TRĂDAREA LUI ROȘCA. La o aniversare…

Iunie 3, 2015

Rosca-Peace-Dughin

Am spus-o de o mie de ori în ultimii ani și o repet acum: Roșca a trădat cauza Mișcării de Eliberare Națională din care am făcut parte cu toții încă din 3 iunie 1988. Nu există nicio îndoială în acest sens.

Ba chiar mai mult, el s-a plasat fățiș pe poziții diametral opuse Mișcării noastre românești. Este un adevăr trist. Roșca lucrează, în mod cât se poate de evident, pentru Moscova, fiind, pe față, unul dintre soldații interesului rusesc.

Puțină lume s-ar fi așteptat la așa ceva. Tocmai de aceea decepția și starea de revoltă a multora este de explicat și de înțeles.

Poate că Roșca lucra mai de demult, subtil și precaut, pentru ruși, dar nu știam noi, și abia în ultimii ani s-a developat, dând toate pe una.

Sunt ani de zile de când nu avem niciun fel de comunicare. Roșca știe că și eu, și Ștefan Secăreanu, și majoritatea zdrobitoare a colegilor noștri de Mișcare de altădată am rămas fideli scopurilor și idealurilor Mișcării noastre și se teme să ne înfrunte public.

Dughin despre Roșca: Adept al multipolarității. Luptător pentru identitatea moldovenească cea mai profundă. Prieten al Rusiei.

Dughin despre Roșca: ”Adept al multipolarității. Luptător pentru identitatea moldovenească cea mai profundă. Prieten al Rusiei”.

Până la urmă, ce i se reproșează lui Roșca, cu drept temei și de la obraz?

Mai multe lucruri.

Că a aruncat în noroi stindardul Mișcării noastre românești, unioniste și antiimperialiste, și l-a călcat în picioare.

Că a jurat strâmb în fața confraților de Mișcare românească și în fața lui Dumnezeu.

Că a distrus PPCD prin paralizarea sa din interior. Că l-a deturnat, că l-a eliminat din PPE și izolat internațional, pentru a nu mai da socoteală nimănui pentru nimic. Că a înstrăinat sediile principalelor filiale.

Că a fost nedrept și și-a vorbit de rău și fără just motiv colegii mai în vârstă, răsplătind loialitatea și corectitudinea cu bârfă și răutate.

Că și-a pus pe tarabă viața privată deloc ordonată, crezând egolatru că i-ar da bine la imagine.

Că se încrede mai mult în pistoale decât în Dumnezeu.

Că și-a extirpat singur un plămân românesc cu care s-a născut și l-a înlocuit cu unul rusesc de împrumut.

Că s-a făcut de bună voie propagandist al teoriilor de două parale ale unui neopăgân și șarlatan geopolitic ca Dughin.

Că promovează ideea otrăvită cum că autonomia a 26 de primării găgăuze, în care timp de 21 de ani nu a apărut măcar o clasă cu predare în limba găgăuză, ar fi singura ”garanție a statalității RM”.

Că promovează și o altă idee veninoasă, evident, rusească cum că Republica Moldova ar face bine dacă ar legaliza prezența militară rusă pe teritoriul nostru național, astfel, chipurile, convertind dezavantajul în avantaj.

Că se află în strânse legături cu elemente din Transnistria, care nu pot fi suspectate de bunăvoință și loialitate față de RM și față de populația ei majoritar românească.

Că, după declarații de dragoste, le-a arătat dispreț profund românilor de peste Prut, prezentându-i ca pe niște sălbatici care, asemenea occidentalilor cu toată civilizația lor urbană, dar în contrast cu basarabenii de la țară, nu-și lasă încălțările pe prag când intră în casa cuiva.

Că, după ce a mers alături de Mihail Saakașvili și Mihail Maciavariani (la care s-a dus în Georgia), Victor Iușcenko (la care s-a dus la Kiev să plângă victimele Holodomorului), Boris Nemțov (cu care se fotografia pe Maidandul din Kiev), Corneliu Coposu, Octavian Ghibu, Traian Băsescu, Andrius Kubilius, Mart Laar, Vladimir Bukovski (la care s-a dus la Londra), Paul Goma (la care s-a dus la Paris), Valentin Mândâcanu, Ion Moraru, Vasile Vasilache, părintele Mina Dobzeu și altă lume de treabă, acum îi priește compania unora ca Renato Usatâi, Marchel Mihăiescu, Boris Marian, Victor Stepaniuc, Mihail Formuzal, Irina Vlah et ejusdem farinae.

Că a scuipat în fântâna din care a băut apă, arătând spatele Bucureștiului, considerându-i pe toți, după expresa sa predilectă, preluată din limbajul lui Lenin, ”idioți utili”.

Că este omul de casă al ambasadorului Rusiei în Republica Moldova.

Că a intrat pe față în pâine la ruși, servind mașinăria propagandistică a Federației Ruse la Chișinău (RIA Novosti/Noutăți Moldova – Sputnik – Euro TV).

Multe s-ar putea spune încă, mai ales că hârtia suportă orice, dar nu are rost, pentru că toată lumea cunoaște că Roșca se scaldă în scăldătoare rusească.

Dacă ar fi să rezumăm tot ce am spus și aș mai fi putut spune mai sus și să-i definim condiția cât mai pe scurt posibil, este de ajuns un singur cuvânt expresiv, cuprinzător și drept: TRĂDARE!

Iar trădarea este partea celor lași și netrebnici.


ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.


PPCD ȘI FUNDĂTURA EURASIATICĂ

Iulie 6, 2014

Noi construim un Imperiu!

Alexandr Dughin, Emisiunea ”Discurs”, O producție Russia.ru 2013

”În mare, Federația Rusă are o singură problemă în Republica Moldova: prezența militară ilegală pe teritoriul nostru național. (…) Cine dintre autoritățile noastre s-a gândit cum poate fi folosită în avantajul Republicii Moldova această prezență militară, ce avantaje de ordin comercial, energetic, politic am putea să scoatem noi din prezența militară a Federației Ruse? (…) Prin urmare, aici ar fi cheia: ce obținem în schimb? În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj.”

Iurie Roșca, conferința de presă din 19 martie 2014

Dughin la PPCD

Fără să mă fi așteptat, am avut în ziua de 4 iulie 2014 o discuție pe alocuri tensionată, pe alocuri liniștită cu secretarul general al PPCD, Dinu Țurcanu, în prezența președintelui PPCD, Victor Ciobanu, pe terasa unui local din Chișinău. Motivul care a determinat întâlnirea cu secretarul general al PPCD nu a avut tangență cu politicul, cu toate că, pe parcurs, discuția a ajuns la politica desfășurată în ultimii ani de PPCD. Chiar dacă a decurs în contradictoriu, aflându-ne în vădită divergență de păreri și de idei, aceasta a fost o discuție necesară, cred, de natură să limpezească lucrurile. Luând act de atitudinea mea critică și chiar foarte negativă față de cursul promovat de conducerea PPCD, secretarul general Dinu Țurcanu m-a îndemnat în mod repetat să-mi formulez public, în scris, poziția atât în acest subiect, cât și față de alinierea fruntașilor de azi ai PPCD la ideologia promovată de un pretins ”filosof” de la Moscova, Alexandr Dughin, supranumit de unii drept cardinal din umbră, dar și ideolog al Kremlinului. O fac acum cu plăcere.

Am scris și cu alte ocazii că, în opinia mea, PPCD este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională, prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, eurasiatică. Obiectivele irevocabile au fost revocate. Consecvența a lăsat loc inconsecvenței și oportunismului geopolitic. Altădată un organism de esență antiimperială, PPCD se autoreneagă și este astăzi laolaltă cu apologeții și ideologii imperialismului moscovit, fiind transformat într-un grupuscul de adepți ai școlii dughiniste a eurasianismului. Antieuropenismul, antinatoismul, antiamericanismul, iar pe alocuri și antiromânismul, pe de o parte, și promoscovismul și eurasianismul, dar pe alocuri și proseparatismul disimulat, pe de altă parte, sunt linii de gândire confirmate tot mai des în discursul sau de comportamentul public al acestui grupuscul, convertit la ideologia eurasianistă opusă obiectivelor strategice ale formațiunii. Acest fapt este la vedere, pe înțelesul oricărui observator obiectiv.

Din păcate, fruntașii de astăzi ai PPCD, de care atât eu, cât și multă altă lume ne-am legat inițial multe speranțe, au derapat grav și flagrant de la obiectivele strategice și idealurile programatice ale formațiunii, așa cum sunt formulate acestea în Statutul și Programul politic în vigoare, adoptate de Congresul partidului. Secretarul general Dinu Țurcanu a precizat că ar urma să fie convocat un Congres care să rebuteze Statutul și Programul politic în vigoare, înlocuindu-le cu altele, conforme noului curs care i s-a trasat formațiunii. Adică, după ce PPCD este izolat pe plan european și mânat către fundătura eurasiatică, stindardul de luptă națională și antisovietică, pe care l-am ridicat și ținut sus mai bine de două decenii și care acum este călcat în picioare, va fi înlocuit cu un alt drapel, eurasiatic. Schimbarea de vector geopolitic și cantonarea partidului în mlaștina eurasianismului putinisto-dughinist abia urmează a fi legitimată formal.

Ce principii și idealuri sunt călcate în picioare?

Este necesar să readucem în atenție obiectivele strategice ale PPCD pe plan geopolitic.

Potrivit articolului 8 din Capitolul II al Statutului actual al formațiunii, ”Obiectivele strategice ale PPCD sunt: (…) integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale, în acord cu voința poporului și în spiritul tratatelor internaționale, printr-un proces firesc de apropiere a celor două state românești, susținut de programe realiste și acțiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual și diplomatic”.

La fel, este potrivit să cităm câteva articole din Programul actual al partidului:

PPCD își reafirmă atașamentul față de principiul constituțional privind caracterul unitar și indivizibil al statului. Noi considerăm că restabilirea legalității și ordinii pe întreg teritoriul Republicii Moldova trebuie realizată prin metode politice, cu sprijinul și participarea organismelor internaționale, excluzând orice șantaj din afară sau condiții ultimative din partea secesioniștilor transnistreni” (articolul 39. Unitate teritorială).

PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină, care înseamnă dragoste față de aproapele tău, față de familia ta, față de națiunea ta, față de națiunile din jurul tău, față de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-și iubește națiunea. Morala creștină ne protejează de excesul de a face din dragostea față de propria națiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte națiuni” (articolul 41. Unitate națională).

”Globalizarea și crearea unor entități interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendințe ale lumii contemporane. Transparența frontierelor și promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Până la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare din 1994. De asemenea, relațiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparlamentară, interguvernamentală și în domeniul democrației locale” (articolul 42. Integrare europeană).

Pentru noi este de o importanță cu totul deosebită buna vecinătate cu cele două țări limitrofe: la est cu Ucraina, care este unul dintre partenerii cei mai importanți ai Republicii Moldova pe plan economic, și la vest cu România, de care ne leagă relații speciale determinate de comunitatea istorică și identitatea noastră lingvistică, etnică și culturală. Considerăm benefică sub toate aspectele constituirea Trilateralei România-Moldova-Ucraina, precum și a celor două euroregiuni: a Dunării de Jos și a Prutului Superior” (articolul 43. Cooperare regională și transfrontalieră).

Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (articolul 44. Securitatea noastră militară).

Trebuie să amintim că respectarea acestor obiective programatice a fost pusă sub jurământ public, iar orice încălcare sau nesocotire a lor face dovada sperjurului.

Jur în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor mei de familie politică să fiu un bun apărător şi promotor al intereselor naţionale ale Republicii Moldova, să îmi iubesc Patria până la jertfire de sine, să slujesc principiile democratice şi idealurile naţionale din toată inima mea şi din tot cugetul meu, să îmi dăruiesc toată priceperea şi străduinţa pentru realizarea obiectivelor programatice ale PPCD, (…) să respect acest legământ cu onoare şi demnitate până la sfârşitul vieţii mele” (din Jurământul membrului PPCD).

Ideile de bază din aceste documente nu cadrează cu noua linie politică trasată de către Moscova pentru cei pe care Dughin îi numește deschis ”coloana noastră a cincea”.

De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus

Părerea mea, formată în baza observațiilor atente din ultimii ani, este că un număr redus totuși de persoane din Republica Moldova, inclusiv unii dintre actualii fruntași ai PPCD, s-au pus benevol, dar deloc dezinteresat, în serviciul ideologiei eurasianiste, conectându-se, cu toate consecințele, la spațiul și pârghiile de putere ale Rusiei. Nu doar eu, ci și oricine s-a putut convinge că aceste persoane au aderat la platforma ideologică formulată de prolificul ”filosof” și geopolitician Alexandr Dughin, autor al unui întreg șir de idei otrăvite cu ținte precise. Această platformă constituie o nouă expresie manifestă și radicală a tradiționalului expansionism moscovit. Ea coincide cu optica oficială a Kremlinului.

La o analiză atentă, curentul eurasianist ni se înfățișează ca unul lipsit de onestitate și moderație intelectuală, ca și de capacitatea de a evita radicalismele și extremismul. Cauza acestui fapt stă în caracterul său nerealist, precum și în eclectismul conceptelor din care eurasianismul își trage rădăcinile.

Pentru cei interesați de analiza fenomenului vom preciza că eurasianismul geopolitic predicat astăzi de Dughin sau Putin și orientat către exterior nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior.

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Dughin discurs

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică. Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

PeaceDughin PeaceDughin

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Prin angajarea unora dintre fruntașii PPCD în opera de diseminare în Republica Moldova, dar și în România, a ideologiei eurasianiste de extracție neoimperială, formațiunea devine ea însăși un instrument de influență și manipulare politică al Moscovei, un banal vehicul al ideologiei Kremlinului.

Printre atleții eurasianismului de la noi se regăsesc nume cunoscute publicului larg: Igor Dodon, Mihail Formuzal, Iurie Roșca, Nina Ștanski, Piotr Șornikov, episcopul Markel Mihăiescu, Mihail Garbuz, Victor Șelin, Mark Tkaciuk, Olga Goncearova, Renato Usatâi, Boris Marian, Valeri Demidețki, Irina Vlah, Grigore Petrenco sau Dumitru Pulbere (listă incompletă). Majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse în Republica Moldova, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular. El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

PeaceDughin ortodoxul

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor. Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”. De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

PeaceDughin Ucideti

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Uniunea eurasitatica a lui PeaceDughinEurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă. Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt. Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine: 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate, doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia, locul întâi în lume la prostituția masculină în armată și implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai puțin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localități eixstă doar pe hartă, 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Davaite na buhlo!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Vlad Cubreacov, 6 iulie 2014


CREZUL UNEI GENERAȚII

Iunie 27, 2014

TRICOLOR UE NATO

Un crez la care nu am renunțat nicio clipă, chiar dacă unii l-au trădat și s-au pus de bună voie în umbra groasă a Imperiului Alcoolic cu toți putinii și dughinii lui:

Ca români, suntem solidari cu toate generațiile premergătoare și ne asumăm pe deplin trecutul istoric al poporului român.

Aparținem spațiului geografic, lingvistic și cultural european din care am fost smulși cu forța acum șase decenii. Ca europeni avem și dreptul de a aparține economic și politic acestui spațiu.

Rămânem atașați ideii de unitate națională și vedem realizarea acesteia în apropierea continuă a celor două state românești – România și Republica Moldova – în cadrul procesului general de integrare europeană.

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și aderarea la NATO constituie opțiunea noastră strategică irevocabilă.

Chișinău, 11 decembrie 1999.

Felicitări tuturor pentru evenimentul major produs astăzi la Bruxelles: semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană!


DESPRE DESTRUCTURAREA DIRIJATĂ A PPCD

Ianuarie 5, 2014

arenda PPCDM-a întrebat ieri, 4 ianuarie, o reporteră de la Publika TV dacă sunt la curent cu faptul că sediul central al PPCD din strada Iorga nr. 5 se dă în arendă și dacă da, ce cred despre asta. Recunosc că am fost luat prin surprindere, nemaifiind la curent, de mai bine de doi ani de zile, cu deciziile interne ale conducerii PPCD (președinte, 15 vicepreședinți, secretar general, Consiliu național, Birou permanent). Am consemnat cele discutate cu reportera pe contul meu de pe o rețea de socializare. Cum aș putea comenta?

1. Nu mi-a fost cunoscută această decizie năstrușnică a conducerii PPCD, dar m-am convins că faptul se confirmă. Am văzut și fotografiile postate pe internet, în edițiile electronice ale câtorva publicații, dar și pe blogul colegului Ștefan Secăreanu.

2. Bineînțeles că regret profund o asemenea decizie hazardată, după cum le regret și pe altele. Am aici în vedere izolarea internațională a PPCD prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea sa geopolitică spre o orbită răsăriteană, euroasiatică.

3. I-am recomandat reporterei să discute cu președintele PPCD Victor Ciobanu și secretarul general Dinu Țurcanu.

4. Ceea ce cunosc este că, din păcate, sedii ale filialelor PPCD din mai multe centre raionale, cel puțin cele din orașele Soroca, Ungheni, Hâncești, Căușeni, Strășeni, Sângerei au fost deja înstrăinate de către conducerea PPCD, iar în cazul altor structuri raionale s-au făcut tentative de înstrăinare a patrimoniului imobiliar (clădiri și terenuri).

5. Multe dintre sediile structurilor raionale ale PPCD au aparținut de drept Fundației pentru Democrație Creștină (FDC), pe care am condus-o timp de zece ani, urmându-mi în funcție mai întâi Victor Ciobanu, iar apoi Dinu Țurcanu, cei care, acționând în detrimentul PPCD, se ocupă nemijlocit de aceste înstrăinări. Sediul central al PPCD din Chișinău a fost dobândit legal în proprietate de către partid, în procedură de privatizare, și, în anul 2002, a fost transmis la balanța FDC, pentru a fi protejat, imediat după scoaterea PPCD în afara legii prin decizia ministrului de tristă faimă al Justiției, Ion Morei.

6. Prin aceste înstrăinări ale sediilor PPCD din teritoriu se confirmă faptul mai mult decât regretabil că partidul este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională.

Astăzi, 5 ianuarie, a urmat o primă reacție în legătură cu postarea mea pe rețeaua de socializare. Iurie Roșca m-a scos din lista de prieteni. De fapt, drumurile noastre se despărțiseră de mai mulți ani de zile. Prietenii gândesc la fel, iar noi gândim diferit.

Sănătate tuturor!


Legea lustraţiei sau moldovenii nu sunt georgieni!

Iunie 11, 2011

Georgienii, cu mult mai avansaţi în procesul de democratizare şi de construcţie naţional-statală, au demonstrat, pentru a câta oară, că au caracter. Voinţa politică a georgienilor de a se debarasa de balastul sovietic, pentru a putea progresa pe calea modernizării propriei lor ţări, s-a manifestat de curând prin adoptarea „Cartei Libertăţii” de către Parlamentul de la Tbilisi, la 31 mai, cu unanimitate de voturi. „Carta Libertăţii” este denumirea Legii georgiene a lustraţiei.

Proiectul „Cartei Libertăţii” îl are ca autor pe Ghia Tortladze, liderul fracţiunii parlamentare de opoziţie „O Georgie puternică”. Mai multe prevederi ale acestei legi au şi intrat în vigoare, pe când altele vor fi puse în aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2012.

„Carta Libertăţii” stabileşte, între altele, restricţii în cazul foştilor colaboratori ai serviciilor secrete ale Uniunii Sovietice, al celor care au deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist şi Komsomol. Foştii kaghebişti şi ştabi comunişti sau comsomolişti nu vor putea ocupa nici o funcţie în instituţiile executive sau reprezentative ale statului, în Consiliul de Securitate al Georgiei, în Cabinetul de Miniştri, în ministere şi departamente, în administraţia prezidenţială, în Cancelaria Guvernului sau în comisiile rogatorii. În acelaşi timp, „Carta Libertăţii” stabileşte în mod expres că lustrabilii nu vor putea fi antrenaţi în activitatea Ministerului Apărării şi a celui de Interne, precum şi a structurilor de investigaţie operativă şi nu vor putea fi avansaţi în grade superioare celui de locotenent-colonel. Reprezentanţii acestei categorii de persoane nu vor putea ocupa funcţii de judecători, de rectori şi prorectori ai instituţiilor de învăţământ superior, de decani sau şefi de catedră. Aceştia nu vor putea fi promovaţi nici în conducerea posturilor publice de radio şi televiziune, şi nici în Consiliile de coordonatori ai respectivelor posturi. Lustrabilii care ocupă în prezent funcţiile vizate de „Carta Libertăţii” sunt obligaţi să demisioneze în maximum 30 de zile calendaristice din momentul intrării legii în vigoare, iar în cazul în care termenul va fi depăşit, o Comisie specială va face publice toate informaţiile cu privire la activitatea acestora în structurile poliţiei politice sovietice. Foştii colaboratori KGB şi ai celorlalte servicii secrete sovietice vor putea candida la alegerile locale sau parlamentare din Georgia doar după ce informaţia despre colaborarea lor va fi făcută publică.

Totodată, legea interzice utilizarea publică a simbolurilor fasciste şi comuniste. De asemenea, legea instituie controlul asupra fluxurilor financiare din străinătate.

Comisia specială care se va ocupa de aplicarea întocmai a prevederilor „Cartei Libertăţii” va fi creată prin decretul preşedintelui Georgiei, legea stipulând obligativitatea delegării în Comisie a câte unui reprezentant al tuturor fracţiunilor parlamentare. În cel mult şase luni de zile, Comisia va primi toate materialele, dosarele şi fondurile arhivistice ale fostului KGB, ale fostului Partid Comunist din Georgia şi ale Komsomolului. Legea prevede transmiterea obligatorie către Comisia specială a tuturor documentelor care vizează agentura serviciilor secrete sovietice.

Potrivit Preambulului „Cartei Libertăţii”, scopul legii constă în curmarea, în acord cu principiile şi normele de drept internaţional, a oricăror atentate la securitatea Georgiei, a terorismului şi crimelor împotriva statului. „Carta Libertăţii” are menirea de a contribui la funcţionarea eficientă a legislaţiei georgiene, la dezvoltarea democratică a ţării şi la contracararea ideologiei comuniste şi fasciste. În legătură cu acest ultim aspect, legea prevede atribuţii concrete ale Comisiei speciale. Comisia va examina orice cerere privind eradicarea simbolurilor comuniste şi fasciste, privind construcţiile de cult, monumentele (inclusiv cele funerare), denumirile de străzi şi de localităţi prin care se propagă ideologiile comunistă şi fascistă.

Şi acum să revenim la oile noastre. Făloasa Alianţă pentru Integrare Europeană de la Chişinău, care practică o demagogie antisovietică şi anticomunistă fără egal, nici de gând nu are să recurgă la un gest asemănător celui din Georgia. Nici Filat, nici Lupu şi nici Ghimpu (iar până acum un an nici Urechean) nu au avut şi nici nu au ca preocupare vie şi sinceră adoptarea unei legi a lustraţiei. Aceştia, domnilor, nu că ar fi împotrivă, dar, zic ei, nu e cazul, nu e momentul, ca să nu stresăm cumva societatea, că o asemenea lege ar fi deja lipsită de obiect, depăşită, inoportună, că s-a terminat mama arhivelor KGB, ale Partidului Comunist şi ale Komsomolului sau Procuraturii din fosta RSSM, că, chipurile, toate dosarele până la ultimul au luat calea lungă a Moscovei şi Tiraspolului!

La 11 ianuarie 2010, fostul preşedinte interimar Ghimpu declara într-o emisiune televizată: „Eu consider că trebuie să fie legea lustraţiei. Dar îmi pare că, încă atunci când eram în primul parlament 1990 sau 1989, deja se zvonea că dosarele nu mai sunt la Chişinău, că sunt duse. Moscova a făcut tot posibilul să-şi păstreze clienţii săi, să nu-i depistăm noi ca să funcţioneze mai departe, să activeze pentru KGB”. Aţi văzut, domnilor? Acesta este unul dintre fruntaşii „integrării europene”. Totuşi, din bun-simţ, Ghimpu şi-ar fi putut motiva eschivarea prin „argumente” ceva mai consistente şi mai credibile.

Ghimpu are nevoie de dosarele de la Tiraspol ca să afle că ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, este fost activist komsomolist şi comunist. Ghimpu, dar mai ales Filat, are nevoie de aceleaşi dosare ca să i se confirme că noul preşedinte al Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a fost şi el mare secretar de partid în timpul URSS. Fruntea coaliţiei are nevoie de dosarele de la Tiraspol ca să li se arate că actualul director al Radio Moldova, Alexandru Dorogan, absolvent al Şcolii Superioare de Partid pe timpul lui Brejnev, a fost lucrător pe frontul ideologic sovietic şi comunist. Tot de dosarele de la Tiraspol are nevoie mândra AIE pentru a afla că aproape toată conducerea SIS, de la generalul Gheorghe Mihai la generalul Valentin Dediu s-au şcolit în Şcoala Superioară a KGB şi au activat în temuta structură pe timpul sovietic. Fără dosarele de la Tiraspol, Mihai Ghimpu nu are cum şi de unde şti că deputatul PL, Valeriu Saharneanu, este absolvent al Şcolii Superioare de Partid. Fără acele nenorocite dosare nici Filat nu are cum afla că ministrul Afacerilor Interne, generalul Alexei Roibu, a absolvit Şcoala Superioară a KGB de la Minsk şi provine din odioasa structură. Eh, dacă s-ar face o listă a tuturor lustrabililor celebri din Republica Moldova, nu ne-ar ajunge nici zece numere de ziar ca să o publicăm.

Fără o lege a lustraţiei nu am făcut nimic! Nici reforme, nici democratizare, nici integrare europeană. Lucrurile nu merg în Republica Moldova pentru un motiv banal de simplu. Ele nu merg de prea mult sovietism şi kaghebism infiltrat până în măduva oaselor firavului nostru organism social şi statal.

Singura tentativă concretă de elaborare şi promovare a unei legi a lustraţiei în Parlamentul de la Chişinău a făcut-o PPCD. Proiectul însă a primit avizul negativ al guvernului condus de ex-premierul Ion Sturza, el însuşi recunoscând într-un interviu că nu a fost străin de serviciile secrete sovietice. Cititorii nu-mi vor permite să greşesc afirmând că din acel guvern făcea parte şi Vladimir Filat, iar lucrurile se întâmplau pe timpul preşedintelui Petru Lucinschi, cavaler al ordinului „Steaua României” în grad de colan. Proiectul legii lustraţiei elaborat de PPCD zace şi acum în Parlament. El nu a fost adoptat, pentru motive evidente, nici în timpul guvernării PCRM. Acum, întrebarea vine: de ce nu a fost examinat respectivul proiect în ultimii doi ani de guvernare „anticomunistă”, „proeuropeană” şi „românească”? Nu avem veleităţi şi pretenţii de paternitate, nu pretindem dreptul de copyright! Dacă deranjează faptul că proiectul a fost semnat de deputaţii PPCD, să facă deputaţii AIE unul mai bun! Important este ca semnalul unei schimbări reale şi de fond să fie dat în Republica Moldova.

Adoptarea legii lustraţiei are valoare de test pentru actuala guvernare. Altminteri, dacă tot vedem atâta ezitare şi împotrivire, avem tot dreptul să admitem că şi Guvernul, şi Parlamentul, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi judecătoriile, şi procuratura, şi ministerele, şi mitropolia închinătoare la Moscova, şi ambasadele noastre peste hotare, şi redacţiile gazetelor şi televiziunilor de tot felul, şi mediul academic şi cel de afaceri, şi partidele politice au fost şi sunt burduşite cu kaghebişti mai tineri şi mai bătrâni, mari şi mici în grad, mai iuţi şi mai înceţi la minte.

Kaghebişti au fost, kaghebişti sunt încă! Tot ce înseamnă structură închegată şi cât de cât funcţională în ţara asta, putem prezuma, este împănată din greu cu foşti ştabi sovietici pe care AIE nu vrea în nici un caz să-i deconspire! V-aţi întrebat vreodată: de ce, oare? De aia! De aia că ursul nu are coadă, de aia că, totuşi, cadrele hotărăsc totul (vorba lui Stalin), de aia că KGB-ul n-a murit, doar un pic a aţipit, de aia că Alianţa de guvernământ este „pentru Integrare Europeană” doar în vorbă, nu şi în faptă, de aia că nici la Bucureşti nu s-a făcut o lustraţie adevărată şi până la capăt, de aia că moldovenii nu sunt georgieni, de aia şi de aia, şi de aia!

Republica Moldova a ieşit din URSS, dar nu a ieşit URSS-ul din Republica Moldova şi o bântuie ca un duh rău. E vorba de un diagnostic, nu de o metaforă.


Cine-i de vină? Ce-i de făcut?

Octombrie 8, 2010

Republica Moldova este împotmolită într-o criză politică şi constituţională cronicizată. Jocul de-a alegerile şi referendumul nu este o soluţie. După alegerile din 28 noiembrie s-ar putea ca situaţia să se repete, iar blocajul să persiste. Politic vorbind, societatea din Republica Moldova pare a fi condamnată la patimile lui Sisif, scăpătând de fiecare dată când alegerile păreau să o ridice la înălţimea momentului. Anticipatele se reiau şi totul porneşte de la capăt.

Cele două întrebări sacramentale ruseşti – Cine-i de vină? şi Ce-i de făcut? –, cunoscute prin titlurile celebrelor romane aparţinând peniţei lui Herţen şi, respectiv, Cernâşevski, se ridică astăzi drastic în faţa noastră, când ne gândim la situaţia şi evoluţiile politice din Republica Moldova. Momentul actual este unul de răscruce, de analiză şi reconsiderare a trecutului şi de conturare a liniilor de evoluţie politică a statului de acum încolo.

Totul a pornit din momentul în care, în primăvara-vara lui 2009, PCRM a sfidat AIE, insistând asupra unui singur candidat (al său!) la Preşedinţie (Zinaida Greceanâi) în ambele tururi de scrutin, candidat care, în lipsa unui singur vot, nu a putut fi ales, iar anticipatele au devenit inevitabile. Raportul de forţe în Parlament a fost în acel caz de 60 la 41 de mandate, iar Constituţia reclamă cel puţin 61 de voturi pentru alegerea şefului statului. Situaţia s-a repetat simetric la scurt timp, când, în toamna lui 2009, AIE i-a sfidat pe comunişti, insistând asupra unui singur candidat (al său, evident!) la Preşedinţie (Marian Lupu) şi în primul, şi în al doilea tur de scrutin, ca, până la urmă, Lupu să aibă soarta lui Greceanâi, iar anticipatele să fie amânate cu un an de zile. În acest al doilea caz, raportul de forţe în Parlament a fost de 53 la 48 de mandate. Singura diferenţă dintre comunişti şi liberal-democraţi este că primii au aplicat deîndată procedura constituţională de dizolvare a Parlamentului şi de convocare a anticipatelor, pe când AIE a lungit criza pentru încă un an de zile.

Aşadar, CINE-I DE VINĂ? Nimic un există fără cauză. Cineva trebuie să fie vinovat pentru criza în care se află Republica Moldova. Singurul răspuns posibil trebuie să vină prompt şi tranşant: de vină este clasa politică, egoismul şi setea ei de putere cu orice preţ. Cu un asemenea vinovat, este lesne să înţelegem de ce interesele naţionale ale statului nu au întâietate, de ce politica degradează în politicianism, spre dezamăgirea şi dezgustul profund al publicului larg, de ce ţara bate pasul pe loc, măcinată de probleme şi sărăcie, iar „conducerea de vârf a ţării”, comodă şi autosuficientă, plină de sine şi exclusivistă, ca şi acum 5, 10, 15 sau 20 de ani, o duce într-un huzur.

Dacă ai sta să discuţi cu cei care umblă cu capra verde pe ogorul patriei şi lăturaşii lor galben-roşi-albaştri despre cauzele reale, obiective ale actualei crize politice şi constituţionale, te-ai mira să primeşti un răspuns cât de cât limpede şi coerent. Unii îţi vor spune că de vină este Constituţia, care, defectuoasă în ansamblu şi chiar dacă copiată în mare parte din Constituţia României, trebuie înlocuită cu o altă Lege fundamentală, de croială nouă. Alţii îţi vor aduce argumentul că poporul este de vină pentru că nu a venit masiv la referendumul din 5 septembrie (da, poporul este de vină, poporul să-şi dea demisia!). Iar alţii, la fel de ridicoli şi depăşiţi de situaţie, vor spune că nu există nici un fel de criză şi că nu trebuie să facem nimic, întrucât vom avea iarăşi alegeri şi partidul lor va obţine majoritatea constituţională de 61 de mandate (comuniştii spun la fel!), astfel în fotoliul de şef al statului putând fi cocoţat emanatul lor.

Şi, evident, dacă ştim cine-i de vină în această situaţie, trebuie să vedem şi CE-I DE FĂCUT? Răspunsul la a doua întrebare, în aparenţă cu mult mai greu de identificat, stă totuşi la suprafaţă, la îndemâna oricui.

Unu: ar trebui ca întreaga noastră clasă politică să renunţe la practicarea acelui tip de discurs demagogic şi găunos care nu rezolvă nimic, dar tulbură apele politicii în care fiecare speră să pescuiască cât mai mult şi mai bine. Totodată, este necesară atingerea unui consens politic privind operarea de modificări în Constituţie.

Doi: ar trebui să vedem care dintre articolele Constituţiei noastre (90% identică cu cea a României) introduc contradicţii, coliziuni şi disfuncţii la nivelul instituţiilor centrale ale statului (Parlament, Guvern, Preşedinţie), pentru a şti exact unde trebuie să intervină legiuitorul, remediind textul şi, astfel, excluzând orice blocaj politic şi instituţional pe viitor. La o privire atentă vedem că articolele buclucaşe din Constituţie sunt cinci: 78 (Alegerea Preşedintelui), 85 (Dizolvarea Parlamentului), 89 (Demiterea (Preşedintelui)), 98 (Învestitura) şi 73 (Iniţiativa legislativă).

Trei: în cazul în care partidele politice convin asupra necesităţii modificării Constituţiei, procedura este angajată în Parlament şi dusă până la capăt. Alegătorul de rând, oricât ar fi de bine intenţionat, nu trebuie atras în bătăliile politice pe subiectul modificărilor constituţionale. Două proiecte de modificare a textului Legii constituţionale sunt depuse în Parlament şi au primit avizul pozitiv al Curţii Constituţionale. Întreaga procedură nu ar cuprinde mai mult de jumătate de an.

Problema care se ridică acum este că nici guvernarea AIE şi nici opoziţia comunistă nu doresc sincer promovarea proiectelor de modificare a Constituţiei. Şi unii, şi alţii speră că în viitorul legislativ vor avea reprezentări mai mult decât confortabile, peste 61 de mandate din 101, şi vor reveni la practicile de până acum, când este ales un Preşedinte cu prerogative exagerate, iar Republica Moldova va rămâne nici republică parlamentară, nici prezidenţială, întrunind elemente ale amânduror modelelor şi menţinând contradicţiile, coliziunile şi riscurile de astăzi. Disfuncţiile şi dezechilibrele întregului sistem politic se vor perpetua.

Am văzut că, prin atitudinea lor faţă de problema constituţională şi cea a crizei politice, comuniştii sunt nişte liberali sadea vopsiţi în roşu, iar liberal-democraţii sunt nişte comunişti (presa a scris chiar că ar fi nişte bolşevici) de alte culori. Pe fond, cele două tabere ireconciliabile sunt o apă şi un pământ, diferenţele dintre ele apărând doar la nivelul discursului demagogic practicat cu sârg şi abundent.


DECLARAŢIE

Octombrie 5, 2010

Mai mulţi colegi şi prieteni m-au întrebat în ultimele zile de ce nu candidez la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie. Unii s-au şi apucat să facă presupuneri şi comentarii. În această situaţie mă văd obligat să vin cu explicaţii, pentru a face lumină asupra acestei chestiuni.

Aşadar, să le luăm pe rând:

Decizia de a nu candida îmi aparţine exclusiv. Ea se bazează pe convingerea mea profundă că trebuie să cedez locul unui tânăr din Noua Generaţie a PPCD, aşa cum şi mie altădată colegii mai în vârstă de partid mi-au cedat locul pe lista electorală. Vreau să amintesc că eu am fost deputat în patru legislaturi consecutiv (din 1994 până în 2009), iar în legislatura dintre 1994 şi 1998 am fost cel mai tânăr dintre parlamentari. Promovarea unei noi elite politice este şi va rămâne o prioritate a PPCD.

Nu am candidat nici la anticipatele din 29 iulie 2009, ca, de altfel, şi alţi colegi de-ai mei care tradiţional erau pe cele mai vizibile locuri pe listă.

Chiar dacă că nu sunt prezent pe lista de candidaţi, totuşi nu trebuie să se înţeleagă greşit că m-aş fi retras din activitatea politică, din conducerea partidului sau că nu voi fi implicat activ în campania electorală de anul acesta. Dimpotrivă, ca membru al staff-ului electoral al PPCD, voi avea o contribuţie importantă la succesul partidului în campanie.

Voi fi prezent atât la întâlnirile din teritoriu în calitate de persoană de încredere a colegilor mei, cât şi în presă, promovând mesajul şi lista candidaţilor PPCD.

Totodată, luând în calcul durata de patru ani a viitoarei legislaturi, trebuie să precizez că decizia mea de a nu candida are legătură şi cu planurile mele de creaţie, întrucât lucrez asupra unor texte pe care doresc să le public în următoarea perioadă.

Vlad CUBREACOV,
Vicepreşedinte PPCD

5 octombrie 2010


APELUL PPCD ÎN LEGĂTURĂ CU REFERENDUMUL DIN 5 SEPTEMBRIE

August 9, 2010

Liberalii te cheamă să votezi pentru o reformă falsă.

Ea este împotriva intereselor tale.

Comuniştii te cheamă să boicotezi referendumul.

Dar şi această cale împinge ţara în fundătură.

Liberalii şi comuniştii sunt la fel.

Şi unii, şi alţii vor putere în scopuri personale.

Ţara are nevoie de reformă. Dar nu de una care să ducă spre
dictatură.

Opţiunea noastră este pentru o republică parlamentară.

Iată de ce noi, creştin-democraţii, îţi oferim CALEA a TREIA.

Te chemăm să mergi la referendum.

Dar să votezi CONTRA.

Votează CONTRA spre binele tău.

ПРИЗЫВ ХДНП К ИЗБИРАТЕЛЯМ В СВЯЗИ С РЕФЕРЕНДУМОМ ОТ 5 СЕНТЯБРЯ

Либералы призывают вас голосовать за бесполезную
реформу.

Это противоречит вашим интересам.

Коммунисты призывают бойкотировать референдум.
Но и этот путь тупиковый.

Либералы и коммунисты по сути одинаковы.

И те, и другие борются лишь за личные интересы.

Стране нужна реформа. Но не та, что приведет к диктатуре.

Наш выбор – парламентская республика.

Именно поэтому мы, христианские демократы, предлагаем ТРЕТИЙ ПУТЬ.

Мы призываем вас пойти на референдум.

Но голосовать «ПРОТИВ».

Голосуй «ПРОТИВ» ради своего же блага.


POZIŢIA PARTIDULUI POPULAR CREŞTIN DEMOCRAT FAŢĂ DE REFERENDUMUL DE MODIFACARE A CONSTITUŢIEI

Iulie 16, 2010

PPCD apreciază că escaladarea conflictului între puterea liberală şi opoziţia comunistă pe parcursul ultimului an a aprofundat criza politică. Ea s-a agravat ca urmare a insistenţei atât a comuniştilor, cât şi a coaliţiei liberale de a-şi promova propriii candidaţi la funcţia de preşedinte al ţării în scopul preluării cu orice preţ a întregului control asupra puterii de stat. Astfel, atât liberalii, cât şi comuniştii au arătat egoism politic, incapacitate de dialog şi nedorinţă de a găsi compromisuri rezonabile. Reforma constituţională a fost compromisă. Societatea este împărţită în două tabere beligerante. Criza politică adânceşte criza economică şi are consecinţe sociale deosebit de grave.

Republica Moldova  are nevoie de stabilitate, de oameni de stat responsabili şi de echilibru între forţele politice. Dar, întrucât interesele de partid prevalează în ambele tabere asupra celor naţionale, s-a ajuns la decizia greşită de a convoca un referendum. Referendumul pentru modificarea Constituţiei nu reprezintă o soluţie de depăşire a crizei. După eventualele alegeri prezidenţiale, indiferent de faptul cine va învinge, cauzele conflictului nu vor fi eliminate.  Dimpotrivă, criza politică se poate agrava şi mai mult.

Constituţia adoptată la 29 iulie 1994 prevedea alegerea preşedintelui de către întregul popor. Cu regret, însă, încă de la început Legea fundamentală îi acorda şefului statului competenţe prea largi, inclusiv dreptul de a forma Guvernul, în timp ce Parlamentului îi revenea doar un rol decorativ în acest proces. La 5 iulie 2000 Constituţia a fost modificată în favoarea unui regim parlamentar. Din păcate, însă, atunci a fost făcut doar primul pas spre renunţarea la modelul autoritar de exercitare a puterii, spre o democraţie reprezentativă şi funcţională. Deputaţii s-au limitat doar la modificarea procedurii de alegere a preşedintelui în Parlament şi nu au redus împuternicirile acestuia. Iar norma cu privire la numărul minim de voturi de trei cincimi, adică 61 din 101 voturi, necesară pentru alegerea peşedintelui, s-a dovedit a fi o capcană. Cu atât mai mult cu cât preşedintele în exerciţiu a căpătat dreptul de a dizolva Parlamentul în cazul nealegerii noului şef al statului.

Din păcate, propunerea adresată încă în 2005 de către PPCD preşedintelui Vladimir Voronin de ajustare a normelor constituţionale la modelul de republică parlamentară a fost ignorată. Nedorinţa de a da curs acestei reforme a fost determinată de speranţa că după alegerile din 2009 comuniştii vor avea destule mandate pentru a-şi menţine funcţia de şef al statului şi, prin urmare, vor domina în continuare asupra întregului sistem politic al ţării. Iar după alegerile din 2009 a devenit evident că liderii AIE urmăresc exact acelaşi scop.

Recenta decizie a coaliţiei de guvernământ de a organiza referendumul din 5 septembrie şi ulterioara alegere a şefului statului prin vot direct de către popor urmăreşte subordonarea întregii puteri în stat viitorului preşedinte. În felul acesta devine clar că  scopul adevărat al guvernanţilor este păstrarea „verticalei puterii”, a regimului autoritar ca mecanism de control asupra societăţii.

Dorinţa de a concentra toată puterea în mâinile viitorului preşedinte urmăreşte crearea unor majoritaţi parlamentare proprezidenţiale prin distrugerea unităţii grupurilor parlamentare şi atragerea deputaţilor în rândurile clientelei şefului statului. Aceştia pot fi corupţi prin acordarea de funcţii în Guvern sau prin oferirea unor scheme financiare aducătoare de beneficii susţinătorilor preşedintelui.  Astfel, Parlamentul riscă să se transforme dintr-un organ reprezentativ suprem într-o anexă a instituţiei prezidenţiale, dominate de interese de tip mafiot. Concentrarea puterii în mânile preşedintelui va determina continuarea practicii de menţinere a celor mai profitabile genuri de activitate economică  sub controlul unor grupări oligarhice din jurul şefului statului. Astfel, menţinera monopolurilor va descuraja mediul de afaceri, va respinge investitorii străini şi va frâna dezvoltarea economică a ţării în ansamblu, ceea ce, în definitiv, va aprofunda sărăcia.

Dacă referendumul şi alegerile prezidenţiale directe vor avea loc,  indiferent de faptul cine le va câştiga, “verticala puterii” va rămâne o formă antidemocratică de guvernare a ţării atâta timp cât nu vor fi modificate articolele 78, 85 şi 98 ale Constituţiei. Aceste modificări trebuie să vizeze simplifiacrea procedurii de alegere a preşedintelui în Parlament, desemnarea candidaturii Primului ministru de către majoritatea parlamentară, eliminarea normei de dizolvare a Parlamentului de către preşedinte, operarea de remanieri guvernamentale prin votul majorităţii parlamentare şi depunerea jurământului de către membrii Guvernului în faţa Parlamentului cu participarea şefului statului. Acesta trebuie să fie ales pe un termen de cinci ani, astfel încât alegerea lui să fie decalată de ciclurile electorale parlamentare. De asemenea, este important ca prin Constituţie să fie stabilită incompatibilitatea calităţii de preşedinte al republicii cu cea de membru al unui partid politic. Astfel, se va asigura independenţa şi echidistanţa preşedintelui, care trebuie să reprezinte unitatea naţiunii şi să constituie un factor de echilibru şi stabilitate politică.

PPCD consideră că soluţia optimă de depăşire a blocajului constituţional  poate fi atinsă prin stabilirea unor relaţii democratice şi echilibrate dintre Preşedinte, Parlament şi Guvern. O astfel de situaţie poate fi atinsă doar prin opţiunea  în favoarea modelului de republică parlamentară.

PPCD lasă la latitudinea fiecărui alegător dreptul de a participa sau nu la referendum şi îşi exprimă regretul că partidele parlamentare, atât de la putere, cât şi din opoziţie, s-au arătat incapabile să dialogheze şi să coopereze pentru a dezlega criza politică în Parlament. Comuniştii şi liberalii se fac vinovaţi în egală măsură de aprofundarea crizei şi de irosirea iresponsabilă a unor sume enorme de bani pentru un referendum inutil, ambele tabere fiind mânate de interese de grup în detrimentul binelui comun şi al fiecărui cetăţean.

16 iulie 2010

Iurie ROŞCA, Preşedinte PPCD


Mitropolitul Vladimir a fost ofițer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic, declarație. VEZI DOCUMENTE

Iunie 16, 2010
Mitropolitul Vladimir a fost ofițer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic, declarație. VEZI DOCUMENTE

„Mitropolitul Vladimir deţine gradul militar de colonel şi există temeiuri serioase să considerăm că a fost ofiţer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic”. Informația a fost oferită pentru UNIMEDIA de către Vlad Cubreacov, vicepreşedinte al PPCD.

„Un grad de căpitan sovietic putea fi obţinut doar: a) în armată (ceea ce nu a fost cazul) b) în miliţia sovietică (ceea ce, de asemenea, nu a fost cazul) şi c) în organele securităţii statului (KGB). Deci, prin metoda excluderii, deducem că Mitropolitul Vladimir a fost ofiţer se securitate în cadrul KGB-ului sovietic”, a opiniat Cubreacov.

„Nicolae Cantarean (mitropolitul Vladimir – n. red.) a avut relaţii directe şi strânse cu serviciile secrete sovietice, inclusiv cu Valeru Pasat, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Mai mult, Pasat i-a acordat mitropolitului şi gradele militare următoare, ceea ce a iritat o bună parte a clerului”, a mai adăugat Cubreacov.

„Mitropolitul, implicându-se partizan în jocul politic, în favoarea unei grupări politice şi, astfel, împotriva tuturor celorlalte, se autodescalifică moral şi compromite Biserica pe termen lung, expunând-o unor presiuni politice viitoare, inclusiv unor reacţii proporţionale. El îi aduce un mare deserviciu Ortodoxiei, mergând pe o comandă politică din exterior. Campania politică de propagandă zgomotoasă şi agresivă (panotaj, tv) costă foarte mulţi bani, care, în mod evident, nu au provenienţă legală, deoarece gruparea politică Pasat-Cantarean nu a prezentat rapoarte la CEC. Având în vedere legătura lui Pasat cu anumite cercuri economice, politice şi financiare din Rusia şi ţinând cont de subordonarea Mitropoliei Chişinăului faţă de Patriarhia Moscovei, cred că sumele băneşti exorbitante folosite de această grupare sunt ilegale şi, cel mai probabil, provin din surse ruseşti, adică de peste hotare”, a mai precizat Cubreacov.

Liderul PPCD a mai adăugat că „Biserica şi Statul sunt organisme diferite prin natura, scopul şi mijloacelor lor, reprezentând instituţii, care nu se pot suprapune sau confunda, rămânând fiecare suveran în domeniul său de competenţă. Singurul raport acceptabil între Biserică şi Stat este cel de cooperare. Pe de o parte, relaţia Bisericii cu un partid politic este îngrădită de legile în vigoare, iar pe de altă parte, legislaţia interzice crearea şi activitatea unor partide confesionale. Biserica trebuie să-şi păstreze neutralitatea politică, iar Statul şi partidele, ca entităţi politice în competiţie, trebuie să-şi păstreze neutralitatea confesională. Numai o asemenea situaţie ar putea fi conformă cu spiritul şi litera Constiituței, ale ansamblului cadrului legislativ intern şi ale normelor europene”.

Sursa: UNIMEDIA


NOUA GENERAŢIE spune NU reivistei pornografice „CLICK” a lui DINU PATRICIU

Aprilie 9, 2010

Nr. 23 din 9 aprilie 2010

Primului minisru al Republicii Moldova,

Domnului Vladimir FILAT

D E M E R S

Domnule prim-ministru,

Organizaţia noastră este profund îngrijorată de informaţia apărută recent în presa din România într-un interviu exclusiv pe pagina de internet www.paginademedia.ro, realizat de Petrişor Obae cu omul de afaceri român Dinu Patriciu, despre decizia acestuia de a edita şi distribui în Republica Moldova revista cu conţinut erotic şi pornografic “Click”. Vă puteţi convinge de acest lucru accesând pagina de internet a respectivei reviste: http://www.click.ro. Asemenea publicaţii periodice cu conţinut imoral sfidează morala creştina şi sunt periculoase pentru societatea noastră.

Vă cerem cu insistenţă, domnule prim-ministru, să interveniţi personal pe lângă prietenul dumneavoastră Dinu Patriciu, pentru a-l convinge să renunţe la această decizie periculoasă pentru societatea noastră.

Dacă o astfel de iniţiativă care stimulează viciile şi reprezintă un atac direct împotriva familiei, educaţiei tinerei generaţii nu va fi oprită, ne putem pomeni că mâine oameni ca Dinu Patriciu să poftească legalizarea prostituţiei şi deschiderea de case de toleranţă ca afaceri profitabile pentru ei.

Ţinem să menţionăm că istoria cunoaşte multiple cazuri când unii români înstăriţi au contribuit financiar la construcţia de biserici, mănăstiri, şcoli, spitale etc. Astăzi în Republica Moldova, enoriaşii multor parohii caută cu disperare surse pentru construcţia lăcaşurilor de închinare. De asemenea, mulţi copii din ţara noastră îngheaţă în şcoli şi grădiniţe în perioadele reci ale anului, din cauza sistemelor de încălzire ieşite din uz sau a resurselor financiare necesare pentru procurarea carburanţilor. Într-o situaţie similară se află şi multe spitale, case de bătrâni etc.

Suntem în drept să aşteptăm de la fraţii noştri români nu propagarea pornografiei şi degradării morale, ca investiţii care să dea locuri de muncă, ci să ne ajute să ieşim din impasul economic şi social.

Sperăm că la insistenţele dumneavoastră, domnule prim-ministru, investiţiile private străine care vor veni în Republica Moldova vor contribui numai la îmbunătaţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor noştri şi nu vor provoca degradarea morală a societăţii noastre.

Cu respect,

Victor CIOBANU,

Preşedinte al Organizaţiei de Tineret „Noua Generaţie”

Vicepreşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat


Filatosaurus Privatisensis sau de ce Filat se teme de Roşca

Martie 6, 2010

Sergiu Praporşcic a scris că, luat la bani mărunţi de ziarişti şi întrebat fiind despre implicarea sa în hărţuirea liderului creştin-democrat, Iurie Roşca, de către Procuratura subordonată politic actualei guvernări, premierul Filat a reacţionat pe cât de nervos, pe atât de maliţios. Colegul nostru demonstrează cu suficient temei că pe Filat l-a luat gura slobodă pe dinainte şi Privatizatorul cu papion, în loc să dezmintă acuzaţia evidentă care i se aduce public, a subscris comuniştilor din 2002 şi a făcut trimitere la „răspundere” şi la „procedurile legale”.

Când aude de Iurie Roşca, lui Filat i se face verde înaintea ochilor

Ceea ce i-a scăpat atenţiei lui Sergiu Praporşcic este că premierul pudrat, parfumat şi cu percică elveţiană nou-nouţă nu a rezistat ispitei de a se lăsa luat de valul ranchiunei. Într-un tic nervos, plin de venin, acru şi crispat, Filat s-a năpustit asupra rivalului său Iurie Roşca, folosind mizerabilul cuvânt „fosile”.  Astfel, vrând parcă cu tot dinadinsul să-şi sublinieze parţialitatea şi cointeresarea pe care nimeni nu le mai pune la îndoială. Este bine să redăm aici răspunsul falnicului premier: “Eu nu pot comenta puncte de vedere ale unor fosile. Dacă cineva are probleme cu justiţia şi organele de drept, să şi le clarifice conform procedurii stabilite de lege”.  Dacă Filat ar fi răspuns altfel decât răutăcios, dacă nu recurgea la un lexic macabru,  dacă nu şi-ar fi dat verdeaţa pe faţă, nu am fi avut ce-i reproşa. Am fi zis că omul e curat ca lacrima şi l-am fi lăsat în pace. Dar aşa…

Nu trebuie să fii mare psihanalist ca să-ţi dai bine seama că, vrând-nevrând,  Filat s-a dat de gol şi a confirmat cu vârf şi îndesat că nu este străin de folosirea Procuraturii ca bâtă politică împotriva unui adversar redutabil al său ca Iurie Roşca. Pentru oricine este acum în afara oricărei îndoieli că Filat doreşte din toţi rărunchii să se răfuiască politic cu incomodul Iurie Roşca. De unde şi de ce această dorinţă păgână? E simplu. Pentru că Filat se teme de Roşca. Pentru că anume Iurie Roşca i-a consacrat lui Filat „Cartea verde a corupţiei”. Pentru că anume Iurie Roşca a fost preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea privatizărilor frauduloase pe când Filat era mai-marele Departamentului pentru Administrarea Proprietăţii de Stat şi Privatizare, iar Raportul semnat de Iurie Roşca, să ne amintim, fusese votat în unanimitate de Parlament. Pentru că nimeni altul decât Iurie Roşca şi echipa lui au determinat deschiderea mai multor dosare penale privind matrapazlâcurile Marelui Privatizator al tuturor timpurilor. Şi ajungem tot acolo: pentru că Filat se teme de Roşca.

Filat, el însuşi un Dinozaur verde al tranziţiei postsovietice, Marele Privatizator intrat în politică pentru a-şi recupera, păstra şi înmulţi averile fabuloase câştigate – nu-i aşa? – în sudoarea frunţii, are predilecţie pentru limbajul paleontologic. Lui i se pare că timpul a intrat în sac, că am ajuns la finele istoriei şi că ultima etapă a acesteia se va numi Epoca Filat. Nu mai încape nici pic de îndoială că, temându-se de Roşca, Filat l-ar dori distrus cu orice preţ, împins în afara timpului, mort politic, fără mişcare, peste care să se aştearnă uitarea. Numai că Filat greşeşte. Nici istoria nu se încheie aici, nici timpul acesta tulbure cu siguranţă nu se va numi cu fală Epoca Filat, nici Iurie Roşca nu va fi scos din peisajul politic şi nici dorinţa de a-l vedea fără suflare pe Roşca nu se va împlini, oricâte indicaţii i s-ar da Procuraturii, această adevărată fosilă sovietică din curtea Republicii Moldova.

Sanda Lăpuşneanu

P.S.: Poate Craiul de verde (sau de ghindă) Filat se va supăra că l-am dezmierdat cu dulcile formule „Dinozaur verde al tranziţiei sovietice” (de, Filatosaurus Privatisensis!), „Privatizatorul cu papion” sau „Marele Privatizator”. Dacă i se revarsă veninul în obraji pentru atâta nimic, putem propune şi o altă formulă care să-i definească politic esenţa. Vom trece de la paleontologie şi economie la botanică şi-i vom zice, bunăoară, Harbuzul. Vă veţi întreba iarăşi: de ce? Pentru că după ce buretele verde al grupării Filat absoarbe de-a valma nu doar aleşi locali comunişti (primari şi consilieri), dar şi organizaţii întregi ale acestora, înţelegem că am ajuns să avem de a face nu cu un partid, ci cu un adevărat Harbuz politic: verde şi tărcat pe dinafară,  roşu pe dinăuntru şi cu multe seminţe negre.

S. L.


Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la lustraţie

Februarie 22, 2010

Necesitatea implementării unui mecanism care ar asigura eliberarea societăţii noastre de influenţa nocivă a fostelor servicii secrete şi a instituţiilor care au practicat poliţia politică, este incontestabilă. Un asemenea mecanism ar fi un element indispensabil al procesului de democratizare şi de edificare a unei societăţi transparente, în care puterea politică îşi exercită mandatul în văzul opiniei publice şi sub controlul societăţii.

Afirmarea valorilor democratice şi funcţionarea instituţiilor de stat în conformitate cu normele şi practicile notorii internaţionale vor fi mereu periclitate de influenţele oculte ale grupurilor de presiune formate din elementele fostei elite sovietice de partid şi cadrele de ofiţeri KGB care au degenerat astăzi în grupări mafiote şi criminale şi exercită o influenţă majoră asupra politicii, a unei părţi a presei şi a societăţii civile, precum şi asupra unor sectoare întregi ale economiei naţionale. Totodată, aceste grupări practică şantajul politic ca formă de presiune asupra unor factori de decizie, care, din teama de a nu fi deconspiraţi ca foşti agenţi secreţi, execută cu docilitate indicaţiile lor materializate deseori în trafic de influenţă şi protecţionism cu tendinţa acaparării întregii puteri în stat.

Fosta poliţie politică trebuie deconspirată. Partidul Popular Creştin Democrat consideră prioritară adoptarea Legii cu privire la lustraţie, preluând experienţa pozitivă a ţărilor Europei Centrale şi de Răsărit, care au parcurs deja această etapă: Polonia, Germania, Cehia, Estonia, Ungaria, Slovacia, România şi altele.

Preşedintele Republicii, deputaţii, membrii Guvernului, demnitarii cu funcţii de răspundere în stat, ambasadorii, reprezentanţii puterii judecătoreşti, proprietarii şi conducătorii instituţiilor de presă, înainte de a accede în posturile lor trebuie să-şi declare şi să-şi certifice neapartenenţa la structurile fostei poliţii politice secrete, demonstrând astfel capacitatea lor de a fi liberi în luarea deciziilor în interesul statului şi al cetăţenilor lui.

Totodată, PPCD consideră că efortul general de asanare morală a societăţii presupune în mod obligatoriu şi dreptul fiecărui cetăţean la informaţia cu privire la persoana sa, drept care trebuie să se concretizeze în garantarea accesului fiecăruia la propriul dosar ţinut de poliţia politică secretă din URSS.

În istoria postsovietică a Republicii Moldova, PPCD este singurul partid care a depus în Parlament un proiect de lege cu privire la accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Din păcate, alte forţe politice nu s-au arătat solidare cu PPCD în acest demers public, iniţiativa noastră rămânând izolată.

Congresul PPCD constată că actuala guvernare, care s-a declarat democratică şi proeuropeană, ca şi guvernările anterioare, nu consideră oportună adoptarea şi aplicarea, după model european, a unei legi a lustraţiei. Acest fapt alimentează opinia că rădăcinile actualei puteri se trag, în mare parte, din zona serviciilor secrete şi a nomenclaturii sovietice, ştirbind din independenţa actului guvernamental şi expunând siguranţa naţională unor riscuri majore.

PPCD îşi reiterează poziţia sa univocă în această problemă şi consideră că adoptarea unui asemenea act de importanţă incontestabilă reprezintă un test moral şi politic pentru actuala guvernare.

Chişinău, 21 februarie 2010


Intervenţie la Congresul XII al PPCD

Februarie 22, 2010

Dragi prieteni,

Profetul Isaia, vorbind despre poporul lui, spunea: „Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-o dată?” (Isaia 66, 8). O ţară nu se naşte într-o singură zi! Ţara aceasta, în care Dumnezeu a rânduit să trăim noi, oamenii acestui pământ, care ne tragem dintr-un neam vechi, este încă neîmplinită şi fragedă. Netocmită până la capăt. Multe sunt lucrurile de făcut pentru buna ei tocmire, devenire şi împlinire. Mişcarea noastră, Partidul Popular Creştin Democrat, este forţa care de la început şi până astăzi a vegheat şi veghează asupra unei asemenea deveniri, bune şi folositoare nouă, neamului nostru, copiilor noştri. Am intrat într-un adevărat conflict cu o istorie nedreaptă, căreia am încercat să-i atenuăm asperităţile. Ne-am asumat Republica Moldova ca proiect politic de durată, ca parte nedespărţită a Lumii Româneşti şi a civilizaţiei europene şi creştine.

Pentru ca ţara aceasta mică să-şi urmeze un drum mai scurt al devenirii sale, este nevoie să o eliberăm mai întâi de balastul istoric, de poverile pe care le poartă în spate. Iată de ce am insistat întotdeauna şi vom insista asupra nevoii de lustraţie. De eliberare din mreaja nevăzută a fostei poliţii secrete. Să parafrazăm: „Republica Moldova nu va fi ieşită din URSS, atât timp cât URSS-ul nu va fi ieşit încă din ea”.

Apoi, este nevoie să ne gândim la sufletul acestui popor chinuit şi să-i redăm credinţa în Dumnezeu şi încrederea în sine. Iată de ce insistăm neîntrerupt ca toţi copiii noştri să poată studia religia în şcoală. Aveţi un proiect de rezoluţie pe acest subiect şi ştiu că îl vom vota unanim şi în acest Congres.

Trebuie să ne îngrijim şi de trupul acestei ţări. Sfârtecată în partea sa de nord şi în cea de sud, dar şi dinspre răsărit, la Tighina, Basarabia istorică, pusă în cadrele politice ale Republicii Moldova, ca nou subiect al dreptului internaţional, se frământă, căutând să scape din îmbrăţişarea sufocantă a unei istorii nedrepte. Această frământare se vede cel mai bine în ultimul timp la Palanca, prima localitate la nord de Limanul Nistrului. Frontierele Republicii Moldova, moştenite de la fosta RSS Moldovenească, dor în foarte multe locuri şi ne înfăţişează un stat care a ieşit în lume, în configuraţia lui teritorială actuală, direct de pe Patul lui Procust pe care fusese răstignit la 28 iunie 1940. Amputările teritoriale din 1940, pe care nu le-am putut repara în 1991 şi până atunci, au izolat trunchiul Basarabiei de părţile ei istorice de la Dunăre şi de la Marea Neagră. Cu toate acestea, nu ridicăm pretenţii teritoriale. Dorim să avem relaţii bune şi foarte bune cu vecinii. Nu ne înghesuim peste o altă jurisdicţie de stat. Tocmai pentru acest motiv nu putem accepta ca alt stat să-şi impună jurisdicţia sa în interiorul frontierelor noastre. E bine să reţinem câteva nume. Plămădit cu implicarea unora ca Nicolae Andronic, Vasile Şova, Vladimir Filat şi a altora, parafat de Nicolae Tăbăcaru, semnat de Petru Lucinschi, ratificat de fracţiunile conduse de Eugenia Ostapciuc şi Dumitru Braghiş, promulgat de Vladimir Voronin, pus în aplicare accelerată de unii ca Vladimir Filat, Iurie Leancă, Andrei Popov, Gheorghe Mihai, Tratatul de frontieră şi Protocolul său adiţional privind jurisdicţia altui stat la Palanca este al doilea protocol adiţional care ne loveşte atât de crunt în istorie şi ne arată cât de scump poate fi costul neiubirii şi vânzării de moşie. PPCD este singurul partid politic de la noi care a fost consecvent în chestiunea teritorială şi va rămâne aşa şi de acum încolo. Vă îndemn să votăm Rezoluţia pregătită de secretariat.

Nu doar pământul ţării ni se împuţinează. Oamenii acestui pământ pleacă tot mai mulţi în afară. Definiţia dată Republicii Moldova ca cea mai săracă şi mai coruptă ţară din Europa rămâne, din păcate, de actualitate. Ca să nu-şi mai ia lumea în cap, poporul acestei ţări are nevoie de locuri de muncă, pentru a-şi câştiga pâinea la el acasă. Pâinea de care îl lipseşte astăzi o guvernare putred de coruptă, pusă pe căpătuială, care nu se deosebeşte cu nimic de guvernările corupte pe care le-am avut de la 1991 încoace. Corupţia este, după diferendul moldo-rus din Transnistria, a doua mare problemă a acestei ţări. Soluţia unei asemenea probleme nu poate fi în mâna mafiei cu papion.

Una din deciziile importante pe care urmează să le luăm astăzi va fi alegerea unui nou complet de vicepreşedinţi ai partidului nostru şi a secretarului general. Sunt convins că prin decizia pe care o vom lua, vom arăta că PPCD este un partid al tuturor generaţiilor, un partid care ştie să pună în valoare experienţa celor mai în vârstă, dar şi să-i responsabilizeze pe tinerii veniţi în prima linie a luptei noastre pentru această ţară şi oamenii ei. Vom arăta că suntem un partid al soluţiilor concrete pentru modernizarea şi consolidarea statului, pentru valorile noastre tradiţionale, pentru neamul şi credinţa noastră, pentru ziua de mâine. Dar şi un partid care nu cedează în lupta împotriva vânzării de ţară, împotriva sărăciei şi a corupţiei, împotriva reflexelor totalitare ale vanitoşilor campioni ai corupţiei cocoţaţi în fruntea bucatelor.

Într-adevăr, o ţară nu se naşte într-o zi. E nevoie, dragii mei, să muncim cu toţii pentru clădirea ei. Această ţară este casa noastră în care trebuie să trăim. Şi altă casă, iată, nu avem.

Doamne ajută!


Avize la proiectul de lege al PPCD privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică

Februarie 19, 2010


Avizul lui Braghiş, Pasat şi Şterbeţ la Proiectul de lege al PPCD privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică

Februarie 17, 2010


Proiectul de lege al PPCD privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică (aprilie 2000)

Februarie 17, 2010


Cum ni s-a ridicat imunitatea parlamentară în 2004, din cauza lui Urechean, pentru protestele din 2003

Februarie 16, 2010


CEDO i-a dat câştig de cauză PPCD

Februarie 2, 2010

La 2 februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2) c. Moldovei (cererea nr. 25196/04).

*  *  *

În această cauză, reclamantul este Partidul Popular Creştin Democrat care, la momentul evenimentelor, era reprezentat în Parlament şi se afla în opoziţie.

La 3 decembrie 2003, partidul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chişinău autorizarea unei demonstraţii de protest care urma să aibă loc la 25 ianuarie 2004 în piaţa Marii Adunări Naţionale. Organizatorii intenţionau să-şi exprime punctul de vedere cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova, respectarea drepturilor omului şi conflictul transnistrean.

La 20 ianuarie 2004, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea partidului reclamant, pe motiv că dispunea de probe convingătoare că, pe durata demonstraţiei, urmau a fi manifestate chemări la agresiune, ură etnică şi violenţă publică.

La 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului privind anularea deciziei Consiliului municipal Chişinău. Instanţa a constatat că refuzul Consiliului municipal era justificat, deoarece prospectele răspândite de reclamant conţineau sloganuri ca „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin” şi că aceste sloganuri constituiau chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus. Instanţa a menţionat că, pe durata unei demonstraţii anterioare organizată de partidul reclamant împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria, protestatarii au dat foc unei fotografii a preşedintelui Federaţiei Ruse şi drapelului rus. La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău şi a menţinut hotărârea din 23 ianuarie 2004.

În faţa Curţii, partidul reclamant a pretins violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire) pe motiv de refuz al Consiliului municipal Chişinău de a autoriza demonstraţia din 25 ianuarie 2004.

Partidul reclamant a susţinut că ingerinţa în dreptul său la libertatea întrunirilor nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.

Guvernul a acceptat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului garantat de art. 11 CEDO, însă această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică.

Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea partidului reclamant cu privire la organizarea întrunirii din 25 ianuarie 2004 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire garantată de para. 1 al art. 11 CEDO. O astfel de ingerinţă reprezintă o violare a art. 11 CEDO doar dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.

Părţile nu au contestat faptul că ingerinţa a fost legală în sensul art. 11 CEDO. În acelaşi timp, ele nu au căzut de acord în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă această chestiune şi se va axa asupra proporţionalităţii ingerinţei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, PPCD era un partid parlamentar de opoziţie minoritar, care deţinea aproximativ zece procente din locurile din Parlament, în timp ce Partidul Comuniştilor, care era majoritar, avea aproximativ şaptezeci de procente din locuri. Ingerinţa se referă la o întrunire la care partidul reclamant intenţiona să protesteze împotriva presupuselor abuzuri antidemocratice comise de Guvern şi împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria. Având în vedere interesul public privind libera exprimare asupra acestor subiecte şi faptul că partidul reclamant se afla în opoziţie, Curtea consideră că statul avea o marjă de apreciere limitată.

Curtea a notat că Consiliul municipal Chişinău şi instanţele de judecată au considerat că sloganurile „Jos cu regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos cu regimul de ocupaţie al lui Putin” constituiau o chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus şi instigare la război împotriva Rusiei. Curtea a notat că astfel de sloganuri trebuie să fie privite ca o manifestare a insatisfacţiei li a protestului şi nu este convinsă că acestea pot fi, în mod rezonabil, considerate chemare la violenţă, chiar dacă ar fi fost însoţite de arderea drapelelor sau a fotografiilor liderilor ruşi. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că motivul de mai sus invocat de autorităţile naţionale la refuzarea autorizării demonstraţiei poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

În deciziile lor, autorităţile naţionale s-au referit şi la riscul confruntărilor între protestatari şi susţinătorii partidului de guvernământ. Curtea a considerat că, chiar dacă, teoretic, exista un asemenea risc, era sarcina poliţiei de a asigura ordinea publică. În orice caz, acest motiv nu poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

Curtea a notat că partidul reclamant a organizat în 2002 numeroase proteste care au fost paşnice şi nu s-au soldat cu confruntări. În aceste circumstanţe, Curtea a conchis că nu a existatu chestiuni care să sugereze că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile.

Curtea a conchis că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.

Partidul reclamant a pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,098.05 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat partidului reclamant EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, care, la momentul reprezentării, era avocat în Chişinău.