SANCTISIMUL KIRIL MOLDOVENIZATORUL ȘI COLONEL MITROPOLIT DOCTOR VLADIMIR MUTĂ PIONUL VECHI PE TABLA DE ȘAH GEOCANONIC

Iulie 26, 2016

”Cine controlează trecutul, controlează viitorul”
George Orwel

Kiril si Putin

Bucurie la București….

Agenția de știri Basilica ne anunță cu bucurie că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni al Moldovei (†1821)”.

La 15 iulie 2016 Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a făcut ceea ce se știa încă de acum câțiva ani că va face în momentul în care va relua tacit și subtil confruntarea cu Patriarhia Română și Patriarhia Ecumenică: l-a canonizat pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, într-un gest de sfidare a Bucureștiului și Constantinopolului.

Agenția Basilica ne sugerează, peste ceea ce a spus și făcut Biserica Rusă, că ar fi vorba despre un gest frățesc plin de dragoste și bunăvoință față de Ortodoxia românească, anunțându-ne despre canonizarea de ”sfinți români”, dintre care unul ar fi mitropolit ”al Moldovei”. Al Moldovei și punct. Nu al Basarabiei, nu al Chișinăului și Hotinului, ci ”al Moldovei”.

Canonizare geopolitică

Noi știam, cum știe toată lumea, că Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion școlit al rușilor, a fost numit de țarină, iar apoi și de țar, prin ucaz, drept Exarh (rus) al Moldovei, Valahiei și Basarabiei (în sensul de Bugeac), iar în 1813 drept mitropolit (rus) al Chișinăului și Hotinului. A mai fost numit prin ucazuri ale țarilor și în alte funcții bisericești, dar niciodată acesta nu a deținut demnitatea sau titlul de ”mitropolit al Moldovei”. A încercat o singură dată să se urce, cu forța armelor rusești de ocupație, în tronul mitropolitan al Moldovei, dar gestul său a fost profund atnicanonic, fapt pentru care a și fost arestat până la urmă.

Am verificat Procesul-verbal de ședință al Sinodului BORu din 15 iulie 2016 și, mai cu seamă înscrisul de la Temeiul nr. 68 privind canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Am constatat că Biserica Rusă nu folosește deloc termenul Român sau derivați ai acestuia, întrucât este oficial prohibit când este vorba despre națiunea noastră ținută în prizonieratul canonic al Moscovei. Dimpotrivă, Sinodul BORu folosește termenul de Moldovean și derivații acestuia, inclusiv în sintagma ”limba moldovenească”, pe care Biserica Moscovei o vede opozabilă limbii române. Sub acest aspect formal al terminologiei utilizate BORu recurge – pentru a câta oară! – la manipulare prin limbaj, gestul nefiind lipsit de conotații geoidentitare, geospirituale și geocanonice (sau jurisdicțional-canonice) cu bătaie lungă. Cine nu crede, să verifice site-ul patriarhiei așa-zisei Sfinte Rusii, ca să se convingă că aceasta, la unison cu regimul banditesc de la Tiraspol, pe care îl iubește și binecuvânteză părintește, vorbește doar și doar despre ”limba moldovenească”, având chiar o versiune a site-ului în această nouă ”limbă”. Dacă rusul ar recunoaște cinstit la Moscova că limba este română, nu ”moldovenească”, s-ar prăbuși întreg eșafodajul ”argumentației” rusești privind anexarea Basarabiei și nordului Bucovinei la ”sfântul” ”teritoriu canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii.

Sfințirea pionului

În motivația deciziei sale de canonizare a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Rusă aduce doar câteva ”argumente”:

1) „În anul 1791 arhimandritul Gavriil a fost hirotonit întru episcop al Benderului și Belogradului (Cetății Albe – nota trad.). În anul 1792 a fost ridicat în treapta de mitropolit și numit exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei.
2) În același an mitropolitul Gavriil a fost arestat la ordinul sultanului turc și pentru fidelitatea față de Biserica Rusă a îndurat întemnițarea, din care a fost eliberat doar la cererea ambasadorului rus.
3) În anul 1803, la cererea sa, a fost pensionat, însă în anul 1808 a intrat din nou în obligațiile de exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei. După anul 1812 mitropolitul Gavriil a ales ca loc al aflării sale orașul Chișinău. În anul 1813 a fost înființată eparhia Chișinăului și Hotinului, al cărei arhiereu a fost numit mitropolitul Gavriil”.
4) Mitropolitul Gavriil a trudit activ la dezvoltarea vieții bisericești în Moldova. (…) a fost întemeiată tipografia exarhicesacă, care a jucat un mare rol în răspândirea literaturii bisericești, inclusiv în limba moldovenească. (…) În perioada conducerii mitropolitului Gavriil a fost desfășurată îndreptarea cărților moldovenești de cult și înființată secțiunea basarabeană a Societății biblice Ruse, care a editat textul îndreptat al Bibliei în limba moldovenească”.

Deci, argumentele Bisericii Ruse pentru sfințenia lui Bănulescu-Bodoni sunt:

1) jurisdicția Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carpați și Nistru (Moldova);
2) fidelitatea lui Bănulsecu-Bodoni fața de Biserica Rusă;
3) jurisdicția repetată a Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carțați și Nistru (Moldova) și înrădăcinarea ei în Basarabia;
4) Biblia și cărțile în zisa ”limbă moldovenească”.

Canonizarea duhnește a antiromânism

Trebuie să precizăm că jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Muntenia (Țara Românească) și Moldova (inclusiv Basarabia) a fost întotdeauna nedreaptă, abuzivă, necanonică, neortodoxă, necreștinească. Altfel spus, jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Țara Românească și Moldova a fost întotdeauna uzurpatoare, imperialistă și păgână, motivată secular-politic și militar. Pentru înscăunarea de către țarina sau țarul Rusiei a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni concomitent peste Mitropoliile noastre românești de la București și Iași armata rusă, la indicația țarului, i-a îndepărtat din tronurile lor arhipăstorești, arestat și întemnițat în mănăstiri, pe vrednicii și de luminoasă amintire mitropoliți canonici Iacob Stamati al Moldovei și Sucevei și Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (la prima instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1792) și Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei și Dositei Filiti al Ungrovlahiei (la a doua instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1808).

Mai precizăm că aceste ocupații bisericești ruse nu erau primele. Au mai fost ocupațiile militare, însoțite de cele canonice, din anii 1769-1774 și 1787-1791, când Biserica Rusă i-a îndepăratat pe mitropoliții români și i-a înlocuit cu arhiepiscopul Ambrozie (Avraam) Serebrennikov de Ekaterinoslav, Herson și Taurida, pe care țarina Ecaterina a II-a îl pune în fruntea unei ”Exarhii moldo-valahe” ca parte a Bisericii Ruse, sub conducerea sinodului dirigent de la Petersburg. ”Eliberarea” moldovenilor de sub ”jugul turcesc” era însoțită de ”eliberarea” lor de sub ”jugul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol” și de sub ”jugul Mitropoliei Moldovei și Sucevei”. La fel și românii din Muntenia erau ”eliberați” de sub ”jugul Mitropoliei Ungrovlahiei”, ca să se întindă peste ei aripa ocrotitoare a întru tot Sfântului Sinod Rus de la Sankt Petersburg. Nu ne-am mira deloc dacă Biserica Rusă îl va canoniza și pe Ambrozie (Avraam) Serebrennikov, că tot a avut meritul de a lăți și răslăți ”teritoriul canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii. Mai ales că acum armele Moscovei zăngănesc prin fosta lui eparhie din răsăritul Ucrainei.

Slugărnicia – criteriu de canonizare

Observăm că fidelitatea față de Biserica Rusă este ridicată la rang de argument pentru sfințenie și canonizare.

În acele perioade de ocupație canonică, Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei și Sucevei făceau parte din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar arestarea lui Bănulescu-Bodoni din cauza ”fidelității față de Biserica Rusă”, a fost cerută chiar de către mitropoliții de la Iași și București și de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, fiind operată la ordinul Domnitorului Moldovei.

Canonizarea simbolică a ”dreptului” rușilor asupra României

Fiind aceasta prima canonizare pe care Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii o face după Marele Sinod Panortodox din Creta, înțelegem că Biserica Rusă flutură simbolic pisica și prin fața Patriarhiei Ecumenice. Să se vadă și să nu se uite că rușii au avut jurisdicție până pe granița bulgară și sârbă, iar de acolo mai departe Moscova e ca și la ea acasă, până aproape de Constantinopol. De fapt, Biserica Rusă nu l-a canonizat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci a reabilitat și ”canonizat” simbolic jurisdicția sa abuzivă peste două treimi din cuprinsul actual al României. Despre Basarabia nici nu mai vorbim, aici rușii admit doar discuții despre cum să-și infiltreze mai sus sau mai adânc oameni de nădejte la București, dintre basarabenii înstrăinați sau vânduți de bună voie.

Lipsa de onestitate intelectuală a Sanctității Sale…

Înțelegem cât se poate de bine că Sanctisimul (rus. – Святейший) Patriarh Kiril și Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii comit ”sfânta” falsificare chiar a textelor lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. A fost Bănulescu-Bodoni pion și agent al rușilor, dar totuși a rămas onest sub aspect identitar, spunând și scriind peste tot că este vorba despre limba română. Sanctisimul Patriarh Kiril al așa-zisei Sfinte Rusii invocă ”Biblia în limba moldovenească” (rus. – Библия на молдавском языке).

Dar Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii știe că minte ”cu sfințenie”, cum numai rușii pot minți, pentru că i s-a pus pe masă chiar Biblia românească de la Sankt Petersburg, editată în 1819, după o ediție românească mai veche (Biblia de la Blaj, 1795), cu purtarea de grijă și îndreptarea de către arhimandritul Varlaam Cuza de la Iași și psaltul Ioan Pralea, român basarabean stabilit în Șcheii Brașovului, cel pe care Eminescu l-a numit, în Epigonii, ”firea cea întoarsă”.

Din Cuvântul înainte la Biblia din 1819:

”Dumnezeiasca Scriptură, a legii vechi şi a celei noi de pre limba Rumânească care mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iară acum s-au tipărit cu cheltuiala Rusieneştii Soţietăţi a Bibliei în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sankt Peterburg”.

”Canonizarea” ”limbii moldovenești”…

De unde scoate Sanctisimul Patriarh Kiril sau ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir ”limba asta moldovenească” a lor ca să le-o atribuie și lui Bănulescu-Bodoni, și românilor transilvăneni, și arhimandritului Varlaam Cuza și psaltului Ioan Pralea, și nouă tuturor? De fapt, prin decizia lor din 15 iulie 2016, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii și ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nu fac decât să încerce o con-sfințire a zisei ”limbi moldovenești”, un fel de ”canonizare” simbolică a ei, în opoziție cu limba română și identitatea românească naturală, date de Dumnezeu.

După asemenea gesturi vădit ostile, necreștinești, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii poate fi considerat un om onest, un creștin autentic și un frate al Bisericii Ortodoxe Române? Unde vrea să ajungă Sanctisimul Kiril cu gesturi din astea de confruntare cu Biserica Română sau cu gesturile sale de moldovenizator și de intelectual subțire, profund și periculos, priceput în teme și materie de geolingvistică?

Despre ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nici nu mai întrebăm, pentru că aici lucrurile sunt clare de mult. După cum nimeni nu crede că titlul uzurpator de colonel ”al întregii Moldove” este unul nevinovat și întâmplător, fără nicio legătură cu planurile fanteziste ale Sanctisimilor Patriarhi visători din curtea Kremlinului.

Canonizarea ca provocare și metodă de război…

E clar că prin canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni Moscova a redeschis războiul identitar în Basarabia și anunță reluarea confruntărilor cu Biserica Ortodoxă Română.

Trebuie să înțelegem, cu discernământ și capacitate adecvată de reacție, că Moscova poartă de foarte mult timp un război hibrid împotriva României și a românilor, iar componenta lui bisericească este una de bază, țintindu-i pe cei mulți și cu sufletul curat. Când nu ne pot lua cu forța sau amenințarea, rușii încearcă să ne ia cu ”sfinții”.

Post-scriptum: Astăzi, 27 iulie 2016, urmare a acestui material, Agenția Basilica a operat o singură modificare în știrea sa plină de bucurie din 15 iulie, înlocuind titlul fals al nou-canonizatului agent imperial, cel de ”al Moldovei”, cu titlul real, cel de ”al Chișinăului și Hotinului”.

Dureros însă este că Agenția Basilica le recomandă cititorilor săi un material vădit proimperialist, cu accente jurisdicționale antiromânești și anticonstantinopolitane, apărut, spre marea noastră nedumerire și sinceră părere de rău, chiar în ziarul Lumina.

Materialul, intitulat ”Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău”, este mai vechi, din 18 iunie 2009, și aparține Tamarei Grigore. Reproducem mai jos doar două pasaje din acel material strecurat în ziarul Lumina (sublinierile cu gras și notele dintre paranteze ne aparțin):

1. ”Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi, patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. La nenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului, Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“. Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare – o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.”

2. ”Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducerea noii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cult se numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră), stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră). Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor (Aici ziarista de la Lumina evită să spună că în realitate a fost vorba despre o epurare fără iertare și fără precedent, de sus până jos, de la mitropoliți până la stareți de mănăstiri și preoți parohi, a tuturor celor care au protestat măcar cu un cuvânt contra ocupației rusești militare, civile și bisericești din Valahia și Moldova – nota noastră), clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.”

 Stire Basilica Banulescu Bodoni


ÎNTRU MULȚI ANI, PREAFERICITE PĂRINTE AL NOSTRU PATRIARH!

Iulie 20, 2016

PF Daniel

Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte al nostru Patriarh,

La adăugarea celui de-al 65-lea an în cununa vieții, vă trimitem din inima Basarabiei urarea noastră de sănătate, de mulți și binecuvântați ani și de slujire îndelungată și rodnică a Bunului Dumnezeu, în mijlocul Neamului Românesc de pretutindeni.

Ne plecăm genunchii în fața Tronului nostru Patriarhal din București cu evlavie, prețuire și speranță, bucurându-ne că avem un Părinte al Națiunii înțelept, energic, harnic, luminat, blând și hotărât, om al faptelor bune și de folos întregii noastre Biserici.

Ctitoria Catedralei Neamului din București, ca simbol al unității și creștinătății înnoitoare a Neamului Românesc, canonizarea Sfinților Români prin care ne facem o Biserică pe deplin recunoscătoare, mai buna organizare și așezare pe temelii refăcute a Bisericii Ortodoxe Române, misiunea în rândul tinerilor, grija părintească pentru cei rămași în virtutea unei istorii vitrege în afara Țării, vegherea necontenită asupra demnității și îndestulării sufletești a tuturor fiilor și fiicelor Bisericii noastre sunt motive de bucurie pentru noi și prilejuri în plus să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru harul, puterea, înțelepciunea, hotărârea și blândețea cu care v-a dăruit.

Harul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să vă însoțească în tot timpul și în tot locul!

Al Preafericirii Voastre ascultător și din toată inima iubitor fiu sufletesc,

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Chișinău

Chișinău, 20 iulie 2016

multumire-patriarhia-romana


ORTODOXIA RUSĂ ȘI ORTODOXIA ROMÂNĂ. MICĂ STATISTICĂ COMPARATĂ

Iunie 18, 2016
Patriarhul Kiril în Antarctida, 17 februarie 2016.

Patriarhul Kiril în Antarctida, 17 februarie 2016. Și lipsă zilele acestea în Creta.

Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română sunt cele mai mari Biserici autocefale locale în ansamblul Ortodoxiei (14 Biserici locale). Un diferend canonic istoric opune cele două Patriarhii în teritoriul național al României anexat de URSS în 1940 și 1944.

O diferență majoră dintre cele două Patriarhii constă în modul lor de autodefinire, bazat pe moduri diferite de gândire, unul bisericesc (BOR) și altul lumesc (BORu).  Să aruncăm o privire asupra corpului social al fiecăreia dintre cele două Biserici autocefale.

RUSIA

Patriarhia Moscovei se autodefinește drept ”Biserică multinațională” (termen lipsă în dreptul canonic ortodox), și nu-și asumă statutul canonic de Biserică națională a neamului rus, cum sugerează titulatura Biserica Ortodoxă Rusă și cum ar trebui să fie potrivit sfintelor canoane ale Ortodoxiei. Conceptul moscovit de ”Biserică multinațională” este relativ recent la scară istorică, datează din perioada comunismului postbelic și nu vizează enoria ortodoxă din Federația (multinațională) Rusă, ci o enorie aflată, în mare parte, în alte state, în special post-sovietice, precum și două Biserici Autonome: a Japoniei și a Chinei. E un soi de ”Ortodoxie originală”, cu autodispensă de la norma canonică ortodoxă. Dacă ești multinațională înseamnă că nu mai ești rusă, iar dacă ești rusă înseamnă că nu mai ești multinațională. Trebuie să optezi.

În cazul Bisericii Ortodoxe Ruse, multă lume confundă ansamblul populației Federației Ruse cu enoria ortodoxă din această țară. Or, se știe, Federația Rusă este în continuare un stat cu o pondere ridicată a ateilor și agnosticilor, iar populația neatee nu este nici pe departe omogenă religios și confesional. Din 1917 până în prezent Federația Rusă nu-și chestionează populația, în cadrul recensămintelor generale, la capitolul convingeri religioase sau apartenență de cult. Este adevărat că s-au efectuat, după căderea URSS, multiple sondaje de opinie printre cetățenii ruși, dar, de multe ori, rezultatele acestora sunt contradictorii și ne prezintă, de regulă, imagini mai mult sau mai puțin deformate ale realităților religioase și confesionale din această țară. BORu nu a efectuat niciodată o recenzare internă a propriei sale enorii din Federația Rusă și nici nu publică statistici privind demografia bisericească. Singurele informații statistice disponibile și certe sunt cele furnizate de către stat privind numărul de entități religioase și părți componente ale acestora înregistrate, în ordinea stabilită prin lege, de către organele de stat abilitate.

Astfel, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Rusă avea în Federația Rusă:

  • 14 960 parohii și filii în 136 072 localități existente real în țară
  • 524 așezăminte monahale (mănăstiri, schituri și metocuri)
  • 39 unități de învățământ teologic funcționale din 56 înregistrate
  • 168 eparhii
  • 114 748 916 credincioși estimați (sau 80% din populație)
  • 12 622 380 credincioși reali, care merg la biserică măcar o dată pe an (11%)
  • 102 126 535 ”credincioși” fictivi, care nu merg deloc la biserică, mulți nu sunt cununați, iar alții nici botezați (89%).

Media matematică este de 89 de parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din Rusia. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 3,11 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 5,6 eparhii sau, inversând termenii, unei eparhii îi revin 0,23 școli teologice. Teoretic, ca medie matematică, o parohie ortodoxă din Rusia ar trebui să cuprindă 7 670 de credincioși. În realitate, pragul fiecărei biserici fiind trecut măcar o dată pe an de 843 de credincioși.

Statistica BORu

ROMÂNIA

Patriarhia Română se autodefinește drept ”Biserică națională”, statut recunoscut oficial de Statul Român (cu excepția hiatusului istoric comunist: 1948-1989).

Spre deosebire de Rusia, în România populația este liberă să-și declare apartenența religioasă și confesională cu ocazia recensămintelor generale ale populației, astfel încât avem statistici în domeniu.

În România, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Română dispunea de:

  • 13 853 parohii și filii în 13 787 localități existe în țară
  • 748 așezăminte monahale (541 mănăstiri, 192 schituri și 15 metocuri)
  • 51 unități de învățământ teologic funcționale
  • 29 eparhii
  • 17 304 611 credincioși, majoritatea absolută mergând la biserică măcar o dată pe an.

Media matematică este de 515 parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din România. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 25,79 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 0,56 eparhii, adică în fiecare eparhie există, ca medie matematică, 1,75 unități de învățământ teologic. O parohie ortodoxă din România cuprinde în medie 1 249 de credincioși, cu circa 1/3 mai mult decât parohiile din Federația Rusă.

RUSIA ȘI ROMÂNIA. DIFERENȚE

Diferențele majore dintre cele două Biserici constau în:

Disproporții mari în ceea ce privește raportul numeric credincioși/episcop  sau parohii/eparhie (inflație de episcopi  în Rusia). În raport cu episcopii ortodocși din România sau din Grecia, episcopii ruși au o pregătire puțin spus slabă, fiind văzuți mai degrabă ca factori de putere administrativă și control spiritual decât ca prinți ai Bisericii emanați de enorie. Apropo, în Biserica Rusă episcopii nu sunt aleși, ci… numiți, adică desemnați de sus (…nu de Sus);

Disproporții majore privind numărul de unități de învățământ teologic raportat la numărul de credincioși (normal în România, insuficient în Rusia). Acesta este unul dintre indicatorii formali, de suprafață, ai gradului de instruire/luminare a clerului (inclusiv a ierarhiei) din cele două Biserici;

Gradul de frecventare a bisericii (foarte scăzut în Rusia, normal în România). Populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România;

Lipsa misiunii interne din Rusia, confirmată prin faptul că în cel puțin 89% din localitățile țării (121 112 localități) nu există biserică ortodoxă și nici preot.

Apetitul Patriarhiei Moscovei pentru statutul de Biserică multinațională în detrimentul celui canonic de Biserică națională ar putea fi explicat printr-o necesitate de a compensa în exteriorul țării efectele dezastruoase ale lipsei de misiune ortodoxă internă și ale eschivării de la îndeplinirea funcțiilor de mamă spirituală a poporului rus. Cine nu are puncte de sprijin în interior le caută în afară. Elanul imperial orientat către exterior este atât de mare încât Patriarhia Moscovei a inițiat ”misiunea ortodoxă” până și în Antarctida, dar uită că dintre limbile celor peste 70 de popoare băștinașe din Federația Rusă Sfânta Scriptură este tradusă integral doar în 2 (mordvină și tuvină), iar în 90% din localitățile țării nu există nici urmă de biserică ortodoxă. De aceea umblă Patriarhul Moscovei după potcoave de pinguini morți prin Antarctida, dar nu are nici timp și nici plăcere să meargă la Sinodul Panortodox din Creta. Ironia sorții, dar între pinguinii antarctici și patriarhii ortodocși Moscova în preferă pe cei dintâi, cărora le acordă mai mult timp și atenție. Neputându-se detașa de modul lumesc și imperial de gândire, Patriarhia Moscovei, drapată cu multinaționalismul ei rusificator și dizolvant, se ține și se va ține cu dinții în continuare și de Basarabia, și de Ucraina, și de Bielorusia. Mai ales de cuprinzătoarea și mult mai religioasa decât Rusia Ucraină, zonă din cauza căreia, între altele, Biserica Moscovei a boicotat Sfântul și Marele Sinod Panortodox din insula Creta. De altfel, numărul de credincioși reali și numărul de comunități supuse administrativ Patriarhiei Moscovei în afara Federației Ruse este mai mare decât cel al credincioșilor și comunităților ei din interiorul Federației.

Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.

Patriarhul Kirill, după acceptarea ”Ordinului republicii” din mâna lui Igor Smirnov, 22 aprilie 2010, Moscova. Asistă Vladimir Iastrebciak.

Patriarhul Kiril, după acceptarea ”Ordinului republicii” (Transnistria) din mâna lui Igor Smirnov, 22 aprilie 2010, Moscova. Asistă Vladimir Iastrebciak.

NUMĂRUL ETNICILOR RUȘI CONVERTIȚI LA ISLAM A DEPĂȘIT 100 000 ȘI CREȘTE CONSTANT


QATARACTA RUSEASCĂ SAU DE CE NU PARTICIPĂ PATRIARHIA ANTIOHIEI (SIRIA) LA SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD PANORTODOX?

Iunie 16, 2016

QATAR

Pretextologia de la Moscova

Patriarhia Moscovei și-a pretextat neparticiparea la Sfântul și Marele Sinod Panortodox din Creta, în principal, prin:

a) neparticiparea Patriarhiei Antiohiei (Siria), precum și a celor ale Georgiei, Bulgariei și Serbiei;

b) existența unor litigii de graniță canonică între Patriarhia Antiohiei și Patriarhia Ierusalimului (Qatar), între Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română (Basarabia), între Patriarhia Sârbă și Patriarhia Română (Valea Timocului);

c) existența unor amendamente ale Patriarhiilor Bulgară, Georgiană și Sârbă la proiectele de documente ale Sinodului.

Cât privește amendamentele, acestea este firesc să existe, le au și alte Biserici, și ele vor fi examinate de Sinod, toate deciziile adoptându-se doar consensual. Deci, acest pretext al Patriarhiei din preajma Kremlinului este realmente lipsit de temei, adică fals.

Patriarhul-grănicer 

Cât despre mentalitatea de grănicer (sovietic) a Patriarhului Moscovei în chestiunea diferendului canonic ruso-român din Basarabia, aceasta nu face decât să combată chiar înțelegerea avută și semnată de actualii Patriarhi Daniel  al României și Kiril al Moscovei, la 15 ianuarie 1999, la Chișinău, privind trecerea părților ”de la ură și confruntare la înțelegere și cooperare”.

În privința chestiunilor care fac obiectul unui dialog canonic între Patriarhia Română și cea Sârbă, cu referire la ortodocșii români din Valea Timocului, acestea vizează o populație nesârbă, în mare parte nebotezată și neîmbisericită temeinic, de care Biserica Sârbă nu s-a ocupat niciodată din perspectivă pastoral-misionară, și care acum revine la Ortodoxia Românească, prin botez, inclusiv prin botezul persoanelor în vârstă și foarte în vârstă, dar și prin predica în limba maternă română a acestei populații. Este o chestiune care își va găsi cu siguranță rezolvarea canonică în timp, prin dialog constructiv și înțelegere frățească.

Referitor la Patriarhia Georgiei nu vom comenta prea mult. Această Biserică este condusă de cel mai în vârstă întâistătător ortodox din lume, de formație veche, școlit în Rusia și acuzat, cu probe valabile, de apartenență la vechiul serviciu secret sovietic, ceea ce explică linia de comportament adoptată. Lucruri lumești.

Despre Patriarhia Bulgară, ca satelit tradițional al rușilor, nu mai vorbim, pentru că aici lucrurile sunt evidente și clare. Pretextele de neparticipare la Sinod ale bulgarilor sunt trase de păr și urmează calapodul moscovit.

Sateliții răzgândaci

Între timp, sârbii s-au răzgândit și vor participa la ședința Sinodului Panortodox din Creta, contrar deciziilor anterioare invocate de ruși, cu toate că există voci care susțin că sârbii vor fi la Sinod, de fapt, ochii (fără qataractă!) și urechile ciulite ale rușilor absenți. Au existat și rumori cum că ideea de boicot prin absență a fost înlocuită, în acest caz, prin boicot prin prezență. Vom trăi și vom vedea.

Singura chestiune care a fost fluturată de ruși și nedezghiocată de nimeni cum s-ar fi cuvenit ține de neparticiparea la Sinod a Bisericii Antiohiei. Rușii, deci, nu participă la Sinodul din Creta pentru că nu participă Patriarhia Antiohiei. Bine, dar de ce nu participă Patriarhia Antiohiei? Oficial, ni se spune că din cauza unui ”grav” litigiu teritorial-canonic cu Patriarhia Ierusalimului pentru jurisdicția asupra Qatarului.

Bătaie pe una sută douăzeci de suflete

Haideți să vedem despre ce este vorba. Qatarul este un emirat arab musulman, în care funcționează legile Shariatului, iar convertirile la creștinism sunt interzise sub amenințarea cu pedeapsa capitală. Totuși, emiratul musulman al Qatarului tolerează comunitatea ortodoxă din această țară, constituită din 120 (una sută douăzeci) de creștini ortodocși, în principal greci ciprioți și arabi palestinieni, dar și câțiva români, sârbi și ruși care nu dețin cetățenia emiratului. Qatarul se află în Peninsula Arabă și a făcut parte, din vechime, ca și întreaga peninsulă, din spațiul de jurisdicție al Patriarhiei Ierusalimului. Până în 2013 niciun fel de litigiu nu a existat între Patriarhia de Ierusalim și cea de Antiohia în legătură cu Peninsula Arabă.

Din istoria recentă a minusculei comunități ortodoxe din Qatar reținem că în 1997 Patriarhul Diodor al Ierusalimului l-a desemnat pe arhimandritul Teofil (Iannopoulos, actualul Patriarh Teofl al III-lea al Ierusalimului) în calitate de păstor al celor (atunci) sub 100 de ortodocși din Qatar. În 1999 Patriarhul Diodor al Ierusalimului a întreprins o vizită pastorală în Qatar. În 2001 arhimandritul Teofil a fost succedat de către arhimandritul Macarie, care a construit în Qatar, la Doha, biserica ortodoxă cu hramurile Sf. Isac Sirul și Sf. Mare Mucenic Gheorghe Biruitorul, pentru necesitățile micii și singurei comunități ortodoxe locale (parohie). Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, care a întemeiat această singură parohie ortodoxă din emirat, a efectuat o vizită pastorală în Qatar, în 2010. Niciodată în tot acest răstimp Patriarhia Antiohiei nu a ridicat niciun fel de obiecții sau pretenții.

Enoria și un cleric al parorhiei ortodoxe din Qatar, în timpul slujbei.

Enoria și un cleric al parohiei ortodoxe din Qatar, în timpul slujbei.

De precizat, că în 1964 Patriarhul Benedict al Ierusalimului, neputând prevedea evoluțiile de astăzi, a avut imprudența să-și dea acordul ca titlul unuia dintre arhiereii Patriarhiei Antiohiei, anume cel de Bagdad, să fie completat, devenind astfel ”de Bagdad și de Keweit”. Dar Kuweitul se află geografic în Orient, în continuarea Irakului, nu în Peninsula Arabă, unde se află Qatarul. Acum, Patriarhia Antiohiei arondează Kuweitului, absolut nefondat, și Qatarul cu cei 120 de ortodocși de origine greacă și palestiniană proveniți din Patriarhia Ierusalimului. La 29 aprilie 2014 Patriarhia Antiohiei, neavând niciodată nicio parohie vie în Qatar, a întrerupt comuniunea euharistică și orice relație cu Patriarhia Ierusalimului și a instituit ulterior, tot unilateral și doar pe hârtie, în iulie 2015, un ”exarhat al Qatarului”.

Pentru a înțelege cum stau lucrurile sub aspectul jurisdicțiilor tradiționale din zonă este bine să ne amintim titlurile complete ale Patriarhilor de Ierusalim și Antiohia:

a) „Patriarh al Cetății Sfinte a Ierusalimului și al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, Cisiordaniei, Cana Galileii și al Sfântului Sion“;

b)  ”Patriarh al Marii Antiohii, al Siriei, Ciliciei, Mesopotamiei și al întregului Răsărit”.

Darurile Moscovei au un preț

În ecuația momentului contează și personajele implicate, cu toate cunoscutele și necunoscutele lor. Este bine să mai reținem și că actualul Patriarh Ioan al Antiohiei (Youhana Yazigi) a beneficiat de sprijin financiar rusesc, fiind gratificat generos de către aceștia. Absolut toate decorațiile străine primite de Patriarhul Antiohiei sunt rusești:

Ordinul Kneazul Iaroslav cel Înțelept (2013), acordat de Patriarhia Moscovei;

Ordinul Sf. Kneaz Vladimir de gradul I (2014), acordat de Patriarhia Moscovei;

Medalia ”20 de ani ai Consiliului Federației” (2014), acordată de Consiliul Federației al Federației Ruse (camera superioară a Dumei de Stat);

Ordinul Steaua Betleemului (2014), acordat de Societatea Imperială Rusă pentru Palestina;

Premiul Fundației internaționale ”Unitatea Popoarelor Ortodoxe” din Federația Rusă (2015), acordat la propunerea Patriarhului Kiril al Moscovei, președintele Consiliului de tutelă al Fundației. (Alți laureați ai premiului acordat de către Patriarhul Kiril al Moscovei: Patriarhul Neofit al Bulgariei (care boicotează Sinodul din Creta), Patriarhul Gruziei Ilie al II-lea (care boicotează Sinodul din Creta), Alexandr Lukașenko (președintele Bielorusiei), Vladimir Voronin (ex-președintele Republicii Moldova), Victor Ianukovici (ex-președintele Ucrainei), Tomislav Nikolić (președintele Serbiei), Dmitri Medvedev (premier și ex-președinte al Federației Ruse), Serghei Narâșkin (președintele Dumei de Stat a Federației Ruse), fostul Patriarh Maxim al Bulgariei, fostul Patriarh Pavel al Serbiei, fostul Patriarh Ignatie al IV-lea al Antiohiei, Robert Kociarian (președintele Armeniei), Milorad Dodik (ex-președintele Serbiei), Rem Veahirev (președintele monopolului rus de stat Gazprom), Serghei Lavrov (ministrul de Externe al Rusiei), Patriarhul Catolicos al tuturor Armenilor Karekin al II-lea, Gheorghi Pârvanov (ex-președintele Bulgariei), Evgheni Primakov (ex-director al Serviciului Rus de Informații Externe – SVR) și, evident, Vladimir Vladimirovici Putin, comandatul unei armate care, tot consolidând de zor ”unitatea popoarelor ortodoxe”, a ucis, în războaie recente, de sute de ori mai mulți ortodocși (români, georgieni, iar acum ucraineni și sirieni) decât există în Qatar)

Subliniez încă o dată: Patriarhul Antiohiei nu deține alte distincții străine. Tot ce i s-a prins până acum în piept i s-a prins de mână rusească.

Patriarhia Antiohiei a ridicat pentru prima oară pretenții jurisdicționale asupra Qatarului în 2013, după vizita întreprinsă de Patriarhul Ioan Yazigi în cuprinsul Patriarhiei Moscovei. Pretextul l-a constituit hirotonirea arhimandritului Macarie (Mavroianakis) ca arhiepiscop de Qatar, de către Patriarhia Ierusalimului de care acesta ținea împreună cu minuscula sa enorie greco-palestiniană.

Geopolitica geopoliticii și toate sunt geopolitică

Când știm că regimul Bashar al-Assad din Siria este aliatul Moscovei și viceversa împotriva Turciei (în care își are sediul Patriarhia de Constantinopol), iar aviația militară rusă prezentă în Siria omoară doar într-un singur raid aerian un număr de câteva ori mai mare de ortodocși sirieni față de câți ortodocși greci și palestinieni există în Qatar, ne întrebăm fără să vrem dacă nu cumva Patriarhul Ioan al Antiohiei, atât de îndrăgit, finanțat solid și gratificat generos de Moscova politică și cea bisericească, nu acționează cumva chiar la îndemnul acestei Moscove cu pretenții de ”a Treia Romă”, pentru a-i oferi aparența unui motiv ”serios” de neparticipare la Sinodului Panortodox din Creta.

Boicotarea de către ruși a Sinodului Panortodox din Creta (în termeni blânzi am putea spune: eschivarea rușilor prin delimitare) este un fapt care se constată obiectiv, dincolo de ambalajul mediatic folosit de Patriarhia de lângă Kremlin. Chiar dacă am admite că Biserica Rusă, ca prin minune, ar cunoaște aprioric cum vor arăta exact documentele Sinodului adoptate consensual, boicotarea nu face dovadă de constructivism și spirit rezonabil. Tocmai prezența în Sinodul Panortodox oferă prilejul exprimării unor puncte de vedere proprii bine argumentate, dar, mai ales, oferă prilejul conslujirii frățești. Iar cine nu va fi de acord cu documentele adoptate va putea să nu le semneze, argumentându-și gestul. Ar fi potrivit dacă Patriarhul Ecumenic, în calitate de gazdă a Sinodului, le va adresa Patriarhilor Rusiei, Georgiei, Bulgariei și Antiohiei invitația de a participa, cu delegațiile lor, în insula Creta la cea mai mare slujbă ortodoxă din ultima mie de ani, chiar fără participarea lor la ședința Marelui Sinod. Temerea noastră este că oricum, chiar dacă le-ar fi adresată o astfel de invitație amabilă, rușii o vor declina sub mii de alte pretexte și se vor limita la declarații formale ori sofistice aruncate de la distanță. Frustrați și neriscând să se rupă complet de restul Lumii Ortodoxe, rușii vor pândi de acum încolo orice moment potrivit pentru a cere un nou Sinod Panortodox, dar nu oriunde, ci anume la Moscova. Revendicându-și, nemeritat, un rol central în Ortodoxie, Moscova s-ar putea să-și câștige un rol marginal, periferic.

Krelminocentrism versus Cristocentrism

Pe scurt, Patriarhia Moscovei nu participă la Sinodul Panortodox din Creta pe motivul neparticipării Patriarhiei Antiohiei. Patriarhia Antiohiei nu participă pe motiv de Qatar. Astfel, Patriarhia Moscovei are, prin contaminare voită, o durere acută și subită de Qatar. Mai mare decât de unitatea Ortodoxiei. Krelminocentrism versus Cristocentrism!

Boală poftei de stăpânire și grijă deșartă de ”teritorii canonice”…. Fiecare boicotează cum știe mai bine sau cum crede țarul-pelerin-la-sfântul-munte că e mai cu folos împărăției sale lumești. Toată Moscova cu pretextul și Qatarul ei…

Dacă nu i-am cunoaște noi pe rușii ăștia care se tem de americani mai mult decât de Dumnezeu! Când te mănâncă pe dinăuntru toți demonii imperialismului, ți se pune, cât ai zice Creta, qataracta orbirii pe ochi.

Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!


PATRIARHUL ROMÂNIEI – CETĂȚEAN AL REPUBLICII MOLDOVA

Iunie 15, 2016

PF predicand cu crucea in mana

Două sunt subiectele care au ținut cap de afiș în presa noastră națională din ultimul timp: acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului președinte Traian Băsescu și soției sale Maria și Sinodul Panortodox preconizat să aibă loc în insula Creta. Aparent, între cele două subiecte nu există și nu poate fi făcută vreo legătură.

În primul caz jurnaliștii s-au dedat presupunerilor sau speculațiilor pe marginea unui subiect colateral: posibila candidare a domnului Băsescu pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, implicând un soi de recidivă istorică a dublei alegeri la Iași și București a lui Alexandru Ioan Cuza, cu efecte majore asupra evoluției națiunii române și depășirea bistatalității prin unificare inteligentă. Băiatul de mingi al lui Putin la Chișinău, Dodon, a și anunțat, fantezist, că în toamnă va anula decretul președintelui Timofti de acordare a cetățeniei Republicii Moldova cuplului ex-prezidențial de la București.

În al doilea caz presa a reținut pretextele ipocrite ale Moscovei și ale sateliților săi bulgaro-sârbo-antiohiano-georgieni  cu trimiteri exprese la pretinse încălcări ale ”teritoriului canonic” rusesc sau sârbesc de către Biserica Ortodoxă Română, arătată acuzator cu degetul pravoslavnic, exact cum era arătată România cu degetul kominternist, în perioada interbelică, de la Moscova sau de la Sofia, sub falsa acuzație de caracter ”imperialist” atribuit Bucureștiului. Moscova și auxiliarii săi de la Belgrad, substituind gândirea pastoral-misionară ortodoxă cu gândirea grănicerească și lovind în Biserica Română, au lovit de fapt, prin ricoșeu, în imaginea și reputația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, confirmând o dată în plus rivalitatea absurdă a celei de a ”Treia Rome” (Moscova) cu cea de a Doua (Constantinopolul).

În primul subiect, președintele Băsescu a ținut să precizeze că solicitarea cetățeniei Republicii Moldova era o chestiune de suflet și de asumare a românilor basarabeni, pe scurt, o chestiune de (auto)identificare frățească cu aceștia și de subliniere a unității naturale a națiunii române (încă) bistatale.

În cel de-al doilea subiect, Biserica Ortodoxă Română a parat delicat, arătând importanța chestiunilor de pa agenda Sinodului Panortodox în raport cu ”problemele grănicerești” minore folosite ca pretext de grănicerii canonici de serviciu de la Moscova și Belgrad. În paranteză vom preciza că și Patriarhia Antiohiei și-a pretextat, pe un ton grav, de la dramatic la furibund, neparticiparea la Sinodul Panortodox tot printr-o ”problemă grănicerească” cu Patriarhia Ierusalimului care ar sfâșia emiratul arab liliputan Qatar, în care există circa 120 (ați auzit bine: una sută douăzeci!) de ortodocși sau circa 0,006 % din ansamblul populației emiratului. Dificultatea cu care se confruntă trasatorii de granițe de la Moscova și Belgrad ține, între altele, și de faptul că atât Basarabia și Transnistria (până dincolo de Bug, în hanatul Edisanului), cât și Timocul, s-au aflat sute de ani, în bună pace, anterior expansiunilor teritoriale rusă și sârbească, sub jurisdicția eparhiilor românești din Mitropoliile Moldovei și Ungrovlahiei, pe care le succede, ascendent, Patriarhia Română. Nu ne-ar strica niște hărți canonice istorice, pentru a se vedea că vechiul ”teritoriu canonic” al românilor ortodocși a fost cu mult mai mare decât îl văd astăzi Patriarhii-grăniceri de la Moscova și Belgrad.

În primul subiect, participarea domnului președinte Traian Băsescu, în calitate de cetățean al Republicii Moldova, la competiția democratică pentru șefia statului este o chestiune care depinde de voința domniei sale și de eventualele interpretări pe care le-ar putea da, la sesizare, Curtea Constituțională.

În al doilea subiect, Biserica Ortodoxă Română va urma în continuare linia sa tradițională, pastoral-misionară, care pune oamenii înaintea teritoriilor și granițelor schimbătoare. Așa cum se știe, numărul cetățenilor români din Republica Moldova a depășit recent limita psihologică de 1 milion, cu tendința de dublare numerică în următorii doi ani, ținând cont de solicitările deocamdată nerezolvate prezentate de basarabeni la București. Acești cetățeni români, în marea lor majoritate ortodocși, au nevoie de păstorire spirituală și, într-un stat democratic cum se dorește a fi Republica Moldova, sunt singurii care pot decide asupra apartenenței lor canonice, peste slaba argumentație a Patriarhului-grănicer sovietic de la Moscova. Într-o asemenea abordare, asumarea devine reciprocă, nu doar basarabenii fiind îndreptățiți la restabilirea cetățeniei române și a apartenenței lor canonice de Biserica Mamă Română, ci și Patriarhul României fiind îndreptățit, în deplină demnitate, să solicite și să obțină cetățenia Republicii Moldova. Vorbim, evident, despre un deziderat, nu despre un fapt deja împlinit. Un asemenea gest ar fi un răspuns practic, realist și firesc, cu valențe multiple, care ar pune în dificultate Patriarhia-grănicereasă de la Moscova și ar anula orice pretenție nefondată a acesteia de jurisdicție abuzivă asupra celor peste 1 milion de cetățeni români actuali din Republica Moldova, care vor deveni 2 milioane în următorii doi ani.

Întrunește Patriarhul României condițiile pentru solicitarea și obținerea cetățeniei Republicii Moldova? Da, cu supra de măsură. Spre deosebire de omologul său de la Moscova, Patriarhul României răspunde exigenței legale de cunoaștere a limbii române și a istoriei statului, este păstorul celor peste 1 milion de ortodocși basarabeni repuși în cetățenia română și are merite incontestabile față de Republica Moldova, ca dovadă servind, între altele, și faptul gratificării sale cu distincția supremă, Ordinul Republicii. Pentru preopinenți am mai putea adăuga: implicarea determinantă a Preafericirii Sale în selectarea modelului de stemă de stat a Republicii Moldova, redeschiderea la Iași a Facultății de Teologie din Chișinău refugiată în 1941, formarea a sute de preoți din Republica Moldova, cărora le-a fost profesor și purtător de grijă pe perioada studiilor în România, acordarea de multiple ajutoare materiale populației Republicii Moldova în situații de criză sau de calamitate, acordarea de manuale școlare și cărți în limba română pentru elevi și studenți din Republica Moldova, acordarea de nenumărate ajutoare comunităților ortodoxe locale din Republica Moldova etc., etc.

Umila mea părere este că, după președintele Traian Băsescu, cetățenia Republicii Moldova trebuie să-i fie acordată Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.  Acest fapt va avea implicații benefice profunde.

Rușii stau cu gândul la granițe și teritorii, noi suntem cu gândul la oameni.


AMBASADORII DANIEL IONIȚĂ ȘI MIHAI GRIBINCEA PRIMIȚI DE PREAFERICITUL PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Iunie 9, 2016

Ambasadorul Mihai Gribincea cu PF Daniel

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri, 8 iunie, la Reședința Patriarhală, vizitele a doi ambasadori, şi anume a domnului Mihai Gribincea, noul ambasador al Republicii Moldova în România, şi a domnului Daniel Ioniţă, noul ambasador al României în Republica Moldova.

La finalul întâlnirii cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ambasadorul Republicii Moldova în România, domnul Mihai Gribincea, a declarat: „A fost o vizită de curtoazie, pentru că am început relativ recent mandatul de ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti şi, de aceea, am considerat că este necesar să am o întrevedere şi cu Preafericitul Părinte Patriarh. De asemenea, ţinând cont că am fost cinci ani ambasador al Republicii Moldova la Bruxelles, unde am avut o interacţiune destul de activă cu enoriaşii din Republica Moldova în Belgia, am încercat să aduc la cunoştinţa Preafericirii Sale şi problemele cu care se confruntă cetăţenii Republicii Moldova în Belgia în ceea ce priveşte accesul la religie. Nu încerc să fac o diferenţiere pe criterii cetăţeneşti sau de alt ordin a românilor de peste hotare, pentru că ei se confruntă cu aceleaşi probleme. În acelaşi timp, am considerat necesar a aborda şi acest subiect ce priveşte cooperarea pe mai departe. Evident, am vorbit despre posibilităţile de a impulsiona relaţiile mol­do-române, dacă pot spune aşa, şi în domeniul religios. După cum ştiţi, în Republica Moldova este o divizare în sânul Bisericii, o parte a Bisericii este cea subordonată la Moscova, iar cealaltă parte, în jur de 120 de parohii, este subordonată Patriarhiei de la Bucureşti. Am vorbit despre problemele cu care se confruntă aceste parohii şi cum ar putea fi ajutate, inclusiv prin intermediul Preafericitului Părinte Patriarh”.

Ambasadorul Daniel Ionita cu PF Daniel

După întâlnirea cu ambasadorul Republicii Moldova în România, a urmat vizita noului ambasador desemnat al României în Republica Moldova. La finalul întrevederii cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ambasadorul desemnat al României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a declarat: „A fost un prilej de mare bucurie, de racordare atât la cele lumeşti, cât şi la cele sfinte. Mi se pare important ca înainte să preiau postul de ambasador în Republica Moldova să am şi o astfel de întâlnire cu Preafericirea Sa, pentru că Biserica şi cetatea trebuie să îşi desăvârşească împreună-lucrarea, pentru a aduce aproape pe toţi românii, indiferent unde ar trăi. Sunt convins că postul pe care îl voi avea la Chişinău este unul de o mare încărcătură şi simbolică, şi pragmatică, şi legat de trecut, prezent şi viitor. De aceea, am dorit, în mod expres, să am prilejul unei astfel de întâlniri. Cred că, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, mandatul meu va fi unul de succes, însă la ­succesul acesta un singur om nu poate să contribuie pe deplin, ci trebuie să lucrăm împreună”.

Ambasadorul Daniel Ionita cu PF Daniel 1

sursa: http://ziarullumina.ro/


CINE A LUCRAT PENTRU SUSPENDAREA MONITORIZĂRII CAZULUI MITROPOLIEI BASARABIEI DE CĂTRE COMITETUL DE MINIȘTRI AL CONSILIULUI EUROPEI. RAPORT DIN 02 OCTOMBRIE 2009

Mai 27, 2016

Cubreacov Montgomery Dos Santos

ÎNALT  PREA SFINŢIEI SALE,

ÎNALT PREA SFINŢITULUI PETRU,

ARHIEPISCOP AL CHIŞINĂULUI,

MITROPOLIT AL BASARABIEI

ŞI EXARH AL PLAIURILOR

R A P O R T

din 02 octombrie 2009

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Astăzi, 02 octombrie, după discuţia telefonică avută cu Înaltpreasfinţia Voastră în subiectul reprezentării Mitropoliei Basarabiei la Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CE) în procedura de monitorizare a Republicii Moldova asupra modului de implementare a măsurilor generale şi individuale în speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” din 13 decembrie 2001, am discutat telefonic cu preacucernicul părintele secretar Ion Cosoi, pentru a limpezi aspectele neclare legate de acest subiect.

Ca şi domnul avocat Alexandru Postica, părintele Ion Cosoi mi-a confirmat că cei doi au expediat o scrisoare parţială pe adresa CM al CE, legată exclusiv de punctele la care m-am referit în ultimul meu Raport scris depus la Mitropolia Basarabiei în luna august, şi anume cele legate de dosarele parohiilor neînregistrate de fostul Serviciu de Stat  pentru Culte şi ulterior de Ministerul Justiţiei.

Sunt nevoit să constat că scrisoarea care urma să fie trimisă CM al CE trebuia să fie mai amplă şi să se refere la toate capitolele şi aspectele supuse monitorizării, inclusiv cele care rezultă din deciziile interimare sau tranzitorii adoptate la Strasbourg până acum. Acest lucru, din păcate, nu a fost făcut. Nu cunosc pe numele cui anume a fost expediată scrisoarea, în ce formă şi cu ce mesaj însoţitor. Ca reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei în dosarul din 2001, supus în continuare monitorizării, consider că ar fi fost firesc şi util să fiu cel puţin pus la curent cu redactarea şi expedierea unei asemenea scrisori.

Vreau să readuc în atenţia Înaltpreasfinţiei Voastre că în cadrul penultimei audienţe pe care mi-aţi acordat-o în luna august aţi binecuvântat, în prezenţa mea şi a părintelui secretar Ion Cosoi, ca preacucernicia sa să pregătească, împreună cu avocatul Alexandru Postica, informaţiile solicitate prin ultimul meu Raport, astfel încât acestea să fie cât mai bine utilizate la redactarea unei scrisori complete pentru CM al CE. Atunci părintele Ion Cosoi nu a fost deloc entuziasmat de sarcina primită şi a fost de părere că oricum monitorizarea este pe sfârşite, ca ar fi ca şi încheiată, „pusă în ultimul coş”, şi că nu ar avea rost ca Mitropolia să mai intervină. Ceea ce, în mod evident, era fals.

Vă fac cunoscut că pe toată durata de timp de la mijlocul lunii august şi până astăzi, 02 octombrie, părintele secretar Cosoi nu m-a contactat niciodată, direct, telefonic sau electronic, cu toate că datele mele de contact sunt disponibile la cancelaria Mitropoliei Basarabiei şi în documentaţia vărsată de mine la dosar până acum.

Ceea ce mi s-a părut deosebit de grav însă în această situaţie este faptul că, în discuţiile cu mine, atât domnul avocat Alexandru Postica, cât, mai ales, părintele secretar Ion Cosoi au formulat deschis ideea că monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE este pe sfârşite, că trebuie să fie încheiată cât mai grabnic, odată cu înregistrarea parohiilor încă neînregistrate de Ministerul Justiţiei. Poziţia părintelui Ion Cosoi, expusă în termeni clari, s-a rezumat la expresia „monitorizarea nu trebuie să dureze până la a doua venire a lui Hristos”. Cei doi exprimă, de fapt, o poziţie identică celei a Statului Republica Moldova, permanent interesat ca această monitorizare să fie încheiată. Cel puţin, aceasta este o poziţie de menajare a Statului, în detrimentul interesului Mitropoliei Basarabiei.

Folosesc această ocazie pentru a vă face cunoscut dezacordul meu total şi profund cu poziţia exprimată de cei doi privind necesitatea încheierii cât mai grabnice a monitorizării Republicii Moldova de către CM al CE. Am subliniat şi în multe dintre Rapoartele mele anterioare că interesul Mitropoliei Basarabiei este ca această monitorizare să continue cât mai mult posibil, fiind un mijloc eficient de echilibrare a relaţiei noastre cu statul Republica Moldova şi un mijloc util de presiune delicată asupra autorităţilor centrale ale statului. Înaltpreasfinţia voastră cunoaşteţi de câte eforturi a fost nevoie pentru a relua monitorizarea Republicii Moldova de către CM al CE în acest dosar, atunci când ea a fost suspendată, în 2004, ca urmare a informaţiilor trunchiate şi false servite la Strasbourg de către Guvernul Tarlev.

Faptul că părintele Ion Cosoi a neglijat binecuvântarea Înalpreasfinţiei voastre de a-mi prezenta informaţiile pregătite de preacucernicia sa împreună cu domnul avocat Postica, preferând să expedieze la Strasbourg o scrisoare parţială, fără a mă pune cel puţin la curent cu acest fapt, ca să nu muncesc în van în paralel, precum şi consideraţiile celor doi, pe care le găsesc periculoase pentru interesele Mitropoliei Basarabiei, privind falsa necesitate de a încheia monitorizarea Statului de către CM al CE, mă fac să vă solicit oficial o clarificare a situaţiei şi să vă rog respectuos să dispuneţi retragerea părintelui Ion Cosoi de pe relaţia cu CM al CE în dosarul din speţa “Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova” (Hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001). Rugămintea din ultimul Raport scris era de ajutare, nu de înlocuire a mea pe relaţia cu CM al CE.

Consider că orice lipsă de coordonare, de izolare a subsemnatului ca reprezentant mandatat, de interferenţă, suprapunere şi paralelism în acţiuni pe relaţia cu CM al CE dăunează interesului fundamental al Mitropoliei Basarabiei ca monitorizarea Republicii Moldova să continue atât cât va fi posibil.

Atrag atenţia că poziţia exprimată de subsemnatul este consonantă cu punctul de vedere în acest subiect adus la cunoştinţa Patriarhiei Române de către Ministerul de Externe al României în luna mai 2009, în baza informaţiilor furnizate de Reprezentanţa permanentă a României la Strasbourg, cu care am fost într-o permanentă relaţie directă şi cu care mi-am coordonat efectiv orice demers ca prezentat la CM al CE.

Aştept, ca de obicei, decizia şi binecuvântarea Înaltpreasfinţiei voastre.

Al Înaltpreasfinţiei voastre ascultător fiu duhovnicesc,

Vlad Cubreacov

Notă: Nu aș fi publicat textul acestui Raport din 02 octombrie 2009 dacă nu aș fi văzut astăzi, 27 mai 2016, pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei un Comunicat datat cu ziua de ieri și semnat Secretariatul Mitropoliei Basarabiei, Comunicat pe care îl reiau mai jos fără nicio modificare și, deocamdată, fără niciun comentariu. Totodată, pentru o înțelegere adecvată a situației, reproduc mai jos și comentariile subsemnatului făcute pe o rețea de socializare în data de 18 mai 2016 la care se face trimitere expresă în Comunicatul oficial al Secretariatului Mitropoliei Basarabiei.

A) Comunicatul Secretariatului MB:

COMUNICAT DE PRESĂ

Mitropolia Basarabiei este profund dezămăgită de declarația unor persoane, plasate pe rețelele de socializare precum că în anul 2009 ar fi solicitat Comitetului de Miniștri încetarea procedurii de monitorizare pe marginea în cauza ”Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei”. Este foarte trist că autorii acestei dezinformări au menționat numele unor personalități precum IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și alte persoane din aparatul administrative al Mitropoliei Basarabiei, care au preluat în atribuții de lucru procesele juridice administrate cu iresponsabilitate de funcționarii de până la anul 2008 și au încercat să mențină activ procesul în fața Comitetului și care nu sunt sub nici o formă responsabil de decizia Comitetului de Miniștri.

Aducem la cunoștință că deși Rezoluția finală a fost publicată în anul 2010, textul acesteia a fost definitivat în sesiunile de primăvară și toamnă ale anului 2009. Această rezoluție sub nici o formă nu legitimează confiscarea patrimoniului, ea mai mult referindu-se la modificările cadrului legal de înregistrare a Cultelor religioasă și mai puțin asupra aspectelor de proprietate.

Informația că Mitropolia Basarabiei și-a retras pretențiile în fața Comitetului este una falsă și nu corespunde adevărului, acest lucru poate fi demonsatrat prin demersul făcut de IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei către Comitetului de Miniștri prin care s-a insistat asupra continuării monitorizării. Au fost prezentate cazuri de intimidare, hărțuire a preoților din cadrul Mitropoliei de către autoritățile statului, precum și alte probleme, care atestau încălcarea drepturilor enoriașilor și preoților de a se asocia liber.

În ceea ce privește problema patrimoniului – Mitropoliei Basarabiei comunică că niciodată nu a renunțat și nu va renunța la patrimoniul confiscat ilegal de către regimul sovietic. Problema este una de o complexitate majoră, care necesită intervenții în cadrul legislativ, inițierea unor discuții publice, susținerea societății și a partenerilor, după caz inițierea proceselor de judecată.

La moment se implementează o serie de acțiuni capabile să conducă la restituirea patrimoniului bisericesc în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.

Secretariatul Mitropoliei Basarabiei

Pentru conformitate se poate vedea și imaginea Comunicatului așa cum apare el pe pagina oficială de internet a Mitropoliei Basarabiei.

Comunicatul Secretariatului Mitropoliei Basarabiei din 26 mai 2016

B) Comentariile subsemnatului.

Comentariul Vlad Cubreacov pe facebook imagine

Comentariu 2


UN VICARIAT ORTODOX AL AROMÂNILOR ȘI MEGLENOROMÂNILOR DIN GRECIA

Mai 23, 2016
Jurisdictiile canonice in Grecia astazi
O părere generalizată, dar eronată, printre concetățenii noștri, dar și printre străini, este că Biserica Ortodoxă Greacă ar avea jurisdicție canonică peste creștinii ortodocși din întreaga Republică a Greciei. Nimic mai fals. Sub aspectul jurisdicției canonice bisericești avem în Grecia de astăzi exact aceeași situație pe care o aveam în 1905. Regiunile din nordul Greciei de astăzi, așa-zisele ”teritorii noi”, insula Creta și insulele din arhipelagul Dodecanez, dobândite de Grecia în secolul XX[1], se află și astăzi sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol. Este vorba, în principal, tocmai despre teritoriile în care locuiește cea mai mare parte a aromânilor și meglenoromânilor.
Efortul românesc considerabil de susținere a consângenilor aromâni și meglenoromâni din Epir, Pind, Thesalia, Macedonia grecească și Tracia trebuie dirijat către un dialog constructiv și rezonabil cu Patriarhia de Constantinopol, având ca obiectiv decizia oficială și binecuvântarea părintească a acesteia ca în bisericile aromânilor și meglenoromânilor din Grecia să se poată oficia serviciile divine în cele două dialecte materne ale credincioșilor. Rațiuni de ordin pastoral-misionar justifică o asemenea abordare, într-un perfect acord cu dreptul canonic ortodox.
Exprim convingerea că Biserica Ortodoxă Română, care, în secolul XIX și în prima jumătate a secolului XX, a făcut eforturi susținute pentru transpunerea în dialectul aromân și tipărirea la București a edițiilor sinodale ale Evangheliilor și ale mai multor cărți de cult, va avea deschiderea necesară și îi va acorda Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol tot sprijinul pentru ca cele două dialecte istorice ale noastre să poată răsuna din nou în bisericile aromânilor și meglenoromânilor. Am aici în vedere nu doar tipărirea unor ediții sinodale ale cărților de cult, dar și pregătirea de preoți, prin acordarea de burse la seminarele și facultățile de teologie.
Desigur, mergând pe linia precedentelor istorice, i-am am putea înainta Patriarhiei de Constantinopol și propunerea înființării unui Vicariat Ortodox al Aromânilor și Meglenoromânilor din regiunile grecești Epir, Pind, Thesalia, Macedonia și Tracia subordonat direct Patriarhului Ecumenic. Mă gândesc aici la tentativele de acum mai bine de o sută de ani de înființare a unui episcopat aromân[2] în Imperiul Otoman, sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol, așa cum, de principiu, erau de acord autoritățile otomane ale timpului, dar și la exemplul pozitiv, pe care îl avem în România, unde funcționează, în cadrul Patriarhiei Române, pentru necesitățile minorității ucrainene, un Vicariat Ortodox Ucrainean cu sediul la Sighetul Marmației[3], organizat extrateritorial și autonom și dependent direct de Patriarhul României.
În lumea ortodoxă Vicariatele nu sunt conduse de episcopi, ci de protopopi cu rang de Vicari administrativi, deci interesele jurisdicționale ale Bisericilor Autocefale nu sunt în niciun fel afectate. Nu ar trebui să se vadă lezate nici sensibilitățile naționale ale majorităților ortodoxe alogene. Acum câțiva ani Patriarhia Română a admis crearea, în cadrul Episcopiei Dacia Felix din Serbia, a unui Vicariat administrativ al Daciei Ripensis, ca răspuns practic la nevoile reale ale românilor din Valea Timocului. Soluția Vicariatelor este una bună și la îndemână.
Avem noi însă, ca Biserică națională autocefală și mamă spirituală a poporului român, curajul să ridicăm această chestiune acum? Și are oare Patriarhia de Constantinopol maturitatea, deschiderea și bunăvoința necesare, într-o epocă prin definiție a drepturilor omului, pentru satisfacerea unei asemenea cereri îndreptățite național și canonic?
O doză de optimism ne-o dă un precedent pozitiv creat de Patriarhia de Constantinopol, care, în anul 2002, i-a oferit Patriarhiei Române în folosință o biserică[4] pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia, concentrată în special la Istanbul[5], în care preoți din România, fără a încălca jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, oficiază serviciile în limba română și le acordă conaționalilor noștri toată asistența religioasă de care au nevoie.
Un demers al Bisericii Ortodoxe Române în favoarea consângenilor aromâni și meglenoromâni din Epir, Pind, Thesalia, Macedonia grecească și Tracia, supuși astăzi jurisdicției Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, nu Bisericii Ortodoxe Grece, ar putea avea șanse de succes ținând cont și de faptul că, la scara întregii Ortodoxii, doar ierarhi din Patriarhia Română dețin până astăzi titluri arhierești onorifice[6] în cadrul Patriarhiei Ecumenice, ca semn al bunelor relații de încredere și de frățietate autentic creștină dintre Tronurile Patriarhale de la București și Constantinopol.
Același tip de discuții ar trebui purtate și cu Biserica Ortodoxă din Albania, unde ponderea numerică deținută de ortodocșii aromâni, vorbitori ai subdialectului fărșerot, este destul de importantă. În Albania funcționează în prezent doar o biserică în dialect aromân, la Corcea, unde slujește părintele Dumitrache Veriga. Un Vicariat Ortodox al Aromânilor din Albania este mai mult decât necesar. Nutresc convingerea că, pentru diverse motive temeinice, autoritățile albaneze ar saluta o asemenea inițiativă.
Va fi mai greu (dar poate și mai ușor) să se discute cu Biserica Ortodoxă din Macedonia, întrucât aceasta nu are comuniune canonică cu nicio Biserică Ortodoxă din lume, aflându-se în schismă cu Biserica Ortodoxă Sârbă, din 1967, când și-a autoproclamat autocefalia. Cu toate că tocmai statutul de Biserică nerecunoscută canonic al acesteia ar putea înlesni adoptarea unei decizii de înființare a unui Vicariat Ortodox al Aromânilor din Macedonia. Să ne amintim de un precedent interesant: Biserica Ortodoxă Română a fost prima în Ortodoxie care a recunoscut canonicitatea Bisericii Ortodoxe Bulgare, în timpul când Patriarhia Ecumenică refuza să o facă, iar Biserica Ortodoxă Rusă, oricât ar fi fost de atașată ideii panslavismului, nu avea curajul să ia o decizie la nivel oficial. Noi, românii, am avut și curajul, și înțelepciunea de a o face.
Interesele pastoral-misionare ortodoxe, ca și interesul național, cer o asemenea abordare în chestiunea Vicariatelor Aromânilor și Meglenoromânilor din Balcani.
Dar, iarăși ne întrebăm, sunt gata confrații noștri aromâni din Macedonia și Albania (ca și cei din Grecia) să formuleze oficial asemenea revendicări în statele lor, ca să-i putem și noi ajuta?
________________
[1] Biserica Ortodoxă semiautonomă a insulei Creta (cu 9 eparhii), insulele arhipelagului Dodecanez (cu un exarhat și 5 mitropolii), ”noile teritorii” din nord (provinciile Epir, Thesalia, Macedonia Occidentală, Macedonia Centrală și Tracia), în care funcționează, sub jurisdicție constantinopolitană (36 de mitropolii, în frunte cu mitropoliții de Alexandrupolis, Traianopolis și Samotracia; Chios; Didimotika, Orestias și Soufli; Drama; Dryinupolis, Pogogiani și Konița; Edesa și Pella; Elassona; Eleytherupolis; Florina, Prespa și Eordaia; Filipi, Neapolis și Thasos; Grevena; Gumenissa, Axiupolis și Polykastron; Ianina; Ierissos, Sfântul Munte și Ardamerion; Kassandreea; Kastoria; Kitros, Katerini și Platamon; Lagkada; Lemnos și Sf. Eustatie; Maroneea și Komotini; Mithymna; Mytiline; Neapolis și Stavrupolis; Nea Krini și Kalamaria; Nikopolis și Preveza; Paramythia, Philata, Geromerion și Parga; Polyani și Kilkis; Samos și Ikaria; Servia și Kozani; Serres și Nigrita; Sidirokastron; Sisianio și Siatista; Salonic; Veria și Naousa; Xanthi; Zihna și Nevrokopion).
[2] Episcopatul românilor macedoneni. Studiu apărut în ”Voința națională”, decembrie 1896, București, Tipografia ”Voința națională”, 1897.
[3] Vicariatul Ortodox Ucrainean din România (în ucraineană Православний Український вікаріат у Сиготі), înființat la 12 februarie 1990, este o unitate bisericească administrativă cu statut special misionar-pastoral, care are rolul de a coordona viața spirituală a credincioșilor ortodocși ucraineni din România. El exercită o jurisdicție autonomă asupra comunităților etnicilor ucraineni de confesiune ortodoxă din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat organizate în două protopopiate (Sighetul Marmației și Lugoj) și este subordonat direct Patriarhului României.
[4] Biserica cu hramurile Sfânta Parascheva și Sfinții Martiri Brâncoveni din cartierul Hasköy, ctitorie a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu (1692).
[5] Peste 2000 de credincioși români.
[6] Patriarhul României deține și titlul de Locțiitor al Tronului Cezareii Capadociei (al doilea în diptice și primul după Patriarhul Ecumenic în schema ierarhică a scaunelor episcopale ale Patriarhiei de Constantinopol), titlu acordat mitropoliților Ungrovlahiei (Munteniei) la 10 octombrie 1776, iar Mitropolitul Moldovei și Bucovinei deține și titlul de Locțiitor al Tronului Sevastiei Armeniei (al 11-lea în dipticele Patriarhiei de Constantinopol), titlu acordat Mitropoliților Moldovei și Sucevei către jumătatea secolului al XV-lea și păstrat până astăzi.

CATEDRALA ȚMINDA SAMEBA DIN TBILISI

Mai 1, 2016

Catedrala Patriarhala Tbilisi

Catedrala Patriarhală ”Țminda Sameba” (Sfânta Treime) din Tbilisi (105,5 metri înălțime, comparabil cu înălțimea de 110 metri ai viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului din București).

Georgienii sunt un popor preponderent ortodox creștinat în anul 337 și numără astăzi 3,5 milioane de suflete în întreaga lume (dublu față de populația Bucureștiului).

Biserică Ortodoxă Georgiană este autocefală din anul 467 și a dat Ortodoxiei peste 20 000 de sfinți oficial canonizați (de circa 150 de ori mai mult decât sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă Română), cu o medie de un sfânt pe an, față de o medie de un sfânt într-o sută de ani în cazul nostru.

Biserica Ortodoxă Georgiană cuprinde 550 de parohii și 172 de mănăstiri, deservite de circa 1100 de preoți și călugări, în 49 de eparhii. Sfântul Sinod este format din 51 de episcopi, la egalitate cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Prima carte în georgiană a fost tipărită de tipografi români (ipodiaconul Mihail Ștefan și alții) trimiși la Tbilisi de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (circa 1640 – 1650, Iviria/Georgia — 1716, asasinat în Rumelia), Mitropolitul Ungrovlahiei.

Niciun intelectual georgian, nicio publicație sau post de radio și televiziune nu au criticat vreodată proiectul național de edificare a Catedralei Patriarhale din Tbilisi, dimpotrivă acordând sprijin deplin acestui proiect realizat între 1995 și 2004.


DILEMA MITROPOLITULUI VLADIMIR

Aprilie 27, 2016
Preasfințitul Antonie de Orhei (Patriarhia Română) ascultând vorba mitropolitului Vladimir (Patriarhia Moscovei). 27 aprilie 2016, Parlamentul Republicii Moldova.

Preasfințitul Antonie de Orhei (Patriarhia Română) ascultând vorba mitropolitului Vladimir (Patriarhia Moscovei). 27 aprilie 2016, Parlamentul Republicii Moldova.

Un mare și greu semn de întrebare care se ridică drastic în fața mitropolitului Vladimir ca șef al structurii locale a Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii: să conslujească sau să nu conslujească cu Preasfințitul Antonie de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (Mitropolia Basarabiei – Patriarhia Română), căruia rușii nu-i pot găsi pricini și clenciuri oricât ar căuta cu lumânarea ziua în amiaza mare.

Dacă nu ar consluji ar înseamna că se developează încă o dată ca soldat fidel al interesului rusesc. Dacă ar consluji ar demonstra în premieră că recunoaște Mitropolia Basarabiei și dreptul Patriarhiei Române de a-și exercita jurisdicția la răsărit de Prut. În acest al doilea caz ar mai transmite și un semnal către Moscova că nu mai ține cont de indicațiile ei prețioase. Complicată situație. Și simplă în același timp.

Desigur că majoritatea creștinilor din Republica Molodva, printre care mă număr și eu, ar prefera varianta a doua, când mitropolitul Vladimir ar consluji cu Preasfințitul Antonie de Orhei, deschizând astfel un nou orizont geospiritual în Basarabia.

Episcopul Marchel Mihăiescu, numit de Patriarhia Moscovei la Bălți, a declarat anterior că l-ar fi recunoscând pe Preasfințitul Antonie ca episcop ortodox canonic, însa nu va consluji cu Preasfinția sa decât în Romania, niciodată însă în Basarabia, întrucât aceasta, potrivit lui, a ar fi un teritoriu canonic al așa-zisei ”Sfinte Rusii”.

Acum mai bine de cinci ani (ianuarie 2011), într-un interviu acordat lui Savatie (Ștefan) Baștovoi la postul Jurnal TV, mitropolitul Vladimir, anunțând o știre falsă, a declarat: „Mai mult decât atât, noi, aflând acum că se pregăteşte un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei în Republica Moldova, ş-am aflat că este pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu, eu mi-am exprimat în auzul tuturor că eu o să-l primesc, fiind hirotonisit, neoprit de nimeni, de către Patriarhia Română, o să-l primesc în catedrala mitropolitană, o să slujesc împreună cu el, dar cu Preasfinţitul Petru (Înaltpreasfințitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilornota noastră) unica problemă este că el este oprit şi nu am dreptul să coliturghisim împreună, da. Iată aceasta este problema toată. Dar nouă ni se pune problema că el este român, că eu sunt rus şi toate aceste întrebări care nu corespund adevărului”.

Bineînțelesc că mitropolitul Vladimir mințea în 2011.

Să vedem cum va proceda acum, în 2016.


STURZA NU ARE NICI DREPTATE, NICI INIMĂ, NICI MINTE

Decembrie 24, 2015

sturza buzat

Vai de cei fără de lege, care lucrează, depărtându-se de lege!

Isaia 24:16

De aceea prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui; se vor face de ruşine, pentru că n-au izbutit; ocara lor va fi veşnică şi niciodată nu se va uita.

Ieremia 20:11

Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale.

Cartea înţelepciunii lui Solomon 5:1

Se știe de când lumea: oricât te-ai strădui nu faci bici de mătase din anumite materiale și nici creștin de bun simț din sămânța spânzuratului.

Nu aș fi revenit la cazul celui care a împiedicat legalizarea și exercitarea jurisdicției Bisericii Ortodoxe Române la răsărit de Prut dacă nu mă viza personal și negativ, cu nedisimulată desconsiderare, nevoit să facă față întrebărilor despre atitudinea sa ostilă Mitropoliei Basarabiei, numită de el drept ”schismatică” sau ”așa-numită”, dar, de fapt, singura instituție națională interbelică reactivată la noi.

La 23 decembrie 2015 Ion Sturza a fost invitatul Ecaterinei Stratan în emisiunea ”Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1 în calitatea sa de candidat desemnat pentru funcția de premier. În încheierea emisiunii, Sturza s-a văzut constrâns să răspundă întrebărilor jurnaliștilor Ecaterina Stratan și Anatol Golea despre motivele pentru care s-a opus legalizării Mitropoliei Basarabiei.

Errare humanum est sed perserverare diabolicum

Sturza greșește din nou, stăruie în greșală. Am urmărit bâlbâiala acestui ipochimen necioplit cu aere de prinț (ot Pârjolteni), lipsit complet de noblețe, care nu a avut și nu are nici cel mai mic respect nici pentru lege, nici pentru Mitropolia Basarabiei. Mărturisesc că, încercând să-i acord totuși un dram de îngăduință, m-aș fi așteptat ca Sturza să profite de ocazie și să aibă curajul de a exprima un minim regret și să-i prezinte scuze Mitropoliei Basarabiei pentru răul pe care i l-a cauzat ținând-o forțat și ilegal în afara cadrului legal. Ar fi fost un gest elementar de bun simț. Un gest înțelept de reparație și conciliere. Nimic însă de așa ceva! Chiar și la 13 ani de la înregistrarea ei juridică de către comuniștii lui Voronin, Sturza continuă să numească Biserica noastră locală, drept ”așa-numita Mitropolia Basarabiei” și să o hulească fără temei real.  Sturza îi poartă Mitropoliei Basarabiei în continuare un vădit dispreț, insinuând cum că aceasta ar fi ”astăz părăsâtă di toț enoriașâi, undi și undi câte-un rătăcit”, completându-și comentariile pe marginea stării patrimoniale a Mitropoliei Basarabiei cu satisfacție ironică: ”și care astăzi n-are nici catedrală și n-are nici nimic”. Chiar dacă se știe că proprietățile Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia, spoliate de regimul sovietic ocupant, sunt în cea mai mare parte a lor deținute de Guvernul Republicii Moldova a cărui cârmă Sturza a avut-o și pe care o râvnește din nou. Sturza omite să amintească că în 1999, cât era prim-ministru, un coleg al său de partid, ministrul de Interne Victor Catan a fost implicat personal în atacarea și preluarea de biserici ale Mitropoliei Basarabiei și trecerea lor la structura Patrirarhiei Ruse de la Moscova. A se vedea, bunăoară, cazul bisericii Sfântul Nicolae din Chișinău, care servea drept Catedrală provizorie a Mitropoliei Basarabiei. De precizat și faptul că, nefiind înregistrată juridic, Mitropolia Basarabiei nu a putut obține, tocmai pentru acest motiv, niciun teren în proprietate și nicio autorizație de construcție între 1992 și 2002. Abia după 2002, odată cu înregistrarea sa, Mitropolia Basarabiei a purces la construcția a zeci de biserici noi, de la zero, inclusiv 3 care depășesc ca dimensiuni catedrala din Chișinău transmisă de guvern structurii locale a Patriarhiei ruse de la Moscova. Sturza minte. Dar asta nu schimbă realitatea.

Sturza minte

Cât privește numărul credincioșilor sau aderenților Mitropoliei Basarabiei, Sturza minte senin, luându-ne de proști. Numeric, Mitropolia Basarabiei este al doilea cult religios ca mărime în Republica Moldova. Deci, pretextul perfect refutabil al numărului, invocat perfid de către Sturza, cade. Dacă s-ar fi ghidat de această logică defectuoasă, Republica Moldova ar fi trebuit să nu admită niciun alt cult religios în legalitate decât structura locală a Patriarhiei din preajma Kremlinului. Or, se știe, există vreo altele 20 de culte și confesiuni religioase inferioare numeric Mitropoliei Basarabiei, dar care au fost înregistrate înaintea Mitropoliei Basarabiei, unele chiar în timpul ministeriatului lui Sturza. Să precizăm că Legea despre Culte, care era în vigoare în timpul guvernului Sturza, cuprindea o sintagmă grăitoare de la sine și perfect lămuritoare: ”indiferent de numărul de credincioși”…

Am reprezentat timp de ani de zile Mitropolia Basarabiei în instanțele din Republica Moldova și la CEDO. I-am avut alături, în etape diferite, pe avocații Elisei Secrieru și Vitalie Nagacevschi, iar la CEDO pe avocații John Warwick Montgomery (americano-britanic) și Alexandro dos Santos (portughez). Evident, am avut câștig de cauză la Curtea de la Strasbourg și Republica Moldova (a se citi guvernele Ion Sturza și următoarele: Braghiș și Tarlev I) a fost recunoscută ca fiind vinovată de încălcarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului. CEDO, de fapt, a invalidat toate aberațiile pe care le-a vehiculat și le vehiculează în continuare acest arogant și cinic care nu-și ascunde ostilitatea și disprețul față de credincioșii Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia.

Neplăcându-i să i se amintească că a fost neom cu Mitropolia Basarabiei, Sturza este acum nervos, fâstâcit și deranjat că este întrebat despre adversitatea sa față de jurisdicția Patriarhiei Române în Basarabia. În 1999 Sturza formulase și semnase un răspuns rușinos și ticălos pe care mi-l dădea oficial, în scris, la o interpelare pe care i-o adresam ca deputat. Același tip de răspuns, în care numea Mitropolia Basarabiei drept ”grupare schismatică” din cadrul unei inexistente Biserici Ortodoxe din Moldova, il adresa invariabil, chiar el sau subalternii săi, și Mitropoliei Basarabiei însăși. Toate aceste răspunsuri și scrisori ale prințului de Pârjolteni au fost, evident, vărsate la dosarul cauzei Mitropoliei Basarabiei aflate pe rolul CEDO. Ba chiar CEDO le-a reținut ca definitorii pentru poziția Statului Republica Moldova și a venit cu propria sa interpretare pe marginea lor.

Sturza mai păcătuiește prin omisiune atunci când evită să recunoască și că în timpul guvernului său au continuat practicile abuzive ale securiștilor din Ministerul Securității Naționale (condus de colegii săi Fiodor Botnaru și apoi și de Valeriu Pasat, favoritul mitropolitului colonel Vladimir Cantarean) de a-i vizita în parohii, convoca la raion, intimida și ”prelucra” în cel mai brutal mod pe aproape toți preoții Mitropoliei Basarabiei, ca și pe mulți epitropi și membri ai consiliilor parohiale și enoriași, în special de la țară. Sturza știe câte desanturi mixte de polițiști și de popi moscoviți (că altfel nu poți să-i numești) au tăbărât violent în parohiile Mitropoliei Basarabiei, de multe ori cărând preoții și credincioșii noștri, oameni în vârstă de cele mai multe ori, pentru anchete și intimidări, ba chiar și pentru amendări pe la secțiile de poliție. Dacă Sturza a uitat ce politică a promovat el personal și guvernul său contra jurisdicției Patriarhiei Române din Republica Moldova și a credincioșilor care au revenit la ea, să citească Rapoartele anuale ale OSCE și ale Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în statul guvernat de el.

Cinism maxim: Am să vă port pe drumuri…

Ca dovadă că atitudinea ostilă a lui Sturza față de dreptul Bisericii Ortodoxe Române de a avea jurisdicție în RM nu a fost o simplă și nevinovată întâmplare, un simplu accident regretabil, trebuie să fac o mărturisire. În vara anului 1999, pe când era prim-ministru, i-am cerut și am obținut o audiență în biroul său din Casa Guvernului. I-am propus atunci, în calitatea mea oficială de reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei la CEDO, să identificăm o soluție amiabilă a diferendului, astfel încât Republica Moldova să evite condamnarea în justiția europeană. Sturza a declinat categoric propunerea, preferând ca Republica Moldova să piardă procesul, cum s-a și întâmplat. Mi-a aruncat atunci, cu autosuficiență, infatuare și cu cinismul său cunoscut, pe un ton de superioritate, referindu-se la credincioșii Mitropoliei Basarabiei și la periplul lor în justiția europeană: ”Cât sunt eu prim-ministru nu va fi înregistrată nicio Mitropolie a Basarabiei. Judecați-vă la CEDO, plângeți-vă măcar și la Papa de la Roma! Am să vă port pe drumuri ca-n romanele lui Kafka! Nu mai avem ce discuta!”. Atunci am lăsat deoparte orice iluzie și am înțeles că Sturza este nu doar un dușman pe față al intereselor noastre naturale românești, dar și al intereselor legitime europene. Omul era mental și sufletește total în curtea Moscovei, dincolo de ceea ce declara uneori pe la televiziuni sau de la tribune.

Dușmănie antecedentă

Trebuie să menționez că Sturza nu s-a manifestat ostil dreptului Patriarhiei Române de a-și exercita jurisdicția la răsărit de Prut doar când a fost prim-ministru. În guvernul anterior, Ciubuc II, deținând funcția de viceprim-ministru, acesta a votat împotriva înregistrării Mitropoliei Basarabiei, fiind adeptul aruncării ei în afara legii. Vicepremierul de atunci, Valentin Dolganiuc, dar și ministrul Industriei și Comerțului, Ion Tănase, au insistat, săptămână de săptămână, ca pe agenda guvernului să fie inclusă chestiunea înregistrării Mitropoliei. După aceste insistențe firești, cărora vicepremierul Ion Sturza li s-a opus și pe care le-a ironizat, a venit momentul supunerii la vot, momentul adevărului. Astfel, doar doi membri ai guvernului au votat favorabil: Valentin Dolganiuc și Ion Tănase. Toți ceilalați (Ion Ciubuc, Ion Sturza, Nicolae Andronic, Oleg Stratulat, Nicolae Cernomaz, Valeriu Pasat, Nicolae Tăbăcaru, Anatolie Arapu, Valeriu Bulgari, Mihai Severovan, Tudor Leancă, Arcadie Capcelea, Anatol Ghrimalschi, Ghenadie Ciobanu, Eugeniu Gladun, Vladimir Gurițenco, Ion Păduraru, Victor Catan, Tudor Botnaru, Gheorghe Tabunșcic) au fost contra. Acestea sunt atitudini concrete, gesturi publice asumate, nu simple și nevinovate vorbe la repezeală. Stenogramele ședințelor de guvern fixează pentru istorie aceste episoade de antiromânism manifest.

Fiul spânzuratului îi acuză și astăzi pe români de rătăcire…

Sturza, ca să-și justifice cumva atitudinea ostilă față de Mitropolia Basarabiei, încearcă acum, stângaci și ridicol, să rezume fantasmagoric, problema jurisdicției Patriarhiei Române în Republica Moldova la umila mea persoană și, bâlbâindu-se, mă numește ”metropolit”, la unison cu tabăra moscovită deranjată de implicarea mea concretă și eficientă în justiție în favoarea jurisdicție române. Pentru că nu-i întreg și nici curat la suflet, Sturza îi ironizează cu dispreț pe basarabenii care au revenit sub omoforul Patriarhiei Române, numindu-i ”rătăciți”. Asta înseamnă că Sturza ori nu a înțeles nimic din 1999 până acum, ori că înțelege perfect chestiunea bisericească din Basarabia, dar rămâne, așa cum s-a manifestat întotdeauna, pe pozițiile rusești. Precizez special pentru Sturza că în cadrul Mitropoliei Basarabiei am fost reprezentant mandatat în justiție, inclusiv la CEDO și în relația cu autoritățile de stat. Orice altă funcție sau calitate harismatică, administrativă, catehetică, didactică sau de alt ordin mi-a fost străină. Sturza ar fi fost fericit ca Mitropolia Basarabiei să nu fie reprezentată în justiția națională și internațională și în relația cu autoritățile de stat care au discriminat-o și persecutat-o cu o vehemență demnă de o cauză mai bună. Oricât mi-ar invoca numele, ingnobilul și agramatul prinț ot Pârjolteni comite totuși un atac la instituție. Atac la Mitropolia Basarabiei, care nu i-a făcut nici lui, nici nimănui altcuiva vreun rău.

Sturza contra CEDO

Niciodată Sturza nu a fost corect, neutru sau imparțial în chestiunea Mitropoliei Basarabiei, așa cum ar fi trebuit. El a fost un actor implicat de partea intereselor Moscovei și ale Patriarhiei din preajma Kremlinului. El a dovedit că noțiuni ca Dreptatea, Libertatea, Drepturile omului îi sunt complet străine sau că le acceptă doar pentru sine, nu și pentru alții. Nu era și nu este treaba lui Sturza să judece Mitropolia Basarabiei, apartenența, canonicitatea, legitimitatea sau filiația ei. Au rușii o expresie cam grosoloană, dar foarte potrivită pentru modul în care a acționat Sturza: Не твоё собачье дело!, adică: Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala!

Să cităm un pasaj din Hotărârea CEDO în speța Mitropoliei Basarabiei: ”Curtea reamintește că obligația  de neutralitate și de imparțialitate a Statului, așa cum este definită de jurisprudența sa, este incompatibilă cu vreun oarecare drept de apreciere din partea Statului a legitimității credințelor religioase, și că această obligație îi impune Statului să se asigure ca grupurile opozante, chiar provenind din același grup, să se tolereze. În cazul în speță, Curtea estimează că Guvernul, considerând că Biserica petiționară nu ar reprezenta un nou cult și făcând să depindă recunoașterea sa de voința unei autorități bisericești recunoscute, Mitropolia Moldovei, acesta și-a trădat obligația de neutralitate și de imparțialitate. Astfel, este cazul să fie respins argumentul acestuia cum că refuzul de recunoaștere era necesar pentru a apăra legalitatea și Constituția Moldovei” (paragraful 123, Mitropolia Basarabiei și alții contra Republicii Moldova, Strasbourg, 2001).

Omul nedreptății și al fărădelegii…

Mitropolia Basarabiei i-a cerut lui Sturza ca premier doar un singur lucru – să respecte și să aplice legea, să o execute. Nimic mai mult. Nu a cerut favoruri sau privilegii. Ca răspuns, prințul de Pârjolteni a preferat să se plaseze mai presus de lege și, răsuflecându-și buza larg și arogant, să se facă judecătorul Ortodoxiei Românești de la noi. Astfel, el a confirmat că nu este un om al legii, ci unul al fărădelegii și al bunului său plac de îngâmfat. El este omul nedreptății.

Sturza nu a fost și nici nu este fiu al Mitropoliei Basarabiei și vorbește întotdeauna din afara ei. Dar, din interiorul altor structuri.

S-o spunem pe șleau: Sturza stă prost cu Dreptatea. Pe lângă faptul că nu are dreptate, se vede cu ochiul liber că mai e demonstrează și prostie și răutate pe deasupra. Milioanele nu țin loc nici de inimă blândă, nici de minte înțeleaptă.

A fost important ca acest personaj să fie întrebat asupra atitudinii sale față de Mitropolia Basarabiei, a doua comunitate confesională sub aspect numeric la răsărit de Prut, pentru a ști dacă, ajuns eventual în funcție,  va fi corect și dacă va avea deschidere față de ea sau dacă o va obstrucționa ca și în 1999. Sturza ne-a convins că e pus pe obstrucție. Păcat de el și de neamul lui.

Folosesc prilejul pentru a le mulțumi personal jurnaliștilor Ecaterina Stratan și Anatol Golea pentru faptul că i-au adresat lui Sturza întrebări pe subiectul atitudinii sale față de ceea ce el consideră în continuare a fi o ”grupare schismatică”, ”așa-numita Mitropolia Basarabiei”. Pentru politicienii de la noi, unde totul este marcat geopolitic, geoeconomic și geospiritual, Mitropolia Basarabiei are valoare de test. Și Sturza nu a trecut niciodată acest examen simplu.

Sărbători cu bine tuturor celor care au în casă spiritul Crăciunului!

La mulți ani, români! La mulți ani, Mitropolia Basarabiei!

Vlad Cubreacov

Chișinău, 24 decembrie 2015

Post-scriptum: Acest material este o reacție și nu are nicio legătură cu procedurile de formare a Guvernului RM și cu lupta dintre grupurile competitoare. Ca dușman pe față al Mitropoliei Basarabiei și om atașat structurii locale a Patriarhiei ruse de la Moscova, Sturza nu merită, în opinia mea, să conducă executivul de la Chișinău. Precizăm în context că nici Plahotniuc, despre care se vorbește că ar fi pretendent la funcția de premier, nu are nicio legătură cu Mitropolia Basarabiei și ține, probabil ca și Sturza, de structura locală a Bisericii ruse. Totodată, nici președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, contrar celor pretinse în momentul învestirii sale în funcție, nu este fiu duhovnicesc al Mitropoliei Basarabiei, președintele RM făcând parte din așa-zisa ”Mitropolie a Chișinăului și a Moldovei de răsărit”, inspirată de nașul său de cununie (2004) Ion Ciuntu, condusă între alții de nașa sa de cununie Elvira Ciuntu (și nașa mică Ina Ciuntu) și înregistrată de Ministerul Justiției al RM în timpul mandatului său (2014). Structura necanonică din care face parte președintele Timofti este o expresie bisericească a moldovenismului antiromânesc. Președinții și premierii vin și pleacă, Sturzii și Plahotniucii vin și pleacă, Mitropolia Basarabiei însă rămâne.

* * *

Transcrierea fragmentului în care Sturza vorbește despre ostilitatea sa față de Mitropolia Basarabiei, 23 decembrie 2015, emisiunea ”Moldova în direct” la postul public Moldova 1, minutul 58:26 și ulterioarele:

”Ecaterina Stratan: Dar în cazul în care aveți afaceri în România, de ce pe vremea când ați fost prim-ministru ați refuzat să legalizați Mitropolia Basarabiei?

Ion Sturza: Altă întrebare fantastică. Vă mulțumesc frumos. Pentru că am prevăzut că metropolit o să devină Vlad Cubreacov. Pentru că am prevăzut că metropolit o să devină Vlad Cubreacov. Și o să compromită total această idei absolut normalî șî nobilî.

Ecaterina Stratan: Da, dar ați numit-o grupare schismatică!

Ion Sturza: (pauză) Ooo Key!

Anatol Golea: Și domnul Cubreacov nu a devenit. Și a legalizat Mitropolia Basarabiei domnul Voronin.

Ion Sturza: Dacă să fim serioși, bine, domnul Cubreacov, revenind din lunga lui anonimat din cartierul Botanica, pe facebook mi-a adus aminte de acest fapt. Eu am avut un dialog permanent cu ambele Biserici, ș-cu ambele, și cu Română și cea Rusească și una dintre soluțiile și apî textul ista a apărut ca un compromis, pentru că noi am încercat să lăsăm la latitudinea Bisericilor surori rezolvarea acestui caz. Ăăă… Dar un lucru vrau sî vă spun. Esti un lucru mari și mari dureri pintru mini în ci stari s-a transformat așa-numita Mitropolia Basarabiei, care a fost astăz părăsită de toți enoriașii, unde și unde câte-un rătăcit și care astăzi n-are nici catedrală și n-are nici nimic. Și asta eu am spus-o direct și Patriarhului….

Ecaternina Stratan: Dacă puneați mâna, poate era ceva mai bun. Nu cu domnul Cubreacov mitropolit.

Ion Sturza: Cu mitropolitul Cubreacov nu se putea de făcut nimic.

* * *

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

Nr. 1104-1154                  Chișinău                        20 iulie 1999

Comisia parlamentară pentru Drepturile Omului,

Culte, Minorităţi Naţionale şi Comunităţi Externe

Dlui Vlad Cubreacov

Stimate domnule deputat Cubreacov,

După cum aţi fost informat anterior Guvernul Republicii Moldova, conform legislaţiei în vigoare, examinează şi aprobă statutele de organizare şi funcţionare a confesiilor religioase din republică şi nu a centrelor religioase (în cazul de faţă a mitropoliilor).

Formarea structurilor bisericeşti este o chestiune de ordin intern a fiecărui cult.

Mitropolia pe care Dvs. intenţionaţi s-o legalizaţi nu prezintă un cult aparte ci constituie o grupare schismatică în cadrul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, statutul căreia a fost aprobat de către Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr. 719 din 17 noiembrie 1993.

Prin aprobarea de către Guvern a statutului Mitropoliei Basarabiei statul s-ar implica în problemele interne ale cultului ortodox.

Luând în considerare faptul că, începând cu anul 1995 între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română permanent se duc tratative în vederea aplanării conflictului canonic între cele două mitropolii, considerăm că, examinarea statutului Mitropoliei Basarabiei nu poate avea loc până nu va fi găsit un model reciproc acceptabil de soluţionare a conflictului existent, pe cale bisericească.

Prim-ministru al Republicii Moldova                          ION STURZA

––––––––––––––––––––––––––

Casa Guvernului, MD-2033, Chișinău, Republica Moldova

Telefon: +373-2-237795, Fax: +373-2-242696

sturza schismatic


BISERICA ROMÂNĂ A CONTRIBUIT ENORM LA MAREA UNIRE

Noiembrie 27, 2015

Academia Romana

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, la sesiunea solemnă a Academiei Române, consacrată Zilei de 1 decembrie 1918, Ziua Națională a României, 27 noiembrie 2015

PF Daniel la Academia Romana

Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor provinciilor românești într-un stat român unitar, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, Basarabia și Bucovina.

Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire, implicându-se în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate națională.

În timpul Războiului din perioada 1916-1918, mai mult de 250 de preoți ortodocși români au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alții au fost luați prizonieri şi deportați. Peste 200 de călugări şi călugărițe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute de preoți au fost anchetați, jefuiți sau alungați din parohiile lor de către inamic, alții au murit împușcați în teritoriile ocupate de trupele germane. În Transilvania, 150 de preoți au fost aruncați în închisorile maghiare, unii fiind condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare. Alți peste 200 de preoți au fost deportați în vestul Ungariei, în județul Șopron, unde au trăit în condiții inumane până la eliberarea lor în 1919 de către trupele române[1].

În ceea ce privește evenimentul însuși al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1228 de delegați oficiali din Adunarea Națională Constituantă au fost şi mulţi slujitori ai Bisericii. Cele două Biserici româneşti din Transilvania (ortodoxă şi greco-catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor (consiliilor eparhiale) ortodoxe şi ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanți ai studenţilor teologi, la care se adaugă numeroşi alţi preoţi sosiţi în fruntea păstoriţilor lor, veniţi să pecetluiască dorinţa de veacuri a strămoşilor români de a trăi neasupriți, într-o singură ţară. În Marele Sfat al naţiunii române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleși, de asemenea şi slujitori ai Bisericii, iar episcopul ortodox român de Caransebeș, Miron Cristea, viitorul Mitropolit Primat (1919) şi apoi Patriarh al României Mari (1925), şi episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleși în delegația de patru persoane care a prezentat Actul Unirii Regelui Ferdinand, la București.

Acum, la aniversarea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, dorim să exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor făuritorilor actului măreț al istoriei noastre pentru care au luptat moșii şi strămoșii noştri, ştiind că unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi jertfelnice, spirituale şi materiale, de afirmare a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

Pentru toate binefacerile Marii Unirii, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime şi pomenim cu recunoștință pe toţi eroii români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român. Este semnificativ faptul că Sfânta Treime este hramul catedralelor din marile orașele transilvănene care au militat pentru Unire: Sibiu, Blaj, Alba-Iulia şi Arad, deoarece Sfânta Treime devenise simbolul dorinţei de unitate într-un singur stat al celor trei mari provincii româneşti: Țara Românească, Moldova şi Transilvania.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria  să păstrăm şi să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1]Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.

sursa: basilica.ro 


20 CONTRA 1 SAU O STATISTICĂ INTERESANTĂ ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC DE RĂSĂRIT

Aprilie 8, 2015

Kiril cu Putin 1Oho! Papa? Și câte divizii are acesta?

Iosif Stalin către premierul francez Pier Laval, mai 1935

În ultimul sfert de secol, Patriarhia Moscovei a hirotonit 20 de arhierei dintre români sau pentru români, iar Patriarhia Română doar 1 arhiereu. Asta spune mult despre ei și spune mult despre noi.

Din cei 20 de arhierei hirotoniți de Biserica Rusă:

1 a trecut în altă jurisdicție (Petru Păduraru),

1 a decedat (Dorimedont Cecan),

3 au fost transferați în afara spațiului românesc (Vichentie Moraru, Iustinian Ovcinnikov, Onufrie Berezovski),

3 au fost desemnați în afara spațiului românesc (Ambrozie Munteanu, Irineu Tafunea, Teodosie Gaju). Aceștia ar putea fi transferați oricând în Basarabia istorică sau nordul Bucovinei.

În prezent, Patriarhia Moscovei dispune de o rețea de 12 ierarhi pe pământ românesc.

Patriarhia Română are în același spațiu doar 2 ierarhi, dintre aceștia 1 fiind primit în jurisdicție (Petru Păduraru) și 1 hirotonit în anul 2014 (Antonie Telembici).

Lipsa unui al treilea ierarh român în Basarabia împiedică formarea Sinodului Mitropoliei Basarabiei, prevăzut de Statutul de organizare și funcționare a acesteia. Totodată, în Mitropolia Basarabiei există 7 scaune episcopale vacante. Chiar dacă aceste 7 scaune vacante ar fi completate, Patriarhia Română ar rămâne în inferioritate numerică în raport cu Patriarhia Moscovei, uzurpatoarea jurisdicțională din spațiul nostru etnic de răsărit.

Episcopi hirotoniți de Patriarhia Moscovei pentru românii sau dintre românii din prizonieratul său canonic (RU) în ultimii 25 de ani:

  1. Vladimir Cantarean, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Chișinău (RU)
  2. Onufrie Berezovski, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Cernăuți, Kiev (RU)
  3. Petru Păduraru, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, exarh, Bălți, Chișinău (RU, RO)
  4. Vichentie Moraru, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Tighina, Ekaterinburg, Tașkent (RU)
  5. Dorimedont Cecan, episcop, Edineț (RU)
  6. Anatolie Botnari, episcop, Cahul și Comrat (RU)
  7. Iustinian Ovcinnikov, episcop, apoi arhiepiscop, Tiraspol, Elistinsk și Kalmâcia (RU)
  8. Petru Musteață, episcop, Nisporeni (RU)
  9. Marchel Mihăiescu, episcop, Bălți și Fălești (RU)
  10. Nicodim Vulpe, episcop, Edineț (RU)
  11. Sava Volkov, episcop, apoi arhiepiscop, Tiraspol (RU)
  12. Ambrozie Munteanu, episcop, Neftekamsk și Birsk (RU)
  13. Irineu Tafunea, episcop, Orsk și Gaisk (RU)
  14. Victor Bâkov, episcop, Arțiz (RU)
  15. Alexei Groha, episcop, Cetatea Albă, apoi Balta și Ananiev (RU)
  16. Meletie Egorenko, episcop, apoi arhiepiscop, Hotin, Cernăuți (RU)
  17. Evsevie (Eusebiu) Dudka, episcop, Hotin (RU)
  18. Longhin Jar,  episcop, Bănceni (RU)
  19. Teodosie Gaju, episcop, Bișkek și Kârgâzstan, apoi Isilkul și Russkaia Poliana (RU)
  20. Ioan Moșneguțu, episcop, Soroca (RU)

Episcopi hirotoniți de Patriarhia Română pentru Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța (RO) în aceeași perioadă:

  1. Antonie Telembici, episcop, Orhei (RO)

Alți episcopi hirotoniți de Patriarhia Rusă dintre basarabenii neromâni pentru slujire în afara Basarabiei și Bucovinei (RU) în aceeași perioadă:

  1. Dionisie Constantinov, episcop, Șepetovka și Slavutsk (reg. Hmelnițk, Ucraina), etnic găgăuz, retras la 23 decembrie 2014 (RU)

Retragerea benevolă a acestui episcop, născut la 7 iulie 1960 la Ceadâr-Lunga, este pusă de către mulți observatori în legătură cu intenția Patriarhiei Moscovei de creare a unei episcopii găgăuze sau găgăuzo-bulgare în sudul Basarabiei istorice, de ambele părți ale frontierei actuale dintre Republica Moldova și Ucraina.


PREASFINȚITUL ANTONIE DE ORHEI (repere biografice)

Mai 27, 2014

PS Antonie Orheianul binecuvantare

Preasfințitul Episcop Vicar Antonie de Orhei (în lume – Anatolie Telembici) s-a născut la 29 mai 1963, în satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi (fostul judeţ Tighina) din părinții Metodie și Teodora. Între anii 1970 și 1980 a urmat cursurile școlii medii de cultură generală din satul natal. În anii 1980-1981 a lucrat ca muncitor în gospodăria agricolă din aceeași localitate. Între 1981 și 1987 și-a continuat studiile la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, Facultatea Igienă şi Epidemiologie, pe care a absolvit-o cu gradul de licenţiat în medicină. Între anii 1987 și 1990 a profesat ca medic igienist-epidemiolog la Staţia Sanitar-epidemiologică din oraşul Anenii Noi. În anul 1990 a fost admis ca student la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”, pe care a absolvit-o în 1994 cu titlul de licenţiat în Teologie Ortodoxă Pastorală. Între anii 1995 și 1999 a activat în calitate de redactor-şef al revistei „Alfa şi Omega” din Chişinău, sub autoritatea spirituală a Mitropoliei Basarabiei. În aceeași perioadă (1995-1999) a exercitat funcția de consilier al Mitropoliei Basarabiei cu probleme de învăţământ teologic, fiind membru al Comisiei Mitropoliei Basarabiei pentru selectarea candidaţilor din Republica Moldova la studii teologice (seminar şi facultate) din cuprinsul Patriarhiei Române. În 1995 a fost reprezentant al Mitropoliei Basarabiei, alături de alții, în procesul intentat Guvernului Republicii Moldova, la Curtea de Apel a RM, pentru admiterea în legalitate. În anul 1998 urmează studii de teologie şi ecumenism la Institutul Ecumenic de la Bossey-Geneva, Elveţia, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu. Între anii 1997 și 2001 a fost copetiţionar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Strasbourg) în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”, alături de Înaltpreasfințitului mitopolit Petru Păduraru și ceilalți membri ai Consiliului Eparhial, clerici și mireni. În perioada 1999-2006 a predat cursul „Istoria vechii literaturi creştine” la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universtităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (catedra Istorie universală), iar în perioada 2003-2006 a predat cursul „Educaţia moral-spirituală” la Facultatea Pedagogie a aceleiași Universtități (catedra Pedagogia învăţământului primar). În 1997 a fost distins cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu. La 6 ianuarie 2011 a fost tuns în monahism, de către ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chşinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, primind numele de Antonie, iar la 7 ianuarie 2011 a fost hirotonit întru ierodiacon de către Mitropolitul Basarabiei. La 4 martie 2012 a fost hirotonit întru ieromonah de către ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chşinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. În perioada 2003-2014 a fost redactor-şef al revistei „Misionarul” a Mitropoliei Basarabiei. A publicat mai multe studii, articole și interviuri în revistele „Alfa şi Omega”, „Luminătorul”, „Ţara”, „Făclia”, „Învierea”, „Datina creştină” și „Misionarul”. La 21 mai 2014 a fost ridicat în treapta de arhimandrit, iar la 22 mai 2014 Sfântul, Marele și Îndreptătorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, cu 37 de voturi din totalul de 42 exprimate, în postul vacant de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, primind titulatura „Antonie de Orhei“. La 24 mai 2014, a fost hirotonit Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului din Mitropolia Basarabiei în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală din București de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu următorii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop Administrator al Episcopiei Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal și Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Arhiepiscop ales al Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.


EPISCOP VICAR PENTRU MITROPOLIA BASARABIEI HIROTONIT LA PATRIARHIA ROMÂNĂ

Mai 24, 2014

PS Antonie1

PS Antonie2

Părintele Arhimandrit Ipopsifiu Antonie Telembici a fost hirotonit astăzi, 24 mai 2014, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului din Mitropolia Basarabiei în cadrul Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala Patriarhală din București.

PS Antonie3

PS Antonie4

PS Antonie5

PS Antonie6

Sfânta Liturghie și hirotonia au fost oficiate de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu următorii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop Administrator al Episcopiei Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal și Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Arhiepiscop ales al Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

PS Antonie7

PS Antonie8

PS Antonie9

PS Antonie10

PS Antonie11

PS Antonie12

Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei a fost ales ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului joi, 22 mai, în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar vineri seară, 23 mai, după slujba Vecerniei, a avut loc ipopsifierea sau rânduiala chemării la această treaptă a slujirii.

PS Antonie13

PS Antonie14

PS Antonie15

PS Antonie16

PS Antonie17

În cadrul slujbei de hirotonie întru arhiereu de astăzi Arhimandritul Antonie Telembici a răspuns întrebărilor Preafericirii Sale și ierarhilor prezenți printr-o mărturisire de credinţă. În continuarea slujbei, candidatul a fost hirotonit episcop primind veșmintele specifice: sacosul, omoforul, engolpionul, crucea şi mitra.

PS Antonie21

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în calitate de secretar al Sfântului Sinod, a citit Actul Patriarhal prin care noul ierarh a fost recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, cu titulatura de Orhei.

În continuare, Patriarhul României i-a dăruit noului Episcop-vicar mantia şi toiagul, însemne ale slujirii arhiereşti, iar Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei a binecuvântat credincioșii în noua sa demnitate.

PS Antonie18

PS Antonie19

PS Antonie20

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit în cuvântul său despre importanța postului de episcop-vicar în Eparhia Chișinăului din Mitropolia Basarabiei, urându-i succes ierarhului în misiunea pe care o are de îndeplinit: „Această hotărâre a Sfântului Sinod, așa cum s-a spus în Actul Patriarhal de confirmare a alegerii Sfântului Sinod, a fost motivată de nevoia pastorală de a intensifica activitatea pastoral-misionară în Mitropolia Basarabiei. De asemenea, așa cum s-a adăugat, Înaltpreasfințitul are nevoie de un ajutor din când în când, mai ales când e vorba de a săvârși slujbe în două locuri diferite. În general, clerul și credincioșii doresc ca arhiereul să vină cât mai des în mijlocul lor. Felicităm pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Petru pentru această propunere. Dorim Preasfințitului Episcop-vicar Antonie de Orhei multă sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pe care o va desfășura sub îndrumarea directă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Petru”.

PS Antonie22

Noul ierarh a fost ales de Sfântul Sinod la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Acesta i-a mulțumit Patriarhului României pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului: „Eu am fost hirotonit, așa cum știți, de Preafericirea Voastră la 1 septembrie 1990. Astăzi ați săvârșit un alt eveniment, o împlinire a Bisericii noastre și a Mitropoliei Basarabiei. Vă mulțumim mult pentru ajutorul oferit Mitropoliei Basarabiei. De asemenea, mulțumim părinților ierarhi care sunt de față”.

„Recunosc că am primit această misiune cu o anumită teamă, dar și cu credință, cu nădejde că Bunul Dumnezeu mă va ajuta să fiu un slujitor bun în grădina Domnului, iar roadele mele să fie spre slava Bisericii lui Iisus Hristos. Înțeleg că activitatea mea va fi să sprijin cât îmi stă în putere, așa cum am făcut-o și până acum, pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Petru. Rog pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să se roage pentru românii din Republica Moldova, pentru pacea noastră, pentru buna înțelegere și pentru mai multă dragoste”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

PS Antonie23

Născut în anul 1963 în localitatea Hârbovăţ, raionul Anenii Noi din Republica Moldova, Preasfințitul Părinte Antonie Telembici a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi (1994). Din anul 1995 şi până în prezent, acesta a îndeplinit responsabilităţi administrative, misionare, culturale şi mediatice în Mitropolia Basarabiei.

VIDEO I

VIDEO II

sursa: basilica.ro


PREASFINȚITUL ANTONIE ORHEIANUL, EPISCOP VICAR AL ARHIEPISCOPIEI CHIȘINĂULUI

Mai 24, 2014

Intensificarea lucrării pastoral-misionare în Mitropolia Basarabiei

PS-episcop-vicar-Antonie-de-Orhei

Arhimandritul Antonie Telembici din Chişinău a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, post ce până în prezent a fost vacant. Alegerea a avut loc în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ce s-a întrunit joi, 22 mai, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa patriarhală.

Sesiunile de lucru ale şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au continuat în după-amiaza zilei de joi, 22 mai. În cadrul lor, după cum ne informează Biroul de presă al Patriarhiei Române, Sfântul Sinod a ales în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, pe preacuviosul părinte arhimandrit Antonie Telembici. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului va avea titulatura „Antonie de Orhei“.

PS-episcop-vicar-Antonie-de-Orhei1

După alegerea Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului cu 37 de voturi din totalul de 42 de voturi exprimate, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe preacuviosul părinte arhimandrit Antonie Telembici. „Vă felicităm şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă ajute în lucrarea nouă pe care o începeţi, de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. Sfântul Sinod a apreciat bogata activitate pe care aţi desfăşurat-o până în prezent, pregătirea frumoasă pe care o aveţi din punct de vedere teologic, şi nu numai, şi avem o speranţă că veţi fi un bun ajutor Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Petru, care v-a recomandat şi care de multă vreme a constatat activitatea şi capacitatea preacuvioşiei voastre de a fi un bun misionar, mai ales în ceea ce priveşte revistele bisericeşti şi ca responsabil media. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi mult ajutor. Aveţi un nume frumos, al Sfântului Antonie cel Mare, care este mare rugător în ceruri pentru noi toţi, pentru monahi, şi, în acelaşi timp, aveţi de desfăşurat o lucrare foarte necesară acolo. Cunoaşteţi bine situaţia din Mitropolia Basarabiei, care foarte adesea se confruntă cu unele piedici în lucrarea ei misionară, dar care se bucură că mulţi dintre tinerii care au studiat teologia în România sunt de mare nădejde în lucrarea misionară, pastorală, culturală din Mitropolia Basarabiei“, a precizat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

PS-episcop-vicar-Antonie-de-Orhei2

După cuvântul de felicitare al Preafericirii Sale, noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a mulţumit Sfântului Sinod. „Vă mulţumesc pentru încrederea acordată. Rog pe Bunul Dumnezeu să îmi ajute să fiu într-adevăr un ostenitor cu roade bogate în grădina Domnului şi mă angajez ca toate puterile mele, cele fizice şi cele sufleteşti, să le pun spre prosperarea Ortodoxiei, şi în mod special a Bisericii Ortodoxe Române în spaţiul jurisdicţional al Mitropoliei Basarabiei. Sunt conştient de misiunea care îmi stă în faţă, de obstacolele care eventual pot apărea în spaţiul nostru dificil al Republicii Moldova, dar nădăjduiesc în ajutorul Bunului Dumnezeu că le vom depăşi, îndrumaţi de Preafericirea Voastră şi de părinţii din Sfântul Sinod care iubesc Basarabia. Mă voi strădui, Preafericite Părinte Patriarh, să fiu un ostenitor şi să nu deznădăjduiesc hotărârea Sfântului Sinod. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!“, a spus părintele arhimandrit Antonie Telembici.

De asemenea, arhimandritul Antonie a mai precizat că iniţial a dorit să refuze această chemare de slujire din treapta de episcop, din cauza marii responsabilităţi, dar, în urma cugetării şi rugăciunii, a răspuns afirmativ chemării Bisericii. „Avem obligaţia să slujim Biserica, şi în special Biserica Ortodoxă Română, indiferent în ce treaptă ne cheamă Sfântul Sinod. Nu este simplu, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduiesc să duc la bun sfârşit misiunea aceasta frumoasă şi înaltă la care am fost chemat.“

Născut în anul 1963 în localitatea Hârbovăţ, raionul Anenii Noi din Republica Moldova, părintele arhimandrit Antonie Telembici a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi (1994). Din anul 1995 şi până în prezent, părintele Antonie Telembici a îndeplinit responsabilităţi administrative, misionare, culturale şi mediatice în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

sursa: ziarullumina.ro


PE URMELE MISIONARILOR BASARABENI DIN JAPONIA SECOLULUI XIX (VIDEO)

Martie 14, 2014

CUVIOSUL ROMÂN ANATOLIE TIHAI EVOCAT DE CONTEMPORANII SĂI

Martie 7, 2014
Preotul Pavel (Takuma) Sawabe

Preotul Pavel (Takuma) Sawabe

Biografie a Cuviosului român Anatolie Tihai scrisă de japonezi și predica părintelui Pavel Sawabe ținută la primul parastas oficiat în Japonia în memoria misionarului român 

Scurtă biografie a răposatului Părinte Învățător Anatolie 

Fostul arhimandrit și Învățător Anatolie s-a născut la 23 noiembrie 1838 în sudul Rusiei, în orașul Hotin din gubernia Basarabia. Tătăl său, Dimitrie Fiodorovici Tihai, și mama sa, Elisabeta Chimovna, au avut mai mulți frați și surori, dar dintre aceștia toți, ei au fost cei mai evlavioși și blânzi. Anatolie a fost primul fiu al unor asemenea oameni. În aceeași lună, în ziua a treizecea, preotul Petru Cernov l-a botezat cu numele de mirean Alexandru.

Îndată după absolvirea seminarului teologic a fost tuns în monahism în Sfântul Munte Athos, iar apoi s-a înscris la Academia Teologică din Kiev. Și-a încheiat studiile peste patru ani și la 30 august 1871 a primit gradul științific de candidat în științe teologice. În primăvara anului 1872 a venit în țara noastră, având marea obligațiune a misionarismului în Japonia. Din acel moment el a slujit Biserica Ortodoxă cu multă tragere de inimă, dovadă fiind și faptul că la 24 aprilie 1876 a fost distins cu ordinul Sfânta Ana de gradul III de către Împăratul Rusiei Alexandru al II-lea. Cunoștințele i-au fost recunoscute prin alegerea sa, la 2 aprilie 1882, ca membru al Societății Arheologice a Academiei Teologice din Kiev.

Un crâmpei din viața sa ni-l arată pe Învățător pe când conducea Școala teologică de pe lângă biserica din Hakodate. Era îndată după restaurarea epocii Meiji și elevii din acea vreme erau needucați și sălbatici și nu-și aranjau gheta (saboți niponi – nota traducătorului). În fiecare dimineață însă toate gheta erau aranjate frumos. La început elevii credeau că gheta sunt aranjate de către servitor. Însă, într-o noapte, unul dintre elevi a trebuit să iasă pentru sine afară și a văzut că cineva aranjează gheta. S-a dovedit că acela era părintele Anatolie, iar a doua zi de dimineață acest elev le-a poverstit celorlalți că nu servitorul, ci Învățătorul părinte este cel care aranjează gheta. După asta elevii au început să-și scoată încălțămintea cu grijă. Trebuie să spunem că acesta a fost un semn de neașteptată atenție din partea unui străin proaspăt sosit în Japonia. Dar anume aceasta a fost metoda pedagogică a părintelui Învățător și asemenea episoade sunt multe.

În data de 3 a lunii trecute, în biserica din Surugadai (catedrala Nikorai-do – nota traducătorului) părintele Sawabe a rostit o cuvântare în timpul parastasului pentru fostul Învățător Anatolie. Parastasul a fost oficiat de părintele Sawabe (Pavel Takuma Sawabe – nota traducătorului), dar a fost comandat de Miakawa Magojiro:

”Astăzi am săvărșit parastasul pentru răposatul părinte Învățător Anatolie, căruia îi suntem foarte îndatorați. Cineva trebuie să spună cum a slujit Învățătorul nostru Biserica Ortodoxă a Japoniei și ce a realizat. Bineînțeles că astăzi în Biserica noastră sunt oameni meșteșugiți la vorbă, dar eu sunt cel care, mai mult decât alții, am avut parte de binefacerile și dragostea părintelui Învățător Anatolie, căci din prima și până în ultima zi eu am fost cel care am împărtășit cu părintele Învățător aceleași scopuri și am împărțit aceleași osteneli, de aceea mi s-a spus: ești cel mai potrivit să vorbești despre părintele Învățător Anatolie.

Înainte de a vorbi despre biografia părintelui Învățător Anatolie, trebuie să spun în ce stare se afla Biserica Japoniei atunci când Învățătorul a venit în Japonia. Biserica exista încă dinaintea sosirii sale în Japonia. Atunci actualul episcop a mers pentru scurtă vreme în Rusia, de unde a revenit în Japonia, iar în anul următor părintele Anatolie a venit în Japonia. În acea vreme credincioșii Bisericii noastre erau cei din biserica din Hakodate și ei credeau că ar trebui să studieze științele rusești și, cu binecuvântarea episcopului, învățau limba rusă. Eu eram împotriva unei asemenea abordări. Am insistat ca să înființăm o misiune cât mai repede posibil. Și iată că până la urmă părerea mea a ieșit învingătoare și am hotărât cu toții că Învățătorul Nicolae trebuie să se mute la Tokio pentru o bună desfășurare a activității misionare. Atunci 4 sau 5 persoane au hotărât să se întoarcă la Senday pentru activitatea misionară. Eu am mers la Tokio pentru a găsi o casă pentru episcop. Dar eu nu sunt prea bun la lucruri din astea și nu am putut găsi o casă potrivită. Anume în acea vreme domnul Ono venise la Tokio cu treburi legate de nepoata sa și l-am rugat să găsească el o casă, iar eu între timp să mă ocup de misiune în Senday, chiar dacă timpul nu-mi îngăduise să obțin pentru asta aprobarea episcopului. Și iată așa, cu de la sine putere, am făcut înde noi schimb de obligații. Anume în acea vreme sosise în Japonia părintele Anatolie. La Senday am fost foarte binevenit. Pe durata unei singure luni de ziele am avut 112 sau 113 botezuri. Anume acești oameni sunt astăzi în Biserică asemenea unor mari sensei (oameni învățați – nota traducătorului). Părintele Învățător Anatolie a mers la Hakodate, iar până la urmă s-a găsit la Tokio o casă potrivită pentru episcop. Și episcopul l-a lăsat la Hakodate pe Anatolie, care încă nu cunoștea limba niponă, iar el s-a mutat la Tokio. Pe când eu m-am ocupat sârguincios de misiune la Senday și am fost băgat la închisoare. Ceva asemănător avusese loc și la Hakodate. Peste 4-5 zile după cele întâmplate la Senday, și la Hakodate au fost neplăceri din partea autorităților locale. Și iată că părintele Învățător Anatolie, care încă nu cunoștea limba niponă, nu cunoștea societatea japoneză și care nu avea pe nimeni ca să-l ajute, a întâmpinat mari greutăți. S-a găsit însă un oarecare Alexandru care să-l ajute în această situație neplăcută. Părintele Învățător Anatole a avut un caracter atât de neînfricat, încât era imposibil să-l cuprindă teama. Chiar și în vremurile grele el a lucrat ca de obicei. În timpul acestor neplăceri el a găsit o soluție și credincioșii au fost încântați de acest fapt. Cât despre situația episcopului, se spune că eu, aflându-mă în închisoare, mă puteam considera fericit și, la drept vorbind, am fost fericit în comparație cu el, care, îmi spusese domnul Ono, neavând unde să locuiască în Tokio, era nevoit uneori să înopteze în câte vreo casă părăsită. Iar domnul Ono nu avea pe ce să se culce, de aceea de câteva ori s-a culcat pe cufăr. Îmi pare rău că nu pot spune cu exactitate în ce lună și în ce an s-a întâmplat asta. A trebuit să mă pregătesc în grabă pentru a ține această cuvântare și nu am putut aduna date precise. Peste aproximativ patru luni eu am fost eliberat din închisoare și am mers la Tokio pentru a mă întâlni cu episcopul. Episcopul s-a bucurat nespus, iar eu, cu această bucurie, am revenit la Hakodate, unde m-am întâlnit cu Învățătorul Anatolie și, iată, de atunci am fost tot timpul împreună cu sfinția sa.

Cât despre aportul Învățătorului Anatolie, spre deosebire de episcop, este greu să găsim o realizare admirabilă sau măreață, pentru că, la drept vorbind, Biserica noastră a fost înființată de episcop, care o și conduce până în ziua de astăzi, și de aceea totul a depins de episcopul Nicolae și nu de Învățătorul Anatolie. Altfel spus, Învățătorul Anatolie a fost asemenea unei mame în familie. Cu alte cuvinte, în timp ce episcopul a fost stăpânul incontestabil al familiei, Învățătorul Anatolie ne-a fost ca o maică mult preaiubitoare. De aceea nu ni se arată meritele admirabile ale Învățătorului Anatolie. De fapt, așa și trebuie să fie. Când scriem istoria, noi scriem adesea despre faptele capului familiei, dar arareori scriem despre faptele mamei, dar, de fapt, meritele mamei în rezolvarea trebuirilor interne ale familiei sunt foarte importante. Lucrarea Învățătorului a fost o lucrare în sânul familiei. Preoții și misionarii mai în vârstă vor fi cu toții de acord cu această părere. Este  însă de luat în seamă faptul că în timp ce la Tokio nu se săvârșise încă nicio slujbă bisericească, la Hakodate acestea se țineau de mult. Și asta pentru că la Hakodate fuseseră create condițiile prielnice pentru ca slujbele bisericești să poată fi ținute. Când episcopul s-a mutat în acea încăpere care ne amintește de o casă cu stafii,  la Tokio, în cartierul Surugadai, erau doar câteva căscioare, nu exista loc de închinare, pe când la Hakodate exista deja o biserică în care slujbele se țineau în limba rusă. Atunci însă nu existau citeți ruși în strană. De aceea, anume eu am fost citeț. Au fost foarte multe întâmplări interesante din acea perioadă, despre care nu voi aminti aici, căci acestea le sunt cunoscute tuturor. Mai întâi eu am tradus primul răspuns ”Doamne, miluiește!” în limba niponă, iar apoi m-am străduit să traduc textul întregii cântări din rusă în japoneză și a devenit cu putință să cântăm în japoneză. Apoi însă a venit Iacob-san (Tihai- nota traducătorului). El a pus pe note cuvintele japoneze și astfel am avut o cântare adevărată. Înante noi cântam rusește prima frază din Heruvic, pe care o scrisesem cu alfabetul katakana și astfel cântam. Când au intrat în biserica noastră niște marinari ruși debarcați de pe corăbiile de război și au auzit această frază, au râs cu poftă. Învățătorul părinte Anatolie își aducea întotdeauna aminte despre această întâmplare, însă întotdeauna spunea: ei, ce să-i faci? Și astfel, noi ne-am descurcat în orice situație. Nu de mult a sosit aici un arhiepiscop grec și s-a rugat și probabil că nu ați înțeles acele cuvinte. Noi avem însă experiența ținerii slujbei bisericești în limba greacă. Odată a sosit un vapor la Hakodate și printre marinari erau și greci. Ei ne-au rugat să ținem o slujbă în limba greacă. Și noi nu am știu cum să procedăm. Învățătorul părinte Anatolie ne-a spus: eu voi rosti rugăciunile în limba greacă, iar voi, citeții, puteți să răspundeți grecește ”Doamne, miluiește!”, ”Ție, Doamne!” și ”Amin!”. Eu nu cunosc nici limba rusă și nici limba greacă, dar sunt obișnuit să acult limba rusă și știu când trebuie să spun răspunsurile, însă în greacă nu știu deloc. Mai mult, Învățătorul părinte Anatolie a citit rugăciunile în limba greacă, iar eu nu am înțeles când trebuie să răspund cu ”Doamne, miluiește!” și de aceea am spus ”Ție, Doamne!”, dar și ”Amin!” pe dibuite. Liturghia însă continua, iar eu am spus ”Amin!” și tot așa de vreo patru ori. Atunci, Învățătorul părinte Anatolie m-a oprit și mi-a spus: Gata, de-acuma ajunge! Așa era caracterul Învățătorului părinte Anatolie, care nu-și făcea griji din cauza oricărui mărunțiș. Pe de altă parte, însă, Învățătorul părinte Anatolie dacă începea un lucru, nu se mai oprea, asemenea picăturii care cade des, și, până la urmă, a devenit posibil să săvârșim liturghia în japoneză.

La un an după neplăcerile pe care le-am avut cu autoritățile din Hakodate, eu și cu părintele Anatolie am mers la Tokio. Era în ziua de 18 ianuarie, o mare sărbătoare. Dacă am fi fost în Hakodate, am fi săvârșit negreșit sfânta liturghie. Dar s-a confirmat presupunerea noastră că la Tokio nu va fi nicio liturghie. De ce? Pentru că cei de la Tokio erau prinși cu învățătura, întrucât îi convocaseră pe elevi și nu mai era loc unde să se poată sluji. Când Învățătorul părinte și-a încheiat treburile și s-a întors la Hakodate, el a ales 6 sau 7 candidați pentru a fi misionari. Dar aceștia încă nu erau pregătiți ca să meargă în afara orașului Hakodate, de aceea i-a oprit la Hakodate. Și nu le-a găstit alceva de lucru decât să conspecteze comentariile la Biblie făcute de părintele Anatolie. Dar cum aceștia erau mulți și cam nu prea mai aveau ce face, era bine să le fi dat ceva lucru fizic, drept care le-a spus să adune pietre în jurul bisericii. Toți elevii au fost nemulțumiți, însă, văzând asta, Învățătorul părinte Anatolie s-a dus și a început primul să care pietre. De aceea, nimeni nu s-a mai putut plânge și toți au muncit fizic. Printre aceștia cei mai interesanți s-au dovedit a fi Numabe și Oshima. Și cum oamenii aceștia nu puteau fi lăsați fără treabă, eu și cu 4-5 dintre ei am mers să facem misiune într-un loc care se cheamă Saru și am predicat acolo când și cum am apucat. Învățătorul părinte Anatolie explica tot timpul Scriptura, dar nu ținea prea bine predica. Iar când predica prea lung începeam să pirotim. Când predica însă în încăpere, o făcea bine. Poate nu foarte bine, dar tot ceea ce ne spunea era întotdeauna clar. De aceea, foarte multe dintre comentariile sale rămân valabile și astăzi. Printre acestea sunt și comentariile la cartea Facerii. Erau comentarii foarte bune pentru noi, pentru că reprezentau o explicație comprimată a cărții Facerii în traducerea domnului Horita. Așa cum aceste comentarii erau foarte bune și clare, eu și cu Alexei Yamanaka le-am redactat și le-am scos într-un volum. Asfel, părintele Anatolie le explica întotdeauna Scriptura misionarilor și le dădea material pentru lucrarea lor.

Avem datoria de a-i aduce un cuvânt de lăudă Învățătorului părinte mai cu seamă pentru faptul că a condus oamenii nu doar cu vorbe, ci cu căldura sufletului său. El i-a iubit pe credincioși, iar  căldura sufletească și modestia au fost calitățile lui caracteristice. El ne-a făcut să simțim această căldură prin care am devenit o Biserică, pentru că toate au început de la această căldură sufletească. De ce? Pentru că Învățătorul părinte știa să conducă prin exemplul purtării sale, iar credincioșii erau încântați de demnitatea Învățătorului părinte și se străduiau să-l imite. Astfel, Învățătorul părinte i-a imprimat felul său de a fi bisericii din Hakodate. Iar felul de a fi al credincioșilor din bisericile aflate la nord de Tokio derivă din cel al bisericii din Hakodate. Anume acesta este un monument viu. Învățătorul părinte Anatolie călătorea des între Tokio și Hakodate și ne-a arătat nouă cum trebuie să fie relațiile dintre un episcop și credincioși.

În plus, Învățătorul părinte Anatolie s-a îngrijit în mod deosebit de educația copiilor în duhul creștinismului și anume din acest motiv a și înființat școala primară din Hakodate. După cum spunea părintele Anatolie în vremea aceea, credincioșii de astăzi s-au lepădat de păgânism dar mai păstrează obișnuițe păgâne. De aceea este destul de complicat să-i faci pe credincioșii de astăzi creștini adevărați. Și părintele Anatolie le-a acordat atenția principală copiilor. Inițial domnul Damian Igarashi a fost responsabil de asta și copiii erau instruiți, însă lucrurile s-au dezvoltat și această responsabilitate a trecut în sarcina domnului Numabe. Într-o dimineață, chiar la revărsatul zorilor, Învățătorul părinte Anatolie a intrat cu lacrimi în ochi și s-a plâns că moravurile copiilor s-au stricat. De obicei, el nu se mira de nimic, dar iată că un om ca el a lăcrimat văzând stricarea copiilor. Noi am fost foarte mirați și l-am întrebat care este cauza. După cum s-a dovedit, copiii desenaseră ceva urât pe unul dintre pereții școlii. Văzând una ca asta, Învățătorul părinte a spus: iată că până și copiii pot avea o atât de proastă purtare… Și s-a îngrijorat tare. Noi l-am liniștit, însă această întâmplare ne arată cât de adâncă era preocuparea lui pentru copiii. Acest duh al său s-a transmis mai apoi școlii și astăzi acest duh înflorește. Așa a fost începutul școlii primare din Hakodate. Care era puterea bisericii în vremea aceea? Biserica din Tokio de asemenea se dezvolta de la o zi la alta, ajungând să aibă 50 sau chiar 100 de învățăcei. Cât privește însă biserica din Hakodate, pentru locuitorii din Senday și Morioka devenise mai comod să meargă la Tokio decât la Hakodate și de aceea începuseră să vină mai puțin la Hakodate. Din această cauză, Învățătorul părinte Anatolie vizita personal bisericile din Tohoku (nord-estul Japoniei – nota traducătorului) și a imprimat un stil aparte în biserică, lăsând un model de liturghisire.

Mai târziu, după ce episcopul s-a întors în Rusia pentru a fi hirotonit în treapta de episcop, el (părintele Anatolie Tihai – nota traducătorului) s-a aflat la Tokio și timp de un an a slujit în treapta de adjunct al episcopului. Anume în acea perioadă progresul Bisericii a fost unul substanțial. Și cu toate acestea, nu putem spune că în asta a fost doar meritul Învățătorului părinte Anatolie. De ce? Pentru că acea perioadă a fost foarte prielnică Bisericii, care se dezvolta mergând înainte asemenea unei corăbii cu pânzele umflate de vânt.

Apoi, părintele Anatolie a fost numit la Osaka. Meritul înființării bisericii din Osaka este meritul părintelui Anatolie.

Nu vă voi obisi povestindu-vă întâmplările care au avut loc după asta, pentru că voi le cunoașteți mai bine decât mine. Eu am povestit doar o mică parte dintre marile merite ale părintelui Anatolie. Vom avea posibilitatea să vorbim despre aceste merite în viitor.

Astăzi am slujit parastasul pentru Învățătorul părinte Anatolie. El a fost întotdeauna un ajutor al episcopului și a introdus rînduială în treburile interne ale Bisericii. Iată însă că lumea aceasta a fost părăsită nu doar de Învățătorul părinte Anatolie, dar și de atâția alții care s-au trecut din viață, iar cei care mai sunt în viață sunt deja bătrâni. De aceea, domniile voastre, care sunteți plini de forțe proaspete, luați-le locul înaintașilor mai în vârstă. Să nu vă gândiți deloc că nu v-ar ajunge puteri. La început și eu am fost atât de slab că am repetat ”Amin!” de 4 ori, și cu toate acestea mi-am îndeplinit datoria. Când ne-am început activitatea misionară noi nu cunoșteam decât jumătate din Învățătură. Desigur că atunci și lumea era mai simplă. Și cu toate acestea, așa am lucrat noi. Și ce Biserică avem astăzi? Avem mulți teologi, mulți misionari cu experiență. Biserica noastră s-a desăvârșit. Deci ce Biserică avem astăzi? Eu înțeleg că a devenit de zece, ba chiar de o sută de ori mai complicat să faci misiune decât altădată. Dar noi avem instrumentele care să asigure mersul înainte al misionarismului. Noi suntem deja bătrâni. Dacă oameni noi se ocupă de mișcarea misionară, ei vor reuși negreșit. Domnilor, nu este deloc complicat să treci dincolo de un munte înalt sau să pășești peste Mările Nordului. De aceea, vă rog, domniile voastre, ca, aducându-ne cu toții aminte de Învățătorul părinte Anatolie, să faceți tot ce vă stă în puteri pentru a vă îndeplini sarcinile încredințate de Biserică. Să fie așa cum sper, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh! Amin!”

Publicat în revista tokiotă ”Seikyo Shinpo”, nr. 318 din 1 martie 1894, anul 25 al epocii Meiji, paginile 10-15

Notă: Mulţumiri speciale domnului profesor doctor Kimitaka Matsuzato de la Universitatea Hokkaido pentru ajutorul acordat la transpunerea din japoneză în română a acestui text.


MEDALIA ȘI DIPLOMA DE ONOARE SFÂNTUL APOSTOL ANDREI – OCROTITORUL ROMÂNIEI

Februarie 12, 2014

Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mi-a acordat medalia și Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei – protectorul României. Închinându-mă cu recunoștință în fața Tronului patriarhal, reînnoiesc angajamentele mele de fiască slujire a Bisericii mame.

Medalie Fata

Medalie Verso

Diploma de onoare pentru Vlad Cubreacov


PREAFERICITUL PATRIARH DANIEL: CONSTRUIREA CATEDRALEI NEAMULUI – UN IDEAL PE CARE L-AM PRIMIT CA MANDAT DE LA ÎNAINTAȘI

Februarie 12, 2014

Asociația Răsăritul Românesc cu sediul la Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București. Redăm mai jos scrisoarea de răspuns a Preafericirii Sale.

PF DANIEL

PF Patriarh Daniel catre Vlad Cubreacov