COCTAIL PUTINKA DE CHIȘINĂU. REȚETĂ RUSEASCĂ

Februarie 5, 2016
nastase-dodon-usatii foto

Coctailul geopolitic Putinka după o rețetă tradițională rusească, cu ingrediente locale.

Se ia una bucată renat de Fălești și se pune la muiat în sos de fesebe ca să se umfle bine. Se adaugă ruble cu generozitate pentru concerte cu artiști cunoscuți. Se toarnă multă propagandă televizată și se amestecă bine de mai multe ori. Între timp se pune la dospit și de un partid. Ca să nu existe confuzii, i se va spune partidul nostru, adică al lor, al celor de la Moscova, că doar și rețeta este a lor. Până una-alta amestecul se pune la foc mic, la baie de abur, cu apă din bălți. Se mai asezonează din când în când cu înregistrări audio și video interceptate de rețelele rusești.

Apoi se caută un dodon unsuros mai vechi și se clătește în apele Moscovei, ca să nu fie foarte roșu, ci să bată spre roz. Dacă trebuie, îi pui dodonului o cămașă națională pentru camuflaj într-o vie, că moldovenilor le place tot ce ține de viticultură. Se mai adaugă o roșie întreagă din soiul zina-carabinaceea, cu frunza sau cu părul creț, din iehoviști răsădiți în Siberia și reaclimatizați în Basarabia pentru luare de credite grase nerambursabile. Se pune conținutul într-un vas aeronautic și se agită de mai multe ori pe direcția Chișinău-Moscova și se adaugă generos doze mari de imagini cu piticul putin cel mare. Se face reclamă acestui conținut pe ecranele celor câtorva duzine de televiziuni rusești de la Chișinău, ca să miroase a putin de departe, dar și a anticipate. Ca să fie limpede conținutul, se mai adaugă trucuri ieftine, de două parale, cu o hartă istorică ruptă simbolic, mai-mai că s-ar speria și NATO.

Se mai adaugă ceva prafuri, doar jumătate de doză, iar jumătatea rămasă se va arunca în ochii celor curioși sau cu gura căscată. Se iau apoi doi țopi atei de la frankfurt, din specia privatizorum fraudulensis și se încropește un partid inițiat ca platformă nu pentru Unire și da pentru anticipate. Se mai ia una bucată rus kalinin și se presară cu el câteva apeluri directe către piticul putin din partea ”diasporelor moldovenești” de la Moscova, în numele ”nației moldovenești amenințate cu dispariția”.

Toate componentele (una bucată renat, una bucată dodon, una bucată zină-carabină, două bucăți țopi, una bucată sau două bucăți năstase, una bucată sturză de Pârjolteni, două bucăți licinschi, una bucată colonel chirtoacă, una bucată kalinin, în rest se poate adăuga, după gust, orice filat-elist, orice căpușă beneficiară a operațiunii Miliardul, orice moldovenolog kremlinocentric sau orice altă molie nostalgică care a zăcut în zeamă de kaghebeu) se toarnă într-un singur vas, chiar dacă amestecul le-ar putea părea unora imposibil. Se mai adaugă puțină benzină, ca totul să fie inflamabil. Publicului i se va spune că ar fi doar soluție antiplahi.

La nevoie, pentru tărie, se poate adăuga și ceva praf de pușcă de peste Nistru. Dacă se va pregăti o cantitate mai mare, trebuie găsit de urgență vreun val-et butnar, care să asigure capacitățile de păstrare și să țină un jurnal.

Piticul de la Kremlin recomandă să se ia la început în doze mici, câte o dușcă-două, conform tradiției rusești. Contează și atmosfera. Se ia obligatoriu cu batista pe țambal, ca să se audă doar balalaika. După ce i se dă coctailului de gust, iar degustatorii se vor ameți bine, li se va servi o doză mai mare, ca să facă față cumplitului ger românesc de afară, dar și efortului de spargere a batimentului care adăpostește, între alții, nu doar pe lup, ci și o mână de ex-comuniști vopsiți în culorile europene.

Niciun mușteriu nu va plăti pentru dozele consumate, dimpotrivă, va fi plătit. Cu ziua, evident, ca orice argat geopolitic. Mai ales argații iubitori de democrație aduși cu microbuzele de la Dubăsari, Tiraspol, Tighina și Comrat ca să strige în cor: maal-do-va. Oricine bea asemenea licoare face ochii mari, îi dă peste cap și se vede pălit de ideea (străină) că ar asista la nașterea celei mai civice dintre civice nații moldovenești.

Sfatul medicului: Evitați consumul coctailurilor după rețeta marelui pitic de la Moscova. Dăunează grav sănătății dumneavoastră și a celor din jur.


UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


ION IOVCEV, ROMÂNUL NOSTRU DE LA TIRASPOL

Martie 10, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.

Ion Iovcev

Ion Iovcev Vlad Cubreacov

Cu ocazia primirii Diplomei de excelență 2013, domnul Ion Iovcev a avut un viu schimb de păreri cu președintele Asociației Răsăritul Românesc despre situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova aflate încă sub controlul efectiv al Federației Ruse. Interlocutorii au făcut și o trecere în revistă a ultimelor evoluții din Ucraina pe fundalul intervenției militare ruse în Crimeea. Domnul director Ion Iovcev a exprimat speranța și convingerea că actualele probleme grave pe care le întâmpină Liceul român ”Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol vor putea fi depășite. Mulțumind pentru apreciere, domnul Ion Iovcev a ținut să precizeze: ”Dacă vom fi uniți și cu demnitate, vom avea viitor”.


LEGEA UCRAINEI DESPRE PRINCIPIILE POLITICII LINGVISTICE DE STAT (versiune românească în premieră absolută)

Decembrie 22, 2012

Asociația ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova prezintă, în premieră absolută, versiunea românească a Legii Ucrainei despre principiile politicii lingvistice de stat (nr. 5029-VI din 3 iulie 2012, promulgată la 8 august 2012), pentru o mai bună cunoaștere a cadrului legislativ din această țară vecină și pentru utilizarea legii de către reprezentanții Comunității Românești din Ucraina, în beneficiul consângenilor noștri.

romani-in-ucraina

LEGEA UCRAINEI

Despre principiile politicii lingvistice de stat

(Закон України «Про засади державної мовної політики»)

Conform prevederilor Constituției Ucrainei, ale Declarației despre drepturile naționalităților, ale Legii Ucrainei ”Despre ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale și minoritare” etc.,

ținând cont de faptul că libera utilizare a limbilor în viața privată și cea socială în conformitate cu principiile proclamate de Pactul internațional al ONU cu privire la drepturile civile și politice, în spiritul Convenției Consiliului Europei cu privire la protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului constituie un drept inalienabil al oricărei persoane;

acordând o importanță majoră consolidării statutului limbii ucrainene de stat, ca unul dintre factorii de primă importanță ai identității naționale a poporului ucrainean, precum și garantării suveranității sale național-statale;

pornind de la faptul că doar libera dezvoltare și egalitatea în drepturi a tuturor limbilor naționale, că doar o înaltă cultură lingvistică reprezintă temeiul pentru o înțelegere spirituală reciprocă, pentru o îmbogățire reciprocă și pentru consolidarea societăți,

prezenta Lege stabilește principiile politicii lingvistice de stat din Ucraina.

Capitolul I

NOȚIUNI GENERALE

Articolul 1. Definirea termenilor

1. Termenii folosiți în prezenta Lege au următoarea semnificație:

Limbă de stat – idiomul fixat în lege, a cărui utilizare este obligatorie în organele administrației publice de stat și în acte, în instituții și organizații, la întreprinderi, în instituțiile de învățământ, științifice, de cultură, din domeniul comunicațiilor și informaticii;

Grup lingvistic – grup de persoane care locuiesc în Ucraina și care au aceeași limbă maternă;

Minoritate lingvistică – grup de persoane care locuiesc în Ucraina, au aceeași limbă maternă distinctă de limba de stat, și care este inferior numeric în raport cu restul populației țării;

Grup lingvistic regional – grup de persoane care locuiesc într-o anumită regiune (localitate) și care au aceeași limbă maternă;

Regiune – unitate administrativ-teritorială autonomă care poate fi constituită de Republica Autonomă Crimeea, o regiune, un raion, un oraș, un orășel, un sat;

Limbă regională sau minoritară – idiom folosit în mod tradițional în limitele unui anumit teritoriu al statului de către cetățenii acestui stat, cetățeni care sunt numeric inferiori în raport cu restul populației statului și/sau care este distinct de limba oficială (limbile oficiale) ale acestui stat;

Teritoriu de răspândire a limbii regionale – teritoriul uneia sau al câtorva unități administrativ-teritoriale ale Ucrainei (Republica Autonomă Crimeea, o regiune, un raion, un oraș, un orășel, un sat) pe care limba regională reprezintă un mijloc de comunicare pentru un anumit număr de persoane în măsură să justifice aplicarea diverselor măsuri de protecție sau stimulative prevăzute în prezenta Lege;

Limbă maternă – prima limbă însușită de o persoană în fragedă copilărie;

Limbile minorităților naționale – limba unei minorități legate prin comunitatea originii sale etnice;

Articolul 2. Sarcinile politicii lingvistice de stat

Politica lingvistică de stat în Ucraina are drept scop: reglementarea raporturilor sociale în sfera dezvoltării multilateale și în cea a utilizării limbii ucrainene în calitate de limbă de stat, în cea a utilizării limbilor regionale sau a limbilor minorităților și a altor limbi folosite de populația țării în viața economică, politică, socială și de stat, în comunicarea interpersonală și internațională; protecția drepturilor constituționale ale cetățenilor în aceste domenii; cultivarea unei atitudini respectuoase față de demnitatea națională a persoanei, față de limba și cultura sa; consolidarea unității societății ucrainene.

Articolul 3. Dreptul la autoidentificare lingvistică

1. Orice persoană are dreptul să stabilească liber limba pe care o consideră maternă și să aleagă limba de comunicare, precum și să se declare bilingv sau multilingv și să-și schimbe preferințele lingvistice.

2. Orice persoană, indiferent de originea sa etnică, de autoidentificarea culturală și națională, de locul de trai, de convingerile sale religioase are dreptul să utilizeze orice limbă în viața privată sau publică, să studieze și să susțină orice limbă.

Articolul 4. Legislația Ucrainei în domeniul lingvistic

1. Legislația Ucrainei în domeniul lingvistic se compune din Constituția Ucrainei, Declarația cu privire la drepturile minorităților din Ucraina, prezenta Lege, legile Ucrainei ”Despre ratificarea Cartei Europene a lmbilor regionale și minoritare”, ”Despre minoritățile naționale”, ”Despre ratificarea Confenției cadru a Consiliului Europei cu privire la protecția minorităților naționale” și alte legi ale Ucrainei, precum și tratatele internaționale care reglementează domeniul utilizării limbilor, tratate în privința obligativității cărora Rada Supremă a Ucrainei și-a exprimat acordul.

Principiile de bază ale politicii lingvistice de stat sunt stabilite de Constituția Ucrainei, iar modul de aplicare a limbilor în Ucraina este stabilit în mod exlusiv de prezenta Lege, din ale cărei norme trebuie să decurgă alte acte juridice care vor stabili particularitățile utilizării limbilor în diverse domenii ale vieții sociale.

2. Dacă un tratat internațional în privința obligativității căruia Rada Supremă a Ucrainei și-a exprimat acordul stabilește alte norme decât cele prevăzute de legislația Ucrainei, se aplică normele care cuprind prevederile cele mai favorizante în domeniul drepturilor omului.

Articolul 5. Scopurile și principiile politicii lingvistice de stat

1. Politica lingvistică de stat a Ucrainei se bazează pe recunoașterea și dezvoltarea multilaterală a limbii ucrainene ca limbă de stat și pe garantarea liberei dezvoltări a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi, precum și pe dreptul fiecărei persoane la autodeterminare lingvistică și la preferințe lingvistice.

2. În realizarea politicii lingvistice de stat, Ucraina respectă următoarle scopuri și principii:

1) recunoașterea tuturor limbilor care sunt folosite în mod tradițional în cuprinsul statului sau în cuprinsul unui anume teritoriu al său drept patrimoniu național, neadmiterea privilegiilor sau îngărdirilor pe criterii lingvistice;

2) asigurarea dezvoltării multilaterale și a funcționarii limbii ucrainene în calitate de limbă de stat în toate domeniile vieții publice pe întreg teritoriul statului cu crearea posibilității utilizării în paralel a limbilor regionale sau minoritare pe acele teritorii și în acele cazuri în care acest fapt este îndreptățit;

3) susținerea utilizării limbilor regionale sau minoritare în formă orală sau scrisă în domeniul învățământului, în mediile de informare în masă și crearea posibilității pentru utilizarea lor în activitarea organelor puterii de stat și în cea a organelor administrației publice locale, în cadrul procedurilor judiciare, în activitatea economică și socială, în timpul desfășurării activităților culturale și în alte domenii ale vieții sociale, în cuprinsul teritoriilor în care aceste limbi sunt folosite, ținând cont de situația fiecăreia dintre aceste limbi;

4) susținerea și dezvoltarea relațiilor culturale între diverse grupuri lingvistice;

5) asigurarea condițiilor pentru studierea limbii ucraine în calitate de limbă de stat, a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi și predarea în aceste limbi, ținând cont de situația fiecărei limbi la nivelurile corespunzătoare ale educației în instituțiile de învățământ de stat sau comunale;

6)  susținerea studiilor științifice în domeniul politicii lingvistice;

7) dezvoltarea schimburilor internaționale în domeniul care face obiectul prezentei Legi, în domeniul privind limbile utilizate în două sau mai multe state;

8) respectarea granițelor arealului de răspândire a limbilor regionale sau minoritare, cu scopul asigurării ca actuala sau o nouă organizare administrativ-teritorială să nu creeze piedici pentru dezvoltarea acestor limbi;

9) aplicarea acestui principiu plurilingvismului, când fiecare persoană din societare posedă câteva limbi, spre deosebire de situația în care unele grupuri lingvistice posedă doar limbile lor;

3. Statul contribuie la dezvoltarea multilingvismului, la studierea limbilor de comunicare internațională, întâi de toate a celora care au statut de limbi oficiale în cadrul ONU, UNESCO și al altor organisme internaționale.

Articolul 6. Limba de stat a Ucrainei

1. Limba de stat a Ucrainei este limba ucraineană.

2. Limba ucraineană în calitate de limbă de stat se folosește obligatoriu pe întreg teritoriul Ucrainei în îndeplinirea atribuțiilor organelor puterii legislative, executive și judecătorești, în tratatele internaționale, în procesul educativ din înstituțiile de învățământ în limitele și în ordinea stabilite de prezenta Lege. Statul facilitează utilizarea limbii de stat în mijloacele de informare în masă, știință, cultură și în alte domenii ale vieții publice.

3. Obligativitatea folosirii limbii de stat sau facilitarea utilizării ei într-un domeniu sau altul al vieții publice nu trebuie interpretate ca negare sau restângere a dreptului de utilizare a limbilor regionale sau minoritare în domeniile respective și pe teritoriul lor de răspândire.

4. Normele limbii ucrainene sunt stabilite de dicționarele limbii ucrainene și de ortografia ucraineană. Modul de aprobare a dicționarelor limbii ucrainene și a îndreptarelor ortografice ucrainene ca îndreptare general obligatorii de utilizare a limbii ucrainene, precum și modul de publicare oficială a cestor îndreptare sunt stabilite de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei. Statul facilitează utilizarea formei normative a limbii ucrainene în mijloacele de informare în masă, precum și în alte domenii ale vieții publice.

5. Nicio prevedere din prezenta Lege nu poate fi interpretată ca fiind îndreptată spre îngustarea sferei de utilizare a limbii de stat.

Articolul 7. Limbile regionale și minoritare din Ucraina

1. Principiile politicii lingvistice de stat expuse în articolul 5 al prezentei Legi li se aplică tuturor limbilor regionale și minoritare din Ucraina folosite în cuprinsul său.

2. În contextul Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, limbile regionale sau minoritare cărora li se aplică măsurile îndreptate spe utilizarea limbilor regionale sau minoritare prevăzute de prezenta Lege sunt limbile: rusă, bielorusă, bulgară, armeană, găgăuză, idiș, krâm-tătară, moldovenească, germană, neogreacă, polonă, romanes, română, slovacă, maghiară, ruteană, karaimă, krâmceacă.

3. Fiecăreia dintre limbile stabilite de alineatul doi al prezentului articol i se aplică măsurile îndreptate spre utilizarea limbilor regionale sau minoritare prevăzute de prezenta Lege, cu condiția ca numărul persoanelor purtătoare ale limbii regionale care locuiesc pe teritoriul de răspândire al acestei limbi constituie 10 procente sau mai mult din numărul total al populației acestui teritoriu.

Prin decizia consiliului local, în cazuri aparte, ținând cont de situația concretă, asemenea măsuri pot fi aplicate și față de limba unui grup lingvistic regional care constituie mai puțin de 10 procente din numărul total al populaiei respectivului teritoriu.

Dreptul de introducere a inițiativei privind aplicarea măsurilor îndreptate spre utilizarea limbilor regionale sau minoritare aparține, de asemenea, locuitorilor teritoriului de răspândire a respectivei limbi.

În cazul colectării semnăturilor unui număr de persoane care depășește 10 procente din locuitorii unui anumit teritoriu, consiliul local este obligat să adopte decizia corespunzătoare într-un termen de 30 de zile din momentul prezentării listelor cu semnături. Acțiunile sau inacțiunea consiliului local pot fi atacate în instanță, în procedură de contencios administrativ.

Modul de formare a grupurilor de inițiativă și de întocmire a listelor de semnături este determinat în asemenea cazuri de legislația cu privire la referendumuri.

4. Numărul unui grup lingvistic regional de pe un anumit teritoriu este determinat pe baza datelor recensământului general al populației din Ucraina despre componența lingvistică a populației în limita unităților administrativ-teritoriale (Republica Autonomă Crimeea, regiuni, raioasne, orașe, orășele, sate).

5. În chestionarele folosite în timpul recensământului general al populației din Ucraina, în scopul stabilirii apartenenței persoanelor fizice la un grup lingvistic concret, trebuie să figureze întrebarea despre limba identificată ca limbă maternă a persoanei și întrebarea despre apartenența la un grup lingvistic sau altul.

6. Limba (limbile) regională sau minoritară care întrunește condițiile prevăzute în alineatul trei al prezentului articol este utilizată în cuprinsul respectivului teritoriu al Ucrainei în activitatea oganelor puterii locale de stat, a organelor Republicii Autonome Crimeea și a organelor administrației publice locale, este utilizată și studiată în insituțiile de învățământ de stat sau în cele comunale, fiind, de asemenea, utilizată în alte domenii ale vieții publice în limtele și în ordinea stabilite de prezenta Lege.

7. În raza teritoriului de răspândire a limbii regionale sau minoritare care întrunește condițiile alineatului trei al prezentului articol realizarea activitățlor prevăzute de prezenta Lege pentru dezvoltarea, utilizarea și protecția limbii regionale sau minoritare este obligatorie pentru organele puterii locale de stat, pentru organele administrației publice locale, asociațiile obștești, instituții, întreprinderi, pentru pesoanele cu funcții de răspundere sau persoanele din serviciul public, precum și pentru persoanele fizice și persoanele care au statut de subiecți ai activității de antreprenoriat.

8. Limba regională poate fi liber folosită dincolo de limitele teritoriului său de răspândire, în modul stabilit de prezenta Lege.

9. Nicio prevedere din prezenta Lege despre dezvoltarea, utilizarea sau protecția limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să fie interpretată în sensul împiedicării folosirii limbii de stat.

Articolul 8. Protecția drepturilor și libertăților lingvistice ale omului și ale cetățeanului

1. Umilirea publică sau lipsa de respect, distorsionarea intenționată a limbii de stat, a limbilor regionale sau minoritare în actele sau în textele oficiale, de natură să împiedice sau să îngrădească utilizarea lor, încălcarea drepturilor omlui, precum și ațâțarea vrajbei pe motive lingvistice atrage răspunderea stabilită prin articolul 161 al Codului Penal al Ucrainei.

2. Orice persoană are dreptul să-și apere drepturile și libertățile lingvistice, prin orice mijloace neinterzise de lege, împotriva încălcării acestor drepturi și libertăți și împotriva ilegalității de atentare la ele.

3. Oricărei persoane îi este garantat dreptul de apărare în organele corespunzătoare ale statului și în instanța de judecată a drepturilor sale lingvistice și a intereselor legitime ale copiilor săi, dreptul de contestare în instanță a deciziilor, acțiunilor sau inacțiunii organelor puterii de stat și ale organelor administrației publice locale, ale persoanelor cu funcții de răsundere sau persoanele din serviciul public, ale persoanele juridice și fizice care încalcă drepturile și libertățile lingvistice ale omului și ale cetățeanului.

4. Orice persoană are dreptul să ceară apărarea drepturilor și libertăților sale lingvistice de către Împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului.

5. Orice persoană are dreptul ca după utilizarea tuturor formelor și mijloacelor de apărare juridică la nivel național să ceară apărarea drepturilor și libertăților sale lingvistice în instanțele judecătorești internaționale corespubnzătoare sau în organele corespunzătoare ale organismelor internaționale din care Ucraina face parte.

Capitolul II

LIMBA DE LUCRU A ORGANELOR PUTERII DE STAT, A ORGANELOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE, A INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI, ÎN DOMENIUL ACTIVITĂȚII ECONOMICE ȘI SOCIALE

Articolul 9. Limba în care se țin ședințele Radei Supreme a Ucrainei

1. Ședințele Radei Supreme a Ucrainei, a comitetelor și comisiilor acesteia se țin în limba de stat. Vorbitorul poate lua cuvântul în altă limbă. Taducerea intervenției acestuia în limba de stat este asigurată, în caz de necesitate, de către Aparatul Radei Supreme a Ucrainei.

2. Proiectele de legi, proiectele altor acte normative i se prezintă Radei Supreme a Ucrainei spre examinare în limba de stat.

Articolul 10. Limba actelor organelor de stat și ale organelor administrației publice locale

1. Actele organelor supreme ale puterii de stat se adoptă în limba de stat și se publică în versiune oficială în limba de stat, în limba rusă și în alte limbi regionale sau minoritare.

2. Actele organelor locale ale puterii de stat și cele ale organelor administrației publice locale se adoptă și se publică în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întruncesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege actele organelor locale ale puterii de stat și cele ale organelor administrației publice locale se adoptă în limba de stat sau în această limbă (aceste limbi) regională sau minoritară și se publică în versiune oficială în aceste limbi.

Articolul 11. Limba de lucru, a actelor și documentației organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale

1. Limba de lucru de bază, a actelor și documentației organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale este limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întruncesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în activitatea, actele și documentația organelor locale ale puterii de stat și ale administrației publice locale poate fi folosită limba (limbile) regională sau minoritară. În corespondența acestor organe cu organele puterii de stat de nivel superior se permite folosirea acestei (acestor) limbi regionale sau minoritare.

2. Statul le garantează celor care apelează la organele puterii de stat și la organele administrației publice locale acordarea de servicii în limba de stat, iar în cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întruncesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege și în limba (limbile) regională respectivă. Necesitatea sigurării unei asemenea garanții trebuie luată în calcul la selectarea funcționarilor.

3. Persoanele cu funcții de răspundere și persoanele din serviciul public sunt obligate să posede limba de stat, să comunice în ea cu vizitatorii, iar în cuprinsul teritoriului de răspîndire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege sunt obligate, în comunicarea cu vizitatorii care folosesc limba (limbile) regională, să posede și să comunice în lim această limbă (aceste limbi) regională. Persoanelor care utilizează limba (limbile) regională le este asigurat dreptul de a prezenta cereri verbale sau scrise și de a primi răspunsuri la ele în această limbă (limbi) regională.

4. Limba de lucru a conferințelor, întrunirilor și a altor reuniuni oficiale organizate de organele puterii de stat și de către organele administrației publice locale, de către organizațiile neguvernamentale este limba de stat. În cuprinsul teritoriului în care, potrivit condițiilor alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, este răspândită limba (limbile) regională, la conferințe, ntruniri și alte reuniuni oficiale poate fi utilizată și această limbă (limbi) regională. În caz de necestiate este asigurată traducerea corespunzătoare.

5. Textele anunțurilor oficiale, ale comunicatelor se redactează în limba de stat. În cuprinsul teritoriului în care, potrivit condițiilor alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, este răspândită limba (limbile) regională, în baza deciziei consiliului local, acest gen de texte pot fi difuzate în această limbă (limbi) regionale sau în limba rusă.

6. Denumirea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale, a asociațiilor neguvernametale, a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, înscrisurile pe ștampilele acestora, pe foile cu antet și firmele lor se redau în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în baza deciziei consiliului locale, ținând cont de situația limbii regionale, denumirea și înscrisurile pot fi redate în limba de stat și în limba (limbile) regională.

Articolul 12. Limba documentelor privind alegerile și referendumurile

1. Documentația privind alegerea Președintelui Ucrainei, a deputaților poporului din Ucraina, a deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, a deputaților și persoanelor cu funcții de răspundere din administrația publică locală, documentația privind referendumurile naționale și locale din Ucraina sunt perfectate în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, documentația privind alegerile deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, a deputaților și persoanelor cu funcții de răspundere din administrația publică locală, în baza deciziei comisiei electorale teritoriale, iar documentația privind referendumurile locale, în baza deciziei consiliului local, este perfectată și în această limbă (limbi) regională.

2. Buletinele de vot se tipăresc în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, buletinele de vot pentru alegerile deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, a deputaților și persoanelor cu funcții de răspundere din administrația publică locală, în baza deciziei comisiei electorale teritoriale, pot fi tipărite și în respictiva limbă (limbi) regională.

3. Buletinele de vot pentru referendumul național sau local din Ucraina se tipăresc în limba de stat. . În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, buletinele de vot pentru referendumul național sau local din Ucraina, în baza deciziei consiliului local, cuprinde, alături de textul în limba de stat, traducerea acestuia în respectiva limbă (limbi) regională.

4. Afișele electorale ale candidaților pentru funcția de Președinte al Ucrainei, ale candidaților la funcțiile de deputat al poporului din Ucraina, de deputat în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, de deputat și de persoane cu funcții de răspundere din administrația publică locală sunt tipărinte în limba de stat. În baza demersului respectivului subiect al procesului electoral, alături de textul în limba de stat este plasată traducerea lui în limba (limbile) regională.

5. Materialele electorale se perfectează în limba de stat sau în limba (limbile) regională, după cum consideră necesar însuși candidatul, partidul politic sau organizația sa locală care sunt subiecți ai procesului electoral.

Articolul 13. Limba documentelor de identitate sau a datelor despre identitatea persoanei

1. Pașaportul cetățeanului Ucrainei sau documentul echivalent, precum și datele despre posesorul acestuia cuprinse în acest document, se perfectează în limba de stat, iar alături, la alegerea cetățeanului, în una dintre limbile regionale sau minoritare din Ucraina. Acțiunea acestei prevederi se răspândește și asupra altor documente oficiale care atestă identitatea cetățeanului Ucrainei sau date despre acesta (înscrisurile din actele de stare civilă și documentele eliberate de organele de înregistrare a actelor de stare civilă, documentul de studii, carnetul de muncă, livretul militar și alte documente oficiale), precum și asupra documentelor care atestă identitate cetățeanului străin sau a apatridului, dacă persoana a formulat o cerere scrisă în acest sens.

2. Documentul despre studii, eliberat de isntituția de învățământ cu predare în limba regională, se perfectează, la cererea titularului, în două limbi – în limba de stat, iar alături – în respectiva limbă regională.

Articolul 14. Limba procedurilor judecătorești

1. În Ucraina, justiția în cauze civile, economice, administrative și penale este efectuată în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în baza înțelegerii acordului părților, instanțele pot desfășura procedurile în această limbă (limbi) regională.

2. Un judecător profesionist trebuie să posede limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, statul garantează posibilitatea desfășurării procedurilor judecătorești în această limbă (limbi) regională. Necesitatea asigurării unei asemenea garanții trebuie luată în considerație la selectarea cadrelor judecătorești.

3. Părțile în proces prezintă în judecată documente procesuale și probe expuse în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, se permite prezentarea în judecată a documentelor procesuale și probelor expuse în respectiva limbă (limbi) regională, însoțite, în caz de ncesitate, de traducerea în limba de stat, fără suportarea de către părțile în proces a cheltuielilor suplimentare.

4. Persoanelor participante în proces li se asigură dreptul de a susține acțiuni procesuale verbale (prezentarea de pledoarii, de prope și explicații, demersuri și contestații, întrebări etc.) în limba maternă sau ăn altă limbă pe care o posedă, folosind serviciile interpretului în ordinea stabilită de legislația procesuală.  În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, serviciile interpretului din limba (limbile) regională sau minoritară se acordă, în caz de necesitate, fără suportarea de către aceste persoane a unor cheltuieli suplimentare.

5. Documentele de judecată sau de anchetă se perfectează în limba de stat.

6. Documentele de judecată sau de anchetă, potrivit ordinii stabilite de legislația procesuală, li se înmânează părților în proces (condamnatului într-un dosar penal) în limba de stat sau în traducerea în limba lor maternă sau în altă limbă pe care aceștia o posedă.

Articolul 15. Limba investigațiilor preliminare, a anchetei și supravegherii de către organele procuraturii

Limba de lucru și a actelor de investigare preliminară, a anchetei și supravegherii de către organele procuraturii în Ucraina este limba de stat. Alături de limba de stat, în timpul desfășurării investigațiilor preliminare, a anchetei și a supravegheri de către organele procuraturii, pot fi utilizate limbile regionale sau minoritare din Ucraina, precum și alte limbi. Orice presoană are dreptul să i se aducă neîntârziat la cunoștință, în limba pe care acesta o înțelege, motivele arestării sau reținerii, precum și natura și cauzele învinuirii îpotriva sa și să se apere, folosind această limbă, în caz de necesitate, primind asistența gratuită a unui interpret.

Articolul 16. Limba procedurilor notariale.

Procedurile notariale în Ucraina se desfășoară în limba de stat. Dacă persoana care a solicitat îndeplinirea unei acțiuni notariale nu posedă limba de stat, la cererea acesteiaa, textele perfectate trebuie traduse de către notar sau de către un traducător în limba pe care o posedă.

Articolul 17. Limba asistenței juridice

Avocatul acordă asistență juridică persoanelor fizice și juridice în limba de stat sau în limba acceptată de către client.

Articolul 18. Limba activităților economice și sociale

1. În activitatea econimică și socială a întreprinderilor de stat, a instituțiilor și organizațiilor, limba de bază este limba de stat, de asemenea, utilizându-se liber limba rusă și alte limbi regionale sau minoritare.

2. În activitatea economică și socială a asociațiilor obștești, a întreprinderilor private, a insituțiilor și organizațiilor, a cetățenilor care sunt subiecți ai activității de antreprenoriat și a persoanelor fizice se utilizează în mod liber limba de stat, limbile regionale și minoritare, precum și alte limbi.

3. Este interzisă ca regulele interne din întreprinderi, instituții și organizații cu orice formă de proprietate să cuprindă prevederi care să excludă sau să limiteze în comunitarea colaboratorilor utilizarea limbii de stat, a limbii ruse, a altor limbi regionale sau minoritare. În activitatea întreprinderilor pot fi folosite și alte limbi.

Articolul 19. Limba tratatelor internaționale ale Ucrainei

Limba tratetelor internaționale ale Ucrainei, precum și a acordurilor dintre întreprinderi, instituții și organizații din Ucraina și întreprinderi, instituții și organizații din alte state este limba de stat și limba celeilalte (celorlalte) părți, dacă însuși acordul internațional nu prevede altfel.

Capitolul III

LIMBA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, ȘTIINȚEI, INFORMATICII ȘI CULTURII

Articolul 20. Limba învățământului

1. Libera alegere a limbii de instruire constituie un drept inalienabil al cetățeanului Ucrainei, drept care se realizează în cadrul prezentei Legi, cu condiția studierii obligatorii a limbii de stat într-un volum suficient integrării în societatea ucraineană.

2. Cetățenilor Ucrainei li se garantează dreptul de a primi studii în limba de stat și în limbile regionale sau minoritare. Acest drept este asigurat prin rețeaua de instituții preșcolare, de instituții extrașcolare și școlare de învățământ mediu general, tehnic profesional și superior de stat și comunal în limba ucraineană sau în ale limbi regionale de studiu, rețea creată în conformitate cu necesitățile cetățenilor și potrivit legislației Ucrainei despre învățământ.

3. Necesitatea cetățenilor privind limba de studiu se stabilește în mod obligatoriu în baza cererii privind limba de instruire depuse de către elevi (în cazul minorilor – de către părinți sau de către tutori), de către studenți la admiterea în instituțiile de învățământ de stat sau comunale, precum și, în caz de necesitate, în orice timp pe parcursul studiilor.

4. Instituțiile de învățământ de stat sau comunale instituie, în ordinea stabilită, clase sau grupe separate, în care instruirea se desfășoară în altă limbă decât în instituția respectivă de învățământ în general, dacă există un număr suficient de cereri respective privind limba de instruire depuse de către elevi (în cazul minorilor – de către părinți sau de către tutori), de către studenți, în conformitate cu legislația Ucraiei despre învățământ.

5. În scopul susținerii grupurilor lingvistice puțin numeroase, se stabilesc, în ordinea stabilită de lege, norme pentru formarea de instituții de învățământ, clase și grupe incomplete și se asigură condițiile pentru funcționarea lor.

6. Limba de instruire în instituțiile private de învățământ de orice grad este stabilită de către fondatorii (proprietarii) acestor instituții.

7. În toate instituțiile de învățământ mediu de cultură generală este asigurată studierea limbii de stat și a uneia dintre limbile regionale sau minoritare. Volumul de studiu al limbilor regionale sau minoritare este stabilit de către consiliile locale în conformitate cu legislația despre învățământ, ținându-se cont de gradul de răspândire a acestor limbi în teritoriul respectiv.

8. În instituțiile de cultură generală, de stat sau comunale, cu predare în limbile regionale studierea materiilor se face în limbile regionale (cu excepția limbii și literaturii ucrainene, care sunt studiate în limba ucraineană).

9. Testele pentru evaluarea externă a calității învățământului se întocmesc în limba de stat. La dorința persoanei, testele se prezintă în traducerea în limba regională sau minoritară (cu excepția testului la limba și literatura ucraineană).

10. Convorbirea sau alte forme de evaluare, dacă sunt prevăzute ca atare la admiterea într-o insituție de învățământ, se desfășoară în limba de stat sau, la dorința candidatului,  în limba de predare din această instituție.

11. Statul asigură pregătirea cadrelor didactice pentru instituțiile de învățământ cu limbile de instruire regionale sau minoritare și realizează asigurarea metodică a unei asemenea pregătiri.

12. Instituțiile de învățământ pot forma clase și grupe cu predarea în limbile străine.

Articolul 21. Limba în domeniul științei

Cetățenilor Ucrainei li se garantează dreptul liberei utilizări în domeniul activității științifice a limbii de stat, a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi. Statul facilitează crearea infrastructurii lingvistice corespunzătoare, cuprinzând posibilitatea utilizării n activitatea științifică a libii de stat, a limbilor regionale sau minoritare, a altor limbi, inclusiv a celor străine, cuprinzând posibilitatea studierii literaturii științifice, a desfășurării activităților științifice, a publicării rezultatelor lucrărilor de cercetare științirică și de desfășurarea oricăror asemenea activități în aceste limbi. Rezultatele lucrărilor de cercetare științifică se redactează în limba de stat, în limba regională sau minoritară ori în altă limbă, la alegerea autorilor lucrărilor.

În publilcațiile periodice cu caracter științific editate în limba de stat se prezintă anumite puncte ale rezultatelor științifice în limbile regionale sau minoritare ori în alte limbi. În publicațiile periodice cu caracter științifi editate în limbile regionale sau minoritare ori în alte limbi, expunerea rezultatelor științifice de bază se face în limba de stat.

Articolul 22. Limba în domeniul informaticii

1. Limbile de bază ale informaticii în Ucraina sunt ucraineana, rusa și engleza. Sistemele computaționale și programele electronice utilizte de către organele puterii de stat și de către orgameșe administrației publice locale, de către întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat trebuie să asigure posibilitatea prelucrării textelor în limbile ucraineană, rusă și engleză. Sistemele computaționale de stat și programele electronice utilizate de ele pot folosi în mod liber și alte limbi.

2. Limba sistemelor computaționale private și programele electronice tulizate de ele este stabilită de proprietarii acestor sisteme.

Articolul 23. Limba în domeniul culturii

1. Statul, subliniind importanța dialogului intercultural și a multilingvismului, este preocupat de dezvolarea formelor ucrainofone ale vieții culturale, garantează libera folosire a limbilor regionale și minoritare în domeniul culturii, neamestecul în activitatea de creație a oamenilor de cultură și asigură realizrea drepturilor și intereselor culturale ale tuturor gruprulor lingvistice din Ucraina.

2. În scopul unei largi cunoașteri de către cetățenii Ucrainei a realizărilor culturale ale altor popoare ale lumii, în Ucraina este asigurată traducerea și publicarea în limba ucraineană, în limbile regionale sau minoritare ori în alte limbi a  literaturii artistice, politice, științifice sau de altă natură.

3. Impresariatul și anunțurile privind concertele și ale activități culturale desfășurate de către persoane aparținând unor diverese grupruri lingvistice, privind evoluarea artiștilor de peste hotare pot fi făcute în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare, în alte limbi, la alegerea organizatorilor acțiunii.

4. Efectuarea de copii ale filmelor de producție străină difuzate în cinematografe sau în rețele publice de televiziune sau în condiții casnice în Ucraina se face în limba originalului sau cu dublarea sau sonorizare sau sutitrarea în limba de stat sau în libile regionale sau minoritare, la comanda distribuitorilor și beneficiarilor, ținându-se cont de necesitățile lingvistice ale consumatorilor.

Capitolul IV

LIMBA ÎN DOMENIUL INFORMAȚIEI ȘI COMUNICAȚIILOR

Articolul 24. Limba mijloacelor de informare în masă și a editurilor

1. Oricărei persoane i se garantează dreptul de a consuma produse informaționale oferite de mijloacele de informare în masă în orice limbă. Acest drept, în respect față de principiul independenței mass-media, este asigurat prin crearea condițiilor pentru difuzarea informației în diferite limbi și libera alegere a limbii acestui tip de consum. Statul facilitează editarea și difuzarea operelor de artă audio și audiovizuale, a tipăriturilor în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare.

2. Informația oficială despre activitatea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale este difuzată în limba de stat, iar în cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege – de asemenea, în această limbă (limbi) regională. În cazul difuzării informației oficiale într-o limbă care este diferită de limba oficială, difuzorul trebuie să asigure traducerea autentică în limba de stat din limba în care este difuzată această informație.

3. Instituțiile de radio și televiziune din Ucraina pot, la discreția lor, emite în limba de stat, în limbile regionale și minoritare, în limbile de comunicare internațională și în alte limbi, atât într-una dintre aceste limbi, cât și în câteva dintre ele. Volumul emisiei la nivel național, regional și local în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare trebuie să corespundă ponderii numerice a grupurilor etnice și este stabilit în mod independent de către difuzori.

4. Transmisiunea operelor audiovizuale se face în limba originalului sau cu dublaj, sonorizare sau subtitrare în limba de stat, în limbile regionale sau minoritare, la discreția instituțiilor de radio și televiziune.

În cazul existenței posibilităților tehnice, instituțiile de radio și televiziune efectuează transisiuni ale operelor audiovizuale în câteva limbi, cu asigurarea liberei alegeri de către consumatori a limbii acestor opere.

5. Statul garantează libertatea recepționării directe a emisiunilor radio și de televiziune din țările vecine, emisiuni transmise în aceeași limbă sau în limbi asemănătoare cu limba de stat sau în limbile regionale sau minoritare din Ucraina și nu împiedică retransmisia prin unde a emisiunilor de radio și televiziune din țările vecine în aceste limbi și asigură, de asemenea, libertatea exprimării opiniilor și libera răspândire a informației în aceste limbi prin intermediul publicațiilor tipărite. Realizarea acestor libertăți poate fi fi limitată, în condițiile legii.

6. Limba mijloacelor de informae în masă tipărite este stabilită de către fondatori în conformitate cu actele de constituire.

7. Tipăriturile destinate uzului de serviciu și scopurilor practice (blachete, formulare,chitanțe, bilete etc.) sunt difuzate de către organele puterii de stat și de către organele administrației publice locale, de către întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, în baza deciziei consiliului local, asemenea tipărituri pot fi difuzate și în respectiva limbă (limbi) regională. În cazul editării tipăriturilor destinate scopurilor practice și difuzate de către întreprinderile, instituțiile și organizațiile privare, precum și de către întreprinzătorii individuali și de către cetățeni, sunt folosite liber limba de stat, limbile regionale sau minoritare și alte limbi.

Articolul 25. Limba în domeniul comunicațiilor poștale și telecomunicațiilor

1. În domeniul acordării serviciilor de comunicații poștare și de telecomunicații din Ucraina sunt utilizate limba de stat și limbile regionale sau minoritare.

2. Adresele expeditorului și destinatarului expedițiilor poștale, ale telegramelor expediate în cuprinsul Ucrainei trebuie completate în limba de stat. Textul telegramelor poate fi scris în orice limbă, utilizând literele alfabetului chirilic sau ale alfabetului latin.

3. Expedițiile poștale internaționale și informațiile transmise prin intermediul rețelelor de telecomunicații de uz oștesc sunt prelucrate folosind limbile prevăzute în acordurile internaționale ale Ucrainei.

Articolul 26. Limba publicității și a marcajului comercial

1. Anunțurile publicitare, anunțurile și alte forme ale producției publicitare audiovizuale se fac în limba de stat sau în orice altă limbă la alegerea furnizorului de publicitate.

2. Mărcile comerciale și semnele serviciilor sunt redate în anunțurile publiciate în forma în care li se acordă acestora protecția juridică în Ucraina, în conformitate cu legislația.

3. Mărcile comerciale, instrucțiunile privind folosirea lor etc. se redau în limba de stat și în limba regională sau minoritară. La decizia producărotului de mărfuri, alături de textul redat în limba de stat poate fi plasată traducerea lui în alte limbi. Marcarea mărfurilor pentru export poate fi făcută în orice limbă.

Capitolul V

LIMBA TOPONIMELOR ȘI A NUMELOR CETĂȚENILOR

Articolul 27. Limba toponimelor

1. Toponimele (denumirile geografice) – denumirile unităților administrativ-teritoriale, ale stațiilor de cale ferată, ale străzilor și piețelor etc. – se formează și sunt redate în limba de stat. În cuprinsul teritoriului de răspândire a limbii (limbilor) regionale sau minoritare care întrunesc condițiile alineatului trei al articolului 8 din prezenta Lege, alături de toponimul în limba de stat este redat echivalentul lui în respectiva limbă (limbi) regională. În caz de necesitate, este redat corespondentul în alfabet latin (transliterarea) al toponimului din limba de stat.

2. Redarea toponimelor ucrainene într-o limbă (limbi) regională sau minoritară se face în conformitate cu tradițiile limbii în care sunt redate. Redarea lor în alte limbi se face prin transliterarea din liba de stat.

3. Toponimele din afara Ucrainei se redau în limba de stat în transcripție din limba originalului.

4. Edițiile cartografice destinate folosirii în Ucraina se elaborează și sunt tipărite în limba ucraineană.

Articolul 28. Limba numelor cetățenilor Ucrainei

1. Numele cetățenilor Ucrainei se redau în limba de stat în conformitate cu ortografia ucraineană.

2. Numele cetățenilor Ucrainei se redau în limbile regionale și în alte limbi în conformitate cu normele stabilite.

3. Orice cetățean al Ucrainei are dreptul să-și utilizeze numele de familie și prenumele (patronimicul) în limba maternă, potrivit tradițiilor limbii respective, precum și dreptul la recunoașterea lor oficială. La folosirea acestui drept, înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) în pașaportul cetățeanului Ucrainei, în pașaportul cetățeanului Ucrainei pentru călătorii peste hotare și în alte acte oficiale se face prin transliterare din ucraineană, rusă sau din altă limbă, la alegerea cetățeanului.

4. Înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) în pașapoarte și în alte acte oficiale se face cu acordul prealabil al deținătorului.

5. Orice cetățean al Ucrainei dispune de dreptul la corectarea înscrisurilor greșire ale numelui său de familie și prenumelui (patronimicului) său din pașapoarte sau din alte acte oficiale, inclusiv a celor care s-au produs ca urmare a încălcării exigențelor alineatelor trei și patru ale prezentului articol.

Capitolul VI

LIMBA FORȚELOR ARMATE ALE UCRAINEI ȘI A ALTOR FORMAȚIUNI ARMATE

Articolul 29. Limba Forțelor Armate ale Ucrainei și a altor formațiuni armate

Limba Regulamentelor militare, a documentației, a activităților de birou, a formlării ordinelor și comenzilo și a altor tipuri de comunicare regulanetară în Forțele Armate ale Ucrainei și a alte formațiuni armate create în conformitate cu legislația Ucrainei este limba ucraineană.

Capitolul VII

SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII LIMBII ȘI CULTURII UCRAINENE PESTE HOTARELE UCRAINEI

Articolul 30. Sprijiirea dezvoltării limbii și cuturii ucrainene peste hotarele Ucrainei

Statul sprijină, în conformitate cu normele internaționale și acordurile interstatale, dezvoltarea limbii și culturii ucrainene peste hotare, facilitează satisfacerea necesităților național-culturale ale ucrainenilor de peste hotare, acordă, în conformitate cu normele dreptului internațional, un ajutor multilateral, la dorința acestora, școlilor de cultură generală, instituțiilor științifice, asociațiilor cultural-naționale ale ucrainenilor, ale cetățenilor de origine ucraineană domiciliați peste hotarele țării, în studierea limbii ucrainene și efectuarea de cercetări științifice în domeniul ucrainologiei, facilitează instruirea cetățenilor de origine ucraineană în instituțiile de învățământ din Ucraina.

Capitolul VIII

APLICAREA LEGII UCRAINEI ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”

Articolul 31. Aplicarea prezentei Legi

1.Organizarea aplicării Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” se pune în sarcina Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, a organelor centrale și locale ale puterii executive, a organelor administrației publice locale, a conducătorilor de asociații cetățenești, de întreprinderi, instituții și organizații în limitele competențelor acestora.

2. Controlul privind aplicarea prezentei Legi este efectuat de Rada Supremă a Ucrainei sub forma controlului parlamentar, precum și de către alte organel ale puterii de stat și organe ale administrației publice locale împuternicite în acest sens de către legislația Ucrainei.

3. Organele puterii judecătorești asigură apărarea judecătorească privind aplicarea prezentei Legi.

Capitolul IX

RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGII UCRAINEI ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”

Articolul 32. Răspunderea pentru încălcarea Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”

Organele puterii de stat, organele administrației publice locale, persoanele cu funcții de răspundere și persoanele din serviciul public care se fac vinovate de încălcarea Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” poartă răspndere administrativă și penală în conformitate cu legislația Ucrainei.

Capitolul X

Prevederi finale

1. Legea intră în vigoare din data publicării acesteia. Publicarea Legii este asigurată în limba de stat, în limbile regionale și minoritare, precum și în alte limbi.

2. Din data intrării în vigoare a prezentei Legi se abrogă:

Legea RSS Ucrainene ”Despre limbile din RSS Ucraineană” (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1989, nr. 45, art. 631; Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1995, nr. 13, art. 85, nr. 24, art. 159);

Hotărârea Sovietului Suprem al RSS Ucrainene ”Despre modul de punere în aplicare a Legii RSS Ucrainene ”Despre limbile din RSS Ucraineană”” (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1989, nr. 45, art. 632).

3. Până la aducerea în conformitate cu prezenta Lege, actele normativ-juridice în vigoare se aplică în partea în care nu contravin prezentei Legi.

4. Cabinetul de Miniștri al Ucrainei:

va asigura în termen de trei luni aducerea actelor sale normativ-juridice și a actelor normativ-juridice ale ministerlor și ale altor organe centrale ale puterii executive în conformitate cu prezenta Lege;

va adopta măsurile pentru ca organele, organizațiile, instotuțiile, persoanele cu răspundere din cadrul lor și persoanele din serviciu public care sunt vizate, precum și toți cetățenii să fie informați asupra drepturilor și obligațiilor stabilite de prezenta Lege;

va pune în sarcina organlui executiv central abilitat în domeniul statisticii, a organelor sale teritoriale ca, în termen de trei luni, să asigure consiliile locale vizate cu datele recensământului general al populației Ucrainei privind componența lingvistică a populației acestor unități administrtiv-teritoriale, potrivit alineatului trei al articolului 7 din prezenta Lege.

5. Consiliul Național al Ucrainei pentru televiziune și radiodifuziune va asigura, în termen de trei luni, aducerea licencelor de emisie eliberate anterior instituțiilor de radio și de televiziune în conformitate cu cerințele prezentei Legi, fără ca solicitanții licențelor de emisie să suporte cheltuieli suplimentare.

Capitolul XI

Prevederi tranzitorii

1. Se introduc modificări în următoarele legi ale Ucrainei:

1) Legea Ucrainei ”Despre învățământ” (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1991, nr. 34, art. 451):

Articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba de instruire

Limba de instruire se stabilește potrivit articolului 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

În articolul 18:

alineatul întâi se completează, după cuvântul ”conform”, cu sintagma ”necesităților cetățenilor privind limba de instruire”;

alineatul patru se competează cu o propoziție inițială în următoarea redacție:

”Necesitatea nor instituții de învățământ de stat sau comunale de toate gradele cu diferite limbi de instruire este determinată în mod obligatoriu în baza cererilor privind limba de instruire prezentate de către elevi (în cazul minorilor – de către părinți sau tutori), de către stundeți la admiterea în instituțiile de învățământ, precum și, în caz de necesitate, în orice moment pe durata instruirii”.

În legătură cu această completare, alineatele întâi, doi, trei și patru devin, respectiv alineatele doi, trei, patru, cinci;

alineatul întâi al articolulului 35 se completează, după sintagma ”determinată de necesitățile sociale”, cu cuvântul ”lingvistice”;

propoziția a treia din alineatul trei al articolului 59 se completează, după sintagma ”atitudinea respectuoasă față de limba de stat”, cu sintagma ”limbile regionale sau minoritare, față de alte limbi”;

2) În Legea Ucrainei ”Despre învățământul preșcolar” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2001, nr. 49, art. 259):

alineatul trei al articolului 7 se completează, după cuvântul ”de stat”, cu sintagma ”limbile regionale sau minoritare”;

articolul 10 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 10. Limba educației preșcolare

Limba educației preșcolare este stabilită conform articolului 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Propoziția a șasea din alineatul doi al articolului 36 se completează, după cuvintele ”de stat”, cu sintagma ”limbilor regionale sau minoritare”;

3) În legea Ucrainei ”Despre învățământul mediu de cultură generală” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1999, nr. 28, art. 230):

Alineatul șapte al articolului 5 se completează, după cuvintele ”de stat”, cu sintagma ”limbilor regionale sau minoritare”;

Articoul 7 se espune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba de instruire și educației în instituțiile de învățământ de cultură generală

Limba de instruire și educației în instituțiile de învățământ de cultură generală se stabilește potrivit articolului 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Propoziția a patra din alineatul doi al articolului 29 se compeltează, după cuvintele ”de stat”, cu sintagma ”limbilor regionale sau minoritare”;

4) În legea Ucrainei ”Despre educația extrașcolară” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2000, nr. 46, art. 393) articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Artocolul 7. Limba de instruire în educația extrașcolară

Limba de instruire în educația extrașcolară este stabilită de articolul 2 0al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

5) În Legea Ucrainei ”Despre învățământul superior” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2002, nr. 20, art. 134) articolul 5 se expune într-o nouă redacție:

”Artocolul 5. Limba de instruire în instituțiile de învățământ superior

Limba de instruire în instituțiile de învățământ superior este stabilită de articolul 20 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

6) În Codul Procesual Civil al Ucrainei (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2004, nr. 40-41,42, art. 492) articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba procedurilor judiciare civile

Limba procedurilor judiciare civile este stabilită de articolul 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

7) În Codul Procesual Economic al Ucrainei (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1992, nr. 6, art. 56) articolul 3 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 3. Limba procedurilor judiciare economice

Limba procedurilor judiciare economice este stabilită de articolul 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

8) În Codul Administrativ al Ucrainei (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2005, nr. 35-36,27, art. 446) articolul 15 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 15. Limba procedurilor judiciare administrative

Limba procedurilor judiciare administrative este stabilită de articolul 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

9) În Codul de Procedură Penal al Ucrainei (Monitorul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, 1961, nr. 2, art. 15) articolul 19 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 19. Limba procedurilor judiciare în cauzele penale

Limba procedurilor judiciare în cauzele penale este stabilită de articolul 15 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

10) În Legea Ucrainei ”Despre notariat” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1993, nr. 39, art. 383) articolul 15 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 15. Limba procedurilor judiciare economice

Limba procedurilor notariale este stabilită de articolul 16 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

11) Legea Ucrainei ”Despre avocatură” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1993, nr. 9, art. 62) se completează cu un nou articol, șase, având următorul cuprins:

”Articolul 6. Limba asistenței juridice

Limba asistenței juridice este stabilită de articolul 17 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

12) În Legea Ucrainei ”Despre administrațiile locale de stat” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1999, nr. 20-21, art. 190) alineatul întâi al articolului 12 se expune într-o nouă redacție:

”În funcțiile din administrațiile locale de stat se desemnează cetățeni ai Ucrainei care dispun de studii și pregătire profesională corespunzătoare, posedă limba de stat, limbile regionale și minoritare în volumul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în conformitate cu exigențele articolului 11 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

13) În Legea Ucrainei ”Despre serviciul în organele administrației publice locale” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 2001, nr. 33, art. 175) alineatul doi al articolului 5 se expune într-o nouă redacție:

”În serviciul public pot fi desemnate persoane care dispun de studii și pregătire profesională corespunzătoare, posedă limba de stat, limbile regionale și minoritare în volumul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în conformitate cu exigențele articolului 11 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

14) În Legea Ucrainei ”Despre minoritățile naționale din Ucraina” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1992, nr. 36, art. 529) articolul 8 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 8. Limba de lucru, a procedurilor și documentației organelor puterii de stat și a celor ale administrației publice locale este stabilită de articolul 11 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

15) În Legea Ucrainei ”Despre autonomica publică locală” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1997, nr. 24, art. 170):

Punctul 50 din alineatul întâi al articolului 26 se expune într-o nouă redacție:

”50) adoptarea hotărârilor pentru aplicarea prevederilor articolelor 7, 11,12, 20, 24 ale Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Subpunctul 1 al punctului b) al articolului 32 se expune într-o nouă redacție:

”1) asigurarea în limitele competențelor acordate a accesului și gratuității învățământului și asistenței medicate în respectivul teritoriu, asigurarea posibilității de obținere a studiilor în limba de stat, iar în limitele teritoriului de răspândire a unei limbi regionale – în această limbă regională sau minoritară, potrivit normelor stabilite de articolul 29 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

16) În Legea Ucrainei ”Despre alegerea Președintelui Ucrainei” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 1999, nr. 14, art. 81) alineatul doi al artcolului 59 se completează:

După cuvântul ”text”, cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Cu propoziția ”Limba (limbile) afișului electoral se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

17) În Legea Ucrainei ”Despre alegerile deputaților poporului din Ucraina” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 2004, nr. 27-28, art. 366) alineatul doi al artcolului 67 se completează:

După cuvântul ”text”, cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Cu propoziția ”Limba (limbile) afișului electoral se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

18) În Legea Ucrainei ”Despre alegerea deputaților în Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, în consiliile locale și a primarilor satelor, orășelelor și orașelor” (Monitorul Radei Supreme a  Ucrainei, 2004, nr. 30-31, art. 382):

În articolul 24:

Punctul 8 al alineatului doi, după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Punctul 9 al alineatului patru, după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Punctul 9 al alineatului cinci, după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Punctul 10 al alineatului întâi al articolului 36, după cuvintele ”de stat”, se completează cu cuvintele ”iar în limitele teritoriului de răspândire a limbii regionale sau minoritare, de asemenea, în această limbă regională sau minoritară”;

 Alineatul doi al articolului 52:

După după cuvântul ”text”, se completează cu cuvintele ”și limba (limbile)”;

Se completează cu o nouă propoziție:”Limba (limbile) afișului electoral se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Alineatul nouă al articolului 63 se expune într-o nouă redacție:

”Limba (limbile) buletinului de vot se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

19) În Legea Ucrainei ”Despre referendumul național și local din Ucraina” (Monitorul Sovietului Suprem al  RSS Ucrainene, 1991, nr. 33, art. 443) în articolul 36:

Alineatul patru:

După cuvântul ”conținutul”, se completează cu cuvintele ”limba (limbile)”;

După cuvintele ”Rada Supremă a Ucrainei”, se completează cu cuvintele ”în conformitate cu deciziile consiliilor locale privind limba (limbile) buletinului de vot”;

Alineatul cinci se expune într-o nouă redacție:

”Limba (limbile) buletinului de vot se stabilește conform articolului 12 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

20) În Legea Ucrainei ”Despre organele de înregistrare a actelor de stare civilă” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1994, nr. 14, art. 78) articolul 16 se expune într-o nouă redacție:

”Articolului 16. Limba procedurilor în organele de înregistrare a actelor de stare civilă

Limba procedurilor în organele de înregistrare a actelor de stare civilă se stabilește conform articolului 13 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

21) În Legea Ucrainei ”Despre cultură” Nr. 2778-VI din 14 decembrie 2010, articolul 5 se expune într-o nouă redacție:

”Articolului 5. Limba în domeniul culturii

1.Aplicarea limbilor în domeniul culturii este garantată de Constituția Ucrainei și se stabilește conform articolului 23 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”;

2. Statul asigură dezvoltarea multilaterală și funcționarea limbii de stat în domeniul culturii, garantează libera utilizare a limbilor tuturor minorităților naționale din Ucraina”;

22) În Legea Ucrainei ”Despre cinematografie” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1998, nr. 22, art. 114):

Articolul 6 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 6. Limba în domeniul cinematografiei

Aplicarea limbilor în domeniul cinematografiei se realizează conform articolului 23 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”;

Alineatul doi al articolului 14 se expune într-o nouă redacție:

”Difuzarea filmelor străine se face în conformitate cu articolul 23 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” și cu tratatele internaționale pentru a căror obligativitatea și-a dat acordul Rada Supremă a Ucrainei”;

23) În Legea Ucrainei ”Despre informație” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1992, nr. 48, art. 650), articolul 11 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 11. Limba informațiilor

Limba informațiilor este stabilită de Legea Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat” și tratatele internaționale pentru a căror obligativitatea și-a dat acordul Rada Supremă a Ucrainei, de alte acte legislative ale Ucrainei în domeniul informației”;

24) În Legea Ucrainei ”Despre televiziune și radiodifuziune” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1994, nr. 10, art. 43), articolul 10 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 10. Utilizarea limbilor în activitatea informațională a organizațiilor de radio și televiziune

Utilizarea limbilor în activitatea informațională este stabilită de articolul 24 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Punctul j) din alineatul doi al articolului 24 se omite;

Punctul d) din alineatul trei al articolului 27 se omite;

25) În Legea Ucrainei ”Despre agențiile de știri” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1996, nr. 13, art. 83), articolul 3 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 3. Limba produselor agențiilor de știri

Agențiile de știri își difuzează produsele, în conformitate cu legislația Ucrainei despre limbi, în limba de stat, în limba rusă, în alte limbi regionale sau minoritare, precum și în alte limbi, respectând normele morale general recunoscute ale exprimării”;

26) În Legea Ucrainei ”Despre modul de reflectarea a activității organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale din Ucraina de către mijloacele de informare în masă” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1997, nr. 49, art. 229), articolul 4 se expune într-o nouă redacție:

 ”Articolul 4. Limba difuzării informațiilor despre activitatea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale

Limba în care se difuzează informațiile despre activitatea organelor puterii de stat și a organelor administrației publice locale  e stabilește conform articolului 24 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

27) În Legea Ucrainei ”Despre comunicațiile poștale” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2002, nr. 6, art. 39), articolul 4 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 4. Limba în sfera acordării serviciilor poștale

Limba în sfera acordării serviciilor poștale este stabilită de articolul 25 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

28) În Legea Ucrainei ”Despre telecomunicații” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2004, nr. 12, art. 155) articolul 7 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 7. Limba în sfera telecomunicațiilor

Limba în sfera telecomunicațiilor este stabilită de articolul 25 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

29) În Legea Ucrainei ”Despre publicitate” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1996, nr. 39, art. 181), articolul 6 se expune într-o nouă redacție:

”Articolul 6. Limba publicității

Limba publicității este stabilită de articolul 26 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

30) În Legea Ucrainei ”Despre preparatele medicale” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1996, nr. 22, art. 86), articolul 12 se cumpletează cu un nou alineat având următorul cuprins:

”Limba marcajului preparatelor medicale, a instrucțiunilor privind administrarea lor este stabilită de articolul 26 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

31) În Legea Ucrainei ”Despre denumirile geografice” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2005, nr. 27, art. 360), în articolul 6:

Alineatul doi se expune într-o nouă redacție:

”Limba denumirilor obiectivelor geografice aflate pe teritoriul Ucrainei este stabilită de articolul 27 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Alineatul trei al articolului 6 se omite.

32) În articolul 2 al Regulamentului Radei Supreme a Ucrainei aprobat prin Legea Ucrainei ”Despre Regulamentul Radei Supreme a Ucrainei” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 2010, nr. 14-15, nr. 16-17, art. 133):

Alineatul trei se expune într-o nouă redacție:

”Limba ședințelor Radei Supreme a Ucrainei este stabilită de articolul 9 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

Alineatul patru al articolului 2 se omite.

33) În Hotărârea Radei Supreme a Ucrainei ”Despre aprobarea prevederilor despre pașaportul cetățeanului Ucrainei, despre adeverința de naștere și pașaportul cetățeanului Ucrainei pentru călătorii în străinătate” (Monitorul Radei Supreme a Ucrainei, 1992, nr. 37, art. 545):

În Hotărârea despre pașaportul cetățeanului Ucrainei, propoziția întâi din punctul 4 se expune într-o nouă redacție:

”Limba pașaportului este stabilită de alineatul întâi al articolului 13 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”. Înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) se face în conformitate cu articolulul 28 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

În anexa la Hotărârea despre adeverința de naștere, propoziția a treia se expune într-o nouă redacție:

”limba adeverinței de naștere este stabilită de articolului 14 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat”. Înscrierea numelui de familie și a prenumelui (patronimicului) se face în conformitate cu articolulul 28 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””;

În Hotărârea despre pașaportul cetățeanului Ucrainei pentru călăroriile în străinătate, în punctul 6, propoziția care urmează după cuvintele ”în conformitate cu” se completează cu cifrele și cuvintele:  ”cu articolulul 28 al Legii Ucrainei ”Despre principiile politicii lingvistice de stat””.

Președintele Ucrainei V. Ianukovici

Kiev, 3 iulie 2012

Legea a fost promulgată de Președintele Ucrainei la 8 august 2012


Şevciuk, un „preşedinte” pentru aplicarea Acordului de la Meseberg

Ianuarie 1, 2012

„Noua faţă a separatismului”, „Smirnov II”, „Moscova a pierdut, Moscova a câştigat”, „Şevciuk identificat cu schimbarea”, „Un nou lider al republicii secesioniste”, „Câştigătorul alegerilor din Transnistria, agreat de Moscova”, au titrat ziarele şi agenţiile de presă despre rezultatele turului II al simulacrului de scrutin „prezidenţial” de la Tiraspol, din 25 decembrie.

Evgheni Şevciuk a fost dat învingător, succedându-l pe bătrânul bandit Igor Smirnov la cârma regimului separatist.

Înaintea „prezidenţialelor” şi imediat după, Evgheni Şevciuk a făcut un şir de declaraţii, promiţând şi susţinând, în linii mari, următoarele: Antiufeev, şeful MGB, va fi demis, regimul de călătorie al cetăţenilor din Transnistria va fi liberalizat, sistemul financiar al regiunii va fi stabilizat cu ajutorul Moscovei, Smirnov trebuie să decidă dacă mai rămâne sau nu în Transnistria, zvonurile cum că va ceda Transnistria Republicii Moldova sunt fantezii ale oponenţilor săi, Transnistria va intra într-o alianţă cu Rusia, care are asupra Transnistriei aceleaşi drepturi pe care le are România asupra Basarabiei.

Reacţia Chişinăului

Autorităţile Republicii Moldova au exprimat un punct de vedere vizavi de declaraţiile lui Şevciuk. Poziţia, formulată de vicepremierul Eugen Carpov, este pe cât de clară, pe atât de optimistă: „Am urmărit primele declaraţii ale lui Evgheni Şevciuk şi există multe elemente pragmatice, constructive, care creează o doză de optimism că începând din 2012 vom trece la un alt nivel de discuţii în cadrul negocierilor 5+2 , dar şi în dialogul bilateral pe care o să-l purtăm între Chişinău şi Tiraspol. Noi am manifestat toată deschiderea, suntem gata să ne întâlnim în orice loc, pentru ca să iniţiem discuţii la subiectul normalizării situaţiei din RM”.

Preşedintele Parlamentului şi şeful interimar al statului, Marian Lupu, a fost încă şi mai optimist, vorbind despre „alegerea” lui Şevciuk: „Este un politician de generaţie nouă, cu mentalitate, sunt mai mult ca sigur, mult mai flexibilă, mult mai europeană, în comparaţie cu Smirnov, şi lucrul acesta vine ca o latură pozitivă a procesului. Eu aş veni la această situaţie post electorală, să o numim aşa, din partea stângă a Nistrului, cu un optimism moderat, cu un optimism rezervat, haideţi să vedem care vor fi acţiunile propriu-zise”.

Reacţia Moscovei

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a emis, la 27 decembrie, un comunicat de presă în care spune: „Aspiraţia candidatului [Şevciuk] de a promova schimbări în domeniul social şi economic, de a căuta, de această dată din postura de preşedinte, un compromis viabil în relaţiile cu Chişinăul va fi verificată în practică. În timpul apropiat urmează să fie constituite structurile executive şi să fie elaborat programul de acţiuni al guvernului în frunte cu primul ministru. Contăm în Federaţia Rusă contează pe continuarea contactelor tradiţionale strânse cu reprezentanţii Transnistriei, contacte îndreptate spre susţinerea dezvoltării ei şi spre menţinerea stabilităţii de pe Nistru”.

Să cunoaştem personajul

Câteva repere din biografia oficială a personajului ne vor ajuta să-l cunoaştem mai bine. Evgheni Vasilievici Şevciuk este un politician de etnie ucraineană, născut la 19 iunie 1968 în oraşul Râbniţa. A urmat studii universitare la Chişinău (Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Agricol de Stat), Tiraspol (Facultatea de Drept a Universităţii „Taras Şevcenko”) şi Moscova (Facultatea de comerţ exterior a Academiei de Comerţ Internaţional a Federaţiei Ruse). Deţine titlul de doctor în economie, de profesie fiind avocat. A urmat şi studii postuniversitare la Moscova (Academia de Management a Ministerului Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse) şi Kiev (Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe a Ucrainei). Este necăsătorit.

Evgheni Şevciuk a fost angajat al „ministerului afacerilor interne” al regimului separatist de la Tiraspol, între anii 1992 şi 1998, al „departamentului pentru combaterea criminalităţii economice” al oraşului Râbniţa, iar între 1996 şi 1998 a fost şef al „departamentului miliţiei economice” din cadrul miliţiei municipiului Tiraspol. Timp de trei ani (1998-2000) a fost manager al sucursalei Râbniţa a companiei „Sheriff”, după care îl regăsim în funcţia de şef de departament al Băncii „Agroprombank” din Tiraspol.

În decembrie 2000 este „ales” deputat în „parlamentul” Transnistriei, fiind promovat în funcţiile de vicepreşedinte al „parlamentului” şi de preşedinte al „comisiei pentru politică economică, buget şi finanţe” şi al „comisiei pentru politică externă şi relaţii internaţionale”. În decembrie 2005 este „ales deputat” pentru a doua oară consecutiv şi devine preşedinte al „parlamentului” de la Tiraspol, numărul doi al regimului separatist şi mâna dreaptă a lui Igor Smirnov. Din iunie 2006 a condus, ca preşedinte, partidul „Obnovlenie” (Reînnoirea).

Începând cu anul 2004, a fost inclus de Uniunea Europeană pe lista „oficialilor” de la Tiraspol cărora li s-a interzis călătoria în spaţiul UE, fiind considerat, alături de Igor Smirnov, responsabil pentru împiedicarea procesului de soluţionare politică a diferendului moldo-rus din Transnistria. În februarie 2008, UE a considerat oportună eliminarea lui Şevciuk din această listă.

Evgheni Şevciuk este apropiat ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse. El s-a opus folosirii alfabetului latin de către cei peste 50 de mii de elevi români din raioanele din stânga Nistrului.

Profilul politic

Evgheni Şevciuk a pledat constant pentru neevacuarea trupelor ruse şi a arsenalelor ruseşti din partea de răsărit a Republicii Moldova. Este adeptul independenţei Transnistriei faţă de Republica Moldova. „Mai devreme sau mai târziu, Chişinăul va opta pentru unirea cu România. Terenul pentru acest fapt este deja pregătit. Şi, de aceea, consider că în această situaţie, Republica Moldovenească Transnistreană are dreptul deplin de a-şi hotărî singură soarta”, declara el în 2006, la Moscova, în cadrul unei conferinţe de presă. La auzul unor asemenea cuvinte, unul ca Stanislav Belkovski ar trebui să fie fericit.

Într-un interviu acordat publicaţiei ruse „Sobesednik”, Şevciuk a enunţat mai multe idei care îi conturează profilul politic. Să urmărim câteva dintre ele:

„Cât priveşte atributele statului, acestea sunt formate integral. În RMN există organe ale puterii de stat şi organe ale administraţiei. Există un sistem financiar propriu: banca centrală şi un sistem de bănci comerciale (am impresia că sunt şapte la număr). Între altele, aceste bănci funcţionează doar pe teritoriul Transnistriei. Avem şi valută naţională – rubla transnistreană”.

Falimentul economic al Transnistriei

„Din punct de vedere economic, RMN este falimentară. Acoperirea deficitului bugetar se face doar prin atragerea mijloacelor din surse externe: credite şi împrumuturi, întrucât republica nu este în stare să se autofinanţeze. Referitor la datoria externă care creşte în permanenţă… Pentru soluţionarea acestei chestiuni sunt necesare schimbări în interiorul RMN şi implementarea, împreună cu ţările garante (Rusia şi Ucraina), a unui program serios de ridicare a economiei RMN la un nivel de autofinanţare”.

„Rusia l-a susţinut constant pe Igor Smirnov. Şi la alegerile din anul 2006 un şir de reprezentanţi cu autoritate ai Federaţiei Ruse i-au acordat, de asemenea, susţinere. În Transnistria avem o atitudine foarte călduroasă faţă de Rusia, pentru că vedem că Federaţia Rusă ne subvenţionează efectiv în ceea ce priveşte gazele naturale, ne acordă ajutor umanitar, desfăşoară o operaţiune de menţinere a păcii. În anul 1992, trupele ruse au pus practic capăt vărsării de sânge… Pentru aceste motive, în RMN există o foarte mare încredere faţă de Rusia”.

Despre ieşirea Transnistriei din componenţa Republicii Moldova

La întrebarea: „Dumneavoastră aveţi o viziune proprie în legătură cu statutul RMN? Este vorba despre competenţe maxime în componenţa Moldovei?” Evgheni Şevciuk a răspuns clar: „Pentru a intra în componenţa Moldovei, trebuie să ştim cum vom putea ieşi mai târziu de acolo. Poziţia oficială exprimată de reprezentanţii Rusiei face trimitere la formula unei oarecare autonomii în componenţa Moldovei. Însă, pentru a aprecia dacă este sau nu acceptabilă pentru noi o asemenea soluţie, este necesar să analizăm evenimentele care au loc în Moldova. Iar acolo situaţia evoluează treptat către administrarea în fapt a Moldovei de către o altă ţară: România. Noi observăm o asemenea dinamică a integrării…”.

Şevciuk între istorie şi geopolitică

Să-i dăm personajului despre care scriem cuvântul în continuare. Un pasaj din interviul la care ne referim este relevant pentru modul de gândire al lui Şevciuk, de aceea ne permitem să cităm masiv:

„- Nu pot înţelege la ce îi serveşte conducerii Moldovei pierderea independenţei şi unirea cu România…

– Lozinca lor este aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta explică totul. Şi dacă Basarabia a fost în componenţa României o parte apreciabilă din istoria sa, Transnistria nu. Pe noi ne îngrijorează, bunăoară, faptul că primarul Chişinăului ia un urcior cu pământ local şi i-l duce preşedintelui României… Acest fapt denotă anumite preferinţe politice. Transnistria asemenea preferinţe nu are. De aceea, chestiunea unor asemenea perspective constituie pentru noi o problemă serioasă. O a doua problemă este: ce-i poate aduce Transnistriei unirea cu Moldova? Noi nu avem un cine ştie ce nivel de viaţă, dar şi în Moldova acesta este departe de a fi unul perfect. Până în prezent guvernul Moldovei nu a făcut dovada unor salturi pozitive în organizarea vieţii interne a ţării. Ea ne poate însă demonstra un exemplu concret al viitorului nostru posibil, exemplul autonomiei găgăuze (Găgăuzia a fost la începutul anilor 90 o republică nerecunoscută, care îşi revendica independenţa, dar care a intrat ulterior în componenţa Moldovei în schimbul promisiunilor de a i se acorda o largă autonomie – nota corespondentului). În acest caz există o mulţime de răspunsuri la întrebarea de ce nu se poate să ne unim cu Moldova. Ce se aşteaptă din partea noastră? Să ne unim mecanic, pentru că trebuie îndeplinite deciziile OSCE bazate pe Actul final din 1975? De ce însă aceste decizii nu au fost îndeplinite în cazul Iugoslaviei? Şi de ce ar trebui să ne unim anume cu Moldova? Şi de ce să nu ne unim cu Ucraina, de ce nu cu Rusia? Aceste ţări au asupra noastră nu mai puţine drepturi decât România asupra Basarabiei. Mai la urma urmei, noi avem o istorie comună cu Rusia timp de 200 de ani…

Transnistria se vrea un Taiwan

– Dar nu veţi putea nega faptul că timp de 20 de ani nimeni nu şi-a confirmat dorinţa de a recunoaşte Transnistria. Nici măcar Federaţia Rusă…

– Tocmai de aceea trebuie adoptate decizii politice în măsură să-i permită Transnistriei să le asigure oamenilor un nivel de viaţă acceptabil. În opinia mea, acum trebuie găsită o soluţie de compromis, care să asigure funcţionarea economiei Transnistriei. Consider ca fiind optimă elaborarea unei soluţii politice care ar defini statutul amânat al RMN, dar prin care statele implicate în procesul de negocieri ar asigura funcţionarea economiei transnistrene şi crearea unui sistem de stabilitate pe termen lung. Sunt convins că asemenea chestiuni complicate trebuie tratate din punctul de vedere al omului concret, al unui muncitor de rând care locuieşte în Transnistria. De aceea, trebuie să ne ocupăm mai întâi de rezolvarea problemelor economice din regiune, să demonstrăm că ţările participante la procesul de negocieri sunt pregătite să susţină dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai în RMN. Să ajungem la o protecţie socială mai mare a locuitorilor Transnistriei, astfel încât veniturile lor să le permită cel puţin să se deplaseze liber la Odesa, la Chişinău, să-şi trimită copiii la studii, să se poată trata în instituţiile medicale etc. Şi abia după aceasta să abordăm cu prudenţă soluţionarea chestiunilor politice. Consider că am putea lua un time-aut de cinci ani. Iar pe urmă vom mai vedea… În acest sens avem un bun exemplu: Taiwanul”.

Despre unirea cu Moldova nici nu poate fi vorba

Totodată, la 7 septembrie 2011, în preziua demarării „campaniei prezidenţiale”, Şevciuk a declarat pentru agenţia rusă de ştiri „Regnum” următoarele: „Suveranitatea de stat a RMN este sfântă şi inalienabilă, nefăcând obiectul vreunor discuţii sau al vreunui târg. Noi, transnistrenii, am creat un stat independent care, mai devreme sau mai târziu, va fi recunoscut de întreaga comunitate internaţională. Despre nici un fel de unire cu Moldova şi în nici o formulă, fie şi nominală, astăzi nici nu poate fi vorba”.

În „campanie”, Şevciuk şi-a formulat o singură teză în materie de politică externă: „Pe planul politicii externe – consolidarea independenţei Transnistriei şi intrarea în alianţă cu Rusia”.

Temerile lui Antiufeev

Încă o declaraţie trebuie adusă în atenţie. Cea făcută pe ultima sută de metri a „campaniei prezidenţiale” de la Tiraspol de către „ministrul Securităţii Statului”, Vladimir Şevţov-Antiufeev. Şeful MGB a susţinut că Şefciuk ar fi dorit la putere de mai multe capitale occidentale pentru a lichida „statalitatea” Transnistriei. Iată declaraţia lui Antiufeev: „Din 2009, de când a părăsit funcţia de spicher al „parlamentului”, Şevciuk a devenit obiectul interesului mai multor state din Uniunea Europeană. Dispunem, de asemenea, de informaţii că Traian Băsescu şi-a exprimat părerea precum că Şevciuk este într-adevăr un politician cu o poziţie proeuropeană şi că va face ca problema transnistreană să fie rezolvată în favoarea Moldovei. Eforturile SUA, ale Marii Britanii şi României sunt destul de clare, întrucât sunt orientate spre eliminarea Rusiei din Transnistria, şi anume spre eliminarea prezenţei sale militare. Acest lucru este necesar pentru instalarea în România a scutului antirachetă american”. După cum arătam mai sus, această declaraţie a lui Antiufeev l-a determinat pe Şevciuk să anunţe public că îl va demite pe securistul numărul unu de la Tiraspol, înlocuindu-l cu o altă persoană. Va trebui să urmărim evoluţiile în acest subiect.

În loc de concluzii

Evenimentul din 25 decembrie de la Tiraspol trebuie luat în seamă. El marchează încheierea unei perioade şi deschiderea alteia în istoria regiunii. Ne-am putea aştepta la o relativă relaxare a regimului secesionist din stânga Nistrului, drept concesie pe care Moscova o face conjunctural partenerilor săi occidentali, nicidecum Chişinăului. Cu toate acestea, Transnistria va rămâne un teritoriu controlat efectiv de Rusia. Sevciuk reprezintă o nouă faţă a aceluiaşi regim condus până mai ieri de Igor Smirnov. În locul unui separatism cu faţă dictatorială vom avea un separatism cu faţă umană, nimic mai mult. Abia cu Şevciuk în frunte, Transnistria devine un instrument eficient de presiune asupra Chişinăului în vederea aducerii întregii Republici Moldova pe orbita Kremlinului. Mai grav este că aceste presiuni dinspre răsărit vor fi conjugate cu altele exercitate dinspre Occident, mai cu seamă dinspre Germania, noul partener şi aliat strategic al Moscovei. Linia de gândire strategică a lui Şevciuk e clară şi cuprinde câteva puncte: 1. statutul special al Transnistriei în cadrul unei Republici Moldova federalizate, cu posibilitatea garantată a ieşirii din cadrul ei; 2. ieşirea Transnistriei din componenţa Republicii Moldova; 3. recunoaşterea independenţei Transnistriei de către comunitatea internaţională (întâi de toate, Rusia, Ucraina şi Germania); 4. intrarea Transnistriei într-o alianţă cu Rusia (şi, eventual, cu Ucraina). Nu este nici un secret că Acordul ruso-german de la Meseberg (un fel de recidivă light a Pactului Ribbentrop-Molotov), semnat în 2010 pe la spatele Republicii Moldova, cuprinde două ideii de bază cu referire la noi: o Republică Moldova federalizată şi un statut special pentru Transnistria, fără a menţiona retragerea trupelor ruse din regiune. În acest context, declaraţiile optimiste ale oficialilor de la Chişinău despre noul cap al regimului separatist sunt disproporţionate şi lipsite de prudenţă şi de realism geopolitic. Ba mai mult, ele sunt lipsite de responsabilitate pentru destinul Republicii Moldova. Dacă este sau nu aşa, o va demonstra timpul. Şi nu orice timp, ci timpul apropiat.


Crucea Mântuirii Neamului Românesc într-o Moldovă reîntregită canonic

Septembrie 6, 2011

Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită duminică, 28 august, pe culmea Zbihara din preajma localităţii Nisporeni, pe malul stâng al Prutului. Având o înălţime de 35 de metri şi fiind construită, în principal, cu cheltuiala soţilor Gheorghe şi Maria Dohotaru, membri ai filialei „Pantelimon Halippa” din Oneşti (judeţul Neamţ) a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, Crucea Mântuirii Neamului Românesc reprezintă cea mai mare construcţie de acest fel la răsărit de Prut, fiind, totodată, primul monument din Republica Moldova dedicat unităţii tuturor românilor. Costurile lucrărilor de construcţie a Crucii s-au ridicat la 1,3 milioane de lei moldoveneşti.

Sărbătoare româneascăşi creştinească

Marea Cruce de la Nisporeni este similară Crucii de pe Dealul Perchiu din Oneşti, judeţul Neamţ, şi Crucii din preajma mănăstirii Putna, judeţul Suceava. Lângă Marea Cruce de la Nisporeni a fost construită şi o capelă ortodoxă, locul fiind menit a fi unul de pelerinaj, de reculegere şi de rugăciune pentru orice suflet românesc. Putem avea doar cuvinte de laudă la adresa tuturor finanţatorilor şi ostenitorilor pentru realizarea acestui ansamblu monumental.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită de un numeros sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, şi Preasfinţitul Corneliu, Episcop al Huşilor.

Vocea Patriarhului Daniel la Nisporeni

Cu prilejul sfinţirii ansamblului monumental de la Nisporeni, Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj special, în care spune, între altele:

„Crucea este simbolul creştinismului pentru că pe o cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea (cf. Ioan 3, 16).

Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică sacramentală, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci şi nu foloseşte mai mult decât ea simbolul sau semnul crucii, pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât păcatul şi moartea. Ea este „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Prin smerenia Crucii Hristos a biruit mândria şi răutatea demonilor (cf. Coloseni 2, 15). În Cruce sunt ascunse lumina şi bucuria Învierii. De aceea, în fiecare duminică se cântă la Utrenie: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.

Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea frumuseţii iubirii jertfelnice a omului mai tare decât teama de moarte, iar Învierea lui Hristos este preamărirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preamărire a puterii Crucii.

Pecetea tainei Învierii

Creştinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român poartă în sufletul său în acelaşi timp pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos.

În istoria sa plină de războaie de apărare şi retrageri în munţi sau sub pământ, Moldova devine, din timp în timp, răstignire, dar pentru că nu se desparte de Hristos Cel Răstignit şi Înviat rămâne peste vremuri înviere şi „poartă a creştinătăţii”- cum o numea în 1475 Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, după biruinţa de la Vaslui împotriva Imperiului otoman.

Biserica Ortodoxă Română, slujitoarea şi apărătoarea întregii seminţii româneşti

Pământ bogat şi popor darnic, Moldova, deşi devenea din timp în timp loc de năvală sau pripăşire pentru neamuri multe, dăinuie totuşi peste vremuri ca o sfântă conştiinţă de neam de aceeaşi fiinţă cu românii din celelalte provincii, pe care nici muntele, nici râul, nici moartea şi nici răul nu-i pot desparte definitiv. Prin dreapta credinţă în Dumnezeu, izvorul vieţii, al dreptăţii şi al adevărului, Biserica Ortodoxă Română a contribuit cel mai mult la formarea unei culturi a comuniunii de cuget şi simţire a întregii „seminţii româneşti”, pe care au promovat-o constant cronicarii şi mitropoliţii Moldovei în scrierile lor.

Credinţa în iubirea şi puterea veşnică a lui Hristos a inspirat şi a modelat în poporul nostru o cultură a dăinuirii în istorie, cu speranţa biruinţei asupra tuturor ispitelor şi încercărilor venite asupra sa”.

Eveniment de spiritualitate şi demnitate creştinăşi românească

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că se roagă Sfintei Treimi „să binecuvânteze această frumoasă lucrare numită „Crucea Mântuirii Neamului Românesc”, realizată din donaţia familiei Dohotaru din Oneşti, România”, felicitându-i, totodată, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii mireni prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină şi românească.

Presa de pe ambele maluri ale Prutului a relatat, în linii mari, corect evenimentul, cu toate că nimeni dintre jurnalişti nu a dezvoltat subiectul, pentru a se concentra asupra semnificaţiilor profunde ale sfinţirii Crucii Mântuirii Neamului Românesc. Semnificaţiile evenimentului sunt multiple. Ele sunt etnice, istorice, creştine şi, în subsidiar, canonice.

Crucea care uneşte

Întâi de toate, este vorba despre valoarea simbolică a acestui eveniment unic în felul său, comparabil, poate, doar cu Podul de Flori de la Prut, din 6 mai 1990. Ne referim aici la ideea de unitate etnică românească şi la reflexul nostru natural de revenire la matca istorică din care am fost smulşi prin voinţă străină. Crucea Mântuirii Neamului Românesc ar fi putut fi numită cu acelaşi succes şi Crucea Unităţii Neamului Românesc. Unitate care transcende timpul, acoperind imaginar rănile provocate organismului nostru etnic în 1812, 1940 sau 1944.

Trecut, prezent şi viitor la un loc

Când vorbim despre Neamul Românesc şi despre Mântuirea lui, ne referim, evident, la legătura dintre toate generaţiile de români de până la noi, la cea de astăzi, dar, mai ales, la cele viitoare. Trimiterea la înlănţuirea tuturor generaţiilor de români şi punerea acestor legături organice sub semnul Sfintei Cruci demonstrează o viziune normală, bine aşezată şi sănătoasă asupra istoriei noastre naţionale. Dintr-o asemenea viziune se poate naşte şi, cu siguranţă, se va naşte o bună doză de speranţă proiectată din trecut asupra viitorului.

Mărturie creştină

Nici semnificaţiile spirituale, creştine ale evenimentului nu pot fi trecute cu vederea. Sfinţirea Marii Cruci de la Nisporeni este o faptă şi o mărturie vie de credinţă creştină şi ortodoxă într-o lume tot mai secularizată. Nu întâmplător conducerea de stat din Republica Moldova, afiliată formal şi pentru raţiuni de imagine publică Patriarhiei Moscovei, pe fond însă, destul de străină de Ortodoxia autentică, nu a salutat acest eveniment, ba chiar l-a neglijat cu desăvârşire. În paranteză vom reţine că nici ierarhul filorus al locului, episcopul Petru Musteaţă de Nisporeni şi Ungheni, dar nici mitropolitul de obedienţă moscovită, Vladimir Cantarean, autointitulat „al ÎNTREGII Moldove”, nu au catadicsit să participe la acest eveniment creştin de rezonanţă. Dacă manifestările creştine din Republica Moldova nu sunt puse sub semnul Patriarhiei Moscovei, acestea ca şi cum ar fi lipsite de orice rost pentru agenţii de influenţă şi control ai Bisericii Ruse. Astfel, sărbătoarea şi slujba de sfinţire a Crucii de la Nisporeni a stat în întregime sub omoforul Patriarhiei Române.

Moldova sobornicească

Dovada vizibilă de unitate de neam şi de credinţă pe care am avut-o în duminica de 28 august la Nisporeni răstoarnă conceptul moldovenist de inspiraţie străină, dând peste cap şi o serie de planuri ale Patriarhiei Moscovei privind Republica Moldova. Faptul s-a observat în special prin prezenţa la Nisporeni a întâistătătorilor celor două mitropolii româneşti din Moldova istorică. Am arătat mai sus că slujba de sfinţire a Crucii Mântuirii Neamului Românesc a fost condusă de către Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, cu reşedinţa la Iaşi, Mitropolitul Petru al Basarabiei, cu reşedinţa la Chişinău, şi Episcopul Corneliu al Huşilor. Este pentru prima dată când am avut, şi nu doar simbolic, imaginea unei Moldove întregi, complete, din Carpaţi până dincolo de Nistru, din Bucovina până în Bugeac, de la marginile Maramureşului până la Dunăre şi Marea Neagră. Asta pentru că vechea Mitropolie a Moldovei şi Sucevei, înfiinţată în 1401, a fost scaunul bisericesc de care a ţinut canonic mai multe sute de ani toată suflarea creştinească şi ortodoxă din Ţara Moldovei şi din jurul ei, pentru că Episcopia de Huşi, înfiinţată în 1592, a avut până în 1812 jurisdicţie canonică efectivă în cea mai mare parte a Moldovei dintre Prut şi Nistru (din ţinutul Greceni până în ţinutul Sorocii), dar şi dincolo de Nistru (până în 1795), peste numeroasele altădată comunităţi de români transnistreni.

Sinoadele mitropolitane reunite la Iaşi şi Chişinău

Preînchipuirea Moldovei întregi prin slujirea înalţilor ierarhi la Nisporeni constituie un precedent canonic important. Acest precedent va trebui să fie urmat de alte manifestări concrete de unitate şi de sobornicitate a Moldovei istorice. Nu e locul şi nici cazul să ne aventurăm acum în propuneri pe marginea subiectului. Considerăm totuşi că modelul de unitate canonică românească din Transilvania, unde există două mitropolii ortodoxe, la Sibiu şi Cluj-Napoca, poate şi trebuie să fie aplicat şi în cazul Moldovei. Precum se ştie, de mai mulţi ani de zile, sinoadele mitropolitane ale celor două mitropolii româneşti din Transilvania se convoacă în şedinţe reunite, adoptând decizii privind întreaga regiune canonică. Este momentul şi cazul să ne gândim la convocarea alternativă, la Iaşi şi Chişinău, a unor şedinţe ale sinoadelor mitropolitane reunite ale Moldovei şi Bucovinei şi ale Mitropoliei Basarabiei. Deocamdată, Mitropolia Basarabiei are un singur ierarh, pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Nu este însă departe timpul când sinodul Mitropoliei Basarabiei va cuprinde şi alţi ierarhi, fie eparhioţi, fie vicari. Şi atunci, sinoadele mitropolitane reunite din ÎNTREAGA Moldovă vor putea decide asupra oricărui aspect al vieţii bisericeşti, ortodoxe şi româneşti, de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului, ceea ce va îngusta enorm spaţiul de manevră al Patriarhiei Moscovei, uzurpatoarea drepturilor canonice ale Bisericii româneşti din Moldova lui Ştefan cel Mare. Faptul va devaloriza enorm trufaşul şi deşertul titlu de împrumut al celui care se pretinde fără temei canonic şi istoric a fi „mitropolitul ÎNTREGII Moldove” în Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii. Ideea unor sinoade mitropolitane reunite este una realistă, fără conotaţii politice negative, iar aplicarea ei reprezintă o necesitate canonică şi naţională. Sperăm că această idee, conturată doar acum de noi, se va concretiza organizatoric şi instituţional, aşa cum şi ideea Crucii Mântuirii Neamului Românesc s-a întrupat la Nisporeni, spre bucuria sufletească a tuturor celor care simt cu adevărat creştineşte şi româneşte.


Guvernul Filat, complicele Kievului în dezbinarea românilor

Iulie 9, 2011

După transmiterea oficială şi definitivă, săptămâna trecută, a 18 hectare din teritoriul naţional al Republicii Moldova sub jurisdicţia şi suveranitatea Ucrainei, la Palanca, ministrul Afacerilor Externe de la Kiev, Constantin Grişcenko, a fost primit, joi, 7 iulie, cu multă pompă, la Chişinău. Miniştrii Grişcenko şi Leancă au susţinut o conferinţă comună de presă, în care s-au referit la cazul Palanca, trecând în revistă gama de probleme de pe agenda bilaterală. A fost anunţată şi o întâlnire între patru ochi, cu uşile închise, dintre Constantin Grişcenko şi Vladimir Filat.

O singură chestiune importantă şi de maximă sensibilitate a fost ocolită cu grijă în discursul public al lui Leancă şi Grişcenko: tratamentul aplicat minorităţii etnice române în Ucraina şi celei ucrainene în Republica Moldova. Nu ne-am fi referit, poate, la acest subiect, dacă Ucraina nu ar practica o politică lipsită de bun-simţ faţă de conaţionalii noştri din ţara vecină.

Precum se ştie, românii reprezintă numeric a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă (8 334 141 de persoane). Potrivit datelor ultimului recensământ organizat de Kiev în 2001, consângenii noştri deţin în ansamblul corpului social din Ucraina o pondere de 413 749 de persoane, dintre care 155 130 au fost înregistraţi ca etnici români sau românofoni, iar 258 619 – ca etnici „moldoveni”. Numărul conaţionalilor noştri din această ţară a scăzut între anii 1989 şi 2001 cu 45 601 persoane. La ultimul recensământ sovietic din 1989, în Ucraina au fost înregistrate 459 350 de persoane de etnie română, dintre care 324 525 au fost consideraţi de autorităţile timpului ca fiind etnici „moldoveni” şi 134 825 – etnici români. În Ucraina există în prezent 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică, când au funcţionat 114 asemenea şcoli. Precizăm în context că dintre cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate în perioada sovietică în spaţiul dintre Nistru şi Don, în prezent nu mai funcţionează, sub jurisdicţia Ucrainei independente, nici una. Românii reprezintă majoritatea populaţiei în trei raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%) şi Reni (51%). Cu toate acestea, în nici unul din cele trei raioane limba română nu are statut de limbă oficială, alături de limba ucraineană de stat.

Totodată, etnicii ucraineni reprezintă numeric prima minoritate din Republica Moldova cu o pondere totală de 442 346 de persoane (11,2%), dintre care 282 406 persoane (8,3%) în dreapta Nistrului şi 159 940 de persoane (28,8%) dincolo de Nistru. În dreapta Nistrului, deci, în spaţiul de jurisdicţie efectivă a Chişinăului, nu există nici o şcoală cu predare integrală în limba ucraineană, pe când asemenea şcoli există în teritoriile Republicii Moldova aflate sub controlul efectiv al Federaţiei Ruse (Transnistria).

Am prezentat aceste informaţii statistice pentru a sublinia dezinteresul total al autorităţilor de la Chişinău, sub guvernarea AIE, ca şi sub guvernările anterioare, faţă de situaţia etnoculturală a conaţionalilor noştri din Ucraina, ca şi faţă de situaţia celei mai numeroase minorităţi etnice din ţara noastră.

De asemenea, dorim să aducem din nou în prim-planul atenţiei publice politica dublelor standarde practicată consecvent de autorităţile de la Kiev pentru deznaţionalizarea şi dezbinarea comunităţii româneşti din Ucraina. Această politică este ilustrată cât se poate de convingător nu doar de includerea a două rubrici distincte (români şi moldoveni) în chestionarele pentru recensămintele generale ale populaţiei, dar, mai ales, de strategiile educaţionale puse în aplicare de Kiev, după modelul practicat de regimul criminal instalat de Moscova la Tiraspol.

Astfel, făcând abstracţie de situaţia din Transnistria, Ucraina este singurul stat din lume în care sunt elaborate, aprobate oficial şi tipărite manuale de „limba moldovenească” şi, respectiv, programe didactice pentru „limba moldovenească”. Ministerul Educaţiei de la Kiev nu admite ca în tot mai puţinele şcoli cu predare în limba maternă din localităţile cu populaţie majoritară românească din regiunile Odesa (sudul Basarabiei şi Transnistria), Nikolaev, Cernăuţi (nordul Basarabiei), instruirea să se facă după aceleaşi manuale ca şi în regiunile Transcarpatică (nordul Maramureşului) şi Cernăuţi (nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa). Cu toate acestea, în şcolile cu predare în limba română din nordul Maramureşului, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, sunt tot mai frecvent introduse manuale pentru diferite materii „pentru şcolile cu predare în limbile română şi moldovenească”. Un exemplu în acest sens ni-l oferă manualul de Informatică pentru clasa a X-a, apărut în anul 2010 la editura „Svit” din Lvov (Інформатика: підручник для 10 класу загальноосвітніх навчальних закладів з навчанням румунською та молдовською мовою / І.О. Завадський, І.В. Стеценко, О.М. Левченко ; перекл. М.В. Товарницький. – Львів: Світ, 2010).

Situaţia ar fi doar ridicolă dacă nu ar fi şi absurdă. În nici una dintre şcolile din Republica Moldova, din 1989 până în prezent, nu s-a predat niciodată după vreun manual de limbă „moldovenească” sau de literatură „moldovenească”. Asemenea manuale, pur şi simplu, nu s-au elaborat sau (re)tipărit. Ministerul Educaţiei de la Kiev a aprobat însă, prin mai multe ordine (nr. 177 din 03 martie 2010, nr. 1021 din 28 octombrie 2010), atât manuale în limba română, cât şi în limba „moldovenească”, accentuând astfel separarea comunităţii româneşti în două tabere distincte.

De ce a evitat ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, să abordeze, în cadrul întâlnirii cu omologul său ucrainean, Constantin Grişcenko, aceste probleme? De ce le-a evitat şi premierul Filat? De ce nu au luat cei doi oficiali atitudine, într-o manieră autentic europeană, faţă de „moldovenizarea” românilor din Ucraina, ca şi faţă de ucrainizarea lor tot mai accelerată prin intermediul şcolilor de stat? E simplu. AIE nu a fost şi nici nu este sincer preocupată de situaţia etnoculturală reală a conaţionalilor noştri din ţara vecină. Nici ministrul ucrainean Grişcenko nu s-a interesat de situaţia cultural-identitară a minorităţii ucrainene din Republica Moldova. Când are mize geopolitice atât de mari, când ştie că extinderea suveranităţii Ucrainei pe teritoriul strategic de la Palanca este direct şi strâns legată de canalul Bâstroe şi de consolidarea Ucrainei la gurile Dunării, Kievul preferă să tacă despre conaţionalii săi din Republica Moldova. În plus, asta îl scuteşte de necesitatea de a da socoteală pentru politicile sale asimilaţioniste promovate faţă de conaţionalii noştri din Ucraina.

Rezoluţiile şi Recomandările Consiliului Europei definesc statele membre ale organizaţiei drept state înrudite sau state de rudenie (kin state în engleză şi etat parent în franceză) în raport cu minorităţile lor de peste hotare. Republica Moldova este, din punct de vedere al acestor documente internaţionale la care a subscris alături de Ucraina şi celelalte state membre ale CoE, inclusiv România, statul de rudenie al românilor din Ucraina. În termenii documentelor despre care vorbim, Republica Moldova are obligaţii concrete faţă de conaţionalii săi din Ucraina. Obligaţii de care nu s-a achitat niciodată şi nici nu se achită în prezent. Iarăşi, de ce, oare? Pentru că este complicea Kievului în dezbinarea şi asuprirea culturală a românilor, ca şi vinovata de rusificarea continuă a ucrainenilor din Republica Moldova.


Din culisele parteneriatului strategic ruso-german

Mai 25, 2011
Drapelul Germaniei şi al "republicii moldoveneşti nistrene" pe masa de discuţii dintre Ambasadorul Patricia Flor şi cetăţeanul rus Igor Smirnov

Drapelul Germaniei şi cel al "republicii moldoveneşti nistrene" pe masa de discuţii dintre Ambasadorul Patricia Flor şi cetăţeanul rus Igor Smirnov. Tiraspol, 1 martie 2011

AMBASADA REPUBLICII MOLDOVA BERLIN

Nr. 076/ 22.02.2011
NOTĂ DE CONVORBIRE

cu Amb[asadorul] Patricia Flor, responsabila MAE-ului federal pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală

La 21 februarie curent, la iniţiativa mea, am avut un prânz de lucru cu Amb[asadorul] Patricia Fior, responsabila MAE-ului federal pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală. Discuţia s-a axat, în principal, pe dimensiunea nistreană, precum şi pe situaţia politică internă din RM. Astfel, am informat-o detaliat despre acţiunile întreprinse de AIE în sensul asigurării alegerii şefului statului în condiţiile reticenţei maxime a opoziţiei, nefiind exclusă posibilitatea examinării modificării art. 78 al Constituţiei în sensul alegerii directe a preşedintelui. La rândul ei, Patricia Flor s-a arătat surprinsă de reapariţia respectivei idei în calculul liderilor Alianţei de guvernământ, menţionând riscul pe care îl comportă un asemenea scenariu pentru asigurarea stabilităţii politice din ţară. Potrivit ei, o puternică instituţie prezidenţială cu mandat direct al poporului ar putea conduce la apariţia unor tensiuni inevitabile între ramurile puterii din RM, ceea ce ar retrograda ţara din punct de vedere constituţional la mijlocul anilor nouăzeci. În opinia ei, o soluţie plauzibilă ar fi acceptarea cerinţelor opoziţiei de a alege un şef de stat „apolitic”, urmând să se recurgă imediat la reforma constituţională în sensul transferului centrului politic de greutate spre prim-ministru, preluându-se, astfel, modelul german. În opinia ei, o puternică instituţie prezidenţială ar fi contraproductivă pentru tânăra democraţie moldovenească, existând pericolul unei „alunecări pe pista autoritară”, aşa cum s-a dovedit a fi guvernarea 2001-2009. Însă, a specificat ea, decizia finală aparţine clasei politice din RM şi, deci, întreaga responsabilitate aceasta urmează să şi-o asume în mod conştient. Germania, la rândul ei, va accepta orice decizie suverană în acest sens, însă rămâne disponibilă să ofere asistenţa necesară autorităţilor noastre, inclusiv în elaborarea proiectelor de modificare a constituţiei.

În ceea ce priveşte subiectul nistrean, P[atricia] Flor m-a informat despre recenta ei vizită la Moscova, unde a purtat discuţii cu şeful celui de-al doilea departament CSI al MAE-ului rus, Viktor Sorokin. Potrivit ei, Rusia pare a fi decisă se purceadă la evacuarea definitivă a muniţiilor sale stocate în regiunea transnistreană a ţării noastre, specificând că vizita la Cobasna a tandemului Gruşko-Harcenko a avut tocmai scopul evaluării mecanismelor necesare în acest sens. Totodată, Sorokin ar fi informat-o pe interlocutoare inclusiv despre discuţiile tensionate purtate de ambii oficiali cu Smirnov, care a determinat (potrivit oficialului rus) Moscova să examineze la modul serios evacuarea definitivă a muniţiilor şi aparenta distanţare de liderul separatist. În opinia diplomatei germane, o astfel de turnură în poziţia MAE-ului rus este una surprinzătoare, care ar atesta dinamica pozitivă a atitudinii FR referitor la dosarul transnistrean. Totodată, Berlinul este departe de a-şi crea iluzii suplimentare în acest sens, fiind aşteptate din partea Moscovei (şi a Kievului) paşi concreţi în realizarea obiectivului de deblocare a dialogului politic. Un alt element pozitiv pe care l-a dedus interlocutoarea din discuţiile purtate la Moscova ar fi că din arsenalul argumentativ al FR a dispărut referinţa la „lipsa unui guvern stabil în Moldova” şi, implicit, lipsa unui partener serios de dialog la Chişinău. Acest lucru vine să demonstreze, potrivit amb[asadorului] Flor, acceptul Moscovei a noii guvernări de la Chişinău şi determinarea demarării unui dialog cu noua coaliţie de la Chişinău. Prin urmare, a conchis ea, există premise optimiste în sensul impulsionării activităţii pe dimensiunea transnistreană. Din discuţiile ei cu Sorokin, s-a desprins faptul că Moscova, deocamdată, nu a identificat un potenţial contracandidat lui Smirnov, pe care ar putea miza în competiţia prezidenţială de la finele anului curent din regiunea nistreană. În context, ea nu exclude că FR ar putea recurge la invocarea necesităţii aşteptării rezultatelor scrutinului prezidenţial din Transnistria pentru a tergiversa reluarea cadrului formal al negocierilor în formatul 5+2. Totodată, Sorokin s-ar fi exprimat în favoarea unei reuniuni 1+1, care ar putea „urni carul din loc” şi în urma căreia ar putea fi dată publicităţii o declaraţie comună, prin care părţile şi-ar fi exprimat disponibilitatea reluării dialogului direct, angajându-se să identifice o soluţie acceptabilă în acest sens.

Potrivit P[atriciei] Flor, este puţin probabilă o reuniune 1+1 cu emiterea unei declaraţii comune (cel puţin, deocamdată), dar ideea în sine este una plauzibilă. Astfel, ea consideră că atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul ar putea emite separat declaraţii de acest gen, care ar constitui o piatră solidă de temelie pentru relansarea negocierilor. În acest sens, P[atricia] Flor a declarat disponibilitatea MAE-ului german de a acorda întreaga asistenţă necesară RM în elaborarea proiectului unei astfel de declaraţii. Totodată, ea a opinat că drept un gest de bunăvoinţă din partea Chişinăului ar fi o eventuală distanţare (sau moratoriu) de la Legea privind prevederile de bază ale statutului special al regiunii transnistrene, adoptată în 2005, care, potrivit diplomatei germane, a fost votată unanim de fracţiunile politice din legislativul de atunci, dar care suferă de un handicap serios – nu a fost discutată cu reprezentanţii regiunii separatiste şi, deci, nu va fi luată principial drept bază de discuţie de către transnistreni. Astfel, a opinat ea, deşi este o lege foarte bună, handicapul legitimităţii ei pentru ambele maluri ale Nistrului o lasă fără careva perspective serioase în redacţia ei actuală. Prin urmare, a continuat ea, o eventuală distanţare de la legea respectivă ar veni să demonstreze atât Rusiei, cât şi UE şi SUA seriozitatea intenţiilor autorităţilor noastre de a recurge în modul cel mai pragmatic la negocierile privind principiile de bază ale statutului regiunii în cadrul RM reîntregite. În aceeaşi ordine de idei, Germania va căuta să influenţeze Moscova în sensul determinării Tiraspolului de a nu mai face referinţă la rezultatele aşa-numitului „referendum” din 2006, fapt care va facilita în mod inevitabil reluarea procesului de negocieri politice. Oricum, a continuat ea, subiectul respectiv va căuta să-l discute în cadrul vizitei la Chişinău, preconizată pentru 28 februarie curent.

În altă ordine de idei, P[atricia] Flor a menţionat că înţelege reacţia „dureroasă” a reprezentanţilor Chişinăului la orice amintire a conceptului de „federalizare”, dar explică reacţia respectivă prin cunoaşterea slabă de către politicienii noştri a noţiunii menţionate, care, de altfel, şi-a demonstrat fiabilitatea în multe state europene, în special în Germania. Potrivit ei, este puţin probabil să se identifice o soluţie a ghemului transnistrean în condiţiile continuării insistenţei RM pe principiul statului unitar – transnistrenii nu vor recurge la cedări într-un astfel de scenariu. Prin urmare, a adăugat ea, este imperativ necesar ca RM să „se debaraseze de fobia federalismului” şi să purceadă la examinarea posibilelor versiuni ale construcţiei federale a Moldovei reîntregite, Germania oferindu-se să ne asiste în identificarea şi, principalul, garantarea funcţionalităţii versiunii finale. În context, ea a sugerat că, bunăoară, Berlinul ar putea iniţia organizarea unei vizite de documentare pentru experţi în dreptul constituţional de pe ambele maluri ale Nistrului (în eventualitatea că aceştia vor face ulterior parte din posibilul grup comun de lucru pentru elaborarea noii constituţii). Totodată, ea a rugat ca partea moldovenească să propună o listă a eventualilor participanţi la această vizită de studiu.

În ceea ce priveşte perspectivele constituirii cadrului de dialog Ashton-Lavrov pe dimensiunea politicii externe şi de securitate (Memorandumul de la Meseberg), P[atricia] Flor, [a] precizat că Berlinul continuă să insiste asupra iniţierii formatului respectiv. Astfel, deja în cadrul reuniunii Ashton-Lavrov din 24 februarie curent de la Bruxelles, subiectul transnistrean va fi printre elementele-cheie ale discuţiilor. Potrivit ei, în urma eforturilor RFG pe terenul intern al UE, Ashton „ar fi înţeles miza soluţionării conflictului transnistrean” din perspectiva reluării dialogului pragmatic cu Federaţia Rusă. În context, oficiala germană a menţionat că, pentru determinarea finală a lui Catherine Ashton, este foarte important mesajul pe care oficialităţile de la Chişinău urmează să-l transmită şefei diplomaţiei europene în cadrul apropiatei ei vizite în RM. Prin urmare, a specificat interlocutoarea, „încercaţi să obţineţi maximul posibil din vizita ei la Chişinău”. Referindu-se la posibilitatea formulării unui non-paper (pe dimensiunea transnistreană) de răspuns la scrisoarea din iulie trecut a lui Lavrov către Ashton, oficiala germană s-a declarat sceptică, afirmând că, deocamdată, este prematur pentru o astfel de abordare. Totodată, ea a recunoscut faptul că elementele inserate în non-paperul propus de Lavrov sunt total inacceptabile pentru UE. În circumstanţele existente, a opinat interlocutoarea, este mai important să iniţiem dialogul în contextul Meseberg, decât „să începem să irităm ursul” din start. Singurul efect pe care l-ar putea avea un astfel de non-paper din partea UE la ora actuală ar fi distanţarea Rusiei de cadrul dialogului propus de Germania la Meseberg.

În cadrul discuţiei purtate cu P[atricia] Flor, am sugerat constituirea unui format de consultări bilaterale moldo-germane în problematica transnistreană, astfel fiind posibilă o coordonare mai bună a eforturilor comune, precum şi elaborarea unor strategii concertate de acţiune în raport cu unii actori ai formatului existent de negocieri. Totodată, mi-am arătat surprinderea că, din moment ce RM a devenit una dintre priorităţile politicii externe a Germaniei, între statele noastre lipseşte mecanismul consultărilor politice bilaterale, nefiind semnat nici un protocol dintre ambele ministere ale afacerilor externe în acest sens. Mai mult decât atât, iniţierea consultărilor politice bilaterale ar permite punerea în discuţie atât a subiectelor legate de procesul de integrare europeană a RM, cât şi o paletă largă a problematicii de dezvoltare durabilă a ţării noastre, inclusiv dialogul pe dimensiunea transnistreană. Interlocutoarea s-a arătat interesată de ideea respectivă, afirmând că va discuta neapărat cu conducerea MAE-ului federal, unde ea este sigură că va beneficia de susţinere, urmând ca subiectul respectiv să fie abordat şi în cadrul vizitei ei la Chişinău.

Aureliu Ciocoi
Ambasador

Filat şi nemţii sau nemţii şi Filat

Mai 19, 2011

Vladimir Filat, aşa cum s-a anunţat din timp, se află zilele acestea la Berlin, pentru a doua oară în mandatul său. Am arătat şi cu alte ocazii că periodicitatea întâlnirilor acestuia cu oficialii germani este aceeaşi cu cea a întâlnirilor lui Igor Smirnov cu oficialii de la Moscova.

Un comunicat de presă al Guvernului Republicii Moldova (cu menţiunea: pentru difuzare imediată!) aduce la cunoştinţa opiniei publice că în cadrul întrevederii dintre cancelarul german Angela Merkel şi Vladimir Filat „un subiect aparte  l-a constituit problematica transnistreană şi evoluţiile din ultima perioadă”. În comunicat se mai spune, între altele, că „părţile au menţionat necesitatea reluării necondiţionate a negocierilor în format „5+2”.

Aflăm, de asemenea, că „Angela Merkel a spus că destinul Republicii Moldova este marcat de conflictul transnistrean, pentru care încă nu s-a găsit o soluţie. „Noi înţelegem situaţia Moldovei, deoarece Germania a fost afectată de scindare. Ne bucurăm mult că în luna iunie vor fi reluate negocierile în format 5+2, cu participarea tuturor părţilor implicate”, a spus Angela Merkel. Cancelarul a precizat că, în discuţiile purtate cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a pledat pentru accelerarea procesului de identificare a unei soluţii care să conducă la reintegrarea Republicii Moldova. Angela Merkel a spus că soluţia ce va fi identificată trebuie să asigure o viaţă mai bună tuturor cetăţenilor Republicii Moldova într-o ţară unită. Cancelarul a precizat că Uniunea Europeană poartă răspundere pentru identificarea unei soluţii a conflictului transnistrean”.

Acestea sunt lucrurile de reţinut din ceea ce a spus şeful executivului german despre problema teritoriilor Republicii Moldova ocupate militar şi controlate efectiv de Federaţia Rusă, partenerul strategic al Germaniei.

Doamna Angela Merkel nu a considerat nici oportun şi nici util să se refere, aşa cum ar fi fost corect şi cum ne-am fi aşteptat cu toţii, la obligaţiile Federaţiei Ruse, asumate internaţional şi în mod repetat, de retragere imediată, ordonată şi necondiţionată a trupelor şi arsenalelor sale militare din partea de est a ţării noastre.

Doamna Angela Merkel a evitat să se refere şi la faptul că Federaţia Rusă, în dispreţul normelor internaţionale unanim recunoscute, finanţează regimul separatist implantat de Moscova în Moldova de dincolo de Nistru şi într-o parte a localităţilor noastre de dincoace de Nistru, fapt care nu poate fi acceptat de comunitatea europeană şi cea internaţională.

Doamna Angela Merkel a vorbit despre „identificarea unei soluţii a conflictului transnistrean”, punând-o în prim-plan, dar a ocolit cu multă grijă să se refere la consecutivitatea paşilor care ar trebui să conducă la o asemenea soluţie: mai întâi demilitarizare, decriminalizare şi democratizare şi, mai apoi, acordarea unui statut special de autonomie pentru regiunea noastră transnistreană.

Doamna Angela Merkel a uitat, ca şi premierul Filat, să aducă vorbă despre caracterul ilegal şi criminal al regimului marionetă rusesc al cetăţeanului rus Smirnov şi despre violarea drepturilor omului în acea parte a ţării noastre pe care Consiliul Europei, bunăoară, o numeşte „zone de non-droit”, adică zonă a fărădelegii.

Multe şi încă foarte multe a evitat, nu a dorit sau a uitat să spună doamna Angela Merkel. De ce oare? Şi cum de este posibil aşa ceva?

E simplu. Potrivit datelor sigure de care dispunem, Republica Federală Germană, aşa cum am mai scris în FLUX, este partenerul strategic al celeilalte mari federaţii de pe continent, Federaţia Rusă, cu care are înţelegeri privind federalizarea ţării noastre cu Transnistria, adică, în definitiv, cu Moscova.

Cu puţine zile în urmă, o agenţie din Bucureşti a dezvăluit planul ruso-german de federalizare a Republicii Moldova. Respectiva agenţie a publicat o Notă diplomatică din care este evident că Ambasadorul Patricia Fluor, responsabil pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, i-a comunicat ambasadorului Republicii Moldova la Berlin, Aureliu Ciocoi, detalii ale acestui plan ruso-german de federalizare.

Planul prevede, practic, disoluţia actualei Republici Moldova şi crearea unei Federaţii Moldoveneşti. Pentru asta, în viziunea Berlinului, trebuie anulată Constituţia în vigoare, întrucât (ce crimă!) nu a fost consultat Igor Smirnov la adoptarea ei, precum şi distanţarea, până la anulare, de Legea (adoptată consensual) cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), nr. 173-XVI, din 22 iulie 2005.

În plus, fără a se opune făţiş actualului format internaţional de negocieri „5+2”, Berlinul nu are nimic împotriva unui format „1+1” (Chişinău-Tiraspol, adică Moscova).

Nu suntem noi în măsură să o consiliem pe doamna cancelar Angela Merkel. Berlinul îşi urmăreşte, ca şi în perioada dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, propriile interese în relaţiile cu Moscova. Totuşi, când este vorba despre integritatea Republicii Moldova şi despre Constituţia noastră, trebuie să-i amintim cancelarului german că chiar ţara dumneaei ne oferă un precedent interesant în această materie. Analogiile sunt potrivite. Precum se ştie, Constituţia Germaniei a fost adoptată fără acordul celui mai mare land federal, Bavaria. Faptul însă nu înseamnă că pe teritoriul landului Bavaria nu ar trebui să fie acceptată şi respectată Constituţia germană. Dacă unei marionete a Kremlinului ca Igor Smirnov, trimis în misiune în ţara noastră, nu-i place Constituţia şi legile Republicii Moldova, respectivul nu are decât să se repatrieze în ţara de baştină, al cărei cetăţean este. Coroborând mai multe informaţii care au devenit deja cunoscute din culisele consultărilor periodice ruso-germane privind federalizarea Republicii Moldova şi permanentizarea prezenţei militare ruse în ţara noastră, avem suficiente temeiuri să tragem concluzia amară că actuala noastră Constituţie şi legislaţia privind statutul localităţilor din stânga Nistrului nu-i convine nu atât unui bandit ca Smirnov, cât nu le convin Moscovei şi Berlinului, ambele doritoare să-şi rezolve un şir întreg de probleme bilaterale pe seama Chişinăului.

Doamna Angela Merkel a lăsat impresia clară că nu înţelege sau nu doreşte să înţeleagă că federalizarea Republicii Moldova cu Tiraspolul înseamnă, de fapt, federalizarea cu Moscova.

Doamna Angela Merkel nu este doar succesoarea domnului Helmut Kohl la preşedinţia Uniunii Creştin Democrate (CDU), ci şi o continuatoare a liniei politice trasate de acesta, acum două decenii în politica externă a Germaniei pe dimensiunea răsăriteană. Helmut Kohl, reunificatorul Germaniei, a susţinut întotdeauna ca Europa trebuie să se sprijine pe cei doi piloni ai săi: Uniunea Europeană (UE) şi Comunitatea Statelor Independente (CSI), adică zona de influenţă şi control a Moscovei. Pe scurt, fiecare cu sfera sa de influenţă! Iar Republica Moldova, în accepţia politicii externe germane, trebuie să rămână în sfera de influenţă a Rusiei. Pentru atingerea acestui obiectiv, ar urma ca ţara noastră să fie federalizată, iar prezenţa militară rusă permanentizată. Nu întâmplător, în cadrul întrevederii cu Filat, doamna cancelar s-a limitat să se refere doar la Parteneriatul Estic, nu şi la o perspectivă, fie şi ipotetică, de aderare a Republicii Moldova la UE.

Este cert că Germania joacă geopolitic în aceeaşi echipă cu Rusia. Idila de astăzi a Berlinului cu Moscova pare ca trasă la xerox după marea frăţie şi iubire ruso-germană dinaintea ultimei conflagraţii mondiale, cu tot cu nenorocitul Pact Ribbentrop-Molotov. Dacă nu ar fi fost aşa, cancelarul german ar fi vorbit în alţi termeni despre ocupaţia militară rusă din răsăritul Republicii Moldova şi despre necesitatea încetării ei necondiţionate. Nu a fost însă să fie. Moscova contează enorm pentru interesele Berlinului. Chişinăul – deloc sau aproape deloc.

Pentru a afla atâta lucru, nu era nevoie ca Vladimir Filat să meargă repetat la Berlin. Sub rezerva cazului că acesta s-a deplasat în capitala Germaniei nu pentru informare şi consultări, cât pentru primirea de instrucţiuni clare asupra a ceea ce are de făcut conform planului ruso-german prestabilit.


Sfârşitul Păcii Reci. Moscova ameninţă cu un nou Război Rece

Mai 19, 2011

Pacea Rece, cum a fost numită perioada instalată odată cu încheierea Războiului Rece dintre URSS şi Occident, riscă să ia sfârşit. Miercuri, 18 mai, preşedintele rus Dmitri Medvedev a ameninţat pe un ton ferm, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute la Centrul de inovare Skolkovo de lângă Moscova, în faţa a peste 800 de jurnalişti ruşi şi străini, că ţara sa ar putea renunţa la un nou tratat de dezarmare nucleară cu Statele Unite ale Americii. Medvedev a precizat că Rusia îşi va spori capacităţile nucleare şi că un nou Război Rece este inevitabil dacă Occidentul, în general, şi SUA, în particular, nu vor accepta cooperarea cu Moscova în proiectul unui sistem comun ruso-occidental de apărare antibalistică. Rusia este foarte deranjată de scutul american antirachetă care, consideră oficialii ruşi, ar fi îndreptat, de fapt, împotriva sa, nu împotriva unor state ca Iranul, care nu dispun de capacităţi balistice.

Ameninţările ruseşti, formulate la 18 mai, privind o nouă cursă a înarmărilor şi un nou Război Rece nu sunt singurele pe care Moscova le-a proferat în ultimii ani. Subiectul Războiului Rece a fost prezent constant în discursul public al actualului deţinător al fotoliului de la Kremlin. Să punctăm câteva dintre opiniile exprimate de Dmitri Medvedev pe marginea acestui subiect.

La 26 august 2008, preşedintele Rusiei a declarat, într-un interviu acordat postului de televiziune „Russia Today”, că ţara sa nu se teme de reluarea Războiului Rece. „Nu ne temem de nimic, inclusiv de perspectiva unui nou Război Rece, pe care noi, bineînţeles, nu îl dorim. În această situaţie, totul depinde de poziţia partenerilor noştri”, a spus Medvedev, precizând că dacă occidentalii „vor alege scenariul confruntării, ei bine, noi, care am trăit în condiţii diferite, vom trece şi peste asta”.

În replică, la 27 august 2008, ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, David Miliband, aflat într-o vizită la Kiev, a declarat: „Noi nu dorim un nou Război Rece, iar lui Dmitri Medvedev îi revine responsabilitatea ca un asemenea război să nu se declanşeze”.

La 1 octombrie 2008, Medvedev era sigur că un Război Rece care să opună Rusia şi Statele Unite nu e posibil. „Între noi nu există nici un fel de divergenţe ideologice în jurul cărora ar putea începe un Război Rece sau vreun alt fel de război”, declara acesta în cadrul întâlnirii sale cu premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero.

La 4 decembrie 2008, într-un interviu acordat presei din India, Dmitri Medvedev excludea posibilitatea revenirii la confruntarea dintre Rusia şi Occident. „Nu cred că ne-am afla în ajunul unei reeditări a Războiului Rece”, a declarat el, arătând că „Nu există motive ideologice. Anterior existau cel puţin o justificare ideologică: două lumi, două sisteme, competiţia dintre ele. Astăzi avem aceleaşi valori. Este necesar doar să ajungem la aceeaşi înţelegere a acestor valori. Ceea ce este cel mai complicat”. Medvedev a mai precizat că „a vorbi despre apariţia unui nou Război Rece sau despre lăsarea unei noi cortine este absurd şi contraproductiv”.

La 2 aprilie 2010, şeful statului rus a reiterat poziţia ţării în aceeaşi chestiune, într-un interviu acordat postului american de televiziune „ABC News” dinaintea vizitei sale la Washington, subliniind că „Războiul Rece este un lucru plictisitor. Nimănui nu-i este bine din cauza lui. Se cheltuiesc sume uriaşe de bani, viaţa devine tot mai încordată şi mai încordată” şi promiţând că va face „totul ce depinde de mine pentru ca Războiul Rece să nu mai revină niciodată pe planeta noastră şi să nu mai umbrească relaţiile cu Statele Unite ale Americii şi cu oricare altă ţară din lume”.

La 7 mai 2010, într-un interviu acordat publicaţiei moscovite „Izvestia”, Dmitri Medvedev constata cu sinceritate: „În ţara noastră oamenii nu au încredere nici în America, nici în alte ţări ale Alianţei Nord-Atlantice, nici în alţi mari actori pe scena internaţională. În legătură cu ce este această neîncredere? Este în legătură cu istoria noastră, cu modul nostru de a ne percepe reciproc. Ne amintim cu toţii ce a fost în perioada sovietică”. El avea să mai spună, în acelaşi interviu: „Dacă este să privim ce se discută în parlamentele şi structurile politice ale altor ţări, uneori rămâi crucit. Se păstrează rudimente ale Războiului Rece, nişte prostii, dacă este să o spunem pe şleau, şi, în particular, şi în ceea ce priveşte restricţiile impuse altădată Uniunii Sovietice, şi în ceea ce priveşte închipuirea până şi despre modul în care este totul tocmit la noi, chiar şi la nivelul vieţii de zi cu zi”.

Miercuri, 18 mai 2011, preşedintele rus a emis, între altele, următoarele consideraţii: „Sper ca ei (NATO) să dea curs problemelor propuse de preşedintele Barack Obama şi de mine, şi vom putea să creăm un model de apărare antirachetă. Dacă nu, atunci va trebui să luăm măsuri, vom fi obligaţi să forţăm dezvoltarea potenţialului nostru nuclear”; „Ar fi un scenariu foarte prost. Acest scenariu ne va duce înapoi, în era Războiului Rece”.

Când ne referim la un subiect atât de sensibil cum este confruntarea dintre Rusia şi Occident şi tot ce înseamnă acesta (UE, NATO, SUA etc.) este mai bine să-i lăsăm pe actorii implicaţi să vorbească. Pentru acest motiv ne-am îngăduit să prezentăm pasajele de mai sus din discursul preşedintelui rus.

Frustrările Rusiei, exprimate de preşedintele Medvedev, precum şi ameninţările cu reluarea Războiului Rece vin, evident, din faptul că Moscova a pierdut în ultimele două decenii foarte mult din poziţiile ei de altădată pe arena internaţională. Rusia nu mai este astăzi o supraputere mondială. Totodată, trebuie să interpretăm ameninţările preşedintelui rus şi din perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor din Rusia, o ţară a diferenţelor şi chiar a contrastelor tot mai accentuate dintre pături sociale, regiuni şi popoare. O populaţie ca cea rusă, cu puternice nostalgii după gloria fostei URSS, nutreşte resentimente faţă de Occident şi poate fi flatată printr-un discurs electoral de tipul celui din perioada Războiului Rece dintre Rusia şi Lumea liberă euroatlantică. Astfel, apelarea la limbajul demagogic al „cetăţii ruse ameninţate” de Occident, chiar dacă vine în răspăr cu nevoia reală de modernizare a Rusiei cu sprijinul vesticilor, pică cum nu se poate mai bine. S-ar putea ca anume aceasta să fie interpretarea corectă a ameninţărilor preşedintelui Medvedev de miercuri, 18 mai.

Pacea Rece este oricum pe sfârşite. Îi va urma o Pace Caldă sau un Război Rece? Cât preţ trebuie să punem pe ameninţările Rusiei? Care va fi replica Occidentului? Vom avea pe continent un singur sistem antirachetă sau două? Va accepta Rusia sau va respinge mâna întinsă a americanilor şi europenilor pentru a se moderniza? Sau se va înconjura cu noi cortine, fierbând în propriul suc până la fragmentare şi disoluţie iminentă?

Aşa sau altminteri, în situaţia în care Moscova agită, la modul serios sau din motive interne, spectrul confruntării cu lumea occidentală, când ni se reaminteşte tot mai insistent despre noi linii de divizare pe continent şi despre lăsarea unei grele Cortine de Fier, este potrivit să ne punem întrebarea firească: cum se va poziţiona Republica Moldova în context?

O reeditare a Războiului Rece ar însemna pentru noi, inevitabil, rămânerea sau trecerea de o parte sau de alta a ceea ce astăzi numim Cortina de Aur a UE şi NATO de pe Prut, element al decorului geopolitic care, tot pe Prut, a înlocuit vechea şi ruginita Cortină sovietică de Fier.

De fier sau de aur, pe Prut sau dincolo de Nistru, cortina tot cortină rămâne, închizând orizontul nostru fie dintr-o parte, fie din alta. Chişinăul trebuie să decidă. Sperăm că va decide aşa cum dictează interesul naţional.


PRUT – TRUP RUPT sau despre debelatio de la 16 mai 1812

Mai 17, 2011

Scriam pe blogul meu, acum exact doi ani, cu ocazia împlinirii a 197 de ani de la răşluirea din trupul viu al Moldovei a părţii ei de răsărit, numită mai târziu Basarabia: „La 16 mai 2009 nici un ziar nu a scris despre această tristă aniversare, nici un post de radio sau de televiziune, fie la Chişinău, la Iaşi sau la Bucureşti, nu şi-a amintit de marea tragedie întâmplată în istoria noastră la 16 mai 1812. Pe câţi oare îi mai doare astăzi cu adevărat 16 mai 1812?”. Începând cu 16 mai 1812, denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea literelor sale, a început să fie citită TRUP RUPT! 16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.

Acum suntem la o distanţă de 199 de ani de la semnarea de către ruşi şi turci, în Hanul armeanului Manuc bey din Bucureşti (agent în serviciul Rusiei, cu o contribuţie directă la raptul teritorial din 1812), a acelei nenorocite hârtii prin care Rusia ţaristă şi Turcia otomană sfârtecau Principatul Moldovei. De această dată, presa de limbă română de pe ambele părţi ale Prutului a fost mai sensibilă şi a abordat subiectul, de regulă şi din păcate, doar sentimental şi patriotard.

Cel mai mare voievod român din toate timpurile, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, cel mai mare compozitor român, George Enescu, cu toţii fii ai vechii Moldove, vor fi în continuare revendicaţi de ambele maluri ale Prutului, ca dovadă că sângele apă nu se face, indiferent de meandrele istoriei noastre chinuite şi contorsionate.

La anul vom aniversa două secole de la crima istorică comisă de cele două imperii împotriva naţiunii noastre. Este de aşteptat că atât partida naţională, cât şi partida imperială (sau cea moldovenistă, filoimperială), se vor raporta, fiecare în felul său, diametral opus celui al părţii adverse, la eveniment. Putem presupune de pe acum că dezbaterea publică va rămâne la cotele de anul acesta, cu simpla diferenţă că accentele se vor îngroşa. Manipularea istoriei va fi la ea acasă în ograda moldovenismului filoimperial de la Chişinău. Singurul subiect nou care va fi atacat în mod inevitabil va fi cel al succesiunii juridice, al legitimării sau falsei legitimări istorice a Republicii Moldova, văzută ca auxiliară a Moscovei.

Declaraţia de independenţă din 27 august 1991, în încercarea de a aduce claritate asupra lucrurilor, parcă ar vrea dinadins să ne ducă într-o zonă a confuziilor periculoase, atunci când se referă la „statalitatea neîntreruptă” şi la raptul teritorial din 1812, sugerând o succesiune juridică între Ţara Moldovei şi actuala Republică Moldova, dar şi, ceea ce este mai mult decât interesant de observat, între România interbelică şi Republica Moldova. Să urmărim textul a trei alineate din actul de naştere al Republicii Moldova: „Având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale; Considerând actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei; Subliniind că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încâlcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.”. Vom reţine că doi dintre termenii dihotomici cu care operează Declaraţia de independenţă sunt: „moldoveni” şi „limba română”, parcă accentuând dilema identitară şi vrând să sugereze că o chestiune ca cea a succesiunii de drept a statului ar rămâne deschisă.

Aşadar, să vedem cine este succesorul de drept al Ţării Moldovei, pentru a anticipa orice speculaţie la care se va deda tot mai mult în continuare partida imperială şi cea moldovenistă proimperială. Părerea noastră este că între Republica Moldova, ca stat constituit la 27 august 1991, şi Ţara Moldovei nu există nici un fel de continuitate juridică. Poate cineva demonstra contrariul? Evident că nu. Faptul că exprimăm acest punct de vedere nu înseamnă că am fi adepţii revizionismului sau iredentismului, oricare ar fi sensurile pe care li le atribuie unii sau alţii. Noi acceptăm realităţile politice şi ne asumăm întreaga istorie naţională aşa cum a fost ea. Preocuparea noastră majoră este ca Lumea Românească de astăzi, prin cei doi moduli politici de bază ai săi, România şi Republica Moldova, să prospere şi să se consolideze spre binele cetăţenilor din cele două state, lăsându-i lui Dumnezeu teren de acţiune privind destinul nostru viitor.

Precum se ştie, etnia română a fost, pe întreg parcursul evului mediu şi până în secolul XIX, o naţiune tristatală, multistatalitatea fiind un fenomen obişnuit în cazul tuturor naţiunilor de talie mare sau medie din Europa timpului respectiv. Unul dintre statele noastre naţionale a fost Ţara Moldovei. Dreptul internaţional public numeşte desfiinţarea unui stat de către altul sau întreruperea suveranităţii unui stat pe o parte importantă a teritoriului său, prin ocupaţie străină şi subjugare, cu termenul latin debelatio. Ocupaţia austriacă din 1775 a părţii de nord a Ţării Moldovei şi ocupaţia ţaristă din 1812 a jumătăţii de răsărit a Ţării Moldovei reprezintă cazuri clasice de ocupaţie şi subjugare, adică de debelatio. Cu precizarea că aceste cazuri de debelatio (ocupaţie şi subjugare), invocate, în principiu, corect în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nu au fost niciodată complete, ci doar parţiale. Din respect faţă de adevărul istoric trebuie să observăm că ele se referă însă strict la Ţara Moldovei, care, în 1859, s-a unit (prin fuziune, nu prin absorbţie, am spune astăzi în termeni juridici curenţi) cu Ţara Românească (Muntenia sau Valahia), constituind Principatele Unite. La rândul lor, Principatele Unite s-au numit, din 1 iunie 1866, România, după numele etniei fondatoare. Judeţele basarabene Bolgrad, Cahul şi Ismail au făcut parte, până în 1878 (Pacea de la Berlin), din Ţara Moldovei, Principatele Unite şi, respectiv, România. Putem vorbi despre o perfectă continuitate juridică, din 1359 până astăzi, între Ţara Moldovei, Principatele Unite şi România, indiferent de tipurile de regim care s-au succedat. Nicăieri, pe această linie neîntreruptă de continuitate juridică şi succesiune statală nu apare şi nici nu avea cum să apară Republica Moldova, născută pe ruinele defunctei URSS.

În paralel, în planul succesiunii bisericeşti însă, există loc pentru analogii interesante, întrucât Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu existenţă neîntreruptă din 1401 până astăzi, este unul dintre precursorii Patriarhiei Române, care o succede ascendent. Pe de altă parte, Mitropolia autonomă a Basarabiei de astăzi este, tot prin analogie, un fel de echivalent ecleziastic al actualei Republici Moldova, pe când Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) este un fel de analog al puterii de ocupaţie rusească, care, prin titulatură şi aspiraţii expansioniste afişate, ridică pretenţii asupra spaţiului şi moştenirii vechii Mitropolii a Moldovei cu reşedinţa mai întâi la Suceava, iar mai apoi la Iaşi.

Aşadar, în accepţia dreptului internaţional clasic şi modern, România este singurul succesor juridic ascendent al Ţării Moldovei cu capitala la Suceava şi Iaşi, iar în accepţia dreptului canonic ortodox, Patriarhia Română este singurul succesor juridic ascendent al Mitropoliei Moldovei cu reşedinţa la Suceava şi Iaşi. Impostura structurii locale a Patriarhiei Moscovei ţine de evidenţe şi nu se sprijină pe dreptul canonic ortodox, invocând în favoarea sa doar „dreptul forţei”, adică dreptul ocupantului de la 1812 şi 1940, aşa cum este el menţionat şi în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.

Chestiunea continuităţii sau succesiunii juridice şi de stat nu este reflectată expres în nici unul dintre actele normative interne ale României de astăzi. Faptul lasă loc pentru interpretări eronate şi speculaţii şi manipulare, alimentând tendinţe şi reflexe expansioniste în raport cu statul român modern, mai cu seamă din partea unor cercuri politice de la Chişinău, aliniate sau arondate intereselor centrului de putere responsabil pentru acel nenorocit debelatio din 1812.

Pentru a vedea cum procedează alte state în cazuri similare, vom observa, cu titlu de fapt divers, că, bunăoară, Federaţia Rusă se revendică oficial a fi succesor (continuator) juridic al tuturor formaţiunilor statale care au precedat-o. Astfel, Legea federală a Federaţiei Ruse cu privire la compatrioţii de peste hotare, nr. 99-F3, din 24 mai 1999, cu completările şi modificările ulterioare, prevede în Preambulul său: „Federaţia Rusă este succesoare şi continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSSFR) şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituţia cetăţeniei ruse este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii ruse”.

Extrapolând situaţia, am putea să ne imaginăm că un text similar de lege, adoptat la Bucureşti, ar trebui să arate cam astfel: „România este succesoare şi continuatoare de drept a Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Populare Române şi a Republicii Socialiste România. Instituţia cetăţeniei române este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii române”. Aici este însă vorba doar despre imaginaţie şi deziderat, întrucât, oricât am scruta ansamblul cadrului legislativ românesc, nu vom putea găsi nimic de genul acesta.

Rămânând pe linia extrapolărilor şi ţinând cont de realităţile istorice, nimeni nu-şi poate imagina un text de lege asemănător adoptat de Legislativul de la Chişinău: „Republica Moldova este succesoare şi continuatoare de drept a Ţării Moldovei, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)”. Firul continuităţii statale de drept, care să lege Republica Moldova de astăzi de vechiul stat naţional (românesc) al Ţării Moldovei, este rupt. Ruperea lui s-a produs la 16 mai 1812, prin acel debelatio parţial, când suveranitatea Ţării Moldovei a fost suspendată prin răşluirea, ocuparea şi subjugarea părţii de la răsărit de Prut a ţării de către Imperiul Ţarist, cu mârşava complicitate a Imperiului Otoman.

Unde mai pui că, prin Constituţia sa, România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, pe când Republica Moldova refuză formula şi, prin Constituţia din 1994, declară că „este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, adăugând articolul nehotărât „un” şi omiţând termenul „naţional”, pentru a nu fi nevoită să precizeze denumirea naţiunii. Marea problemă a Republicii Moldova este dacă va reuşi sau nu să devină stat naţional. Şi dacă va deveni vreodată, trebuie să ne întrebăm de pe acum: ce fel de stat naţional anume va fi?

Sub ochii noştri se poartă astăzi un adevărat război de revendicare a continuităţii juridice şi moştenirii istorice a Ţării Moldovei, victima tratatului ruso-turc semnat la Bucureşti în neagra zi de 16 mai 1812. Suntem abia la începutul acestui război, care va dura ceva timp. Pericolele pe care le prezintă acesta ţin de riscul real al unui nou debelatio realizat prin acel soi de ocupaţie şi subjugare subtilă pe care ne-am obişnuit să-l numim cu un cuvânt ciudat: transnistrizare. Datele contextului istoric s-au schimbat, evident, de la 1812 încoace. Singura diferenţă dintre vechiul şi actualul peisaj geopolitic în care ne aflăm este că astăzi ruşii nu mai discută cu turcii, ci cu germanii, ca şi în 1939.

Întâmplător sau nu, anume în fatidica zi de 16 mai premierul Filat a anunţat că pleacă iarăşi la Berlin pentru a discuta, după cum ne-a spus chiar el, prefaţându-şi vizita, „chestiunea transnistreană”. Va deveni oare Vladimir Filat un nou Manuc bey al timpurilor noastre?

Şi dacă tot am recurs la tristul joc de cuvinte „Prut – trup rupt!”, nu am vrea să credem că celălalt râu important din „spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale” ne va oferi, la două secole distanţă de 16 mai 1812, prilejul să spunem, într-o dureroasă îngânare, „şi Nistrul – sinistru!”

16 mai 2011

Expansiunea rusă în jurul Mării Negre (1700-1812)

Expansiunea rusă în jurul Mării Negre (1700-1812)


Amarul zis dulce sau Otravă curată pentru românii noştri

Aprilie 21, 2011

„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!”

Isaia 5:20

Zilele acestea am avut prilejuri de mare amuzament. În disperare de cauză, nişte oameni teleghidaţi şi cu capul în nori s-au aşternut pe glume geopolitice şi s-au apucat de zor de construcţia identităţii etnice „moldoveneşti”, uitând că epoca sovietică a apus de mult cu tot cu instrumentarul ei represiv, iar cine se pune în poară cu Dumnezeu este din pornire sortit eşecului.

Gluma-i glumă, dar ne-am interesat mai îndeaproape de „megaproiectul moldovenist”. Chişinăul este totuşi un oraş mic şi oricine poate lesne obţine detalii despre un proiect ca acesta. După cum am aflat din surse bine informate şi documentate, importante fonduri financiare le-au fost alocate unor agenţi de influenţă de la Chişinău pentru reanimarea curentului moldovenist de sorginte antiromânească. Dacă anterior aceste finanţări se limitau la elaborarea şi tipărirea unor ciudăţenii editoriale ca „Dicţionarul moldovenesc-românesc” şi a tot felul de „istorii” sau fiţuici de presă de două parale, de această dată finanţările vizează spaţiul virtual.

Un nou site a apărut pe internet: moldovenii.md. Fel de fel de securişti, mai vechi şi mai noi, de la Chişinău, dar mai ales de la Tiraspol, îi tot fac reclamă pe reţelele de socializare. În plus, sponsorii generoşi (şi de peste hotare) ai proiectului au scos sume grase din buzunar şi, drept urmare, capitala noastră a fost împânzită, cu aprobare de la primărie, de sute de panouri publicitare, de toate dimensiunile, ale respectivului site. Mai mult, portaluri de internet precum unimedia.md s-au apucat să-i facă publicitate din greu, contra cost, evident, căci aceiaşi sponsori nu se zgârcesc la bani, bugetul fiind unul pe potriva mizelor şi a iluziilor nutrite. Judecând după amploarea propagandei şi a mijloacelor tehnice de care se serveşte, putem deduce că acestea sunt acoperite de mai multe milioane bune de euro veniţi din afara ţării.

Autorii proiectului moldovenii.md stau, deocamdată, pitulaţi cu mult curaj în umbra anonimatului şi nu fac altceva decât să gâdile, de-a oarba, de te apucă râsul-plânsul, orgoliile regionale ale moldovenilor dintre Prut şi Nistru, poate-poate li se ridică lor, sărmăneilor, poftă să nu mai fie ceea ce i-a făcut Dumnezeu, adică etnici români. „Proiectul nostru – este începutul acestei lupte. Nu căutaţi autorul – sîntem mulţi, site-ul acesta-i sufletul moldovenilor, trecutul nostru, prezentul şi o puternică proiecţie spre viitor a unui popor deocamdată sărac material, dar bogat spiritual. Nu căutaţi autorii dintr-o curiozitate inutilă, la toate întrebările Vă va răspunde site-ul şi reprezentanţii noştri, studiaţi materialele site-ului şi veţi găsi ceea, ce are o valoare reală. Vă veţi regăsi, şi împreună cu noi, fiecare la locul său, veţi întra în rîndurile celor, care intenţionează hotărît să plaseze poporul şi ţara noastră printre naţiunile şi popoarele de frunte ale lumii în cel mai apropiat timp”, spune cu acelaşi aplomb şi „curaj moldovan” o numeroasă liotă de simbriaşi anonimi şi, precum se vede, destul de agramaţi ai străinilor.

Proiectul despre care vorbim vine să întregească un peisaj mai larg, în care au apărut alte proiecte şi concepte complementare ca cel al „Moldovei Mari”, relansat de Igor Dodon (spre subţierea şanselor lui electorale în locale), al combaterii „iredentismului” românesc de către Marian Lupu (spre limpezirea imaginii sale de rusofil), al organizării la Iaşi şi Vaslui, pe principii „etnice”, a unei „Comunităţi a Moldovenilor din România” (spre developarea unor reţele şi tentacule securistice întinse peste Prut), al ideii naţionale moldoveneşti (în sens etnic), îmbrăţişate de Nicolae Chirtoacă (spre confirmarea că cine a fost deconspirat o dată va mai fi), al „pericolului românizării”, fluturat de Igor Smirnov (spre nedezminţirea banditului geopolitic), al interzicerii alfabetului românesc „subversiv” în şcolile noastre de peste Nistru (spre necazul celor peste 50 de mii de elevi de origine etnică română) sau al includerii „întregii Moldove”, de către Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii, în Lumea Rusă, concept vehiculat tot mai des înaintea inspecţiei canonice a patriarhului Kiril la Chişinău, din octombrie anul curent (spre eterna aducere aminte că unii sunt mai mult slujitori ai stăpânirilor lumeşti decât ai lui Dumnezeu, dar şi spre bucuria fiască a ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurca, un preaplecat credincios al Bisericii ruse).

Sub aspect grafic, site-ul lasă impresia că a fost gândit şi realizat de profesionişti. Aceştia au lucrat cu metodă şi sistematic, prezentând orice manifestare culturală şi spirituală românească din spaţiul Republicii Moldova ca fiind moldovenească şi doar moldovenească, fără vreo tangenţă cu (horribile dictu!) ceilalţi români, cu România şi cu Lumea Românească în ansamblul ei.

Fiind redactate în limbile română (ortografia cu î din i) şi rusă, textele abundă voit de confuzii între Republica Moldova de azi şi Moldova istorică, sunt pline de falsuri şi preiau, într-o formă ceva mai şlefuită, spre amuzamentul cititorilor, vechile clişee ale propagandei sovietice privind „ocupaţia românească”, „diferenţele” dintre etnicii români din stânga şi din dreapta Prutului etc., etc.

Compartimentele şi subcompartimentele site-ului sunt: Noi, moldovenii (etnogeneza moldovenilor, despre limba moldovenească, apartenenţa la Naţiune, contribuţia moldovenilor la crearea României, rolul culturii moldoveneşti la crearea culturii României, De ce nu suntem români? Dicţionarul rus-moldo/român), Catehismul (Ţara şi naţiunea, Tineretul şi politica,  Mediul de trai, Familia), Istoria (Retrospectiva civilizaţiilor antice, Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri până în prezent, Domnitori şi conducători, Simbolurile Moldovei istorice, Forţa spirituală a Statului Moldovenesc), Cultura (Costumul popular, Muzica, Literatura, Teatrul, Arhitectura, Artele plastice, Meşteşuguri populare, Cinematografia, Ornamentul naţional, Sărbători şi obiceiuri), Strategia de dezvoltare, Muzica (Dansul moldovenesc, Muzica moldovenească, Compozitori, interpreţi, formaţii muzicale, Partituri şi manuale de muzică, Concursuri, festivaluri, proiecte muzicale, Karaoke), Bucătăria (Alimentaţia tradiţională, Reţete culinare, Bucate de sărbătoare, Bucate mănăstireşti, Bucate de post, Conserve de casă, Secretele bucătăriei), Natura şi turismul (Zonele geografice ale Moldovei, Rezervaţii, Resurse acvatice, Flora şi fauna Moldovei, Monumente ale naturii, Turismul în Moldova), Biblioteca (Audio, Video, Fotografii, Publicaţii).

Cine va avea răbdarea să parcurgă năstruşniciile de pe site-ul cu pricina, va descoperi o groază de clişee ale propagandei sovietice despre moldovenii care provin de la volohi, care volohi, la rândul lor, provin de la daci, care daci ar fi fost un fel de slavi, despre faptul că nu avem nimic în comun cu Roma, dar avem prea multe legături cu Moscova, despre întemeierea Republicii Moldova „în anul 1359”, despre „limba moldovenească”, „limba valahă” şi „limba vlahă”, despre „ocupaţia română” a Republicii Moldova create în 1359, despre „de ce nu suntem români” şi de ce trebuie să ne izolăm de români şi să ne aruncăm în braţele confraţilor slavi de răsărit, despre faptul că tricolorul roş-galben-albastru nu este drapelul nostru, iar stema de stat a Republicii Moldova ar fi o stemă străină şi despre atâtea şi atâtea alte trăsnăi gândite drept platformă a moldovenismului exclusivist, isteric, paranoic şi agresiv.

Nu ne vom pune mintea cu aceşti lefegii ai străinilor care s-au angajat să creeze un trib al moldovenilor care să practice canibalismul, mâncându-se între ei şi mâncându-şi consângenii de dincolo de Prut, pe criteriul numelui generic sau local. Am vorbit altădată pe larg în FLUX despre numele de Român şi Moldovean, subliniind sinonimia dintre etnonimul „Român” şi infranimul „Moldovean”, precum şi deosebirea dintre ele ca politonime. Rezumând cele afirmate anterior în acest subiect, trebuie să arătăm din nou că, sub aspect etnic, „Român” şi „Moldovean” înseamnă acelaşi lucru: Nu toţi românii sunt moldoveni, dar toţi moldovenii sunt români. Spunând moldovean, spui român, aşa cum spunând maghiar spui ungur, spunând german spui neamţ, spunând rom spui ţigan, spunând gruzin spui georgian, spunând elen spui grec şi tot aşa…

Ne limităm acum la a sesiza existenţa unor noi tentative bine plătite de resuscitare a tribalismului moldovenesc, de derutare identitară a majorităţii etnice româneşti din Republica Moldova, de înlesnire a asimilării românilor din Ucraina, de provocare (până la încercări de destabilizare) a României, dar, mai ales, de oferire de „argumente” pentru propaganda separatistă de la Tiraspol care atâta şi aşteaptă să i se vorbească despre frontiera de răsărit a… Republicii Moldova de la 1359, care frontieră nu depăşea linia Nistrului.

Sângele apă nu se face. Nu am ales noi să fim români, ne-a făcut Dumnezeu aşa. Nu este un merit şi nici nu este o ocară. Este un dat identitar pe care îl primim cu recunoştinţă, fără a ne certa cu Cel de Sus. Nu ne-am pierdut conştiinţa etnică timp de un secol sub ţarii ruşi, nu ne-am pierdut-o timp de jumătate de secol sub soviete, iar acum cu atât mai mult nu ne-o vom pierde. Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, dar suntem şi români, fii ai Neamului Românesc. Suntem etnici români, dar suntem şi cetăţeni ai Republicii Moldova. Identităţile multiple ca şi dubla loialitate sunt posibile. Exclusivismul conflictual nu este partea noastră, ci, dimpotrivă, suntem adepţii inclusivismului conciliant. Cine ridică stindardul antiromânismului sapă la rădăcina Republicii Moldova, punându-i securitatea şi viitorul în primejdie. Este evident că tribalizarea nu va trece, oricât s-ar opinti anonimii de la „moldovenii.md” şi stăpânii lor din afara micii şi tinerei noastre Republici Moldova.

În încheiere, nu ne putem abţine să vă prezentăm fragmente din Manifestul afişat de anonimii autori ai site-ului. Vă servim copios câteva pasaje pline de năzdrăvănii moldoveniste, destinate naivilor sau, cum se spune pe la noi, pentru proşti, categorie din care cititorii noştri nu fac parte, de bună seamă.

Vlad CUBREACOV, FLUX

 Citiţi şi vă cruciţi!

Republica Moldova, „statul nostru (…) întemeiat în 1359”

„Nimeni nu ştie de cînd există cuvintele „Moldova”, „Moldoveni”. La fel, nimeni nu cunoaşte originea acestor cuvinte. Posibil, este unul dintre toponimele (denumirea oraşului, aşezării) geto-dacilor, numele oraşelor şi cetăţilor cărora se terminau cu „dava” – Argidava, Buridava, Petrodava, Rusidava … Moldava. Posibil este numele unuia dintre triburile indo-europene antice, care mii de ani în urmă s-au stabilit cu traiul între Carpaţi şi Nistru sau o parte a teritoriului, ocupată de aceste triburi. Evident, că aceşti termeni au o origine mult mai veche decît a statului nostru, care, conform surselor scrise cunoscute, a fost întemeiat în 1359”.

Naţiune etnică şi politică…

Numele străvechi al poporului nostru, a ţării noastre şi a limbii ne mîngîie auzul, ne este drag şi aproape inimilor noastre, acest nume l-am moştenit de la strămoşii ce au făurit istoria glorioasă a statului, mulţi dintre care şi-au dat viaţa pentru ţară cu numele-i pe buze. Acest nume e în sîngele şi sufletele noastre. Acest nume ne ajuta să evităm asimilarea de către popoarele mai numeroase, să ne creăm cultura noastră remarcabilă, să ne păstrăm simbolurile, istoria, limba şi memoria strămoşilor noştri celebri. Acest nume este strîns legat de pămîntul nostru, pe care-l iubim, datorită acestui nume sîntem printre cele 200 de naţiuni, care-şi au propria statalitate”.

Popoarele „moldovean şi valah”, cărora valahii „experimentaţi în intrigile politice” le-au impus un nume străin – „români” şi numele statului „România”

„Reprezentanţii intelectualităţii şi militarilor noştri, dispuşi romantic, au jucat un rol decisiv în unirea Moldovei şi Valahiei. Anume moldovenii, care concepeau importanţa unirii a două popoare frăţeşti într-un stat unic, ca condiţie necesară pentru păstrarea lor, au contribuit hotârîtor la asigurarea ideologică, politică şi militară a acestei uniri. Din nefericire, realizînd aceste scopuri, actuale la timpul lor, înaintaşii noştri nu au atras atenţia cuvenită importanţei respectării acordurilor internaţionale privind numele statului şi a poporului, apărut în urma acestei uniri. Ei nu au observat, pasionaţi de procesul unirii propriu-zis, că au fost devansaţi de valahii mai puţin romantici, dar mai experimentaţi în intrigile politice, mai numeroşi, mai pragmatici şi energici, care le-au impus popoarelor noastre un nume străin – „români” şi numele statului „România”. Înaintaşii noştri celebri, avînd cele mai bune intenţii, au fost prinşi în capcana, din care aşa şi nu au reuşit să scape, trăgînd după sine o bună parte a poporului moldovenesc. Şi aici ar fi potrivit citatul din clasicul literaturii moldoveneşti Alecu Russo din anii 50 ai secolului al XIX-lea: „…Săracu Ştefan-vodă, unde-i să vadă…? Nu mai sîntem moldoveni, ci români… Mi-e teamă că în ziua de pe urmă, cînd trîmbiţa cerească ne va chema la Judecata cea mare, nu ne vom putea înţelege cu strămoşii noştri, nici în limbă, nici în idee…”.”

„Savanţii nepărtinitori concep că noi, la sigur, nu suntem urmaşii Romei”

„Timp de 150 de ani, savanţii din Moldova, România şi alte ţări au cules o cantitate enormă de date şi artefacte, care demonstrează clar: populaţia, care locuieşte astăzi în Moldova şi România contemporană are rădăcini adînci, seculare pe acest teritoriu, justificate de izvoarele arheologice, antropologice, genetice, lingvistice şi culturale. Astăzi savanţii nepărtinitori concep, că noi, la sigur, nu sîntem urmaşii Romei, avem propria istorie şi cultură bogată, mult mai veche decît a Romei, care vin din adîncul veacurilor şi care s-au format nu pe undeva, ci pe pămîntul nostru – în spaţiul Nistreano-Carpato-Dunărean”.

Iarăşi despre… „ocupaţia română”

„Spre nefericire, unii dintre compatrioţii noştri – politicieni, reprezentanţi ai ştiinţei istorice, intelectualităţii de creaţie şi pedagogice, fără a face eforturi pentru studierea istoriei poporului său, caută să repete evenimentele secolului al XIX-lea, care s-au petrecut în Moldova de peste Prut şi cele de la începutului anului 1918, cînd teritoriul contemporan al Republicii Moldova a fost anexat forţat României. Indiferent de existenţa unui strat enorm de informaţie şi de fapte demonstrate, noi, moldovenii, sîntem supuşi încercărilor de a fi lipsiţi de numele nostru, de istorie şi de memoria istorică. Sîntem impuşi să ne făurim un viitor bazat pe o cultură străină în baza unor condiţii străine, de a ne lipsi de noi înşine, respectiv se doreşte să se procedeze cu noi la fel, cum s-a procedat cu fraţii noştri – moldovenii de peste Prut 150 de ani în urmă. S-a ajuns pînă într-atît, încît se numesc străzi, localităţi, vinuri şi chiar copii cu numele împăraţilor romani, care cu puterea întregului lor imperiu au distrus statul străvechi al strămoşilor noştri – geto-dacii”.

Paranoia la ea acasă…

Nu căutăm duşmani, sîntem plini de dragoste şi o atitudine pozitivă faţă de alte popoare şi interesele lor, îi considerăm fraţi pe băştinaşii României – cu care avem o limbă (cu unele excepţii) şi o cultură identice. Nu pledăm contra cuiva, pledăm pentru noi, copiii şi părinţii noştri, pentru poporul nostru, care a avut mult de suferit.

Nouă, unui popor cu propria cultură, limbă şi istorie bogată, se încearcă să ni se taie rădăcinile, propunîndu-ne să devenim urmaşi ai populaţiei Imperiului Roman – poliglote, multinaţionale, dornice de „pîine şi spectacole”, care, chipurile, distrugînd toţi geto-dacii a pus temelia etnogenezei moldovenilor şi celor, care se numesc azi români. Poate oare un popor cu o cultură spirituală atît de bogată, cu tradiţii şi obiceiuri, genetic şi antropologic omogen, să provină de la legionari şi colonişti de diferite etnii (începînd cu originarii din Africa de nord şi semiţii pînă la iberici şi gali), care ocupaseră o parte neînsemnată a teritoriului Daciei? Este o eroare enormă, o greşeală istorică, care cere să fie corectată odată şi pentru totdeauna în interesul moldovenilor, inclusiv şi a moldovenilor sau a tuturor locuitorilor României. Ni se spune – nu abordaţi tema, acum este timpul soluţionării problemelor economice şi sociale, dar voi veniţi cu denumirea poporului, rădăcini … Oare nu-i tot una? Acel, care spune aşa ceva, fie nu înţelege despre ce vorbeşte fie încearcă să ne sustragă de la esenţa problemei care vizează renaşterea poporului nostru şi a statului. Cum este posibilă renaşterea unui stat cu un sistem financiar şi o economie slabă, unde se distruge sistemul de învăţîmînt, degradează cultura şi tineretul, iar majoritatea populaţiei apte de muncă a plecat în străinătate? … … Răspunsul este clar – trezindu-ne conştiinţa naţională, consolidînd propriul nume în conştiinţa poporului, a rădăcinilor, a istoriei sale, a simbolurilor şi eroilor, mîndrindu-ne cu istoria, cultura, statul şi poporul nostru. Pornind de la sentimentul că sîntem un tot întreg, uniţi pentru a făuri un viitor mai bun”.

Iaca şi ideea naţională…

Noi nu putem aştepta pînă politicienii noştri îşi vor aduce aminte despre dragostea lor faţă de ţară şi popor şi vor începe să elaboreze ideea naţională și programe strategice de calitate privind dezvoltarea ţării. Politicienii noştri sînt foarte ocupaţi. Ei sînt antrenaţi în campanii electorale fără de sfîrşit, sînt ocupaţi de crearea şi desfacerea coaliţiilor, împărţirea posturilor, discută în contradictoriu subiecte de importanţă minoră furnizate de mass media. Cineva i-a îndepărtat foarte abil pe politicienii noştri de problemele de bază ale ţării şi poporului. Politicienii noştri sînt ocupaţi. Din această cauză, noi, fără a pretinde la poziţia şi posturile lor, am lucrat şi vom lucra pentru Dvs, compatrioţi şi pentru ei, politicienii noştri. Dumneavoastră, dragi compatrioţi, veţi judeca cît de eficient un politician sau altul s-a integrat în programul de dezvoltare a poporului şi a contribuit la realizarea lui. Dumneavoastră îi veţi alege pe cei mai buni dintre ei”.

Proiectul „Moldovan etnic”…

„Dragi compatrioţi şi oaspeţi, proiectul nostru conţine o cantitate enormă de informaţie diversă despre istoria spaţiului, în care este situată Moldova, despre etnogeneza poporului nostru, a limbii lui, istoriei formării poporului şi a statului, informaţie despre cine se poate numi moldovan etnic, despre cultura şi arta extrem de bogată a poporului nostru, despre obiceiurile noastre, sărbătorile tradiţionale, bucătăria şi meşterii populari, despre prezentul şi viitorul proiectat al ţării noastre, la fel şi multe altele, care pot trezi interesul unui număr mare de moldoveni şi a prietenilor poporului nostru”.

Bineînţeles că într-o societate puternic traumată identitar şi cultural în timpul ocupaţiei sovietice este de mare interes să vedem că spun autorii cei mulţi şi bine finanţaţi ai „Proiectului” despre limba noastră, pe care ei o numesc „limba moldovenească”. Haideţi să ne mai punem puţin răbdarea la încercare:

Limbile originale… „moldovenească”, „vlahă”, „valahă” şi „moldoromână”

„Despre limba moldovenească. Limba moldovenească, alături de vlahă (în nord-vestul Bulgariei şi în Voievodina), de cea valahă (rebotezată oficial „română” în jumătatea a două a veacului al XIX-lea, astăzi fiind limba de stat a României), de cea dalmată (a dispărut în veacul al XIX-lea) etc., alcătuiesc un grup original de limbi.

Limba moldovenească şi cea română sînt aceeaşi limbă, dar pe parcursul existenţei statului România în această limbă au fost introduse, adesea nejustificat, cuvinte din alte limbi. Există şi alte deosebiri care vor fi menţionate în cele ce urmează. Această situație este ilustrată de dicţionarul ruso-moldo/românesc  care va fi publicat pe site-ul http://www.moldovenii.md

Dicţionarul conţine cuvinte moldoveneşti vechi, excluse total nemotivat din limba moldoromână pe care noi le recomandăm să fie utilizate. Sperăm că cele mai multe dintre cuvintele tradiţionale moldoveneşti, cu timpul îşi vor recăpăta locul binemeritat în limba moldovenească vorbită şi literară.

În elaborarea textelor autorii proiectului http://www.moldovenii.md, au utilizat nu doar cuvintele cuprinse în dicţionar dar şi alte cuvinte care, în viziunea noastră, vor facilita perceperea materialelor expuse de majoritatea potenţialilor vizitatori ai site-lui.

Limba moldovenească, moldava lingua, молдавский язык, este idiomul despre care s-a scris de acum în veacul al XVII-lea (Gr. Ureche, Miron Costin) şi la începutul secolului al XVIII-lea (Dimitrie Cantemir). Astăzi limba moldovenească, limba naţională a poporului moldovenesc, este limba de stat a Republicii Moldova.”

„Limba moldovenească”… de la sud de Dunăre!

„Limba moldovenească este cea mai veche, ca glotonim, dintre idiomurile de la sud de Dunăre, de la sud şi de la Est de Carpaţi. În limba moldovenească s-au făcut primele traduceri de acum în veacul XVI, au fost scrise texte desfăşurate: istorii ale Moldovei, lucrări ştiinţifice etc. Ea este singura din grupul său lingvistic, căreia i-au fost consacrate studii ştiinţifice Pentru limba noastră moldovenească (Gr.Ureche, 1635; M.Costin, 1677). Limba moldovenească este unica, vocabularul căreia este tîlcuit în alte limbi din secolul al XVII-lea: Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin de Nicolae Milescu-Spataru (1672), Vocabulario italiano-moldavo (1719) de Silvestro Amelio.

În aspect sociolingvistic limba moldovenească este de sine stătătoare – în sensul funcţionării libere şi independente – limbă a naţiunii moldoveneşti, avînd o structură tipică oricărei limbi naţionale dezvoltate, adică dispunînd de un standard propriu literar şi scris, de o formă specifică a vorbirii literar-colocviale, în corelare cu formele cotidiene de vorbire şi cu graiurile ariei naţionale moldoveneşti”.


Patriarhia Moscovei susţine separatismul în Moldova

Martie 7, 2011

La 2 martie, miliţia transnistreană i-a arestat pe primarul satului Corjova, Valeriu Miţul, şi pe Iurie Coţofană, consilier în Primăria Corjova, raionul Dubăsari. Cazul a fost destul de mediatizat în Republica Moldova, ca să revenim acum cu detalii. Cert este că arestarea a constituit un abuz şi o brutalitate din partea regimului instalat la Tiraspol.

Peste 3 zile, la 5 martie, la indicaţia personală a lui Igor Smirnov, sub presiunea OSCE, primarul Miţul şi consilierul Coţofană au fost eliberaţi. În preziua eliberării, la 4 martie, mitropolia Chişinăului „şi a întregii Moldove” a postat pe pagina sa de internet o scrisoare, tradusă din rusă, nr. 01-02/069, adresată Patriarhului Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii de către mitropolitul Vladimir, aflat într-un turneu în Portugalia. Iată cuprinsul scrisorii cu pricina în traducerea oficială a mitropoliei:

„Sanctitatea Voastră!

Vă aducem la cunoştinţă, că în ziua de 2 martie a fiecărui an, în Republica Moldova se comemorează începutul conflictului armat de pe Nistru (1992). În această zi în toate bisericile şi mănăstirile sunt săvârşite slujbe de pomenire pentru cei căzuţi în acest război fratricid.

Anul 2011 nu a fost o excepţie, doar că Ziua pomenirii a fost umbrită de acţiunile ilegale ale structurilor de forţă ale regiunii Transnistrene. Astfel, după oficierea serviciului divin, chiar în pragul bisericii din s. Corjova, r. Dubăsari, reprezentanţii structurilor de forţă transnistrene au încălcat flagrant drepturile şi libertăţile cetăţenilor, mai întreprinzând un şir de acţiuni ofensatoare faţă de simbolica de stat – drapelul Republicii Moldova, una dintre părţile operaţiunii de menţinere a păcii. În cadrul acţiunilor planificate din timp, aplicând forţa, structurile transnistrene de profil i-au reţinut pe primarul s. Corjova, domnul Valeriu Miţul şi pe consilierul Primăriei din localitate, domnul Iurie Coţofană. Cei doi oficiali au fost arestaţi ilegal şi duşi la instituţiile judecătoreşti regionale neconstituţionale, unde pe motivul unei acuzaţii închipuite „de opunere a rezistenţei reprezentanţilor de menţinere a ordinii” au fost condamnaţi la şapte zile privaţiune de libertate.

Sanctitatea Voastră!

Cu smerenie Vă rugăm să participaţi în măsura posibilităţilor la rezolvarea conflictului şi să Vă adresaţi conducerii regiunii Transnistrene cu rugămintea de a elibera oficialii menţionaţi mai sus şi reîntoarcerea lor pe teritoriul Republicii Moldova. În acelaşi timp Vă informăm că s. Corjova este localitatea de baştină a fostului Preşedinte al Republicii Moldova, domnul Vladimir Voronin. De rând cu celelalte trebuie menţionat faptul că din punct de vedere teritorial şi administrativ s. Corjova aparţine Republicii Moldova, fiind parte indivizibilă a r. Dubăsari.

Al Sanctităţii Voastre smerit ascultător,

Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove”.

Bineînţeles că Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii nu a intervenit în nici un fel la Tiraspol şi nici nu a trimis vreun răspuns la Chişinău. Contrar uzanţelor, Patriarhia Moscovei nici nu a postat această scrisoare pe pagina sa de internet. De regulă, scrisori cu mult mai neînsemnate, semnate de mireni, cum ar fi cele ale lui Marian Ilici Lupu, sunt postate pe site-ul Patriarhiei Ruse la câteva minute de la sosire. În legătură cu această situaţie ar fi câteva lucruri de precizat în fuga condeiului.

1. Fără să vrea (nu este pentru prima oară!), mitropolitul Vladimir i-a conferit gestului şi textului său valoare de test de sinceritate pentru superiorii săi de la Moscova. Mitropolitul Vladimir a confirmat prin gestul său că Moldova de peste Nistru se află sub ocupaţia militară şi controlul efectiv al Federaţiei Ruse şi că factorii politici de putere de la Moscova sunt mână în mână cu factorii bisericeşti de putere. Iar regimul separatist de la Tiraspol este unul subordonat acestor factori de putere de la Moscova.

2. După cum se ştie, mitropolitul Vladimir se află în relaţii personale vechi şi directe, de „colaborare”, cu Igor Smirnov de la Tiraspol. Nu o singură dată mitropolitul a intervenit la Moscova în favoarea lui Smirnov. I-a făcut pe plac de fiecare dată: a cerut ca centrul eparhial să fie mutat de la Tighina la Tiraspol, a consimţit la îndepărtarea episcopului Vichentie Morari din eparhie, l-a adus în loc pe bravul episcop Iustinian Ovcinnikov, care spunea şi scria cu orice ocazie că „Transnistria este străvechi pământ rusesc”, iar după învechirea acestuia în rele a cerut înlocuirea lui cu unul mai de nădejde, Sava Volkov. Cu toate acestea, mitropolitul a evitat să intervină pe lângă căpetenia separatistă pentru eliberarea primarului şi consilierului arestaţi ilegal. Mitropolitul Vladimir a evitat să i se adreseze direct lui Smirnov, ceea ce se vede din faptul că acesta îi cere patriarhului său „să Vă adresaţi conducerii regiunii Transnistrene cu rugămintea de a elibera oficialii menţionaţi mai sus”.

3. Totodată, mitropolitul Vladimir are la Tiraspol un episcop, Sava Volkov, care este şi vicepreşedinte al Sinodului mitropolitan de la Chişinău, aşadar nr. 2 în structura locală a Patriarhiei Moscovei. Ca cetăţean rus, trimis de Moscova în teritoriile ocupate ale Republicii Moldova, episcopul Sava Volkov, de asemenea, nu a intervenit pe lângă Smirnov pentru eliberarea celor doi oficiali arestaţi. De ce nu a intervenit episcopul Sava Volkov? Este simplu, pentru că el este unul dintre colegii şi partenerii lui Igor Smirnov în exercitarea ilegală a controlului efectiv al Moldovei de peste Nistru. Între episcopul Sava şi Igor Smirnov există o relaţie de înţelegere perfectă, de complementaritate armonioasă. Nu este de neglijat faptul că episcopul Sava Volkov şi clerul din subordinea sa recunosc regimul ilegal de la Tiraspol ca fiind unul legal, episcopia şi toate părţile ei componente activând ca „persoane juridice transnistrene” înregistrate de organele separatiste. Totodată, episcopul Sava Volkov şi clerul său participă cu diverse ocazii la acţiunile publice de legitimare a regimului separatist, binecuvântându-i pe capii acestuia, pentru care, la fiecare slujbă religioasă, înalţă ectenii de sănătate şi prosperitate, adică se roagă lui Dumnezeu ca regimul să înflorească cu tot ce are el, de la administraţia ilegală la serviciile secrete. Nici dimensiunea militară nu e absentă în acest context. Aceleaşi ectenii sunt rostite de către respectivii clerici şi pentru ocrotirea “oastei”, adică a Gărzii transnistrene.

4. Patriarhul Kiril nici nu a clintit la primirea scrisorii mitropolitului Vladimir. Era şi firesc. De ce nu a reacţionat în nici un fel Patriarhul Moscovei? Pentru că Igor Smirnov este unul dintre favoriţii şi alintaţii ei. Am mai scris în FLUX că separatistul nr. 1 este cel mai decorat dintre toţi laicii din cuprinsul Patriarhiei Moscovei. Nici o altă persoană din spaţiul a ceea ce patriarhul Kiril numeşte „Lumea Rusă” (Rusia, Ucraina, Bielorusia şi „întreaga Moldovă”) nu s-a mai bucurat de atâtea înalte aprecieri, încurajări şi creditări morale ca Igor Smirnov. Aşa a fost pe timpul patriarhului Alexei al II-lea, aşa este şi de când pe tronul patriarhal de la Moscova s-a urcat actualul cap al Bisericii Ruse, Kiril. Dar, reciproca e valabilă. Şi patriarhul Kiril a primit decoraţii ale “republicii moldoveneşti nistrene”, chiar din mâna preaiubitului său fiu duhovnicesc, Igor Smirnov.

5. Mitropolitul Vladimir susţine că, „din punct de vedere teritorial şi administrativ, s. Corjova aparţine Republicii Moldova, fiind parte indivizibilă a r. Dubăsari”, ca şi cum celelalte localităţi de peste Nistru nu ar aparţine Republicii Moldova. Mesajul citit printre rânduri este, din păcate, următorul: Smirnov să stea în teritoriul controlat de el, acela nu aparţine Republicii Moldova! Apropo, în scrisoarea sa din Portugalia, mitropolitul Vladimir foloseşte pentru Moldova, între altele, denumirea sovietică de “Moldavia”.

6. Gestul mitropolitului Vladimir, în aparenţă marcat de bune intenţii, este, în realitate, unul plin de contradicţii şi trimis pe o adresă greşită. Pe de o parte, mitropolitul ne dă limpede de înţeles că nu este chiar mitropolit al „întregii Moldove” şi nici chiar al „întregii Republici Moldova”, pentru că „rmn”-ul lui Smirnov şi al episcopului Sava Volkov este altceva decât „jurisdicţia Republicii Moldova”, de vreme ce vorbeşte de reîntoarcerea celor doi oficiali de la… Tiraspol… “pe teritoriul Republicii Moldova”. De parcă Tiraspolul ar fi în afara teritoriului Republicii Moldova! Pe de altă parte, era mai simplu ca mitropolitul Vladimir să i se fi adresat direct lui Igor Smirnov, acest mare „credincios” care stă sub omoforul său şi este păstorit cu atâta drag împreună cu fratele lui de jurisdicţie benevolă, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca. Dar – nu-i aşa? –, cum să-i spună mitropolitul Vladimir ceva de la obraz lui Igor Smirnov, când până acum a avut pentru el doar binecuvântări şi cuvinte de laudă.

7. Este bine că primarul Valeriu Miţul şi consilierul Iurie Coţofană au fost eliberaţi din arestul ilegal. Slavă Domnului pentru asta şi recunoştinţă intervenienţilor din partea OSCE. Atâta doar că intervenţiile Bisericii Ruse în această situaţie au fost nule.

Te-ai mira ca fie şi a treia zi de Paşti să auzim din gura patriarhului Kiril măcar un cuvânt de dojană faţă de Smirnov şi ceata sa de separatişti trimişi în misiune în partea de răsărit a ţării noastre. Abia aşteptăm să citim pe pagina de internet a mitropoliei „întregii Moldove” sau pe cea a Patriarhiei Ruse ce va filosofa sau ce va teologhisi patriarhul Kiril al întregii Rusii şi al întregului CSI ca răspuns la rugămintea preasmeritului şi ascultătorului său mitropolit de la Chişinău.


Marea Neagră vine spre Palanca sau cum încurcă Dumnezeu planurile moldo-ucrainene

Martie 7, 2011
De la o vreme un şir de agenţii de presă şi publicaţii din Rusia, Ucraina şi România relatează alarmat o creştere semnificativă a nivelului apelor Mării Negre. Limanul Nistrului avansează rapid către Republica Moldova, împingând linia ţărmului tot mai aproape de frontiera moldo-ucraineană în regiunea satului Palanca din raionul Ştefan Vodă. Fenomenul nu este unul izolat. Apele Mării Negre înghit teren nu doar în Ucraina, dar şi în România, Rusia şi Georgia. Totodată, ţărmul sudic al Mării Negre câştigă în înălţime aproximativ 25 de centimetri anual. Marea Neagră parcă ar „fugi” dinspre Turcia către Ucraina şi, implicit, către Republica Moldova. Asistăm la o reconfigurare naturală a liniei ţărmului pontic, iar Republica Moldova are toate şansele să (re)devină ţară direct riverană la Marea Neagră. 

O ştire de la Bucureşti ne anunţă: „nivelul Mării Negre ar putea creşte cu până la cinci metri, fapt care ar duce la inundarea Deltei Dunării, dar şi a localităţilor Sulina, Tulcea, Brăila, Chilia Veche, Ismail şi Reni. „Planul Naţional de Adaptare la efectele schimbărilor climatice”, realizat de Ministerul Mediului, arată ca litoralul va fi cel mai afectat. Acesta va fi influenţat de eroziunea costieră şi creşterea nivelului mării. În cazul plajei din Mamaia, conform datelor Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”, ritmul mediu anual de modificare a liniei ţărmului a fost de 2, 3 metri pe an. Potrivit directorului Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Marius Postelnicescu, litoralul va beneficia de investiţii în perioada următoare, având în vedere că Marea Neagră a avansat în ultimii 60 de ani cu aproximativ 12 metri”.

Pe de altă parte, agenţiile din Rusia au relatat că din cauza curenţilor calzi din Marea Neagră, oraşul Eisk este supus riscului de inundare. La 14 februarie s-a înregistrat o creştere bruscă a apelor Mării Azov ca urmare a unui aflux de apă caldă din Marea Neagră, prin strâmtoarea Kerci. Peste 900 de pescari ruşi au fost evacuaţi recent din zona ţărmului în legătură cu această ridicare a nivelului apelor mării.

Spre deosebire de Marea Caspică, în care în ultimii 30 de ani nivelul apelor a scăzut cu 2,5 metri, Marea Neagră, legată de Marea Mediterană prin strâmtoarea Bosfor, cunoaşte o completare permanentă a apelor sale. Pe segmentul de ţărm dintre oraşele georgiene Poti şi Suhumi s-au înregistrat în ultimele decenii o avansare vizibilă a apelor mării, care au înghiţit deja complet ruinele unei cetăţi medievale situate altădată pe ţărm. Fenomenul este mai vechi. În apropierea oraşului Suhumi arheologii marini au descoperit recent, sub ape, ruinele oraşului antic Diocuria.

În august 2009, la Odesa, a avut loc cea de-a II-a Conferinţă internaţională cu genericul „Culoarul mediteraneano-pontic în ultimii 30 de mii de ani: schimbarea cotelor apelor şi adaptarea umană”, for ştiinţific la care au participat circa 100 de specialişti din domeniile arheologiei, geologiei, geografiei, biologiei, ecologiei, climatologiei şi din alte domenii din 18 ţări ale lumii. Cu această ocazie, Valentina Ianko, preşedinte al Institutului de Ştiinţe Aplicate şi profesor la catedra de geologie marină a Universităţii din Odesa, a ţinut să arate că apele Mării Negre au fost şi sunt într-o creştere anuală medie de 3 centimetri. În unii ani această creştere depăşeşte cu mult media anunţată. Potrivit cercetătoarei, în ultimii 10 mii de ani, nivelul Mării Negre a crescut cu peste 100 de metri. Iar în următoarea sută de ani, nivelul apelor Mării Negre ar urma să urce cu circa 3 metri.

Totodată, presa ucraineană bate alarma şi ne anunţă că în următorii 40 de ani, mai exact către anul 2050, litoralul din Crimeea va fi înghiţit de apele mării. Cauza acestui fenomen constă, de asemenea, în schimbările climatice determinate de încălzirea globală, efectul de seră şi creşterea nivelului apelor Oceanului planetar. Ţinând cont de particularităţile de relief ale istmului Perekop, care leagă peninsula Crimeea de continent, întreaga peninsulă ar putea fi înconjurată de apele mării, devenind o insulă în mai puţin de 50 de ani.

Cercetătorii din cadrul Academiei de Ştiinţe a Ucrainei sunt foarte îngrijoraţi de fenomenul creşterii nivelului apelor Mării Negre, întrucât nu doar peninsula Crimeea poate deveni o insulă, dar şi cel mai mare port ucrainean la Marea Neagră, Odesa, ar putea avea de suferit, rămânând în cea mai mare parte sub apele mării, care câştigă teren, avansând an de an.

Aşadar, linia ţărmului avansează anual cu câte 3 metri în partea de nord şi de est a Mării Negre din cauza faptului că nivelul apelor marine creşte în medie cu 3 centimetri. Fenomenul este observat şi în regiunea satului Palanca din raionul Ştefan Vodă, unde linia ţărmului avansează tot mai mult către linia de frontieră moldo-ucraineană. Această linie de frontieră era situată acum câţiva ani la circa 1 800 de metri de litoralul Mării Negre (Limanul Nistrului). Întrucât nivelul de la talpa terasamentului autostrăzii Odesa-Reni în regiunea satului Palanca este de mai puţin de 1 metru faţă de nivelul mării, este de presupus că în următoarele două decenii, apele Mării Negre vor atinge teritoriul naţional al Republicii Moldova. Traseul Odesa-Reni riscă să rămână complet sub ape. Sub apele Mării Negre, evident.

„Natura” înţeleaptă ţine cu noi! Dacă ni s-au luat bucăţi importante din trupul vechii Moldove şi au fost lipite artificial de Ucraina, dacă guvernanţii de la Chişinău au trădat interesul naţional nu o singură dată şi i-au cedat Ucrainei, fără luptă şi fără război, 7 părţi din teritoriul inalienabil al Republicii Moldova (inclusiv insula Nişaliu de 105 hectare, de pe Nistru), dacă Filat, Leancă şi Popov treapădă la Kiev şi fac sluj ba în faţa lui Timoşenko, ba în faţa lui Azarov, iată că „natura” ţine cu noi, iată că ea ne răzbună în sensul cel mai bun al cuvântului.

În anii ploioşi, în care Nistrul îşi iese din albie, cum a fost 2008, Marea Neagră se contopeşte cu Nistrul, iar traseul Odesa-Reni, cu tot cu terasamentul menit să-l înalţe, rămâne sub ape. Este suficient să avem câţiva ani ploioşi ca Nistrul să rupă albia şi, scurtându-şi cursul cu 17 kilometri, să o ia în regiunea Abdiv, direct către Marea Neagră, prin Baibol. Ca teritoriu al Republicii Moldova de dincolo de traseul Odesa-Reni, Baibolul este, de fapt, o baltă cu stufăriş care vine în continuarea Marii Negre. Altitudinea Baibolului faţă de apele mării este de numai 25 de centimetri. Este suficient ca nivelul apelor din Limanul Nistrului să se ridice cu 25 de centimetri, că Marea Neagră va intra în teritoriul naţional al Republicii Moldova. Iată de ce autorităţile ucrainene insistă, pe de o parte, asupra transmiterii în proprietate gratuită şi eternă a traseului Odesa-Reni şi a pământului de sub el (18 hectare) în regiunea satului Palanca, iar, pe de altă parte, aceleaşi autorităţi ucrainene, speriate de surprizele pe care Marea Neagră le oferă de la o vreme, împingând spre nord linia ţărmului, refuză să demarcheze segmentul de frontieră moldo-ucraineană de dincolo de traseu, pe limita inferioară a Baibolului şi a celorlalte teritorii moldoveneşti exclavate.

Vom preciza că Limanul Nistrului este cel mai mare liman la Marea Neagră. El are o lungime de 40 de kilometri, o lăţime de 12 kilometri, o suprafaţă de 360 de kilometri pătraţi şi un volum de apă de 540 de milioane de metri cubi. Legătura Limanului Nistrului cu Marea Neagră se face prin strâmtoarea Bugaz. Balta care uneşte teritoriul Republicii Moldova în zona Baibol (Palanca) se numeşte Balta lui Alexandru Vodă. Portul Cetatea Albă este unul funcţional, iar odată cu avansarea liniei ţărmului spre Baibol, Republica Moldova şi-ar putea construi propriul port la Marea Neagră.

În concluzie, putem afirma că ceea ce nu vor oamenii să facă, are grijă şi face „natura”, mai bine zis, Bunul Dumnezeu. Dacă Filat, Leancă sau Popov se tot căciulesc în faţa Kievului ca să ne lase fără pământul de la Palanca, Dumnezeu zâmbeşte senin, apucă Marea Neagră din partea de sud şi, încet-încet, o înclină mai către noi. E semn clar că Cel de Sus ne iubeşte.

Emil CONSTANTINIU

FLUX, Ediţia de Vineri Nr. 20118 din 04 martie 2011


Frontiera Uniunii Sovietice a căzut! Trăiască frontiera Uniunii Europene!

Noiembrie 9, 2010

Incredibil, dar adevărat: în sfârşit frontiera Uniunii Sovietice pe Prut a căzut. În locul ei se ridică însă, făloasă, frontiera Uniunii Europene. Prin voia mai-marilor zilei, vechea Cortină de Fier de pe Prut este înlocuită cu o Cortină de Aur. Nenorocita linie istorică Ribbentrop-Molotov încă nu a devenit, dar va deveni într-un viitor previzibil ceea ce am putea numi Linia Schengen. Luni, 8 noiembrie 2010, a fost semnat Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră. Până la 8 noiembrie, cele două state româneşti ale noastre au fost separate de o graniţă care nu era a lor, fosta graniţă sovietică sau linia sovieto-germană de demarcaţie, Ribbentrop-Molotov.

Din 8 noiembrie, statele noastre vor avea o frontieră care nu mai are nimic în comun cu Uniunea Sovietică sau cu succesoarea de drept a acesteia, Federaţia Rusă. Prutul, ca limită naturală, nu ne va mai separa, ci ne va uni printr-o legătură care este numai a noastră. Semnarea Tratatului face caduce Tratatul sovieto-român privind regimul frontierei de stat din 27 februarie 1961, Protocolul privind traseul frontierei în sectorul nodului hidrotehnic Stânca-Costeşti, precum şi toate documentele de demarcare adoptate de Comisia mixtă şi Comisia specială mixtă româno-sovietică pentru demarcarea frontierei sovieto-române.

Tratatul este unul tehnic. Unul tehnic este Tratatul

Tratatul privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontiere, semnat la 8 noiembrie, este unul tehnic, după cum a remarcat mai multă lume. Sub aspect politic însă, acest tratat i-a fost necesar Bucureştiului. Una dintre mizele semnării tratatului ţine în modul cel mai evident de procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat într-un comunicat de presă că „Tratatul este un document tehnic, el reglementează modalitatea de realizare a marcării pe teren a frontierei, soluţionarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei, constituirea şi funcţionarea unei Comisii mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră, modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat, desfăşurarea unor activităţi precum pescuitul, vânătoarea, silvicultura, exploatarea subsolului în apropierea frontierei, modul de cercetare şi de soluţionare a încălcărilor regimului, cum ar fi trecerea nepermisă a frontierei sau deteriorarea semnelor de frontieră”.

Merkel şi Barroso despre Tratatul moldo-român privind regimul frontierei

Istoria pregătirii acestui document interstatal şi împrejurările în care a fost semnat nu lasă loc de îndoială că acesta este rodul presiunilor europene, mai cu seamă germane. Acum este în afara oricărei îndoieli că subiectul tratatului de frontieră, ca şi cel a reglementării transnistrene, a făcut obiectul consultărilor şi discuţiilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi cancelarul Angela Merkel. Este la fel de sigur că aceste subiecte au fost discutate de partea germană şi cu Moscova. Faptul în sine face dovada relaxării contextului geopolitic şi lasă loc unor soluţii majore pentru destinele Republicii Moldova.

Declaraţia de la Bucureşti, din 8 noiembrie, a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vine să confirme că şeful executivului german a exprimat poziţia comună a Uniunii Europene. Amintim în context că la 12 octombrie, la Bucureşti, Angela Merkel a declarat: „Obiectivul nostru este să rezolvăm conflictul dintre Moldova şi Transnistria. Cred că România poate juca aici un rol important. Ştiu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România şi Moldova, cred că aceasta e direcţia în care trebuie să continuăm”. Iar Jose Manuel Barroso a ţinut să precizeze, la distanţă de doar trei săptămâni, şi tot la Bucureşti: “Salut semnarea Tratatului de graniţă România-Moldova. Este un excelent exemplu al lucrurilor ce pot fi realizate atunci când există un interes reciproc. Ştiu că există iniţiative asemănătoare în Balcani”, având în vedere spaţiul fostei Iugoslavii.

Basarabia, Basarabia, dar totuşi Schengenul este mai drag…

Semnarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontiere a fost primită diferit atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Tratatul a fost semnat în pofida declaraţiilor ritoase ale preşedintelui Traian Băsescu privind subiectul. Toată lumea şi-a amintit acum cuvintele preşedintelui Băsescu care, la 15 mai 2009, spunea, la Piatra Neamţ: „După 1990, România a semnat un acord de recunoaştere a frontierei fostei Uniuni Sovietice. Republica Moldova este moştenitoarea acestei frontiere, deci consider inutilă semnarea unui tratat de frontieră care să facă din seful statului român un partener al lui Ribbentrop şi Molotov”. Referindu-se atunci la semnarea Acordului privind micul trafic de frontieră dintre Republica Moldova şi România, preşedintele Băsescu declarase: „Din păcate, Republica Moldova condiţionează semnarea acestui acord de semnarea tratatului de frontieră. Cine îşi poate imagina că un şef al statului român va semna un tratat prin care să consfinţească pactul Ribbentrop-Molotov? Numai o minte care nu înţelege ce înseamnă responsabilitatea şefului statului român”.

 

Traian Băsescu:

Traian Băsescu: "Cine îşi poate imagina că un şef al statului român va semna un tratat prin care să consfinţească pactul Ribbentrop-Molotov? Numai o minte care nu înţelege ce înseamnă responsabilitatea şefului statului român"

Faptul că preşedintele Băsescu a deviat de la propriul punct de vedere exprimat acum un an şi ceva nu ne miră. Nu este pentru prima dată când deţinătorul fotoliului de la Cotroceni una spune şi alta fumează. Acum, preşedintele de la Bucureşti spune doar că semnarea Tratatului privind regimul frontierei a intervenit pentru a nu le da satisfacţie comuniştilor de la Chişinău. Întrebarea care se pune este de ce le-a dat domnul preşedinte Băsescu satisfacţie comuniştilor de la Chişinău până acum şi de ce tratatul nu a fost semnat îndată după căderea acestora, ci doar sub recenta şi delicata presiune germano-europeană pe tema aderării României la zona Schengen? O altă întrebare, retorică, evident, ar fi: unde este acum „responsabilitatea şefului statului român„? Există un fel de responsabilitate până la 8 noiembrie 2010 şi o alta după această dată? Pe cât de serios este şeful Statului Român în declaraţiile sale şi cât de mult exprimă acestea interesele reale şi legitime ale poporului care l-a urcat în fotoliul de la Cotroceni? Formulez aceste întrebări ca unul care am avut multă vreme încredere în orice cuvânt al şefului Statului Român, dar şi ca unul care s-a convins, după 2005, cât de neserios, schimbător şi iresponsabil poate fi acesta. Mai ales atunci când constaţi cu dezamăgire că Bucureştiului îi lipseşte o strategie naţională coerentă şi eficientă privind Republica Moldova şi oamenii ei.

Părţile bune ale semnării Tratatului

Aşa sau altminteri, semnarea Tratatului privind regimul frontierei moldo-române va avea un impact pozitiv pentru interesele naţionale ale celor două state ale noastre.

Primul efect vizează tabăra moldoveniştilor antiromâni (comunişti, dar nu numai, de la Chişinău şi Tiraspol, dar nu numai) care nu doar au acuzat România, absolut aberant, de „imperialism”, „pretenţii teritoriale”, „expansionism” sau „iredentism”, ci chiar au lansat ideea „Moldovei Mari”. La capitolul „iredentism” a excelat fostul prezidenţiabil al AIE, Marian Lupu, care, încă în perioada când era fruntaş comunist, primea oficial la Parlament delegaţii ale „oropsitei”„comunităţi a moldovenilor” din România.

Un alt efect pozitiv se va produce cu siguranţă asupra propagandei ruseşti de la Tiraspol, Kiev sau Moscova, a cărei moară rămâne uscată în lipsa principalului său „argument” în favoarea separatismului sau a prezenţei militare ruse în estul Republicii Moldova.

În al treilea rând, vom resimţi un efect pozitiv asupra cohortei de patriotarzi de la Bucureşti care îşi lustruiesc nula şi-şi promovează interesele electorale interne speculând tragedia istorică a cedării şi ocupării Basarabiei. Avem motive să sperăm că locul vorbelor va fi ocupat de fapte şi că raporturile dintre românii din ambele state vor cunoaşte o intensificare, că vom conta la Bucureşti mai mult ca oameni decât ca spaţiu.

Semnarea acestui tratat la Bucureşti trebuie să deschidă un proces mai larg care să se încheie cu retragerea definitivă a trupelor şi arsenalelor ruseşti din Moldova transnistreană şi invitarea Chişinăului să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Cortina de Aur se lasă încet de-a lungul Prutului…

În acelaşi timp, nu am vrea să credem că Tratatul de la Bucureşti, din 8 noiembrie, are menirea doar de a consolida frontiera exterioară a Uniunii Europene, pe care să o transforme tot mai mult într-o adevărată Cortină de Aur, pe care Bucureştiul şi Bruxellesul au ridicat-o împreună pe Prut, pe măsura avansării României pe traseul integrării sale europene.

Aflaţi la marginea a două spaţii şi a două lumi diametral opuse de-a lungul secolelor, adesea disputaţi între aceste spaţii şi lumi, trăind întotdeauna un pronunţat sentiment al frontierei şi al abandonării iresponsabile, al nedreptăţii istorice nemeritate, făcând, de multe ori, obiectul înţelegerilor şi tranzacţiilor geopolitice în care nu am fost niciodată consultaţi, acum nu ne rămâne decât să sperăm şi să punem umărul, atât cât depinde de noi, ca cele două spaţii şi cele două lumi să devină un singur spaţiu şi o singură lume: o Europă de la Atlantic la Pacific, fără linii de divizare şi confruntare.

Aceasta presupune însă o Uniune Europeană deschisă către noi şi o Rusie modernizată cu sprijin european. Noi, cei care am fost întotdeauna la periferia Europei, ca şi la periferia imperiului moscovit, avem nevoie să simţim că aici, pe malurile Prutului şi ale Nistrului, Europa nu se termină, ci abia începe către Răsărit şi către Apus. De ce? Pentru că nici Europa şi nici Rusia nu sunt străine de actul semnării Tratatului de la Bucureşti din 8 noiembrie 2010. A se vedea în acest sens deciziile adoptate şi declaraţiile oficiale făcute după recenta şi istorica reuniune franco-ruso-germană de la Deauville.

Ne bucurăm că frontiera URSS a căzut. Ne putem însă bucura că frontiera UE îi ţine locul? Timpul ne va da răspunsul aşteptat.


Guvernul Filat-Palanca

Octombrie 28, 2010

Există în tradiţia onomastică românească o serie de nume de familie, de regulă ale unor mari personalităţi, care primesc, prin cratima de rigoare sau fără ea, numele unei localităţi sau al unei regiuni. Este vorba despre localităţi de care numele unei sau altei personalităţi s-a legat indestructibil şi pentru totdeauna. Astfel, aducem cu titlu de exemplu nume ca: Gheorghe Ionescu-Siseşti, Petre Constantinescu-Iaşi, Alexandru Brătescu-Voineşti. Uneori şi părintele Vasile Ţepordei din Basarabia, capturat în România şi deţinut în GULAG, dincolo de Cercul Polar, la minele din Vorkuta, a semnat cu numele Ţepordei-Vorkuta. Nume de locuri ca Argeş, Prahova, Piteşti, Gherla apar, de asemenea, în numele de familie compuse ale unor personalităţi române.

De ce am recurs la această incursiune în onomastică? Simplu. Pentru că anunţam în titlu un nume compus: Filat-Palanca. Va trebui să ne obişnuim cu acest nume. Putem spune cu toată certitudinea că cea mai mare ispravă a guvernului Filat-Palanca este maxima lui disponibilitate pentru transmiterea pentru totdeauna sub jurisdicţia altui stat a unei părţi strategic importante a teritoriului naţional, şi anume, a unui segment de 7,77 kilometri (18 hectare) care reprezintă singura cale terestră de acces dinspre Ucraina spre sudul înstrăinat abuziv, în 1940, al Moldovei istorice, cu litoralul basarabean al Mării Negre şi accesul la Dunăre de la revărsarea acesteia în mare până aproape de gura Prutului.

Am abordat în FLUX subiectul Palanca în mai multe rânduri. A fost o perioadă când doar FLUXUL scria despre această fărădelege iniţiată şi semnată de Lucinschi, promulgată de Voronin şi asumată sută la sută de Filat şi toată compania AIE, cu intenţia declarată de a duce până la capăt ceea ce a început Lucinschi. După ce am bătut alarma şi ne-am opus în Parlament, în spaţiul public, inclusiv în presă, acestei fărădelegi, ni s-au alăturat şi alţii. Printre aceştia au fost Petru Grozavu de la „Ziarul de gardă” şi Alexandru Petcov de la „Omega”. Alte publicaţii de la Chişinău au avut o reacţie foarte întârziată şi, în general, timidă, flască, blegită chiar, dacă nu deranjează termenul. Presa de la Bucureşti a luat apă în gură, pentru că, – dragă Doamne! – „ai noştri” sunt la putere la Chişinău şi nu se cuvine ca cineva din Bucureşti să ia în răspăr iniţiativa şi lucrarea unui român între români – nepreţuitul şi venerabilul Petru Chirilovici Lucinschi, singurul cavaler al ordinului „Steaua României” în grad de colan între Prut şi Pacific. Unde mai pui că acum relaţia superromânului Petru Chirilovici Lucinschi cu vechiul său om de încredere Vladimir Filat se certifică prin plasarea lui Chiril Petrovici Lucinschi în lista electorală a lui Filat, iar unele înalte feţe de la Bucureşti privesc, ca şi altădată, cu mare drag spre această combinaţie politică a celor doi înstrăinători de pământ al ţării. Nimeni nu a vibrat la sloganul „Palanca, pământ românesc”, nimeni nu şi-a luat palmele de la ochi pentru a vedea legătura dintre proiectul ucrainean „Palanca” şi proiectul „Bâstroe”, nimeni nu a schiţat un gest de revoltă sau de protest.

Duminică, 24 octombrie, Vladimir Filat a descins la Palanca. Ca orice criminal care revine la locul crimei, Filat a ţinut să meargă la Palanca, încercând să cumpere bunăvoinţa locuitorilor prin pomeni electorale. Pretextul formal pentru această vizită a ţinut de marcarea a 600 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, aşa cum ne anunţă şi un comunicat de presă transmis de Guvern spre „difuzare imediată”. Spilcuitul premier cu chica răsădită în Elveţia, a făcut donaţii şcolii din localitate, măgulindu-i mieros pe pălănceni. El nu a ezitat să arunce însă şi o evidentă umbră de reproş în obrazul oamenilor de la Palanca, pentru că aceştia „ştiu să fie uniţi”. Filat a avut cât se poate de clar în vedere solidaritatea de care au dat dovadă pălăncenii în ultimul an, opunându-se intenţiei sale anticonstituţionale de transmitere sub jurisdicţie străină a unei părţi a teritoriului nostru naţional. Comunicatul de presă ne mai anunţă în doi peri că „Prim-ministrul a urat pălăncenilor mulţi ani, multă sănătate şi cât mai multe realizări”.

Factori de la Chişinău şi de la Kiev s-au grăbit pe parcursul acestei luni să ne anunţe că nu mai e mult până departe şi că este o chestiune de doar câteva luni pentru ca Ucraina să primească sub veşnică jurisdicţie coridorul strategic la Palanca, fără de care sudul Basarabiei pierde foarte mult din valoarea lui geopolitică de enclavă între România şi Republica Moldova. Până acum, presiunea opiniei publice de la noi a fost suficientă pentru a da peste cap angajamentele repetate ale lui Vladimir Filat şi ale ministrului său de Externe, Iurie Leancă, de a onora slugarnic termene fixate cu pretenţie imperială de puterea de la Kiev. Guvernul condus de Filat şi Leancă a refuzat să sesizeze Curtea Constituţională pentru a demonstra că Petru Chirilorvici Lucinschi şi camarila nu au avut nici un drept să semneze, în 1999, la Kiev, promisiuni de înstrăinare a teritoriului inalienabil al ţării şi că ratificarea de către comuniştii lui Voronin, în 2001, a celor semnate de Petru Chirilovici Lucinschi sunt lovite de nulitate, întrucât atentează la Constituţie şi la integritatea teritorială a statului. Nu ne mai întrebăm de ce a refuzat guvernul Filat să se adreseze Curţii Constituţionale. Lucrurile sunt evidente. Altminteri nu ar mai fi apărut în lista electorală a PLDM o frumuseţe de odraslă prezidenţială ca Chiril Petrovici Lucinschi.

S-ar putea ca în cazul acestei echipe verzi ca veninul numele de Filat-Palanca, pe care îl anunţam în titlu să fie incomplet şi, astfel, insuficient. Spuneţi şi dumneavoastră dacă numele de Lucinschi-Filat-Palanca nu s-ar potrivi mai bine.


POD CULTURAL FLĂMÂNZI – SOROCA

August 22, 2010
Aflat la circa 30 km de Botoşani, orăşelul Flămânzi, cunoscut în România ca loc de unde a izbucnit marea răscoală ţărănească de la 1907, a fost gazda unor evenimente culturale deosebite cu prilejul zilelor localităţii, organizate anual între 13 şi 15 august, la care au participat şi invitaţi din Republica Moldova.

În acest an, debutul acţiunilor a fost marcat de un simpozion de înaltă ţinută ştiinţifică dedicat scriitorului, publicistului şi omului politic Dimitrie Iov, născut la 22 martie 1888 în apropiere de Flămânzi, la Uriceni. A fost al şaptelea copil al unei familii modeste de negustori cu mare dragoste pentru învăţătură. A studiat la Şcoala Superioară Comercială din Iaşi. În timpul răscoalei din 1907 voia să fie alături de ţăranii oprimaţi, dar a fost prins şi arestat de către jandarmi, care l-au retrimis la Iaşi din post în post. Pe lângă munca în domeniul contabilităţii s-a simţit atras de literatură şi a debutat cu versuri în 1910 la „Universul literar”.

S-a înrolat în armată în Primul Război Mondial, a absolvit Şcoala Militară şi pentru faptele sale de vitejie a fost avansat până la gradul de căpitan. După terminarea războiului a fost printre primii intelectuali români care s-au stabilit în Basarabia. A muncit cu onestitate, pricepere şi energie pentru înflorirea spirituală a regiunii. A locuit o scurtă perioadă la Chişinău, dar s-a mutat la Soroca, unde a trăit aproape două decenii, fiind ales pentru calităţile sale deputat, senator, prefect. A fost inspector general al Artelor pentru Basarabia şi director al Teatrului de Propagandă. A înfiinţat mai multe publicaţii periodice precum „Basarabia de sus” şi „Renaşterea Moldovei” şi a fost codirector sau colaborator la numeroase alte publicaţii din Basarabia şi din Ţară, unde i s-au tipărit poezii, proză şi piese de teatru. A fost preocupat de luminarea ţărănimii şi de aceea a fost ctitorul a numeroase biblioteci săteşti şi cămine culturale din Moldova dintre Prut şi Nistru. Sunt mărturii care atestă că Iov venea cu saci plini cu cărţi destinate a fi premii pentru şcolarii merituoşi din regiunea Sorocii, dar şi celor de la Flămânzi şi Uriceni.

Creaţia sa poetică este dedicată integral Basarabiei şi o mare parte a operei sale în proză are aceeaşi tematică. Din opera sa transpare o dragoste sinceră şi puternică pentru harnicii şi inteligenţii ţărani basarabeni ai vremii sale, iar gloriosul trecut şi frumuseţea acestor meleaguri le-a cântat cu o măiestrie inegalabilă.

Tocmai dragostea sa pentru acest ţinut vitregit de soartă i-a grăbit moartea, deoarece, după Al Doilea Război Mondial, şi-a oferit modesta locuinţă din Bucureşti pentru întruniri literare clandestine, unde a participat activ cu poezii patriotice precum „Marşul dezrobirii” şi „Moldova-Moldova”, fapt pentru care a fost condamnat la 3 ani de temniţă pentru „tulburarea ordinii sociale”. A suportat ca un martir torturile, frigul, foamea şi insultele din închisorile comuniste. A murit în braţele unui prieten scriitor la închisoarea din Gherla pe 20 august 1959. Presimţind că va fi arestat, a dus peste 20 de volume în manuscris la o mânăstire, pentru a fi păstrate, însă, la auzul veştii că scriitorul şi prietenii săi au fost ridicaţi de securitate, de teama represaliilor, călugării au ars manuscrisele.

Simpozionul a fost deschis de către primarul oraşului Flămânzi, Constantin Pitorac, omul care a reuşit în aceste vremuri de criză nu numai să schimbe înfăţişarea localităţii şi să contribuie hotărâtor la propăşirea ei culturală, reînviind spiritul lui Dimitrie Iov, dar s-a implicat activ în descoperirea unor aspecte inedite din viaţa acestuia, cercetând pe cont propriu, cu pasiune şi migală, arhivele din România şi Republica Moldova. A căutat puţinele persoane care l-au cunoscut, obţinând informaţii valoroase pentru cei care s-au preocupat de reconstituirea biografică a existenţei scriitorului.

Profesorul Constantin Mursa de la liceul din localitate a prezentat comunicarea ştiinţifică “Dimitrie Iov – un destin în armonie cu cel al neamului românesc”.

Intersanta comunicare a profesorului Nicolae Bulat de la Soroca s-a referit la aspecte din viaţa şi activitatea literară şi politică a lui Iov în Basarabia interbelică. Eruditul sorocean a venit cu multe noutăţi în acest sens. Participanţii au aflat că scriitorul era un colaborator constant al publicaţiei învăţătorilor din zonă – „Solidaritatea” şi că l-a legat o prietenie strânsă cu primarul Stefanelli, fiul unui coleg al gimnazistului cernăuţean Mihai Eminescu. Împreună citeau bogata corespondenţă dintre marele poet şi Teodor Stefanelli, rămasă în posesia fiului şi pierdută pentru totdeauna după deportarea în Siberia a celui din urmă.

Scriitorul Constantin Arcu, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucovineni, a conferenţiat despre importanţa vieţii şi operei poetului din Flămânzi pentru educaţia patriotică şi morală a tineretului în această perioadă a crizei de valori şi modele morale.

Sorocean de origine, profesorul universitar, doctor Ion Berghia de la Universitatea din Iaşi, a vorbit într-o manieră captivantă despre importanţa dublei întoarceri a lui Iov la Flămânzi şi Soroca, a prezentat un articol despre scriitorul omagiat, apărut în publicaţia pe care o conduce,”Dor de Basarabia”, finalizând cu un acrostih dedicat acestuia.

Profesorul Petru Murariu, consilierul pentru proiecte al primăriei locale şi realizatorul acestui minunat proiect, a prezentat videointerviurile luate la două personalităţi culturale ce l-au cunoscut pe Dimitrie Iov: profesorul universitar C. D. Zeletin, care a participat la întrunirile literare în urma cărora a fost condamnat scriitorul, şi Gheorghe Penciu, coleg de condei şi celulă la Gherla, care a povestit despre torturile din închisoare. În braţele sale, Iov a decedat.

Primarul de la Soroca, Victor Său, a reliefat în discursul său importanţa acestei personalităţi în stabilirea şi menţinerea unor legături culturale şi a exprimat dorinţa cetăţenilor responsabili din cele două oraşe de a purta numele poetului câte o unitate şcolară din Flămânzi şi Soroca.

Prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a avut numai cuvinte de apreciere pentru acţiunea desfăşurată, care se bucură de participarea unor oaspeţi dragi şi aleşi din Republica Moldova.

A urmat lansarea cărţii realizate în memoria lui Iov, „Fericiri la margine de prăpastie”, a publicistului Gabi Gomboş, oferită participanţilor alături de o broşură conţinând o selecţie ingenioasă a creaţiilor scriitorului, ambele apariţii editoriale bucurându-se de un aspect grafic şi o calitate cu adevărat europeană.

Cei doi primari au dezvelit bustul poetului, operă a sculptorului botoşănean Marcel Mânăstireanu, realizat datorită mecenatului primarului Pitorac şi consilierului Toma Liciuc.

În ziua următoare, dedicată tineretului, a fost dezvelit bustul eroinei Maria Didiliuc, ucisă în decembrie 1989, iar seara au concertat cunoscute formaţii de muzică uşoară româneşti.

Pe 15 august, după încheierea slujbei religioase dedicate Sfintei Maria, cu mic, cu mare, flămânzenii şi oaspeţii lor dragi au plecat într-o pădure ce îmbrăţişează localitatea pentru a fi prezenţi la începerea Festivalului Folcloric „Hora de la Flămânzi”, unde au evoluat formaţiile locale „Codreanca”, „Stejarii din Flămânzi” şi „Trei generaţii”, aflate la un înalt nivel al prestaţiei artistice datorită atentei îndrumări a consilierului Mihai Atodiresei. Au concertat sau au dansat şi alte grupuri şi ansambluri folclorice din judeţ şi din ţară, însă cei mai aşteptaţi şi aplaudaţi au fost „Nistrenii” din Soroca şi Grupul etnofolcloric „Ştefan Vodă” din Chişinău, al căror repertoriu autentic a încântat publicul.

Clădit pe ideile izvorâte din versurile celui de-al doilea mare poet botoşănean, Dimitrie Iov, podul spiritual dintre Flămânzi şi Soroca este un început promiţător pentru multiplicarea domeniilor de acţiune comună între cele două localităţi, între cele două ţări.

Iuliu Laurian Popovici, Botoşani, pentru FLUX

Lupu şi “criminalii”

August 10, 2010
Deţinuţii politici de la Tiraspol, cunoscuţi ca „grupul Ilaşcu”, au fost decoraţi cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincţie civilă a Republicii Moldova. Faptul este împlinit şi era dreptul şefului interimar al statului să decidă asupra acestei chestiuni, potrivit cu atribuţiile sale constituţionale şi legale. Decretul prezidenţial s-a dorit a fi o reparaţie morală şi  un gest oficial de preţuire a suferinţei compatrioţilor noştri care au făcut fără nici o vină ani grei de temniţă la Tiraspol.

Reacţiile care au urmat au fost puţine, dar s-au remarcat prin ostilitate gratuită. Prima a venit din partea şefului diplomaţiei ruse, iar a doua din partea unuia dintre fruntaşii alianţei de guvernământ, prezidenţiabilul Marian Lupu. Şi într-un caz, şi în altul cuvântul folosit de Serghei Lavrov şi Marian Lupu a fost acelaşi: criminali. Ministerul rus de externe a mai adăugat şi cuvântul „călăi”. Iar Marian Lupu a opinat, într-un interviu pentru postul de radio „Golos Rossii” că „cei care au comis crime nu trebuie ridicaţi la rangul de eroi”, fără să fi fost în stare să explice la ce „crime” anume se referă.

Iritarea celor din piaţa Smolensk-Sennaia din Moscova a fost oarecum de aşteptat, ştiindu-se care a fost poziţia oficială a Rusiei, exprimată la CEDO de agentul ei guvernamental, în dosarul „Ilaşcu şi alţii versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă”.

Ostilitatea lui Marian Lupu şi termenul de „criminali”, cu referire la concetăţenii noştri Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa, Petru Godiac şi Ştefan Urâtu, nu sunt însă doar deplasate, ci trădează alinierea fruntaşului AIE la poziţia regimului neconstituţional implantat în estul Republicii Moldova. Marian Lupu este în istoria statului nostru primul oficial care i-a taxat public drept criminali pe deţinuţii politici de la Tiraspol.

Este aceasta o gafă, un cuvânt spus la repezeală şi pe negândite? Faptul că Marian Lupu şi-a reiterat afirmaţia ne confirmă că nu. Avem de a face aşadar cu exprimarea unei convingeri nemărturisite până acum. Totodată, este la mijloc şi dorinţa lui Lupu de le cânta în strună autorităţilor de la Moscova, de sprijinul căruia acesta îşi leagă speranţele de moment şi de viitor. Este adevărat că nimeni nu poate substitui rolul geopolitic al Moscovei în regiune, dar de aici şi până la a-ţi eticheta compatrioţii drept „criminali” este o distanţă care poate fi acoperită doar de setea oarbă de putere şi de căciulirea în faţa factorilor externi.

Prin declaraţia sa despre „criminalii” moldoveni, Lupu s-a postat în contrasens cu poziţia oficială a autorităţilor Republicii Moldova din ultimii 18 ani, exprimată constant atât în interiorul ţării, cât şi în forurile internaţionale, inclusiv în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe de o parte, Lupu îi criminalizează nu doar pe deţinuţii politici ai regimului smirnovist, dar pe toţi cei care au apărat integritatea şi suveranitatea statului în războiul declanşat de Moscova în 1992. Pe de altă parte, Lupu vrea să arate că responsabilitatea criminalilor de la Tiraspol şi a autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova ar fi egală. Exact ceea ce au susţinut şi agenţii Moscovei la CEDO.

Amintim în context că lotul Ilaşcu a fost judecat în 1992 la Tiraspol de către un tribunal ilegal, ale cărui decizii sunt nule din punct de vedere juridic. Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Curtea Supremă de Justiţie s-au pronunţat univoc în această privinţă. Faptul a fost stabilit şi de Curtea Europeană de la Strasbourg, în 2004, cu ocazia adoptării, cu unanimitate de voturi, a hotărârii în dosarul deţinuţilor politici din Moldova, când Republica Moldova şi Federaţia Rusă au fost declarate vinovate de violarea gravă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Pentru aceste încălcări ale drepturilor omului Republica Moldova şi Federaţia Rusă au fost obligate de către CEDO să le plătească deţinuţilor politici despăgubiri morale însemnate.

Un lucru este clar în această situaţie. Marian Lupu nu se situează nicidecum pe poziţiile patriotismului, făcând umila dovadă a servilismului faţă de vechea metropolă şi instrumentele ei din Moldova de peste Nistru. Aşa stând lucrurile, Marian Lupu, în mod evident, le datorează explicaţii şi scuze publice nu doar deţinuţilor politici de la Tiraspol, ci şi opiniei publice din Republica Moldova, care a fost şocată de declaraţiile sale trase la indigo după cele ale Moscovei şi ale separatiştilor transnistreni.


MOŞ TOADER

August 9, 2010

În cartea sa, „Moldova ante portas” (Bucureşti, Tritonic, noiembrie 2005), proaspătul cetăţean moldovean şi consilier prezidenţial Dan Dungaciu, încheind pe o notă sufletească solidul „Dosar al Mitropoliei Basarabiei”, scrie: „Şi încă ceva. Într-o vizită în R. Moldova, autorul acestor rânduri a avut şansa să îl întâlnească pe bătrânul şi înţeleptul Moş Toader, 86 de ani, din Ţinutul Orheiului.

Discutând despre subiectul pe care l-am tratat în această secţiune, bătrânul şi înţeleptul Moş Toader a spus, printre altele: „Fericită va fi Basarabia când va fi sfinţită de paşii Patriarhului ei…”. Este, poate, gestul cel mai consistent pe care Bucureştiul îl poate face în raport cu condiţia Mitropoliei Basarabiei sau chiar a regiunii. Ar fi un gest decisiv. Nu puţini sunt cei care păstrează nădejdea, alături de Moş Toader din Ţinutul Orheiului, că Patriarhul României nu îşi va încheia strălucita lucrare de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române fără să calce pe pământul unei mitropolii care odată era numită „de aur”…”.

Pentru că am fost de faţă la discuţia din 2005 dintre moş Toader şi semnatarul cărţii, devenit cetăţean moldovean în 5 minute, pentru că înţeleptul moş Toader îmi este prieten vechi şi sfetnic bun la ceas de taină, m-am gândit că ar fi bine să-i fac uncheşului zilele acestea o vizită, ca să-l întreb de sănătate şi să văd ce mai spune. Moş Toader, om dintr-o bucată şi sămaş al interbelicului nostru românesc, trecut prin toate greutăţile vieţii de basarabean, care au însemnat şi „cedarea”, şi ocupaţia care a urmat, şi războiul, şi deportările în Siberia, şi colectivizarea forţată, şi înstrăinarea de fiinţa Neamului, m-a întâmpinat, ca de obicei, cu aceeaşi lumină pe faţă şi cu acelaşi licăr în priviri, cu care eram deprins să-l văd de fiecare dată când i-am trecut pragul.

Discuţia a fost lungă. Moş Toader, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu sănătate şi lungime de zile, era dorit de vorbă. Avea multe să-mi spună şi, mai ales, să mă întrebe, despre toate câte le adunase de la o vreme în sufletul lui.

– Când vine Patriarhul în Basarabia, nepoate? Nu vreau să închid ochii până nu-l voi vedea printre noi, – luă vorbă bătrânul.

– Mă tem că nu prea ştiu, moş Toadere, dar poate aflăm în curând de la Dan, care acum este intrat într-o funcţie de mare răspundere şi în măsură să ajute la pregătirea unei veniri atât de mult aşteptate. Mai depinde şi ce are în cap „prezidentul” şi cât de mult apleacă urechea la sfaturile de folos ce i s-ar da.

– He-he, dacă vor sus-puşii zilei, asta se poate. Numai că ai dreptate. Vor ei oare cu adevărat să ni se întâmple o venire ca asta? Au ei priceperea adâncă a unor lucruri ca acestea?

– Trag nădejde că au. Ar trebui să aibă.

– Ar trebui, aşa este. Numai că vreau să-ţi mai spun una. Degeaba va veni Patriarhul la noi dacă cei care stau la cârma ţării se împotrivesc cu încăpăţânare să-i dea înapoi mitropoliei noastre bunurile pe care sovieticii i le-au luat cu hapca şi le ţine în mână până azi guvernul de la Chişinău.

– Adevărat, moş Toadere, am scris despre asta la ziar, iar mitropolitul nostru le-a scris şi lui Ghimpu, şi lui Filat, însă degeaba. Au spus şi unul, şi altul DA-DA! dar n-au urnit un deget pentru îndreptarea lucrurilor, astfel încât răspunsul lor în faptă a fost NU-NU!

– O să-i bată Dumnezeu, nu avea grijă. Ştii, tot stau şi cuget în serile şi nopţile astea de vară că tare bine ar fi dacă Patriarhul ar face să le găsească loc în calendar şi mucenicilor noştri din Basarabia, dar şi celor din Moldova de peste Nistru, pentru întărirea sufletească a poporului. Că mucenicii noştri au fost mulţi, ca stele de pe cer, numai că uitarea şi nepăsarea omenească le acoperă lumina.

– Înţeleg ce spui, moş Toadere. Şi pe mine mă doare inima când văd că jertfa creştinească nu este preţuită cum s-ar cuveni şi că întârziem să le dăm cinstea meritată, ca prin ei credinţa noastră să fie mai curată şi mai puternică.

– Aşa este. Acesta este păcatul nostru, că alergăm adesea după vânt, dar nu avem răbdarea să scoatem la vedere pietrele scumpe rodite din suferinţa pământului nostru lăsat de strămoşi. Şi piatră rară avem multă, cât încape Basarabia până la Nistru şi mai departe, căci năvălitorii au împuşcat în 1940 şi creştini de rând, şi preoţi, şi preotese, şi copii, şi călugări doar pentru că nu s-au lepădat de Hristos şi de neamul nostru.

– Există la Bucureşti voci care spun că nu a venit încă momentul, că-i timpurie treaba.

– Timpurie să fie? Ba eu cred că-i încă foarte întârziată şi de aceea ne osândeşte Dumnezeu la alte suferinţe, până vom pricepe că locul luminii este sfeşnic şi-n policandru. Atunci vom fi tari, când îi vom avea înaintea ochilor pe mucenicii noştri răpuşi de mână străină. Un neam care are calendarul încărcat cu sfinţi, nu mai poate fi întors cu furca, cu una, cu două, cum îi vine cuiva la socoteală, ca o brazdă subţire de fân.

Bătrânul schimbă păsul, întrebându-mă dacă s-a mai schimbat ceva în legislaţia despre cetăţenie.

– Spune-mi, nepoate, ce se mai aude pe la Bucureşti? De câte ori scot din ladă Adeverinţa mea românească de naştere şi de botez, iscălită de naşul părinte de la noi din sat, mă întreb de ce nu vor ăştia să-mi înnoiască hârtia, ca să mor şi eu împăcat ca român întreg?

– Legea încă-i crudă, netocmită până la capăt şi nu îngăduie aşa ceva. Bucureştiul nu recunoaşte propriile-şi acte, dar numai pe cele sovietice, transcrise acum de moldoveni.

– Proastă treabă. Dacă am eu document de la Statul Român că m-am născut român, din părinţi români, şi dacă am luptat în război până la Cotul Donului, unde am fost şi rănit, cum să nu mi-l recunoască la Bucureşti?

– Acum mata eşti trecut la grămadă cu cei care au părăsit ţara de voie sau de nevoie şi trebuie s-o iei de la capăt, să-ţi faci dosar, să dovedeşti că eşti cine eşti, să baţi drumuri, să plăteşti taxe, să aştepţi, să ceri să fii recunoscut. Unde mai pui că pe urmă te trec la catastif şi moldovean de neam… Aşa-i legea până una alta…

– Eu nu mai am, la vârsta mea, cum să aştept. Dacă ar vrea Bucureştiul să mă recunoască, m-ar recunoaşte grabnic. Că eu nu m-am schimbat deloc, s-au schimbat poate doar legile şi astea pot fi îndreptate când vrei. Dacă poţi deveni cetăţean la Chişinău în 5 minute, de ce să nu fie cu putinţă acelaşi lucru şi la Bucureşti? Înseamnă totuşi că nu se vrea sau că nu-i duce mintea pe cei care fac legile acolo…

Apoi, sărind la alt subiect, Moş Toader se interesă de treburile de la noi.

– Ce zici, pleacă armata rusă din Moldova de peste Nistru? Cică nemţii le-au spus-o răspicat ruşilor să-l ia pe Smirnov acasă şi să aducă soldaţi apuseni în locul celor ai Moscovei. Nu o fi asta doar vorbă goală aşternută peste înţelegeri ascunse dintre ruşi şi nemţi, peste capul nostru?

– Înţelegeri există şi timpul va arăta care şi cum au fost. Mata ce crezi?

– Eu aş zice că-i aşa. Numai de n-o fi neamţul de azi ca cel dinainte de război, când ne-a dat cu uşurinţă pe mână străină. Acum timpurile parcă sunt altfel. Şi rusul, după ce şi-a strâns Ucraina aproape, ar trebui să caute pace cu noi. Că dincolo de Nistru tot neamul nostru este. Şi mai degrabă mutăm Nistrul mai departe, decât să ne lăsăm fraţii în uitare şi înstrăinare.

– Uşor de spus, greu de făcut, moş Toadere. Mulţi dintre fraţii noştri de dincolo de Nistru nu ştiu că sunt români, ei zic că-s moldoveni.

– Păi zic unii şi prin Basarabia, dar nu e vina lor. Că, după loc, moldoveni suntem cu toţii, dacă trăim în Moldova de dincoace şi de dincolo de Nistru, numai că de neam suntem români şi nu am ales noi asta, da-i voinţă de Sus. Ne trebuie răbdare şi timp ca să-i aducem pe toţi la înţelegerea dreaptă a lucrurilor. Nu are rost să ne războim între noi pentru atâta nimic. Sămânţa asta de vrajbă dintre noi este rea. Orice război ca acesta numai îi macină pe fraţi şi trebuie să aibă odată şi odată un sfârşit. Să-şi zică fiecare după câtă minte şi pricepere are, după cât de vătămat sau întreg este sufleteşte, dar unirea dintre noi nu trebuie slăbită din vedere, că-i cel mai scump lucru primit de la Dumnezeu. Numai de nu şi-ar băga coada politica şi vânătorii de posturi mari. Să ne gândim la copilaşi, să veghem ca ei să nu fie loviţi de molima vrajbei. Iar cu ruşii tot va trebui să găsim o cale de împăcare, că n-om sta în vrajbă până la sfârşitul lumii. Sunt şi ei pravoslavnici şi trebuie să înţeleagă că este mai bine să ne aibă de prieteni şi fraţi, decât de duşmani. Le va lumina Dumnezeu minţile într-o zi şi vor pricepe că decât să ne duşmănim fără rost, tot mai bine ne-ar şedea alături şi împăcaţi.

Din vorbă în vorbă, moşul nostru de prin părţile Orheiului a ajuns la cuvântul pe care mulţi îl au astăzi pe buze – Referendum.

– Ce i-a pălit acum cu referendumu? De unde şi până unde o poveste ca asta? Ce vor ăştia?

– Moş Toadere, vor o ţară în care preşedintele să fie egal cu Parlamentul, ca pe timpul lui Snegur şi al lui Lucinschi, aşa cum este azi în Bielorusia şi în Turkmenistan.

– Ehe-he, păi niciodată n-or să încapă două săbii într-o teacă! Noi am mai văzut-o pe asta, când numai cearta s-a ales din ei şi praful şi pulberea din rânduiala ţării. Şi cine suferă? Tot noi, aiştia mulţi, săraci şi obidiţi, care am mai rămas la vetrele noastre.

– Matale ce zici? Cum ar fi mai potrivită aşezarea cumpenei dintre dregătorii în ţărişoara asta?

– Păi ce să zic? Eu sunt om bătrân şi multe am văzut şi trăit la viaţa mea. Să ne ferească Dumnezeu de sfădălia celor de sus, că, vorba vine, cearta boierilor şi schimbarea domnilor – bucuria nebunilor. Tot mai bine ar fi să ne întoarcem către ceea ce am mai avut noi, şi bun lucru a fost, când Sfatul Ţării era mai mare şi nu era lăsată ţara la mâna şi mintea unui singur om. Că nu ştii ce poate avea în cap unul singur. Iar în parlament se ţine sfat pentru toată ţara. Unde sunt ochi şi urechi mai multe şi unde sunt mai multe capete luminate, ai mai mare nădejde că ţara nu-i purtată de căpăstru, ca un cal neînvăţat, că asta suntem noi acum, o ţară şi un popor încă neînvăţat într-ale politicii.

– Te duci să votezi la referendum? Cum vei vota dacă vei merge la vot?

– Mă duc, cum să nu, că eu am făcut întotdeauna ascultare de stăpânire. Dar de votat am să votez contra, ca să nu scăpăm, Doamne fereşte, ţara asta pe mâna vreunui nebun. De-ar avea cât mai multă lume gândul meu!

Discuţia noastră a durat preţ de câteva ore. Am vorbit despre sărăcie şi despre pensia uncheşului, despre stricăciunile făcute anul acesta de ploi şi despre secetă, despre drumurile proaste, despre tinerii pe care nevoile îi gonesc din sat, luându-şi lumea în cap, despre tot şi toate care privesc viaţa de zi cu zi a oamenilor noştri de la ţară, a celor mulţi şi obidiţi, cum spunea chiar moş Toader. Într-un târziu, ne-am despărţit, înţeleptul unchiaş petrecându-mă până la poartă. L-am lăsat singur, cu licărul viu în priviri şi cu gândurile sale de om al pământului care, ca atâţia alţii, îşi duc veacul între Dumnezeu şi neamul acesta de ţărani cuminţi. Moş Toader mi-a lăsat vorbă să-i mai trec pragul. Voi reveni negreşit prin părţile Orheiului la toamnă, pentru a nu-l dezamăgi pe acest înţelept simplu şi modest, care, ca toţi ţăranii, pe toate le gândeşte adânc şi le spune de la obraz.

Vlad CUBREACOV, FLUX


LICEELE BOTOŞĂNENE AŞTEAPTĂ ELEVII BASARABENI

Iulie 14, 2010

În perioada 21-31 iulie la misiunile consulare româneşti din Chişinău, Bălţi şi Cahul se desfăşoară înscrierile absolvenţilor de gimnaziu din Republica Moldova la liceele din România.

Anul acesta a fost dublat numărul de burse oferite tinerilor studioşi dintre Prut şi Nistru şi de dincolo de Nistru, ajungându-se la aproape 5000.

Aproape toate liceele botoşănene au rezervate locuri pentru elevii basarabeni, cele mai multe revenind Colegiului Economic „Octav Onicescu”. Această instituţie poartă numele unei personalităţi ştiinţifice botoşănene afirmate în matematică, dar care, la începutul secolului al XX-lea a uimit profesorii Universităţii din  Bucureşti pentru că a absolvit în acelaşi timp, în mai puţin de doi ani Facultatea de Ştiinţe şi cea de Filozofie, obţinând tot atunci şi câte un doctorat la fiecare.

Botoşanii fiind în trecut „metropola comercială a Ţării de Sus”, învăţământul economic are o bogată tradiţie, neîntreruptă de peste 120 de ani, iar colegiul economic amintit reuşeşte, prin profesionalismul şi prestaţia didactică de excepţie a dascălilor, să formeze elevi foarte bine pregătiţi, care au obţinut rezultate deosebite la diferite concursuri şi olimpiade, un procent impresionant reuşind în învăţământul superior. Acest liceu se înscrie între  preferinţele gimnaziştilor botoşăneni, la admiterea în clasa a IX-a din acest an cea mai mică medie de reuşită a fost 8, 50.

A avut amabilitatea să-mi vorbească despre elevii din Republica Moldova domnul profesor Ioan Huţanu, directorul acestei unităţi şcolare: „La noi sunt şcolarizaţi elevi de peste Prut încă de la începutul anilor  nouăzeci, colegiul nostru fiind printre primele centre-pilot din ţară pentru instruirea lor în profil economic. Mai întâi am avut serii de câte 50-60 elevi, iar acum avem doar câte10-15 anual. Sperăm ca, odată cu simplificarea regimului vizelor, să avem mai mulţi copii de acolo.

Despre începuturi putem spune că profesorii erau puternic impresionaţi de dublul efort făcut de elevii care învăţaseră ruseşte la gimnaziu şi se străduiau să dea în limba română răspunsul gândit în limba rusă. Şi totuşi, o elevă dintre aceştia a reuşit să ia peste câţiva ani locul I la Olimpiada internaţională de limba şi literatura română.

Putem mărturisi cu sinceritate că suntem cu toţii încântaţi să lucrăm cu aceşti tineri entuziaşti şi curaţi sufleteşte, înzestraţi cu un bun-simţ şi un spirit întreprinzător nativ. Au un nivel de conştiinţă patriotică aparte şi de multe ori simt româneşte la un nivel superior faţă de colegii lor din România.

Datorită schimbărilor pozitive ce se petrec în învăţământul  din Republica Moldova ei se integrează din ce în ce mai uşor în sistemul de învăţământ de la noi şi am avut de câteva ori şefi de promoţie dintre elevii veniţi de peste Prut.

Mulţi au continuat studii superioare economice sau de alt profil, s-au căsătorit şi şi-au început propriile afaceri, dar, de câte ori ne întâlnim, păstrează aceeaşi bunăcuviinţă şi căldură sufletească specifică elevului basarabean.

Îi aşteptăm cu drag la şcoală şi ţinem să-i asigurăm pe părinţi că avem o preocupare permanentă, pe parcursul întregii perioade petrecute la noi, de asistenţa lor pedagogică, de cazare şi masă.”

Aceleaşi impresii despre elevii basarabeni le au şi celelalte cadre didactice ale colegiului, păreri identice existând şi de la celelalte licee botoşănene: Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”,  Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Liceul „Elie Radu” – lăcaşuri de învăţătură, unde ei sunt aşteptaţi cu mult  drag.

Iuliu Laurian Popovici, Botoşani, pentru FLUX