”SOVROMUL” BISERICESC DIN BASARABIA ȘI OAMENII LUI

Mai 21, 2016

Lazurca cu Vladimir

mitropolitul-vladimir-plaja

Lazurca cu Vladimir 1

Vladimir soldat rus

Lazurca cu Vladimir 2

Lazurca cu Vladimir 3A

Vladimir la mare

Filat cu Vladimir

filat cu kiril 1

Filat decorat Lazurca

Pasat mitropolia rusa

Filat Vladimir

Vladimir cu Voronin

Filat cu Kiril si Vladimir

Lazurca cu Vladimir 4

Vladimir cu Smirnov 2

Filat cu Kiril

Lazurca cu Vladimir 5

pasat-sis-kgb-vladmir-al-moldovei

Lazurca cu Vladimir 6

Lazurca cu Vladimir 16

Lazurca cu Vladimir 17

Lazurca cu Vladimir 18

Lazurca cu Vladimir 19

Filat cu Smirnov

vladimir cu filat si sevciuc

Filat cu Lazurca si Catan 1

filat cu kiril

Filat cu Lazurca si Catan 2

Filat cu Lazurca si Catan

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Lazurca cu Vladimir 14

Savatie-Bastovoi-si-Petre-Guran-ICR-KGB1

vladimir cu ai sai 1

vladimir sevciuk stanski

Lazurca cu Vladimir 15

Vladimir la mare 1

Vladimir de colorado

vladimir cu kiril


CATEDRALA ȚMINDA SAMEBA DIN TBILISI

Mai 1, 2016

Catedrala Patriarhala Tbilisi

Catedrala Patriarhală ”Țminda Sameba” (Sfânta Treime) din Tbilisi (105,5 metri înălțime, comparabil cu înălțimea de 110 metri ai viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului din București).

Georgienii sunt un popor preponderent ortodox creștinat în anul 337 și numără astăzi 3,5 milioane de suflete în întreaga lume (dublu față de populația Bucureștiului).

Biserică Ortodoxă Georgiană este autocefală din anul 467 și a dat Ortodoxiei peste 20 000 de sfinți oficial canonizați (de circa 150 de ori mai mult decât sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă Română), cu o medie de un sfânt pe an, față de o medie de un sfânt într-o sută de ani în cazul nostru.

Biserica Ortodoxă Georgiană cuprinde 550 de parohii și 172 de mănăstiri, deservite de circa 1100 de preoți și călugări, în 49 de eparhii. Sfântul Sinod este format din 51 de episcopi, la egalitate cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Prima carte în georgiană a fost tipărită de tipografi români (ipodiaconul Mihail Ștefan și alții) trimiși la Tbilisi de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (circa 1640 – 1650, Iviria/Georgia — 1716, asasinat în Rumelia), Mitropolitul Ungrovlahiei.

Niciun intelectual georgian, nicio publicație sau post de radio și televiziune nu au criticat vreodată proiectul național de edificare a Catedralei Patriarhale din Tbilisi, dimpotrivă acordând sprijin deplin acestui proiect realizat între 1995 și 2004.


EVENIMENT FILATELIC LA POȘTA MOLDOVEI: TIMBRE PERSONALIZATE ”MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX. ANATOLIE TIHAI”

Mai 29, 2015

În ziua de 29 mai 2015, Poșta Moldovei a emis, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, o serie de 12 timbre poștale personalizate ”MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX” care redau în viniete imagini ale Cuviosului Anatolie Tihai, cel mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile. (Timbru 1: Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău (sculptor – Alexandru Plămădeală), Timbru 2: Catedrala Nașterea Domnului și Clopotnița din Chișinău)

Anatolie Tihai Japonia

Imaginile de pe timbrele personalizate reprezintă (de la stânga spre dreapta vizuală, de sus în jos): o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorii Ștefan Purici și Doina Spătaru din Cernăuți (și ramuri și frunze de bambus); sigla Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale românești: roșu, galben și albastru (stânga vizuală) și drapelul Japoniei: simbolul soarelui pe fundal alb (dreapta vizuală), în partea inferioară apărând inscripția: MISIONARI ORTODOCȘI ROMÂNI ÎN JAPONIA SECOLULUI XIX. ANATOLIE TIHAI; o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorul Ion Cojocaru din Edineț (și ramuri de sakura); o fotografie a Cuviosului Anatolie făcută în Japonia; o fotografie a Cuviosului Anatolie trimisă din Japonia la București în decembrie 1887 și publicată în revista Biserica Ortodoxă Română în februarie 1888 (și numele Cuviosului în niponă alături de panglica tricoloră); o fotografie a Cuviosului Anatolie făcută la Tokio, în iunie 1882, cu ocazia Soborului ortodox pannipon condus de Sfântul Nicolae Kasatkin al Japoniei (și o imagine a muntelui Fuji); o fotografie a Cuviosului Anatolie apărută în presa japoneză în primii ani ai apostolatului său în această țară (și o hartă istorică a Japoniei, cu imaginea stilizată a soarelui – simbolul Japoniei); o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit executată de pictorul Pavel David din Strășeni (și o hartă istorică a Basarabiei, locul nașterii și formării Cuviosului Anatolie); o fotografie din iunie 1882 cu participanții la Soborul ortodox pannipon, la care a participat și Cuviosului Anatolie, fratele său – melodul și compozitorul Iacob Tihai și melodul și compozitorul Dimitrie Livovschi (tustrei etnici români din Basarabia și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox din Chișinău); o fotografie a Cuviosului Anatolie din tinerețea sa (și numele Cuviosului în niponă); o fotografie făcută la Osaka, în anul 1882, în care Cuviosului Anatolie și melodul și compozitorul Dimitrie Livovschi apar printre misionari japonezi.

Anatolie Tihai Japonia2


CUVIOSUL ANATOLIE TIHAI – UN SUSȚINĂTOR AL ROMÂNISMULUI ÎN RUSIA ȘI LEGĂTURILE SALE CU ROMÂNIA

Mai 5, 2015

Gheorghe P. Samurianu publică în numărul din februarie 1888 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română” din București un amplu material intitulat Biserica ortodoxă din Japonia, în care vorbește atât despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, cât și despre fratele său, compozitorul și melodul Iacob Tihai. Materialul este însoțit de o fotografie calitativă a Cuviosului Anatolie, primită în România din Japonia, trimisă fiind chiar de marele nostru misionar.

Autorul, contemporan al Cuviosului Anatolie Tihai, ne prezintă o scurtă biografie a Cuviosului, despre ai cărui părinți spune că ”au fost români curați” și pe care îl caracterizează ca fiind ”un susținător al românismului în Rusia” și ne arată că acesta a purtat corespondență cu Preasfințitul episcop Silvestru Bălănescu al Hușilor și cu M. I. Epure, profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, ”bun patriot român, autor al mai multor scrieri”.

De asemenea, autorul, care a avut acces la corespondența Cuviosului Anatolie cu unii săi prieteni din România, ni-i prezintă amănunțit pe unii dintre contemporanii Cuviosului, redând contextul mai larg în care Cuviosul Anatolie Românul și-a desfășurat apostolatul în Japonia.

Prezentăm mai jos varianta word a materialului, cu unele adaptări la ortografia de astăzi a limbii române. Mulțumiri imense părintelui Ioan Lisnic pentru tot ajutorul acordat în identificarea materialelor din presa bisericească a timpului din România despre Cuviosul nostru părinte Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit!

BOR despre Cuviosul Anatolie Tihai 1

CRONICA BISERICEASCĂ

***

BISERICA ORTODOXĂ DIN JAPONIA

Japonia este unul din cele mai însemnate state ale Asiei, și anume este întâiul după China, după populație și însemnătate politică, iar după civilizație este întâiul în toată Asia, în timpul de față, și aceasta este admis de toți învățații europeni.

Japonia este imperiu, se compune aproape din 3 800 de insule. Imperatorul se numește mikado sau tenno. Acest stat ocupă un spațiu de 382 447 kilometri pătrați, având, în anul 1881, o populație de la 36 până la 38 de milioane de locuitori[1].

După recensământul din urmă populația Imperiului Japonez se urcă la cifra de 38,500 [milioane] de locuitori, din care 11 678 creștini luterani, 26 382 creștini romano-catolici și 11 275 creștini ortodocși[2]. După scrisoarea din urmă a păr[intelui] arhimandrit Anatolie Tihai către PS Silvestru Bălănescu, episcop al Hușilor, acum în Japonia sunt 15 000 [de] creștini ortodocși.

Cea mai mare parte din locuitorii Japoniei confesează religiunea păgână, fiind în contact perpetuu cu China – ”Imperiul ceresc”, cu care se învecinează, având mult comun cu chinezii. Creștinii au început a se introduce în Japonia pe la anul 1860 mai ales, când s-a permis de legile japoneze propaganda creștină între populația japoneză. Propaganda creștină protestantă (reformată și luterană) se susține de Anglia și parte de Germania, catolicismul este susținut puternic de Franța și parte de Italia, iar ortodoxia – de Rusia (și [de] România [în] parte).

Pentru răspândirea ortodoxiei în Japonia, Biserica rusă a înființat, la an[ul] 1860, o misiune, care din ce în ce progresează mai mult, fiind bine susținută de agenții diplomatici și consulari ai Rusiei în Japonia. Capul misiunii ortodoxe din Japonia acum este PS Nicolae[3] Kasatkin, episcop de Revel, vicar al eparhiei de Riga; el a obținut gradul de licențiat în Teologie ortodoxă la facultatea din Petersburg la an[ul] 1860; tot atunci a primit monahismul, s-a numit îngrijitor al bisericii consulare ruse din Japonia; la anul 1870, fiind deja arhimandrit, s-a numit cap al misiunii ruse ortodoxe din Japonia; la 1880 s-a înaintat la înalta treaptă de episcop, fiind hirotonit la Petersburg[4].

În Japonia, în anul 1873, au fost trei puncte de acțiune ale misionarilor ruși ortodocși: Hakodate, Edo și Sendai. Secțiunea misiuni din Hakodate se afla sub privegherea ieromonahului (acum arhimandritului) Anatolie Tihai. Acest misionar, cu toate că este în Japonia numai din ianuarie 1872, întru atâta cunoaște limba japoneză, încât singur predică în ea. El are de ajutor pe doi catehizatori dintre pământenii locali. Catehizarea se face de aceste trei persoane în trei puncte laterale ale orașului. Afară de cei doi catehizatori, pe lângă ieromonahul Anatolie se află încă 6 învățăcei catehizatori, care, sub nemijlocita priveghere a lui, se prepară, spre a fi catehizatori, și se trimit cu predica prin case particulare; chiar în localul misiunii dânșii predică persoanelor care nu vin în timpul orelor de catehizare.

Serviciul bisericesc, încă din anul 1873, a început a se face în limba japoneză. Tot aici a început a se organiza un cor de muzică vocală dintre japonezii deja ortodocși. Corul este dirijat de d[omnul] Iacob Tihai, fratele ieromonahului Anatolie, care a fost corist la biserica catedrală din Moscova, și care s-a dus în Japonia la finele anului 1873. El este obligat a prepara regenți (dirigenți) de muzică vocală și pentru alte locuri din Japonia.

Comunitatea ortodoxă din Hakodate la începutul anului 1874 se compunea din 275 [de] oameni. Pentru dirijarea afacerilor interne și buna ordine s-a format, în octombrie 1873, un consiliu eparhial, care se compune din catehizatori, învățăcei-catehizatori și zece membri, aleși de comunitate din mijlocul ei. Acest consiliu se află sub președinția misionarului. Prima ocupație a consiliului fu aceea ca educația religioasă a membrilor comunității ortodoxe locale să se continue fără întrerupere și ca viața lor să corespundă cu regulile credinței creștine, și pentru aceea toată abaterea lor de la ordinul regulat al vieții și activității creștine (de exemplu, nefrecventarea regulată la biserică în timpul serviciului divin și a predicii, certele etc.) se judecă de consiliu, de către care se și iau măsuri spre înțelepțirea și îndreptarea celor ce se abat. În comunitatea creștină din Hakodate, în anul 1873, s-a format încă și o societate de ajutor reciproc. Mijloacele societății sunt încă mici, cu toate acestea ea aduce un mare folos, dând împrumuturi reciproce (cu mici procente) celor ce au necesitate, și prin aceea ușurând greutățile celor nevoiași. Înainte de sărbătorile mari membrii societății deosebesc parte din capital (ce treptat se mărește cu procentele) și-l împărțesc la creștinii săraci.

La Edo, unde se află misionarul principal, arhimandritul (acum Episcopul de Revel) Nicolae Kasatkin, în anul 1874 numărul creștinilor ortodocși era de 87.

Comunitatea creștină din provincia Senday, în anul 1873, se compune numai din chemați (care erau în număr de 400), pentru că misionarii, ca străini, nu puteau să pătrundă acolo, ca să-i boteze. Predinca se făcea aici de către 5 catehizatori, în fruntea cărora era Paul Sawabe. Afacerile comunității chemaților se gerau de către un consiliu (format după modelul celui din Hakodate, care era prezidat de Paul Sawabe). Un asemenea număr de chemați este și în provincia Nambu, care se află spre nord de la Senday.

Numărul creștinilor ortodocși în Japonia, în anul 1881, era de 6090, iar în anul 1882 de 7200, biserici și case simple de rugăciune erau 90. Preoți ortodocși dintre japonezi sunt 9 și anume: Paul Sawabe, Paul Nizzuma, Tit Comatz, Petru Kano, Paul Sato, Matei Kageta, Iacob Takaya, Timotei Hariu, Petru Sasagawa. Misiunea ortodoxă are încă 99 [de] catehizatori, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii formează 131 [de] comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiunii este în Tokio, capitala Japoniei, iar arhimandritul Anatolie este stabilit în marele oraș Osaka, ce se află la sudul Japoniei[5].

În anul 1883 numărul japonezilor luminați cu creștinismul ortodox se urca la cifra de 9981: în seminarul ortodox erau 86 [de] elevi, cin care 4 au intrat la facultățile teologice ruse. În 4 școli ortodoxe japoneze erau 200 [de] elevi. Biserici ortodoxe și case pentru rugăciune în Japonia erau 110. Construirea Bisericii Catedrale Ortodoxe s-a început în februarie anul 1884. Catedrala se construiește în orașul Tokio, Capitala Japoniei. Această Catedrală măreață costă un milion de ruble, din care 200 000 [de] ruble s-au acordat de către guvernul rus, iar restul s-a strâns prin subscripțiuni benevole[6].

La 21 aprilie 1885 în Tokio, Japonia, s-a pus fundamentul Catedralei Ortodoxe, într-un mod foarte solemn. După serviciul divin, efectuat în biserica ortodoxe, un cortegiu religios, acompaniat de 70 [de] cântăreți, cu cruci și podoabele bisericești, a plecat la locul noului templu ortodox catedral; aici au asistat arhimandritul Anatolie, egumenul Vladimir, 2 ieromonahi ruși, preotul japonez Pavel Sato, 2 diaconi ruși și 2 diaconi japonezi, în cap cu P.S. Nicolae, episcop de Revel. Asemenea a asistat la ceremonia solemnă d[omnul] A. P. Davidov, ambasadorul rus în Japonia, cu membrii legațiunii diplomatice, d[omnul] I. A. Hilferding, comandantul vaporului rus ”Vladimir Monomah”, care staționează în portul Yokohama, împreună cu ofițerii etc. Biserica Catedrală va fi terminată, după cum se așteaptă, peste doi ani[7].

Misiunea ortodoxă în Japonia aduce rezultate foarte îmbucurătoare. După comunicarea P.S. Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii, la Biserica Ortodoxă Japoneză, în anul 1885, s-au mai adăugat încă 3 comunități bisericești, și numărul membrilor Bisericii s-a mărit până la cifra de 1 294 [de] suflete, astfel că acum toată Biserica se compune din 11 275 [de] suflete. Misiunea propagă Evanghelia în toată țara, și predicarea ortodoxiei se face fără împiedicare în toată Japonia. Mai înainte bonzii (popii păgâni japonezi) aveau putința să persecute, în provincii, pe creștini, cel puțin la înmormântare, nepermițându-le să înhumeze pe morții lor cu rugăciuni creștinești la cimitire, care în genere sunt sub stăpânirea bonzilor. Dar acum și această împiedicare nu mai are loc, probabil din acea împrejurare că și guvernul central japonez, văzând mai multe cazuri de înmormântări creștine, s-a făcut mult mai tolerant, ceea ce este o măsură foarte prudentă. Mai ales 2 cazuri de înmormântări ortodoxe au produs mare impresiune asupra guvernului central[8]: În luna mai 1886 a decedat în Tokio fiul comitelui Saigo, actual ministru japonez de Marină, care fiu s-a educat în familia d[omnului] C. V. Struve, fost ambasador rus în Japonia, și acum în Statele Unite ale Americii de Nord[9]; la 21 noiembrie 1886 a decedat ambasadorul rus în Japonia, d[omnul] A.P. Davidov, și a fost înmormântat în Tokio, cu mare solemnitate; ambele înmormântări s-au efectuat, începând de la prohod până la punerea corpului în mormânt, întocmai așa, după cum se urmează în toată lumea ortodoxă. Acum în școalele misiunii ortodoxe ruse din Japonia sunt 26 [de] elevi în școlile catehizatoare, 48 [de] elevi în Seminarul ortodox, în proseminariu 10 elevi, în școala de fete 34 [de] eleve. În școlile misiunii din Hakodate sunt 230 [de] elevi și eleve. Măreața Catedrală ortodoxă din Tokio în curând va fi terminată, societatea rusă mai acordând pentru această Catedrală încă suma de 19 000 [de] ruble. S-a petrecut ceva remarcabil în misiunea ortodoxă Rusă din Japonia: pentru a servi Bisericii ortodoxe, în calitate de diaconiță s-a devotat contesa Olga Putiatina, fiica d[omnu]lui Eutimiu Vas[ilievici] Putiatin, care a încheiat tratatul cu Japonia, în anul 1853-1855, prin care s-a pus începutul relațiilor neîntrerupte între Rusia și Japonia[10].

Lucrările pentru construirea Bisericii Catedralei ortodoxe, cu patronul ”Învierea lui Hristos”, în orașul Tokio, capitala Japoniei, acum sunt pe sfârșite. Biserica este cu cupolă, în ea pot încăpea 700 [de] persoane, are trei altare. Clopotnița este cu 2 etaje. Totul este construit din piatră locală. Planul construcției, după propunerea capului misiunii bisericești ruse în Japonia, a fost compus de d[omnul] M. A. Șciurovsky, profesor de arhitectură la Academia de Arte frumoase din Petersburg, care, de la anul 1837, se ocupă mai ales cu arhitectura bisericească. Lucrările construcției , de la anul 1884, când s-a pus fundamentul bisericii, până acum, sunt dirijate, sub supravegherea PS Nicolae Kasatkin, episcop de Revel, capul misiunii bisericești ruse în Japonia, de d[omnul] Conder, arhitect englez bine cunoscut. Clopotele, icoanele și alte obiecte necesare măreței Catedrale s-au trimis din Petersburg, capitala Rusiei, la Tokio, capitala Japoniei, nu de mult, după avizul d[omnului] arhitect menționat, Șciurovsky, de guvernul central[11].

PS Nicolae, capul misiunii bisericești ruse din Japonia, a făcut o dare de seamă despre sumele cheltuite în anul 1887 pentru Biserica Catedrală din Tokio, pe care dare de seamă a prezentat-o ”societății misionare” din Moscova, prezidată de ÎPS Ioanichie Rudnev, mitropolit de Moscova[12]. Din această dare de seamă se vede că templul este aproape gata și că în an[ul] trecut s-a cheltuit peste 10 000 [de] ruble în aur pentru acest măreț templu. Mai trebuie încă mijloace, spre a fi totul gata, pentru a se sfinți biserica, și de aceea PS Nicolae încă apelează la societatea rusă, pentru a surveni cu sumele necesare[13].

Misiunea bisericească rusă din Japonia, în an[ul] 1886, luna iulie, a fost în următoare stare, după raportul PS Nicolae, episcop de Revel, capul acestei misiuni: comunități religioase au fost 205, sacerdoți 16, din care un episcop (Nicolae), un arhimandrit (Anatolie), 1 egumen, 2 ieromonahi, din care 1 japonez, 8 preoți, 3 diaconi, toți japonezi, 2 membri mireni ai misiunii, predicatori au fost 104, creștini 12 546. S-au botezat în anul expirat 1 470 [de] persoane, s-au căsătorit 46 [de] persoane, au decedat 199 [de] persoane. Edificii bisericești au fost 148. S-a cheltuit de creștini, pentru întreținerea predicatorilor și alte necesități bisericești, suma de 4 815 yeni și 15 syeni[14]. După adunarea eparhială, care a avut loc la 30 iunie – 4 iulie 1886, la Tokio, sub președinția episcopului Nicolae, numărul sacerdoților din[tre] japonezi s-a mărit; îndată după adunare trei japonezi s-au hirotonisit preoți la bisericile din Maebashi, Sanum și la insula Kyushu; egumenul Vladimir, din cauză de boală, s-a întors în Rusia, iar ieromonahul Gheorghe a plecat la Muntele Athos. Predica continuă cu succesul dinainte și în deplină libertate, însă numărul predicatorilor este foarte restrâns pentru a satisface toate cerințele într-o cauză așa de mare – propagarea ortodoxiei între păgâni. Spre a propaga creștinismul în Japonia, misiunea este necesitată a trimite pe elevii școlilor catehizatoare, care n-au terminat încă cursul complet, dar aceasta este foarte puțin. În școlile catehizatoare sunt 33 [de] elevi, în cele 3 clase ale seminarului – 107 elevi, în proseminariu – 10 elevi; școala misionară de fete are 32 [de] eleve. La 13 decembrie 1886 a fost un mare incendiu, care a prefăcut și localul școlii în cenușă, din care cauză școala n-are un local bun, așteptând a se construi un local bun de către contesa Olga Putiatina, în care local vor putea încăpea 100 [de] eleve. În școlile misionare din Hakodate principalul obiect de studiu este religia, în acele școli studiază 236 [de] persoane de ambe sexe[15].

Progresele ortodoxiei în Imperiul Japoniei ne interesează și pe noi, românii ortodocși din Regatul României, și din acea cauză că doi din factorii principali ai misiunii bisericești din Japonia sunt români ortodocși din Basarabia, anume: părintele arhimandrit Anatolie Tihai, ajutorul PS Nicolae, episcop de Revel, capul misiunii bisericești și d[omnul] Iacob Tihai, dirigentul corului vocal al Bisericii Catedrale ortodoxe din Tokio, capitala Japoniei, și frate mai mic al părintelui arhimandrit Anatolie. De aceea cred că ar fi interesant a ști ceva despre acești 2 români basarabeni devotați unei mari idei – propagarea ortodoxiei în depărtata Japonie.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Fotografia trimisă de Cuviosul Anatolie Tihai în România și publicată în revista ”Biserica Ortodoxă Română” în februarie 1888.

Părintele arhimandrit Anatolie Tihai în lume se numea Alexandru, este născut la 30 august 1838 în orașul Bălți, Basarabia, părinții lui ambii au fost români curați; părintele lui ocupa funcțiunea de paraecleziarh la Biserica catedrală din Bălți, om destul de sărac, dar foarte onest; un frate al lui a decedat la Chișinău, capitala Basarabiei, asemenea de mult. Studiile primare părintele Anatolie și le-a făcut la școala primară din Bălți, după aceea a fost admis la seminarul din Chișinău, unde a terminat cursul complet cu succes distins, în anul 1860, și tot în acel an a plecat la Muntele Athos[16], unde a locuit a mănăstirea bulgară ”Zograf”, înavuțită de Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, până la anul 1866, când s-a hotărât să se reîntoarcă în Rusia, spre a-și continua instrucțiunea superioară. În toamna anului 1867 ieromonahul Anatolie Tihai, primind deja monahismul la Muntele Athos, a fost admis ca student la Facultate Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu gradul de candidat, în iunie 1871, și la 1872 a plecat în Japonia, unde se află și astăzi, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești ortodoxe. Din îndepărtata Japonie nu uită a ținea corespondență cu foștii săi colegi, mai ales din Facultatea Teologică din Kiev, de origine română, din care mai principali sunt: PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, și d[omnul] M. I. Epure, actual director și profesor al proseminarului din Chișinău, fost profesor de limba și literatura elenă la Seminarul din Chișinău, bun patriot român, autor al mai multor scrieri.

D[omnul] Iacob Tihai, după absolvirea cursului complet, cu distins succes, în Seminarul din Chișinău, a fost profesor de muzică vocală la proseminarul din Chișinău, apoi a intrat în renumitul cor al Bisericii Catedrale, cu patronul ”Adormirea Maicii Domnuui”, din Moscova, unde până acum se încoronează suveranii ruși, și de acolo, în calitate de dirigent al corului vocal, a fost trimis de S[fântul] Sinod al Bisericii ruse în Japonia, unde se află și acum, căsătorindu-se cu o japoneză ortodoxă, fiind unul din cei mai activi membri ai misiunii bisericești din Japonia, după cum se exprima chiar și d[omnul] ministru de Culte al Rusiei, în dările sale de seamă anuale despre starea Bisericii ortodoxe, și mai multe reviste și ziare ruse.

PS Silvestru Bălănescu, actual episcop al Hușilor, din botez se numea Simeon; s-a născut la 16 iulie 1838 î cătunul Pângărăciorul, comuna Pângărați, plasa Muntelui, județul Neamț, fiind fiu de român neaoș, a primit monahismul la mănăstirea Bisericani, județul Neamț; a absolvit cursul complet, cu distincția de succes, la Seminarul Veniamin din Socola (Iași), în anul 1862; după aceea, ca ierodiacon, ieromonah și protosincel, a fost ecleziarh mare la bisericile ”Socola Mare” și ”Socola Mică”, șef-pedagog, profesor de istoria universală la Seminarul Socola, suplinind pe regretatul Ion Mandiescu, candidat în științele camerale de la Universitatea din Petersburg, și distins profesor la Seminarul Socola, autor al ”Istoriei Universale” etc.; în toamna anului 1868 a fost admis în Facultatea Teologică din Kiev, unde a terminat cursul complet, cu distins succes, obținând gradul de candidat în teologie, în iunie 1873; la anul 1874 a fost numit profesor la catedra de Teologie dogmatică, Teologie morală, Teologie pastorală și Drept canonic, cursul superior, la Seminarul Central din București; la 1876, fiind arhimandrit, s-a numit și director al acelui seminar. La anul 1879 s-a ridicat în înalta treaptă de Arhiereu cu numirea de episcop de ”Piteșteanu[l]”, vicar al Episcopiei de Argeș, rămânând tot ca director și profesor la acel seminar până la 10 decembrie 1886, când s-a ales de marele colegiu național, compus din S[fântul] Sinod, Senat și Adunarea Deputaților, ca episcop al Eparhiei de Huși, fiind aprobat de MS Regele Carol I al României. PS Silvestru este decorat cu ordinele ”Steaua României” și ”Coroana României” în gradul de comandor, a fost membru-redactor și președinte al comitetului revistei ”Biserica Ortodoxă Română” – organ al S[fântului] Sinod și al S[fintei] Biserici autocefale Ortodoxe Române – mai mulți ani, este autor al mai multor scrieri, este unul din cei mai demni prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, eminent administrator, un om de o bunătate rară, cu manierele cele mai frumoase, după cum se exprimă mai multe organe de publicitate, atât române[17], cât și străine[18], după cum o știu toți acei care au fost în contact oarecare cu PS Silvestru Bălănescu, actual demn episcop al Eparhiei Hușilor; de aceea putem exclama cu S[fântul] Apostol Paul: ”Așa Arhiereu ni se cuvine nouă”…[19].

Egumenul Vladimir, menționat în darea de seamă a superiorului misiunii bisericești ruse din Japonia, PS Nicolae Kasatkin, pe anul 1886, despre care a fost vorba mai sus, că s-a întors în Rusia din Japonia, pentru caz de boală[20], a terminat cursul complet, cu distins succes, la Facultatea Teologică din Kiev, la anul 1878[21], când a primit monahismul și s-a trimis în Japonia, unde a lucrat mult până la 1886. În acest din urmă an s-a numit inspector al Seminarului Holm[22], eparhia de Varșovia, și la 12 decembrie 1887 s-a confirmat, de imperatorul Rusiei, după propunerea S[fântului] Sinod Rus, episcop al Insulelor Aleute și al peninsulei Alasca, în America de Nord. Noul episcop Vladimir are etatea de 36 [de] ani numai, dar este experimentat în activitatea misionară. În noua lui turmă a convertit la ortodoxie din păgânism peste 40 000 [de] păgâni preotul Ioan Veniaminov, care, după moartea celebrului mitropolit de Moscova, Filaret Drozdov (+ la 19 noiembrie 1867)[23], fiind deja Arhiepiscop de Kamciatka, în Siberia, de la 1840, s-a confirmat Mitropolit de Moscova, unde a decedat în martie 1879, sub numele de Inochentie[24]. În Aleute și Alasca după Inochentie au fost episcopi: Veniamin, actual Arhiepiscop de Irkutsk, Ioan Mitropolski, acum retras la Moscova, autor al Istoriei sinoadelor ecumenice și locale, Nestor Zass, care a fost mai înainte colonel în flotilă, și, după primirea monahismului, superior al bisericii ruse din Po, Franța, și care s-a înecat în Oceanul Pacific în anul 1882… Se vede că sunt mulți oameni devotați unei idei mari, având un zel nețărmurit pentru propagarea sublimei învățături a lui Hristos în țările pe jumătate sălbatice, luptându-se cu cele mai mari greutăți posibile în toate privințele, imitând pe S[finții] Apostoli, mai ales pe marele apostol al neamurilor, S[fântul] Pavel, cel mai învățat scriitor al Noului Testament.

Gheorghe P. Samurianu

[1] А. Суворовъ ”Русский Календарь”, Petersburg, 1887, pag. 125, 232.

[2] ”Almanah de Gotha”, 1887, pag. 849.

[3] ”Состав Св. Синода”, Petersburg 1886, pag. 61.

[4] P.S. Ghenadie Enăceanu, actual episcop al Râmnicului, demn prelat al Bisericii române, cunoscut prin mai multe scrieri de valoare, susține (vezi ”Biserica Ortodoxă Română”, București, an[ul] 1875, nr. 7, pag. 551) cum că P.S. Nicolae Kasatkin este român de origine. Aceasta s-a confundat, căci PS. Nicolae Kasatkin este originar din centrul Rusiei, este coleg de școală cu d[omnul] Elpidifor V. Barsov, actual general de brigadă, secretar perpetuu al societăților imperiale istorică și arheologică din Moscova, unde este membru activ și d[omnul] Gr. G. Tocilescu, învățatul profesor la Universitatea din București (vezi ”Восток”, Moscova, 1885, nr. 309-310, pag. 244). P.S. Ghenadie Enăceanu însă cu drept cuvânt consideră de român pe păr[intele] Anatolie Tihai (actual arhimandrit și ajutor al Episcopului Nicolae în Japonia), coleg de școală (facultatea Teologică din Kiev, cu P.S. Silvestru Bălănescu, actual episcop de Huși (Scrisorile păr[intelui] Anatolie Tihai către P.S. Silvestru Bălănescu sunt inserate în ”Bis[erica] Ort[odoxă] Rom[ână]”, an[ul] 1875, nr. 8, pag. 619-620 și an[ul] 1883, nr. 3, pag. 187). Păr[intele] Anatolie este un susținător al românismului în Rusia împreună cu mai mulți români basarabeni, precum d[omnul] I. A. Sârcu, actual profesor la universitatea din Petersburg, d[omnul] Victor V. Ciocan, profesor la facultatea Teologică din Kiev, păr[inții] N. V. Lașcu, P. G. Donici, I. S. Butuc, George Dângu, A. Bălțătescu, I. Neagu, Th. Lașcu, Th. Baltag, E. I. Crokvetzky, I. Galupa, G. Teselsky, Sebastian Doruc, Visarion Lisinsky, Euthimiu Spoială, Zubcu, Paul Lisinsky, Gr. I. Galin, d. S. S. Bânzariu, d. V. I. Untu, V. S. Glavan, C. Popovici, D. Tutunariu, E. Mihalevici.

[5] ”Biserica Ortodoxă Română”, București, anul 1883, No. 3, pag.187, Tokio, (Mousashi) avea la 1 ianuarie 1884 aproape 914 259 [de] locuitori, Osaka (Settsou) avea 369 320 [de] locuitori, Yokohama (Mourashi) – 71 467, Hakodate (Chicouzen) – 47 549 [de] locuitori (”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 849).

[6] ”Восток”, Moscova, 1885, NNo 302-305, pag. 200.

[7] ”Восток”, Moscova, 1885, No. 326, pag. 375.

[8] După spusele mai multor europeni, care au călătorit prin Japonia, această țară din Asia va deveni în viitor scurt ceea ce este actualmente Mare Britanie în Europa, având ambele țări cam aceeași pozițiune geografică, compunându-se din mai multe insule, fiind țări maritime. Toată Japonia acum este străbătută de europeni, japonezii fiind foarte sociabili. Se speră că toată Japonia în curând va fi creștină…

[9] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 537.

[10] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1867, No. 2, pag. 33-34.

[11] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 5, pag. 98. Guvernul rus este, în timpul de față, în bune relațiuni cu cel japonez: lucrurile au ajuns până acolo încât ambasadorul japonez din Petersburg, d[omnul] Hanabusa Ioshimoto, care a dăruit mai multe cărți Academiei de științe din Petersburg, a fost ales membru la această Academie împreună cu d[omnul] B. P. Hașdeu, eruditul profesor [de] la Universitatea din București, în an[ul] 1884. Acest ambasador japonez a fost ales membru de onoare și la Universitatea din Petersburg împreună cu onor[abilul] d[omn] Nicolae Crețulescu, fost ministru român…

[12] ÎPS Ioanichie, ca mirean Ioan Rudnev, după terminarea cursului complet, cu gradul de magistru în teologie, la an[ul] 1849, la Facultatea Teologică din Kiev, a fost profesor de S[fânta] Scriptură la acea facultate, în an[ul] școlar 1849/1850 și 1850/1851, între alții, și PS Melchisedec Ștefănescu, actual episcop de Roman, demn prelat al Bisericii Române și învățat membru al Academiei Române, precum și părintelui arhimandrit Teoctist Scriban, fost director și profesor al seminariilor centrale din Iași și București, cunoscut prin mai multe scrieri, parte originale, parte prelucrate, parte traduse din rusește. ÎPS Ioanichie la an[ul] 1861 a fost episcop de Vâborg, la 1864 episcop de Saratov, la 1873 episc[op] de Nijni Novgorod, la 1877 arhiepiscop al Cartaliniei și Cahetiei, exarh al Georgiei în Tiflis, la an[ul] 1882, august, s-a ales Mitropolit de Moscova; ÎPS este cunoscut ca mare protector al instrucținii religioase, ca fost profesor și rector al Seminarului din Kiev și al facultăților teologice din Kiev și Petersburg.

[13] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 18, pag. 313, 314.

[14] ”Almanach de Gotha”, 1887, pag. 850. Un yen este egal cu 5 franci și 15 centime.

[15] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 520.

[16] Despre Muntele Athos, atât de renumit pentru ortodoxie și știință, și mai ales pentru noi, românii ortodocși, s-a scris de foarte mulți autori ortodocși și eterodocși (Vezi ”Revista Teologică”, Iași, 1885, No. 29, pag. 225-229). Acum cercetează tezaurul științific din Muntele Athos d. P. A. Sârcu, distins profesor de limba și literatura română la Universitatea din Petersburg, român neaoș din Basarabia (”Revista literară”, București, 1887, No. 3. Pag. 210).

[17] ”Tutova”, Bârlad, 1887, No. 176, pag. 2,3, No. 179, pag. 2,3 etc.

[18] ”Востокъ”, Moscova, 1886, No. 308, pag. 233, NNo. 309-310, pag. 247 etc.

[19] ”Epist[ola] către Evrei”, cap[itolul] 7, vers[etul] 26.

[20] ”Церковный Вѣстник”, Petersburg, 1887, No. 32, pag. 504, 520, idem No. 51-52, pag. 919-920.

[21] La 1878 au terminat cursul la Facultatea Teologică din Kiev și 2 români: preotul George Vintilă, care, după absolvirea cursului de 7 clase la Seminarul Veniamin din Iași, a fost predicator la biserica catedrală din Ismail, sub PS Melchisedec Ștefănescu, actual erudit episcop de Roman. După 1878 a fost șef pedagog la protoseminarul din Chișinău, și acum este îngrijitor al bisericii din comuna Babele, județul Ismail, Basarabia. Alt român a fost d[omnul] Leon Reichenberg, ovreu botezat la Botoșani, acum misionar zelos în orașul Harkov, aducând la ortodoxie pe ovreii aproape cristalizați în ideile lor rătăcite. La Facultatea Teologică din Kiev, înființată de renumitul român Petru Movilă, Mitropolit de Kiev, decedat la anu[ul] 1646, au studiat peste 100 [de] români, din care 3 episcopi actuali români, PSS Melchisedec Ștefănescu, episcop de Roman, Ghenadie Enăceanu, episcop de Râmnic, Silvestru Bălănescu, episcop de Huși, și acum studiază 6 tineri, absolvenți ai cursului de la Seminarul Veiamin din Iași. La universitatea din orașul Harkov, unde își desfășură activitatea misionară d[omnul] Reichenberg, a studiat, între alți români, d[omnul] B. P. Hașdeu, actual erudit profesor la Universitatea din București.

[22] La Holm, unde acum este arhiepiscop ÎPS Leontie Lededinski, unul din cei mai cunoscuți prelați ruși în zilele noastre, în secolul XVII și la finele sec[olului] XVI a păstorit Ghedeon Balaban, în urmă mitropolit de Liov (Lemberg), Galiția, bine cunoscut în istoria relațiilor române cu Galiția după Alexandru Lăpușneanul, Domnul Modovei, mare binefăcător al bisericii, școlii, tipografiei și frăției din Liov.

[23] Catehismul compus de Mitropolitul Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Filaret Scriban, episcop de Stavropol decedat, la 1873, renumit prelat român. Tratatul ”Convorbiri între un cercetător și încredințat” al Mitropolitului Filaret Drozdov s-a tradus în românește de PS Arhiereul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, și publicat în ”Biserica Ortodoxă Română”, pe anul X..

[24] Scrierea mitrop[olitului] Inochentie Veniaminov ”Arătarea căii în împărăția cerurilor” s-a tradus în românește de PS episcop Filaret Scriban, iar în memoria lui Inochentie Borisov, renumit arhiepiscop de Odesa, decedat la 1857, s-a numit în monahism (de PS Filaret Scriban) actualul episcop Inochentie Moisiu.


1883. REVISTA ”BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ” DESPRE CUVIOSUL ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Mai 4, 2015

Episcopul Silvestru Balanescu

Episcopul Silvestru Bălănescu, vicar, cu titlul de Piteșteanul, al Episcopiei Argeșului, publică în numărul 3 din luna martie 1883 al revistei ”Biserica Ortodoxă Română”, o știre cu titlul Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia.

Episcopul Silvestru Bălănescu face trimitere în mod expres la o scrisoare pe care i-o trimisese Cuviosul Anatolie Tihai de la Osaka în data de 26 noiembrie 1882 și primită la București în data de 9 februarie 1883. Aceasta este o confirmare oficială în plus a faptului că arhimandritul Anatolie Tihai, cel mai mare misionar român din toate timpurile și din toate locurile, a purtat corespondență în limba română cu ierarhi din România, fiind conștient de originea și identitatea sa etnică și simțind nevoia firească de a comunica direct cu frații săi de neam și de credință din Țara mamă.

Vom preciza că episcopul Silvestru Bălănescu și Cuviosul Anatolie Tihai au fost colegi de studii la Academia Teologică din Kiev, între ei legându-se și păstrându-se peste ani o strânsă prietenie. Revista ”Biserica Ortodoxă Română” a publicat de-a lungul mai multor ani știri, informații și corespondențe primite din Japonia de la Cuviosul Anatolie Tihai.

Redăm mai jos imaginea știrii în cauză, cea a copertei revistei în care a apărut, precum și versiunea word a textului adaptat la ortografia de astăzi a limbii române.

BOR 1883 coperta BOR 1883 pagina 1

Progresele Bisericii ortodoxe în Japonia

Misia Bisericii Ortodoxe în Japonia, întreținută de societatea misionară din Rusia, nu s-a început decât în anul 1870, când s-a dus acolo și ieromonahul Anatolie Tihai, român din Basarabia rusă, din târgușorul Bălți.

Capul misiei în Japonia este episcopul Nicolae, care până în 1870 era ca preot la agenția rusă din acel loc. Al doilea, și prin urmare unul dintre propagatorii principali ai ortodoxiei în Japonia este arhimandritul Anatolie.

Numărul creștinilor ortodocși dintre japonezi în anul 1881 era de 6090, iar în noiembrie 1882 (1) de 7200.

Biserici ortodoxe și simple case de rugăciune sunt 90. Preoții ortodocși dintre japonezi sunt 9, și anume: Pavel Sawabe, Petru Sasagawa, Pavel Nitsuma, Tit Komatsu, Petru Kano, Pavel Sato, Matei Kangeta, Iacob Takaya, Timotei Hariu.

Misia ortodoxă are încă și 93 (de) catehizatori dintre japonezii convertiți, care lucrează cu mare energie și devotament. Toți creștinii ortodocși formează 131 (de) comune bisericești prin diferite locuri ale Japoniei. Punctul principal al misiei este în Tokio – capitala Japoniei, iar arh(imandritul) Anatolie este stabilit acum în marele oraș Osaka ce se află la sudul Japoniei.

Fie ca acești apostoli ai ortodoxiei să nu slăbească până ce nu vor creștina cel puțin cea mai mare parte a populațiunii japoneze.

+ Silvestru B. Piteșteanu(l)

1. Data scrisorii pe care am primit-o la 9 februarie de la arhimandritul Anatolie este 26 noiembrie 1882.

***

Nota noastră: Episcopul Silvestru Bălănescu s-a născut la 6 iulie 1838 în satul Pângărăcior, judeţul Neamţ, primind din botez numele de Simeon. Călugărit la Mănăstirea Bisericani şi hirotonit ierodiacon. Studii la Seminarul de la Socola – Iaşi şi la Academia Duhovnicească din Kiev (1868-1873). Profesor la Seminarul „Central” din Bucureşti (1874-1886), preşedinte al comitetului de redacţie al revistei „Biserica Ortodoxă Română” (1874-1885), Arhiereu Vicar cu titlul „Piteşteanul” (1879), profesor suplinitor la noua Facultate de Teologie din Bucureşti (1881-1883), Episcop de Huşi (1886-1900). A tradus din ruseşte două lucrări remarcabile: „Curs de Drept bisericesc” de I. S. Berdnicov (1892) şi „Teologia Dogmatică Ortodoxă” a Episcopului Silvestru de Canev, 5 vol., 1896-1906 (singur a tradus doar prima parte a vol. I, iar partea a doua şi voi. II şi III, în colaborare cu alţi teologi care au studiat la Kiev). A trecut la Domnul pe data de 25 noiembrie 1900 în Bucureşti.


DOES ANYONE KNOW THE PLACE OF DMITRY LVOVSKY’S TOMB IN YOKOHAMA OR TOKYO?

Mai 2, 2015

Does anyone know the place of Dmitry Lvovsky’s tomb in Yokohama or maybe in Tokyo?
Cunoaște cineva locul mormântului lui Dimitrie Livovschi la Yokohama sau poate la Tokio?
Известно ли кому нибудь место захоронения Дмитрия Львовского в Йокогаме или в Токио?

Compozitorul-şi-diaconul-român-Dimitrie-Livovschi-misionar-ortodox

Dirijorul Dimitrie Livovschi

cuviosul-roman-anatolie-tihai-si-dimitrie-livovschi

Diaconul-Dimitrie-Livovschi-printre-participanţii-la-Sinodul-ortodox-pannipon

Dimitrie-Livovschi-printre-preoţii-şi-misionarii-ortodocşi-din-Japonia.-Martie-1891-Tokio

Divitrie Livovschi cu Sf. Nicolae Kasatkin

Sinodul-ortodox-pannipon-din-iulie-1882-ţinut-la-Tokio

Dimitrie Livovschi la Soborul pannipon 1898 marcat

Dimitrie Livovschi batran cu Sf Nicolae si episcopul Serghie Tihomirov marcat

Dimitrie Livovschi cu Sf Nicolae Kasatkin si seminaristii din Tokio

La inmormantarea sf Nicolae Kasatkin februarue 1912 marcat

Dimitri Shoka-shi. Melodul şi diaconul român Dimitrie Livovschi în Japonia

Partituri ortodoxe japoneze scrise de un român din Basarabia

Post-scriptum: Doamna preoteasă Maria Junko Matsushima din Nagoya, căreia îi adresăm mulțumiri speciale, ne-a comunicat astăzi, 12 iulie 2015, faptul că diaconul și compozitorul de origine română Dimitrie Livovschi a decedat la 01 octombrie 1920 în Japonia și a fost înmormântat în cimitirul Somei din Tokio.

Doamna preoteasă Maria Matsushima a primit această informație de la profesorul Kazuhiko Sawada de la Universitatea Saitama, care a descoperit-o în revista bisericească ”Seikyo Jiho” păstrată în colecțiile Bibliotecii Parlamentului Nipon.

Informația a fost confirmată și de părintele George Matsushima, care, verificând listele clerului la sediul Mitropoliei Ortodoxe din Japonia, a constatat că numele diaconului Dimitrie Livovschi figurează pe lista din anul 1920, dar lipsește pe cea din anul 1921.


ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.


REZULTATELE CONCURSULUI DE ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Decembrie 5, 2014

Logo Rasaritul Romanesc

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău face publice rezultatele Concursului de încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit, Concurs anunțat în data de 27 septembrie 2014.

Urmare a examinării lucrărilor depuse la sediul Asociației sau trimise prin curier electronic până în data de 25 noiembrie 2014, juriul format din artiști plastici și preoți ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) a decis selectarea, într-o primă etapă, a trei lucrări pentru primele trei locuri câștigătoare.

Lucrările selectare aparțin următorilor pictori iconari: 1) Doina Spătaru și Ștefan Purici din Cernăuți; 2. Ion Cojocaru din Edineț; 3. Pavel David din Strășeni.

Într-o a doua etapă, juriul a decis comasarea celor trei premii (5000 + 3500 + 2000 = 10500 MDL) și suplimentarea fondului de premiere cu încă 4500 MDL, astfel încât toate cele trei lucrări câștigătoare să fie premiate egal, cu câte 5000 MDL fiecare.

Asociația Răsăritul Românesc va tipări cele trei lucrări declarate câștigătoare și va pune la dispoziția Mitropoliei Basarabiei, dar și la dispoziția autorilor o parte din tiraj.


PARASTAS DE POMENIRE A CUVIOSULUI ARHIMANDRIT ANATOLIE TIHAI LA MĂRĂȘEȘTI

Noiembrie 29, 2014

Parastas 27 noiembrie 2014 I

Am primit vestea îmbucurătoare că în data de 27 noiembrie, în preziua împlinirii a 121 de ani de la strămutarea la lăcașurile de veci a Cuviosului arhimandrit Anatolie Tihai cel ce în pământul Japoniei a strălucit,  în biserica ”Sfântul Vasile cel Mare” din Mărășești, Sângerei, preacucernicul părinte protoiereu mitrofor Ioan Lisnic, preot paroh la Putinești, Florești, a săvârșit un Parastas pentru fericitul în adormire și vrednicul de pomenire Părinte Anatolie Tihai. Cu această ocazie părintele Ioan Lisnic a ținut și un cuvânt de învățătură în care a evocat figura solară și faptele de apostolat creștin ale celui mai mare misionar ortodox român din toate timpurile și din toate locurile.

Parastas 27 noiembrie 2014 II

Parastas 27 noiembrie 2014 III

Parastas 27 noiembrie 2014 IV


NOUĂ ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 25, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi de la Strășeni (centrul Basarabiei) imaginile unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autor este pictorul Pavel David. Lucrarea este executată în ulei, pe lemn îmbinat, având dimensiunile 350 mm x 600 mm.

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 1

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 2

Cuviosul Anatolie Romanul Pavel David detaliu 3


ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT. PICTORI DIN CERNĂUȚI

Noiembrie 24, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi de la Cernăuți (nordul Bucovinei) imaginile unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autori sunt pictorii iconari Ștefan Purici și Doina Spătaru. Lucrarea este executată în tehnica tempera, pe blat din lemn de tei acoperit cu grund, foiță de aur de Harkov, 24 de carate.

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 1

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti detaliu

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 2

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 3

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Cernauti 4

 


ALTĂ ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 24, 2014
Domnișoara Jenny Stângaciu (22 de ani) din Constanţa ne-a trimis astăzi o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Jenny Stângaciu este în prezent studentă masterandă în anul I la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Artă Murală.
Da Sf Anatolie Tihai - Jenny Stangaciu-2

ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 24, 2014

Asociația ”Răsăritul Românesc” a primit astăzi încă o încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Lucrarea îi aparține unui tânăr pictor iconar din Edineț, fostul județ Hotin, județ în care s-a născut Cuviosul Anatolie Românul (comuna Tărăsăuți, azi în regiunea Cernăuți). Lucrarea este executată în ulei, pe blat de lemn (tei), fiind acoperită cu foiță de aur.

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 1

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 2

Cuviosul Anatolie Romanul pictor Edinet 3

Inscriptie Japoneza

Inscriptie Romana


O ÎNCERCARE DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 21, 2014

Încercare de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Autor al acestei lucrări este Elena Ecaterina Baciu, pictor iconar din Buzău, România.

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 1

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 2

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 3

Cuviosul Anatolie Romanul Elena Ecaterina Baciu Buzau 4

 

 


SCHIȚĂ ÎN CREION A UNEI ÎNCERCĂRI DE ICOANĂ A CUVIOSULUI ANATOLIE ROMÂNUL CEL CE ÎN PĂMÂNTUL JAPONIEI A STRĂLUCIT

Noiembrie 20, 2014

Schiță în creion a unei încercări de icoană a Cuviosului Anatolie Românul cel ce în pământul Japoniei a strălucit. Pictor iconar din Cernăuți, nordul Bucovinei.

Cuviosul Anatolie Romanul schita Cernauti


PREASFINȚITUL ANTONIE DE ORHEI (repere biografice)

Mai 27, 2014

PS Antonie Orheianul binecuvantare

Preasfințitul Episcop Vicar Antonie de Orhei (în lume – Anatolie Telembici) s-a născut la 29 mai 1963, în satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi (fostul judeţ Tighina) din părinții Metodie și Teodora. Între anii 1970 și 1980 a urmat cursurile școlii medii de cultură generală din satul natal. În anii 1980-1981 a lucrat ca muncitor în gospodăria agricolă din aceeași localitate. Între 1981 și 1987 și-a continuat studiile la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, Facultatea Igienă şi Epidemiologie, pe care a absolvit-o cu gradul de licenţiat în medicină. Între anii 1987 și 1990 a profesat ca medic igienist-epidemiolog la Staţia Sanitar-epidemiologică din oraşul Anenii Noi. În anul 1990 a fost admis ca student la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”, pe care a absolvit-o în 1994 cu titlul de licenţiat în Teologie Ortodoxă Pastorală. Între anii 1995 și 1999 a activat în calitate de redactor-şef al revistei „Alfa şi Omega” din Chişinău, sub autoritatea spirituală a Mitropoliei Basarabiei. În aceeași perioadă (1995-1999) a exercitat funcția de consilier al Mitropoliei Basarabiei cu probleme de învăţământ teologic, fiind membru al Comisiei Mitropoliei Basarabiei pentru selectarea candidaţilor din Republica Moldova la studii teologice (seminar şi facultate) din cuprinsul Patriarhiei Române. În 1995 a fost reprezentant al Mitropoliei Basarabiei, alături de alții, în procesul intentat Guvernului Republicii Moldova, la Curtea de Apel a RM, pentru admiterea în legalitate. În anul 1998 urmează studii de teologie şi ecumenism la Institutul Ecumenic de la Bossey-Geneva, Elveţia, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu. Între anii 1997 și 2001 a fost copetiţionar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Strasbourg) în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”, alături de Înaltpreasfințitului mitopolit Petru Păduraru și ceilalți membri ai Consiliului Eparhial, clerici și mireni. În perioada 1999-2006 a predat cursul „Istoria vechii literaturi creştine” la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universtităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (catedra Istorie universală), iar în perioada 2003-2006 a predat cursul „Educaţia moral-spirituală” la Facultatea Pedagogie a aceleiași Universtități (catedra Pedagogia învăţământului primar). În 1997 a fost distins cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu. La 6 ianuarie 2011 a fost tuns în monahism, de către ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chşinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, primind numele de Antonie, iar la 7 ianuarie 2011 a fost hirotonit întru ierodiacon de către Mitropolitul Basarabiei. La 4 martie 2012 a fost hirotonit întru ieromonah de către ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chşinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. În perioada 2003-2014 a fost redactor-şef al revistei „Misionarul” a Mitropoliei Basarabiei. A publicat mai multe studii, articole și interviuri în revistele „Alfa şi Omega”, „Luminătorul”, „Ţara”, „Făclia”, „Învierea”, „Datina creştină” și „Misionarul”. La 21 mai 2014 a fost ridicat în treapta de arhimandrit, iar la 22 mai 2014 Sfântul, Marele și Îndreptătorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, cu 37 de voturi din totalul de 42 exprimate, în postul vacant de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, primind titulatura „Antonie de Orhei“. La 24 mai 2014, a fost hirotonit Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului din Mitropolia Basarabiei în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală din București de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu următorii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop Administrator al Episcopiei Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal și Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Arhiepiscop ales al Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.


CE AȘTEPTĂM DE LA VIZITA PREȘEDINTELUI BĂSESCU LA CHIȘINĂU?

Ianuarie 20, 2013

A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal

Traian Băsescu, 14 aprilie 2009

Harta Patriarhiei Romane 2013

Așteptăm, între altele, câteva lucruri simple:

1. Să treacă, în sfârșit, pragul Mitropoliei Basarabiei, singura instituție românească interbelică reactivată la răsărit de Prut.

2. Să ridice, în discuțiile cu partenerii săi de la Chișinău, chestiunea retrocedării Arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate la Craiova, în 1946, și pe cea a retrocedării clădirilor Mitropoliei Basarabiei deținute în prezent de către Guvernul Republicii Moldova.

3. Să ridice, în discuțiile cu aceiași parteneri, chestiunea cadrului legislativ neeuroconform în materie de culte din Republica Moldova;

4. Să se pronunțe public asupra apartenenței ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, la jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) și asupra conotațiilor simbolice ale unei asemenea apartenențe (inclusiv proiecția ei în mentalul colectiv basarabean).

Să le luăm pe rând și să ne explicăm.

1. Mitropolia Basarabiei este o instituție istorică fundamentală, strategic importantă din perspectiva interesului nostru legitim de unitate națională. Din ea fac parte cei mai mulți dintre cei circa 350 de mii de cetățeni români de la răsărit de Prut, dar și cei peste 1 milion de basarabeni care au cerut oficial repunerea lor în drepturile de cetățeni români. Este greu de înțeles de ce președintele Băsescu a evitat în ultimul deceniu să viziteze Mitropolia Basarabiei și să se intereseze din prima sursă despre problemele pe care le întâmpină. Singurul șef al Statului Român care a vizitat vreodată Mitropolia Basarabiei este Ion Iliescu. Acea vizită s-a produs în perioada ținerii forțate a Mitropoliei Basarabiei în afara legii. După această vizită, remarcată de autoritățile de la Chișinău, nu s-a mai înregistrat nicio descindere brutală în parohiile Mitropoliei Basarabiei și putem spune că ea a pus, efectiv, capăt perioadei de persecuție sălbatică a credincioșilor ortodocși români de la răsărit de Prut. Președintele Traian Băsescu a fost întotdeauna așteptat la Mitropolia Basarabiei. Nimic nu justifică amânarea unei asemenea vizite.

2. Potrivit prevederilor legale în vigoare și atribuțiilor șefului Statului Român, acestuia îi revine obligația să se preocupe de situația confesională a cetățenilor români și a etnicilor români de peste hotarele actuale ale țării. Președintele Băsescu și-ar face datoria legală, dar și morală, dacă ar ridica, în discuțiile cu omologul său, Nicolae Timofti, dar și în cele cu premierul Vladimir Filat, problemele Mitropoliei Basarabiei nesoluționate de către puterea executivă din Republicii Moldova (Președinția și Guvernul). După cum am arătat mai sus, aceste probleme nesoluționate sunt: a) retrocedarea Arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate de sovietici la Craiova, în 1946, și integrate în fondul arhivistic de stat; b) retrocedarea clădirilor Mitropoliei Basarabiei spoliate de către statul sovietic ocupant deținute în prezent de către Guvernul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei a reprezentat întotdeauna un test de europenitate pentru autoritățile de la Chișinău. Din 1992, când a fost reactivată canonic, și până în prezent, acestă structură locală a Bisericii Ortodoxe Române la răsărit de Prut a fost nedreptățită, într-un grad mai mare sau mai mic, de către toate cele 12 guverne de la Chișinău, fără excepție: Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza, Braghiş, Tarlev I, Tarlev II, Grecianîi I, Grecianîi II, Filat I, Filat II. Prin refuzul de a-i retroceda bunurile confiscate abuziv de către statul sovietic ocupant, Guvernul Republicii Moldova lipsește Mitropolia Basarabiei, în mod voit, de propria sa bază economică. Totodată, Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să-i ofere Bisericii Ruse resursele financiare necesare pentru ca aceasta să-și construiască o nouă catedrală la Chișinău. Actualul guvern de la Chișinău, ca și toate celelalte anterioare, se situează pe pozițiile statului sovietic ocupant când este vorba despre Biserica Ortodoxă Română de la răsărit de Prut. Ca să ilustrăm atitudinea Guvernului Filat față de Mitropolia Basarabiei, vom reda în continuare un fragment din scrisoarea fostului ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, nr. 03/4412 din 11 iunie 2010:

 „În temeiul indicaţiei Guvernului nr. 1116-607 din 19 mai 2010, în comun cu organele administraţiei publice centrale desemnate, Ministerul Justiţiei a examinat adresarea Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor nr. 105/2 din 5 mai 2010, parvenită repetat spre examinare şi relevă că, în esenţă, asupra majorităţii problemelor abordate în demersul dat, se reiterează poziţia expusă în avizul Ministerului Justiţiei nr. 03/7543 din 01.12.2009, şi anume: (…) Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate (sau prezumţie a existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor naţionalizate de regimul totalitar sovietic) – comunicăm că în perioada anterioară declarării independenţei Republicii Moldova nu exista proprietate privată (în sensul actual) asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, ca rezultat al naţionalizării acestora. Astfel, potrivit punctului 28 din Regulamentul asociaţiilor religioase din RSSM, aprobat prin Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM din 19 mai 1977, toate casele de rugăciuni, precum şi bunurile necesare exercitării cultului transmise pe bază de contract credincioşilor care au format asociaţia religioasă, cumpărate de ei sau donate lor, constituia proprietate a statului. Acestea puteau fi transmise doar în folosinţă gratuită credincioşilor care formau societatea religioasă, în modul şi condiţiile prevăzute de contract.

Totodată, începând cu perioada privatizărilor, Legea nr. 627-XII din 4 iulie 1991 cu privire la privatizare a stabilit în art. 3 alin. (3) interdicţia de privatizare a obiectelor avuţiei statului care constituie patrimoniul culturii naţionale. După republicare (în temeiul Hotărârii Parlamentului nr. 1546-XIII din 25 februarie 1998), în art. 3 alin (5) din Legea cu privire la privatizare a fost stabilită interdicţia de privatizare a obiectelor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional, incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Din aceste considerente, nu poate fi vorba despre un drept de proprietare asupra bunurilor care au fost naţionalizate anterior de regimul sovietic, precum şi despre încălcarea acestuia. Dreptul de proprietate a fost reglementat şi putea fi dobândit asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, construite doar după declararea independenţei Republicii Moldova. Edificiile şi lăcaşele de cult proprietate publică a statului sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care nu au fost incluse sau au fost excluse din Registrul monumentelor au fost privatizate. De asemenea, atât Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi Constituţia Republicii Moldova, garantează protecţia proprietăţii private, legal dobândite, dar nu impune statul să restituie proprietăţile naţionalizate pe teritoriul actualei Republici Moldova, anterior dobândirii suveranităţii. La fel, nici CEDO şi nici Constituţia nu se aplică raporturilor juridice apărute anterior intrării în vigoare (CEDO a intrat în vigoare pentru ţara noastră din 12 septembrie 1997, iar Constituţia din 18 august 1994), în virtutea principiului neretroactivităţii legii”.

Președintele Băsescu trebuie să ia atitudine față de asemenea puncte de vedere oficiale nedrepte, abizive și discriminatorii. Sperăm că o va face cu aceeași hotărâre și insistență cu care a impus în 2005, la unison cu partenerii europeni și transatlantici, realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de șef al statului la Chișinău.

Pentru a declina eventuale pretexte privind depășirea ariei de competență a deținătorului fotoliului de la Cotroceni, vom arăta, în premieră absolută, că Uniunea Europeană a formulat deja un punct de vedere în această chestiune. Este vorba despre un Raport intern al Comisiei Europene privind libertatea religioasă în Republica Moldova, raport pregătit în mai 2011 și prezentat, spre luare de cunoștință, guvernului Filat. Din acel Raport ne interesează doar următorul fragment:

 „Libertatea religioasă.

Restituirea fostelor proprietăți ale Bisericilor istorice înregistrează restanțe serioase.   

Temeiuri:

1. Lipsa sau existența incompletă a legislației privind restituirea proprietăților;

2. Nedorința autorităților RM de a aborda chestiunea.

 Cazuri:
1. Episcopia Romano-catolică: Procese împotriva guvernului Republicii Moldova pentru restituirea proprietăților de care Episcopia Romano-Catolică a fost deposedată și recunoașterea drepturilor de proprietate asupra propriului ei patrimoniu. Catedrala Romano-catolică din Chișinău nu este proprietarea Bisericii Catolice, având statutul legal de bun dat în locațiune permanentă. Terenul adiacent Catedralei găzduiește în prezent Palatul Prezidențial. Biserica Catolică este dispusă să accepte despăgubiri în cazul în care restituirea in integrum nu este posibilă.

2. Mitropolia Basarabiei: niciuna dintre priprietățile ei nu i-a fost restituită, deși aceasta este “succesoare istorică, spirituală și canonică” a Mitropoliei Basarabiei de până la 1944. Principala revendicare a Mitropoliei Basarabiei este de a i se restabili dreptul de prorpietare asupra propriilor sale arhive. Mitropolia Basrabiei intenționează să lase aceste arhive în gestiunea Arhivei Naționale, acolo unde acestea se află în prezent, ea revendicând doar dreptul de proprietate asupra lor. Există, de asemenea, o serie de clădiri care înainte au aparținut de drept Mitropoliei Basarabiei. După ce a avut câștig de cauză într-un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, în prezent un alt dosar este pe rolul Curții, privind restabilirea statutului pe care l-a avut Mitropolia Basarabiei.

Mențiuni:
1. Restituirea proprietăților bisericești reprezintă în continuare o problemă în Republica Moldova.

2. Autoritățile Republicii Moldova, indiferent de culoarea lor politică, au evitat să ofere o soluție clară acestei probleme.

3. Restituirea proprietăților bisericești constituie, de asemenea, un element politic important, în special în cazul Mitropoliei Basarabiei.

4. Autoritățile Republicii Moldova tind să favorizeze Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove în detrimentul altor culte din țară.”

Chestiunile semnalate corect în acest Raport al Comisiei Europene trebuie să intre în mod automat pe agenda de discuţie a autorităților de la București cu Președinția și Guvernul Republicii Moldova. Doar astfel chestiunea restituirii arhivelor Mitropoliei Basarabiei, în particular, ca şi chestiunea proprietăţilor bisericeşti spoliate, în general, au şansa reală să fie soluționate în spirit european și în spiritul relațiilor de parteneriat special, privilegiat și strategic dintre România și Republica Moldova. Să vedem dacă preșeidintele Băsescu va acționa în sensul în care avem toată îndreptățirea să așteptăm. Ar fi un demers consensual cu cel al Uniunii Europene și pentru o cauză cu adevărat nobilă, dacă ne gândim, compatartiv, la consensul pe care l-a arătat în 2005 pentru realegerea președintelui Voronin.

3. Am arătat cu diverse ocazii că Guvernul AIE, condus de premierul Vladimir Filat, a refuzat oficial să anuleze Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi lăcaşele de cult, adoptată de guvernul Tarlev la 11 iunie 2002 împotriva Mitropoliei Basarabiei şi în favoarea structurii locale a Patriarhiei Moscovei.  Atât Guvernul Filat, cât şi majoritatea parlamentară a AIE au refuzat să opereze modificări şi la alte legi prin care mitropolia Chişinăului a primit privilegii (Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente, Legea cu privire la sistemul naţional de paşapoarte etc.). Președinția Republicii Moldova, care dispune de drept de initiativă legislativă, a neglijat, de asemenea, aceste aspecte și nu a introdus proiectele de lege așteptate de Mitropolia Basarabiei. Departamentul de Stat al SUA a sesizat aceste aspecte an de an în Rapoartele sale privind situația drepturilor omului în lume. România, ca aliat al SUA, nu a acordat, la nivel oficial, aceeași importanță acestui subiect. Considerăm că este momentul ca șeful Statului Român să ia atitudine, sesizându-i pe factorii oficiali de la Chișinău în legătură cu aspectele despre care vorbim. Ar fi și aceasta o dovadă de consens cu partenerii americani într-o chestiune pe cât de concretă, pe atât de strategic importantă.

4. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, este singurul ambasador al unui stat membru UE și NATO care aparține sufletește și canonic, prin liberă alegere, unei structuri religioase conduse de la Moscova. Întrucât nu este vorba despre o persoană privată, faptul nu poate să nu ridice semne de întrebare. Presa de la Chișinău și București a scris despre complicitățile ambasadorului Lazurca cu structura locală a Patriarhiei Ruse de la Moscova și despre canalizarea către această structură a unor importante fonduri bugetare ale Statului Român, ca urmare a lobby-ului făcut de respectivul diplomat. Considerăm că președinbtele Băsescu trebuie să se pronunțe asupra acestui caz ieșit din comun.  Șeful Statului Român are suficiente competențe legale pentru a nu evita să-și formuleze public atitudinea pe care românii din Basarabia, repuși în drepturile de cetățeni români sau încă nerepuși, o așteaptă nu doar cu viu interes, dar și cu un profund sentiment de regret și frustrare generat de apartenența ambasadorului român la structuri ecleziastice moscovite. Diplomația bisericească la care recurge Kremlinul pentru rațiuni geopolitice și geospirituale este o realitate. Faptul că la toamnă patriarhul Moscovei Kiril Gundiaev, șeful structurii de care ține jurisdicțional ambasadorul Lazurca, va reveni în Basarabia pentru a consfinți 200 de ani de la sfâșierea bisericească a Moldovei și 201 ani de la sfâșierea ei politică este plin de semnificații. Ce atitudine și ce replică are șeful Statului Român în această situație?

Nu știm dacă președintele Traian Băsescu va răspunde sau nu acestor așteptări legitime și firești. De un lucru suntem însă absolut siguri: atât Mitropolia Basarabiei, cât și Patriarhia Română (cea mai mare Biserică Ortodoxă din cuprinsul UE și a doua ca mărime în lume) vor urmări cu multă atenție vizita președintelui Traian Băsescu, din 1 februarie 2013, la Chișinău și discuțiile sale cu domnii Nicolae Timofti și Vladimir Filat.

 Vlad CUBREACOV,

Președinte al Asociației ”RĂSĂRITUL ROMÂNESC”


Crucea Mântuirii Neamului Românesc într-o Moldovă reîntregită canonic

Septembrie 6, 2011

Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită duminică, 28 august, pe culmea Zbihara din preajma localităţii Nisporeni, pe malul stâng al Prutului. Având o înălţime de 35 de metri şi fiind construită, în principal, cu cheltuiala soţilor Gheorghe şi Maria Dohotaru, membri ai filialei „Pantelimon Halippa” din Oneşti (judeţul Neamţ) a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, Crucea Mântuirii Neamului Românesc reprezintă cea mai mare construcţie de acest fel la răsărit de Prut, fiind, totodată, primul monument din Republica Moldova dedicat unităţii tuturor românilor. Costurile lucrărilor de construcţie a Crucii s-au ridicat la 1,3 milioane de lei moldoveneşti.

Sărbătoare româneascăşi creştinească

Marea Cruce de la Nisporeni este similară Crucii de pe Dealul Perchiu din Oneşti, judeţul Neamţ, şi Crucii din preajma mănăstirii Putna, judeţul Suceava. Lângă Marea Cruce de la Nisporeni a fost construită şi o capelă ortodoxă, locul fiind menit a fi unul de pelerinaj, de reculegere şi de rugăciune pentru orice suflet românesc. Putem avea doar cuvinte de laudă la adresa tuturor finanţatorilor şi ostenitorilor pentru realizarea acestui ansamblu monumental.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită de un numeros sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, şi Preasfinţitul Corneliu, Episcop al Huşilor.

Vocea Patriarhului Daniel la Nisporeni

Cu prilejul sfinţirii ansamblului monumental de la Nisporeni, Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj special, în care spune, între altele:

„Crucea este simbolul creştinismului pentru că pe o cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea (cf. Ioan 3, 16).

Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică sacramentală, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci şi nu foloseşte mai mult decât ea simbolul sau semnul crucii, pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât păcatul şi moartea. Ea este „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Prin smerenia Crucii Hristos a biruit mândria şi răutatea demonilor (cf. Coloseni 2, 15). În Cruce sunt ascunse lumina şi bucuria Învierii. De aceea, în fiecare duminică se cântă la Utrenie: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.

Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea frumuseţii iubirii jertfelnice a omului mai tare decât teama de moarte, iar Învierea lui Hristos este preamărirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preamărire a puterii Crucii.

Pecetea tainei Învierii

Creştinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român poartă în sufletul său în acelaşi timp pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos.

În istoria sa plină de războaie de apărare şi retrageri în munţi sau sub pământ, Moldova devine, din timp în timp, răstignire, dar pentru că nu se desparte de Hristos Cel Răstignit şi Înviat rămâne peste vremuri înviere şi „poartă a creştinătăţii”- cum o numea în 1475 Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, după biruinţa de la Vaslui împotriva Imperiului otoman.

Biserica Ortodoxă Română, slujitoarea şi apărătoarea întregii seminţii româneşti

Pământ bogat şi popor darnic, Moldova, deşi devenea din timp în timp loc de năvală sau pripăşire pentru neamuri multe, dăinuie totuşi peste vremuri ca o sfântă conştiinţă de neam de aceeaşi fiinţă cu românii din celelalte provincii, pe care nici muntele, nici râul, nici moartea şi nici răul nu-i pot desparte definitiv. Prin dreapta credinţă în Dumnezeu, izvorul vieţii, al dreptăţii şi al adevărului, Biserica Ortodoxă Română a contribuit cel mai mult la formarea unei culturi a comuniunii de cuget şi simţire a întregii „seminţii româneşti”, pe care au promovat-o constant cronicarii şi mitropoliţii Moldovei în scrierile lor.

Credinţa în iubirea şi puterea veşnică a lui Hristos a inspirat şi a modelat în poporul nostru o cultură a dăinuirii în istorie, cu speranţa biruinţei asupra tuturor ispitelor şi încercărilor venite asupra sa”.

Eveniment de spiritualitate şi demnitate creştinăşi românească

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că se roagă Sfintei Treimi „să binecuvânteze această frumoasă lucrare numită „Crucea Mântuirii Neamului Românesc”, realizată din donaţia familiei Dohotaru din Oneşti, România”, felicitându-i, totodată, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii mireni prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină şi românească.

Presa de pe ambele maluri ale Prutului a relatat, în linii mari, corect evenimentul, cu toate că nimeni dintre jurnalişti nu a dezvoltat subiectul, pentru a se concentra asupra semnificaţiilor profunde ale sfinţirii Crucii Mântuirii Neamului Românesc. Semnificaţiile evenimentului sunt multiple. Ele sunt etnice, istorice, creştine şi, în subsidiar, canonice.

Crucea care uneşte

Întâi de toate, este vorba despre valoarea simbolică a acestui eveniment unic în felul său, comparabil, poate, doar cu Podul de Flori de la Prut, din 6 mai 1990. Ne referim aici la ideea de unitate etnică românească şi la reflexul nostru natural de revenire la matca istorică din care am fost smulşi prin voinţă străină. Crucea Mântuirii Neamului Românesc ar fi putut fi numită cu acelaşi succes şi Crucea Unităţii Neamului Românesc. Unitate care transcende timpul, acoperind imaginar rănile provocate organismului nostru etnic în 1812, 1940 sau 1944.

Trecut, prezent şi viitor la un loc

Când vorbim despre Neamul Românesc şi despre Mântuirea lui, ne referim, evident, la legătura dintre toate generaţiile de români de până la noi, la cea de astăzi, dar, mai ales, la cele viitoare. Trimiterea la înlănţuirea tuturor generaţiilor de români şi punerea acestor legături organice sub semnul Sfintei Cruci demonstrează o viziune normală, bine aşezată şi sănătoasă asupra istoriei noastre naţionale. Dintr-o asemenea viziune se poate naşte şi, cu siguranţă, se va naşte o bună doză de speranţă proiectată din trecut asupra viitorului.

Mărturie creştină

Nici semnificaţiile spirituale, creştine ale evenimentului nu pot fi trecute cu vederea. Sfinţirea Marii Cruci de la Nisporeni este o faptă şi o mărturie vie de credinţă creştină şi ortodoxă într-o lume tot mai secularizată. Nu întâmplător conducerea de stat din Republica Moldova, afiliată formal şi pentru raţiuni de imagine publică Patriarhiei Moscovei, pe fond însă, destul de străină de Ortodoxia autentică, nu a salutat acest eveniment, ba chiar l-a neglijat cu desăvârşire. În paranteză vom reţine că nici ierarhul filorus al locului, episcopul Petru Musteaţă de Nisporeni şi Ungheni, dar nici mitropolitul de obedienţă moscovită, Vladimir Cantarean, autointitulat „al ÎNTREGII Moldove”, nu au catadicsit să participe la acest eveniment creştin de rezonanţă. Dacă manifestările creştine din Republica Moldova nu sunt puse sub semnul Patriarhiei Moscovei, acestea ca şi cum ar fi lipsite de orice rost pentru agenţii de influenţă şi control ai Bisericii Ruse. Astfel, sărbătoarea şi slujba de sfinţire a Crucii de la Nisporeni a stat în întregime sub omoforul Patriarhiei Române.

Moldova sobornicească

Dovada vizibilă de unitate de neam şi de credinţă pe care am avut-o în duminica de 28 august la Nisporeni răstoarnă conceptul moldovenist de inspiraţie străină, dând peste cap şi o serie de planuri ale Patriarhiei Moscovei privind Republica Moldova. Faptul s-a observat în special prin prezenţa la Nisporeni a întâistătătorilor celor două mitropolii româneşti din Moldova istorică. Am arătat mai sus că slujba de sfinţire a Crucii Mântuirii Neamului Românesc a fost condusă de către Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, cu reşedinţa la Iaşi, Mitropolitul Petru al Basarabiei, cu reşedinţa la Chişinău, şi Episcopul Corneliu al Huşilor. Este pentru prima dată când am avut, şi nu doar simbolic, imaginea unei Moldove întregi, complete, din Carpaţi până dincolo de Nistru, din Bucovina până în Bugeac, de la marginile Maramureşului până la Dunăre şi Marea Neagră. Asta pentru că vechea Mitropolie a Moldovei şi Sucevei, înfiinţată în 1401, a fost scaunul bisericesc de care a ţinut canonic mai multe sute de ani toată suflarea creştinească şi ortodoxă din Ţara Moldovei şi din jurul ei, pentru că Episcopia de Huşi, înfiinţată în 1592, a avut până în 1812 jurisdicţie canonică efectivă în cea mai mare parte a Moldovei dintre Prut şi Nistru (din ţinutul Greceni până în ţinutul Sorocii), dar şi dincolo de Nistru (până în 1795), peste numeroasele altădată comunităţi de români transnistreni.

Sinoadele mitropolitane reunite la Iaşi şi Chişinău

Preînchipuirea Moldovei întregi prin slujirea înalţilor ierarhi la Nisporeni constituie un precedent canonic important. Acest precedent va trebui să fie urmat de alte manifestări concrete de unitate şi de sobornicitate a Moldovei istorice. Nu e locul şi nici cazul să ne aventurăm acum în propuneri pe marginea subiectului. Considerăm totuşi că modelul de unitate canonică românească din Transilvania, unde există două mitropolii ortodoxe, la Sibiu şi Cluj-Napoca, poate şi trebuie să fie aplicat şi în cazul Moldovei. Precum se ştie, de mai mulţi ani de zile, sinoadele mitropolitane ale celor două mitropolii româneşti din Transilvania se convoacă în şedinţe reunite, adoptând decizii privind întreaga regiune canonică. Este momentul şi cazul să ne gândim la convocarea alternativă, la Iaşi şi Chişinău, a unor şedinţe ale sinoadelor mitropolitane reunite ale Moldovei şi Bucovinei şi ale Mitropoliei Basarabiei. Deocamdată, Mitropolia Basarabiei are un singur ierarh, pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Nu este însă departe timpul când sinodul Mitropoliei Basarabiei va cuprinde şi alţi ierarhi, fie eparhioţi, fie vicari. Şi atunci, sinoadele mitropolitane reunite din ÎNTREAGA Moldovă vor putea decide asupra oricărui aspect al vieţii bisericeşti, ortodoxe şi româneşti, de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului, ceea ce va îngusta enorm spaţiul de manevră al Patriarhiei Moscovei, uzurpatoarea drepturilor canonice ale Bisericii româneşti din Moldova lui Ştefan cel Mare. Faptul va devaloriza enorm trufaşul şi deşertul titlu de împrumut al celui care se pretinde fără temei canonic şi istoric a fi „mitropolitul ÎNTREGII Moldove” în Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii. Ideea unor sinoade mitropolitane reunite este una realistă, fără conotaţii politice negative, iar aplicarea ei reprezintă o necesitate canonică şi naţională. Sperăm că această idee, conturată doar acum de noi, se va concretiza organizatoric şi instituţional, aşa cum şi ideea Crucii Mântuirii Neamului Românesc s-a întrupat la Nisporeni, spre bucuria sufletească a tuturor celor care simt cu adevărat creştineşte şi româneşte.


Sfântul Sinod a hotărât canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan

Iulie 21, 2011

În ziua de 21 iulie 2011, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În deschiderea lucrărilor, după oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală, ierarhii au participat la slujba de pomenire a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, trecut la Domnul în ziua de 19 iulie 2011.

Dintre hotărârile luate menţionăm:

– Sfântul Sinod a aprobat canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna (cu zi de pomenire la 30 noiembrie) şi Simion Ştefan (cu zi de pomenire la 24 aprilie), ca urmare a propunerilor sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

– În legătură cu răspunsul Sinodului episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) privind reluarea dialogului dintre cele două Biserici, Sfântul Sinod consideră că dialogul trebuie reluat fără condiţii prealabile întrucât problemele invocate pot fi discutate în cadrul dialogului însuşi spre a fi identificate soluţii în vederea rezolvării acestor probleme. De asemenea, dialogul trebuie extins şi la alte aspecte ale unei posibile cooperări practice.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE


Ortodoxia românească, pavăza existenţei noastre etnice

Ianuarie 22, 2011


Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.
Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.

– fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248

– preluat de pe blogul lui Victor Roncea