iar articolul 13 al Constituţiei din 1994 – despre „limba moldovenească funcţionând pe baza grafiei latine”, susţinând în plus că „Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării”.

* * *

Legea RSS Moldoveneşti „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti: „Consfinţirea prin Constituţia (Legea Fundamentală) a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a statutului limbii moldoveneşti ca limbă de stat are menirea să contribuie la realizarea suveranităţii depline a republicii şi la crearea garanţiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii ei politice, economice, sociale şi culturale. RSS Moldovenească sprijină aspiraţia moldovenilor care locuiesc peste hotarele republicii, iar ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă – şi a românilor care locuiesc pe teritoriul Uniunii RSS, de a-şi face studiile şi de a-şi satisface necesităţile culturale în limba maternă.

Atribuind limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat, RSS Moldovenească asigură ocrotirea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor de orice naţionalitate, care locuiesc pe teritoriul RSS Moldoveneşti, indiferent de limba pe care o vorbesc, în condiţiile egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa Legii.

În scopul ocrotirii şi asigurării de către stat a dezvoltării limbii găgăuze RSS Moldovenească creează garanţiile necesare pentru extinderea consecventă a funcţiilor ei sociale.

RSS Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesare pentru folosirea şi dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, precum şi a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi care locuiesc în republică.”

Totodată, primele 5 articole ale legii stipulează: „Articolul 1. În conformitate cu Constituţia (Legea Fundamentală) a RSS Moldoveneşti limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească, care funcţionează pe baza grafiei latine. Ca limbă de stat, limba moldovenească se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale şi îndeplineşte în legătură cu aceasta funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii.

RSS Moldovenească garantează tuturor locuitorilor din republică învăţarea gratuită a limbii de stat la nivelul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

Articolul 2. În localităţile în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate găgăuză limba oficială în diferite sfere ale vieţii este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.

Articolul 3. Limba rusă, ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, se foloseşte pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între naţiuni, ceea ce asigură un bilingvism naţional-rus şi rus-naţional real.

Articolul 4. RSS Moldovenească garantează folosirea limbilor ucraineană, rusă, bulgară, ivrit, idiş, ţigănească, a limbilor altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul republicii, pentru satisfacerea necesităţilor lor naţional-culturale.

Articolul 5. Prezenta Lege nu reglementează folosirea limbilor în relaţiile dintre persoane, în activitatea de producţie a transporturilor feroviar şi aerian (cu excepţia sferei de deservire a pasagerilor), precum şi în unităţile militare şi în instituţiile subordonate Ministerului apărării al Uniunii RSS, în unităţile militare ale Comitetului pentru securitatea statului al Uniunii RSS şi ale Ministerului afacerilor interne al Uniunii RSS.”

* * *

În loc de concluzii

După aceste constatări putem trage concluzia că Republica Moldova este, printre toate fostele state sovietice, cea mai rămasă în urmă la capitolul legislaţie lingvistică. Faptul că Republica Moldova este ultimul stat în fosta URSS ca intenţie şi viteză de adoptare a legislaţiei lingvistice dovedeşte o dată în plus lipsa de perspicacitate, de voinţă politică şi de patriotism a clasei guvernante. O nouă lege privind statutul şi funcţiile limbii de stat a Republicii Moldova este necesară. Şi pentru că sintagma „limbă de stat” a fost atât de mult repudiată, precizăm aici că este vorba, în afara oricărei discuţii, de limba română literară.

În acelaşi timp, observăm că România, care ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru Republica Moldova, are în materie lingvistică un cadru legislativ omisiv. Astfel, România nu a avut niciodată şi nu are nici în prezent o lege privind funcţionarea limbii sale oficiale, care, potrivit articolului 13 al Constituţiei din 1991, „este limba română”. Nu există legi privind protejarea, folosirea şi promovarea limbii române în ţară şi peste hotare, chiar dacă referiri episodice se cuprind în legislaţia foarte dezvoltată şi actele normative cu privire la minorităţile naţionale (bunăoară, Hotărârea de Guvern nr. 1206/2001) sau la sprijinul pentru românii „de pretutindeni”. De asemenea, nu există în România o autoritate distinctă în a cărei sarcină să stea aplicarea normelor legale cu caracter sociolingvistic.

Întrucât limba română are un statut oficial în 3 state (România, Republica Moldova şi provincia autonomă Voievodina din Serbia), şi ar putea fi recunoscută oficial ca limbă regională în raioanele în care are o pondere majoritară (Herţa şi Adâncata (Hliboka) din regiunea Cernăuţi şi Reni din regiunea Odesa) în Ucraina, eventual şi în interfluviul Dunăre-Morava-Timoc din Serbia, este necesară adoptarea unei Legi a Românofoniei. În sprijinul unei asemenea iniţiative vine şi statutul de limbă oficială a Uniunii Europene pe care l-a obţinut româna la 1 ianuarie 2007, când Republica Moldova a devenit singurul stat european extracomunitar a cărui limbă oficială este una dintre cele 24 de limbi de lucru ale instituţiilor europene.

Necesitatea unei Legi a Românofoniei este veche. Într-o scrisoare pe care i-o adresam, la 11 iulie 2006, ministrului Afacerilor Externe al României din acea vreme, Mihai-Răzvan Ungureanu, în cadrul unei dezbateri publice pe marginea proiectului de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, opinam: „Apreciez ca firească dorinţa MAE de promovare a românofoniei în lume, printre persoanele neromâne, dar cred că aceasta trebuie să facă obiectul unei legi euroconforme distincte pentru a evita etnicizarea subiectului, precum şi pentru a spulbera eventualele temeri ale unor state sau cercuri etnopolitice străine privind încercarea de a le induce neromânilor de peste hotare, prin recurs la geolingvistică, o identitate străină.

Am vrea, desigur, ca prin limba română să le oferim neromânilor un instrument de cunoaştere a noastră şi de cooperare cu noi. Noţiunile de român şi de românofon nu sunt întotdeauna reciproc superpozabile, iar unele cercuri etnopolitice străine, profitând de acest fapt, încearcă de multe ori să le prezinte ca opozabile. Sper să fiţi de acord că a sosit timpul să ne gândim, în spiritul Convenţiei Culturale Europene, şi la o lege cu privire la românofonie care să fie pusă atât în beneficiul românităţii din întreaga lume, cât şi al străinătăţii deschise către limba şi cultura română.”

Societatea românească este în răsăritul Europei cea mai ataşată francofoniei. Poate tocmai pentru acest motiv merită să ne inspirăm din modelul francez de protejare şi promovare a limbii naţionale. Trebuie să amintim că Franţa are o lege specială cu privire la statutul şi funcţiile limbii franceze, adoptată la 4 august 1994 şi numită, după autorul ei, şi legea Toubon (LOI nr. 94-665 du 4 août 1994 relative à l emploi de la langue française). Ea a înlocuit o lege anterioară în această materie, legea Bas-Auriol (nr. 75-1349) din 31 decembrie 1975.

Până la realizarea unei asemenea idei, este important să respingem aventuri de tipul celei în care s-a lansat primarul de Comrat, Nicolai Dudoglo, şi Valeri Klimenko de la Congresul Comunităţii Ruse din Moldova de organizare a unui referendum constituţional pentru a-i conferi limbii ruse statutul de limbă de stat în Republica Moldova. Efortul nostru trebuie să se concentreze pe consolidarea rolului şi funcţiilor sociale ale limbii române în Republica Moldova, cât şi pe promovarea ei eficientă în rândul diverselor minorităţi etnice conlocuitoare. Pentru aceasta avem nevoie cu toţii de un plus de realism, de solidaritate naţională, de pragmatism, de seriozitate şi de simţ al răspunderii.


Fraţii noştrii, AROMÂNII

Mai 23, 2009

În ţările din peninsula balcanică locuiesc astăzi între câteva sute de mii şi peste un milion de etnici români, vorbitori ai dialectelor

Românitatea balcanică şi cea nord-dunăreană

Românitatea balcanică şi cea nord-dunăreană

istorice dacoromân, aromân şi meglenoromân.  Cele mai mari concentraţii de români sunt în Grecia, Albania şi Republica Macedonia. Ziua de 9 mai este sărbătorită de aceştia ca zi naţională a românităţii balcanice.  De ce anume 9 mai?

La 10 mai 1905 a fost publicat şi a intrat în vigoare un decret imperial, o IRADÉ, emisă cu o zi înainte, la 9/22 mai 1905, de către sultanul turc Abdül Hamîd. Prin această Iradea a sultanului era recunoscută oficial naţionalitatea română (ullah millet) din cuprinsul Imperiului Otoman şi i se recunoştea autonomia culturală şi dreptul de autoguvernare locală.

Ziua de 9 mai este considerată ziua naţională a tuturor românilor din Balcanii de sud şi occidentali, nu doar aromâni, dar şi meglenoromâni şi daco-români, numiţi laolaltă de turci, greci şi slavi cu exonimul comun de vlahi.

IRADEAUA sultanului Abdül Hamîd are următorul cuprins:

Citește în continuare »