SANCTISIMUL KIRIL MOLDOVENIZATORUL ȘI COLONEL MITROPOLIT DOCTOR VLADIMIR MUTĂ PIONUL VECHI PE TABLA DE ȘAH GEOCANONIC

Iulie 26, 2016

”Cine controlează trecutul, controlează viitorul”
George Orwel

Kiril si Putin

Bucurie la București….

Agenția de știri Basilica ne anunță cu bucurie că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni al Moldovei (†1821)”.

La 15 iulie 2016 Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a făcut ceea ce se știa încă de acum câțiva ani că va face în momentul în care va relua tacit și subtil confruntarea cu Patriarhia Română și Patriarhia Ecumenică: l-a canonizat pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, într-un gest de sfidare a Bucureștiului și Constantinopolului.

Agenția Basilica ne sugerează, peste ceea ce a spus și făcut Biserica Rusă, că ar fi vorba despre un gest frățesc plin de dragoste și bunăvoință față de Ortodoxia românească, anunțându-ne despre canonizarea de ”sfinți români”, dintre care unul ar fi mitropolit ”al Moldovei”. Al Moldovei și punct. Nu al Basarabiei, nu al Chișinăului și Hotinului, ci ”al Moldovei”.

Canonizare geopolitică

Noi știam, cum știe toată lumea, că Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion școlit al rușilor, a fost numit de țarină, iar apoi și de țar, prin ucaz, drept Exarh (rus) al Moldovei, Valahiei și Basarabiei (în sensul de Bugeac), iar în 1813 drept mitropolit (rus) al Chișinăului și Hotinului. A mai fost numit prin ucazuri ale țarilor și în alte funcții bisericești, dar niciodată acesta nu a deținut demnitatea sau titlul de ”mitropolit al Moldovei”. A încercat o singură dată să se urce, cu forța armelor rusești de ocupație, în tronul mitropolitan al Moldovei, dar gestul său a fost profund atnicanonic, fapt pentru care a și fost arestat până la urmă.

Am verificat Procesul-verbal de ședință al Sinodului BORu din 15 iulie 2016 și, mai cu seamă înscrisul de la Temeiul nr. 68 privind canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Am constatat că Biserica Rusă nu folosește deloc termenul Român sau derivați ai acestuia, întrucât este oficial prohibit când este vorba despre națiunea noastră ținută în prizonieratul canonic al Moscovei. Dimpotrivă, Sinodul BORu folosește termenul de Moldovean și derivații acestuia, inclusiv în sintagma ”limba moldovenească”, pe care Biserica Moscovei o vede opozabilă limbii române. Sub acest aspect formal al terminologiei utilizate BORu recurge – pentru a câta oară! – la manipulare prin limbaj, gestul nefiind lipsit de conotații geoidentitare, geospirituale și geocanonice (sau jurisdicțional-canonice) cu bătaie lungă. Cine nu crede, să verifice site-ul patriarhiei așa-zisei Sfinte Rusii, ca să se convingă că aceasta, la unison cu regimul banditesc de la Tiraspol, pe care îl iubește și binecuvânteză părintește, vorbește doar și doar despre ”limba moldovenească”, având chiar o versiune a site-ului în această nouă ”limbă”. Dacă rusul ar recunoaște cinstit la Moscova că limba este română, nu ”moldovenească”, s-ar prăbuși întreg eșafodajul ”argumentației” rusești privind anexarea Basarabiei și nordului Bucovinei la ”sfântul” ”teritoriu canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii.

Sfințirea pionului

În motivația deciziei sale de canonizare a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Rusă aduce doar câteva ”argumente”:

1) „În anul 1791 arhimandritul Gavriil a fost hirotonit întru episcop al Benderului și Belogradului (Cetății Albe – nota trad.). În anul 1792 a fost ridicat în treapta de mitropolit și numit exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei.
2) În același an mitropolitul Gavriil a fost arestat la ordinul sultanului turc și pentru fidelitatea față de Biserica Rusă a îndurat întemnițarea, din care a fost eliberat doar la cererea ambasadorului rus.
3) În anul 1803, la cererea sa, a fost pensionat, însă în anul 1808 a intrat din nou în obligațiile de exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei. După anul 1812 mitropolitul Gavriil a ales ca loc al aflării sale orașul Chișinău. În anul 1813 a fost înființată eparhia Chișinăului și Hotinului, al cărei arhiereu a fost numit mitropolitul Gavriil”.
4) Mitropolitul Gavriil a trudit activ la dezvoltarea vieții bisericești în Moldova. (…) a fost întemeiată tipografia exarhicesacă, care a jucat un mare rol în răspândirea literaturii bisericești, inclusiv în limba moldovenească. (…) În perioada conducerii mitropolitului Gavriil a fost desfășurată îndreptarea cărților moldovenești de cult și înființată secțiunea basarabeană a Societății biblice Ruse, care a editat textul îndreptat al Bibliei în limba moldovenească”.

Deci, argumentele Bisericii Ruse pentru sfințenia lui Bănulescu-Bodoni sunt:

1) jurisdicția Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carpați și Nistru (Moldova);
2) fidelitatea lui Bănulsecu-Bodoni fața de Biserica Rusă;
3) jurisdicția repetată a Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carțați și Nistru (Moldova) și înrădăcinarea ei în Basarabia;
4) Biblia și cărțile în zisa ”limbă moldovenească”.

Canonizarea duhnește a antiromânism

Trebuie să precizăm că jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Muntenia (Țara Românească) și Moldova (inclusiv Basarabia) a fost întotdeauna nedreaptă, abuzivă, necanonică, neortodoxă, necreștinească. Altfel spus, jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Țara Românească și Moldova a fost întotdeauna uzurpatoare, imperialistă și păgână, motivată secular-politic și militar. Pentru înscăunarea de către țarina sau țarul Rusiei a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni concomitent peste Mitropoliile noastre românești de la București și Iași armata rusă, la indicația țarului, i-a îndepărtat din tronurile lor arhipăstorești, arestat și întemnițat în mănăstiri, pe vrednicii și de luminoasă amintire mitropoliți canonici Iacob Stamati al Moldovei și Sucevei și Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (la prima instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1792) și Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei și Dositei Filiti al Ungrovlahiei (la a doua instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1808).

Mai precizăm că aceste ocupații bisericești ruse nu erau primele. Au mai fost ocupațiile militare, însoțite de cele canonice, din anii 1769-1774 și 1787-1791, când Biserica Rusă i-a îndepăratat pe mitropoliții români și i-a înlocuit cu arhiepiscopul Ambrozie (Avraam) Serebrennikov de Ekaterinoslav, Herson și Taurida, pe care țarina Ecaterina a II-a îl pune în fruntea unei ”Exarhii moldo-valahe” ca parte a Bisericii Ruse, sub conducerea sinodului dirigent de la Petersburg. ”Eliberarea” moldovenilor de sub ”jugul turcesc” era însoțită de ”eliberarea” lor de sub ”jugul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol” și de sub ”jugul Mitropoliei Moldovei și Sucevei”. La fel și românii din Muntenia erau ”eliberați” de sub ”jugul Mitropoliei Ungrovlahiei”, ca să se întindă peste ei aripa ocrotitoare a întru tot Sfântului Sinod Rus de la Sankt Petersburg. Nu ne-am mira deloc dacă Biserica Rusă îl va canoniza și pe Ambrozie (Avraam) Serebrennikov, că tot a avut meritul de a lăți și răslăți ”teritoriul canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii. Mai ales că acum armele Moscovei zăngănesc prin fosta lui eparhie din răsăritul Ucrainei.

Slugărnicia – criteriu de canonizare

Observăm că fidelitatea față de Biserica Rusă este ridicată la rang de argument pentru sfințenie și canonizare.

În acele perioade de ocupație canonică, Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei și Sucevei făceau parte din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar arestarea lui Bănulescu-Bodoni din cauza ”fidelității față de Biserica Rusă”, a fost cerută chiar de către mitropoliții de la Iași și București și de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, fiind operată la ordinul Domnitorului Moldovei.

Canonizarea simbolică a ”dreptului” rușilor asupra României

Fiind aceasta prima canonizare pe care Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii o face după Marele Sinod Panortodox din Creta, înțelegem că Biserica Rusă flutură simbolic pisica și prin fața Patriarhiei Ecumenice. Să se vadă și să nu se uite că rușii au avut jurisdicție până pe granița bulgară și sârbă, iar de acolo mai departe Moscova e ca și la ea acasă, până aproape de Constantinopol. De fapt, Biserica Rusă nu l-a canonizat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci a reabilitat și ”canonizat” simbolic jurisdicția sa abuzivă peste două treimi din cuprinsul actual al României. Despre Basarabia nici nu mai vorbim, aici rușii admit doar discuții despre cum să-și infiltreze mai sus sau mai adânc oameni de nădejte la București, dintre basarabenii înstrăinați sau vânduți de bună voie.

Lipsa de onestitate intelectuală a Sanctității Sale…

Înțelegem cât se poate de bine că Sanctisimul (rus. – Святейший) Patriarh Kiril și Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii comit ”sfânta” falsificare chiar a textelor lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. A fost Bănulescu-Bodoni pion și agent al rușilor, dar totuși a rămas onest sub aspect identitar, spunând și scriind peste tot că este vorba despre limba română. Sanctisimul Patriarh Kiril al așa-zisei Sfinte Rusii invocă ”Biblia în limba moldovenească” (rus. – Библия на молдавском языке).

Dar Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii știe că minte ”cu sfințenie”, cum numai rușii pot minți, pentru că i s-a pus pe masă chiar Biblia românească de la Sankt Petersburg, editată în 1819, după o ediție românească mai veche (Biblia de la Blaj, 1795), cu purtarea de grijă și îndreptarea de către arhimandritul Varlaam Cuza de la Iași și psaltul Ioan Pralea, român basarabean stabilit în Șcheii Brașovului, cel pe care Eminescu l-a numit, în Epigonii, ”firea cea întoarsă”.

Din Cuvântul înainte la Biblia din 1819:

”Dumnezeiasca Scriptură, a legii vechi şi a celei noi de pre limba Rumânească care mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iară acum s-au tipărit cu cheltuiala Rusieneştii Soţietăţi a Bibliei în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sankt Peterburg”.

”Canonizarea” ”limbii moldovenești”…

De unde scoate Sanctisimul Patriarh Kiril sau ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir ”limba asta moldovenească” a lor ca să le-o atribuie și lui Bănulescu-Bodoni, și românilor transilvăneni, și arhimandritului Varlaam Cuza și psaltului Ioan Pralea, și nouă tuturor? De fapt, prin decizia lor din 15 iulie 2016, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii și ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nu fac decât să încerce o con-sfințire a zisei ”limbi moldovenești”, un fel de ”canonizare” simbolică a ei, în opoziție cu limba română și identitatea românească naturală, date de Dumnezeu.

După asemenea gesturi vădit ostile, necreștinești, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii poate fi considerat un om onest, un creștin autentic și un frate al Bisericii Ortodoxe Române? Unde vrea să ajungă Sanctisimul Kiril cu gesturi din astea de confruntare cu Biserica Română sau cu gesturile sale de moldovenizator și de intelectual subțire, profund și periculos, priceput în teme și materie de geolingvistică?

Despre ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nici nu mai întrebăm, pentru că aici lucrurile sunt clare de mult. După cum nimeni nu crede că titlul uzurpator de colonel ”al întregii Moldove” este unul nevinovat și întâmplător, fără nicio legătură cu planurile fanteziste ale Sanctisimilor Patriarhi visători din curtea Kremlinului.

Canonizarea ca provocare și metodă de război…

E clar că prin canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni Moscova a redeschis războiul identitar în Basarabia și anunță reluarea confruntărilor cu Biserica Ortodoxă Română.

Trebuie să înțelegem, cu discernământ și capacitate adecvată de reacție, că Moscova poartă de foarte mult timp un război hibrid împotriva României și a românilor, iar componenta lui bisericească este una de bază, țintindu-i pe cei mulți și cu sufletul curat. Când nu ne pot lua cu forța sau amenințarea, rușii încearcă să ne ia cu ”sfinții”.

Post-scriptum: Astăzi, 27 iulie 2016, urmare a acestui material, Agenția Basilica a operat o singură modificare în știrea sa plină de bucurie din 15 iulie, înlocuind titlul fals al nou-canonizatului agent imperial, cel de ”al Moldovei”, cu titlul real, cel de ”al Chișinăului și Hotinului”.

Dureros însă este că Agenția Basilica le recomandă cititorilor săi un material vădit proimperialist, cu accente jurisdicționale antiromânești și anticonstantinopolitane, apărut, spre marea noastră nedumerire și sinceră părere de rău, chiar în ziarul Lumina.

Materialul, intitulat ”Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău”, este mai vechi, din 18 iunie 2009, și aparține Tamarei Grigore. Reproducem mai jos doar două pasaje din acel material strecurat în ziarul Lumina (sublinierile cu gras și notele dintre paranteze ne aparțin):

1. ”Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi, patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. La nenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului, Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“. Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare – o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.”

2. ”Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducerea noii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cult se numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră), stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră). Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor (Aici ziarista de la Lumina evită să spună că în realitate a fost vorba despre o epurare fără iertare și fără precedent, de sus până jos, de la mitropoliți până la stareți de mănăstiri și preoți parohi, a tuturor celor care au protestat măcar cu un cuvânt contra ocupației rusești militare, civile și bisericești din Valahia și Moldova – nota noastră), clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.”

 Stire Basilica Banulescu Bodoni


DUBLA MĂSURĂ A PATRIARHIEI MOSCOVEI (III)

Iunie 23, 2016

Kiril si musulmanii 0

Patriarhia Moscovei, sub flamură verde (culoarea drapelului ei), și-a pretextat refuzul de a participa la Sfântul și Marele Sinod Panortodox din Creta prin neacceptarea, între altele, a proiectului de document intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”.

Asta în timp ce acasă la ea dezvoltă o strânsă și amplă colaborare ”frățească” cu fel de fel de religii. Într-un demers de geopolitică internă relația partenerială cu robusta comunitate de musulmani din Federația Rusă (cca 30 milioane) este pe primul loc. Semnele frățietății Patriarhiei Moscovei cu musulmanii din Federația Rusă rezultă și din acordarea de distincții bisericești Muftiului Șef al Rusiei, dar și unui întreg șir de servitori ai cultului musulman.

Fotografiile de mai jos nu mai au nevoie de niciun fel de comentariu.

Kiril si musulmanii 1

Kiril si musulmanii 2

????????????????????????????????????

Kiril si musulmanii 4

Kiril si musulmanii 5

kiril si musulmanii 6

kiril si musulmanii 7

kiril si musulmanii 8

kiril si musulmanii 9

kiril si musulmanii 10

kiril si musulmanii 11


kiril si musulmanii 13

kiril si musulmanii 14

kiril si musulmanii 15

kiril si musulmanii 16

kiril si musulmanii 17


DUBLA MĂSURĂ A PATRIARHIEI MOSCOVEI (II)

Iunie 23, 2016

Kiril si lipovenii 0

Patriarhia Moscovei, în contradicție cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale, nu consideră Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi (lipovenească) ca fiind eterodoxă.

Mai mult, Biserica Ortodoxă rusă, la Soborul său din 30 mai – 2 iunie 1971, a anulat anatema pusă în 1656 pe adepții ritului vechi. De precizat că Sinodul Patriarhiei Moscovei este singurul sinod ortodox care a adoptat decizii privind arderea oamenilor pe rug sau omorârea lor în alte forme. Mii și mii de lipoveni au fost uciși pentru că s-au aflat sub anatema Patriarhiei Moscovei. Nicio altă catergorie de oameni din Rusia nu a fost prigonită mai sălbatic de către Patriarhia Moscovei ca lipovenii.

În 1971 Patriarhia Moscovei a recunoscut curentul rus de rit vechi ca fiind ”egal mântuitor” (rus. – равноспасительный обряд), chiar dacă Biserica Rusă de Rit Vechi nu a solicitat acest lucru și a rămas rece la gestul Patriarhiei Moscovei. Astfel, Patriarhia Moscovei a vorbit în cazul lipovenismului despre omodoxie (rus. –  eдиновериe).

Patriarhia Moscovei examinează posibilitatea recunoașterii ierarhiei Bisericii Ruse de Rit Vechi și a creat în acest sens o comisie comună (ortodoxă-lipovenească), condusă de mitropolitul Ilarion Alfeev, președinte al Departamentului pentru Relații externe al Patriarhiei Moscovei și mitropolitul de rit vechi Corneliu ”al Moscovei și al întregii Rusii”. Prima ședință a comisiei a avut loc la 31 martie 2015, fiind găzduită de Centrul duhovnicesc din Moscova al Bisericii Ruse de Rit Vechi, curentul (înțelegerea) de la Fântâna Albă (rus. –  Белокриницкоe согласиe).

În duminica de 13 decembrie 2015 mitropolitul Ilarion Alfeev (nr. 2 în ierarhia Patriarhiei Moscovei) a oficiat liturghia pe rit vechi, în mijlocul comunității de lipoveni din orașul și regiunea Moscova, la biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din Rubțov. Cu această ocazie, mitropolitul Ilarion Alfeev a ținut să precizeze: ”Atitudinea Bisericii Ortodoxe Ruse față de cei de rit vechi este una specială. Noi nu-i punem niciodată pe cei de rit vechi într-un rând cu eterodocșii”. De asemenea, mitropolitul Ilarion și-a făcut cruce în timpul slujbei în maniera lipovenilor, nu cu trei degete împreunate, ci cu două, ca semn vizibil al comuniunii cu lipovenii.

Patriarhia Moscovei recunoaște botezul oficiat de lipoveni, acceptă căsătoriile dintre ortodocși și lipoveni.  La 30 mai 2014, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a decis ca primirea în Ortodoxie a lipovenilor botezați de către Biserica lor să se facă doar prin săvârșirea mirungerii. De asemenea, prin decizia sinodală din 30 mai 2014 , Patriarhia Moscovei a reconfirmat că recunoaște ca valabile tunderile în monahism săvârșite de Biserica liovenilor.

Văzând acest prieteșug al Patriarhiei Moscovei cu lipovenii din Federația Rusă, Biserica rușilor lipoveni din România (adevărata continuatoare a Înțelegerii de la Fântâna Albă) a întrerupt comuniunea cu mitropolia lipovenească de Moscova. Mai mulți observatori ai evoluțiilor bisericești din regiunea noastră sunt de părere că prieteșugul Patriarhiei Moscovei cu mitropolia lipovenilor din Rusia ar avea ca miză, între altele, înghițirea Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România (Mitropolia de Brăila) și, astfel, asigurarea unei prezențe la Gurile Dunării, de data aceasta și din sudul marelui fluviu.

Cu titlu de fapt divers vom menționa că șarlatanul geopolitic Alexandr Dughin, promovat intens la Chișinău, iar mai nou și în România, a părăsit Ortodoxia, convertindu-se la lipovenism.

Reținem că toate acestea au loc în timp ce Patriarhia Moscovei și-a pretextat neparticiparea la Sfântul și Marele Sinod Panortodox din Creta prin dezacordul unor ierarhi ai săi cu proiectul de document intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”.

Kiril si lipovenii 1

Kiril si lipovenii 2

Kiril si lipovenii 3

Kiril si lipovenii 4

Kiril si lipovenii 5

Kiril si lipovenii 6

Kiril si lipovenii 7

Kiril si lipovenii 8

Kiril si lipovenii 9


DUBLA MĂSURĂ A PATRIARHIEI MOSCOVEI (I)

Iunie 23, 2016

Kiril si armenii 7

Unul dintre pretextele invocate de Patriarhia Moscovei pentru justificarea refuzului său de a participa la Sfântul și Marele Sinod Panortodox din insula Creta vizează un proiect de document inclus pe agenda Sinodului, anume cel cu privire la ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, aprobat la reuniunea presinodală de la Chambesy, din 10-17 octombrie 2015.

Au existat mai multe voci din ierarhia moscovită care au susținut că doar ortodocșii sunt creștini și că eterodocșii nu pot fi considerați frați în Hristos, ceea ce ar exclude orice dialog cu aceștia.

Totodată, Patriarhia Moscovei ne confirmă că întreține relații de strânsă cooperare cu eterodocșii, unele curente ale acestora (cum ar fi ”ortodocșii ruși de rit vechi”, începând cu 1971, subiect la care vom reveni) considerându-le ”egal mântuitoare” (rus. – равноспасительные).

Cele mai strânse relații de colaborare ”ecumenică” Patriarhia Moscovei le are cu Biserica Apostolică Armeană (monofizită, precalcedoniană), fapt confirmat și prin pregătirea clerului armean în instituțiile de învățământ ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Patriarhul Moscovei a întreprins vizite oficiale în cuprinsul acestei Biserici, acceptând decorații ale ei și vorbind despre ”valorile creștine comune ale poporului rus și armean”. De asemenea, Patriarhia Moscovei cultivă un dialog cu Biserica Catolică Armenească, pe ai cărei credincioși, clerici și ierarhi îi consideră creștini.

Patriarhia Moscovei admite, cu rare excepții, căsătoriile dintre armeni și ruși, fără ca în cazul cununiilor religioase să insiste asupra convertirii armenilor la Ortodoxie sau asupra rebotezării armenilor în Biserica Rusă. Printre cetățenii Federației Ruse există 1 182 388 de etnici armeni și un alt număr comparabil îl reprezintă noua diasporă armenească.

Prezentăm mai jos câteva confirmări ale frățietății Patriarhiei Moscovei cu Biserica Armeană, expresie a ecumenismului ei selectiv și geopolitic.

Kiril si armenii 2

Kiril si armenii 6

Kiril si armenii 1

Kiril si armenii 3

Kiril si armenii 4

Kiril si armenii 5

Kiril si armenii 8

Kiril si armenii 9

Kiril si armenii 10

Kiril si armenii 11

Kiril si armenii 12


ORTODOXIA RUSĂ ȘI ORTODOXIA ROMÂNĂ. MICĂ STATISTICĂ COMPARATĂ

Iunie 18, 2016
Patriarhul Kiril în Antarctida, 17 februarie 2016.

Patriarhul Kiril în Antarctida, 17 februarie 2016. Și lipsă zilele acestea în Creta.

Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română sunt cele mai mari Biserici autocefale locale în ansamblul Ortodoxiei (14 Biserici locale). Un diferend canonic istoric opune cele două Patriarhii în teritoriul național al României anexat de URSS în 1940 și 1944.

O diferență majoră dintre cele două Patriarhii constă în modul lor de autodefinire, bazat pe moduri diferite de gândire, unul bisericesc (BOR) și altul lumesc (BORu).  Să aruncăm o privire asupra corpului social al fiecăreia dintre cele două Biserici autocefale.

RUSIA

Patriarhia Moscovei se autodefinește drept ”Biserică multinațională” (termen lipsă în dreptul canonic ortodox), și nu-și asumă statutul canonic de Biserică națională a neamului rus, cum sugerează titulatura Biserica Ortodoxă Rusă și cum ar trebui să fie potrivit sfintelor canoane ale Ortodoxiei. Conceptul moscovit de ”Biserică multinațională” este relativ recent la scară istorică, datează din perioada comunismului postbelic și nu vizează enoria ortodoxă din Federația (multinațională) Rusă, ci o enorie aflată, în mare parte, în alte state, în special post-sovietice, precum și două Biserici Autonome: a Japoniei și a Chinei. E un soi de ”Ortodoxie originală”, cu autodispensă de la norma canonică ortodoxă. Dacă ești multinațională înseamnă că nu mai ești rusă, iar dacă ești rusă înseamnă că nu mai ești multinațională. Trebuie să optezi.

În cazul Bisericii Ortodoxe Ruse, multă lume confundă ansamblul populației Federației Ruse cu enoria ortodoxă din această țară. Or, se știe, Federația Rusă este în continuare un stat cu o pondere ridicată a ateilor și agnosticilor, iar populația neatee nu este nici pe departe omogenă religios și confesional. Din 1917 până în prezent Federația Rusă nu-și chestionează populația, în cadrul recensămintelor generale, la capitolul convingeri religioase sau apartenență de cult. Este adevărat că s-au efectuat, după căderea URSS, multiple sondaje de opinie printre cetățenii ruși, dar, de multe ori, rezultatele acestora sunt contradictorii și ne prezintă, de regulă, imagini mai mult sau mai puțin deformate ale realităților religioase și confesionale din această țară. BORu nu a efectuat niciodată o recenzare internă a propriei sale enorii din Federația Rusă și nici nu publică statistici privind demografia bisericească. Singurele informații statistice disponibile și certe sunt cele furnizate de către stat privind numărul de entități religioase și părți componente ale acestora înregistrate, în ordinea stabilită prin lege, de către organele de stat abilitate.

Astfel, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Rusă avea în Federația Rusă:

  • 14 960 parohii și filii în 136 072 localități existente real în țară
  • 524 așezăminte monahale (mănăstiri, schituri și metocuri)
  • 39 unități de învățământ teologic funcționale din 56 înregistrate
  • 168 eparhii
  • 114 748 916 credincioși estimați (sau 80% din populație)
  • 12 622 380 credincioși reali, care merg la biserică măcar o dată pe an (11%)
  • 102 126 535 ”credincioși” fictivi, care nu merg deloc la biserică, mulți nu sunt cununați, iar alții nici botezați (89%).

Media matematică este de 89 de parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din Rusia. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 3,11 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 5,6 eparhii sau, inversând termenii, unei eparhii îi revin 0,23 școli teologice. Teoretic, ca medie matematică, o parohie ortodoxă din Rusia ar trebui să cuprindă 7 670 de credincioși. În realitate, pragul fiecărei biserici fiind trecut măcar o dată pe an de 843 de credincioși.

Statistica BORu

ROMÂNIA

Patriarhia Română se autodefinește drept ”Biserică națională”, statut recunoscut oficial de Statul Român (cu excepția hiatusului istoric comunist: 1948-1989).

Spre deosebire de Rusia, în România populația este liberă să-și declare apartenența religioasă și confesională cu ocazia recensămintelor generale ale populației, astfel încât avem statistici în domeniu.

În România, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Română dispunea de:

  • 13 853 parohii și filii în 13 787 localități existe în țară
  • 748 așezăminte monahale (541 mănăstiri, 192 schituri și 15 metocuri)
  • 51 unități de învățământ teologic funcționale
  • 29 eparhii
  • 17 304 611 credincioși, majoritatea absolută mergând la biserică măcar o dată pe an.

Media matematică este de 515 parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din România. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 25,79 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 0,56 eparhii, adică în fiecare eparhie există, ca medie matematică, 1,75 unități de învățământ teologic. O parohie ortodoxă din România cuprinde în medie 1 249 de credincioși, cu circa 1/3 mai mult decât parohiile din Federația Rusă.

RUSIA ȘI ROMÂNIA. DIFERENȚE

Diferențele majore dintre cele două Biserici constau în:

Disproporții mari în ceea ce privește raportul numeric credincioși/episcop  sau parohii/eparhie (inflație de episcopi  în Rusia). În raport cu episcopii ortodocși din România sau din Grecia, episcopii ruși au o pregătire puțin spus slabă, fiind văzuți mai degrabă ca factori de putere administrativă și control spiritual decât ca prinți ai Bisericii emanați de enorie. Apropo, în Biserica Rusă episcopii nu sunt aleși, ci… numiți, adică desemnați de sus (…nu de Sus);

Disproporții majore privind numărul de unități de învățământ teologic raportat la numărul de credincioși (normal în România, insuficient în Rusia). Acesta este unul dintre indicatorii formali, de suprafață, ai gradului de instruire/luminare a clerului (inclusiv a ierarhiei) din cele două Biserici;

Gradul de frecventare a bisericii (foarte scăzut în Rusia, normal în România). Populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România;

Lipsa misiunii interne din Rusia, confirmată prin faptul că în cel puțin 89% din localitățile țării (121 112 localități) nu există biserică ortodoxă și nici preot.

Apetitul Patriarhiei Moscovei pentru statutul de Biserică multinațională în detrimentul celui canonic de Biserică națională ar putea fi explicat printr-o necesitate de a compensa în exteriorul țării efectele dezastruoase ale lipsei de misiune ortodoxă internă și ale eschivării de la îndeplinirea funcțiilor de mamă spirituală a poporului rus. Cine nu are puncte de sprijin în interior le caută în afară. Elanul imperial orientat către exterior este atât de mare încât Patriarhia Moscovei a inițiat ”misiunea ortodoxă” până și în Antarctida, dar uită că dintre limbile celor peste 70 de popoare băștinașe din Federația Rusă Sfânta Scriptură este tradusă integral doar în 2 (mordvină și tuvină), iar în 90% din localitățile țării nu există nici urmă de biserică ortodoxă. De aceea umblă Patriarhul Moscovei după potcoave de pinguini morți prin Antarctida, dar nu are nici timp și nici plăcere să meargă la Sinodul Panortodox din Creta. Ironia sorții, dar între pinguinii antarctici și patriarhii ortodocși Moscova în preferă pe cei dintâi, cărora le acordă mai mult timp și atenție. Neputându-se detașa de modul lumesc și imperial de gândire, Patriarhia Moscovei, drapată cu multinaționalismul ei rusificator și dizolvant, se ține și se va ține cu dinții în continuare și de Basarabia, și de Ucraina, și de Bielorusia. Mai ales de cuprinzătoarea și mult mai religioasa decât Rusia Ucraină, zonă din cauza căreia, între altele, Biserica Moscovei a boicotat Sfântul și Marele Sinod Panortodox din insula Creta. De altfel, numărul de credincioși reali și numărul de comunități supuse administrativ Patriarhiei Moscovei în afara Federației Ruse este mai mare decât cel al credincioșilor și comunităților ei din interiorul Federației.

Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.

Patriarhul Kirill, după acceptarea ”Ordinului republicii” din mâna lui Igor Smirnov, 22 aprilie 2010, Moscova. Asistă Vladimir Iastrebciak.

Patriarhul Kiril, după acceptarea ”Ordinului republicii” (Transnistria) din mâna lui Igor Smirnov, 22 aprilie 2010, Moscova. Asistă Vladimir Iastrebciak.

NUMĂRUL ETNICILOR RUȘI CONVERTIȚI LA ISLAM A DEPĂȘIT 100 000 ȘI CREȘTE CONSTANT


QATARACTA RUSEASCĂ SAU DE CE NU PARTICIPĂ PATRIARHIA ANTIOHIEI (SIRIA) LA SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD PANORTODOX?

Iunie 16, 2016

QATAR

Pretextologia de la Moscova

Patriarhia Moscovei și-a pretextat neparticiparea la Sfântul și Marele Sinod Panortodox din Creta, în principal, prin:

a) neparticiparea Patriarhiei Antiohiei (Siria), precum și a celor ale Georgiei, Bulgariei și Serbiei;

b) existența unor litigii de graniță canonică între Patriarhia Antiohiei și Patriarhia Ierusalimului (Qatar), între Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română (Basarabia), între Patriarhia Sârbă și Patriarhia Română (Valea Timocului);

c) existența unor amendamente ale Patriarhiilor Bulgară, Georgiană și Sârbă la proiectele de documente ale Sinodului.

Cât privește amendamentele, acestea este firesc să existe, le au și alte Biserici, și ele vor fi examinate de Sinod, toate deciziile adoptându-se doar consensual. Deci, acest pretext al Patriarhiei din preajma Kremlinului este realmente lipsit de temei, adică fals.

Patriarhul-grănicer 

Cât despre mentalitatea de grănicer (sovietic) a Patriarhului Moscovei în chestiunea diferendului canonic ruso-român din Basarabia, aceasta nu face decât să combată chiar înțelegerea avută și semnată de actualii Patriarhi Daniel  al României și Kiril al Moscovei, la 15 ianuarie 1999, la Chișinău, privind trecerea părților ”de la ură și confruntare la înțelegere și cooperare”.

În privința chestiunilor care fac obiectul unui dialog canonic între Patriarhia Română și cea Sârbă, cu referire la ortodocșii români din Valea Timocului, acestea vizează o populație nesârbă, în mare parte nebotezată și neîmbisericită temeinic, de care Biserica Sârbă nu s-a ocupat niciodată din perspectivă pastoral-misionară, și care acum revine la Ortodoxia Românească, prin botez, inclusiv prin botezul persoanelor în vârstă și foarte în vârstă, dar și prin predica în limba maternă română a acestei populații. Este o chestiune care își va găsi cu siguranță rezolvarea canonică în timp, prin dialog constructiv și înțelegere frățească.

Referitor la Patriarhia Georgiei nu vom comenta prea mult. Această Biserică este condusă de cel mai în vârstă întâistătător ortodox din lume, de formație veche, școlit în Rusia și acuzat, cu probe valabile, de apartenență la vechiul serviciu secret sovietic, ceea ce explică linia de comportament adoptată. Lucruri lumești.

Despre Patriarhia Bulgară, ca satelit tradițional al rușilor, nu mai vorbim, pentru că aici lucrurile sunt evidente și clare. Pretextele de neparticipare la Sinod ale bulgarilor sunt trase de păr și urmează calapodul moscovit.

Sateliții răzgândaci

Între timp, sârbii s-au răzgândit și vor participa la ședința Sinodului Panortodox din Creta, contrar deciziilor anterioare invocate de ruși, cu toate că există voci care susțin că sârbii vor fi la Sinod, de fapt, ochii (fără qataractă!) și urechile ciulite ale rușilor absenți. Au existat și rumori cum că ideea de boicot prin absență a fost înlocuită, în acest caz, prin boicot prin prezență. Vom trăi și vom vedea.

Singura chestiune care a fost fluturată de ruși și nedezghiocată de nimeni cum s-ar fi cuvenit ține de neparticiparea la Sinod a Bisericii Antiohiei. Rușii, deci, nu participă la Sinodul din Creta pentru că nu participă Patriarhia Antiohiei. Bine, dar de ce nu participă Patriarhia Antiohiei? Oficial, ni se spune că din cauza unui ”grav” litigiu teritorial-canonic cu Patriarhia Ierusalimului pentru jurisdicția asupra Qatarului.

Bătaie pe una sută douăzeci de suflete

Haideți să vedem despre ce este vorba. Qatarul este un emirat arab musulman, în care funcționează legile Shariatului, iar convertirile la creștinism sunt interzise sub amenințarea cu pedeapsa capitală. Totuși, emiratul musulman al Qatarului tolerează comunitatea ortodoxă din această țară, constituită din 120 (una sută douăzeci) de creștini ortodocși, în principal greci ciprioți și arabi palestinieni, dar și câțiva români, sârbi și ruși care nu dețin cetățenia emiratului. Qatarul se află în Peninsula Arabă și a făcut parte, din vechime, ca și întreaga peninsulă, din spațiul de jurisdicție al Patriarhiei Ierusalimului. Până în 2013 niciun fel de litigiu nu a existat între Patriarhia de Ierusalim și cea de Antiohia în legătură cu Peninsula Arabă.

Din istoria recentă a minusculei comunități ortodoxe din Qatar reținem că în 1997 Patriarhul Diodor al Ierusalimului l-a desemnat pe arhimandritul Teofil (Iannopoulos, actualul Patriarh Teofl al III-lea al Ierusalimului) în calitate de păstor al celor (atunci) sub 100 de ortodocși din Qatar. În 1999 Patriarhul Diodor al Ierusalimului a întreprins o vizită pastorală în Qatar. În 2001 arhimandritul Teofil a fost succedat de către arhimandritul Macarie, care a construit în Qatar, la Doha, biserica ortodoxă cu hramurile Sf. Isac Sirul și Sf. Mare Mucenic Gheorghe Biruitorul, pentru necesitățile micii și singurei comunități ortodoxe locale (parohie). Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, care a întemeiat această singură parohie ortodoxă din emirat, a efectuat o vizită pastorală în Qatar, în 2010. Niciodată în tot acest răstimp Patriarhia Antiohiei nu a ridicat niciun fel de obiecții sau pretenții.

Enoria și un cleric al parorhiei ortodoxe din Qatar, în timpul slujbei.

Enoria și un cleric al parohiei ortodoxe din Qatar, în timpul slujbei.

De precizat, că în 1964 Patriarhul Benedict al Ierusalimului, neputând prevedea evoluțiile de astăzi, a avut imprudența să-și dea acordul ca titlul unuia dintre arhiereii Patriarhiei Antiohiei, anume cel de Bagdad, să fie completat, devenind astfel ”de Bagdad și de Keweit”. Dar Kuweitul se află geografic în Orient, în continuarea Irakului, nu în Peninsula Arabă, unde se află Qatarul. Acum, Patriarhia Antiohiei arondează Kuweitului, absolut nefondat, și Qatarul cu cei 120 de ortodocși de origine greacă și palestiniană proveniți din Patriarhia Ierusalimului. La 29 aprilie 2014 Patriarhia Antiohiei, neavând niciodată nicio parohie vie în Qatar, a întrerupt comuniunea euharistică și orice relație cu Patriarhia Ierusalimului și a instituit ulterior, tot unilateral și doar pe hârtie, în iulie 2015, un ”exarhat al Qatarului”.

Pentru a înțelege cum stau lucrurile sub aspectul jurisdicțiilor tradiționale din zonă este bine să ne amintim titlurile complete ale Patriarhilor de Ierusalim și Antiohia:

a) „Patriarh al Cetății Sfinte a Ierusalimului și al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, Cisiordaniei, Cana Galileii și al Sfântului Sion“;

b)  ”Patriarh al Marii Antiohii, al Siriei, Ciliciei, Mesopotamiei și al întregului Răsărit”.

Darurile Moscovei au un preț

În ecuația momentului contează și personajele implicate, cu toate cunoscutele și necunoscutele lor. Este bine să mai reținem și că actualul Patriarh Ioan al Antiohiei (Youhana Yazigi) a beneficiat de sprijin financiar rusesc, fiind gratificat generos de către aceștia. Absolut toate decorațiile străine primite de Patriarhul Antiohiei sunt rusești:

Ordinul Kneazul Iaroslav cel Înțelept (2013), acordat de Patriarhia Moscovei;

Ordinul Sf. Kneaz Vladimir de gradul I (2014), acordat de Patriarhia Moscovei;

Medalia ”20 de ani ai Consiliului Federației” (2014), acordată de Consiliul Federației al Federației Ruse (camera superioară a Dumei de Stat);

Ordinul Steaua Betleemului (2014), acordat de Societatea Imperială Rusă pentru Palestina;

Premiul Fundației internaționale ”Unitatea Popoarelor Ortodoxe” din Federația Rusă (2015), acordat la propunerea Patriarhului Kiril al Moscovei, președintele Consiliului de tutelă al Fundației. (Alți laureați ai premiului acordat de către Patriarhul Kiril al Moscovei: Patriarhul Neofit al Bulgariei (care boicotează Sinodul din Creta), Patriarhul Gruziei Ilie al II-lea (care boicotează Sinodul din Creta), Alexandr Lukașenko (președintele Bielorusiei), Vladimir Voronin (ex-președintele Republicii Moldova), Victor Ianukovici (ex-președintele Ucrainei), Tomislav Nikolić (președintele Serbiei), Dmitri Medvedev (premier și ex-președinte al Federației Ruse), Serghei Narâșkin (președintele Dumei de Stat a Federației Ruse), fostul Patriarh Maxim al Bulgariei, fostul Patriarh Pavel al Serbiei, fostul Patriarh Ignatie al IV-lea al Antiohiei, Robert Kociarian (președintele Armeniei), Milorad Dodik (ex-președintele Serbiei), Rem Veahirev (președintele monopolului rus de stat Gazprom), Serghei Lavrov (ministrul de Externe al Rusiei), Patriarhul Catolicos al tuturor Armenilor Karekin al II-lea, Gheorghi Pârvanov (ex-președintele Bulgariei), Evgheni Primakov (ex-director al Serviciului Rus de Informații Externe – SVR) și, evident, Vladimir Vladimirovici Putin, comandatul unei armate care, tot consolidând de zor ”unitatea popoarelor ortodoxe”, a ucis, în războaie recente, de sute de ori mai mulți ortodocși (români, georgieni, iar acum ucraineni și sirieni) decât există în Qatar)

Subliniez încă o dată: Patriarhul Antiohiei nu deține alte distincții străine. Tot ce i s-a prins până acum în piept i s-a prins de mână rusească.

Patriarhia Antiohiei a ridicat pentru prima oară pretenții jurisdicționale asupra Qatarului în 2013, după vizita întreprinsă de Patriarhul Ioan Yazigi în cuprinsul Patriarhiei Moscovei. Pretextul l-a constituit hirotonirea arhimandritului Macarie (Mavroianakis) ca arhiepiscop de Qatar, de către Patriarhia Ierusalimului de care acesta ținea împreună cu minuscula sa enorie greco-palestiniană.

Geopolitica geopoliticii și toate sunt geopolitică

Când știm că regimul Bashar al-Assad din Siria este aliatul Moscovei și viceversa împotriva Turciei (în care își are sediul Patriarhia de Constantinopol), iar aviația militară rusă prezentă în Siria omoară doar într-un singur raid aerian un număr de câteva ori mai mare de ortodocși sirieni față de câți ortodocși greci și palestinieni există în Qatar, ne întrebăm fără să vrem dacă nu cumva Patriarhul Ioan al Antiohiei, atât de îndrăgit, finanțat solid și gratificat generos de Moscova politică și cea bisericească, nu acționează cumva chiar la îndemnul acestei Moscove cu pretenții de ”a Treia Romă”, pentru a-i oferi aparența unui motiv ”serios” de neparticipare la Sinodului Panortodox din Creta.

Boicotarea de către ruși a Sinodului Panortodox din Creta (în termeni blânzi am putea spune: eschivarea rușilor prin delimitare) este un fapt care se constată obiectiv, dincolo de ambalajul mediatic folosit de Patriarhia de lângă Kremlin. Chiar dacă am admite că Biserica Rusă, ca prin minune, ar cunoaște aprioric cum vor arăta exact documentele Sinodului adoptate consensual, boicotarea nu face dovadă de constructivism și spirit rezonabil. Tocmai prezența în Sinodul Panortodox oferă prilejul exprimării unor puncte de vedere proprii bine argumentate, dar, mai ales, oferă prilejul conslujirii frățești. Iar cine nu va fi de acord cu documentele adoptate va putea să nu le semneze, argumentându-și gestul. Ar fi potrivit dacă Patriarhul Ecumenic, în calitate de gazdă a Sinodului, le va adresa Patriarhilor Rusiei, Georgiei, Bulgariei și Antiohiei invitația de a participa, cu delegațiile lor, în insula Creta la cea mai mare slujbă ortodoxă din ultima mie de ani, chiar fără participarea lor la ședința Marelui Sinod. Temerea noastră este că oricum, chiar dacă le-ar fi adresată o astfel de invitație amabilă, rușii o vor declina sub mii de alte pretexte și se vor limita la declarații formale ori sofistice aruncate de la distanță. Frustrați și neriscând să se rupă complet de restul Lumii Ortodoxe, rușii vor pândi de acum încolo orice moment potrivit pentru a cere un nou Sinod Panortodox, dar nu oriunde, ci anume la Moscova. Revendicându-și, nemeritat, un rol central în Ortodoxie, Moscova s-ar putea să-și câștige un rol marginal, periferic.

Krelminocentrism versus Cristocentrism

Pe scurt, Patriarhia Moscovei nu participă la Sinodul Panortodox din Creta pe motivul neparticipării Patriarhiei Antiohiei. Patriarhia Antiohiei nu participă pe motiv de Qatar. Astfel, Patriarhia Moscovei are, prin contaminare voită, o durere acută și subită de Qatar. Mai mare decât de unitatea Ortodoxiei. Krelminocentrism versus Cristocentrism!

Boală poftei de stăpânire și grijă deșartă de ”teritorii canonice”…. Fiecare boicotează cum știe mai bine sau cum crede țarul-pelerin-la-sfântul-munte că e mai cu folos împărăției sale lumești. Toată Moscova cu pretextul și Qatarul ei…

Dacă nu i-am cunoaște noi pe rușii ăștia care se tem de americani mai mult decât de Dumnezeu! Când te mănâncă pe dinăuntru toți demonii imperialismului, ți se pune, cât ai zice Creta, qataracta orbirii pe ochi.

Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!


”SOVROMUL” BISERICESC DIN BASARABIA ȘI OAMENII LUI

Mai 21, 2016

Lazurca cu Vladimir

mitropolitul-vladimir-plaja

Lazurca cu Vladimir 1

Vladimir soldat rus

Lazurca cu Vladimir 2

Lazurca cu Vladimir 3A

Vladimir la mare

Filat cu Vladimir

filat cu kiril 1

Filat decorat Lazurca

Pasat mitropolia rusa

Filat Vladimir

Vladimir cu Voronin

Filat cu Kiril si Vladimir

Lazurca cu Vladimir 4

Vladimir cu Smirnov 2

Filat cu Kiril

Lazurca cu Vladimir 5

pasat-sis-kgb-vladmir-al-moldovei

Lazurca cu Vladimir 6

Lazurca cu Vladimir 16

Lazurca cu Vladimir 17

Lazurca cu Vladimir 18

Lazurca cu Vladimir 19

Filat cu Smirnov

vladimir cu filat si sevciuc

Filat cu Lazurca si Catan 1

filat cu kiril

Filat cu Lazurca si Catan 2

Filat cu Lazurca si Catan

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Lazurca cu Vladimir 14

Savatie-Bastovoi-si-Petre-Guran-ICR-KGB1

vladimir cu ai sai 1

vladimir sevciuk stanski

Lazurca cu Vladimir 15

Vladimir la mare 1

Vladimir de colorado

vladimir cu kiril


20 CONTRA 1 SAU O STATISTICĂ INTERESANTĂ ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC DE RĂSĂRIT

Aprilie 8, 2015

Kiril cu Putin 1Oho! Papa? Și câte divizii are acesta?

Iosif Stalin către premierul francez Pier Laval, mai 1935

În ultimul sfert de secol, Patriarhia Moscovei a hirotonit 20 de arhierei dintre români sau pentru români, iar Patriarhia Română doar 1 arhiereu. Asta spune mult despre ei și spune mult despre noi.

Din cei 20 de arhierei hirotoniți de Biserica Rusă:

1 a trecut în altă jurisdicție (Petru Păduraru),

1 a decedat (Dorimedont Cecan),

3 au fost transferați în afara spațiului românesc (Vichentie Moraru, Iustinian Ovcinnikov, Onufrie Berezovski),

3 au fost desemnați în afara spațiului românesc (Ambrozie Munteanu, Irineu Tafunea, Teodosie Gaju). Aceștia ar putea fi transferați oricând în Basarabia istorică sau nordul Bucovinei.

În prezent, Patriarhia Moscovei dispune de o rețea de 12 ierarhi pe pământ românesc.

Patriarhia Română are în același spațiu doar 2 ierarhi, dintre aceștia 1 fiind primit în jurisdicție (Petru Păduraru) și 1 hirotonit în anul 2014 (Antonie Telembici).

Lipsa unui al treilea ierarh român în Basarabia împiedică formarea Sinodului Mitropoliei Basarabiei, prevăzut de Statutul de organizare și funcționare a acesteia. Totodată, în Mitropolia Basarabiei există 7 scaune episcopale vacante. Chiar dacă aceste 7 scaune vacante ar fi completate, Patriarhia Română ar rămâne în inferioritate numerică în raport cu Patriarhia Moscovei, uzurpatoarea jurisdicțională din spațiul nostru etnic de răsărit.

Episcopi hirotoniți de Patriarhia Moscovei pentru românii sau dintre românii din prizonieratul său canonic (RU) în ultimii 25 de ani:

  1. Vladimir Cantarean, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Chișinău (RU)
  2. Onufrie Berezovski, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Cernăuți, Kiev (RU)
  3. Petru Păduraru, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, exarh, Bălți, Chișinău (RU, RO)
  4. Vichentie Moraru, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Tighina, Ekaterinburg, Tașkent (RU)
  5. Dorimedont Cecan, episcop, Edineț (RU)
  6. Anatolie Botnari, episcop, Cahul și Comrat (RU)
  7. Iustinian Ovcinnikov, episcop, apoi arhiepiscop, Tiraspol, Elistinsk și Kalmâcia (RU)
  8. Petru Musteață, episcop, Nisporeni (RU)
  9. Marchel Mihăiescu, episcop, Bălți și Fălești (RU)
  10. Nicodim Vulpe, episcop, Edineț (RU)
  11. Sava Volkov, episcop, apoi arhiepiscop, Tiraspol (RU)
  12. Ambrozie Munteanu, episcop, Neftekamsk și Birsk (RU)
  13. Irineu Tafunea, episcop, Orsk și Gaisk (RU)
  14. Victor Bâkov, episcop, Arțiz (RU)
  15. Alexei Groha, episcop, Cetatea Albă, apoi Balta și Ananiev (RU)
  16. Meletie Egorenko, episcop, apoi arhiepiscop, Hotin, Cernăuți (RU)
  17. Evsevie (Eusebiu) Dudka, episcop, Hotin (RU)
  18. Longhin Jar,  episcop, Bănceni (RU)
  19. Teodosie Gaju, episcop, Bișkek și Kârgâzstan, apoi Isilkul și Russkaia Poliana (RU)
  20. Ioan Moșneguțu, episcop, Soroca (RU)

Episcopi hirotoniți de Patriarhia Română pentru Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța (RO) în aceeași perioadă:

  1. Antonie Telembici, episcop, Orhei (RO)

Alți episcopi hirotoniți de Patriarhia Rusă dintre basarabenii neromâni pentru slujire în afara Basarabiei și Bucovinei (RU) în aceeași perioadă:

  1. Dionisie Constantinov, episcop, Șepetovka și Slavutsk (reg. Hmelnițk, Ucraina), etnic găgăuz, retras la 23 decembrie 2014 (RU)

Retragerea benevolă a acestui episcop, născut la 7 iulie 1960 la Ceadâr-Lunga, este pusă de către mulți observatori în legătură cu intenția Patriarhiei Moscovei de creare a unei episcopii găgăuze sau găgăuzo-bulgare în sudul Basarabiei istorice, de ambele părți ale frontierei actuale dintre Republica Moldova și Ucraina.


Departamentul Misionar al Patriarhiei Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse despre învățăturile neopăgâne ale lui Alexandr Dughin

Martie 8, 2015

Dughin

Învățătura lui Alexandr Dughin

Doctrina

Printre doctrinele neo-păgâne, opiniile lui  Al. Dughin ocupă o poziție aparte. În particular, acest lucru se explică prin poziția autorului, șef al mișcării „Eurasia”, prin faptul că este unul dintre ideologii cunoscuți ai mișcării „Rusia”, prin colaborarea sa activă cu Comitetul Islamic și prin aceea că este un politician ambițios.

Învățăturile sale, transformate coerent în ideologia mișcării Eurasia, nu pot fi examinate separat de concepția despre lume a mentorului său spiritual, René Guénon, a cărui biografie conține unele date ce ne permit să evaluăm mai obiectiv latura spirituală a doctrinei lui Al. Dugin.

În plus, sunt de asemenea clarificate rolul și poziția Bisericii Ortodoxe, prevăzute de Al. Dughin în documente programatice și alte scrieri legate de organizația OPOD (Mișcarea Socială și Politică Pan-Rusă) Eurasia și de crearea viitoarei Uniunii Eurasiatice.

Toate documentele folosite pentru pregătirea acestui capitol au fost publicate în mass-media publice. Opiniile lui  Al. Dughin, ale mentorilor și discipolilor săi au fost luate din monografii, anuare, mijloace de informare în masă conduse de acesta și din alte publicații distribuite mai ales de întreprinderi comerciale controlate de mișcarea Eurasiatică și de alte structuri dependente de autor.

Despre autorul doctrinei

Alexandr Gelevitch Dughin [1] s-a născut în 1962 în regiunea Celiabinsk. Tatăl său a fost general, a lucrat în Administrația Centrală a Sistemului de Informații a Statului Major General al Forțelor Armate ale URSS. Tatăl general și-a plasat fiul, care nu a terminat Școala de Aviație de la Moscova, la arhivele KGB. Dughin știe aproximativ 10 de limbi europene și stăpânește limba ebraică. Ambițiile lui  Al. Dughin au făcut din el, la vârsta de 35 de ani, omul numărul doi în Partidul Național Bolșevic al lui Eduard Limonov. Este entuziasmat de francmasonerie și de fascism. A fost un inamic al „Imperiului Sovietic”. În prezent, susține opinii total opuse (a devenit un apologet al lui Stalin și al Uniunii Sovietice, NT).

În 1991 a fost publicată prima sa carte, „Calea Absolutului”, în care sunt expuse fundamentele orientării sale religioase. În 1992 începe să editeze revista „Elemente”. În 1993 publică bestseller-ul „Teoria Conspirației”, care a devenit echivalentul romanului de acțiune englez „Spy Hunt”. În cartea „Teoria Conspirației” a fost dezvoltată tema relațiilor secrete dintre CIA și KGB.

Potrivit propriei sale mărturisiri, Al. Dughin se considera în tinerețe „un fascist mistic”, iar în prezent s-a transformat în „fascist ortodox”.

Al. Dughin îl consideră pe ezotericul francez din prima jumătate a secolului al XX-lea, René Guénon (15 nov. 1886 – 07 ian. 1951), drept maestrul său, autoritate recunoscută și incontestabilă, emisarul autentic al teoriei escatologice, văzând în el figura-cheie a acelei perioade. El scrie: „René Guénon este emisarul centrului suprem pentru timpurile din urmă, pentru vremea lui Kali Yuga, iar principiile Tradiției formulate de el (ansamblul „cunoștințelor non-umane transmise de la o generație la alta de către casta preoților” sau de alte instituții similare) vor servi drept bastion al mântuirii pentru cei care vor trebui să lupte împotriva „Lumii acesteia” și a „Prințului ei”, să reînvie Tradiția în dimensiunea ei autentică, non-umană și „angelică” și, încheind ciclul, să elaboreze fundamentele sacre ale Epocii de Aur care se apropie.” [2]

Unul dintre obiectele fundamentale ale cercetărilor lui Guénon este o versiune a metafizicii în care conceptele hinduismului au avut o mare influență.

În încercarea de a-l justifica pe Guénon (și, prin urmare, de a-și justifica propriile concepții asupra creștinismului),  Al. Dughin spune că „particularitatea tradiționalismului lui Guénon îi face, uneori, pe membrii conservatori ai Bisericii să considere în mod greșit ezoterismul și sinteza la care el se referă drept ocultism și sincretism.” [3]

Iar în 1912, Guénon s-a convertit la islam și a luat numele arab de Abd-el-Vakhed-Iakhia – Slujitorul Celui Unic.

Cu toate acestea, mai departe [4], Dughin indică faptul că „Guénon a primit inițierea masonică de la neo-rosicrucianul Theodor Reuss, care i-a fost prieten, camarad de arme și responsabil pentru inițierea lui A. Crowley.” [5]

Să nu uităm că Guénon reprezintă o autoritate incontestabilă pentru  Al. Dughin.

Neopăgânismul în lumina concepțiilor metafizice ale lui R. Guénon și  Al. Dughin

Primele cercetări religioase ale lui  Al. Dughin datează de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut și sunt legate de crearea almanahului „Înger blând”, în ale cărei publicații sunt examinate sursele spirituale ale învățăturilor unui nou Mesia. Iată ce scrie echipa redacțională în această ediție [6]:

„Sarcina noastră fundamentală … o constituie restaurarea tradiției integrale în dimensiunea sa totală… Almanahul „Înger blând” luptă pentru restaurarea spiritului medieval, a modului de gândire medieval, a religiozității medievale și a concepției medievale despre stat.” Dar, așa cum vom vedea mai jos, Dughin interpretează aceste concepte „medievale” din punctul de vedere al neo-păgânismului.

În limitele Tradiției menționate, Dughin recunoaște primatul neființei: „orice metafizică tradițională cu valoare deplină recunoaște prioritatea neființei asupra ființei” [7]. Iată aici una dintre propozițiile (răspunsurile) gnozei escatologice a lui  Al. Dughin: „Ființa a apărut ca o dovadă că neființa, care o conținea înainte de apariția ei, nu este ultima instanță și că, dincolo limitele ei este prezent Celălalt, care nu coincide nici cu ființa nici cu neființa [8]. Din punctul său de vedere, ființa „nu-și poate afirma nici primatul său asupra neființei, pentru că ar contrazice adevărul, de vreme ce ființa pură nu este altceva decât traducerea în realitate, sub forma lor logică, a posibilităților neființei care a precedat-o.” [9]

În mare, doctrina spirituală a lui  Al. Dughin este concentrată în almanahul „Sfârșitul lumii. Escatologie și Tradiție” (Moscova, Ed. Arktogaia, 1998). Însuși  Al. Dughin numește această publicație „manual de istoria religiilor”. Dar aspectele istorice ale diferitelor credințe conținute în această lucrare sunt prezentate din punctul lui de vedere propriu (și cu totul neobișnuit). Acest lucru contrazice definiția cărții ca lucrare istorică și îi conferă un aspect dogmatic. Amestecul de credințe creștine, runologie, concepte păgâne, diverse teorii cosmogonice este doar o mică listă a libertăților lui de diletant față de materialele colecției.

Inserând în colecția istorică [10] un capitol din volumul „Calea Absolutului” („Gnoză Escatologică”),  Al. Dughin constată că doctrina sa religioasă este deja formată.

Justificând apariția unor noi religii și culte în limitele Tradiției, Al. Dughin scrie literalmente următoarele: „Regulile și structurile ezoterice ale Tradiției se transformă în conformitate cu situația mediului cosmic și, prin urmare, apar noi religii și tradiții, noi forme de cult și noi practici.” [11]

Această declarație are consecințe profunde. Dacă mediul cosmic este constituit de neființă care dă naștere ființei, atunci apariția unor noi religii și culte (posibilă doar în limitele ființei) este un fapt obiectiv (din punct de vedere metafizic) iar aceasta înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, va apărea o nouă religie în limitele Statului Eurasiatic și, de asemenea, că va fi absurd să i se opună rezistență.

Trebuie menționat faptul că această afirmație este inclusă în secțiunea din „manual” dedicată analizei învățăturilor religioase ale lui A. Crowley.

Astfel, putem defini deja doctrina religioasă a lui  Al. Dughin ca pe o interpretare a metafizicii hinduismului combinată cu conceptele marxismului ortodox. Sub aspect lingvistic, această doctrină ia forma unei terminologii pseudo-științifice, extrem de atrăgătoare pentru diletanți, pentru cei care, ca Al. Dughin însuși, au abandonat studiile universitare și împărtășesc idealurile ideologiei comuniste.

Ortodoxia în interpretarea lui  Al. Dughin

Dughin face o analiză a Ortodoxiei pornind de la poziția tradiționalistă a lui Guénon, avansând teza că: „De regulă, dacă Biserica creștină urmează o orientare tradiționalistă și conservatoare, în cel mai bun caz, ea constituie suportul fundamental pentru conservarea aspectului ezoteric, ritualic și dogmatic… Biserica fie își limitează activitatea non-liturgică printr-un moralism simplificat, fie, ceea ce este mai rău, încearcă să se ocupe de apologetică, bazată pe teorii fundamental seculare, moderne și antitradiționale, fie, ceea ce este îngrozitor, tinde spre sincretism, ecumenism și chiar spre neospiritualismul cel mai abject… ” [12]

În lucrările lui Al. Dughin se manifestă în mod clar efectul legii dihotomiei. De exemplu, tentativa de a cerceta credințele pre-creștine și pre-ortodoxe ale Rusiei îl duce pe Al. Dughin la concluzii paradoxale. Iată una dintre ele: „Creștinismul nu a înlocuit, ci a ridicat și a consolidat vechea credință pre-creștină.” [13]

El scrie: „Când avem în fața noastră o tradiție cu adevărat importantă și autentică, putem aproape întotdeauna să-i descoperim transcendentalitatea și caracterul imanent, deoarece această ultimă caracteristică alcătuiește partea ei interioară și ezoterică.” [14], adică, la  Al. Dughin păgânismul este, de asemenea, o presupusă Ortodoxie, încă și mai bună și mai originală. „Aspectul imanent” este concepția mistică despre lume a lui  Al. Dughin și a adepților săi. Această concepție provine în special din aceea că e suficient să ne gândim la o „conspirație”, și ideea de conspirație deja devine realitate iar, de vreme ce gândesc „eu”, acesta este un fapt mult mai important din punct de vedere metafizic decât realitatea concretă. [15]

„Aspectul imanent” nu distinge între ideile care își au un fundament în viața cotidiană și ideile nominale (sau pur și simplu fictive), acordând preferință celor fictive. Eșecul tentativei de a asocia „aspectul imanent” creștinismului se manifestă într-un mod deosebit de vizibil în încercarea de a interpreta Crezul, întreprinsă de  Al. Dughin, în care, în general, cade în francă erezie [14]. Astfel, el susține că Crezul de la Niceea este o profesiune de credință cu „o concesie mică acordată unor prejudecăți creștine”. În plus,  Al. Dughin numește de obicei Crezul: „Formulă de credință” [16]. În același timp, consideră că primele trei articole (sau, în terminologia lui  Al. Dughin, „puncte”) oferă o imagine absolută și desăvârșită a metafizicii [17].

În „operele” sale [18] Al. Dughin pur și simplu comite blasfemie când afirmă un anumit aspect substanțial (existențial, ontologic) al Sfintei Treimi. El neagă revelația că Dumnezeu este Creatorul lumii și că El transcende mereu orice aspect existențial.

Dughin introduce o inovație în doctrina nemuririi sufletului. Și anume, scrie că: „Sufletul, o formă subtilă, țesută din substanțele atmosferei, supraviețuiește corpului în care și-a petrecut viața pământească și poate trăi independent, chiar și după moartea trupească… Însă drumul spiritului spre cer este imposibil… pentru sufletul individual, pentru că această lume, prin definiție, nu admite în sine ființe îmbrăcate în formă.” [19] Dar în conformitate cu învățătura ortodoxă, Dumnezeu creează sufletul prin suflul Său creator [20].

Dughin insistă, într-un un sens pur teosofic, asupra „descoperirii în personalitatea umană” a unei substanțe radical diferite de vechiul „eu” obișnuit al individului. El afirmă că această descoperire se produce în timpul botezului [21]. Iar în asta Al. Dughin vede o cale pentru „mântuirea” ființei umane.

O astfel de afirmație contrazice diametral definiția lui Ioan Damaschinul: „sufletul este o substanță vie, simplă și necorporală, invizibilă ochiului omenesc, nemuritoare, înzestrată cu înțelegere și rațiune și neavând o imagine (formă) determinată”. Acesta acționează cu ajutorul corpului organic și îi comunică viață, creștere, simțire și forță generatoare. Inteligența sau spiritul aparține sufletului, nu ca ceva diferit, separat de el, ci ca partea lui cea mai pură. Ceea ce sunt ochii pentru trup, aceea este inteligența pentru suflet. Sufletul este o ființă liberă, înzestrată cu capacitate de voință și acțiune. El este „susceptibil de a se schimba prin voință.” [22]

Concepțiile și declarațiile eronate și, uneori, de-a dreptul eretice ale lui Al. Dughin sunt completate de runologie, de doctrina privind caracterul ciclic al fazelor cosmice și de alte credințe păgâne.

Conform suspomenitei legi a dihotomiei, utilizate larg de Al. Dughin pentru a-și elabora lucrările, el ajunge la concluzia inevitabilă că există două tipuri de hinduism după Guénon – unul bun și unul rău. Cel „rău” este cel occidental și cel „bun”, cel oriental, presupus ortodox. Al. Dughin vede „un viitor luminos” pentru ortodoxie într-o combinație dintre principiul exoteric al Bisericii (adică, al organizării ecleziastice), cu gnoza ezoterică păgână. Această abordare, conform descrierii lui, ar deschide „posibilități nelimitate pentru o înțelegere profundă și neașteptată a ortodoxiei ruse” [23]. Astfel, Al. Dughin afirmă că în persoana „ereticilor gnostici” există deja un fond de ortodoxie, lipsind doar aparatul metafizic. De aceea, singura cale constă în a se adopta religia tradițională și apoi a se încerca, în mediul acestei religii, pătrunderea prin practica spirituală, rituală și intelectuală în aspectele sale ezoterice interioare, în misterele sale ” [24].

Al. Dughin recomandă: „pentru ca gnosticii să nu fie supuși influenței ideilor creștine, ei ar trebui să aspire către reducerea la minimum a dimensiunii umane, pământești și seculare a Bisericii…, cu toate acestea este indispensabil să insistăm asupra misticii și desăvârșirii Bisericii, subliniind aspectul ei atemporal, benefic și transformator” [25]. Mai mult decât atât, el crede că „sarcina fundamentală pentru aplicarea principiilor tradiționalismului integral în cazul creștinismului și, în special, al ortodoxiei, presupune să devii un adept ortodox nemijlocit al lui Guénon” [26].

Aceasta nu este nimic altceva decât o chemare la crearea în cadrul ortodoxiei a unei noi tendințe (secte), adică, o tentativă de schismă, pur și simplu.

Al. Dughin ignoră în mod evident faptul că păstrătoarea adevăratei Tradiții – Biserica – se păzește și se va păzi în viitor de societăți secrete în sânul ei. El prezintă situația ca și cum ar putea să alăture Bisericii, cum dorește, credințele lui păgâne.

Conform părerii îndrăznețe a lui  Al. Dughin, „Dacă am fost răscumpărați de Hristos, atunci, în principiu, în noi nu există păcat și trebuie să mergem cu îndrăzneală spre lumea îndumnezeiri și nu să ne numărm cu meticulozitate imperfecțiunile” [27]. Astfel este pusă la îndoială o parte fundamentală a vieții spirituale, pocăința, spovada, cu alte cuvinte, cititorul este, de fapt, chemat la un refuz voluntar de a participa la cele mai importante Taine ale Bisericii, care constituie o parte obligatorie a vieții ortodoxe.

„Revoluția religioasă este văzută de Dughin ca păstrare a tuturor aspectelor dogmatice, rituale, doctrinare și simbolice ale credinței ortodoxe. Această revoluție, însă, distruge acele contribuții intelectuale cu caracter aristocratic și protestant sau de conformism sovietic și, cel mai adesea, de tendință liberală, care sunt în mod eronat asimilate astăzi cu Biserica și care îi îndepărtează de ea pe mulți oameni demni, puternici și nobili, cu tendință revoluționară” [28].

În obiectivele sale, Al. Dughin se apropie de aşa-numiţii modernişti: „kocetkovişti”, „menevişti”, „borisovişti”, „jeludkovişti” şi alţii. El încearcă insistent să „adapteze” ortodoxia la păgânism, iar sus-numiţii „modernişti” îi vin în întâmpinare, stricând ortodoxia din ei înșiși, dar şi din minţile şi inimile adepţilor lor. „Acest om s-a pus pe sine deasupra legii umane şi dumnezeieşti, şi-a ales un punct de vedere în afara binelui şi răului, mai presus de lege şi de har [29]”. Şi dacă reprezentanţii curentelor novatoare enumerate merg pe pretinsa cale a simplificării conceptelor religioase recunoscute, atunci Dughin, din contra, se străduieşte din toate puterile să transforme ceea ce este evident în ceva de neînţeles şi ambiguu, utilizând în acest scop aparatul conceptual şi filologic al metafizicii.

Se poate considera că doctrinele religioase ale lui  Al. Dughin se prezintă ca o compilaţie de învăţături de credință occidentale (protestante) şi orientale (hinduse). Acestea nu au în sine nici o bază spirituală ortodoxă şi nu pot fi considerate o învăţătură religioasă deplină, în sensul investit în acest concept de mediile academice, teologice şi filozofice.

Atitudinea lui  Al. Dughin faţă de Islam

Una dintre primele manifestări oficiale pe care le-a organizat mişcarea „Eurasia” a fost conferinţa islamică „Ameninţare din partea Islamului sau ameninţare pentru Islam”. Conferinţa a avut loc la 29 iunie 2001 în clădirea „President-Hotel” sub preşedinţia speakerul-ui Dumei de Stat, Ghenadi Selezniov, a Muftiului Suprem al Rusiei, Talgat Tadjuddin, şi a lui Alexandr Dughin (acesta devenise deja consilier al lui Selezniov pe chestiuni de geopolitică). Un număr special al „Revistei Eurasiatice” a fost consacrat relaţiei mişcării cu Islamul. De la Departamentul de relații bisericești externe al Patriarhiei Moscovei, Părintele Vsevolod (Ciaplin), a publicat în paginile acelui număr un articol care ocupă doar puţin mai mult de 5% din volumul total al revistei.

Menţionăm că în niciunul dintre articolele pe tema islamului nu există referinţe la multiplele manifestări de extremism ale pseudoislamiştilor. Mai mult decât atât, într-un articol [31] al unuia dintre autorii permanenți ai publicației, Hoj-Ahmed Nuhaev, se propune crearea pe „teritoriul Ceceniei de Sud a unei case comune Eurasiatice”, o organizaţie construită pe principiile doctrinei hanifite (unirea musulmanilor, creştinilor, evreilor şi tuturor oamenilor de bună credinţă care sunt gata să se supună acestei orânduiri, în jurul misiunii comune de însănătoşire a Pământului şi de însănătoşire a sufletului omenirii contemporane).

Ideile lui H. – A. Nuhaev îi sunt foarte apropiate lui Dughin. De exemplu, el propune construirea Statului Eurasiatic în două etape:

–  În prima etapă se creează CUSA – Confederaţia Unită a Statelor Autoritare;

–  În etapa a doua aceasta se transformă în Casa Comună Eurasiatică.

Se pare că islamul îi este cel mai apropiat lui Dughin ca bază spirituală a eurasianităţii.

Sunt interesante reflecțiile lui Dughin despre „a treia capitală [32]”. Analizând rolul oraşelor Kiev, Moscova şi Sankt-Petersburg în istoria Rusiei, menţionează faptul că, în Rusia Moscovită, etnia o constituie mai ales velicorușii (veliko = mare, NT), totuşi, numeşte acest stat „turco-slav”. Din punctul său de vedere, capitala ideală a Eurasiei este Kazan. În susţinerea afirmațiilor sale, el scrie: „Ivan cel Mare (cel Groaznic) a acţionat ca urmaş legitim al voinţei geopolitice a Hoardei, ca un ţar velicorus propriu-zis, în care rădăcinile slave sunt logodite cu sângele tătăresc sub steagul de luptă al ortodoxiei bizantine”. El consideră că „Tatarstanul este un exemplu de subiect al federaţiei eurasiatice. Graţie impulsului tătăresc, turcic, ruşii s-au autoconştientizat ca velicoruşi, despărţindu-se odată pentru totdeauna de modelul de statalitate malorus (malo = mic; termenul este folosit pentru ucraineni, NT). Elementul tătăresc este cel mai important factor atât al etnogenezei velicoruşilor cât şi al statului – al genezei Rusiei înseşi – Eurasiei”. Şi, în sfârşit, cea mai interesantă afirmaţie: „Islamul hanifit tătăresc este preţios pentru Eurasia nu ca o „ortodoxie nedesăvârșită”, ci ca o varietate pravoslavnică (ortodoxă) a islamului. Şi, viceversa, pentru islamul ortodox nu există o tradiţie mai apropiată decât Biserica ortodoxă. [33]

Alexandr Dughin consideră că metodele metafizicii sunt potrivite nu numai pentru studiul ortodoxiei, ci şi pentru cel al islamului. Astfel, el invocă opinia cunoscutului metafizician islamist Gheidar Djemal, opinie ce coincide cu a sa: „Sfârşitul este mai fundamental decât începutul… Negaţia este cea mai fundamentală dintre toate realităţile [34]”.

Este grăitor faptul că acest articol al lui Dughin a fost publicat în ziarul comuniştilor ruşi „Zavtra” (Mâine, NT), nr. 21 (338) din anul 2000. Totodată Al. Dughin demonstrează totala necunoaștere a unui document analitic precum „Jihadul poporului tătar în Rusia” [35], în care agresiva „apropiere” a islamului de ortodoxie este reflectată cât se poate de limpede.

Dacă este să se ia în considerare apelul lui Al. Dughin la uniunea prioritară cu statele musulmane şi posibila preluare de către acestea a puterii în Uniunea Eurasiatică, atunci apare următoarea întrebare:

Ce mecanisme propune Al. Dughin să fie utilizate pentru evitarea repetării situaţiei create în Afganistan la ora actuală (se are în vedere aducerea în faţa judecăţii a misionarilor creştini de către talibani)?

Având în vedere faptul că, după spusele Sheik-ul-Islam-ului Talgat Tadjuddin, populaţia musulmană va acorda susţinere deplină preşedintelui Putin, se poate considera că ea va proceda la fel şi în ceea ce-l privește pe Al. Dughin, care îşi demonstrează în mod deschis subordonarea servilă față de acţiunile conducerii ţării.

Poziţia în privinţa masoneriei contemporane

În concepţia lui Al. Dughin, masoneria este o mişcare iniţiatică în principiu „bună”, care s-ar fi divizat sub influenţa unor forţe din exteriorul ei, într-una rea, „egipteană”, şi una bună, „creştină” [36]. Astfel, Al. Dughin demonstrează totala sa neînțelegere a doctrinei masoneriei, care neagă oricărei religii calitatea de fundament spiritual al existenţei societăţii.

Cu toate acestea, prezintă interes discuţia lui Al. Dughin (în acest caz el a vorbit în calitate de autor al almanahului „Înger blând” – IB) cu şeful ramurii franceze a „Ordinului Templierilor Orientali” (reformat ulterior de Aleister Crowley), un anume frate Marcion (Cristophe Bouchet) [37], în timpul unei vizite a acestuia în Rusia.

Luând în discuţie activitatea masonilor pe parcursul câtorva secole, fratele Marcion analizează latura ocultă a activităţii trupelor SS ale Germaniei hitleriste (Schutzstaffel – trupele de apărare, principala forţă armată paramilitară subordonată Partidului Naţional-Socialist-Muncitoresc-German, NT) considerând că „majoritatea studiilor consacrate cercetării naţional-socialismului sunt simplificări vulgarizatoare care… tind să-l prezinte ca pe un rău absolut”. El consideră, bazându-se pe publicaţiile Savitriei Devi Mukerji, soţia brahmanului Mukerji, că „în interiorul naţional-socialismului a existat o evidentă tendinţă mesianică”.

Tot aici, fratele Marcion afirmă că „tot ceea ce se spune că s-ar fi petrecut în lagărele de concentrare naziste (ca şi în cele staliniste) este o uriașă exagerare”.

(Pare-se că fratele Marcion nu cunoaşte materialele procesului de la Nürnberg).

După cum a mărturisit fratele Marcion, secţiuni ale lojei masonice există în multe ţări ale Europei Occidentale, printre care şi Iugoslavia (Republica Federativă Iugoslavia compusă din Serbia şi Muntenegru, NT), unde cu câţiva ani în urmă (reamintim că interviul datează din anul 2001, NT) numărul adepţilor lui Crowley era cel mai mare. La întrebarea legată de credinţa masonilor el răspunde, literalmente, astfel: „Ei cred în putere şi în necesitatea manifestării puterii, dominaţiei şi stăpânirii asupra propriului sine”.

Teoriile lui Crowley în lumina abordării metafizice a lui Al. Dughin

Alarmează în mod deosebit tentativa insuficient camuflată de a împăca ortodoxia cu învăţături religioase opuse acesteia. În acest sens, Al. Dughin chiar încearcă să arate că Aleister Crowley (ocultist englez născut în 1875 şi decedat în 1947, fondator al religiei „thelema”, NT) nu este atât de periculos pentru orice credinţă, cum este descris în general. Autorul invocă o serie de crâmpeie justificatoare din declaraţii ale lui Crowley, încercând să demonstreze că el este doar unul dintre cercetătorii (filozofi) remarcabili ai timpurilor noastre. O asemenea atitudine faţă de  acest „mesia” al satanismului este mai mult decât semnificativă, ca şi faptul că, analizând învăţăturile lui Crowley, el pune cuvântul „satanism” între ghilimele. La exterior, el încearcă să ia poziţia unui analist independent al diferitelor credințe despre care există informații în culegerea de articole. Pe baza raţionamentelor lui Al. Dughin, aici s-ar afla și reprezentările metafizice ale lui Rene Guénon, care îi sunt binecunoscute. Punând în contrast iniţierea şi contra-iniţierea, el consideră că „oamenii cu cele mai benefice intenţii, convinşi că sunt ortodocşi şi purtători ai binelui celui mai evident se aleg cu cele mai groaznice şi mai serioase perversiuni”. Urmează un alt citat: „Cel mai adesea, nonconformiştii în materie de religie („ereticii”, „sataniştii”) caută deplinătatea experienţei sacrale pe care nu le-o pot oferi reprezentanţii ortodoxiei. Aceasta nu este vina lor, ci nefericirea lor, iar adevărata vină cade asupra acelora care au permis ca tradiţia lor autentică să se transforme într-o faţadă superficială, în spatele căreia nu este, pur și simplu, nimic. Şi, poate ca tocmai aceste forţe şi grupări dubioase…  să fie acelea care merg spre profunzimea realităţii, în timp ce profanii rămaşi la periferie… le pun tot felul de piedici” [38].

Prin raţionamente-standard, Al. Dughin ajunge, ulterior, la concluzia că rolul „satanismului” (sau a „Ordinului lui Set”) în divizarea bisericilor ortodoxă, catolică şi protestantă este pur şi simplu neglijabil: asta deoarece formarea lui A. Crowley a avut loc în mediul „frăţiei protestante de la Plymouth”, al cărei propovăduitor fusese tatăl lui.

Este interesantă următoarea afirmaţie a lui Dughin: „Atunci când Crowley își accentua propriul „satanism”, nu făcea altceva decât să comunice o înţelegere clară a valorii propriei sale poziţii față de tabăra metafizică pe care o părăsise în mod conştient. Nimic mai mult.” Astfel, învăţătura religioasă a lui Crowley este redusă doar la dezavuarea dogmelor protestantismului. În acest mod, Dughin dă de înţeles că nu știe de nimic malefic în privința sataniștilor din Federaţia Rusă şi activității unor secte de acest gen în multe ţări ale lumii. Mai mult decât atât, el propune ca A. Crowley să fie considerat „eretic din erezie”, „antihrist în sânul anticreştinătăţii”, fapt care trebuie luat în considerare în mod deosebit în aprecierea adevăratei însemnătăţii a lui A. Crowley în Rusia [39].

Cu alte cuvinte,  Al. Dughin acuză creştinătatea însăşi de apariţia viziunilor anticreştine ale lui A. Crowley: autoidentificarea lui Crowley cu „antihristul” constituie, pentru el, nu expresia caracterului distructiv al misiunii sale, ci doar o însuşire oarecum provocatoare (în context cultural creştin) a acelor nume şi titluri cu care clarvăzătorii creştini i-au însemnat pe prorocii noului eon (New Age, cu rădăcini istorice în gnosticismul creştin, sincretismul maniheist şi al altor credinţe orientale, NT) „neînţeleşi” de ei în limitele propriului lor context religios („religiile (dumne)zeului mort şi înviat”) [40]. În general, din punctul de vedere al lui Al. Dughin, A. Crowley însuşi îşi descrie „reflexiv” şi ironic magia sexuală în „termeni antihristici” (autorul se referă la procedee preluate de Crowley din Tantra Yoga şi însoţite de perversiuni sexuale degradante, NT).

Adică toată învăţătura lui A. Crowley este redusă la statutul de glumă! Aici se cade a aminti anumite afirmaţii ale lui A. Crowley cu privire la sacrificările ritualice de fiinţe umane dintr-o carte de-a sa: „În funcție de ţelurile mistice se realizează: înjunghierea, sugrumarea până la moarte, înecarea, otrăvirea, decapitarea, strivirea, arderea şi altele” [41] sau „Sângele de lună este cel mai bun, de asemenea sângele menstrual şi cel proaspăt de copil, şi un fragment de prescură consacrată (Sfânta Împărtăşanie, NT), apoi sângele duşmanilor, pe urmă al unui preot sau al credincioşilor; în ultimul rând, sângele unui animal oarecare” [42]. De asemenea, A. Crowley recomandă: „Cel mai potrivit obiect în acest caz este un copil nevinovat şi dezvoltat intelectual, de sex masculin („Însemnările magice ale fratelui „Perturabo” – pseudonimul de cult al lui A. Crowley)”. Acesta dă de înţeles că în perioada dintre 1912 şi 1928 el săvârşea câte 150 de asemenea sacrificii pe an [43].

Ajungem, într-un final, la sfârşitul articolului: „Nu trebuie să excludem nici posibilitatea ca tocmai prin demonstrarea ostentativă a negativismului lui respingător, a antinomismului şi firii lui „rele” să se poziționeze mai aproape de adevăr şi să faciliteze însuşirea orientărilor spirituale corecte… nu este oare adevărat că… drumul spre Rai e bătătorit cu intenţii rele?” [44].

La cele spuse anterior nu mai e nimic de adăugat. În afară, poate, de faptul că în cartea „Sfârşitul lumii” (a lui Dughin, NT) este inserată în totalitate lucrarea de bază a lui A. Crowley, „Cartea legii”, ceea ce se poate considera drept o formă de propagandă a învăţăturilor sale pentru adepţii lui Al. Dughin.

Vom încerca să formulăm poziţia religioasă a lui Al. Dughin pe baza scurtei analize a materialelor examinate:

  1. Antiortodoxie în viziunea despre lume, aceasta bazându-se pe primatul nefiinţei în faţa fiinţei, cu utilizarea aparatului conceptual şi lingvistic al metafizicii.
  2. Prezenţa în învăţătura religioasă a concepţiilor legate în mod direct de viziunile hinduse (tantrism, metafizica indiană) şi de asemenea cu elemente de teosofie care reflectă viziunile metafizice ale lui Rene Guénon (iniţiat în masonerie, probabil în Ordinul Reformat al Templierilor Orientali).
  3. Apeluri la „reformarea” ortodoxiei, în particular prin intermediul erodării ortodoxiei ca învăţătură religioasă adevărată, introducerea în interiorul Bisericii a duşmanilor ei, lichidarea tradiţiilor ortodoxe, supunerea ortodoxiei în faţa islamului şi, în cele din urmă, distrugerea ei prin utilizarea aparatului administrativ al pretinsei Uniuni Eurasiatice. Ca etapă intermediară – utilizarea conjuncturală a ortodoxiei pentru îndeplinirea propriilor obiective politice în confruntarea cu atlantiştii (SUA, statele membre ale UE şi statele membre ale NATO, NT) pe calea spre o dominație reală a lumii.
  4. Preferinţă clară pentru islam în cadrul unei atitudini condescendente faţă de masonerie şi satanism.
  5. Învăţătura religioasă a lui  Al. Dughin este orientată, spre deosebire de învăţăturile religioase tradiţionale, spre pătura socială a elitei. Pentru înţelegerea acesteia este nevoie de o pregătire specifică, în special filozofică. Iar aceasta plasează respectiva credinţă religioasă în rangul unei ideologii mistico-oculte, elaborate în urma abordării critice a poziţiilor conceptuale ale principalelor religii mondiale.
  6. Arbitrariul interpretării postulatelor de bază ale creştinismului şi distribuirea pe larg a materialelor de acest gen prin intermediul surselor publice de informare îl situează pe Al. Dughin în afara zidurilor Bisericii.

Centrul de distribuire a învăţăturii religioase a lui  Al. Dughin este magazinul „Transilvania” (oraşul Moscova, strada Tverskaia, 6/1, 5, telefon 229-87-86/33-45, site www.arctogaia.com

Conţinutul site-ului, publicat în ziar:

–          Filozofie

–          Istoria religiilor

–          Geopolitică

–          Metafizică

–          Sociologie

–          Economie

–          Culturologie

–          Politologie

–          Onirologie

–          Psihologie abisală

–          Runologie

–          Geografie sacră

–          Conspirologie (teoria conspiraţiei)

–          Analiza evenimentelor curente

–          Versiuni on-line ale publicaţiilor periodice eurasiatice, referinţe, forum

În incinta magazinului „Transilvania” se mai găseşte, de asemenea, magazinul “Arctogaia – 2”, în care sunt prezentate practic toate lucrările lui Al. Dughin şi, de asemenea, lucrări fundamentale dintr-o gamă largă de probleme teologice, politice şi economice, mai ales lucrări ale lui H. Wirth, A. Crowley şi ale altor apologeţi ai învăţăturilor religioase anticreştine, documentele programatice ale mişcării „Eurasia”, publicaţiile periodice ale acestei mişcări.

Având în vedere actuala situaţie a lui Al. Dughin ca lider al unei mişcări sociale populiste, se poate presupune că, în viitorul apropiat, baza şi sfera de răspândire a învăţăturii sale religioase se va extinde, graţie utilizării posibilităților oferite de către Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei Ruse, resurselor editoriale şi poligrafice ale acestora. Mai ales, ne putem aştepta la o vizibilă susţinere din partea statului pentru complexul editorial „Arctogaia” și alte mijloace de informare în masă care propagă învăţătura lui Dughin. Chiar şi în momentul actual, baza tipografică folosită pentru multiplicarea publicaţiilor mişcării „Eurasia” este Combinatul Poligrafic-Editorial VINITI – una dintre cele mai moderne şi mai puternice întreprinderi editoriale din sistemul de distribuţie a literaturii ştiinţifico-tehnice şi socio-umane din Federaţia Rusă.

Bibliografie:

Pentru capitolul „Învăţătura lui Alexandr Dughin”:

  1. Serghei Riutin. „Criticul Dughin”// Internet, www.russ.ru, 9 iun 1998
  2. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, volumul 1, 1991, pagina 10
  3. Ibidem, pag 29
  4. Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag 359
  5. Ibidem, pag 47
  6. Ibidem, pag 1
  7. „Înger Blând”, „Arctogaia”,  vol  1, 1991, pag  23
  8. Al. Dughin.  „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova „Arctogaia”, 1998, pag  19
  9. Ibidem, pag  19
  10. Ibidem, pag  17
  11. Ibidem, pag  365
  12. Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie”, capitolul „Tradiţionalismul lui  Guénon şi Biserica Creştină” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag  29
  13. Al. Dughin. „Misteriile Eurasiei”. Moscova – „Arctogaia”, 1996, pag 19.
  14. Al. Dughin. „Marea problemă metafizică şi tradiţia”. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1, pag 23
  15.  Roman Verşillo. „Împotriva noului păgânism”. „Pravoslavnaia Tver”, nr 7-8, 1999
  16. „Ezoterismul creştin”. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1
  17. Al. Dughin, „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova, „Arctogaia”, pag  225
  18. „Ezoterismul creştin”. „Înger Blând” – Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1
  19. Ibidem, pag  68
  20. Al. Dughin, „Metafizica Bunei Vestiri” – Moscova, „Arctogaia”, 1996, pag  16
  21. Ibidem, pag  33-34
  22. Arhimandrit Alipie, Arhimandrit Isaia. „Catehism dogmatic. Suport de curs”. Lavra Sfintei Treimi, 2000
  23. Al. Dughin. „Metafizica Bunei Vestiri”- Moscova, „Arctogaia”, 1996, pag  148
  24. Al. Dughin. „Misteriile Eurasiei”- Moscova, „Arctogaia”, 1996, pag  55
  25. Ibidem, pag  245-246
  26. Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie”. Moscova, „Arctogaia”, pag  29
  27. Ibidem, pag  10
  28. Idem
  29. Roman Verşillo. „Împotriva noului păgânism”. (Despre scrierile lui Alexandr Dughin) „Pravoslavnaia Tver”,  nr 7-8 iulie-august 1999 (Buletinul Centrului Informaţional-Analitic „Sf. Marcu, Episcopul Efesului”, fasciculul 30)
  30. Hodj Ahmed Nuhaev. „Nu suntem interesaţi în a înfrânge Rusia”, „Monitorul eurasiatic”, ediţie specială, pag 4
  31.  Al. Dughin. „A treia capitală”, în culegerea „Eurasianitatea: teorie şi practică” – Moscova, „Arctogaia”, 2001, pag  39
  32. Ibidem, pag  44
  33.  Al. Dughin. „Marea problemă metafizică şi tradiţia”, „Înger Blând” vol 1, „Arctogaia”, 1991, pag  22
  34. Lotfullin I.P., Islaev F.G. „Jihadul poporului tătar în Rusia”, Kazan, 1998 pag 156
  35. Al. Dughin. „Conspirologie”- Moscova, „Arctogaia”, 1991, vol 1, pag  48
  36. Ibidem.
  37.  Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie”, capitolul „Teoria generală a conspiraţiei” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag  209
  38. Ibidem, pag  366
  39.  Al. Dughin. „Sfârşitul lumii. Eschatologie şi Tradiţie” – Moscova, „Arctogaia”, 1998, pag  362
  40. Ibidem, pag  366
  41. A. Crowley. „Magia în teorie şi în practică”, „Lokid-Mif.” vol 1, pag  167
  42. Ibidem, pag  384, apud A. Crowley, „Cartea legilor”, partea III, verset 241
  43. A. Crowley. „Magia în teorie şi în practică”, „Lokid-Mif.”, vol 1, pag  17A

Departamentul Misionar al Patriarhiei Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse, Belogorod, 22 iunie 2002

Îndreptar: Noi asociații religioase din Rusia cu caracter distructiv și ocult
(pag. 164-172)

Traducere din rusă: Dan Nicu, preluare după http://inliniedreapta.net/


ARMELE CLERULUI MOSCOVIT

Mai 18, 2014

Așa se traduc rusește cuvintele Mântuitorului PACE TUTUROR! și porunca SĂ NU UCIZI!

Popa rus arma ucigasa2

Popa rus arma ucigasa1

Popa rus arma ucigasa3

Popa rus arma ucigasa6

Popa rus arma ucigasa5

Popa rus arma ucigasa4

Popa rus arma ucigasa7

Popa rus arma ucigasa8

Popa rus arma ucigasa9

Popa rus arma ucigasa10

Popa rus arma ucigasa11

Popa rus arma ucigasa12

Popa rus arma ucigasa13

Popa rus arma ucigasa14

Popa rus arma ucigasa15

Popa rus arma ucigasa16

Popa rus arma ucigasa17

Mitropolitul Vladimir uniforma militara colonel


CE AȘTEPTĂM DE LA VIZITA PREȘEDINTELUI BĂSESCU LA CHIȘINĂU?

Ianuarie 20, 2013

A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal

Traian Băsescu, 14 aprilie 2009

Harta Patriarhiei Romane 2013

Așteptăm, între altele, câteva lucruri simple:

1. Să treacă, în sfârșit, pragul Mitropoliei Basarabiei, singura instituție românească interbelică reactivată la răsărit de Prut.

2. Să ridice, în discuțiile cu partenerii săi de la Chișinău, chestiunea retrocedării Arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate la Craiova, în 1946, și pe cea a retrocedării clădirilor Mitropoliei Basarabiei deținute în prezent de către Guvernul Republicii Moldova.

3. Să ridice, în discuțiile cu aceiași parteneri, chestiunea cadrului legislativ neeuroconform în materie de culte din Republica Moldova;

4. Să se pronunțe public asupra apartenenței ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, la jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) și asupra conotațiilor simbolice ale unei asemenea apartenențe (inclusiv proiecția ei în mentalul colectiv basarabean).

Să le luăm pe rând și să ne explicăm.

1. Mitropolia Basarabiei este o instituție istorică fundamentală, strategic importantă din perspectiva interesului nostru legitim de unitate națională. Din ea fac parte cei mai mulți dintre cei circa 350 de mii de cetățeni români de la răsărit de Prut, dar și cei peste 1 milion de basarabeni care au cerut oficial repunerea lor în drepturile de cetățeni români. Este greu de înțeles de ce președintele Băsescu a evitat în ultimul deceniu să viziteze Mitropolia Basarabiei și să se intereseze din prima sursă despre problemele pe care le întâmpină. Singurul șef al Statului Român care a vizitat vreodată Mitropolia Basarabiei este Ion Iliescu. Acea vizită s-a produs în perioada ținerii forțate a Mitropoliei Basarabiei în afara legii. După această vizită, remarcată de autoritățile de la Chișinău, nu s-a mai înregistrat nicio descindere brutală în parohiile Mitropoliei Basarabiei și putem spune că ea a pus, efectiv, capăt perioadei de persecuție sălbatică a credincioșilor ortodocși români de la răsărit de Prut. Președintele Traian Băsescu a fost întotdeauna așteptat la Mitropolia Basarabiei. Nimic nu justifică amânarea unei asemenea vizite.

2. Potrivit prevederilor legale în vigoare și atribuțiilor șefului Statului Român, acestuia îi revine obligația să se preocupe de situația confesională a cetățenilor români și a etnicilor români de peste hotarele actuale ale țării. Președintele Băsescu și-ar face datoria legală, dar și morală, dacă ar ridica, în discuțiile cu omologul său, Nicolae Timofti, dar și în cele cu premierul Vladimir Filat, problemele Mitropoliei Basarabiei nesoluționate de către puterea executivă din Republicii Moldova (Președinția și Guvernul). După cum am arătat mai sus, aceste probleme nesoluționate sunt: a) retrocedarea Arhivelor Mitropoliei Basarabiei confiscate de sovietici la Craiova, în 1946, și integrate în fondul arhivistic de stat; b) retrocedarea clădirilor Mitropoliei Basarabiei spoliate de către statul sovietic ocupant deținute în prezent de către Guvernul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei a reprezentat întotdeauna un test de europenitate pentru autoritățile de la Chișinău. Din 1992, când a fost reactivată canonic, și până în prezent, acestă structură locală a Bisericii Ortodoxe Române la răsărit de Prut a fost nedreptățită, într-un grad mai mare sau mai mic, de către toate cele 12 guverne de la Chișinău, fără excepție: Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza, Braghiş, Tarlev I, Tarlev II, Grecianîi I, Grecianîi II, Filat I, Filat II. Prin refuzul de a-i retroceda bunurile confiscate abuziv de către statul sovietic ocupant, Guvernul Republicii Moldova lipsește Mitropolia Basarabiei, în mod voit, de propria sa bază economică. Totodată, Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să-i ofere Bisericii Ruse resursele financiare necesare pentru ca aceasta să-și construiască o nouă catedrală la Chișinău. Actualul guvern de la Chișinău, ca și toate celelalte anterioare, se situează pe pozițiile statului sovietic ocupant când este vorba despre Biserica Ortodoxă Română de la răsărit de Prut. Ca să ilustrăm atitudinea Guvernului Filat față de Mitropolia Basarabiei, vom reda în continuare un fragment din scrisoarea fostului ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, nr. 03/4412 din 11 iunie 2010:

 „În temeiul indicaţiei Guvernului nr. 1116-607 din 19 mai 2010, în comun cu organele administraţiei publice centrale desemnate, Ministerul Justiţiei a examinat adresarea Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor nr. 105/2 din 5 mai 2010, parvenită repetat spre examinare şi relevă că, în esenţă, asupra majorităţii problemelor abordate în demersul dat, se reiterează poziţia expusă în avizul Ministerului Justiţiei nr. 03/7543 din 01.12.2009, şi anume: (…) Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate (sau prezumţie a existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor naţionalizate de regimul totalitar sovietic) – comunicăm că în perioada anterioară declarării independenţei Republicii Moldova nu exista proprietate privată (în sensul actual) asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, ca rezultat al naţionalizării acestora. Astfel, potrivit punctului 28 din Regulamentul asociaţiilor religioase din RSSM, aprobat prin Ordinul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM din 19 mai 1977, toate casele de rugăciuni, precum şi bunurile necesare exercitării cultului transmise pe bază de contract credincioşilor care au format asociaţia religioasă, cumpărate de ei sau donate lor, constituia proprietate a statului. Acestea puteau fi transmise doar în folosinţă gratuită credincioşilor care formau societatea religioasă, în modul şi condiţiile prevăzute de contract.

Totodată, începând cu perioada privatizărilor, Legea nr. 627-XII din 4 iulie 1991 cu privire la privatizare a stabilit în art. 3 alin. (3) interdicţia de privatizare a obiectelor avuţiei statului care constituie patrimoniul culturii naţionale. După republicare (în temeiul Hotărârii Parlamentului nr. 1546-XIII din 25 februarie 1998), în art. 3 alin (5) din Legea cu privire la privatizare a fost stabilită interdicţia de privatizare a obiectelor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional, incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Din aceste considerente, nu poate fi vorba despre un drept de proprietare asupra bunurilor care au fost naţionalizate anterior de regimul sovietic, precum şi despre încălcarea acestuia. Dreptul de proprietate a fost reglementat şi putea fi dobândit asupra edificiilor şi lăcaşelor de cult, construite doar după declararea independenţei Republicii Moldova. Edificiile şi lăcaşele de cult proprietate publică a statului sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care nu au fost incluse sau au fost excluse din Registrul monumentelor au fost privatizate. De asemenea, atât Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi Constituţia Republicii Moldova, garantează protecţia proprietăţii private, legal dobândite, dar nu impune statul să restituie proprietăţile naţionalizate pe teritoriul actualei Republici Moldova, anterior dobândirii suveranităţii. La fel, nici CEDO şi nici Constituţia nu se aplică raporturilor juridice apărute anterior intrării în vigoare (CEDO a intrat în vigoare pentru ţara noastră din 12 septembrie 1997, iar Constituţia din 18 august 1994), în virtutea principiului neretroactivităţii legii”.

Președintele Băsescu trebuie să ia atitudine față de asemenea puncte de vedere oficiale nedrepte, abizive și discriminatorii. Sperăm că o va face cu aceeași hotărâre și insistență cu care a impus în 2005, la unison cu partenerii europeni și transatlantici, realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de șef al statului la Chișinău.

Pentru a declina eventuale pretexte privind depășirea ariei de competență a deținătorului fotoliului de la Cotroceni, vom arăta, în premieră absolută, că Uniunea Europeană a formulat deja un punct de vedere în această chestiune. Este vorba despre un Raport intern al Comisiei Europene privind libertatea religioasă în Republica Moldova, raport pregătit în mai 2011 și prezentat, spre luare de cunoștință, guvernului Filat. Din acel Raport ne interesează doar următorul fragment:

 „Libertatea religioasă.

Restituirea fostelor proprietăți ale Bisericilor istorice înregistrează restanțe serioase.   

Temeiuri:

1. Lipsa sau existența incompletă a legislației privind restituirea proprietăților;

2. Nedorința autorităților RM de a aborda chestiunea.

 Cazuri:
1. Episcopia Romano-catolică: Procese împotriva guvernului Republicii Moldova pentru restituirea proprietăților de care Episcopia Romano-Catolică a fost deposedată și recunoașterea drepturilor de proprietate asupra propriului ei patrimoniu. Catedrala Romano-catolică din Chișinău nu este proprietarea Bisericii Catolice, având statutul legal de bun dat în locațiune permanentă. Terenul adiacent Catedralei găzduiește în prezent Palatul Prezidențial. Biserica Catolică este dispusă să accepte despăgubiri în cazul în care restituirea in integrum nu este posibilă.

2. Mitropolia Basarabiei: niciuna dintre priprietățile ei nu i-a fost restituită, deși aceasta este “succesoare istorică, spirituală și canonică” a Mitropoliei Basarabiei de până la 1944. Principala revendicare a Mitropoliei Basarabiei este de a i se restabili dreptul de prorpietare asupra propriilor sale arhive. Mitropolia Basrabiei intenționează să lase aceste arhive în gestiunea Arhivei Naționale, acolo unde acestea se află în prezent, ea revendicând doar dreptul de proprietate asupra lor. Există, de asemenea, o serie de clădiri care înainte au aparținut de drept Mitropoliei Basarabiei. După ce a avut câștig de cauză într-un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, în prezent un alt dosar este pe rolul Curții, privind restabilirea statutului pe care l-a avut Mitropolia Basarabiei.

Mențiuni:
1. Restituirea proprietăților bisericești reprezintă în continuare o problemă în Republica Moldova.

2. Autoritățile Republicii Moldova, indiferent de culoarea lor politică, au evitat să ofere o soluție clară acestei probleme.

3. Restituirea proprietăților bisericești constituie, de asemenea, un element politic important, în special în cazul Mitropoliei Basarabiei.

4. Autoritățile Republicii Moldova tind să favorizeze Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove în detrimentul altor culte din țară.”

Chestiunile semnalate corect în acest Raport al Comisiei Europene trebuie să intre în mod automat pe agenda de discuţie a autorităților de la București cu Președinția și Guvernul Republicii Moldova. Doar astfel chestiunea restituirii arhivelor Mitropoliei Basarabiei, în particular, ca şi chestiunea proprietăţilor bisericeşti spoliate, în general, au şansa reală să fie soluționate în spirit european și în spiritul relațiilor de parteneriat special, privilegiat și strategic dintre România și Republica Moldova. Să vedem dacă preșeidintele Băsescu va acționa în sensul în care avem toată îndreptățirea să așteptăm. Ar fi un demers consensual cu cel al Uniunii Europene și pentru o cauză cu adevărat nobilă, dacă ne gândim, compatartiv, la consensul pe care l-a arătat în 2005 pentru realegerea președintelui Voronin.

3. Am arătat cu diverse ocazii că Guvernul AIE, condus de premierul Vladimir Filat, a refuzat oficial să anuleze Hotărârea nr. 740 cu privire la edificiile şi lăcaşele de cult, adoptată de guvernul Tarlev la 11 iunie 2002 împotriva Mitropoliei Basarabiei şi în favoarea structurii locale a Patriarhiei Moscovei.  Atât Guvernul Filat, cât şi majoritatea parlamentară a AIE au refuzat să opereze modificări şi la alte legi prin care mitropolia Chişinăului a primit privilegii (Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente, Legea cu privire la sistemul naţional de paşapoarte etc.). Președinția Republicii Moldova, care dispune de drept de initiativă legislativă, a neglijat, de asemenea, aceste aspecte și nu a introdus proiectele de lege așteptate de Mitropolia Basarabiei. Departamentul de Stat al SUA a sesizat aceste aspecte an de an în Rapoartele sale privind situația drepturilor omului în lume. România, ca aliat al SUA, nu a acordat, la nivel oficial, aceeași importanță acestui subiect. Considerăm că este momentul ca șeful Statului Român să ia atitudine, sesizându-i pe factorii oficiali de la Chișinău în legătură cu aspectele despre care vorbim. Ar fi și aceasta o dovadă de consens cu partenerii americani într-o chestiune pe cât de concretă, pe atât de strategic importantă.

4. Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, este singurul ambasador al unui stat membru UE și NATO care aparține sufletește și canonic, prin liberă alegere, unei structuri religioase conduse de la Moscova. Întrucât nu este vorba despre o persoană privată, faptul nu poate să nu ridice semne de întrebare. Presa de la Chișinău și București a scris despre complicitățile ambasadorului Lazurca cu structura locală a Patriarhiei Ruse de la Moscova și despre canalizarea către această structură a unor importante fonduri bugetare ale Statului Român, ca urmare a lobby-ului făcut de respectivul diplomat. Considerăm că președinbtele Băsescu trebuie să se pronunțe asupra acestui caz ieșit din comun.  Șeful Statului Român are suficiente competențe legale pentru a nu evita să-și formuleze public atitudinea pe care românii din Basarabia, repuși în drepturile de cetățeni români sau încă nerepuși, o așteaptă nu doar cu viu interes, dar și cu un profund sentiment de regret și frustrare generat de apartenența ambasadorului român la structuri ecleziastice moscovite. Diplomația bisericească la care recurge Kremlinul pentru rațiuni geopolitice și geospirituale este o realitate. Faptul că la toamnă patriarhul Moscovei Kiril Gundiaev, șeful structurii de care ține jurisdicțional ambasadorul Lazurca, va reveni în Basarabia pentru a consfinți 200 de ani de la sfâșierea bisericească a Moldovei și 201 ani de la sfâșierea ei politică este plin de semnificații. Ce atitudine și ce replică are șeful Statului Român în această situație?

Nu știm dacă președintele Traian Băsescu va răspunde sau nu acestor așteptări legitime și firești. De un lucru suntem însă absolut siguri: atât Mitropolia Basarabiei, cât și Patriarhia Română (cea mai mare Biserică Ortodoxă din cuprinsul UE și a doua ca mărime în lume) vor urmări cu multă atenție vizita președintelui Traian Băsescu, din 1 februarie 2013, la Chișinău și discuțiile sale cu domnii Nicolae Timofti și Vladimir Filat.

 Vlad CUBREACOV,

Președinte al Asociației ”RĂSĂRITUL ROMÂNESC”


Bătrânul bandit Igor Smirnov stimat şi decorat de Patriarhul Kiril al Moscovei

Octombrie 25, 2011

Şi bandiţii îmbătrânesc. Căpetenia separatiştilor transnistreni a împlinit 70 de ani. Site-ul oficial al „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene” anunţă printr-un comunicat că „la 23 octombrie, preşedintele Transnistriei şi-a marcat ziua de naştere. Prietenii, tovarăşii de idei şi colegii au venit să-l felicite pe Igor Smirnov cu ocazia jubileului”.

Oficialii ucraineni, alături de separatişti

„În numele Uniunii antreprenorilor şi industriaşilor din Ucraina şi în numele său personal lui Igor Smirnov i-a adresat felicitări consilierul Preşedintelui Ucrainei, Anatoli Kinah”, fost premier al ţării vecine, relevă aceeaşi sursă.

„Felicitări în adresa preşedintelui au sosit şi din partea prim-vicepreşedintelui Consiliului de miniştri al Republicii Autonome Crimeea, Pavel Burlakov”, anunţă sursa citată.

Ambasadorii Ucrainei, Ungariei, Bulgariei şi Germaniei, laolaltă cu separatiştii abhazi, sud-osetini şi cei din Karabahul de Munte

Aceeaşi sursă mai arată că „Igor Smirnov a fost felicitat cu ocazia jubileului de către reprezentanţii statelor frăţeşti Abhazia şi Oseţia de Sud. De asemenea, preşedintele a fost felicitat de către Serghei Pirojkov, ambasador al Ucrainei în Moldova, de către diplomaţi ai OSCE şi de către reprezentanţii Federaţiei Ruse”.

Site-ul ne anunţă între altele că lui Igor Smirnov i-au mai urat „sănătate, fericire şi succes în activitate” „ambasadorul Republicii Bulgaria, Gheorghi Panaiotov, ambasadorul Republicii Federale Germane, Bertold Johanes, şi ambasadorul plenipotenţiar al Republicii Ungare, Gyorgy Varga”.

„În numele poporului şi autorităţilor Republicii Karabahul de Munte” din Azerbaidjan, Smirnov a fost felicitat de către „preşedintele” impostor Bako Saakian, care a menţionat: „De numele Dumneavoastră este legată formarea şi devenirea statului transnistrean independent. Sub nemijlocita Dumneavoastră conducere poporul Transnistriei şi-a apărat libertatea propriei ţări şi a păşit ferm pe calea făuririi şi prosperării”.

Mitrofanov aşteaptă ziua în care Rusia va recunoaşte Transnistria

„Vreau să vă dăruiesc o pereche de butoni, cu rugămintea ca Dumneavoastră să vi-i puneţi (la manşete – nota noastră) în momentul în care Rusia va recunoaşte Transnistria. Noi vom aştepta această zi”, a spus membrul partidului „Spravedlivaia Rossia”, Aleksei Mitrofanov”, subliniază sursa citată.

Nu au lipsit deputaţi, guvernatori şi alţi oficiali din Federaţia Rusă

Sursa separatiştilor citează mai multe „mesaje oficiale de felicitare” trimise de către un şir de oficiali de la Moscova, printre care doi membri ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Elena Drapenko şi Konstantin Zatulin, director al Institutului ţărilor CSI. În telegrama sa de felicitare deputatul Zatulin susţine: „Republica Moldovenească Nistreană, a cărei creare este inseparabil legată de numele dumneavoastră, trăieşte şi sunt convins că va continua să rămână un bastion de nădejde al păcii internaţionale pentru populaţia meleagurilor dumneavoastră suvoroviene. Cei care nu doresc să înţeleagă necesitatea stabilităţii în Transnistria, a încrederii transnistrenilor în propriile lor forţe fac jocul străinilor, jocuri care, în definitiv, sunt inutile pentru interesele naţionale ale Federaţiei Ruse”.

Celor doi parlamentari ruşi li s-au alăturat cu mesaje de susţinere preşedintele Republicii Oseţia de Nord-Alania, Taimuraz Mamsurov, guvernatorul regiunii Celiabinsk, Mihail Iurevici, guvernatorul regiunii Kemerovo, Aman Tuleev, acesta din urmă ţinând să arate că „în Kuzbas vă cunoaştem, vă preţuim şi vă stimăm ca pe un om de stat consecvent, ca pe un patriot-internaţionalist, ca pe un adept al consolidării pe toate căile a relaţiilor dintre Rusia şi Transnistria, ca pe un lider adevărat care a condus rezistenţa întregului popor faţă de agresiunea naţionalismului războinic. Sub conducerea Dumneavoastră Republica Moldovenească Nistreană a obţinut un înalt nivel de securitate, creşte continuu calitatea vieţii şi bunăstarea cetăţenilor”.

Şirul oficialilor ruşi este încheiat de Aleksei Miller, preşedintele Administraţiei Societăţii de Acţiuni „Gazprom”, cel mai mare monopol de stat din Federaţia Rusă.

Binecuvântări de la reprezentantul Vaticanului sub pontificatul Papei Benedict al XVI-lea

În continuare, comunicatul regimului anticonstituţional de la Tiraspol arată: „În această zi au făcut urări de bine şi reprezentanţii clerului, slujitori ai Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericii Catolice. Şeful statului a fost felicitat personal de către episcopul Sava de Tiraspol şi Dubăsari şi de către mitropolitul Agatanghel al Odesei şi Ismailului”.

Reprezentantul Bisericii Romano-catolice care l-a felicitat pe capul regimului-marionetă de la Tiraspol a fost episcopul Anton Coşa de Chişinău, care nu a făcut asemenea gesturi publice de recunoaştere şi preţuire a „preşedintelui” Smirnov sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea (polonez), dar creează un precedent sub pontificatul Papei Benedict al XVI-lea (german).

 Reprezentanţii Patriarhiei Moscovei denunţă „blocada” şi „provocările” din partea „forţelor distructive” faţă de Transnistria

„„Fiind un înalt profesionist, având o profundă înţelegere a chestiunilor presante ale conducerii statului şi promovând eficient politica internă şi externă în condiţiile neimaginat de grele ale blocadei politice, ale dublelor standarde ale Europei şi Occidentului, ale provocărilor din partea forţelor distructive faţă de Transnistria, Dumneavoastră, Igor Nikolaevici, păstraţi pacea în ţară”, a spus mitropolitul Agatanghel al Odesei şi Ismailului”, susţine sursa separatistă.

Patriarhul Kiril are sentimente de adânc respect şi preţuire pentru Smirnov

„Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii l-a distins pe Igor Smirnov cu ordinul Binecredinciosului kneaz Daniil al Moscovei, de gradul I, al Bisericii Ortodoxe Ruse. Înalta distincţie a fost înmânată de către mitropolitul Pavel de Reazan şi Mihailovsk. „Permiteţi-mi să duc la împlinire înalta şi responsabila misiune încredinţată de Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, care m-a binecuvântat să vă aduc astăzi salutul său şi să Vă exprim sentimentele sale de adânc respect”, a menţionat mitropolitul Pavel de Reazan şi Mihailovsk ”, arată sursa separatiştilor de la Tiraspol.


„Dă bine să ai o poză cu Patriarhul Rusiei”

Octombrie 7, 2011

Interviu la Europa Liberă: cu Vlad Cubreacov despre semnificaţiile extrareligioase ale unei vizite patriarhale

Europa Liberă: Mitropolia Moldovei a făcut public programul vizitei la Chişinău a Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril. Patriarhul se va afla în Moldova între 8 şi 10 octombrie. În seara de sâmbăta, acesta va adresa un mesaj de binecuvântare către credincioşii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei. Duminică înalta faţă bisericească va oficia o liturghie la Catedrala mitropolitană şi va depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Tot duminică sunt programate întâlniri cu conducerea republicii, după care va avea o întrevedere cu arhiereii Mitropoliei Moldovei. Luni, 10 octombrie, Patriarhul va vizita Secţia de Pediatrie a Institutului Oncologic, iar ulterior va merge la Complexului Monastic Curchi, unde va oficia „sfinţirea mică” a Catedralei mănăstirii.

Despre semnificaţia acestei vizite discutăm cu fostul deputat creştin-democrat Vlad Cubreacov, decorat cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni (1992 şi 1995) şi Crucea Frăţiei Sfântului Mormânt din Federaţia Rusă (2007).

Deşi vizita s-a anunţat a fi una canonică, sunt voci care spun ca nu este lipsită de valenţe geopolitice şi ca ar avea şi conotaţii politice.

Vlad Cubreacov: Vizita este anunţată ca fiind una canonică, dar, de fapt ,este o vizită cu puternice conotaţii politice şi geopolitice sau, am putea spune, geospirituale. Ceea ce face în ultimul an Patriarhul Kiril, nu este decât să marcheze prin vizitele sale „teritoriul canonic”, de control şi influenţă, al Patriarhiei de la Moscova.

Europa Liberă: El a mers şi la Kiev şi la Minsk…

Vlad Cubreacov: Numai anul acesta a fost de cinci ori în Ucraina, sâmbătă şi duminica Patriarhul Kiril a efectuat o vizită în regiunea Cernăuţi, s-a aflat o zi întreagă la mănăstirea Bănceni, împreună cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici. Această mănăstire este situată chiar la frontiera cu România, într-un ţinut care este, din punct de vedere etnic, curat românesc –  95% din populaţie sunt români ortodocşi de stil nou –, iar ceea ce face Patriarhul Kiril nu este decât să implementeze o mănăstire de stil vechi şi de limbă rusă în acest ţinut compact românesc şi ortodox din actuala regiune Cernăuţi.

Între aceste două vizite – din nordul Bucovinei şi din Republica Moldova – este o legătură evidentă, pentru că vizita este concepută şi ca o sfidare a Patriarhiei Române, întrucât Patriarhia Moscovei s-a angajat într-o competiţie absolut absurdă cu Patriarhia Română.

Europa Liberă: În ce ar consta această competiţie?

Vlad Cubreacov: Patriarhia Moscovei, putem spune, nu atât serveşte Ortodoxia, cât se serveşte de Ortodoxie. Ea a ridicat stindardul ortodox ca acoperire pentru scopurile şi interesele politice ale Kremlinului. Este o Biserică puternic aservită statului rus. Şi acum, Ortodoxia, din păcate, este văzută ca un fel de surogat pentru ideologia comunistă de altădată. Este elementul ideologic unificator al spaţiului fostei URSS. Nu întâmplător Patriarhia Moscovei nu vorbeşte foarte des despre oameni, ea vorbeşte mai mult despre „teritoriul canonic” , ceea ce Kremlinul numeşte „vecinătatea apropiată”, ca un eufemism pentru „zona de influenţă şi control a Moscovei”.

Europa Liberă: Au mai avut loc vizite ale înalţilor stătători ai Bisericii ruse în Republica Moldova. Ne amintim că în toamna anului 2005 regretatul patriarh Alexei al II-lea a vizitat Republica Moldova la invitaţia, pe atunci, a domnului Voronin, în calitate de preşedinte al Republicii. Politica şi religia sunt mână în mână?

Vlad Cubreacov: Această vizită este a treia a unui patriarh rus în Republica Moldova. După Alexei I si Alexei al II-lea, iată, vine şi Patriarhul Kiril. Dar, de fiecare dată invitaţiile au fost făcute la nivel politic. Patriarhul se întâlneşte de fiecare dată cu liderii politici şi niciodată cu credincioşii, care nu au acces la el şi nu pot primi binecuvântarea părintească.

Europa Liberă: Ba da, am înţeles că va participa la un Te deum.

Vlad Cubreacov: Da, dar va fi ţinut la distanţă, pentru că oamenii din securitate, care îi vor asigura paza, vor fi peste 1000 de persoane –  cum a fost şi la Cernăuţi, un efectiv destul de numeros – care îi vor îngrădi pe credincioşi de patriarh: nu vor avea acces nemijlocit. Nimeni nu-i va putea săruta mâna, aşa cum se obişnuieşte în Biserică.

Europa Liberă: Am înţeles că Sanctitatea Sa Kiril, va binecuvânta perechile de tineri care se căsătoresc în această zi, când va fi el la Chişinău.

Vlad Cubreacov: Nu cred că Patriarhul se deplasează de la Moscova la Chişinău pentru a fi naşul de cununie al unui mire şi al unei mirese. Trebuie să aducem în atenţie şi faptului că această vizită, preponderent politică prin semnificaţiile ei, este dorită de toate partidele parlamentare. Am înţeles că Patriarhul se va întâlni cu Vladimir Voronin. Vladimir Filat, care i-a adresat iniţial invitaţia, de asemenea va fi. Domnul Marian Lupu, ca interimar, se va întâlni cu Patriarhul. Sigur, clasa politică urmăreşte, cumva, un scop meschin. S-ar putea să avem alegeri anticipate şi atunci dă bine să ai o poză cu Patriarhul, să te arăţi cumva evlavios şi să extragi dividende electorale din asta.

Europa Liberă: Nu cred că va fi şi liderul PL Mihai Ghimpu.

Vlad Cubreacov: Nu ştiu. Liderul PL, Mihai Ghimpu, ca şi nepotul său, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, au făcut dovada că sunt parte a Patriarhiei Moscovei. De fiecare dată i-am văzut la Catedrala din Chişinău –  participând alături de Voronin, Lupu, Filat, Lucinschi sau Urechean, ca să dăm câteva nume –, ca dovadă că sunt parte inseparabilă a acestei comunităţi canonice din cuprinsul Republicii Moldova.

Europa Liberă: Domnule Cubreacov, dar exista un conflict canonic româno-rus în Republica Moldova?

Vlad Cubreacov: Există un diferend canonic româno-rus. El este istoric, provine din anul 1940, ulterior 1944, şi are la bază uzurparea drepturilor Mitropoliei Basarabiei de către Patriarhia Moscovei, şi atunci şi acum controlată de puterea politică de la Kremlin. Din păcate, clasa politică din Moldova, conducerea de stat, nu are o abordare echidistantă şi simetrică faţă de ele două Patriarhii, implicate în acest regretabil şi absurd diferend canonic.

Clasa politică are anumite preferinţe canonice. Reprezentanţii ei se afiliază benevol uneia dintre părţi, şi cooperează exclusiv cu aceasta. Ceea ce demonstrează, o data în plus, că Republica Moldova se află în continuare în sfera de influenţă – cel puţin spiritual-politic – a vechii metropole din răsărit.

Europa Liberă: De ce n-ar fi invitat la Chişinău şi Patriarhul României Daniel?

Vlad Cubreacov: Cred că, într-un demers pozitiv şi constructiv, ar fi trebuit ca premierul Filat şi interimarul Lupu să le adreseze o invitaţie, concomitent, celor doi patriarhi, care să fie prezenţi aici, în văzul tuturor, pentru a transmite un semnal de conciliere, cel puţin de dialog şi cooperare în numele Ortodoxiei. Subiectul unităţii ortodoxe nu este unul de neglijat. Unitatea noastră trebuie să se manifeste întotdeauna în învăţătură, în practici. Este o unitate de suflet, nu o unitate administrativ-teritorială, aşa cum o vede Patriarhia din preajma Kremlinului.

Europa Liberă: În anumite situaţii am văzut feţe bisericeşti de la Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei, care au dat dovadă de unitate, de consolidare, participând la oficierea unor servicii divine împreună.

Vlad Cubreacov: Este un semnal pozitiv. Asemenea cazuri vor recidiva, în sensul bun al cuvântului. Aceste cazuri consolidează un proces care este continuu şi acumulativ, procesul de migrare canonică dinspre Patriarhia Moscovei spre Patriarhia Română, astfel încât astăzi Mitropolia Basarabiei cuprinde peste 25% din populaţia ortodoxă a ţării. Procesul nu se va opri aici, este un fenomen viu, nedirijat, alimentat, sigur, de voinţa clericilor dintr-o parte şi alta, care au renunţat la ură şi confruntare şi au trecut la cooperare şi înţelegere.

Europa Liberă: Programul vizitei Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Kiril la Chişinău a fost modificat, din cate se cunoaşte, el urma să ajungă şi la Comrat, şi la Tiraspol, ulterior aceste vizite s-au contramandat, va fi doar la mănăstirea Curchi. De ce credeţi ca s-a intervenit în agendă?

Vlad Cubreacov: În textul invocat s-a făcut referire la starea de sănătate a Patriarhului şi la recomandările medicilor, ceea ce este fals, pentru că, urmărind atent agenda liderului spiritual rus, vedem că acesta este activ, dinamic, se află în permanentă mişcare în cuprinsul Patriarhiei sale. Motivele trebuie căutate în altă parte. Cauza reală este de natură politică. După ce Patriarhia Moscovei nu numai ca a cochetat cu regimurile separatiste nu doar din Moldova, dar şi din Georgia, ea a alimentat cumva şi anumite tendinţe separatiste în Republica Autonomă Crimeea din Ucraina, tot prin vizite ale Patriarhului Kiril sau ale altor ierarhi.

Europa Liberă: E incredibil ca Biserica să alimenteze separatismul…

Vlad Cubreacov: Spuneam la început că Biserica rusă nu ezită să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru interese meschine, extrabisericeşti, extraortodoxe, care nu au nimic în comun cu Hristos, cu spiritul adevărat, autentic, al Ortodoxiei noastre. Patriarhia Moscovei, din păcate, a recunoscut întotdeauna şi a creditat moral regimurile din Transnistria, Abhazia, Oseţia de Sud, ceea ce nu dă bine deloc. Ştim că Igor Smirnov, de exemplu, a fost şi preferatul Patriarhului Alexei al II-lea: a fost decorat cu multe distincţii bisericeşti, sunt vreo şapte. Practic, în tot cuprinsul fostei URSS Igor Smirnov este campion absolut la decoraţii bisericeşti. Trebuie să constatăm că, din punctul de vedere al Bisericii ruse, acesta este cel mai exemplar dintre exemplarii creştini din acest spaţiu.

Europa Liberă: Să înţelegem că acum este ignorat, dacă nu ajunge Patriarhul Kiril la Tiraspol?

Vlad Cubreacov: Nu este ignorat. Este o măsură de prudenţă. Este un gest de precauţie pe care şi-l ia Patriarhia Moscovei. Ceea ce nu înseamnă ca aceasta nu va continua să sprijine şi să crediteze moral regimurile separatiste, inclusiv pe cel din Transnistria.

Europa Liberă: Există şi vreo latură pozitivă a acestei vizite?

Vlad Cubreacov: De fiecare dată gesturile de sfidare ale Bisericii ruse şi angajarea sa politică în raport cu populaţia Republicii Moldova, cu credincioşii ortodocşi din ţara noastră au, în subsidiar, şi efecte pozitive. Acestea ţin de consolidarea conştiinţei naţionale a populaţiei de la noi, pentru ca lucrurile se percep prin comparaţie. Cu cât insistă Patriarhia Moscovei mai mult asupra aşa-numitului concept al „teritoriului canonic inalienabil”, cu cât aceasta ne vorbeşte despre Republica Moldova ca parte inseparabila a „Sfintei Rusii”, a „Lumii ruse”, a civilizaţiei ruse, cu atât mai mult va exista o forţă de reacţie, de răspuns. În felul acesta, sigur că vizita nu face decât să contureze mai bine, sa clarifice conştiinţa etnica de sine şi ortodoxă a populaţiei din ţara noastră.

Cu siguranţă ca va exista dorinţa de a-l invita la Chişinău şi pe Patriarhul Daniel. Acesta va veni la un moment potrivit, dar vizita sa nu va fi una politică. Va fi o vizită strictamente canonica, spirituală, limitându-se la menirea pe care Biserica o are, cea de a-i sluji pe oameni, de a-L sluji pe Dumnezeu, nu de a se servi de Dumnezeu şi de oameni.

Pentru conformitate: Valentina URSU


Atenţie la izvorul sărat al Patriarhiei Ruse!

Septembrie 15, 2011

Patriarhia Moscovei perseverează în demersul ei de îndepărtare a românilor basarabeni, transnistreni, nord-bucovineni, herţeni şi nord-maramureşeni de confraţii lor de neam şi de credinţă din România şi din întreaga lume. Maşina moldovenizării a fost repusă în funcţiune la Moscova. Teoria moldovenismului antiromânesc recapătă contur, iar Biserica Rusă şi-a făcut din ea un adevărat stindard de luptă.

La 14 septembrie, când am marcat 19 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusă şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său oficial. Patriarhul Kiril Gundiaev le-a adresat cititorilor un „cuvânt de bun venit”, în care spune, repetând, aproape obsesiv şi invariabil, termenul „moldovenească”:

 „Dragii mei fraţi şi surori!

În preajma primei mele vizite patriarhale în Moldova, şi-a început activitatea versiunea moldovenească a sitului oficial al Patriarhiei Moscovei.

Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc. Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie.

Sunt convins că versiunea moldovenească a portalului „Patriarchia.ru” va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei.

+ KIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII”.

Ei, iată că liderul Bisericii Ruse nu face nici un secret din scopul pe care îl urmăreşte prin lansarea acestei „versiuni moldoveneşti”. El doreşte, ba chiar este convins că „versiunea” lansată în capitala Rusiei le va cultiva românilor smulşi în 1940 de la sânul Bisericii lor naţionale „simţul unităţii” cu „celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei”.

Am parcurs mai multe texte plasate pe site-ul Bisericii Ruse. Acestea ne-au lăsat aceeaşi impresie pe care o aveam acum mai bine de două decenii, citind gazetele raionale de partid, nişte fiţuici de pripas scrise în limba rusă şi traduse într-o infectă şi năbădăioasă limbă română. Pe alocuri chiar am crezut că s-a întors timpul înapoi şi că citesc scriiturile şantiste din fosta RSSA Moldovenească, organizată de Stalin dincolo de Nistru cu scopul declarat al anexării Basarabiei.

Nu cunoaştem cine sunt „tălmacii bisericeşti” de astăzi de la Moscova. Putem spune însă cu certitudine că aceştia sunt certaţi rău cu limba română, de vreme ce mult-lăudata lor „versiune moldovenească” abundă de calchieri din limba rusă, de preţiozităţi şi neconcordanţe, servindu-ne, până la urmă, o formă caricaturală a limbii române. Mama spirituală a ambasadorului Lazurca şi a premierului Filat nu se sinchiseşte deloc să-şi bată joc în ultimul hal de limba română literară. Dar, precum spunea însuşi patriarhul Kiril, nu limba română este preocuparea centrului religios moscovit, ci „cultivarea simţului unităţii” cu Moscova, Kievul, Minskul şi Tiraspolul.

Dacă se îndoieşte cineva de bătaia de joc de limba română la care se dedă Biserica Rusă, îi servim câteva mostre de „limbă moldovenească” spicuite la întâmplare de pe portalul cu pricina: „limba tuviană” (corect: tuvină), „cooperare reciprocă” (corect: cooperare), „asambleea” (corect: adunarea), „politica industrială şi de cadru” (corect: de cadre), „Biserica Ecumenică” (corect: Universală), „Editura Patriarhiei Moscovei a scos de sub lumina tiparului” (corect: a scos de sub tipar sau a văzut lumina tiparului), „Comisia de Armonizare a Relaţiilor Interetnice din preajma Consiliului Prezidenţial” (corect: de pe lângă Consiliul Prezidenţial), „piaţa sobornicească a mănăstirii” (corect: piaţa/platoul din faţa catedralei), „Patriarhul Kiril a sosit în Akaban, în Irkutsk, în Magadan etc.” (corect: la Abakan, la Irkuţk, la Magadan), „mitropolia de Cernogorie” (corect: mitropolia Muntenegrului), „Nice” (corect: Niţa), „litie morţească” (corect: litie pentru morţi/pentru cei răposaţi), „informaţii actuale” (corect: infornaţii/ştiri de actualitate), „mănăstire de bărbaţi” (corect: de călugări), „mănăstire de femei” (corect: de maici). Neciopliţii şi neisprăviţii „tălmaci bisericeşti” nu se jenează să translitereze de fiecare dată semnul moale rusesc, redându-l fie în mijlocul cuvântului, fie în poziţie finală prin „i” românesc. Despre lipsa de acord nici nu mai merită să vorbim. Patriarhia Rusă chiar poate anunţa un concurs pentru detectarea măcar a unei ştiri de pe site-ul său oficial în care să nu fie întâlnită această supărătoare greşeală. Aceasta este „limba moldovenească” a patriarhului Kiril, care ne este prezentat ba ca Preafericit, ba ca Sanctitate. Nu ne stă însă în intenţie să vă obosim cu păsărească moldo-moscovită a patriarhului Kiril. Vom încheia acest mic şir al mo(n)strelor de pe portalul Bisericii Ruse prin a cita doar o frază reprezentativă pentru modul de gândire al noilor arhitecţi ai „limbii moldoveneşti”. Iată fraza: ”Rusia este foarte diversă şi pretutindeni este un plai natal pentru toţi”! Dacă nu este suficient, iată încă una groasă şi lată: „Legătura inversă a Patriarhului cu oamenii este o asigurare a evitării greşelilor”. Trebuie să-l rugăm pe domnul ambasador Marius Lazurca să ne traducă româneşte ce vrea să ne spună cu astea Patriarhul Kiril, sub al cărui omofor îşi adăposteşte sufletul pe calea mântuirii.

Cine o fi făcând această „versiune moldovenească” de râsul curcilor? Judecând după stil, dar şi după tipologia oceanului de greşeli comise într-o veselie „misionară” (sau mesianic-imperială), „tălmacii” sunt mai mulţi. Aceştia ar putea proveni fie din mediul bisericesc de la Chişinău, fie din forjeria de interpreţi şi traducători ai Serviciului Federal de Informaţii (FSB). Precum se ştie, FSB are o înaltă şcoală de pregătire a unor asemenea „specialişti”, şcoală cu o veche catedră de limba română. Absolvenţii ei nu au strălucit niciodată prin stăpânirea limbii noastre literare. Vă amintiţi, probabil, de episodul tragicomic cu interpretul militar rus din 1945, care îi traducea Regelui Mihai întrebarea unui general sovietic: „Majestate, am vrea să ştim cum se simte Regina Mamă?” prin „Ş-ante ci mai faci mă-ta?”. Cam pe aici se situează şi „versiunea moldovenească” lansată de Biserica Rusă sau, mai bine zis, „versiunea moscovită” a limbii române, o ditamai pocitanie fără pereche cu care vine să ne fericească „preafericitul” Kiril al celor trei Rusii cu Republica Moldova în anexă.

Ei, v-aţi convins, dragi cititori, că „lucoarea NU vine de la răsărit”? Patriarhul rus ne-a spus, chinuind cuvintele limbii române, că „resursa creată” are menirea (sic!) „de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale” pentru „auditoriul moldovenesc”. Resursa se vrea sursă, adică izvor! Ceea ce uită însă patriarhul cu resursa „moldo-rusă” este că de la facerea lumii încoace şi până la sfârşitul veacurilor nici un izvor sărat nu a putut şi nici nu va putea da apă dulce şi dătătoare de viaţă. „Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov). Să nu ne înşelăm nici noi acum: Biserica rusă tot rusă rămâne, imperiul moscovit – tot imperiu, cât o mai fi având zile, iar noi românii –  tot români, precum ne-a făcut Dumnezeu încă de la început. Şi, bineînţeles, limba română este şi va fi românească în veac, oricât de mult ar cuteza şi s-ar sforţa patriarhul Kiril, lipsit de scupule, precum vedem, să ne-o desfigureze ca să-i pară lui şi ambasadorului Lazurca „moldovenească”.

Folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Patriarhiei Ruse un text rusesc oficial şi vechi de vreo 170 de ani, care, ca dovadă că au fost şi ruşi oneşti în istorie, spunea fără viclenie sau ocolişuri: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasciculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

Putem fi siguri că asemenea cuvinte pline de adevăr nu vor apărea niciodată în „versiunea moldovenească” a site-ului Bisericii ruse. Şi nici patriarhul Kiril nu va spune nimic asemănător cu ocazia apropiatei sale inspecţii canonice în Republica Moldova. Şi cum altminteri, când Biserica rusă, această jalnică unealtă în mâna neoimperialismului moscovit, şi-a făcut surse şi resurse sărate, otrăvite chiar, pentru adăparea întregii suflări româneşti de la noi?


Fără comentarii: TEORIA MOLDOVENISMULUI ANTIROMÂNESC, PUSĂ ÎN APLICARE DE BISERICA RUSĂ

Septembrie 15, 2011


Patriarhia Moscovei se teme de ortodocşii români. Cazul Hagi Curda: punctul de vedere al unui specialist ucrainean în domeniul religiei

Septembrie 14, 2011

Acţiunile Bisericii Ortodoxe Ruse îndreptate spre interzicerea activităţii Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina reprezintă un populism aferist, o poziţie agresivă şi teama de o concurenţă demnă, consideră Andrei Iuraş, docent al Universităţii Naţionale „Ivan Franko” din Lvov, specialist în domeniul religiei.

doc. Andrei Iuraş

doc. Andrei Iuraş

„Din punct de vedere legislativ, poziţia Patriarhiei Române în Ucraina poate fi aceeaşi ca şi a Patriarhiei de Kiev. Legislaţia ucraineană nu conţine şi nici nu poate să conţină nici un fel de interdicţii privind dezvoltarea în ţara noastră a comunităţilor, iar în viitor şi a eparhiilor oricărei patriarhii”, a explicat Andrei Iuraş.

Potrivit dumnealui, în acest caz este vorba de două planuri: legislativ şi religios. „Nimeni nu le poate interzice credincioşilor care doresc să aparţină de Patriarhia Română, să creeze aici jurisdicţia acesteia. În Ucraina activează şi Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Frontierelor, şi Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi, şi alţii. De aceea, şi cei care doresc să aparţină de Patriarhia Română au acelaşi drept. Cu totul altceva este atitudinea Bisericii Ruse, care doreşte să-şi păstreze influenţa asupra parohiilor de limbă română, mai cu seamă asupra parohiilor din regiunea Cernăuţi, unde există peste o sută de asemenea parohii. Totodată, aceasta se referă şi la partea de sud a regiunii Odesa”.

Docentul Andrei Iuraş consideră că Eparhia de Odesa a Bisericii Ortodoxe Ruse încalcă nu doar limitele impuse de canoanele Bisericii, dar şi limitele oricărei logici şi ale bunului-simţ. „Patriarhia Moscovei declară „necanonicitatea” Bisericii Române, care este perfect canonică sub toate aspectele, doar pentru faptul că Patriarhia Română activează fără coordonare pe un teritoriu pe care Biserica Rusă îl consideră ca fiind al ei. Patriarhia Moscovei a ajuns chiar să considere că sfintele taine ar fi „lipsite de har”, iar Sfânta Liturgie – „nevalidă”.”

Andrei Iuraş este convins că asemenea acţiuni ale eparhiei Bisericii Ortodoxe ruse reprezintă un populism aferist, o poziţie agresivă şi teama de o concurenţă demnă.

Specialistul în domeniul religiei a subliniat că fiecare parohie dispune de personalitate juridică. Înregistrarea unei eparhii se face cu aprobarea organelor centrale bisericeşti. Pe când o parohie este înregistrată de stat dacă în acest sens îşi exprimă voinţa 10-20 de persoane care doresc să-şi practice credinţa. Nimeni nu este în drept să le interzică acest fapt.

„Consider în mod univoc că, mai devreme sau mai târziu, parohiile de limbă română din cadrul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) se vor desprinde de aceasta şi vor reveni la Biserica Ortodoxă Română. Este doar o chestiune de timp”, consideră Andrei Iuraş.

Biserica din Hagi Curda

Biserica din Hagi Curda, Ismail, înainte de demolarea de către sovietici şi reconstruită de Mitropolia Basarabiei

Amintim că la 16 iulie, grănicerii ucraineni au reţinut un grup de jurnalişti români şi de reprezentanţi ai societăţii civile. Aceştia se deplasau la sfinţirea bisericii din satul Kamâşovka (Hagi Curda), raionul Ismail, regiunea Odesa. Este vorba despre prima parohie a Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina. Mitropolia Basarabiei, în comuniune canonică cu Patriarhia Română, care cuprinde parohii din spaţiul fostei URSS, a şi calificat aceste acţiuni drept o încălcare a drepturilor omului, iar Eparhia de Odesa (Patriarhia Moscovei) a fost calificată drept „românofobă”. Respingând orice acuzaţie de „necanonicitate”, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei (Patriarhia Română) a remarcat următoarele: „toţi clericii, toate slujbele şi toate tainele bisericeşti din parohiile din Republica Moldova şi din Ucraina sunt perfect canonice şi valide, dat fiind că noi activăm în cadrul unei Biserici canonice – Patriarhia Română”.

Ihor LUBYANOV, GAZETA PO-UKRAINSKI, KIEV


Recursul Patriarhiei Moscovei la etnolingvistică sau manipularea prin limbaj ca procedeu de menţinere a puterii canonice

Septembrie 6, 2011

Sub patriarhul Kiril, Patriarhia „multinaţională”, de fapt, supranaţională şi, astfel, imperială prin (auto)definiţie, a Moscovei şi a întregii Rusii promovează o nouă politică etnolingvistică.

Dragostea Moscovei pentru ucraineni

Primul element pe care l-au remarcat observatorii vieţii bisericeşti din Rusia este că versiunii ruseşti a paginii oficiale de internet a Patriarhiei din preajma Kremlinului i s-a adăugat, în premieră absolută, versiunea în limba ucraineană. Această noutate nu reprezintă, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, o concesie generoasă făcută credincioşilor şi clericilor ucraineni care nutresc tendinţe de emancipare canonică de tutela Moscovei. Dacă ar fi fost aşa, „multinaţionala” Biserică rusă ar fi acceptat şi versiuni ale site-ului său oficial în limbile bielorusă şi română. Despre limbile altor popoare din Federaţia Rusă convertite integral sau parţial la Ortodoxie nici nu are rost să vorbim, întrucât Patriarhia Moscovei promovează în raport cu ele, în cel mai rău caz, o politică lingvistică asimilaţionistă, iar în cel mai bun caz, una de aculturaţie, ca primă etapă a rusificării.

Înapoi la Rusia kieveană

Al doilea element ţine de conceptul „două limbi, un singur popor” lansat de patriarhul Kiril cu ocazia primei sale vizite la Kiev, la scurt timp după înscăunarea sa la Moscova. Acest concept presupune că ruşii şi ucrainenii, chiar dacă vorbesc două limbi diferite, dar intim şi puternic înrudite şi, în proporţie de 80 la sută, reciproc inteligibile, reprezintă o singură etnie, cu rădăcini comune în Rusia kieveană („Киевская Русь” în rusă şi „Київська Русь” în ucraineană).

Biserica Ruscă

Precum se ştie, manipularea prin limbaj precede manipularea socială. Şi dacă lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, imperiile se fac ele însele prin propriile lor cuvinte. La indicaţia patriarhului Kiril, titulatura „Biserica Ortodoxă Rusă” (Русская Православная Церковь) a încetat să mai fie tradusă în ucraineană ca şi mai înainte, corect, „Російська Православна Церква”, ci, într-un mod absolut ciudat, care sfidează regulile limbii ucrainene – „Руська Православна Церква”. Româneşte, ca să apelăm la un arhaism care îi desemna pe slavii răsăriteni, ar trebui să echivalăm această titulatură cu „Biserica Ortodoxă Ruscă”. Termenul „rusca/ruscă” a avut o largă circulaţie la românii intra şi extracarpatici, inclusiv în Basarabia, fiind fixat într-un şir întreg de toponime.

În ucraineana modernă şi literară, termenul „rus/rusă” sau „rusesc/rusească” se traduce invariabil şi exclusiv prin „російський/російська”. Mişcarea patriarhului a fost una subtilă, transformarea terminologică Російська/Руська vrând să arate că Patriarhia Moscovei nu este doar Biserica naţională a Federaţiei Ruse, ci şi, concomitent, a Ucrainei, ba chiar că ar fi a Ucrainei mai întâi şi abia apoi a Federaţiei Ruse, iar în subsidiar şi a Bielorusiei, adică a Rusiei Albe. Luate la un loc, Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia, dar şi Republica Moldova, ar alcătui, în viziunea patriarhului Kiril, Lumea Rusă, având un singur popor şi vorbind câteva limbi înrudite, printre acestea fiind şi „moldoveneasca”.

Cu gândul tot la teritorii

Conceptele de „Русь” (Rusia Mare, Rusia Mică şi Rusia Albă), „Русский мир” – „Lumea Rusă” (Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia şi Republica Moldova) sunt eufemisme pentru ceea ce Patriarhia Moscovei consideră a fi „teritoriu canonic rusesc”, ca şi pentru ceea ce, în partea europeană a fostei URSS, Kremlinul consideră a fi „vecinătatea apropiată”. Totodată, aceste concepte sunt manipulatorii. Manipularea porneşte de la cuvintele cu care operează manipulatorii, fie că sunt factori ecleziastici sau politici, fie că sunt de la Moscova, de la Kiev sau de la Tiraspol.

Limba „moldovenească” de la Moscova

După cum arătam, Patriarhia Moscovei, atât de aprig angajată într-o absurdă competiţie canonică cu Patriarhia Română în Republica Moldova, nu acceptă şi o versiune românească a site-ului său oficial. Este potrivit să ne întrebăm: de ce oare? Răspunsul este simplu şi stă la vedere. Patriarhia Moscovei, al cărei supus este, între alţii, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, dar şi premierul Vladimir Filat şi interimarul Marian Lupu, este adepta teoriei „limbii moldoveneşti”, distincte de limba română şi a „etniei moldoveneşti”, distincte de etnia română. În plus, tributară încă panslavismului răsăritean, ea acceptă cu dificultate, ba chiar cu multă silă, alfabetul latin. Cu toate acestea, în ultimii doi ani am putut observa publicarea pe site-ul Patriarhiei Ruse a câtorva ştiri în versiune românească, cu specificarea: „Материал на: молдавском”, adică, material în limba moldovenească. Dacă ar fi indicat că respectivele materiale sunt în limba română, Patriarhia Moscovei şi-ar fi desfiinţat teoria privind aşa-zisele diferenţe etnice şi lingvistice dintre locuitorii băştinaşi ai României şi Republicii Moldova.

Câteva cuvinte despre Statutele bisericeşti

Ceea ce-i scapă însă patriarhului Kiril al Moscovei, este că subdiviziunea sa canonică din Republica Moldova declară, pentru evidente motive de conjunctură, că foloseşte, în administraţie şi în cultul liturgic, LIMBA ROMÂNĂ.

Să nu se supere nimeni pentru sintagma „subdiviziune canonică”. Statutul Patriarhiei Moscovei o consfinţeşte în articolul său 2: „Bisericile Autonome şi Autoconduse, Exarhatele, circumscripţiile mitropolitane, eparhiile, instituţiile sinodale, protopopiatele, parohiile, mănăstirile, frăţiile, instituţiile de învăţământ teologic, misiunile, reprezentanţele şi aşezămintele care intră în Biserica Ortodoxă Rusă (numite în continuare „subdiviziuni canonice” (aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră)) alcătuiesc canonic Patriarhia Moscovei”. Printre aceste „subdiviziuni canonice” este şi parohia „Sfântul Dumitru” din Chişinău al cărei foarte ataşat enoriaş este ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurca, care dă un foarte prost şi molipsitor exemplu pentru protipendada de origine română de la noi. Acest soi de enoriaşi se simt confortabil în „subdiviziunea canonică” rusească, de vreme ce Patriarhia Moscovei se defineşte, în articolul 1 al Statutului său, astfel: „Biserica Ortodoxă Rusă este o Biserică multinaţională Autocefală Locală (…)”, ca, în articolul 3 al aceluiaşi Statut, să arate: „Jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse se întinde asupra persoanelor de credinţă ortodoxă care locuiesc pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse: în Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghizia, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia, precum şi asupra ortodocşilor din alte ţări care aderă la ea benevol”. Între altele fie spus, faptul că Republica Moldova este menţionată în Statutul Patriarhiei Moscovei ca „Moldova” pur şi simplu, şi nu cu denumirea ei oficială, demonstrează o dată în plus poftele expansioniste ale Bisericii Ruse asupra întregii Moldove istorice până la Carpaţi. Altminteri, hipercentralizata Patriarhie de lângă Kremlin ar fi indicat corect denumirea statului nostru, aşa cum o face în cazul tuturor celorlalte state trecute în lista sa „teritorial-canonică”.

Centralismul n-a murit, doar un pic a aţipit

Lectura articolelor din Statutul Patriarhiei Moscovei este cât se poate de utilă. Ea ne permite să înţelegem că „subdiviziunea canonică” condusă de mitropolitul Vladimir la Chişinău nu este decât o simplă „subdiviziune”, nicidecum o Biserică naţională locală. Să urmăm însă firul lecturii. Articolul 5 al respectivului Statut statuează: „Biserica Ortodoxă Rusă este înregistrată în calitate de persoană juridică în Federaţia Rusă ca organizaţie religioasă centralizată”. Asta-i bună de tot! După centralismul democratic proclamat de Lenin, iată că avem şi un „centralism religios” proclamat de patriarhul Kiril! Centralizarea este inclusiv lingvistică, nu doar administrativă. Oricât de „multinaţională” s-ar autodeclara pretenţios şi ipocrit, Patriarhia Moscovei nu tolerează în Sinodul său decât limba rusă.

Naţionalitatea şi limba română sub Patriarhia Moscovei

Cu tot centralismul religios impus de Moscova, după cum am arătat şi mai sus, „subdiviziunea canonică” de la Chişinău, recunoaşte oficial, cu jumătate de gură, ca să nu fie auzită în capitala Rusiei, că pe mica ei parcelă din „teritoriul canonic” al Bisericii Ortodoxe Ruse se vorbeşte limba română! Chiar aşa, limba română, fără nici un fel de ghilimele sau paranteze! Articolul 6 al „subdiviziunii canonice” ruseşti de la noi glăsuieşte: „În locaşurile sfinte ale Bisericii Ortodoxe din Moldova serviciile divine se oficiază în limba română. În unele parohii – în limbile slavonă, ucraineană, găgăuză sau bulgară, în dependenţă de naţionalitatea şi doleanţele credincioşilor din respectiva parohie”. Când recunoaşte, în răspăr cu centrul religios de la Moscova, că foloseşte limba română, „subdiviziunea canonică” recunoaşte că şi majoritatea covârşitoare a credincioşilor din parcela sa sunt de naţionalitate română. Logica juridică sănătoasă care transpare din articolul 6 al Statutului se sprijină pe legătura dintre limba de cult şi naţionalitatea credincioşilor, fie ei majoritari sau minoritari. Articolul 6 denunţă şi răstoarnă toată propaganda făţarnică a Patriarhiei Ruse care se străduieşte să-şi justifice jurisdicţia peste ortodocşii de naţionalitate şi de limba română din Republica Moldova prin nişte numai de ea ştiute „diferenţe” dintre „limba moldovenească” şi limba română, dintre „etnia moldovenească” şi etnia română. Este chiar de mare mirare că Patriarhia Moscovei nu a intervenit până acum şi nu a luat măsurile de rigoare, după cum îi stă în nărav, ca articolul 6 al Statutului „subdiviziunii canonice” din Republica Moldova să fie adus în conformitate cu doctrina Patriarhiei Ruse despre români şi moldoveni.

Că Moscova îi consideră pe credincioşii ortodocşi „de naţionalitate moldovenească” drept mezini de pripas ai Lumii Ruse, este clar. Ceea ce nu este limpede deloc, este de unde şi până unde s-au luat credincioşii „de naţionalitate română” şi limba română, în general, în cuprinsul necuprinsei Lumi al celor trei Rusii. Este însă de prisos să ne punem această retorică întrebare. Că doar n-o fi fost tocmit articolul 6 din statutul „subdiviziunii canonice” locale a Bisericii Ruse doar pentru ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca.

Toamna Patriarhului rus pentru număratul bobocilor români

Chestiunea etnolingvistică, împletită cu cea teritorial-canonică, este una de mare preocupare pentru patriarhul Kiril. Guvernul condus de Vladimir Filat, colegul de jurisdicţie şi de parohie al ambasadorului Lazurca, ca şi „subdiviziunea canonică” în frunte cu mitropolitul Vladimir ne-au anunţat că aşteaptă vizita patriarhului rus în Republica Moldova între 9 şi 12 octombrie. Pregătirile sunt în toi. Episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi şi Făleşti (Patriarhia Moscovei), împreună cu fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova, Valeriu Pleşca, ca emisari ai mitropolitului Vladimir, au efectuat zilele acestea o vizită tocmai la Irkuţk, în Siberia Orientală, pentru a-l întâlni pe patriarhul Kiril, cu care să pună la punct detalii ale anunţatei vizite în Republica Moldova. Contrar unor ştiri apărute în presă, despre o posibilă contramandare a vizitei şi despre un presupus atac de cord suportat de către patriarhul Kiril, acesta este bine sănătos şi aproape permanent călător, în inspecţii, prin foarte centralizata sa patriarhie.

Jarul Patriarhului rus în capul Ţinutului Herţa

Preotul Mihail Jar

Preotul Mihail Jar

Ceea ce nu s-a ştiut până mai ieri, dar a transpirat deja din cercurile bisericeşti către presă, este că aceste pregătiri vizează „descălecarea patriarhală” nu doar în Republica Moldova, ci şi într-o altă zonă, tot în cuprinsul Moldovei istorice, mai exact în ţinutul Herţa din actuala regiune Cernăuţi incorporată Ucrainei. Este vorba de mănăstirea Bănceni condusă de preotul Mihail Jar, un cleric de origine română şi un înflăcărat adept al jurisdicţiei moscovite peste români. Raionul Herţa este un ţinut curat românesc, etnicii români constituind peste 95% din populaţie. Aceşti români, populând compact regiunea, sunt aproape sută la sută pe stil nou, o excepţie în tot cuprinsul Lumii Ruse. Mănăstirea de la Bănceni este însă singura „subdiviziune canonică” de stil vechi implantată în interiorul ţinutului Herţa. Dorinţa preotului Mihail Jar, ca şi intenţia patriarhului Kiril, este de a transforma mănăstirea de la Bănceni în stavropighie patriarhală, adică într-un avanpost canonic moscovit, subordonat direct Patriarhului întregii Rusii, la doar câţiva kilometri de actuala frontieră cu România. Astfel, Biserica Rusă vrea să mai împlânte un ţăruş „canonic” (patriarhul Kiril consideră că tot ceea ce este rusesc pe pământul Moldovei istorice este „foarte canonic”, după cum tot ceea ce este românesc este cât se poate de „necanonic”). Stavropighia patriarhală rusă de stil vechi înfiptă în inima ţinutului Herţa este gândită la Moscova şi ca un fel de bornă de hotar a „teritoriului canonic” al ceea ce patriarhul Kiril numeşte „Sfânta Rusie”. Este vorba despre o sfidare şi despre un avertisment adresate Bisericii Ortodoxe Române din trupul viu al căreia Patriarhia Moscovei a muşcat şi a înghiţit dintr-o înfulecare hălci mari şi grase: Basarabia întreagă, sfârtecată la rândul ei în trei, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Pentru că hălcile româneşti îi mai produc „Sfintei Rusii” indigestie, s-a decis „rumegarea” cu metodă şi sistem a respectivelor bucăţi (sau bucate?), deosebit de nutritoare pentru flămândul pântece imperial. Că stavropighia de la Bănceni are menirea unui focar de răspândire a limbii ruse, nu încape nici o îndoială, această mănăstire fiind singura din ţinutul Herţa în care paralelismul lingvistic româno-rus a fost deja impus. Sursele noastre bisericeşti susţin că pe românii din Herţa îi va podidi nu doar bucuria de a-i închina mănăstirea Bănceni patriarhului Kiril, ci şi de a-i primi, ca oaspeţi aleşi şi pe premierul rus Vladimir Putin, împreună cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici. Nu punem mâna în foc că va fi anume aşa, dar tot am da puţin crezământ surselor noastre bine informate, aflând că preotul Mihail Jar este duhovnicul preşedintelui Ianukovici.

Tot imperiul cu Biserica şi drăcoveniile lui

Este naiv să credem că în octombrie „multinaţionalul” patriarh rus Kiril va sluji la Chişinău în limba română. Sau la Băncenii din românescul nostru ţinut Herţa. Şi nici nu-şi va citi discursurile în limba română, aşa cum a făcut-o fostul Papă polonez Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, când a sărutat pământul strămoşilor noştri şi a omagiat Ortodoxia de limbă latină. Este la fel de naiv să credem că marele şi duhovnicescul părinte moscovit al ambasadorului Lazurca va dispune încropirea unei versiuni în limba română a paginii de internet a patriarhiei sale „multinaţionale” şi „multilingve”. Patriarhia Moscovei, de la care duhneşte rău a imperialism ţarist şi sovietic, se căzneşte să clădească o Lume Rusă nu de dragul românilor sau a limbii române, cu geniul şi frumuseţile ei. Văzându-i vorbele şi faptele de până acum, putem fi siguri că una dintre principalele idei, obsesivă şi atât de păgână, din capul patriarhului Kiril este cea imperială rusă. Iar imperiul rus a avut şi are tendinţa uniformizării, adică a rusificării. Dacă nu forţate ca înainte, silenţioase. Astăzi Moscova nu mai dă năvală peste noi, nici în Basarabia şi nici în Herţa, cu tancurile. Ea vine cu buze mieroase, cu tămâie şi cu agheasmă. Dacă ocupaţia cu tancurile sau alte drăcovenii nu mai merge, merge ocupaţia cu patrafirul şi omoforul. Iar Patriarhia Moscovei are omofor larg, încât chiar câteva planete sunt prea puţine ca să încapă sub el.

Post-scriptum: La doar o zi de la postarea materialului pe internet, presupunerile noastre s-au confirmat. Patriarhia Moscovei şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său. Faptul se datorează existenţei unui proiect al Bisericii Ruse, care ne anunţă: „În data de 1 octombrie 2009 a fost deschisă noua versiune a portalului. În data de 19 iunie 2010 a început să activeze versiunea ucraineană a sitului, iar din data de 7 septembrie 2011 a fost deschisă în mod oficial versiunea moldovenească”. Adresa site-ului este: http://www.patriarchia.ru/md/. Serviciul de presă al „subdiviziunii canonice” ruse din Republica Moldova se laudă şi se bucură, aducându-ne la cunoştinţă că „recent în reţeaua internet a apărut versiunea în limba de stat pentru site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei”. Patriarhia Moscovei şi oamenii săi din „subdiviziune” se tem de sintagma „limba română” ca dracul de tămâie.


ALEXIE TULSKI, PRIMUL OCUPANT SOVIETIC AL BISERICII DIN BASARABIA

Septembrie 5, 2011
Alexie de Tula (în lume Victor Mihailovici Sergheev), agent NKVD

Alexie de Tula (în lume Victor Mihailovici Sergheev), agent NKVD

Timp de o jumătate de an, după ce, în iunie 1940, armata sovietică a ocupat Basarabia, „teritoriu canonic” pe care şi-l revendica Patriarhia Moscovei şi sucursala sa de la Chişinău, nu s-a ştiut aici de nici o autoritate bisericească rusească. Abia în decembrie 1940 şi-a făcut apariţia Alexie, un arhiereu rus despre care s-a aflat că fusese vicar al Eparhiei Moscovei, drept care i se mai spunea „Alexie Tulski” („de la Tula”). După ce s-a instalat acolo avea să-si zică „Arhiepiscop al Chişinăului şi Basarabiei”, pesemne fiindcă Patriarhia Moscovei nu asimilase încă frauduloasa denominaţie care a făcut dintr-o provincie istorică româneasca, mai întâi o „Moldovă sovietică”, iar mai apoi una „suverană, independentă”.

În cartea mea „Din istoria vieţii Bisericeşti din Basarabia” (până la 1944) m-am referit şi la persoana acelui Alexie, primul ocupant sovietic al Bisericii din Basarabia. Am arătat că, îndată după sosire, a ordonat ca toate slujbele să se facă în slavoneşte: că era aprig românofob, că nu scăpa nici un prilej de a vorbi de rău Biserica română, certându-i pe cei ce îi purtau acesteia respect şi fidelitate, că îi considera pe preoţii refugiaţi în România trădători şi că, spre uimirea localnicilor, beneficia din partea autorităţilor comuniste de amabilităţi şi favoruri care păreau să sfideze radicalismul antireligios al regimului. Mai scriam că la începutul lui iulie, cu câteva zile înainte ca armata română să intre în Chişinău, aceleaşi autorităţi i-au pus la dispoziţie un automobil cu care să se întoarcă acasă. Comentând aceste fapte, pe care le aflasem din presa noastră bisericească de-atunci, regretam ca n-am găsit mai multe informaţii despre misteriosul prelat. Nu ştiam de existenta unei stupefiante „fise biografice” a acestuia în paginile unei cărţi apărute mai demult în Occident, recent şi în traducere românească, Noii martiri ai pământului rus.

Să nu vă închipuiţi însă că Alexie de Tula ar fi fost martirizat, după evacuarea sa din Basarabia, în automobil, sau în furgoanele armatei sovietice! Nu-l veţi găsi printre cei la care face trimitere titlul cărţii, ci taman în tabăra cealaltă, a torţionarilor şi a călăilor.

După închiderea vestitei lavre „Sf. Treime – Sf. Serghie” de lângă Moscova şi a Academiei Teologice, un ierarh curajos, Arhiepiscopul Vartolomeu (Remov), a organizat şi ţinut câtva timp pe cont propriu şi asumându-şi toate riscurile, o şcoală clandestină de teologie. Pe la mijlocul anului 1936, în urma unui denunţ, poliţia politică sovietică GPU a aflat de existenta „şcolii”, l-a arestat pe arhiepiscop, condamnându-l la moarte.

Sentinţa a fost executată peste câteva zile, la 26 iulie 1936. Curând s-a aflat că denunţătorul era „monahul Alexie”, el însuşi cursant al acelei „şcoli” care oferise „securităţii” sovietice şi lista cu numele colegilor.

Cum o asemenea ispravă, de vrednic om sovietic, nu putea rămâne nerăsplătită, i s-a dat o „vrednicie” pe măsură: mai întâi cea de episcop-vicar de Tula, apoi de „Arhiepiscop al Chişinăului şi Basarabiei”. Dacă o persoană străină sosea pentru prima data în biserica acelui episcop – scrie memorialistul – enoriaşii o avertizau imediat să nu vorbească nimic cu acesta şi sub nici un pretext, întrucât era informator politic „(Protoiereul Mihail Polski: „Noi martiri ai pământului rus (2) Trad. Rom. Pag 169-179/ Schitul romanesc Prodromul/ Sfântul Munte Athos 2002).

„Galeria” celor şapte chiriaşi ruşi, câţi s-au perindat la Chişinău în timpul „puterii sovietice” a început, aşadar, cu un „informator politic”, cum se exprimă elegant autorul cărţii amintite, unul care avea pe conştiinţă uciderea propriului său părinte duhovnicesc şi dascăl şi s-a încheiat cu un dezaxat „care se comporta ca un tiran, încălcând toate normele canonice şi morale”, până când „nemulţumirea poporului băştinaş l-a făcut să se retragă, lăsând în urma sa amintiri dintre cele mai neplăcute”. E vorba de faimosul mitropolit Serapion (vezi: P. Buburuz: Istoria Bisericii din Moldova în timpul veacurilor, „Luminătorul” nr.5/1992).

„Restructurarea” gorbaciovistă, adoptată şi pe tărâm bisericesc avea să aducă pentru prima dată în fruntea Eparhiei „Chişinăului şi Moldovei” un om al locului, unul despre care s-a crezut că putea pune un bun şi promiţător început, în acele timpuri de mari speranţe. Din păcate apartenenţa naţională este singurul lucru despre care se poate spune că îl diferenţiază de predecesori. În rest, el continuă să păstorească în regim de perestroika.

Boris BUZILĂ

NOTA NOASTRĂ: Istoricul Boris Buzilă este primul cercetător român care ne oferă detalii despre cel pe care îl numeşte „primul ocupant al Bisericii din Basarabia”, episcopul Alexie de Tula. Continuând efortul domnului Boris Buzilă, am încercat să ne documentăm din surse oficiale ruseşti asupra persoanei trimise de Moscova în 1941 pentru a se oploşi în scaunul mitropolitan de Chişinău.

Episcopul rus Alexie de Tula, în lume Victor Mihailovici Sergheev, s-a născut la 15 ianuarie 1899, în gubernia Moscova. În 1916 Victor Sergheev a absolvit secţia generală a unei şcoli de pictură, iar în 1919 – secţia de arhitectură. La începutul anului 1923 a intrat ca ascultător în sihăstria Sfântul Zosima de Smolensk din eparhia Vladimir. În acelaşi an, la 23 martie, a fost hirotonit diacon celibatar, iar la 16 ianuarie 1927, după ce fusese tuns în monahism, a fost hirotonit ieromonah de către arhiepiscopul Vartolomei (Remov), cel pe care avea să-l denunţe mai târziu organelor NKVD şi care avea să fie, în baza acelui denunţ, executat prin împuşcare. În vara anului 1929 mănăstirea în care vieţuia a fost închisă şi a fost transferat, împreună cu toată obştea, ca slujitor la biserica Sfântul Cuvios Serghie din strada Bolşaia Dmitrovka din Moscova. În anul 1932 a fost ridicat în treapta de arhimandrit.

Toate sursele ruseşti disponibile confirmă că arhimandritul Alexie (Sergheev), la începutul anului 1933, le-a transmis organelor sovietice de drept informaţii despre faptul că pe lângă biserica Sfântul Cuvios Serghie au fost înfiinţate ilegal o mănăstire şi o Academie teologică, iar pe durata urmăririi penale a compărut în calitate de martor din partea acuzării împotriva obştii monahale şi a enoriaşilor respectivei biserici. În urma cercetărilor din dosarul penal intentat în baza denunţului lui Alexie (Sergheev) au fost arestate 24 de persoane, clerici şi mireni, inclusiv cuviosul mucenic Teodor (Bogoiavlenski).

La 18 mai 1935 este numit, fără a fi ales, episcop de Kaşirsk, vicar al eparhiei Moscovei, de către mitropolitul Serghie (Stragorodski), locţiitorul patriarhal al vremii. Peste doar două zile, la 20 mai 1935, a fost hirotonit episcop de către un sobor constituit din mitrpolitul Serghie al Moscovei şi Kolomnei şi cei doi vicari ai săi – arhiepiscopul Pitirim de Dmitrovsk şi episcopul Serghie de Broniţk.

Urmează o promovare rapidă în diverse scaune episcopale. În 1936 este episcop de Serpuhovsk. La 5 august 1937 este numit episcop de Vologda, dar a refuzat să îndeplinească dispoziţia mitropolitului Serghie al Moscovei. Cu toate acestea, cel mai probabil la „sugestia” factorilor de stat, mitropolitul Serghie nu-l sancţionează pe episcopul Alexie şi, la 29 august 1937, îl desemnează în funcţia de episcop de Egorievsk, vicar al eparhiei Moscovei. La 14 septembrie 1937 este deja episcop de Ivanovo.

În anul 1938 întrerupe orice comuniune cu mitropolitul Serghie al Moscovei, după ce a văzut numele locţiitorului de patriarh în lista „spionilor” şi „diversioniştilor” publicată de ziarele sovietice. În acel moment, episcopul Alexie a proclamat „autocefalia” eparhiei de Ivanovo. În consecinţă, în anul 1939, Biserica Ortodoxă Rusă l-a scos din funcţie şi l-a trimis în judecata arhierească, care l-a pus sub interdicţia de a sluji cele sfinte. Actul de punere sub interdicţie a fost semnat de către mitropolitul Serghie (Stragorodski) al Moscovei, mitropolitul Alexie (Simanski) al Leningradului şi arhiepiscopul Paladie (Şesternikov) de Kalininsk.

Cercetătorul rus Aleksandr Konstantinovici Galkin, referindu-se la perioada celui de Al Doilea Război Mondial, arată, în lucrarea sa „Decrete şi decizii ale Patriarhiei Moscovei cu privire la arhierei de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei până la Sinodul din 1943”, următoarele: „Autorităţile sovietice au sprijinit pe toate căile reunificarea cât mai grabnică cu Patriarhia Moscovei a eparhiilor şi comunităţilor separate de ea, văzând în aceasta un mijloc de instituire a controlului asupra vieţii religioase din aceste regiuni”. Se aveau în vedere statele baltice, fosta Polonie de răsărit, nordul Bucovinei şi Basarabia. Acelaşi cercetător continuă: „Căutările unui candidat pentru organizarea vieţii bisericeşti în RSS Moldovenească au condus către fostul episcop Alexie (Sergheev) de Ivanovo, pus în 1939 sub interdicţia de sluji cele sfinte”. „În decembrie 1940 Alexie (Sergheev) a fost primit în comuniune cu Biserica, desemnat episcop de Tula, după care i-a fost încredinţată conducerea provizorie a eparhiei de Chişinău, iar în mai 1941 el a devenit arhiepiscop al Chişinăului şi al Basarabiei”, mai spune Aleksandr Galkin în lucrarea sa.

Nu cunoaştem dacă textul decretului de numire a lui Alexei (Sergheev) la Chişinău s-a păstrat. Iată însă textul unui extras din procesul-verbal al şedinţei sinodale la care s-a decis semnarea decretului cu pricina.: „1941. Cu privire la Decretul Patriarhiei Moscovei nr. 1(1) din 12 mai 1941 despre episcopul de Tula. A fost audiată propunerea locţiitorului de patriarh cu următorul cuprins: „Pentru folosul cauzei bisericeşti din Basarabia şi Bucovina găsesc judicios şi oportun ca Preasfinţitul episcop de Tula, conducător provizoriu al eparhiei de Chişinău şi al altor eparhii, să fie confirmat în scaunul de Chişinău şi să i se confere titlul de arhiepiscop al Chişinăului şi al Basarabiei, lăsând sub conducerea acestuia eparhiile de Ismail şi de Bălţi şi punându-i în sarcină oblăduirea generală a eparhiei independente de Cernăuţi, în partea care se referă la arhiereii regionali”. Prin decizia nr. 32 din 12 mai 1941 s-a dispus: Decretele în legătură cu fondul propunerii vor fi trimise (se trimit) spre executare Preasfinţitului episcop de Tula şi Cernăuţi, iar spre luare de cunoştinţă şi îndrumare în cele de urmare – mitropolitului exarh de Volânsk. Semnat: Serghie, mitropolit al Moscovei, protoiereu Nikolai  Kolciţki, şef al cancelariei Patriarhiei Moscovei”.

Odată cu retragerea armatei sovietice din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, episcopul Alexie părăseşte în mare grabă Chişinăul şi este numit episcop de Oriol şi Kursk. După ocuparea Oriolului de către trupele germane la 3 octombrie 1941, el este numit, la 14 octombrie 1941, arhiepiscop de Tambov. În februare 1942 este numit arhiepiscop de Ufa, capitala republicii Başkire, dar a refuzat să meargă în eparhie, locuind neîntrerupt la Moscova. La 13 iulie 1942 este numit arhiepiscop de Reazan. Începând cu 11 iulie 1943 a condus eparhiile de Kaluga şi Tula. A participat la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din 8 septembrie 1943. În mai 1944 este deja arhiepiscop de Iaroslav şi Rostov. În a doua jumătate a anului 1945 şi la începutul anului 1946 se află în Statele Unite ale Americii, ca trimis al patriarhului Alexei I (Simanski), pentru negocieri cu mitropolitul Teofil privind restabilirea legăturii canonice cu Patriarhia Moscovei. Din 13 ianuarie 1947 a fost arhiepiscop de Kursk şi Belgorod. La 3 iunie 1948 este numit arhiepiscop de Celiabinsk şi Zlatoutovsk, dar refuză să se supună decretului de numire. La 2 iulie 1948 este pensionat, iar la 24 august 1948 este numit în mod repetat arhiepiscop de Celiabinsk şi Zlatoutovsk. De această dată merge în eparhie, dar nu efectuează nici o vizită canonică în cuprinsul acesteia. Mai mult chiar, decide suspendarea Buletinului eparhial şi le cere preoţilor să reducă durata slujbelor bisericeşti, întrucât, spune el într-o circulară, „la biserică vin muncitorii care până atunci au efectuat o muncă socialmente utilă”. În ianuarie 1949 a semnat un decret prin care le-a interzis preoţilor din eparhie săvârşirea oricăror rânduieli în casele enoriaşilor (sfinţiri de case, prohoduri etc.). Printr-o decizie din 19 aprilie 1949 le-a cerut preoţilor să nu se tragă clopotele în noaptea de Paşti şi „să fie concentrat pe teritoriul bisericii sau al cimitirului toate rânduielile care potrivit statutului bisericesc trebuie săvârşite dincolo de zidurile bisericilor din eparhie”.

Prin decizia Sinodului din 17 martie 1950 este numit arhiepiscop de Kalininsk şi Kaşinsk, iar la 20 iunie 1951 i-a fost încredinţată conducerea provizorie a eparhiei de Velikoluksk. La 29 iulie 1954 a fost pensionat, pentru a doua oară, de către Sinod, „cu lipsirea de dreptul de a mai ocupa pe viitor vreun scaun episcopal”. Cu toate acestea, la 14 martie 1957 este numit arhiepiscop de Alma Ata. La 20 februarie 1957 este pensionat pentru a treia oară.

A decedat la 6 aprilie 1968 şi a fost înmormântat în biserica cimitirului Kalitnikov din Moscova. Aşa s-a sfârşit viaţa celui care a fost „primul ocupant sovietic al Bisericii din Basarabia”.

Vlad CUBREACOV


Patriarhul Kiril către Fidel Castro: „Dragă Comandante!”

August 16, 2011

Incredibil, dar adevărat. Capul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kiril Gundeaev, este singurul lider religios din lume care şi-a amintit zilele trecute cu mult drag de Fidel Alejandro Castro Ruz, revoluţionarul care a instaurat primul stat comunist în emisfera vestică.

Într-o telegramă de felicitare cu ocazia celei de-a 85 aniversări a celui care a deţinut timp de 43 de ani funcţia de Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Cubanez, patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii spune:

„Dragă Comandante! În ziua celei de-a 85-a voastre slăvite aniversări primiţi cele mai cordiale felicitări şi urări de sănătate trainică. Calea vieţii voastre reprezintă un exemplu strălucit de slujire neprecupeţită a Patriei. V-aţi câştigat o înaltă autoritate printre cubanezi şi vă bucuraţi de dragostea lor sinceră. Prin participarea voastră nemijlocită, între popoarele noastre s-au instaurat relaţii călduroase de încredere, care au rezistat încercărilor de-a lungul timpului.

Biserica Ortodoxă Rusă îşi aduce întotdeauna aminte cu recunoştinţă despre contribuţia Voastră personală la cauza construirii bisericii ruseşti din Havana, despre preocuparea sinceră pe care i-aţi arătat-o comunităţii compatrioţilor noştri. Însufleţiţi de exemplul Vostru personal, cubanezii manifestă constant o atitudine binevoitoare faţă de fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, luând cunoştinţă cu interes de tradiţiile noastre spirituale.

Îmi amintesc cu multă căldură de întâlnirile noastre. Vă urez Dumneavoastră şi apropiaţilor Voştri sănătate trainică, tărie şi ani mulţi de viaţă.

Cu adânc respect,

Kiril, Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii”.


Dialog bisericesc ruso-român la Bucureşti

Iulie 25, 2011

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne-a informat că în ziua de 19 iulie 2011, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în audienţă pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ilarion Alfeev de Volokalamsk, preşedinte al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.

Mitropolit Ilarion Alfeev i-a transmis Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un salut frăţesc şi un mesaj de felicitare din partea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, cu prilejul aniversării zilei de naştere a Patriarhului României (22 iulie). Patriarhul nostru a primit în dar, din partea oaspetelui rus, un engolpion şi cartea acestuia, în traducere românească, „Lumea spirituală a Sfântului Isaac Sirul”.

Aceeaşi sursă relatează că în prima parte a întrevederii, cei doi prelaţi au abordat diferite aspecte ale relaţiilor interortodoxe, o atenţie specială fiind acordată problemelor aflate pe ordinea de zi a Comisiei interortodoxe pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox.

În continuare, precizează Biroul de presă al Patriarhiei Române, au fost discutate teme de actualitate ale relaţiilor bilaterale dintre cele două Biserici Ortodoxe surori. În acest context, a fost evidenţiată necesitatea intensificării dialogului şi cooperării dintre cele două Patriarhii prin schimburi de studenţi, proiecte culturale şi organizarea unor conferinţe şi colocvii privind lucrarea pastoral-misionară şi socială a Bisericii în societatea contemporană secularizată.

Totodată, un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Ruse aduce un şir de detalii suplimentare despre vizita mitropolitului Ilarion Alfeev la Palatul Patriarhal din Bucureşti. Aflăm, bunăoară, că în cadrul discuţiei, care a durat două ore, reprezentanţii celor două Patriarhii au abordat şi aspecte ale situaţiei bisericeşti din Republica Moldova.

La încheierea vizitei, mitropolitul Ilarion Alfeev a făcut o declaraţie de presă, susţinând, între altele: „Nu am putut evita chestiunile complicate de pe agenda relaţiilor noastre bilaterale, în particular chestiunea care se referă la activitatea Mitropoliei Basarabiei. Am subliniat în discuţia cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel că această problemă nu a fost, din păcate, eliminată până în prezent de pe agenda noastră.

Cu toate acestea însă, în pofida existenţei acestei probleme, noi trebuie să ne extindem colaborarea şi interacţiunea în diverse domenii, cum ar fi, de exemplu, cel al schimburilor culturale şi de studenţi. Trebuie să discutăm, de asemenea, la nivel bilateral chestiunea păstoririi credincioşilor noştri care locuiesc în diverse ţări”.

Înaltul ierarh rus a mai declarat: „Sunt deosebit de mulţumit de rezultatele întâlnirii noastre şi sper că aceasta va contribui la consolidarea pe mai departe a raporturilor dintre Bisericile noastre, ca şi la soluţionarea problemelor care umbresc relaţiile noastre”.

La audienţa pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat-o mitropolitului Ilarion Alfeev au mai luat parte Preasfinţitul vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, părintele protoiereu Mihai Tiţa, secretar pentru relaţii externe al Patriarhiei Române, părintele diacon Eugeniu Rogoti, colaborator al Patriarhiei Române, precum şi protoiereul Igor Iakimciuk, secretar al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Ruse responsabil de cooperarea interortodoxă.

Precizăm că, în ansamblul Ortodoxiei, Patriarhiile Rusă şi Română sunt Bisericile naţionale autocefale cu cel mai mare număr de credincioşi şi slujitori, iar diferendul canonic româno-rus din Republica Moldova a făcut obiectul unui dialog bilateral ţinut, din 1995 până în prezent, în 5 runde, dintre care primele două la Geneva (Elveţia), a treia – la Graz (Austria), a patra – la Chişinău (Republica Moldova) şi a cincea – la mănăstirea Troian (Bulgaria). Patriarhia Moscovei insistă asupra lichidării Mitropoliei Basarabiei, reactivată la 14 septembrie 1992 şi admisă în legalitate la 30 iunie 2002, pe când Patriarhia Română propune convieţuirea, cooperarea şi conslujirea celor două mitropolii, română şi rusă, constituite istoric în cuprinsul de astăzi al Republicii Moldova. Patriarhia Moscovei revendică Republica Moldova ca „teritoriu canonic rus”, iar Patriarhia Română pledează pentru respectarea libertăţii de alegere jurisdicţională a credincioşilor şi clericilor ortodocşi din ţara noastră. În pofida acestui diferend istoric şi canonic, cele două Biserici naţionale nu au întrerupt niciodată comuniunea euharistică şi au decis oficial că cele două mitropolii ale lor din Republica Moldova „vor trece de la vrajbă şi confruntare la înţelegere şi conlucrare”.

Emil CONSTANTINIU, FLUX