CONSTANTIN RĂILEANU, PRIMAR DE CRIHANA

Februarie 26, 2017

Crihana a făcut parte din Statul Român modern timp de 47 de ani (22 în secolul XIX și 25 în secolul XX), având în această aproape jumătate de veac mai mulți primari, fie numiți (mai puțini) prin Înalt Decret Regal, fie aleși (majoritatea) direct de către crihăneni. Pe unii dintre primari îi cunoaștem cu numele, pe alții urmează abia să-i identificăm.

sigiliu-crihana-1

constantin-raileanu

Constantin Răileanu, zis Șargu, apare în această fotografie ca soldat în armata țaristă, înainte de Unire. Mai târziu avea să fie în câteva rânduri primar român de Crihana în perioada interbelică și în anii Războiului. A fost deportat de ruși în Siberia cu întreaga familie.

sigiliu-crihana-2

Constantin Răileanu a purtat pe umerii săi povara administrației locale în vremea frumoasă și pașnică a României, dar, mai ales în timpul Războiului, de unde i s-a tras și condamnarea de către regimul sovietic de ocupație.

Răsfoind sute și sute de documente de arhivă din timpul primariatului lui Constantin Răileanu la Crihana mi-am dat seama că a fost unul dintre cei mai buni și eficienți conducători ai comunei noastre. A fost un bun administrator, un bun creștin și un patriot adevărat.

Acest vrednic fruntaș al Crihanei de altădată merită să fie declarat cetățean de onoare al localității. Desigur, merită și alți primari din dimpurile de demult o asemenea onoare, dar Constantin Răileanu este singurul dintre toți care, fiind deportat de străini, a plătit scump pentru că a servit onest și exemplar comunitatea locală și Țara.

Pomenirea lui din neam în neam!

Vom fi recunoscători oricui ne poate pune la dispoziție date concrete despre viața, activitatea, suferințele și sfârșitul pământesc al fostului nostru primar Constantin Răileanu.

Redăm mai jos câteva imagini cu semnătura lui din timpul când era primar de Crihana. Imaginile provin din documente păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

semnatura-constantin-raileanu-2

semnatura-constantin-raileanu-3

semnatura-constantin-raileanu-4

semnatura-constantin-raileanu-5

semnatura-constantin-raileanu-6

semnatura-constantin-raileanu-8

semnatura-constantin-raileanu


JUNIMISTUL DIMITRIE CRĂCIUNESCU, BOIER DE ALTĂDATĂ LA CRIHANA

Februarie 24, 2017

junimea

Există multe definiții ale omului. Una dintre ele spune că suntem ceea ce ținem minte sau ceea ce ne putem (re)aminti.

În încercarea  de cercetare, reconstituire și ordonare a istoriei locale, cu scopul bine fixat de recăpătare a memoriei comunitare pierdute sau amputate și de a da o imagine mai vie trecutului complex și interesant al comunei Crihana Veche, am dat de un nume mare din secolul XIX.

Un nume de om învățat, boier, patriot, junimist, membru în Divanul Ad-Hoc de la Iași, unionist,  deputat basarabean la București și prefect român de județ sau prefect sub țarii ruși, un om care a fost de sute de ori la Crihana, unde își avea domeniul: 6000 de hectare de pământ, dintre care 140 acoperite de podgorii, celebrele la acea vreme podgorii de la Crihana.

Este vorba despre Dimitrie Crăciunescu.

Un om care i-a cunoscut personal pe Eminescu, Creangă, Alecsandri, Caragiale, Kogălniceanu, Maiorescu, Negruzzi, Hașdeu, Alexandru Ioan Cuza.

Aflăm, din Dicționarul enciclopedic al județului Cahul, că ”La Crihana a stăpânit părți de moșie Dimitrie Crăciunescu (1840-1908), descendent al familiei de boieri Crăciunescu, emigranți din Craiova, jurist, publicist, deputat în Parlamentul României, prefect al jud. Cahul”[1].

Dimitrie Crăciunescu, născut la Chișinău, în data de 1 martie 1840, este pomenit, în legătură cu podgoriile de la Crihana, considerate cele mai bune din județ, alături de cele ale fraților Caravasile din Cahul, într-o lucrare de Ion Neamțu apărută la Iași[2]. Dimitrie Crăciunescu a fost căsătorit cu Maria, una din fiicele lui Dimitrie Caravasile din Cahul.

Așa cum spuneam, Dimitrie Crăciunescu a fost unionist, în sensul că a pledat pe toate căile pentru înfăptuirea unirii Moldovei cu Muntenia. ”La data de 3-5 ianuarie 1859, Piaţa Palatului, unde a avut loc Unirea, a fost inundată de peste 10.000 de oameni, ţărani, negustori, meşteşugari, intelectuali, tineretul studios. La aceste manifestații au participat şi reprezentanții Basarabiei, inclusiv Constantin Vârnav, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Dimitrie Crăciunescu ş.a.[3].

Un mare iubitor de istorie, Gheorghe Bezviconi, în articolul Doi ”junimiști” din Basarabia, scrie în perioada interbelică: ”Moșierii basarabeni adeseori veneau la Iași, trăgând la hotelul Binder. Mulți din acești boieri, Donici, Bantâș, Casso, Exarhu, Hartingh, Crăciunescu, au vizitat casele lui Vasile Pogor, ginerele lui Scarlat Hartingh din Basarabia. Doi dintre ei au și lăsat urme, în privința participării lor la viața culturală a ”Junimii”. E vorba de Nicolae Casso și Dimitrie Crăciunescu”[4].

Tot Gheorghe Bezviconi ne oferă în continuare un alt șir de detalii interesante: ”În aceeași epocă, în sudul Basarabiei, la Cahul, locuia un alt devotat al societății ”Junimea” și al revistei ”Convorbiri Literare”, pe care o sprijinea printr-o corespondență cu Iacob Negruzzi. Era Dimitrie Crăciunescu. El s-a născut la 1 martie 1840, în Chișinău, și a decedat la 13 martie 1908, în Cahul. Era căsătorit cu Maria Caravasile, sora proprietarilor din Cahul, Alecu și Mitea Caravasile, cunoscuți parlamentari și fruntași români din județul Cahul.

Însuși Crăciunescu povestea tatălui meu, că bunicul său, Trifon Crăciunescu, a trecut de la Craiova în Moldova, unde a obținut gradul de medelnicer. Fiul său, Constantin, tatăl ”junimistului”, a fost ridicat la 1843 la boierie de Mihail Vodă Sturdza și s-a însurat cu Sultana, sora poetului basarabean Ion Sârbu.

Dimitrie Crăciunescu a studiat la liceul Regional din Chișinău, pe care l-a absolvit – distins cu medalia de argint – la 1857. Colegii săi de liceu au jucat un rol însemnat în cenaclul moldovenesc al moșierilor Leonard – Frații Leonard, cunoscuți ca mari iubitori de cultură, Pavel din Speia și Petre din Boghiceni, cumnatul lor – Ștefan Gonata, membru onorar al Academiei Române, frații Teodosiu, Pavel Dicescu, Cristi, Donici, Russo, Exarhu, Cotruță, Gore, Hasnaș, Chiriac, Lazu, Petre Șciucă, Botezatu, Glace și alții, au activat pe vremuri în mod intens pentru binele Basarabiei, și cu ei toți, Crăciunescu era în relații de amiciție și corespondență, pe când Sudul Basarabiei aparținea României și mai târziu. El a intrat la liceu înainte de retrocedarea Sudului Basarabiei Moldovei, încât și-a continuat studiile, mai pe urmă, în Rusia, la facultatea juridică din Petersburg. După terminarea studiilor universitare, obținând licența în drept, Crăciunescu a mai absolvit aceeași facultate la Paris și, întors acasă, s-a înscris în baroul tribunalului românesc din Cahul. Era și proprietar al moșiei Chirgani[5], de 6000 hectare de pământ, în același județ. Sub Români, Crăciunescu a fost prefect de județ și deputat; a fost prieten cu mulți fruntași ai țării, dintre care Mihail Kogălniceanu îi scria deseori de la moșia sa, – Râpi. La el venea și poetul Teodor Șerbănescu, unchiul profesorului Ion Petrovici.

Dimitrie Crăciunescu era deputat român, când la 1878 Basarabia de Sud a fost din nou înglobată în imperiul rusesc. El a fost trimis, din partea județului, să se prezinte Împăratului. Pe când ceilalți delegați găseau de cuviință și tact la întrebarea: cum trăiau înainte? – să răspundă Împăratului că rău, Crăciunescu, plin de demnitate, a răspuns:

”Bine, Maiestate!”

Și Împăratul, surâzând și înțelegând lingușirea celorlalți, a adăugat:

”Veți trăi bine și de acum înainte!”

Crăciunescu a fost ales președinte al comitetului județean, în care calitate a funcționat 30 de ani; tocmai el a intervenit autoritar și a impus punctul său de vedere guvernului, ca în județele anexate la 1878, Ismail și Cahul, întregul așezământ să rămână același ca și înainte: prefecți, primari, legislație românească etc., nomenclatura uneori schimbându-se întrucâtva, dar fondul păstrându-se în totul. A fost în acest scop adesea în capitala nordică prezentând nenumărate rapoarte[6].

Aceste informații sunt puține, deocamdată. Va trebui să cercetăm arhivele din Basarabia (Chișinău și Ismail) și din Țară (Iași și București), dar și din Rusia (St. Petersburg) pentru a afla detalii noi despre viața și lucrarea lui Dimitrie Crăciunescu, junimistul și boierul nostru luminat de la Crihana.

Până la urmă, ne dăm seama cu toții că istoria comunei Crihana Veche este marcată de o mulțime de personalități necunoscute sau aproape deloc cunoscute și va trebui să facem un efort care poate fi numit simplu: Prețuirea celor vechi.

[1] Anatol Eremia, Dicționarul enciclopedic al județului Cahul, Litera, Chișinău 2016, pag. 149-150.

[2] Ion Neamţu, Treimea cea de o fiinţă, Opinia, Iaşi, 1991, pag. 209.

[3] Anton Moraru, Gheorghe Cernea, Unirea Moldovei cu Ţara Românească la 1859 și problema Basarabiei (II), Literatura și Arta, 3 ianuarie 2013.

[4] Doi ”junimiști” din Basarabia, după volumul Fapte trecute și basarabeni uitați, Universitas, Chișinău 1992, pag. 194-195.

[5] Nota noastră: Aici este vorba despre Crihana, al cărei nume este redat în maniera rusească a timpului.

[6] Doi ”junimiști” din Basarabia, după volumul Fapte trecute și basarabeni uitați, Universitas, Chișinău 1992, pag. 197-198.


PERSONALITĂȚILE ANULUI 2016 DISTINSE DE ASOCIAȚIA RĂSĂRITUL ROMÂNESC DIN CHIȘINĂU

Ianuarie 23, 2017

stema-romaniei-pe-tricolor

DIPLOMA DE EXCELENȚĂ 2016 (PLACHETĂ) SE ACORDĂ:

  1. Preasfințitului Părinte Petru GHERGHEL, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pentru servirea exemplară a idealului național de unitate românească și protejarea identității românilor romano-catolici din România și diaspora.
  2. Excelenței Sale, domnului Daniel IONIȚĂ, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, pentru servirea cu dăruire, profesionalism și competență a interesului național românesc de unitate.
  3. Excelenței Sale, doamnei Eleonora MOLDOVAN, Consul General al României la Cernăuți, pentru servirea cu dăruire și competență a interesului național de unitate și pentru cooperare fructuoasă cu administrațiile locale din regiunile Cernăuți și Transcarpatică.
  4. Domnului Academician Dinu C. GIURESCU pentru întreaga activitate în serviciul științei istorice românești și pentru apărarea exemplară a interesului național.
  5. Domnului Dorin SUCIU, jurnalist, București, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită și pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  6. Domnului Dr. Petru NEIESCU, președinte al Societății Române de Dialectologie, pentru cercetarea dialectelor istorice istro-român și aromân și a graiurilor românești din Valea Timocului și Moravei.
  7. Domnului Nicolas DIMA, profesor, scriitor și publicist român din SUA, pentru servirea îndelungată, eficientă, cu dăruire și probitate intelectuală a cauzei românilor basarabeni.
  8. Domnului Mircea DRUC, fost prim-ministru al Republicii Moldova, pentru servirea cu dăruire și profesionalism a interesului național de unitate românească.
  9. Domnului Vitalie ZÂGREA, președinte al Societății Academice Junimea (urmașă a Societății Arboroasa), pentru înființarea și conducerea postului de limbă română Radio Cernăuți.
  10. Doamnei Lucia BARTKIENE, președinte al Societății de Cultură Română ”Dacia” din Vilnius, pentru organizarea comunității românești din Lituania în cooperare cu statul înrudit România și pentru parteneriat eficient cu organizațiile românilor din Letonia și Estonia.
  11. Domnului Dr. Anton COȘA, vicepreședinte al Asociației Romano-Catolicilor ”Dumitru Mărtinaș” din Bacău, pentru apărarea comunității românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare exercitate de cercuri antiromânești din străinătate.
  12. Domnului Eugen PĂTRAȘ, avocat, pentru contribuția esențială la înființarea Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
  13. Domnului Dr. Avram FIȚIU, Secretar general al Federației Naționale de Agricultură Ecologică din România, pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu minoritățile valahe înrudite din Carpații Nordici/Beschizi (Cehia, Polonia, Slovacia).
  14. Domnului Adrian Nicolae PETCU, istoric, pentru inițierea și realizarea proiectului ”Fototeca Ortodoxiei Românești” și pentru cercetarea vieții sfinților martiri și mărturisitori ortodocși români din secolul XX.
  15. Doamnei Luminița DUMBRĂVEANU, publicistă și scriitoare, director fondator al Studioului Flacăra TV & Film din Chişinău, pentru spirit civic și probitate profesională și pentru promovarea activă a valorilor culturale și naționale românești.
  16. Domnului Eugen TOMAC, deputat în Parlamentul României, pentru servirea cu dăruire, consecvență și competență a cauzei românilor din jurul granițelor și Balcani.
  17. Doamnei Valentina BRAIU-PLEȘ, profesoară de limba română, pentru înființarea și conducerea cu succes a primei școli duminicale românești din capitala Rusiei (1999-2002) și a școlii române a Centrului Cultural Moldovenesc din Moscova (2002-2009).
  18. Domnului Teșu SOLOMOVICI, istoric, jurnalist și scriitor din Israel, pentru volumul istoric ”Mareșalul Ion Antonescu – o biografie”.
  19. Domnului Dr. Iulian CHIFU, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, pentru competență, probitate și activitate prodigioasă pe tărâmul analizei geopolitice din zona Mării Negre și pentru servirea exemplară a cauzei românilor de la răsărit de Prut.
  20. Domnului Academician Ioan-Aurel POP, Rector al Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, pentru înaltă competență științifică, probitate și contribuție exemplară adusă cauzei românești prin scris și cercetare.
  21. Domnului Radu BOROIANU, Președinte al Institutului Cultural Român, pentru promovarea culturii și limbii române în comunitățile românești din jurul granițelor și Balcani.
  22. Doamnei Anca FLOREA, jurnalistă, București, pentru peniță ascuțită, nerv publicistic și talent.
  23. Domnului Ion CARAMITRU, Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, pentru sprijinul constant, îndelungat și exemplar acordat minorității aromâne înrudite din statele balcanice.
  24. Domnului Dr. Andrei KRASNOJON, Odesa, istoric, pentru identificarea, recuperarea, restaurarea și reinstalarea plăcilor comemorative de la porțile de intrare în Cetatea Albă.
  25. Domnului Dr. Petrișor Gabriel PEIU, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (sub egida Academiei Române), pentru competență, probitate profesională, poziție patriotică exemplară și curaj în abordarea problematicii românești.

Chișinău, 24 ianuarie 2017

PERSONALITĂȚI ROMÂNE ȘI STRĂINE DISTINSE ÎN ANII ANTERIORI:

  1. Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
  2. Preasfințitul Părinte ANTONIE de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru prezența și lucrarea activă în mijlocul comunităților locale ale Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).
  3. Preasfințitul Părinte DANIIL STOENESCU, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felixpentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
  4. Preacucernicul Părinte Boian ALEXANDROVICI, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
  5. Preacucernicul părinte Dumitrache VERIGA, preot paroh al bisericii ortodoxe române Schimbarea la Față din Corcea, Albania, pentru meritul de a menține aprinsă candela Ortodoxiei românești (aromâne) în peninsula Balcanică.
  6. Altețea Sa Regală Principesa MARGARETA a României, pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
  7. Altețea Sa Regală PRINCIPELE RADU al României, pentru servirea cauzei românești și promovarea cu succes a ideii de restabilire a monarhiei naționale.
  8. Excelența Sa NICOLAE AL ROMÂNIEI MEDFORTH-MILLS pentru memorabila și încurajatoarea vizită oficială în Basarabia (Chișinău, Orhei, Bălți, Soroca) din 18-24 februarie 2015, ca reprezentant al Casei Regale a României.
  9. Excelența Sa Titus CORLĂȚEAN, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
  10. Excelența Sa Bogdan AURESCU, Ministru al Afacerilor Externe al României, pentru promovarea activă și eficientă a interesului național, susținerea cursului european al Republicii Moldova, inaugurarea Centrului de Informare al României la Comrat și pentru apărarea drepturilor românilor din Transnistria și din Valea Timocului (Serbia de răsărit).
  11. Excelența Sale Vasile SOARE, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români din spaţiul ex-sovietic, precum și pentru eforturile dedicate amenajării şi inaugurării la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  12. Excelența Sa Anca CORFU, Consul General al României la Cahul, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români de la răsărit de Prut și pentru cooperarea eficientă cu administrațiile locale din zona de jurisdicție.
  13. Maestrul Eugen DOGA, compozitor român de renume mondial, pentru întreaga activitate în serviciul artei și culturii naționale și universale.
  14. Maestrul Nicolae BOTGROS, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii, pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
  15. Maestrul Spiridon VANGHELI, scriitor, pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copiiîn limbile popoarelor lumii.
  16. Doamna Areta MOȘU, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
  17. Doamna Eva IOVA-ȘIMON, jurnalistă, director al publicației FOAIA ROMÂNEASCĂ din Ungaria, pentru abordarea constantă în presă, cu nerv și cu talent, a problematicii românilor din Ungaria și pentru combaterea în presă a fenomenului etnobusinessului.
  18. Doamna Maria BERÉNYI, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
  19. Domnul dr. Slavoljub GACOVIĆ, istoric și etnolog român din Zăiceri, Serbia, pentru volumele ”De la cetățenii romani la populația română în zona Timocului (sec. I-XIV)”, ”Istoria şi identitatea la Românii timoceni” și „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocraţiei – contribuţii istorice”.
  20. Domnul Dorin MATEI, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
  21. Domnul Anatol POPESCU, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa, pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
  22. Domnul Constandin IANCU, director al Școlii Aromâne din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, de-a lungul anilor, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Albania.
  23. Domnul Gheorghe BEJAN, președinte al Asociației Romano-Catolicilor DUMITRU MĂRTINAȘ, Bacău, România, pentru meritul de a apăra comunitatea românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare din partea unor cercuri antiromânești din străinătate.
  24. Domnul Ioan LĂCĂTUȘU, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
  25. Domnul Dușan PRVULOVIĆ, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Valea Timocului, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Serbia de răsărit.
  26. Domnul Emil Petru RAȚIU, Președintele Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”, pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
  27. Domnul Petar ATANASOV, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
  28. Domnul Profesor dr. Gheorghe DUMITROAIA, director al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din municipiul Piatra Neamț, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la nivel naţional, care adăposteşte cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din Europa și propagă activ aceste valori ale patrimoniului istoric și cultural din România.
  29. Domnul Profesor dr. Ilie BĂDESCU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, pentru contribuția deosebită la protejarea, afirmarea și promovarea, prin cercetare și scris, a valorilor și a identității naționale a românilor de pretutindeni.
  30. Domnul Profesor dr. Larry WATTS, istoric, Statele Unite ale Americii, pentru valorificarea activă a istoriei României de după cel de Al Doilea Război Mondial.
  31. Domnul Profesor dr. Nicolae MĂTCAȘ, lingvist, fost ministru al Educației al Republicii Moldova, pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice și culturii române.
  32. Domnul Profesor dr. Radu BALTASIU, director al Direcției Românii din afara Granițelor și Limba Română din cadrul Institutului Cultural Român, pentru contribuția deosebită la protejarea și promovarea identității românilor din sudul Basarabiei (regiunea Ismail) și a celor din Valea Timocului, precum și pentru coordonarea Studiului ”Traiectoria tinerilor basarabeni veniți la studii în România. Între mit și realitate”.
  33. Domnul Ionuț George GURGU, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromânedesfășurat de Asociația Predania, pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  34. Domnul Ivo GHEORGHIEV, președinte al Uniunii Etnicilor Români AVE din Bulgaria, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Bulgaria.
  35. Domnul Mihai NICOLAE, Directorul Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
  36. Domnul Mite KOSTOV PAPULI, președinte al Partidului Aromânilor din Macedonia, Skopje, pentru meritul de a organiza comunitatea aromânilor din Republica Macedonia, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  37. Domnul Marian VOICU, jurnalist, senior editor la TVR 1, președinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, pentru promovarea activă, constantă și eficientă, prin intermediul presei, a ideii de unitate națională a românilor de pretutindeni.
  38. Domnul Serghie TUGU, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
  39. Domnul Vadim BACINSCHI, jurnalist și scriitor, Odesa, Ucraina, pentru volumul ”Românii la Odesa. Pagini de istorie (1764-2012)”.
  40. Domnul Ion IOVCEV, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
  41. Domnul Ion Mihai BOTOŞ, președinte al Uniunii Românilor din Transcarpatia DACIA, pentru promovarea activă a drepturilor românilor din Maramureșul Istoric.
  42. Domnul Marian CLENCIU, președinte al Asociației PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei.
  43. Domnul Eugen POPESCU, Președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
  44. Domnul George DAMIAN, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
  45. Domnul Nicolae POPA, președinte al Consiliului Româno-american, pentru sprijinul substanțial și constat acordat la construcția și funcționarea bisericii ortodoxe române ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Hagi Curda, Ismail.
  46. Domnul Valentin NICULESCU, Directorul postului de radio Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
  47. Domnul Dan TĂNASĂ, jurnalist, pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
  48. Domnul Valeriu MUNTEANU, deputat în Parlamentul de la Chișinău, pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.
  49. Domnul Victor PONTA, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului B. P. HAȘDEU din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei.
  50. Domnul Victor RONCEA, jurnalist, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  51. Domnul Viorel BADEA, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
  52. Domnul Viorel DOLHA, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
  53. Domnul Profesor dr. Dan DUNGACIU, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
  54. Domnul Nicolae PLUSHKIS, Președintele Societății ”Dacia” din Karaganda, pentru organizarea comunității românilor din Kazahstan în cooperare cu statul înrudit România.
  55. Domnul academician Augustin BUZURA, scriitor, președinte al Fundației Culturale Române (1990-2003) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), director al revistei ”Cultura”, pentru promovarea limbii, culturii și identității românești în lume.
  56. Domnul Tomáš VITÁSEK, director al Muzeului regiunii Valahia din Cehia, pentru conducerea cu eficiență și competență a unei importante instituții muzeistice și de cercetare a comunității istorice valahe înrudite din Carpații Occidentali Exteriori (Beskizi).
  57. Domnul Ion POPESCU, Președinte al Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina, pentru întreaga activitate în serviciul cauzei românești.
  58. Domnul colonel dr. Ionel TĂLPĂU, director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pentru contribuția deosebită la amenajarea şi inaugurarea la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
  59. Domnul John Warwick MONTGOMERY, avocat americano-britanic, pentru reprezentarea competentă și eficientă a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
  60. Domnul Constantin BARBU, profesor și eminescolog, pentru coordonarea proiectului ”Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir” (recuperarea din Rusia și publicarea în Țară, sub egida Academiei Române, a manuscriselor Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir).
  61. Domnul Emil ȚÎRCOMNICU, etnolog, pentru cercetarea etnografică a românilor sud-dunăreni: aromâni, meglenoromâni și timoceni.
  62. Doamna Gina ȘTEFAN, jurnalistă, corespondent al Agenției naționale de știri Agerpres în județul Harghita, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din zona Carpaților de curbură.
  63. Domnul Stevan MIHAILOV, președinte al Comunității Românilor din Serbia, pentru organizarea comunității românilor din Serbia în cooperare cu statul înrudit România.
  64. Doamna Angela BÎRSAN, jurnalistă și scriitoare, corespondent TVR în județele Harghita și Covasna, pentru aportul deosebit, constant, îndelungat și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
  65. Doamna Sânziana POP, scriitoare și publicistă, fondatoare și director general al revistei Formula AS, pentru promovarea activă a interesului față de românii transfrontalieri și urmele lăsate de aceștia în cultura și civilizația altor popoare.
  66. Domnul Ilia GJOKA, copreședinte al  Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, președinte al Ligii Aromânilor din Albania, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  67. Domnul Pano BAKALLI, copreședinte al Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, Președinte al Fundației Naționale ”Nicolae Iorga” din Saranda, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  68. Domnul Spiru FUCHI, poet aromân din Albania, pentru talent artistic deosebit și pentru utilizarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Ḑḑ, Îî, Ľľ, Ǹǹ, Șș, Țț.
  69. Domnul Vasile TĂRÂȚEANU, poet și publicist român din Cernăuți, pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a cauzei românești.
  70. Domnul Vasile ROMANCIUC, poet român din Basarabia, pentru talent artistic deosebit și pentru poemul crestomatic, de virtuozitate matematică, Temă (teamă) basarabeană: ”Prut – trup rupt”.
  71. Domnul Andrei TAMAZLÂCARU, muzician şi folclorist, artist al poporului, pentru valorificarea și promovarea folclorului românesc din Basarabia și pentru întreaga activitate în serviciul culturii române.
  72. Domnul Virgil COMAN, cercetător de origine meglenoromână, șef al Serviciului județean Constanța al Arhivelor Naționale, pentru valorificarea patrimoniului arhivistic despre aromânii și meglenoromânii din Balcani stabiliți în statul înrudit România.
  73. Domnul Pepo GLAVINA, nepot al profesorului Andrei Glavina, Apostolul istroromânilor, pentru promovarea dialectului istoric istroromân în dificultate şi a culturii istroromâne.
  74. Domnul dr. Dorin LOZOVANU, geograf și etnolog, președinte al Asociației de Geografie și Etnologie din Moldova, pentru cercetarea comunităților românești din Europa de Sud-Est și promovarea cunoștințelor despre românitatea balcanică.
  75. Domnul dr. Vasile ȘOIMARU, Chișinău, pentru albumele ”Românii din jurul României în imagini” și ”Românii din jurul României: monografie etnofotografică”.

 


CUVÂNT ROSTIT CU OCAZIA DEZVELIRII BUSTULUI LUI NICOLAE IORGA LA SARANDA, ALBANIA

Noiembrie 21, 2016

Vlad Cubreacov,

Prezident a Suțatăľei ”Apirita Rrămănească dit Chișinău

foto-saranda-2a

Mir dita! Bună ḑuua la tută duńeaua!

Cara va-ńi daț voľie, voi ta-s zburăscu pi grailu rrămănescu ți arăsună di eta tută tu Arbinișii ș-tu Balcan.

Tińisiț reprezentanț a chiverniselor a Rrămăniiľei și a Arbinișiiľei, a puteariľei locali di-tu ațeali doau stati a noastri, duruti surări și duruț fraț rrămăńi și arbineși, doamnilor și domnilor,

Mi hărsescu multu că ni-avem adunată aḑă aoațe și că hiu anamisa di voi. Avḑâi ahânte lucri ḑâsi mușat di ligăturili ți li avem doauli stati a noastre și dealihea easte că avem multe deadun, avea scriată și Nicolae Iorga de-aesti. Voi ta s-adavgu tora mași niscânte zboare.

Dizvălirea a bustului a cama marilui a nostru istoric Nicolae Iorga tu Sarandă s-ducheaști ca un semnu di ihtibare și aprucheare culturală, ma și națională ali Rrămănii și Arbinișii. S-turnă iară ațea tińie anamisa di a noastri doau stati. S-ved ligăturili di frățiľie anamisa di arbineși și rrămăńi. S-hibă iară cum eara ună oară. Parteneriatlu cultural și politic rrămăno-arbineș fu, pân-tora, daima avantajos di doauăli părț, nă adusi goală ghineț.

Nicolae Iorga avu Arbinișia tu suflitlu a lui. Ș-mutrea cum tora yini chirolu cându Arbinișia lu aproachi simbolic tu suflitlu a ľei.

Evenimentlu cultural di aḑă easti mplinu di harauă și nă dă nădia ti ațeli aproapi 300 di ńiľi di rrămăńi ți suntu bânători loiali și patrioți ali Arbinișii. Eľi suntu ca ună punti di malamă cari nă leagâ statili și milețili a noastri. Ași easti și minoritatea națională arbinișească tu Rrămănii, iu nâsă ari ună mușeată lucrari deadun cu putearea di stat. Prota aștiptari ți u au rrămăńiľi tu Arbinișii easti s-hibă pricunuscuț oficial ca ună minoritate națională, ași cum suntu pricunuscuț și arbineșiľi tu Rrămănii, avândalui tuti ndrepturli naționali dati și siyuripsiti. Nicolae Iorga eara multu interesat di isturia, cultura și grailu rrămăńilor fărșeroț dit Arbinișii și a rrămăńilor di tut Balcanlu, scrisi cărță di nâșili și trăḑea câștigă că aeșță fraț a noșță va s-poată un chiro si-s hărsească di tuti ndrepturli naționali ți iți popul prindi s-aibă.

timbre-nicolae-iorga-saranda

Suțata „Apirita Rrămănească” dit Chișinău pistipsi că ti un evenimentu cultural ași aleptu ca aestu di aḑă lipseaști s-aibă și ună emisie filatelică specială. Ași-cara, avem adrată ună comandă Chișinău ti șasi efecti poștali, di-tu cari ținți mărchi personalizati și un plic personalizat pi cari scrii tu limba literară rrămănească și tu limba arbinișească. Aesti aspun bustul al Nicolae Iorga, adrat di masturii rrămăńi Zisa ș-Mario Mușa dit Arbinișii, ḑuua di aḑă (nausprăḑațli di Brumar, doau ńiľi șasprăḑați), semnlu a Institutlui Cultural Rrămăn, fără di cari nu-s putea s-fațim aist eveniment. S-veade și un cadhur veacľiu cu Institutlu Rrămăn di Sarandă (Casa [al] Iorga) ți ari lucrată anamisa di ańili ună ńiľe noau suti treiḑăț ș-șapti — ună ńiľe noau suti patruḑăț și anamisa di ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-doi –  ună ńiľe noau suti patruḑăț ș-patru. S-veade și coperta din afoară și ațea dinăuntru a cartiľei al Nicolae Iorga ”Șcurtă isturie a Arbinișiiľei și a popului arbineș” tipusită tu anlu ună ńiľe noau suti noausprăḑați București; Casa Iorga di Sarandă aḑă și cadhurlu al Nicolae Iorga ninga cari suntu scriată ańiľi ți bână nâslu (ună ńiľe optu suti șaptiḑăț ș-unu – ună ńiľe noau suti patruḑăț). Aesti efecti poștali s-pot ufilisi, poți ta s-pitreți cu nâsili cărți național și internațional.

plic-nicolae-iorga-saranda

Anlu aesta Suțața a noastră u feți comandă și ti alti emisii filatelice personalizati ți au ună ligătură cu Arbinișia. Poșta a Moldovăľei scoasi ma multi mărchi ti preftlu rrămăn Averchie Vlahu dit Ayiulu Munti Athos cari adusi tu ună ńiľe optu suti șaḑăț ș-ținți București proțli cilimeni rrămăńi dit  Balcan ta s-anveață carti pi limba literară rrămănească și cari ne-alăsă niagârșitili zboare ”Și eu hiu armân!”, scoasi și mărchi ti preftlu rrămăn Haralambie Balamaci (Papa Lambru) di Curceauă, erou ali Arbinișii, ți s-vătămă fără ńilă di andarțăľi greț la treisprăyinyițili di Marțu ună ńiľe noau suti pasprăḑați. Și mai scoasim și ună emisie ti Iradeaua a sultanlui turțescu Adbul Hamid di-tu noauăli di Maiu ună ńiľe noau suti ținți prit cari frațiľi a noșță rrămăńi di-tu veacľia Văsilii Otomană fură pricunuscuț ca nă minoritate națională, di ună soie, di idyia soie cu frațiľi a lor dit Rrămănii.

Mini ași pistipsescu că tora, di aclo di nsus, din  ḑeană, din țeruri, Nicolae Iorga, marli soț ali Arbinișiiľei și a arbineșilor, avigľitorlu a frațlor a noșță rrămăńi dit Balcan, nă mutreaști cu vreare multă. Nâs și-află un locu aleptu tu inima a noastră, rrămăńi și arbineși.

S-bâneaḑă frățiľia rrămăno-arbinișească!

Hărioși! Faleminderit!

Sarandă, Arbinișii, noausprăḑațili di Brumaru doau ńiľi șasprăḑați

AROMÂNII DIN ALBANIA – un reportaj TVRi de Răzvan Petrișor.

foto-saranda-1

foto-saranda-2

 

foto-saranda-3

3-saranda-casa-iorga

foto-saranda-4

1-saranda-la-casa-iorga

cilimean-cu-tricolor

foto-saranda-5

foto-saranda-6

foto-saranda-7

aromani-cu-tricolor

2-saranda-la-casa-iorga

foto-7a

4-saranda-casa-iorga

foto-saranda-8

foto-saranda-9

foto-saranda-10

colita-1-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-2-preot-martir-haralambrie-balamaci

colita-3-preot-martir-haralambrie-balamaci

timbru-arhimandritul-averchie-bucuresti-1865

plic-arhimandrit-averchie-18651

macheta-iradea-9-mai-1905

plic-iradeaua


REFERENDUM, NEREFERENDUM….

Octombrie 26, 2016

stema-romaniei

Ideea unui referendum pentru Basarabia a fost lansată pentru prima oară de ruși, mai întâi de albgardiși, iar apoi și de bolșevici, după ce Sfatul Țării decisese Unirea cu Patria mamă România.

Recursul viclean la o soluție plebiscitară, ca tertip sofistic aruncat de bolșevici în față României, avea drept țintă nu un autentic exercițiu democratic, ci insinuarea faptului că hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 ar fi fost contrară voinței populare și, astfel, nulă. În plus, bolșevicii pretindeau ca un referendum să fie organizat sub auspicii internaționale, cu condiția retragerii prealabile a administrației românești din Basarabia.

Bucureștiul a avut înțelepciunea să respingă oferta sovietică otrăvită, calificând-o drept provocare, după cum și era.

De fapt, ce este un referendum? O exprimare clară a voinței populare într-o anumită chestiune. Când peste jumătate dintre opțiuni se concentrează de o anumită parte, se respectă voința majorității. Aici se exclud simulacrele de referendumuri de tipul celor organizate de Moscova în Transnistria, Crimeea, Donbas (Donețk și Lugansk), Abhazia sau Oseția de Sud, căci avem pe față simple și banale mascarade.

Referindu-ne la chestiunea reunirii cu România, un referendum continuu are loc latent și populația Basarabiei (indiferent de etnie/naționalitate, limbă maternă, apartenență confesională, vârstă, zonă geografică etc.) se pronunță de o manieră cât se poate de clară și imposibil de contestat.

Cunoaștem, în această etapă, rezultatele referendumului nostru continuu și acumulativ în chestiunea Reunirii.

Populația din Basarabia, în cea mai mare parte a sa, a optat deja: peste 1 milion și-a restabilit la cerere și sub jurământ de credință cetățenia română. Încă peste 800 de mii au cerut oficial să le fie restabilită, tot sub jurământ de credință. Și asta la o populație totală de cca 3 milioane… Într-un proces natural care nu contenește… Este lesne de presupus, observând atent tendințele, că în următorul an numărul acestor optanți va depăși 2 milioane.

Procesul acumulativ de restabilire a cetățeniei trebuie dus la bun sfârșit și nu mai e nevoie de niciun altfel de referendum special (organizat de cine?, validat de cine?, pentru cine?, cum?, în ce bază?, în ce cadru?, pe ce teritoriu?, în care scop?), pentru că în sine acest proces liber și natural este mai bun și mai clar decât orice referendum.

Orice cerere de restabilire a cetățeniei române are valoarea unui vot exprimat, care suntem siguri că nu poate fi falsificat și reprezintă o alegere liberă, pe deplin asumată și perfect democratică.

Cheia și secretul Reunirii noastre stă în mecanismul de restabilire a cetățeniei și în viteza cu care funcționează acesta.

Avem atâta Unire (sau Reunire) câți basarabeni sunt deja restabiliți la cerere în cetățenia română.

Procesul natural de Reunificare cu România se va încheia în ziua în care ultimul basarabean va fi restabilit în cetățenia Statului Român, depunându-și în modul cuvenit jurământul de credință. Căci numai în aparență basarabenii își redobândesc doar cetățenia…

De fapt, ei își redobândesc definitiv România și România și-i redobândește pe ei.

 


MĂRCI POȘTALE PERSONALIZATE ȘI EFECTE POȘTALE DEDICATE COMUNEI CRIHANA VECHE

Octombrie 21, 2016

Poșta Moldovei a emis, în data de 21 octombrie 2016, prin Biroul său Marca Personalizată, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și două efecte poștale (plicuri) dedicate comunei Crihana Veche, Cahul.

Patru mărci poștale personalizate, dantelate și adezive, cu genericul ”Sigilii Istorice”, redau, în chenar atribuit, pe fundal azuriu, imaginile a două sigilii ale comunei Crihana, județul Cahul, din perioada 1918-1944, precum și imaginile a două sigilii ale notarului comunei Crihana din aceeași perioadă. Imaginile celor patru sigilii au fost redesenate după documente originale păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.

colita-sigilii-istorice-crihana

Cele patru mărci poștale personalizate, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare, sunt redate, în blocuri verticale a câte trei piese, pe o singură coliță (12 piese). Manșeta coliței este intitulată convențional ”Literatură”.

Timbrele sunt uzuale, adică se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru francarea oricărui fel de expediții naționale și internaționale ca formă de plată prealabilă.

plic-personalizat-sigilii-istorice-crihana

O a cincea marcă personalizată redă, în chenar atribuit, stema comunei Crihana Veche, denumirea localității, anul primei atestări documentare (1425) și numele designerului (Casandra Cubreacov). Colița cuprinde 15 piese filatelice identice, policrome, dantelate și adezive, pe fundal bej, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare. Manșeta coliței este intitulată convențional ”Arte plastice”, având în partea dreaptă vizuală un desen al operei ”Măiastra” a sculptorului român Constantin Brâncuși.

De asemenea, aceste mărci personalizate se află în circuitul poștal din Republica Moldova, fiind acceptate pentru francarea oricăror trimiteri poștale.

colita-stema-comunei-crihana-veche

plic-personalizat-stema-crihana-veche

Filateliștii sau persoanele interesate să intre în posesia colițelor cu aceste timbre personalizate sau a unora dintre aceste timbre (detașate și cu obliterare de complezență la Chișinău sau, eventual, la Crihana Veche) ne pot contacta direct.

Anterior, Poșta Moldovei a emis, în data de 4 decembrie 2014, alte mărci poștale personalizate cu genericul ”Crihana Veche 2014”, pe colița ”Pomul Vieții”, având opt imagini în vinietele din pereche, dintre care una cu logoul Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale, iar altele șapte având caracter etnogafic, istoric și arheologic.

colita-crihana-veche-2014

Crihana Veche este prima și deocamdată singura comună din Basarabia care are mărci poștale personalizate și efecte poștale dedicate.


Convenția României cu Antanta (4/17 august 1916)

Octombrie 3, 2016
„Harta repartiției naționalităților în teritoriile unde domină românii” (1919), de Emmanuel de Martonne (1 aprilie 1873, Chabris — 24 iulie 1955, Sceaux), geograf şi pedagog francez, discipol al lui Paul Vidal de la Blache.

„Harta repartiției naționalităților în teritoriile unde domină românii” (1919), de Emmanuel de Martonne (1 aprilie 1873, Chabris — 24 iulie 1955, Sceaux), geograf şi pedagog francez, discipol al lui Paul Vidal de la Blache.

Convenţia politică între România şi Antantă (4/17 august 1916)

Articolul I

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.

Articolul II

România se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute de Convenţia militară.
România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu toţi inamicii Aliaţilor.

Articolul III

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate şi delimitate la Articolul IV.

Articolul IV

Limitele teritoriilor menţionate la articolul precedent sunt fixate precum urmează:

Linia de demarcaţiune va începe pe Prut, la un punct al hotarului de acum între România şi Rusia, aproape de Novoseliţa şi va urca acest fluviu până la hotarul Galiţiei la confluenţa Prutului cu Ceremuşul. Apoi ea va urma frontiera Galiţiei şi Bucovinei şi aceea a Galiţiei, şi a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma linia de separaţie a apelor între Tisa şi Viţa, pentru a atinge Tisa la satul Trebuşa deasupra locului care se uneşte cu Vişa. Din punctul acesta ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în josul confluenţei sale cu Someşul, lăsând satul Văsăros-Nameny României. Ea va urma apoi direcţiunea sud-sud-vest până la un punct de 6 km la răsărit de oraşul Debrecen. Din acest punct ea va atinge Crişul la 3 km, din jos de unirea celor doi afluenţi ai săi, Crişul Alb şi Crişul Repede. Ea va trece apoi pe Tisa la înălţimea satului Alde, la nord de Szeged trecând la Apus de satele Orosháza şi Békéssámson, la 3 km, de care va face o mică curbă. De la Algye linia va coborî talvegul Tisei până la confluenţa sa cu Dunărea şi apoi va urma talvegul Dunării până la graniţa actuală a României.

România se îndatorează să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, şi să nu ţie în această zonă decât forţe necesare serviciului de poliţie. Guvernul Regal Român se îndatorează a indemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietăţile lor ar voi să emigreze, în timp de doi ani de la încheierea păcii.

Articolul V

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia pe de o parte, şi România pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună şi în acelaşi timp. Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia se angajează, de asemenea ca la tratativele de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, stipulate la Articolul IV, să fie anexate Coroanei României.

Articolul VI

România se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi Aliaţii ei, de tot ce are legătură cu preliminariile, cu negocierile păcii precum şi cu dezbaterea problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinţei de Pace.

Articolul VII

Puterile Contractante se angajează să păstreze secretă prezenta convenţie până la încheierea păcii generale.

Încheiat la Bucureşti, la 4/17 august 1916, în 5 exemplare

Ministrul Franţei; semnat — Saint-Aulaire
Ministrul Marii Britanii; semnat — Barclay
Ministrul Italiei; semnat — Fasciotti
Ministrul Rusiei; semnat — Poklevsky
Preşedintele Consiliului de Miniştri al României: semnat — Brătianu

Bucureşti 4/17 august 1916


O FOTOGRAFIE CÂT UN MILION DE CUVINTE

Septembrie 14, 2016

ambasadorul-sua-bucuresti-la-sfantu-gheorghe-de-covasna

O fotografie cât un milion de cuvinte.

Ne-a aruncat pe toți în perplexitate. Inițial am sperat să fie o glumă proastă a copiilor care se joacă de-a photoshop-ul, dar n-a fost să fie…

Procedeul se numește simplu: asociere și transfer reciproc de imagine. Cazul e negativ și crestomatic.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, în centrul atenției, în mijlocul unei găști de penali, în data de 13 septembrie 2016, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, România.

Diplomat manipulabil

Extremiștii maghiari și-au atins scopul, iar ambasadorul american, fără să gândească prea mult, s-a lăsat dus de nas ca ultimul școlar, ”din politețe”. ”Politețea” asta însă, volens nolens, lasă loc pentru o singură interpretare: SUA susțin segregaționismul și separatismul etnic al extremiștilor maghiari din România (și, prin analogie, de admis, și din Ucraina, Slovacia și Serbia)! Segregaționismul, separatismul etnic și extremismul trebuie tratate ”cu politețe”! Poate că nu asta i-a stat în intenție domnului ambasador să transmită, dar anume asta a spus pozând sobru cu mâna pe zisul drapel inventat și promovat de extremiștii și revizioniștii maghiari.

Fața asta de pernă albastră dăruită ambasadorului Klemm este un cadou otrăvit. Era mai bine să nu fi fost acceptat. Ambasadorul a arătat slăbiciune și a demonstrat că poate înghiți orice gogoriță sau provocare extremistă, că poate fi manipulat cu ușurință.

De la cazacioc la ceardaș

Domnul Putin și prietenul său mai mic Viktor Orban au toate motivele să fie fericiți: ambasadorul James Pettit de la Chișinău este deja urcat în barca revizionismului ruso-nistreano-moldovnesc cu tot ce înseamnă conceptul moscovit de ”Moldova Mare” (”Moldova nu e România”), iar ambasadorul Hans Klemm ne este prezentat, la doar o jumătate de lună distanță, în barca revizionismului maghiar, cu principalul simbol al acestuia în mână – zisul drapel al zisului ”ținut secuiesc”. În fața mesajelor transmise la foarte scurt timp de ambasadorii James Pettit și Hans Klemm ai impresia că ai mai auzit aceleași lucruri din gura neagră de ură a, bunăoară, unuia ca Csibi Barna (”ținutul secuiesc nu e România”), spânzurătorul simbolic al lui Avram Iancu, întrucât exact la nivelul lui Csibi Barna au coborât din sfera înaltă a diplomației cei doi ambasadori cântători în strună (de balalaikă). Ca să fim ușor ironici, ne întrebăm cum de lipsește oare  din cadru respectabilul și demnul de politețuri Csibi Barna.

Moscova are nevoie să îndepărteze România de SUA și viceversa. Misiunea ambasadorilor României în SUA și ai SUA în România este să întreprindă orice este necesar pentru a nu admite o asemenea îndepărtare.

Ce s-o fi gândit ambasadorul Klemm când a primit ”politicos”, dar necorect politic, cârpa albastră a extremiștilor sau când a pozat nediplomatic și sobru cu ea? Este regretabil să vezi cum, din ”politețe” prost înțeleasă, unii diplomați ajung să se lase manipulați grosolan, folosiți pe post de instrument al unor extremiști. Politețea sau intențiile bune nu te asigură niciodată de greșală. Până și drumul spre infern e pavat cu intenții bune…

Politețea, bat-o vina!

Acum am înțeles de ce Ambasada SUA în România nu a luat atitudine tranșantă față de derapajele extremiste, xenofobe și, de foarte multe ori, antisemite ale reprezentanților struțo-cămilei UDMR (nici partid, nici ONG) din teritoriu. Din ”politețe” și lipsă de suficient caracter.

Ambasadorul american a dovedit slăbiciune și naivitate, dacă este să-l credem pe cuvânt că a gafat din ”politețe”. Trebuie să înțelegem exact situația. Făcând trimitere la gafa sa ”din politețe”, ambasadorul sugerează că ticăloșia și viclenia le revine extremiștilor maghiari care i-au băgat cârpa lor în față, cu titlu de cadou, testându-i caracterul, capacitatea de reacție, de conformare sau neconformare, adecvarea la contextul istoric, social și politic. Din perspectiva scopului practic urmărit de unii și de altul, extremiștii maghiari au fost eficienți în comparație cu invitatul lor special.

Extremiștii l-au folosit pe ambasador. Greșala ambasadorului este că s-a lăsat, într-un moment de slăbiciune mălăiață soră cu inconștiența, folosit.

Și dacă gafa nu e gafă?

Se sparie gândul” – vorba cronicarului – la simpla aluzie că nu ar putea fi vorba doar de slăbiciune omenească, ci de complicități politice sau geopolitice… Nu vrem să credem că fotografia crestomatică de la Sfântu Gheorghe a ambasadorului Klemm sau că declarația de la Chișinău a ambasadorului Pettit nu ar fi simple (dar totuși grave, monumentale chiar) gafe. Deocamdată sperăm că sunt doar gafe și nimic mai mult.

Autogoluri repetate

Oricum, ceva este putred în toată povestea asta.

Este firesc și corect acum ca autoritățile și presa să ceară, iar ambasadorul Klemm să dea prompt și univoc explicații publice convingătoare în legătură cu gestul său public și, din păcate, antiamerican prin consecințele lui negândite, nu doar antiromânesc.

Ambasadorul Klemm nu are mandat să provoace și să alimenteze inutil temeri privind existența unor presupuse planuri americane de slăbire (până la dezmembrare) a României, așa cum visează atâtea minți înguste dar înfierbântate la Moscova, Budapesta și, se lasă uneori puternic impresia, la Berlin. Cu atât mai mult, ambasadorul Klemm nu are mandat să stârnească antiamericanism în România, așa cum își doresc, în egală măsură, și Moscova și Budapesta.

Ambasadorul Klemm și ambasadorul Pettit au marcat în propria poartă. În fotbal, în caz de autogol, jucătorul vinovat este de regulă retras din teren, iar în caz de recidivă și eliminat din echipă. Ceea ce este grav e că autogolurile celor doi diplomați americani s-au produs în prelungirile unui meci hotărâtor pe care îl numim cu toții Războiul Rece și pe care rușii cred că încă nu l-au pierdut.

Da, da – vor spune unii (foarte mulți) -, dar să băgăm de seamă că mai există și cazuri când meciul e vândut din timp, iar publicul nu bănuiește nici cu spatele…


DOUĂ INSTRUMENTE JURIDICE FUNDAMENTALE: LEGEA LIMBII ROMÂNE ȘI LEGEA ROMÂNOFONIEI

August 31, 2016

Limba romana

Limba română este vorbită de circa 30 de milioane de oameni. Peste o treime dintre aceștia nu locuiesc în interiorul granițelor actuale ale României.

Ea este limbă oficială în România, Republica Moldova, Provincia Autonomă Voievodina din Serbia, având statut de limbă regională oficială în regiunile Cernăuți și Transcarpația din Ucraina. Cu timpul aceasta ar putea deveni limbă regională oficială și în localități sau raioane din sudul istoric al Basarabiei sau Transnistria (regiunea Odesa).

Limba română este limbă oficială și de lucru a Uniunii Europene (una din 24) și limbă oficială a Uniunii Latine (una din 6).

Dialectul istoric aromân al limbii române comune are statut oficial în orașul Crușova din Republica Macedonia.

Totodată, româna este  limbă liturgică (una din 5) în Sfântul Munte Athos.

Un șir de state (SUA, China, Vatican, Franța, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Rusia) au redacții de limbă română ale posturilor lor de radio pentru străinătate. În Ucraina, Serbia și Ungaria există emisiuni radio în limba română pentru minoritarii români din cuprinsul acestor state. În multe țări există catedre de limbă română. Presă scrisă în limba română literară există în Israel, Statele Unite ale Americii, Italia, Canada, Spania, Germania, Mara Britanie, Ucraina, Ungaria și Serbia, iar sporadic și în Bulgaria. În Albania și Republica Macedonia apar publicații în dialectul istoric aromân al limbii române comune. Posturi de radio sau emisiuni în limba română există în Austria, SUA și Israel. Există și emisiuni de televiziune în româna literară în Serbia, Austria, SUA și Canada, iar în dialectul aromân în Republica Macedonia. Radio România Internațional emite în limba română și în dialectul istoric aromân. TVR Internațional nu are emisiuni în dialectul aromân al limbii române comune. Tuturor acestora li se adaugă o bogată presă scrisă și audiovizuală din Republica Moldova.

România este unul dintre puținele state europene care nu are o Lege cu privire la statutul, rolul și funcțiile limbii sale naționale. Toate statele vecine României, cu excepția Bulgariei, în care există proiecte de lege în dezbatere parlamentară, au asemenea legi. România constituie o excepție în acest sens și printre statele foste socialiste, care, în cea mai mare parte a lor, și-au elaborat și aplică un cadru legislativ cu privire la limbile lor oficiale/de stat. În România este reglementat doar regimul lingvistic pentru minoritari, nu însă și pentru majoritari, limba română și dialectele noastre istorice (aromân, meglenoromân și istroromân) nefiind luate expres prin lege sub protecția statului. Există referiri legislative disparate la limba română, însă acestea nu sunt codificate într-o lege unică, așa cum observăm în alte state. Cel mai important act juridic în acest sens este Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, având doar 9 articole, dintre care doar 7 cuprind norme de reglementare. Astfel, nu putem vorbi despre o completă și autentică suveranitate lingvistică a statului, elementele acestui tip de suveranitate bazându-se în prezent, în principal, pe tradiție și practici curente.

Republica Moldova are o asemenea Lege, dar aceasta este perimată, datând din perioada ocupației sovietice (1989), în timp ce toate celelalte state post-sovietice fără excepție au adoptat Legi organice privind reglementarea modului de funcționare a limbilor lor oficiale în stat și societate. Neavând o lege de respirație europeană în materie lingvistică, conformă interesului național, nici în cazul Republicii Moldova nu putem vorbi despre o completă și autentică suveranitate lingvistică a statului.

Nici România, nici Republica Moldova nu desfășoară politici lingvistice cuprinzătoare pe plan intern și extern, chiar dacă elemente de politică lingvistică sunt prezente în subsidiarul celor culturale sau educaționale.

Nici în România, nici în Republica Moldova limba română mimico-gestuală nu este protejată de lege, chiar dacă aceasta este o formă specifică a limbii noastre naționale.

Cele mai reușite modele de regim lingvistic, reglementat prin lege, din Europa există în țările Uniunii Europene, cum ar fi, bunăoară, Franța sau statele baltice: Estonia, Letonia și Lituania.

Nu există nici o Lege a Românofoniei, cu toate că în cazul existenței unei asemenea Legi, la Românofonie ar putea adera state precum Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Israelul, Croația, Albania, Kazahstanul, putând fi invitate să adere și Republica Macedonia, Bulgaria, Ungaria și, la momentul potrivit, Grecia.

O eventuală alternativă la o asemenea Lege ar putea servi un Acord interstatal cu privire la Românofonie semnat între România și Republica Moldova, care să rămână deschis aderării oricărui alt stat în care limba română este vorbită de români autohtoni sau diasporali, indiferent de dialect, sau de persoane de alte origini etnice aparținând filonului cultural românesc.

Avem nevoie, în mod indiscutabil, de două instrumente juridice fundamentale: a) Legea Limbii Române și b) Legea Românofoniei.


CÂTEVA PRECIZĂRI PE MARGINEA CAZULUI PETTIT

August 30, 2016

James Pettit Moldova 1 - Copy

Am urmărit cu maximă atenție reacțiile publice și dezbaterea furtunoasă pe care le-au declanșat în stânga și în dreapta Prutului, dar și în diaspora comună a României și Republicii Moldova, declarațiile pe teme istorice, identitare și de geopolitică internă și externă, inclusiv cultural-identitară, ale domnului ambasador James Pettit. Eu însumi i-am adresat Excelenței sale o scrisoare deschisă pe care i-am și transmis-o luni, 29 august.

Câteva concluzii se pot contura chiar acum.

  1. Nefericitele și neglijentele afirmații ale ambasadorului nu exprimă punctul de vedere al Departamentului de Stat al SUA. Așa cum am intuit inițial, a fost vorba despre improvizații libere ale celui care le-a emis. Mai mult chiar, declarațiile ambasadorului SUA a fost percepute ca antiamericane prin efectele lor și, din acest motiv, ele au fost aplaudate de tabăra putinistă de la noi.
  2. Ambasadorul Pettit nu face absolut nicio distincție și confundă noțiunile de Moldova și Republica Moldova, neînțelegând ce potențial provocator cuprinde acest fapt. Obiectiv vorbind, această confuzie sugerează modificări de frontiere și justifică pretenții teritoriale asupra României, aliatul strategic al SUA. Este în interesul Statelor Unite ale Americii ca misiunea sa diplomatică la Chișinău să nu admită păguboasa confuzie a Republicii Moldova cu Moldova istorică însăși și să utilizeze denumirea corectă și oficială a statului – Republica Moldova. Nu există nicio justificare logică și obiectivă pentru menținerea acestui gen de confuzie terminologică. În general, se știe că manipularea socială, ca și cea politică sau geopolitică este precedată de manipularea prin limbaj. Constatăm că evitarea denumirii corecte și oficiale a Republicii Moldova și substituirea ei cu noțiunea istorică de Moldova cuprinde, volens nolens, imense posibilități de speculație și manipulare. Să spui Moldova în loc de Republica Moldova este necorect politic. Limbajul diplomatic și oficial nu trebuie să admită alți termeni și alte formule decât cele oficiale.
  3. Românii de pe ambele maluri ale Prutului au înțeles, pornind de la afirmația lipsită de acuratețea și precizia necesară cum că ”Moldova nu este România”, că oficialul american pune la îndoială și atacă însăși fundamentele Statului Român modern și Unirea Moldovei cu Muntenia din 1859, că mutatis mutandis nici ”România nu este Moldova”. Această interpretare nu ar fi fost posibilă dacă ambasadorul Pettit nu ar fi substituit voit sau neglijent noțiunea politică de Republica Moldova cu noțiunea istorică de Moldova. Gravitatea expresiei este la fel de mare ca și în cazul în care, horribile dictu, ambasadorul SUA în România ar declara la Iași sau la Suceava că ”Moldova nu este România”.
  4. Nu cred că a stat în intenția ambasadorului Pettit să lezeze grav demnitatea națională și sentimentele de patriotism ale românilor. Gafa sa monumentală constă în faptul că și-a depășit competențele prin referirea la un stat terț, în care nu este acreditat, și prin abordarea neglijentă, lipsită de tact geopolitic, a unor aspecte istorice și cultural-identitare deosebit de sensibile. Cu atât mai mult, fiind vorba despre România ca stat membru NATO, declarația ambasadorului a fost percepută chiar și ca antiamericană prin efectele ei, dumnealui sugerând că ”alăturarea” la un stat NATO ”nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în (Republica – n. n) Moldova”, adică, mutatis mutandis, în statele NATO lucrurile ar sta mai rău decât în Republica Moldova, de aceea trebuie să ne federalizăm cu Tiraspolul/Moscova, care să avanseze până la Prut și, eventual, mai departe, în toată Moldova până pe creasta munților Carpați.
  5. Prin ieșirea sa neinspirată ambasadorul Pettit, fără să vrea, a compărut și ca jucător partizan în dezbaterea identitară locală din Republica Moldova, depășindu-și calitatea de observator străin neutru și aducând astfel un imens prejudiciu de imagine țării sale, pe care noi am privit-o și o privim în continuare cu simpatie.
  6. Declarațiile ambasadorului Pettit, cu evidente accente geopolitice, interpretate ca antiromânești și antioccidentale, sugerând o delimitare netă și o distanțare a Republicii Moldova de România ca stat membru NATO, au fost contextualizate precampaniei prezidențiale din Republica Moldova în care aspectele identitare și de orientare externă a statului se află în miezul dezbaterii politice.
  7. Temerile românilor, generate de omisiunile evidente și de neinspiratele declarații cu accente geostrategice ale ambasadorului Pettit, care nu a evaluat consecințele lor posibile, se reduc la două aspecte esențiale sugerate transparent: a) o posibilă forțare de către SUA (împreună cu Rusia și Germania) a unei soluții definitive de federalizare/transnistrizare a Republicii Moldova și de permanentizare a ocupației militare ruse pe teritoriul ei, cu grave implicații nefaste asupra Ucrainei și a întregii regiuni; b) existența unui plan american de construcție identitar-națională artificială în Republica Moldova, adică de construcție a unei ”naționalități specifice/aparte moldovenești” în afara paradigmei cultural-identitare românești fundamentate obiectiv istoric și justificate de realitatea vie din teren. Aceste două aspecte, după cum am observat până acum și până la proba contrară, nu constituie poziția oficială a Statelor Unite ale Americii.
  8. Interpretate în ansamblul lor, declarațiile, omisiunile și confuziile terminologice admise de ambasadorul Pettit au sugerat un posibil regim de opoziție, adversitate și beligeranță chiar, de natură identitar-culturală, istorică, revendicativ teritorială și de orientare geostrategică cu mize de viitor, dintre Republica Moldova și România, ceea ce nu exprimă nici pe departe punctul de vedere al guvernului american.
  9. Una dintre deficiențele funciare ale poziției exprimate public de ambasadorul Pettit constă în neglijarea faptului că Republica Moldova și România reprezintă un caz clasic, explicabil istoric, de state intim înrudite etnic, cultural, identitar, istoric, până la confundare, și că acestea au libertatea să decidă liber, într-un cadru autentic democratic și în concordanță cu dreptul internațional, dacă vor sau nu să-și construiască un viitor comun, fără amestec din afară. În limba engleză noțiunea de Stat înrudit este redată prin Kin state, iar în rusă prin Родственное государство sau în franceză prin Etat parent, termeni oficiali cu care operează nu doar Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept, ci și toate instituțiile europene. România, ca stat național și patrie etnică este un Kin state pentru toți românii din lume, inclusiv pentru cei din Republica Moldova, față de care, potrivit cadrului juridic european, are un șir de obligații. La rândul său, Republica Moldova este un Kin state pentru România și viceversa. Cine neglijează deliberat sau involuntar aceste aspecte obiective în ecuația geopolitică și geoculturală a momentului sau în planurile de viitor ale regiunii intră în contradicție cu realitatea și riscă să provoace inutil destabilizări majore.
  10. Declarațiile, omisiunile și accentele geoculturale deplasate ale ambasadorului Pettit nu trebuie să ne descurajeze și nici să afecteze relațiile noastre strategice cu Statele Unite ale Americii. Trebuie să avem inteligența și puterea de a depăși acest moment marcat de penibilul inadecvării evidente a unui diplomat la realitatea istorică, etnoculturală și politică a zonei și să ne concentrăm, cu nerv, dar fără nervozitate, pe ceea ce avem de făcut noi înșine pentru strângerea relațiilor naturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, neadmițând totodată federalizarea noastră cu zona de ocupație militară rusă. Să nu uităm că SUA sunt singura superputere care ne-ar putea ajuta să punem capăt acestei ocupații.

Ambasadorul Pettit a greșit. Tocmai pentru acest motiv are toate temeiurile să-și reconsidere poziția. Să sperăm că o va putea face și că nu va recidiva în declarații stataliste cu substrat geopolitic antiamerican și antiromânesc în egală măsură.


SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI JAMES PETTIT, AMBASADOR EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL SUA LA CHIȘINĂU

August 28, 2016

James Pettit

Excelență,

Ați declarat textual, într-un interviu acordat recent (26 august 2016) postului public de televiziune, că: „Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”. Totodată, i-ați îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte”.

Am dori să considerăm că prin această declarație ați exprimat puncte de vedere strict personale, nu unele oficiale ale guvernului Statelor Unite ale Americii.

Declarația dumneavoastră abordează subiecte delicate, de mare sensibilitate culturală, istorică și politică pentru noi.

În opinia noastră aceste puncte de vedere sunt greșite, contrare evidențelor și adevărului.

În plus, considerăm asemenea puncte de vedere, exprimate fără acuratețea necesară, contrare intereselor Statelor Unite ale Americii în regiune. Ele sunt contrare și literei și spiritului Declarației de independență a Republicii Moldova, pe care, indiscutabil, le cunoașteți.

De asemenea, prin extrapolare, considerăm că, lansând declarația publică citată mai sus, ați reușit să aduceți atingere, prin ricoșeu, și intereselor legitime de unitate teritorială și suveranitate ale celor doi buni vecini ai Republicii Moldova – Ucraina și România.

Federația Rusă a anexat Crimeea și ocupă teritorii vaste din estul Ucrainei prevalându-se tocmai de comunitatea istorică, etnolingvistică și culturală cu minoritarii ruși din aceste regiuni ale statului vecin. Comunitatea de limbă, cultură și istorie, de una singură, nu poate fi suficientă pentru dezmembrarea statelor și anexiunea lor teritorială, chiar dacă ea este fundamentală în cazul refacerii unității distruse a unor popoare multistatale, cum este și poporul român în ziua de astăzi, dacă modul de realizare a acestei unități este conform dreptului international și expresie a voinței populare, formulate într-un cadru liber și autentic democratic.

Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.

Declarația dumneavoastră a scandalizat opinia publică locală, scoțând la iveală o ciudată raliere la punctele de vedere ale Federației Ruse, care, încălcând norme elementare de morală, de corectitudine politică și de drept international, sfidează istoria tragică a Basarabiei și ne sugerează că istoria acestor oameni și a pământurilor noastre de la răsărit de Prut și-ar avea punctul zero la 27 august 1991, că tot ce a fost înainte nu ar fi existat sau nu contează din perspectiva viitorului. Declarația de independență a Republicii Moldova vă contrazice însă. Sperăm că nu vă supărați dacă vom preciza că acest document fundamental trebuie citit sau recitit cu atenție și respectat.

Comunitatea de istorie, de limbă, de etnie, de cultură și de spiritualitate a României și Republicii Moldova sunt realități indiscutabile pentru orice inteligență onestă de la noi sau de oriunde.

Nu există, așa cum ați sugerat în declarația dumneavoastră publică, un Mihai Eminescu doar al Republicii Moldova, nu există un Ștefan cel Mare doar al Republicii Moldova, nu există un George Enescu doar al Republicii Moldova, nu există un mitropolit Dosoftei, un mitropolit Varlaam, un Dimitrie Cantemir, un Bogdan Petriceicu Hașdeu, un Alexandru Ioan Cuza, o Regină Maria, un Grigore Vieru, un Eugen Doga doar ai Republicii Moldova, nu există o limbă, o istorie și o cultură română doar ale Republicii Moldova, separate de România, aliatul strategic al SUA.

Apropo de istorie și de uniri. Aici analogiile se impun și vă rugăm să ne permiteți câteva considerații pornind tocmai de la precedentele americane.

SUA îi datorează unei mari personalități de origine română, strălucitul general George Pomuț, consul general al SUA la Sankt Petersburg, cumpărarea peninsulei Alaska, care nu era deloc americană și care nu avea absolut niciun fel de comunitate de limbă, istorie sau cultură cu americanii la momentul achiziționării ei. Nu credem că vom comite o impietate dacă vom opina că înainte ca vreun diplomat american să se pronunțe asupra comunității de limbă, istorie, etnie, cultură și spiritualitate a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ar fi fost de așteptat ca măcar unul dintre ei, măcar o singură dată, să depună, cu recunoștință, măcar o singură floare pe mormântul românului american George Pomuț, mormânt care zace în paragină în cimitirul Smolenski din fosta capitală nordică a imperiului țarist.

Cât despre unirea Statului Hawaii cu Statele Unite ale Americii, în august 1959, sub aspectul istoriei, limbii sau culturii comune a hawaiezilor cu americanii, nici nu mai are rost să vorbim. Cu toate acestea, credem că dumneavoastră nu ați dezagrea unirea Statului Hawaii cu SUA ca fapt împlinit și corect.

Prezentul și viitorul Republicii Moldova trebuie să-l decidă, fără amestec din afară, poporul ei, constituit în proporție de peste 80% de etnici români și de reprezentanți ai unor diverse minorități (ucraineni, găgăuzi, bulgari etc.) încă supuse unor procese de rusificare, prin instituțiile statului, inclusiv sau în primul rând prin școală, fără ca acest fapt inacceptabil să fi trezit vreodată vreo luare de atitudine din partea dumneavoastră. Republica Moldova este, ca și toate celelalte state post-sovietice, cu excepția Federației Ruse, un stat național, având o singură etnie fondatoare, nu mai multe. Faptul că societatea din Republica Moldova este multiculturală, asemenea tuturor societăților moderne fără excepție, și cuprinde și reprezentanți ai altor etnii conlocuitoare nu face din Republica Moldova un stat multietnic sau multinațional.

Publicul căruia v-ați adresat este reprezentat în proporție covârșitoare de foști cetățeni ai României și urmași ai acestora și cuprinde astăzi circa 1 milion de cetățeni maturi ai Republicii Moldova care, indiferent de originea lor etnică, și-au restabilit cetățenia română, iar alte circa 800 de mii de cereri de restabilire a cetățeniei române se află în examinare. A le sugera astăzi, în calitate oficială, foștilor cetățeni români și urmașilor acestora, indiferent dacă și-au restabilit deja cetățenia română sau abia urmează să o facă, ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte” amintește pagini triste, tragice chiar, din perioada ocupației sovietice a Basarabiei, când etnonimul Român și infranimul românesc Moldovean erau prezentați ca opozabili și adversativi, nu complementari. Ideea de ”naționalitate moldoveană aparte” a servit drept eșafodaj ideologic pentru anexiunea stalinistă a Basarabiei în 1940, urmare a înțelegerilor secrete sovieto-germane, dar și pentru etnocidul identitar și cultural de după această anexiune invocată expres în textul Declarației de independență a Republicii Moldova. Excelență, ne permitem să observăm că în actualul amplu război hibrid desfășurat de Moscova contra Republicii Moldova, cu o importantă componentă identitară, cu mize geopolitice și geoculturale, a vorbi oficial despre ”moldoveni ca o naționalitate aparte” consună perfect cu teoria de sorginte stalinistă despre ”națiunea, limba, istoria și cultura moldoveană diferită de cea română”. Și asta în condițiile în care Republica Moldova și România vorbesc despre ”spațiul cultural, lingvistic și spiritual comun” al celor două state ale noastre.

Ați invocat ”problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special”. Această afirmație nu respectă adevărul complet. În realitate, un număr de 71 de primării din stânga Nistrului, dintre care majoritatea cu populație etnic românească, se află sub ocupația trupelor militare și serviciilor secrete ale Federației Ruse, asemenea Crimeii și regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Dumneavoastră vorbiți despre faptul că partea de dincolo de Nistru, precum și o parte din trunchiul basarabean al Republicii Moldova, aflată sub control efectiv și ocupație militară rusă, ”are nevoie de un statut special”, fără să precizați că este vorba despre două teritorii ale Republicii Moldova ocupate militar de o putere străină și că un eventual statut special li s-ar putea acorda unor localități de dincolo de Nistru doar după încetarea ocupației, nu înainte și nici condiționat, cum lăsați să se înțeleagă. Felul în care ați pus dumneavoastră problema se situează în afara legii sau deasupra ei, răsturnându-i sensul și consecutivitățile pe care le stabilește, ca și cum Federația Rusă și-ar fi retras deja trupele, arsenalele militare și serviciile secrete din Republica Moldova sau ca și cum acest fapt nu ar mai fi necesar din punctul dumneavoastră de vedere.

Republica Moldova a stabilit prin Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și prin hotărâri de parlament, votate unanim, criteriile și ordinea pentru eventuale statute special acordate unor (nu tuturor) localități din stânga Nistrului (nu și celor din dreapta Nistrului ocupate militar de Federația Rusă).

Legea din 22 iulie 2005, prin alineatul 2 al articolului său 1, prevede consecutivitatea paşilor procesului de reglementare a diferendului moldo-rus din Transnistria: „(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Orice discuție despre un statut special atât timp cât Federația Rusă nu și-a evacuat integral trupele și armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova este susceptibilă de tentativă de amestec extern și presiune asupra statului nostru. Este cazul să amintim și că Legea din 22 iulie 2005 prevede că localitățile din stânga Nistrului, ai căror locuitori vor decide în libertate să nu facă parte din autonomia transnistreană, nu vor face parte din ea. Alineatul 3 al articolului 3 al legii stipulează că: ”Pot intra în componenţa Transnistriei sau ieşi din componenţa ei localităţile din stînga Nistrului în baza referendumurilor locale organizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”. Ca și în cazul acordării unui statut special autonomiei găgăuze, după cum vă este bine cunoscut, urmare a referendumurilor locale, zeci de localități au decis în libertate să nu facă parte din respectiva autonomie, chiar dacă proiecte inițiale, inspirate din afara Republicii Moldova, prevedeau includerea lor.

Sperăm că faptul că ați evitat să invocați cu prioritate în declarația dumneavoastră publică aceste aspecte fundamentale nu înseamnă că guvernul Statelor Unite ale Americii s-ar fi alăturat presiunilor exercitate tot mai intens asupra Chișinăului de către Moscova și Berlin în sensul anulării Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și a celor două hotărâri de parlament conexe.

Domnule ambasador James Pettit, vă rugăm să observați că Declarația de independență a Republicii Moldova statuează univoc: ”Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Fiți de acord, Excelență, că ideea unirii Republicii Moldova cu România este o idee care are dreptul la existență în spațiul public și politic al Republicii Moldova. Observăm cu toții că ea câștigă tot mai mult teren, în special printre tineri, direct proporțional cu gradul de desovietizare a societății și a mentalităților. Sper că veți fi de asemenea de acord că prerogativa exclusivă de a decide în acest sens aparține populației Republicii Moldova, într-un cadru autentic democratic, nu diplomaților străini acreditați la Chișinău.

Formulând aceste considerații, în termeni de  corectitudine și bunăvoință, exprimăm convingerea că nu am adus niciun fel de atingere bunelor relații strategice de parteneriat dintre Republica Moldova și SUA sau dintre România și SUA. Sperăm de asemenea că reacția noastră firească față de declarația dumneavoastră publică va fi înțeleasă corect.

Vă rugăm, Excelență, să primiți asigurarea cuvenitului respect.

 

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova

Chișinău, Republica Moldova, 28 august 2016

Post-scriptum pentru cititorii acestui blog: Doritorii pot viziona înregistrarea interviului acordat de ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, pe pagina de internet a postului public de televiziune: http://www.trm.md/swf/DQVideoPlayer.swf?dimensiunea-diplomatica-cu-statele-unite-ale-americii

Un detaliu important: domnul ambasador a evitat pe întreg parcursul interviului (cu o singură excepție) folosirea denumirii oficiale și corecte a statului de acreditare, Republica Moldova, înlocuind-o deliberat și exclusiv cu termenul istoric și geografic de Moldova, a cărei parte esențială, cu cele trei capitale istorice (Baia, Suceava și Iași), se află în cadrul României. De asemenea, pe panoul de fundal, din sediul ambasadei SUA în Republica Moldova, denumirea corectă și oficială a statului, cea de Republica Moldova, este substituită cu termenul istoric și geografic de Moldova. Acest caz este unic printre toate ambasadele străine acreditate în Republica Moldova și constituie, în opinia noastră, o manipulare voită prin limbaj verbal și grafic.

James Pettit Moldova 1 - Copy

James Pettit Moldova 2 - Copy

James Pettit Moldova 3 - Copy

James Pettit Moldova 4 - Copy

Scrisoare deschisă domnului Ambasador al SUA în RM


REZOLUȚIA UNIVERSITĂȚII DE VARĂ IZVORU MUREȘULUI 2016

August 21, 2016

universitatea-de-vara-izvoru-muresului-2016

Participanții la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, ediţia a XIV-a, cu genericul Statul român şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, desfăşurată în perioada 14-20 august 2016, la finalul dezbaterilor, au formulat următoarea Rezoluție ce va fi înaintată Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului României şi partidelor parlamentare şi neparlamentare.

Constatând:

Comunităţile autohtone româneşti din jurul frontierelor României şi din Balcani sunt supuse unui proces agresiv de asimilare, unele dintre acestea fără a beneficia de drepturile impuse de standardele europene pentru minorităţi naţionale;

Românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş sunt expuşi sistematic unui proces continuu şi susţinut de deznaţionalizare, din cauza politicii autorităţilor locale, dar şi ca urmare a dezinteresului autorităţilor statului român;

Românii de confesiune romano-catolică din Bacău, Iaşi şi Neamţ sunt supuşi unui proces de maghiarizare prin care numeroase familii de români sunt determinate prin mijloace diverse să-şi schimbe identitatea. Acest lucru se face cu complicitatea unor politicieni care au impus autorităţilor locale deschiderea de clase cu predare în limba maghiară, cu toate că 98% dintre romano-catolicii din aceste judeţe se declară români.

Înaintează următoarele solicitări: 

Românii de pretutindeni 

  • Crearea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, structură unică în cadrul Guvernului care să gestioneze relaţia cu românii de pretutindeni;
  • Adoptarea legii privind statutul, rolul și funcțiile limbii române ca limbă oficială a României, pe modelul altor state membre UE;
  • Asumarea de către partidele politice româneşti de pe cele două maluri ale Prutului a unui Acord pentru Reunire, care să ducă până în 2018 la integrarea completă a Republicii Moldova cu România;
  • Reînființarea Oficiului pentru Republica Moldova în subordinea primului ministru;
  • Mărirea numărului de deputați și senatori care să reprezinte proporțional numărul cetățenilor români din diaspora și Basarabia;
  • Asigurarea unui număr suficient de secții de votare peste hotare ținând cont de numărul real al cetățenilor români cu drept de vot, precum și de numărul de secții de votare organizate în scrutinele anterioare;
  • Înființarea Institutului Cultural Român la Kiev și crearea unor filiale ale ICR Kiev la Cernăuți și Ismail;
  • Înființarea Institutului Cultural Român la Moscova și crearea unei filiale a ICR Moscova la Sankt Petersburg;
  • Înființarea unui Muzeu virtual al Românilor de pretutindeni;
  • Elaborarea de către DPRP a unei Hărți electronice a tuturor zonelor locuite de români;
  • Punerea în aplicare a ordonanței de guvern privind reparația Casei Memoriale Aron Pumnul din Cernăuți, ca sediu al Muzeului Mihai Eminescu;
  • Inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului Bilateral din 1997 în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români și analizarea de către MAE a posibilităților de renegociere a Tratatului astfel încât partea ucraineană să asigure în fapt respectarea acestor drepturi naționale;
  • Elaborarea şi aplicarea în regim de urgenţă a unei strategii prin care comunităţilor româneşti din vecinătate şi Balcani le sunt asigurate mijloacele necesare păstrării identităţii naţionale, iar Federația Organizațiilor Românești din Sud-Estul Europei să devină principalul partener de dialog al instituțiilor Statului Român;
  • Identificarea mecanismelor necesare prin care să fie aplicat principiul reciprocităţii în materie de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale cu statele care au minorităţi pe teritoriul României;
  • Modificarea metodologiei de selecţie a bursierilor;
  • Facilitarea acordării cetăţeniei române pentru etnicii români din jurul frontierelor şi Balcani şi simplificarea procedurilor de redobândire a cetăţeniei române;
  • Monitorizarea respectării și implementării Recomandării APCE nr. 1845 (2008)  privind situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia.

Românii din Covasna, Harghita și Mureș 

  • Finanţarea asociaţiilor culturale membre din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, după aceleaşi criterii şi direct proporţional cu suma alocată de Guvernul României Fundaţiei „Comunitas” a maghiarilor din România;
  • Elaborarea unei strategii de dezvoltare economică, prioritară pentru zona Covasna-Harghita, cu finalitate în crearea unor noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente, componenta economică fiind principala cale de estompare a asperităţilor interetnice, de eliminare a exodului populaţiei româneşti din zonă şi de reafluire a generaţiilor tinere spre locurile natale.
  • Cerem Guvernului să adopte măsuri pentru a stopa (sau măcar a încetini) declinul demografic şi plecarea în masă din zonă, mai ales din rândul tinerilor, din cauza discriminărilor la care sunt supuşi şi lipsei de orizont profesional şi de respect al demnităţii
  • Asigurarea respectării statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu;
  • Implicarea institutelor Academiei Române şi a principalelor centre universitare din ţară pentru realizarea unor cercetări şi studii fundamentale privind istoria, cultura şi civilizaţia românească, dar şi a secuilor şi a celorlalte etnii din sud-estul Transilvaniei;
  • Asigurarea de către Ministerul Culturii a fondurilor necesare pentru organizarea Muzeului în aer liber de la Voinești, Covasna și continuarea cercetărilor arheologice la cetatea dacică din Covasna;
  • Înfiinţarea unui Departament pentru comunităţile româneşti inferioare numeric, structură consultativă, care să aibă ca obiect de activitate problematica sprijinirii comunităţilor româneşti numeric inferioare, să faciliteze accesul şi relaţiile directe între organele administraţiei centrale şi societatea civilă ca reprezentantă a intereselor şi cerinţelor comunităţii româneşti din aceste judeţe şi care să asigure coerenţa şi continuitatea preocupărilor autorităţilor centrale faţă de problematica zonei, în elaborarea si aplicarea strategiilor mai sus amintite;
  • Interzicerea finanțării din fonduri publice a manifestărilor cu caracter extremist;
  • Anchetarea și anularea restituirilor ilegale de clădiri ce au aparținut statului Român din anul 1920, precum și adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor care au avut loc privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din Transilvania;
  • Rezolvarea în condițiile legii a desființării de facto a Colegiului “Unirea” din Târgu Mureș și anchetarea restituirii clădirii către statusul Romano-Catolic;
  • Monitorizarea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din judeţele din Moldova şi sprijinirea păstrării identităţii româneşti a acestora;
  • Înfiinţarea unui Fond Suveran (pe modelul Norvegiei) care să identifice, să exploateze şi să gestioneze resursele naturale ale României, în beneficiul poporului român.

Izvoru Mureșului, județul Harghita

Izvor 2


DOCUMENT INEDIT. OTOMANII ÎI NUMESC ROMÂNI PE MEGLENOROMÂNI ȘI AROMÂNI

Iulie 19, 2016

Polemicile de uzură legate de faptul dacă meglenoromânii și aromânii sunt sau nu români, polemici întreținute artificial de o mână de minoritariști gen Costică Canacheu sau Nicolas Trifon, ne-au făcut să căutăm documente de epocă, păstrate în fondurile Direcției Generale a Arhivelor de Stat ale Republicii Turcia, în legătură cu acest subiect.

Adevărul este că diferitele traduceri ale textului otoman al Iradelei sultanului turc Abdul Hamid al II-lea (İkinci Abdülhamit) din 9 mai 1905 (17 rebi-ul-ebel 1323, conform calendarului islamic) cu privire la recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Imperiului Otoman redau termenul de Valahi, un exonim pe care străinii, inclusiv turcii, li l-au atribuit tuturor românilor.

Cu toate acestea, nimeni nu a publicat vreodată textul otoman original al Iradelei sau originalele altor documente legate de aceasta, ca să ne putem face o părere obiectivă despre ceea ce a avut exact în vedere măritul Padișah. Acesta este tocmai motivul pentru care am inițiat demersurile necesare în vederea obținerii unor copii după originalele acestor documente păstrate în bogatele arhive turcești.

Astfel, prin amabilitatea Excelenței Sale Mehmet Selim Kartal, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, căruia i-am solicitat oficial ajutorul și căruia îi mulțumim în mod deosebit pe această cale, am reușit să obținem astăzi imaginea facsimilă a unui document otoman legat de Iradeaua din 9 mai 1905.

Redăm mai jos imaginea facsimilă a acestui document în turca otomană, transliterarea lui latină, transpunerea primei fraze a lui în turca modernă și traducerea acesteia în română:

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Copie după originalul documentului în turca otomană.

Transliterarea textului din turca otomană.

Transliterarea în alfabet latin a textului din turca otomană.

Transpunerea primei fraze a textului din turca otomană în turca modernă:

”Alman büyükelçisinin Rumenlere ait işin bir an evvel halledilmesi hususunda Askerlik Dairesine olumlu görüş bildirdiği, adıgeçen dairenin bu başvuruyu padişaha ilettiği ve padişah tarafından işin bir an evvel neticelendirilmesi yönünde karar verildiği hakkında”.

Traducerea primei fraze a textului din turcă în română:

”Ambasadorul Germaniei a raportat către Departamentul Militar un aviz favorabil cu privire la rezolvarea cât mai grabnică a problemei Românilor, Departamentul respectiv a transmis această solicitare Padişahului iar Padişahul a hotărât ca această problemă să fie rezolvată deîndată”.

Observăm atât în originalul otoman, cât și în transpunerea în turca modernă, că etnonimul utilizat de autoritățile otomane este cel de Români (Rumenler), nu de Valahi (Ullahlar), cu atât mai mult nu de Aromâni sau Meglenoromâni.

S-ar putea să avem surpriza să descoperim că și în originalul otoman al Iradelei Sultanul Abdul Hamid al II-lea folosește același termen. Să avem răbdare până se va găsi în Arhivele Republicii Turcia și respectivul original.


MUZEUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ESTE ADMIRABIL ȘI SUBLIM, DAR LIPSEȘTE CU DESĂVÂRȘIRE

Iunie 29, 2016

Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni nr. 299/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 792 din 21/11/2007) prevede, în articolul său 10, următoarele:

(1) Se înființează Muzeul Românilor de Pretutindeni.

(2) Sediul muzeului va fi în municipiul București.

(3) Organizarea și funcționarea acestuia, inclusiv alocarea unui sediu corespunzător, vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

Au trecut aproape 9 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, prin care Muzeul Românilor de Pretutindeni a fost înfiinţat de drept. Cu toate acestea, Guvernul României în toate componenţele sale din decembrie 2007 până astăzi (sub conducerea lui Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc (I, II, III, IV şi V), Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Victor Ponta, Sorin Câmpeanu și Dacian Cioloș) nu a întreprins nimic pentru executarea prevederilor imperative ale articolului 10 din respectiva lege.

O Hotărâre de Guvern nu a fost adoptată şi un sediu corespunzător nu a fost alocat pentru organizarea Muzeului Românilor de Pretutindeni, așa cum prevede legea. În Bugetele pentru anii 2008-2016 Guvernul nu a prevăzut şi Parlamentul nu a aprobat alocarea niciunui leu pentru implementarea prevederilor articolului 10 al Legii 299/2007.

Aşadar, Muzeul Românilor de Pretutindeni este unul fictiv, adică apare doar pe hârtie, nu există în realitate ca instituţie permanentă, aflată în serviciul societăţii, deschisă publicului, nu are o adresă concretă, un sediu corespunzător, un director, colaboratori şi cercetători, expoziţii, obiecte, documente şi alte materiale de valoare istorică, etnografică, artistică, tehnologică sau ştiinţifică. În această situaţie, România este lipsită de către propriile ei guverne de o instituţie de primă importanţă specializată în păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menţinerea, cercetarea şi conservarea diverselor documente şi materiale muzeistice care să provină din zonele extrafrontaliere locuite de români.

Constatăm cu regret că prevederile articolului 10 din Legea nr. 299 sunt literă moartă, iar ideea de Muzeu al Românilor de Pretutindeni rămâne o plăsmuire legislativă frumoasă sabotată în chip discret şi tacit de cei obligaţi prin lege să o realizeze.

Niciunul dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti, deputaţi sau senatori, inclusiv cei aleşi în circumscripţiile din afara frontierelor României, nu a interpelat vreodată cele 13 guverne ale României din 2007 până în prezent, în cadrul controlului parlamentar al activităţii Executivului, în subiectul Muzeului Românilor de Pretutindeni.

Nici şefii Statului Român, aleși în funcţie cu votul decisiv al românilor de peste hotare, sau cei care au deținut interimatul funcției, nu s-au interesat vreodată de subiect, inclusiv cu ocazia participării lor la şedinţele Executivului.

Totodată constatăm că nu există niciun motiv rezonabil pentru nealicarea prevederilor articolului 10 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Ce concluzii putem trage în această situaţie punctuală?

1. Respectul autorităţilor pentru lege este, din păcate, unul scăzut sau nul.

2. Românii de peste hotare sunt adesea (mai cu seamă în timpul campaniilor electorale) obiect al declaraţiilor zgomotoase ale oficialilor, fără ca acestea să atragă după sine fapte concrete şi îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din lege.

3. Punerea în practică a prevederilor articolului 10 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni este problematică şi incertă pe motivele arătate în punctele 1 şi 2.

Suntem pe deplin îndreptăţiţi să ne întrebăm de ce Guvernele României neglijează dispoziţiile articolului 10 al Legi privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni şi nu se achită exemplar de obligaţia de a adopta o Hotărâre prin care să-i atribuie Muzeului Românilor de Pretutindeni un sediu corespunzător, stabilindu-i totodată modul de organizare şi funcţionare?

Vom primi oare un răspuns la această întrebare pe parcursul anului curent? Nu ne rămâne decât să sperăm.


CONGRESUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI. CUM TREBUIE SĂ FIE ȘI NU ESTE

Iunie 28, 2016

Congresul Romanilor de Pretutindeni

Congresul Românilor de Pretutindeni, convocat anul acesta pentru prima oară, a atras atenția milioanelor de români transfrontalieri, în principal a celor din jurul actualelor frontiere și Balcani și a determinat o serie de nemulțumiri întemeiate.

Prevederea articolului 7 al Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni a fost aplicată abia în 2016, cu o omisiune de 9 ani, după criterii, principii și metode necuprinse în lege și nici presupuse de aceasta.

Prima nemulțumire întemeiată a comunităților românești din jurul granițelor și Balcani ține de încălcarea de către organizatorii Congresului a principiilor proporționalității și reprezentativității. Românii de pretutindeni acuză absența unor criteriilor unice, corecte și clare înscrise într-o logică democratică. Componența Congresului convocat acum nu este nici reprezentativă și nici proporțională, susțin voci reprezentative ale românilor de pretutindeni. Membrii Congresului nu sunt nici aleși, nici delegați, ci autopropuși/automandatați, pe baza unei proceduri de contract personal între aceștia și niște susținători semnatari de liste.

Acest Congres trebuia organizat încă acum 8 ani. Criteriile organizării lui trebuiau să fie cele ale reprezentativității și proporționalității, astfel încât membrii Congresului să aibă mandat egal și reprezentativ. Acest fapt derivă din sintagma ”românii de pretutindeni” din articolul 7 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care, prin folosirea formei articulate a substantivului ”românii” presupune implicit reprezentativitatea membrilor Congresului în raport cu toți românii din afara frontierelor, nu doar în raport cu câteva grupuri ad-hoc de susținere sau de semnatari de circumstanță. Același fapt presupune implicit și ca legiuitorul român să stabilească o repartiție a numărului de mandate (locuri în Congres) pentru diferite regiuni din afara frontierelor locuite de români de pretutindeni, lucru care nu s-a făcut.

Analogiile se impun. Mai multe state din Europa și din lume au organisme similare. În toate cazurile, fără nicio excepție, organismele pentru conaționalii/coetnicii transfrontalieri respectă principiile și criteriile reprezentativității și proporționalității. Să aducem în atenție doar un exemplu de bună practică în domeniu, cel francez.

Adunarea Francezilor de peste Hotare (L’Assemblée des Français de l’étranger) este organizată în baza Legii (nr. 2013-659 din 22 iulie 2013) cu privire la reprezentarea Francezilor stabiliți în afara Franței (Loi relative à la représentation des Français établis hors de France). Numărul francezilor de peste hotare este estimat la 3,5 milioane. Criteriul reprezentativității este cuprins chiar în titlul legii și este dezvoltat și concretizat în textul acesteia. Adunarea Francezilor de peste Hotare este organizată în baza scrutinelor convocate o dată în patru ani în 15 circumscripții electorale care țin cont de numărul de francezi extrafrontalieri din diverse state și regiuni ale lunii, astfel încât cei 90 de membri aleși ai Adunării să fie reprezentativi și să aibă mandat egal.  În funcție de numărul de francezi din fiecare dintre cele 15 circumscripții electorale, în fiecare caz aparte legea prevede un număr concret de locuri în Adunare rezervate. Exemplificăm: 1) Canada – 4 locuri; 2) SUA – 7 locuri; 3) America latină și Caraibe – 7 locuri; 4) Europa de Nord – 8 locuri; 5) Benelux – 6 locuri; 6) Germania, Austria, Slovacia, Slovenia și Elveția – 11 locuri; 7) Europa centrală și de răsărit (inclusiv Rusia) – 3 locuri; 8) Europa de Sud – 5 locuri; 9) Peninsula iberică – 6 locuri; 10) Africa de Nord – 7 locuri; 11) Africa occidentală – 4 locuri; 12) Africa centrală, australă și orientală – 5 locuri; 13) Asia centrală și Orientul Apropiat – 4 locuri; 14) Israel și teritoriile palestiniene – 4 locuri; 15) Asia și Oceania – 9 locuri (Anexa la articolele 25 și 32 ale legii, intitulată Delimitarea circumscripțiilor electorale și repartiția locurilor / Délimitation des circonscriptions électorales et répartition des sièges).

Legea stabilește că Adunarea Francezilor de peste Hotare se convoacă de cel puțin 2 ori pe an. Articolul 10 al legii prevede că:  ”În fiecare an, Guvernul îi prezintă Adunării Francezilor de peste Hotare un raport privind situația francezilor stabiliți în afara Franței și politicile desfășurate în privința lor. Acest raport se referă în special la: 1) Învățământul francez, inclusiv învățământul bilingv francofon în străinătate; 2) Protecția socială și acțiunile sociale; 3) Formarea și însușirea profesională; 4) Securitatea francezilor stabiliți în afara Franței; 5. Susținerea antreprenoriatului francezilor stabiliți în afara Franței și acțiunile desfășurate pentru favorizarea difuziunii comerciale a produselor fabricate în Franța; 6) Angajamentele internaționale privind unul dintre domeniile prevăzute în punctele 1), 2), 3) și 7) și care se referă direct la francezii stabiliți în afara Franței, precum și convențiile  care tind să evite dubla impozitare și cele referitoare la dreptul familiei care ține de Conferința de la Haga privind dreptul privat, sub rezerva prerogativelor atașate conduitei în relațiile externe ale Franței; 7) Administrația francezilor stabiliți în afara Franței. Acest raport este supus dezbaterilor în prezența Guvernului. El poate primi un Aviz al Adunării Francezilor de peste Hotare”. Totodată, articolul 12 al legii prevede că: ”Adunarea Francezilor de peste Hotare poate fi consultată de către Guvern, de către Președintele Adunării Naționale sau de către Președintele Senatului cu privire la situația francezilor stabiliți peste hotare sau cu privire la orice altă chestiune consular sau de interes general, în special cultural, educativ, economic și social care îi vizează. În aceste domenii ea poate de asemenea, din proprie inițiativă, realiza studii și adopta avize, rezoluții și moțiuni”.

Având modelul francez în față, cum ar fi trebuit organizat, prin analogie, Congresul Românilor de Pretutindeni?

Întâi de toate, pentru că România este o democrație reprezentativă, în care mandatele imperative nu sunt acceptate și declarate nule (analogie cu mandatul parlamentar, articolul 69. Mandatul reprezentativ, care prevede că Orice mandat imperativ este nul”), era necesar ca Metodologia de atribuire a mandatelor membrilor Congresului Românilor de Pretutindeni să stabilească toate criteriile aplicabile, ținând cont de categoriile de români de pretutindeni prevăzute de lege, precum și de numărul acestora.

Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni definește clar noțiunea de români de pretutindeni. Aceasta cuprinde trei categorii distincte: 1. Persoanele de origine română din afara granițelor României (indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus)); 2. Persoanele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc (indiferent de cetățenia sau etnia acestora, bunăoară evrei, sași, șvabi, băieși, maghiari, secui etc.), care locuiesc în afara frontierelor României ; 3. Cetățenii români stabiliți în afara frontierelor României.

Părerea noastră este că organismul intitulat Congresul Românilor de Pretutindeni ar fi trebuit constituit pe bază de scrutin, astfel încât mandatele celor care îl constituie să fie egale și reprezentative. În acest scop, birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ar fi urmat să stabilească un număr rezonabil de circumscripții electorale, rezervând, în funcție de ponderea deținută de românii de pretutindeni în fiecare circumscripție, un număr variabil, dar concret de locuri în Congres.

Astfel, ar fi fost potrivită și utilă organizarea scrutinului pentru Congres în următoarele circumscripții electorale: 1) Republica Moldova, 2) Ucraina, 3) Ungaria, 4) Serbia, 5) Bulgaria, 6) Albania, Grecia și Republica Macedonia, 6) Austria, Germania și Europa de Nord, 7) Franța și Europa Occidentală, 8) Italia și Europa de Sud, 9) Spania și Portugalia, 10) Israel, Teritoriile palestiniene și Orientul Apropiat, 11) Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Zona Asia-Pacific, 12. SUA, 13) Canada, 14. Statele baltice, Rusia și Kazahstan, 15) Croația (pentru istroromâni, cu titlu de excepție, ca fiind grupul românesc în cea mai mare dificultate culturală, lingvistică și identitară). Desigur, este vorba doar despre un proiect de configurare teritorială, legiuitorul român fiind liber să stabilească cât se poate mai potrivit configurația și numărul circumscripțiilor pentru alegerea membrilor Congresului, precum și numărul concret de locuri rezervat în Congres reprezentanților fiecărei circumscripții.

În cazul în care românii de pretutindeni nu dețin cetățenia Statului Român sau reprezintă grupuri cu pondere numerică insuficientă pentru constituirea de circumscripții separate (de ex. meglenoromânii sau istroromânii, ori grupurile speciale aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, de ex. băieșii din Ungaria sau Croația, ori evreii românofoni din afara Israelului) ar fi fost potrivită rezervarea, prin analogie cu Parlamentul României în cazul minorităților etnice din interiorul Țării, a unui număr garantat de locuri pentru reprezentanții acestor grupuri specifice de români de pretutindeni aflați în dificultate culturală și identitară. Este corect și onest să le aplicăm minoritarilor români din afara frontierelor României un tratament egal cu cel aplicat minoritarilor alogeni din interiorul frontierelor.

Nu există niciun argument valabil pentru ca un asemenea model, care funcționează cu succes în democrațiile europene în cazul conaționalilor de peste hotare, să nu fi fost aplicat de către Parlamentul nostru de la București.

Faptul că actualii membri ai Congresului Românilor de pretutindeni nu dețin nici mandat egal și nici reprezentativ, care să fi rezultat dintr-un scrutin, lasă loc pentru discuții pe marginea naturii mandatului deținut de aceștia, susceptibilă de a fi imperativă și contractuală, întrucât a fost încredințat de un număr aleatoriu și redus de persoane care și-au depus semnăturile pe niște liste neverificate și nepublicate. De principiu, nu suntem împotriva listelor de susținere, dar, prin analogie cu alte cazuri prevăzute de legislația României, acestea ar fi putut fi acceptate doar ca procedură preelectorală.

Am vorbit despre reprezentativitate legitimă și ilegitimă, reală sau fictivă, întrucât Metodologia privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul Românilor de Pretutindeni operează formal cu noțiunea de reprezentanți legitimi”: ”Consiliul Românilor de Pretutindeni, organ cu caracter de reprezentare, care reuneşte reprezentanţii legitimi ai românilor de pretutindeni(art. 3), doar proclamând reprezentativitatea, fără să-i asigure temei real. ”Reprezentativitatea” invocată formal de Metodologie este una fictivă (convențională, ireală, simulată). Vom observa că, tocmai pentru motivul că Metodologia a exclus principiul și criteriul reprezentativității și proporționalității, peste 99% dintre românii din afara frontierelor României au răspuns prin boicot, neparticipând la procedurile stabilite de ea.

Oricine poate constata că actualii membri ai Congresului nu sunt reprezentanți legitimi ai românilor din afara frontierelor României. Ei dețin doar un mandat imperativ și inegal, încredințat, într-un soi de procedură contractuală, exclusiv de cei  care și-au depus semnăturile în susținerea lor (sub 0,5% din ansamblul românilor de pretutindeni). Ei sunt doar delegați contractuali ai celor care și-au depus semnăturile. Un asemenea tip de mandat este nereprezentativ.

În consecință, Congresul Românilor de Pretutindeni constituit anul acesta nu se poate înscrie logic și organic în Statul Român, care, prin definiție, este o democrație reprezentativă, nu una imperativă. Niciun mandat reprezentativ în Statul Român nu poate fi emanația unei liste de semnături. 

Orice mandat care se dorește reprezentativ trebuie să fie realmente reprezentativ.

Asistăm la o contradicție în termeni. Aceasta va trebui depășită prin convocarea unui nou Congres pe baza principiilor și criteriilor valabile în Statul Român pentru orice organ sau for reprezentativ. Nu va fi nimic grav dacă se va organiza un nou Congres reprezentativ al Românilor de pretutindeni.

Congresul Românilor de Pretutindeni nu poate și nu trebuie să fie o entitate fictivă sau contestabilă în Statul Român și nici emanația unui număr totuși mic de entități ad-hoc (grupuri de susținere sau semnatari de circumstanță).

Sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor din afara frontierelor României simt și gândesc la fel.

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”


PATRIARHUL ROMÂNIEI – CETĂȚEAN AL REPUBLICII MOLDOVA

Iunie 15, 2016

PF predicand cu crucea in mana

Două sunt subiectele care au ținut cap de afiș în presa noastră națională din ultimul timp: acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului președinte Traian Băsescu și soției sale Maria și Sinodul Panortodox preconizat să aibă loc în insula Creta. Aparent, între cele două subiecte nu există și nu poate fi făcută vreo legătură.

În primul caz jurnaliștii s-au dedat presupunerilor sau speculațiilor pe marginea unui subiect colateral: posibila candidare a domnului Băsescu pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, implicând un soi de recidivă istorică a dublei alegeri la Iași și București a lui Alexandru Ioan Cuza, cu efecte majore asupra evoluției națiunii române și depășirea bistatalității prin unificare inteligentă. Băiatul de mingi al lui Putin la Chișinău, Dodon, a și anunțat, fantezist, că în toamnă va anula decretul președintelui Timofti de acordare a cetățeniei Republicii Moldova cuplului ex-prezidențial de la București.

În al doilea caz presa a reținut pretextele ipocrite ale Moscovei și ale sateliților săi bulgaro-sârbo-antiohiano-georgieni  cu trimiteri exprese la pretinse încălcări ale ”teritoriului canonic” rusesc sau sârbesc de către Biserica Ortodoxă Română, arătată acuzator cu degetul pravoslavnic, exact cum era arătată România cu degetul kominternist, în perioada interbelică, de la Moscova sau de la Sofia, sub falsa acuzație de caracter ”imperialist” atribuit Bucureștiului. Moscova și auxiliarii săi de la Belgrad, substituind gândirea pastoral-misionară ortodoxă cu gândirea grănicerească și lovind în Biserica Română, au lovit de fapt, prin ricoșeu, în imaginea și reputația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, confirmând o dată în plus rivalitatea absurdă a celei de a ”Treia Rome” (Moscova) cu cea de a Doua (Constantinopolul).

În primul subiect, președintele Băsescu a ținut să precizeze că solicitarea cetățeniei Republicii Moldova era o chestiune de suflet și de asumare a românilor basarabeni, pe scurt, o chestiune de (auto)identificare frățească cu aceștia și de subliniere a unității naturale a națiunii române (încă) bistatale.

În cel de-al doilea subiect, Biserica Ortodoxă Română a parat delicat, arătând importanța chestiunilor de pa agenda Sinodului Panortodox în raport cu ”problemele grănicerești” minore folosite ca pretext de grănicerii canonici de serviciu de la Moscova și Belgrad. În paranteză vom preciza că și Patriarhia Antiohiei și-a pretextat, pe un ton grav, de la dramatic la furibund, neparticiparea la Sinodul Panortodox tot printr-o ”problemă grănicerească” cu Patriarhia Ierusalimului care ar sfâșia emiratul arab liliputan Qatar, în care există circa 120 (ați auzit bine: una sută douăzeci!) de ortodocși sau circa 0,006 % din ansamblul populației emiratului. Dificultatea cu care se confruntă trasatorii de granițe de la Moscova și Belgrad ține, între altele, și de faptul că atât Basarabia și Transnistria (până dincolo de Bug, în hanatul Edisanului), cât și Timocul, s-au aflat sute de ani, în bună pace, anterior expansiunilor teritoriale rusă și sârbească, sub jurisdicția eparhiilor românești din Mitropoliile Moldovei și Ungrovlahiei, pe care le succede, ascendent, Patriarhia Română. Nu ne-ar strica niște hărți canonice istorice, pentru a se vedea că vechiul ”teritoriu canonic” al românilor ortodocși a fost cu mult mai mare decât îl văd astăzi Patriarhii-grăniceri de la Moscova și Belgrad.

În primul subiect, participarea domnului președinte Traian Băsescu, în calitate de cetățean al Republicii Moldova, la competiția democratică pentru șefia statului este o chestiune care depinde de voința domniei sale și de eventualele interpretări pe care le-ar putea da, la sesizare, Curtea Constituțională.

În al doilea subiect, Biserica Ortodoxă Română va urma în continuare linia sa tradițională, pastoral-misionară, care pune oamenii înaintea teritoriilor și granițelor schimbătoare. Așa cum se știe, numărul cetățenilor români din Republica Moldova a depășit recent limita psihologică de 1 milion, cu tendința de dublare numerică în următorii doi ani, ținând cont de solicitările deocamdată nerezolvate prezentate de basarabeni la București. Acești cetățeni români, în marea lor majoritate ortodocși, au nevoie de păstorire spirituală și, într-un stat democratic cum se dorește a fi Republica Moldova, sunt singurii care pot decide asupra apartenenței lor canonice, peste slaba argumentație a Patriarhului-grănicer sovietic de la Moscova. Într-o asemenea abordare, asumarea devine reciprocă, nu doar basarabenii fiind îndreptățiți la restabilirea cetățeniei române și a apartenenței lor canonice de Biserica Mamă Română, ci și Patriarhul României fiind îndreptățit, în deplină demnitate, să solicite și să obțină cetățenia Republicii Moldova. Vorbim, evident, despre un deziderat, nu despre un fapt deja împlinit. Un asemenea gest ar fi un răspuns practic, realist și firesc, cu valențe multiple, care ar pune în dificultate Patriarhia-grănicereasă de la Moscova și ar anula orice pretenție nefondată a acesteia de jurisdicție abuzivă asupra celor peste 1 milion de cetățeni români actuali din Republica Moldova, care vor deveni 2 milioane în următorii doi ani.

Întrunește Patriarhul României condițiile pentru solicitarea și obținerea cetățeniei Republicii Moldova? Da, cu supra de măsură. Spre deosebire de omologul său de la Moscova, Patriarhul României răspunde exigenței legale de cunoaștere a limbii române și a istoriei statului, este păstorul celor peste 1 milion de ortodocși basarabeni repuși în cetățenia română și are merite incontestabile față de Republica Moldova, ca dovadă servind, între altele, și faptul gratificării sale cu distincția supremă, Ordinul Republicii. Pentru preopinenți am mai putea adăuga: implicarea determinantă a Preafericirii Sale în selectarea modelului de stemă de stat a Republicii Moldova, redeschiderea la Iași a Facultății de Teologie din Chișinău refugiată în 1941, formarea a sute de preoți din Republica Moldova, cărora le-a fost profesor și purtător de grijă pe perioada studiilor în România, acordarea de multiple ajutoare materiale populației Republicii Moldova în situații de criză sau de calamitate, acordarea de manuale școlare și cărți în limba română pentru elevi și studenți din Republica Moldova, acordarea de nenumărate ajutoare comunităților ortodoxe locale din Republica Moldova etc., etc.

Umila mea părere este că, după președintele Traian Băsescu, cetățenia Republicii Moldova trebuie să-i fie acordată Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.  Acest fapt va avea implicații benefice profunde.

Rușii stau cu gândul la granițe și teritorii, noi suntem cu gândul la oameni.


MIHAIL SADOVEANU LA CRIHANA

Iunie 12, 2016

Mihail Sadoveanu

Știam de la bunica mea că Mihail Sadoveanu a fost la Crihana. Bunica, noră de pescar din tată în fiu, cunoștea faptul din familie, dar nu mi-a putut da alte detalii, decât că gazda lui Mihail Sadoveanu și a însoțitorilor săi a fost unul dintre ”boierii” satului, Gheorghe Manolescu, arendașul grupului de bălți Crihana, Manta, Vadul lui Isac din județul Cahul.

Astăzi găsesc, în teza de doctorat a lui Dragoș Vicol, o referință la această vizită a lui Mihail Sadoveanu la Crihana. Într-un articol intitulat ”Prieten unic”, apărut în revista ”Viața Românească” (nr. 4-5 din aprilie-mai 1936) și dedicat prietenului său Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu evocă ”drumurile cahulene”, cu referire expresă la Crihana, vorbind despre ”locuri ascunse, într-un cotlon al bălților Prutului cu numele Crihana”. Întrucât nu avem deocamdată acest număr al revistei ”Viața Românească” pentru a putea reproduce întregul material, ne vom mulțumi cu fragmentul găsit în teza lui Dragoș Vicol.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Astfel, Mihail Sadoveanu face următoarea descriere a peisajului de la Crihana: ”Soarele lucea splendid şi divers în ochiurile de ape şi în cotiturile canalurilor, stufurile misterioase se întindeau până la mari depărtări; luntraşul vorbea încet, spunând felurite lucruri despre cele o sută şi una soiuri de raţe care cuibează pe acele meleaguri; din când în când zburătoarele acestea, felurit şi măiestrit colorate, zburau cu zgomot mare de aripi din ghioluri ori ocoleau în curbe graţioase pe deasupra noastră; în unele răstimpuri izbucneau greoi gâştele, când se făcea linişte, suna adânc glasul buhaiului bălţii. Vântul şuşuia lin prin foltane (aşa se cheamă acolo desişurile de stuf)”.

Dincolo de pescuit și vânătoare în sine, preocupările lui Mihail Sadoveanu la Crihana au fost, cu siguranță, mai largi, ținând de cunoașterea locurilor și oamenilor din cuprinsul României. Într-un discurs din 6 februarie 1939 (publicat în revista ”Însemnări ieșene”), Sadoveanu mărturisea: ”Mai cu seamă după război am întrebuinţat această falsă vânătoare şi acest fals pescuit, ca să cunosc cum vorbesc fraţii mei de pretutindeni”.

Cine va fi fost oare sfătosul luntraș de la Crihana care îi vorbea, familiar și aproape în șoaptă, lui Sadoveanu despre ”felurite lucruri” legate de bogăția bălților din sat? Cu câtă altă lume de la Crihana s-a întreținut pe îndelete marele scriitor și câți dintre aceștia i-au devenit, poate, prototipuri pentru numeroasele sale lucrări pescărești și vânătorești?  Ce an și ce lună anume să fi fost oare? Ce cuvinte din vorbirea românească a crihănenilor, în afară de foltan, a aflat și folosit în opera sa marele scriitor? Sunt întrebări care își așteaptă răspunsurile.

[Doamna Ecaterina Mațcu-Vâlcu ne scrie că străbunicul ei, Manole Saghin, a fost unul dintre pescarii care l-au însoțit de mai multe ori pe Mihail Sadoveanu la pescuit în bălțile Crihanei, iar străbunica ei, Paraschiva Saghin, i-ar fi servit lui Sadoveanu drept prototip pentru unul dintre personajele lucrărilor sale.]

Vizita lui Mihail Sadoveanu și a deocamdată necunoscuților săi însoțitori la Crihana cu siguranță nu a fost una ocazională sau grăbită, durând mai multe zile și poate chiar o săptămână. Asta înseamnă că Sadoveanu a dormit noaptea/nopțile la conacul lui Gheorghe Manolescu, cea mai frumoasă clădire din sat la acea vreme, și și-a sorbit cafelele dimineața pe terasa conacului, admirând minunata priveliște pe care o oferă Balta Crihanei până la Prut. O asemenea vizită trebuia să fi fost însoțită și de ospețe bogate, cum adesea obișnuia să facă generoasa gazdă a lui Sadoveanu și a însoțitorilor săi. Mai știm, din amintirile crihănenilor, că Gheorghe Manolescu era om deschis și plin de viață, nerefuzând niciodată să poftească la masă țărani simpli, alături de care de multe ori trăgea năvoadele sau umbla cu pușca prin bălți la vânătoare. Vizita lui Mihail Sadoveanu și a distinșilor săi însoțitori la Crihana rămâne o pagină încă necunoscută din viața sa și din istoria localității.

Sigiliu Gheorghe Manolescu

Nu putem ști deocamdată cum s-au cunoscut Mihail Sadoveanu cu Gheorghe Manolescu. Nu cunoaștem nici dacă Sadoveanu, un pescar și vânător înrăit, a mai revenit la Crihana, așa cum putem presupune, și cine anume au fost însoțitorii săi cu ocazia vizitei la care face referință în primăvara anului 1936. Putem admite că unul dintre însoțitori a fost chiar marele critic literar Garabet Ibrăileanu. Cu siguranță, după cercetări, vom putea afla multe informații și detalii interesante.

Am fi recunoscători dacă cineva ne-ar putea pune la dispoziție textul integral al materialului ”Prieten unic” din revista ”Viața Românească” (nr. 4-5 din aprlilie-mai 1936).

* * *

Mihail Sadoveanu despre pescuit și vânat:

Pasiunea vânatului și a pescuitului ne vine de departe și de demult – așa de departe și așa de demult încât, cugetând, simt un aspru fior. Vine dintr-o epocă obscură și eroică, când tot ce au astăzi oamenii era numai o intenție în ochii, în mintea și-n brațul primilor luptători”.

Fără îndoială că vânatul și pescuitul sunt cele mai vechi sporturi, cu observația că s-au născut sub presiunea necesității și n­-au devenit divertisment decât cu timpul. Pescuitul primitivilor era agerime; vânatul – forță și rezistență. Omul de azi nu mai întrebuințează aceste însușiri ca să­-și agonisească hrana. Cu pește de undiță și cu mămăligă de râșniță nu te îngrași, cum foarte potrivit observă dictonul popular. Pământul și animalele domestice răspund îndestulător nevoilor lui de harnă; munca se cheltuiește în alte direcții, în domenii diverse cu meșteșuguri nouă; vânatul și pescuitul au rămas o patimă, cum spun țăranii noștri”.

Cei care sunteţi vânători ori pescari n-aveţi nevoie de îndemnul meu ca să ieşiţi în mijlocul naturii. După ani de rătăciri şi practică, văd că încă îmi mai rămân totuşi destule, necunoscute, şi vă îndemn pe cei de la câmpie să vă suiţi la munte, să ascultaţi cerbul la începutul toamnei, iar pe tovarăşii vânători din munte îi sfătuiesc să încerce farmecul unei zile cu luntrea în singurătăţile pruteţurilor ori dunăriţelor”.

* * *

Fragment recuperat din articolul ”Prieten unic” (1936):

Totdeauna aveam o simțire ciudată și delicioasă în același timp când, în convorbirile noastre îndelungi, mă simțeam pătruns și explicat până în adânc, cu o simpatie în care și omul, nu numai artistul, iși căuta privirea. În epoca aceasta Ibraileanu exercita — îmi dau seama — o presiune delicată și fină asupra mea,  orientându-mă. Astfel mi-a fost învățător, până ce legătura mea cu viața și lucrurile la vârsta de care  vorbește Dante s-a desăvârșit”.

Mașina de scris a lui Mihail Sadoveanu.

Mașina de scris a lui Mihail Sadoveanu.


CRIPTOROMÂNII

Iunie 10, 2016

Romania si Criptoromanii

Degeaba veți căuta termenul din titlu în dicționarele limbii române. Nu există deocamdată un cuvânt care să-i desemneze pe românii deznaționalizați complet sau în mare parte. Cu toate că, existând realitatea, ar trebui să existe și un cuvânt care să o desemneze.

În limba română, dar și în alte limbi, există alți termeni din aceeași arie semantică: criptocreștini, criptoevrei, criptomusulmani.

Am format termenul Criproromâni după același model, folosind cele două morfeme: Cripto + Român. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune despre primul morfem următoarele: ”Cripto- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos]”. Al doilea formant, Român, nu trebuie explicat.

Putem folosi termenul de Criptoromân, așa cum folosim, bunăoară, termenul de Pseudoromân.

Ca să rămânem pe zona analogiilor, vom arăta că Criprocreștini sunt considerați pomacii de limbă bulgară, bosniacii musulmani de limbă sârbo-croată, adjarii musulmani de limbă georgiană, albanezii musulmani, homșeții musulmani din Turcia numiți și criptoarmeni, pontiacii musulmani de limbă turcă, civenoburii musulmani din Turcia, lazii musulmani din Turcia vorbitori ai unui dialect izolat georgian, urumii musulmani de limbă turco-tătară din Ucraina numiți și criptoelini, torbeșii musulmani de limbă slavă macedoneană din Republica Macedonia, gadjalii musulmani din Bulgaria și Grecia numiți și criptogăgăuzi, goranii musulmani de limbă sârbă din Kosovo, rafceanii musulmani de limbă sârbă din Albania, rușii musulmani din Rusia (15 000) și Kazahstan (50 000), meglenoromânii musulmani din Turcia și alții.

Cripromusulmani sunt considerați moriscoșii (moriscos – maurii mici, în traducere din spaniolă) catolici din Spania ziși și saracini/sarazini, linobambakii catolici din Cipru, iar criptoevrei maranii catolici din Spania, falașii creștini din Etiopia, dar și persoanele care, rămânând evrei în taină, s-au convertit benevol sau formal la islam, creștinism ori alte religii, de cele mai multe ori schimbându-și numele de familie și prenumele sau adaptându-le piesajului etnocultural local.

Criptocreștinii, criptomusulmanii, criptoevreii, criptoelinii, criptoarmenii, criptoslavii etc. sunt rezultatul unor fenomene care s-au apărut produs ca urmare a a) convertirii forțate la religia ocupantului sau a majoritarilor; b) aculturației și asimilării lingvistice forțate și/sau naturale; c) prozelitismului religios; d) camelionismului personal.

Cine sunt criptoromâni și unde îi găsim?

Nu vom greși deloc dacă în categoria Criptoromânilor îi vom include  pe:

  • ortodocșii de limbă maghiară din Transilvania (cazul satului Dăboi este unul de trist renume);
  • o parte importantă numeric a secuilor catolici și reformați de limbă maghiară din Transilvania, altădată ortodocși de limbă română (așa-zișii români secuizați);
  • greco-catolicii de limbă maghiară din Ungaria, altădată ortodocși de limbă română, majoritari în vechime în toată Crișana de Apus, până la Tisa și dincolo de Tisa, cu iradieri până dincolo de actuala graniță austriacă;
  • valahii din Valahia Moravă (Valašsko) din Cehia și Slovacia (în Carpații Beschizi/Nordici sau Păduroși), care se identifică drept valahi și vorbesc un grai care nu este nici ceh, nici slovac, dar care păstrează un lexic rezidual românesc de peste 1000 de cuvinte, precum și toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;
  • goralii din sudul Poloniei, care, ca și valahii din Cehia și Slovacia, vorbesc un grai distinct cu un lexic rezidual românesc important și păstează toate caracteristicile românești ale culturii materiale sau muzicale și coregrafice vechi;
  • o parte a ucrainenilor greco-catolici din Galiția și Transcarpația, individualizați puternic în raport cu marea masă a ucrainenilor și care păstrează în graiurile lor un lexic rezidual românesc important. Aceștia, în Evul Mediu, au fost ortodocși și s-au condus de dreptul românesc (ius valachicum). Numeroase documente istorice și toponimia/hidronimia dau mărturia criptoromânității lor;
  • populația din peste 200 de sate din Ucraina de astăzi atestate altădată ca românești, inclusiv în Hătmănie (Secea Zaporojeană). În Ucraina dinaintea celui de al Doilea Război Mondial au funcționat 168 de școli rurale cu predare în ”limba moldovenească”, astăzi toate desființate, învățământul fiind exclusiv în limba ucraineană.
  • rusolingvii de origine ”moldovenească”/basarabeană (conform pașaportului sau declarați la recensăminte) din Federația Rusă, plecați în pribegie sau colonizați/strămutați/deportați și care și-au pierdut limba complet sau în cvazitotalitate;
  • bulgarii din localitățile altădată românești din spațiul dintre Dunăre și Munții Balcani din Bulgaria de astăzi, atestate documentar;
  • valahii musulmani din Turcia, de viță meglenoromână;
  • sărăcăceanii din Grecia, de viță aromână;
  • caracaceanii din Bulgaria, de viță aromână;
  • aromânii de limbă greacă din Grecia, așa-zișii vlahi grecofoni;
  • populația din satele altădată istroromâne din peninsula Istria, astăzi în Croația și în mică parte în Slovenia, fapt certificat documentar sau prin toponimie/hidronimie.

Există și istorici care consideră că s-ar încadra în această categorie a Criprotomânilor și:

  • Populația de diverse limbi din țările balcanice și Austria care se identifică astăzi și se identificau în vechime drept valahi sau morlaci/mavrovlahi, adică vlahi/români negri/din nord, în vechime punctele cardinale fiind desemnate cromatic;
  • Torlacii din dreapta și din stânga actualei granițe bulgaro-sârbe, din nordul Macedoniei și, parțial, din Kosova;
  • Huțulii, care păstrează un lexic rezidual românesc și un șir de particularități entografice comune/identice cu dacoromânii. Eminescu îi considera urmași ai dacilor liberi.

Dacă mi-au scăpat anumite grupuri de Criptoromâni, vă rog să mă completați. Cred că merită să deschidem o dezbatere (istorică, culturală, entografică, lingvistică etc.) pe marginea acestui subiect nu doar interesant, ci și de mare sensibilitate.


PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

Iunie 4, 2016

balticii harta

Este unanim recunoscut că limbile baltice, printre care și lituaniana, sunt destul de conservatoare și păstrează multe cuvinte (rădăcini), formanți (morfeme) și caracteristici arhaice ale limbii proto-indoeuropene, din vechiul grup dialectal primar Satem, din care au făcut parte și vechii locuitori ai spațiului nostru etnogenetic.

Dacă lexicografii și etimologii români au recurs, încă din secolul XIX, la compararea materialului lexicografic autohton cu cel albanez, în încercarea de identificare a elementelor comune din substratul traco-daco-iliro-mezic (carpato-balcanic), puțini au fost lingviștii care au acordat o atenție cuvenită paralelelor lexicale româno-baltice (lituaniene, letone și vechi prusace). Multe rădăcini și morfeme lituaniene sunt consonante sau chiar identice cu rădăcini și formanți din fondul autohton arhaic al limbii române. Domeniul rămâne deocamdată neexplorat și doar cercetările ulterioare vor putea scoate la iveală afinitățile de substrat ale limbilor baltice cu româna și invers.

Am alcătuit fugitiv o listă, nici pe departe completă, de cuvinte care par să fie comune românei și lituanienei. Lucrând asupra materialului lexicografic am remarcat frecvența mare în lituaniană a prefixului –ete, pe care îl întâlnim și în cazul multor cuvinte vechi din limba noastră (o listă incompletă: Buhurete, (Burete – ?), Carabete, Carcalete, Cioclete, Ciorete, Ciuciulete, Cobilete, Corobete, Cuculete, Dolete, Dragobete, Druvete/Druete, Dulete/Duvlete/Dovlete, Făcălete, Jugălete, Juvete, Mocamete, Molete, Moromete, Nătăflete, Nicorete, Nutrete, Orbete, Papalete, Piculete, Ploiete, Pufulete, Puiete, Puilete, Racamete, Scaiete, Scârlete, Scochinete, Scorobete, Sticlete, Sulete, Șișilete/Șușlete, Știulete, Ulete, Vrăbete, cărora li se adaugă argoticul recent Vorbete, format după Vorbă, cuvânt din substrat), dar și –aga/iga consonant cu prefixul utilizat în cazul multor cuvinte românești din substrat (Baligă, Cotigă, Măligă, Săpăligă) sau -ogė (echivalentul prefixului -og/-oagă).

Pe lângă cele peste 180 de cuvinte românești care au corespondente în lituaniană există alte câteva zeci de cazuri când cuvintele din lituaniana de astăzi sunt identice sau foarte asemănătoare cu nume traco-dacice fixate de autori greci sau latini sau care au devenit cunoscute odată cu descoperirea de către arheologi a unor inscripții pe diverse obiecte din lumea traco-dacică.

Întrucât româna s-a aflat și se află geografic la mijloc de cale între Baltica și Adriatica, între Lituania și Albania, pentru a putea clarifica originea multora dintre cuvintele vechi prezentate de lexicografi ca având origine necunoscută ori incertă sau ca fiind împrumutate din ”slavă”, ar fi deosebit de utilă întocmirea unui repertoriu al corespondentelor lexicale albanezo-lituaniene. Ipoteza noastră este că orice lexem, rădăcină sau morfem identice din cele două limbi nu putea lipsi din limba/limbile traco-dacilor, iar în cazul în care acestea au corespondente în limbile slave ele rămân a fi doar corespondente, nu împrumuturi în română. Ideea de continuum dialectal Satem, din care au făcut parte strămoșii balticilor, românilor, albanezilor, indo-iranienilor și slavilor trebuie să ne ajute la emanciparea de ceea ce numim ”teroarea etimologică” slavă.

Nu am trecut în revistă toponimia și antroponimia lituaniană, dar cu siguranță o serie de paralele vor putea fi făcute de acum încolo și pe acest plan. Reținem doar frecvența unor denumiri ca Palanga, un echivalent al românescului Palanca, precum și a unor nume ca Daina, echivalentul lui Doina, Mantas, echivalentul lui Manta/Mantea sau a numelui de familie Buga.

Un alt nume frecvent la lituanieni este Ileana, care își are corespondentul identic în română. Existența numelui arhaic Ileana în lituaniană ne-ar putea conduce, la o analiză minuțioasă, către identificarea aceluiași etimon ca și în cuvântul românesc Iele (ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele) și la stabilirea relației semantice și de formă cu Ileana Cosânzeana din folclorul și mitologia populară românească.

Considerăm că este, de asemenea, necesar un studiu comparativ temeinic al mitologiei populare baltice și românești, mai cu seamă al panteonului popular precreștin al balticilor și al românilor, albanezilor și al tuturor carpato-balcanicilor în partea în care aceștia sunt moștenitori ai vechii lumi traco-daco-iliro-mezice. Cu siguranță vom găsi o mulțime de corespondente care ne vor ajuta și în cercetarea istorico-filologică.

Cuvintele lituaniene din această listă pe care unii le vor găsi consonante cu formele din diverse idiomuri slave nu reprezintă împrumuturi din vreo limbă slavă, fiind simple corespondente baltice. De asemenea, corespondentele românești ale cuvintelor lituaniene nu reprezintă împrumuturi din această limbă.

Am încercat și întocmirea unei liste de corespondente letone, cu toate că acestea sunt mai puține.

A) Paralele cu lituaniana

  1. Akys = Ochi
  2. Aliejus = Ulei
  3. Altis = Altis, denumire de râu consonaltă cu Alitus (Olt)
  4. Asilas = Măgar/Asin.
  5. Ausis = Ureche, cf. Auzi
  6. Avis = Oaie
  7. Avižos = Ovăz
  8. Baimė = Teamă, Frică, cf. Bai
  9. Bajorystės = Nobilime, cf. Boier, Boierime
  10. Bala = Mocirlă, cf. Baltă, A se bălăci
  11. Balta/Baltas = Bălai, Bălan, Alb
  12. Baltijos = Marea Baltică, cf. Baltă
  13. Bamba = Buric, cf. Bumb, Bumburez, Bumburel, Bu(m)buruză
  14. Barsukas = Bursuc
  15. Bernas (arhaic) = Copil, cf. Bernea
  16. Beržas = Mesteacăn, cf. Breaz, Brează, Barză
  17. Bezdalius = Bășină, cf. Bâzdâganie
  18. Bliūdas = Blid
  19. Blogas = Prost, Bleg
  20. Bobutė = Babă, băbuță, babetă
  21. Bobutinas = Babă. Cf. Băbătie/Băbătică/Băbuță
  22. Butas/Buta = Casă mica, căsuță, apartament. cf. Budă, cf. letonul Buts, Būda
  23. Čia = Aici, Acia
  24. Čukurs = Creastă, Moț, cf. Ciucure
  25. Daina = Doina (prenume feminin), cf. letonul Daīņa
  26. Dainuoti = A cânta, a doini
  27. Dainininkė = Cântăreț (literalmente: Doinitor)
  28. Dantis = Dinte
  29. Darau (verb, pers. I, prezent) / darbo = A face, A dura (zidi) cf. arom. Adar (fac) / lucrez
  30. Darbas = Muncă, cf. Dârvală
  31. Drąsus = Dârz, Îndrăzneț
  32. Duoti = A da
  33. Erelis = Erete, Vultur
  34. Esu = Îs (sunt)
  35. Ežeras = Iezer
  36. Gegutė = Cuc, cf. Ghegă (cucă)
  37. Geltonas = Galben
  38. Genys = Ghionoaie, Ciocănitoare
  39. Geras = Bun. Cf. Gherea
  40. Giminė = Rudenie, Neam, cf. arom. Ghimtă
  41. Grandą = Legătură, cf. Grindei
  42. Grindis = Pardoseală, Etaj, cf. Grindă
  43. Grūdai = Grăunte, Boabe, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  44. Grumstas = Bulgăre, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  45. Gogas = Greagăn, Gheb, Grumaz, cf. Gogă
  46. Grotelės = Grătar
  47. Gyvas = Viu, cf. dialectalul și arom. Yiu
  48. Gyvūnas = Jivină, Vietate
  49. Guga = Măciulie, cf. Gogă, Gogoașă, Gogoriță
  50. Jūros = Mare, cf. Iureș
  51. Ir = Iar
  52. Išeiti = A ieși
  53. Įvorė = Butuc, cf. Ivăr
  54. Kaip = Ca
  55. Kalnas = Munte, deal, cf. Colină, Culme
  56. Kambaras = Cameră, cf. Hambar
  57. Kardas = Spadă, Coardă, Sabie, cf. arom. Coardă (spadă) și alb. Kordhë (spadă)
  58. Karūna = Cunună, Coroană, Cărună (arom.)
  59. Katė/katinas = Pisică/motan, cf. Cătușă/Cotoi
  60. Kelias = Cale
  61. Kėnis = Brad argintiu, cf. Pin, arom. Chin
  62. Keptas = Copt (în cuptor)
  63. Karpis = Crap
  64. Kiauras = Găurit, cf. Gaură, Cheutoare/Chiutoare
  65. Klijai = Clei
  66. Kokonas = Cocon, Cucon
  67. Kreida = Cretă
  68. Krienai = Hrean
  69. Kukulis = Gălușcă, cf. Cocă, Cocoloș
  70. Kukurūzai = Porumb, Cucuruz
  71. Kukutis = Pupăză, cf. Cuc armenesc
  72. Kuoka = Măciucă, cf. Cucă, Cocârlă
  73. Kuris = Care
  74. Laukas = Câmp, cf. Luncă
  75. Lazda = Vargă, Loază
  76. Lėlė = Păpușă, cf. Lele
  77. Lieka = Rămășiță, Puțin cf. Leacă, Oleacă
  78. Liga = Boală, Lingoare, cf. arom. Lăndzit
  79. Linai = In
  80. Lova = Albie, cf. Lăi, Lăutoare
  81. Lova = Pat, cf. Laviță/laiță
  82. Mama = Mamă
  83. Maistas = Mâncare, cf. Mesteca
  84. Mala = Mal, Margine, cf. Mal
  85. Malūnas = Moară, cf. Mălai, Măligă
  86. Mantas = Manta (prenume masculin)
  87. Mažas = Mic, cf. Mânz
  88. Medus = Miere, cf. Mied
  89. Mėnulis = Lună, cf. arom. Mes
  90. Merghina = Fată, Tânără, cf. Mărghiol, Marghioală, Marghioliță
  91. Miręs = Mort, cf. Mârșav
  92. Mintis = Gând, cf. Minte și arom. Minduiesc
  93. Mirtis = Moarte
  94. Morka = Morcov
  95. Moteris = Femeie, cf. CuMĂTRĂ
  96. Motušėlė = Mămuță, Mătușă
  97. Naktis = Noapte
  98. Namas = Casă, cf. Nemeș
  99. Naujas = Nou
  100. Nederlingas = Sterp, cf. Neder, Nederiță
  101. Nendrės = Stuf, cf. Nandraș, Năndrălău, Nandrea, Nandriș
  102. Nepuotis (nepotis, neptis) (arhaism)/anūkas = Nepot
  103. Niekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  104. Niekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  105. Nosis = Nas
  106. Nubaidyti = A goni, cf. Năbădaie/Năbădăi, năbădăios
  107. Pagonys = Păgân
  108. Palanga = oraș în Lituania, cf. Palanca
  109. Palikti = A pleca
  110. Pamazgos = Zoaie, cf. Mâzgă
  111. Paršas = Purcel
  112. Patarimas = Povață, cf. Pătăranie
  113. Pelai = Pleavă, cf. Piele, Pieliță
  114. Petražolės = Pătrunjel
  115. Pilnas = Plin
  116. Piniginė = Pungă, desagă
  117. Pirmas/Pirmą = Primul/Prima
  118. Pizda = Pizdă
  119. Plaukai = Păr. Cf. Plete
  120. Plaukti = A pluti
  121. Plūgas = Plug
  122. Po = După, Apoi
  123. Ponas/Pona = Domn/Doamnă, cf. StăPÂN, JuPÂN
  124. Pora = Pereche/Cuplu. Cf. Pereche, popular Păreche
  125. Prastas = Prost, Simplu
  126. Prekyba = A precupeți, a târgui
  127. Pūliai = Puroi
  128. Pūlingas = Pasăre mică, Pui, Puică, dar și Vulvă, cf. arom. Pul’u
  129. Putpelė = Prepeliță, cf. Pitpalac
  130. Ramunė = Romaniță
  131. Ranka = Mână, cf. Brâncă
  132. Ratas = Roată
  133. Ridikas = Ridiche
  134. Rožė = Rujă, Roză, Trandafir
  135. Rūdys = Rugină
  136. Saulė = Soare, cf. letonul Saule
  137. Siūti = A coase, cf. Însăila/Înseila
  138. Skuja = Ac, cf. Sculă
  139. Sėmenys = Semințe
  140. Sietas = Sită
  141. Skalė = Scară
  142. Skrynia = Arcă, sipet, cf. Scrin
  143. Sodinti = A sădi
  144. Sotus = Sătul
  145. Stegerỹs = tulpină uscată (cf. stejar)
  146. Stiebas = Trunchi, Știub, cf. Știubei
  147. Stiklas = Sticlă
  148. Stógas = Acoperiș, cf. Stog (din indoeuropeanul *(s)teg-/*(s)tog- ”capac, acoperiș”)
  149. Subręsti = Matur, cf. Șubred
  150. Sukti = A suci
  151. Šlovė = Slavă
  152. Šokis = Joc, Dans
  153. Strazdas = Sturz, Mierlă
  154. Taip = Da
  155. Teta = Mătușă, Țață
  156. Tetėnas, tetulėnas = Tată, mătușă. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica, țață
  157. Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = Unchi, soțul mătușii. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica
  158. Tingus = Leneș. Cf. Tâng, tângă, Nătâng, Tând/Tândală.
  159. Тortas = Turtă
  160. Tranas = Trântor
  161. Tu = Tu
  162. Turtas = Avere, Bogăție, cf. Turda
  163. Ūdra = Vidră
  164. Upė/upelis = Râu/Pârâu, cf. Apă
  165. Vadovas = Conducător. Cf. Vodă
  166. Vaga = Brazdă. Cf. Văgăună.
  167. Vaizdas = Văz, Vedere
  168. Valia = Voință, Voie
  169. Varda = Nume, cf. Vorbă
  170. Vargas = Nenoricire, Pacoste, Năpastă, cf. Vârcolire, Vârcolac
  171. Varlė = Broască, cf. Vârlan, Vârî, Vărlog, Vârloveni
  172. Varna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  173. Varnėnas = Graur, cf. Vrană, Varna
  174. Vartoti = A mistui, cf. Vatră
  175. Vilna = Lână, cf. Velință
  176. Viršų = Vârf, Sus
  177. Voverė = Veveriță
  178. Vyno = Vin
  179. Vyras = Bărbat, cf. Vârlan
  180. Vyšnių = Vișină
  181. Žirnis = Grăunte, cf. Zârnă
  182. Žiuponė = Doamnă, cf. Jupână/Jupân
  183. Žuvis = Pește, cf. Juvete
  184. Žvirblis = Vrabie

B) Paralele cu letona:

  1. Auss = Ureche, cf. Auz
  2. Bagāts/Bagātība = Bogat/Bogăție
  3. Bajārs = Boier
  4. Bailes = Teamă, Frică, cf. Bai
  5. Balts = Bălan, Bălai, Alb
  6. Bārda = Barbă
  7. Būda = Colibă, Bordei, cf. Budă
  8. Bumbas = Testicul, cf. Bumb
  9. Darba = Muncă, cf. Dârvală
  10. Dzimta = Rudenie, Gintă, cf. arom. Gimtă
  11. Gailis = Cucoș, cf. Gaie, Gaiță
  12. Gatavs = Gata, Gătit, Terminat (adjectiv)
  13. Grauds = Grăunte, cf. Grunz, Grunjos
  14. Gudrs/Gudri = Isteț, Ingenios, cf. A se gudura
  15. Kažokāda = Blană, cf. Cojoc, Coajă
  16. Kūka = Turtă, cf.  Cocă, Cocoașă, Cocoloș, Cucă, Gogă
  17. Lauks = Câmp, cf. Luncă
  18. Mala = Mal, Margine
  19. Mati =  Păr, cf. Miță
  20. Mute = Gură, cf. Mutră
  21. Nāss = Nară, cf. Nas
  22. Nekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  23. Nekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  24. Nūja = Băț, Nuia
  25. Mazs = Mic, cf. Mânz
  26. Mazulis = Copil, Micuț, Pui, cf. Mânz
  27. Palieka = Rămășiță, cf. Leacă, Oleacă
  28. Pelavas = Pleavă
  29. Pētersīļi = Pătrunjel
  30. Pizdā = Pizdă
  31. Redīss = Ridiche
  32. Sāls = Sare, cf. Salamură
  33. Saule = Soare
  34. Siets = Sită
  35. Sīpols = Ceapă
  36. Slava = Slavă (glorie, tărie)
  37. Stārks = Stârc, Cocostârc, Barză
  38. Strazds = Sturz
  39. Tirgus = Târg, piață
  40. Ūdens = Apă, cf. Ud
  41. Upe = Râu, apă curgătoare, cf. Apă
  42. Vaga = Brazdă, cf. Văgăună
  43. Vārds = Cuvânt, cf. Vorbă
  44. Vārna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  45. Vāvere = Veveriță
  46. Vecs = Vechi
  47. Vilna = Lână, cf. Velință
  48. Vīns = Vin
  49. Zivs = Pește, cf. Juvete

Alte materiale legate de etimologie:

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 

 


DA, AROMÂNIA!

Mai 12, 2016

SAU ROMÂNIA KIN-STATE AVANT LA LETTRE PENTRU ROMÂNII DIN BALCANI

Iradeaua

(Comunicare la Conferința științifică „111 ani de la Iradeaua Imperială de recunoaștere a drepturilor naționale ale românilor din Imperiul Otoman (aromâni și meglenoromâni). Realități și perspective”)

Privit din perspectiva realităților și dreptului internațional de astăzi în domeniul minorităților, Decretul imperial din 9 mai 1905 emis de sultanul Abdul Hamid poate părea un adevărat document de respirație europeană în materie de drepturi ale omului, consonant cu unul dintre conceptele de bază ale Europei moderne, cel care stabilește natura intrinsecă, scopul legitim, domeniul de asistență complementară și subsidiară, precum și mijloacele adecvate rezervate raporturilor unui stat înrudit cu minoritățile sale extrateritoriale. Abordarea Decretului din 9 mai 1905 din perspectiva realităților etnolingvistice, culturale și juridice de astăzi se impune.

Contextul istoric și efortul României în favoarea conaționalilor săi din Balcani

Românii balcanici au fost ultima națiune, a 17-cea, din Imperiul Otoman căreia i s-au recunoscut drepturile naționale. Fără intervenția energică a României, sultanul nu ar fi emis Decretul. Semnarea lui a reprezentat un mare succes diplomatic al României în favoarea minorităților sale înrudite meglenoromână și aromână, care obțineau dreptul la autoconducere locală, serviciu religios și școală în limba maternă. Decretul nu a apărut pe loc gol și nu a fost o inițiativă otomană. Demersurile românești pentru obținerea Decretului au durat mai bine de patru ani și s-au datorat în special lui Alexandru Emanoil Lahovary[1], și colaboratorului său Gheorghe Derussi[2].

Prin acest decret românilor balcanici li s-a recunoscut oficial un statut distinct față de grecii, arabii, georgienii, turcii, albanezii și slavii ortodocși din vechiul ”Rûm milleti”, nu și față de românii ortodocși care nu făceau parte din imperiu. Decretul avea, între altele, menirea de a pune capăt nelegiuirilor, violențelor, jafurilor, terorii și sutelor de asasinate împotriva românilor balcanici dezlănțuite sălbatic de bandele de antarți organizate și finanțate de guvernul de la Atena și binecuvântate de ierarhia și clerul grecesc. Patriarhia de Constantinopol a protestat vehement, iar guvernul de la Atena a rupt relațiile diplomatice cu România[3].

România, Kin-state avant la lettre

Acest document, emis la cererea expresă și sub presiunea firească a Statului Român și avându-i drept beneficiari pe românii din cuprinsul Imperiului Otoman, a consacrat România, avant la lettre, în mod implicit, drept Stat înrudit[4], termen adoptat astăzi de către Comisia de la Veneția[5] și Consiliul Europei, iar pe meglenoromâni și aromâni drept minorități înrudite[6].

Conceptul de Stat înrudit nu se suprapune întocmai cu cel istorică dePatrie-mamă, fiind unul mai generos și mai cuprinzător. El definește raporturile unui Stat național cu diversele sale minorități etnice sau lingvistice înrudite din alte state. Decretul sultanului Abdul Hamid recunoștea România, cu un secol înaintea definirii conceputului despre care vorbim, drept Stat înrudit cu cele două minorități, meglenoromână și aromână, Imperiului Otoman fiindu-i respectat statutul de Stat de reședință[7] loial cu propriii cetățeni care au afinități culturale și lingvistice, deci înrudiți cu un alt stat, în cazul de față cu România.

Nici conceputul de cetățenie nu coincide neapărat cu cel de naționalitate. Ne putem permite un antisofism: Nu toți grecii sunt greci și nu sunt greci toți grecii. Unii sunt români, așa cum vedem. Mergând mai departe și concretizând conceptul european al unității în diversitate, ne putem permite și alte aserțiuni bazate pe o logică intrinsecă a realităților noastre etnolingvistice: nu toți românii sunt dacoromâni, dar toți dacoromânii sunt români. După cum nu toți românii sunt aromâni sau meglenoromâni, dar toți aromânii și meglenoromânii sunt români. Sau: nu toți aromânii sunt fărșeroți, dar toți fărșeroții sunt aromâni. Raportul dintre general și particular vizează o singură realitate generală și mai multe realități particulare sau locale, uneori suficient de diferențiate, dar nu într-atât încât să se excludă reciproc și să anuleze unitatea lor organică.

De ce Armânia?

Afirmația din titlul acestei comunicări nu trebuie să mire pe nimeni. Forma corectă, veche și firească a denumirii României în dialectul istoric aromân este Aromânia sau Armânia, iar în subdialectul fărșerot –Rrămănia. Tot așa cum în dialectul meglenoromân denumirea corectă a României este Rumǫ́nia, iar în cel istroromân – Rumâria. Aceste forme dialectale se explică prin particularitățile fonetice și morfologice ale dialectelor noastre. Aromânii ne-au spus nouă, dacoromânilor, așa cum și-a spus și lor, Armâni, iar României – Armânia, cu A protetic, așa cum le spun, bunăoară, și rușilor Aruși[8], iar Rusiei – Arusia. Denumirea de Armânia este fixată în folclorul aromân și apare, adesea, în scrierile în dialect. Este firesc ca termenul corect de Aromânia să fie utilizat atunci când se scrie și se vorbește în dialectul istoric aromân. Un exemplu: denumirea postului Radio România Internațional, care emite în 12 limbi și dialecte, inclusiv în cel aromân[9], ar trebui redată corect în acest dialect: Radio Armânia Internațional. Oricine evită denumirea Armânia sfidează regulile și particularitățile dialectului aromân și subminează unitatea etnolingvistică românească. Manipularea etnoculturală sau etnolingvistică este precedată de manipularea prin limbaj. Cuvintele pot nu doar exprima, ci și crea sau deforma realități. Pentru a sublinia statutul și rolul României de stat înrudit cu minoritățile aromâne din statele balcanice este corect și necesar să folosim, în dialectul aromân, termenul firesc și încetățenit de Armânia. Dihotomia terminologică artificială Român-Aromân trebuie depășită.

Și noi suntem aromâni!

Înrudirea României cu minoritățile sale balcanice și invers este o relație de perfectă reciprocitate. Exclamația arhimandritului Averchie Vlahul ”Și eu hiu armân!”, din 1862, a devenit celebră. Ea certifică adevărul despre unitatea etnică a tuturor românilor. Spunând  ”Și eu hiu armân!”, Averchie se autoidentifica drept român, sau, dacă inversăm perspectiva, ne identifica pe noi ca aromâni, certificând astfel o sinonimie etnică. Prin exclamația sa, Averchie se dovedea a fi un bun european înaintea Europei, dezvăluindu-ne în zorii modernității, conceptele actuale de Stat înrudit și minoritate înrudită, punând semnul echivalenței etnice între aromâni și dacoromâni, într-un îndemn la solidaritate frățească[10]. Înrudirea este posibilă doar în cadrul aceleiași familii, între subiecți care sunt purtători ai ”aceluiași ADN lingvistic și etnic”. Ideea de unitate istorică românească nu suprimă particularitățile regionale și istorice ale dacoromânilor, meglenoromânilor sau aromânilor, presupunându-le implicit. Dialectele noastre istorice sunt complementare, nu opozabile, convergente, nu divergente. Vorbind despre identități acceptăm că acestea sunt complexe, multiple, organizate multietajat, cu grade mai mari sau mai mici de suprapunere. Indiscutabil, dacoromânii, meglenoromânii, aromânii și istroromânii au etnogeneză și glotogeneză comune. Pentru aceste motive grupurile dialectale gemene ale meglenoromânilor și aromânilor stabiliți în România ca stat înrudit nu pot fi minorități naționale. Cu toate că statutul de grupuri dialectale distincte li se recunoaște și li se respectă.

Bogăția terminologică nu anulează înrudirea etnică: Român-Aromân-Vlah-Ullah

În dialectul aromân există, pe lângă endonimul Aromân atribuit dacoromânilor, dar și meglenoromânilor, și un exonim însușit de unele graiuri aromâne (nu de toate), anume cel de Vlah, în forma sa diminutivală, de gingașă dezmierdare – Vlahut, adică Românaș[11]. Exonimul Vlahut confirmă legătura organică a dacoromânilor cu meglenoromânii și aromânii, numiți ”Ullah milleti” (Valahi) de către sultanul Abdul Hamid. Să reținem că românii din actuala Republică Macedonia, ca etnie cofondatoare a statului, sunt numiți Valahi, nu Aromâni[12]. Abordarea polemică a aspectelor terminologice, care să opună termenii de Ullah și Român, este sterilă, de uzură. Referindu-se laUllah milleti sultanul Abdul Hamid i-a avut în vedere pe români. Cadrul legislativ românesc actual în materie de asistență acordată românilor de peste hotare anulează orice opoziție terminologică, consfințind sinonimia semantică și juridică a exonimului Valah cu endonimul Român[13].

Ullah milleti

Decretul din 9 mai 1905 a fost redactat în turcă, iar diversele lui traduceri în franceză, română și alte limbi sau dialecte generează adesea confuzii semantice și chiar oferă prilejuri de manipulare, în funcție de nuanțele care i se atribuie noțiunii de Ullah milleti. Încercările de a contextualiza în actualitate textul Decretului și de a-i atribui subtexte improprii ca pretexte pentru contestarea înrudirii evidente a minorităților meglenoromână și aromână cu Statul Român sunt susceptibile de manipulare etnopolitică și etnolingvistică urmărind subminarea legăturii de unitate în diversitate dintre cele patru ramuri ale latinității noastre orientale, adică ale românității.

Conceptul coranic de Millet

Cuvânt de origine arabă, Millet[14] înseamnă confesiune, dobândind în timp și sensurile de grup, popor, națiune sau, mai ales, totalitate de persoane care au trăsături comune. Ullah milleti poate fi tradus ca Vlăhimea (exonim) sau Românimea (endonim), vizând o comunitate etnoculturală și lingvistică distinctă de greci, precum și instituții social-politice care să-i asigure autonomia culturală, bisericească și administrativ-locală în raport cu Rûm milleti, comunitatea ortodoxă sub hegemonie greacă.

Conceptul otoman, de sorginte coranică, Rûm milleti, a fost și este opus conceptului creștin ortodox al etnicității ca dat natural și expresie a voinței divine, care trebuie respectată. El s-a aplicat inițial[15] unui număr de 5 comunități confesionale[16]. În ajunul Primului Război Mondial s-a ajuns, prin separare, la 17. Cele 5 milleturi inițiale au fost: 1. Musulman[17], 2. Ortodox[18], 3. Armean[19], 4. Iudeu[20], 5. Catolic[21]. Aculturația și asimilarea negrecilor din Rûm milleti au fost ample și dureroase. Confrații noștri aromâni și meglenoromâni ajunși în siajul etniei grecești au fost victime ale acestui model de agregare pe criteriul confesional, în care confesiunea era primară, devenind asupritoare și dizolvantă etnic, iar etnicitatea, limbile vernaculare și culturile proprii ale auxiliarilor secundare și, deci, suprimabile prin elenizare.

De la 5 milleturi s-a ajuns, timp de aproape cinci secole, la 17 prin emanciparea popoarelor supuse turcizării, armenizării și grecizării, dintre care ultimii au fost românii[22]. Otomanii au recunoscut noi milleturi doar sub presiune străină, exercitată de puteri protectoare. În cazul românilor balcanici puterea protectoare a fost statul înrudit România, care susținuse deschiderea unui număr important de școli și biserici naționale în Imperiu. În 1918, de exemplu, funcționau 113 școli elementare, 4 școli secundare și 47 de biserici naționale pentru aromâni și meglenoromâni.

Scopul legitim al României ca stat înrudit

România a fost și este străină de orice scop politic egoist în raport cu minoritățile sale înrudite. Interesul său firesc s-a limitat în trecut, ca și în prezent, la cadrul identitar, adică lingvistic și cultural. În 1860, Costache Negri, reprezentant oficial al Principatelor Unite la Constantinopol, i-a înaintat sultanului un Memoriu, prin care cerea recunoașterea drepturilor și îmbunătățirea situației românilor balcanici. Acest demers legitim era cât se poate de clar: ”Românii din Grecia nu sunt greci, sunt români (…), nu vrem să-i unim cu noi, căci suntem depărtați de dânșii (…), nu vrem să-i ajutăm să se revolte. Ceea ce vrem este ca ei să aibă conștiința naționalității lor, să-și păstreze limba și datinile[23].

Din perspectivă modernă, statele înrudite au obligația de a respecta: a) suveranitatea teritorială a statului de reședință al minorității/minorităților sale înrudite, b) regula pacta sunt servanda, c) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. Susținerea culturală acordată de România consângenilor[24] săi balcanici s-a făcut întotdeauna în deplin respect față de integritatea teritorială și suveranitatea statelor balcanice de reședință[25].

Promovarea dialectelor gemene aromân și meglenoromân

Adversarii noștri reproșează adese României că le-ar fi impus românilor din Balcani dialectul dacoromân în detrimentul celui aromân sau meglenoromân. Nimic mai fals! Publicarea de Abecedare[26] și Gramatici dialectale aromâne sau a altor manuale în dialect demonstrează că Statul Român a susținut și promovat dialectul aromân. În ultimele două secole, peste 90% din toate tipăriturile în dialectul istoric aromân au văzut lumina în România. Niciunul dintre statele balcanice în care aromânii sunt autohtoni nu poate prezenta, în susținerea sa, un argument similar. De altfel, conștiința națională a aromânilor a supraviețuit până astăzi cel mai bine acolo unde statul înrudit România a creat și întreținut școli și biserici[27]. În bisericile românești din Balcani predica, mărturisirea și cateheza s-au făcut exclusiv în cele două dialecte istorice, aromân și meglenoromân, iar serviciul religios, în partea solemnă a acestuia, a fost oficiat în parte în dialectul dacoromân înrudit, și parțial în dialectul aromân. Transpunerea integrală sau parțială și tipărirea la București a unor cărți bisericești de cult[28] în dialectul aromân sunt o dovadă elocventă în acest sens. Diglosia dialectală, impusă de rațiuni practice, a fost valabilă și în cazul școlilor naționale aromâne, în care, pe lângă dialectul înrudit dacoromân, predarea s-a făcut și în dialectul aromân, mai ales în treapta elementară.

Diglosia și triglosia dialectală la greci

Diglosia dialectală dacoromână-aromână în cadrul diasistemului lingvistic românesc comun nu a constituit o excepție în epocă. Bunăoară, în școlile grecești s-a practicat diglosia, limba de predare nefiind vernculara Demotica[29],  ci Katarevusa, o  limbă clasică, pură, un dialect livresc nevorbit de nimeni, folosit doar în literatură și impus instituțional[30] în justiție și educație. Diferențele dintre Demotica și Katarevusa sunt mai mari decât cele dintre dialectele istorice gemene dacoromân și aromân. În plus, niciunul dintre dialectele istorice ale diasistemului grecesc nu au fost admise vreodată în învățământ: țakoniana[31], separată din trunchiul comun acum 2400 de ani, care stă să dispară astăzi în Grecia, ca și limbile pontiacă[32] și capadociană[33], puternic diferențiate.

Vom reține și cazul triglosiei din Biserica Greacă, a cărei limbă liturgică nu este nici Demotica vernaculară, nici Katarevusa livrească, ci vechea limbă elenistică Koiné[34] a Noului Testament și a epocii apostolice, o limbă comună de acum două mii de ani.

De la Decretul lui Abdul Hamid la Recomandarea 1333 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Să facem un arc peste timp. La 24 iunie 1997 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1333 (1997) cu privire la limba și cultura aromână. Acest document internațional, comparabil ca importanță cu Decretul imperial din 9 mai 1905, a constituit o încercare de intervenție internațională în favoarea minorității aromâne puternic amenințate cu dispariția. El a fost susținut în unanimitate de delegația României (și de cea a statului înrudit Republica Moldova) la APCE și respins, tot în unanimitate, de către delegațiile Greciei și Ciprului, care au protestat (!) și au refuzat să participe la dezbateri. Am fost unul dintre cei care au votat această Recomandare, iar ulterior și singurul membru al APCE care a interpelat Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei asupra modului în care este aplicată Recomandarea de către cele patru state balcanice în care aromânii sunt autohtoni[35], mai ales în Grecia, care nu s-a aliniat Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale[36] și nici Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare[37]. Atât în 1997, cât și ulterior, guvernul Greciei a prezentat puncte de vedere oficiale pe marginea Recomandării 1333, prin care susținea că: a) aromânii ”nu doresc să fie tratați ca o minoritate națională non-greacă”;  b) ”autoritățile grecești consideră că nu este nici urgentă, nici necesară definirea la nivel de stat a originii etnice a Aromânofonilor din Grecia”; c) aromânii sunt ”Greci participanți la un larg fenomen cultural, ca ultimii martori ai dominației lingvistice a Latinei vulgare în regiunile de mare importanță militară pentru Imperiul bizantin din care aceste regiuni au făcut altădată parte”; d) aromânii ”sunt integrați armonios în societatea greacă, ai cărei parte inseparabilă se consideră”; e) ”cetățenii greci practicanți ai idiomurilor aromâne sunt membri ai Bisericii ortodoxe a Greciei”, ”care este autonomă și asupra căreia Statul nu are vreun drept sub niciun aspect și aceasta nu poate face obiectul vreunui fel de recomandare din partea Statului grec” privind limba de cult[38]. Poziția oficialilor greci a fost prezentată în bloc cu cea a unei așa-zise Uniuni panelene a societăților culturale valahe[39], care  reia și desfășoară aceleași idei[40].

Aromânii și Patriarhia de Constantinopol astăzi

O părere generalizată, dar eronată, printre concetățenii noștri, dar și printre străini, este că Biserica Ortodoxă Greacă ar avea jurisdicție canonică peste creștinii ortodocși din întreaga Republică a Greciei. Nimic mai fals. Sub aspectul jurisdicției canonice bisericești avem în Grecia de astăzi exact aceeași situație pe care o aveam în 1905. Regiunile din nordul Greciei de astăzi, așa-zisele ”teritorii noi”, insula Creta și insulele din arhipelagul Dodecanez, dobândite de Grecia în secolul XX[41], se află și astăzi sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol. Este vorba, în principal, tocmai despre teritoriile în care locuiește cea mai mare parte a aromânilor și meglenoromânilor.

Efortul românesc considerabil de susținere a consângenilor aromâni și meglenoromâni din Epir, Pind, Thesalia, Macedonia grecească și Tracia trebuie dirijat către un dialog constructiv și rezonabil cu Patriarhia de Constantinopol, având ca obiectiv decizia oficială și binecuvântarea părintească a acesteia ca în bisericile aromânilor și meglenoromânilor din Grecia să se poată oficia serviciile divine în cele două dialecte materne ale credincioșilor. Rațiuni de ordin pastoral-misionar justifică o asemenea abordare, într-un perfect acord cu dreptul canonic ortodox. Exprim convingerea că Biserica Ortodoxă Română, care, în secolul XIX și în prima jumătate a secolului XX, a făcut eforturi susținute pentru transpunerea în dialectul aromân și tipărirea la București a edițiilor sinodale ale Evangheliilor și ale mai multor cărți de cult, va avea deschiderea necesară și îi va acorda Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol tot sprijinul pentru ca cele două dialecte istorice ale noastre să poată răsuna din nou în bisericile aromânilor și meglenoromânilor. Am aici în vedere nu doar tipărirea unor ediții sinodale ale cărților de cult, dar și pregătirea de preoți, prin acordarea de burse la seminarele și facultățile de teologie.

Desigur, mergând pe linia precedentelor istorice, i-am am putea înainta Patriarhiei de Constantinopol și propunerea înființării unui Vicariat Ortodox al Aromânilor și Meglenoromânilor din regiunile grecești Epir, Pind, Thesalia, Macedonia și Tracia subordonat direct Patriarhului Ecumenic. Mă gândesc aici la tentativele de acum mai bine de o sută de ani de înființare a unui episcopat aromân[42] în Imperiul Otoman, sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol, așa cum, de principiu, erau de acord autoritățile otomane ale timpului, dar și la exemplul pozitiv, pe care îl avem în România, unde funcționează, în cadrul Patriarhiei Române, pentru necesitățile minorității ucrainene, un Vicariat Ortodox Ucrainean cu sediul la Sighetul Marmației[43], organizat extrateritorial și autonom și dependent direct de Patriarhul României. În lumea ortodoxă Vicariatele nu sunt conduse de episcopi, ci de protopopi cu rang de Vicari administrativi, deci interesele jurisdicționale ale Bisericilor Autocefale nu sunt în niciun fel afectate. Nu ar trebui să se vadă lezate nici sensibilitățile naționale ale majorităților ortodoxe alogene. Acum câțiva ani Patriarhia Română a admis crearea, în cadrul Episcopiei Dacia Felix din Serbia, a unui Vicariat administrativ al Daciei Ripensis, ca răspuns practic la nevoile reale ale românilor din Valea Timocului. Soluția Vicariatelor este una bună și la îndemână. Avem noi însă, ca Biserică națională autocefală și mamă spirituală a poporului român, curajul să ridicăm această chestiune acum? Și are oare Patriarhia de Constantinopol maturitatea, deschiderea și bunăvoința necesare, într-o epocă prin definiție a drepturilor omului, pentru satisfacerea unei asemenea cereri îndreptățite național și canonic? O doză de optimism ne-o dă un precedent pozitiv creat de Patriarhia de Constantinopol, care, în anul 2002, i-a oferit Patriarhiei Române în folosință o biserică[44] pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia, concentrată în special la Istanbul[45], în care preoți din România, fără a încălca jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, oficiază serviciile în limba română și le acordă conaționalilor noștri toată asistența religioasă de care au nevoie.

Un demers al Bisericii Ortodoxe Române în favoarea consângenilor aromâni și meglenoromâni din Epir, Pind, Thesalia, Macedonia grecească și Tracia, supuși astăzi jurisdicției Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, nu Bisericii Ortodoxe Grece, ar putea avea șanse de succes ținând cont și de faptul că, la scara întregii Ortodoxii, doar ierarhi din Patriarhia Română dețin până astăzi titluri arhierești onorifice[46] în cadrul Patriarhiei Ecumenice, ca semn al bunelor relații de încredere și de frățietate autentic creștină dintre Tronurile Patriarhale de la București și Constantinopol.

Același tip de discuții ar trebui purtate și cu Biserica Ortodoxă din Albania, unde ponderea numerică deținută de ortodocșii aromâni, vorbitori ai subdialectului fărșerot, este destul de importantă. În Albania funcționează în prezent doar o biserică în dialect aromân, la Corcea, unde slujește părintele Dumitrache Veriga. Un Vicariat Ortodox al Aromânilor din Albania este mai mult decât necesar. Nutresc convingerea că, pentru diverse motive temeinice, autoritățile albaneze ar saluta o asemenea inițiativă.

Va fi mai greu (dar poate și mai ușor) să se discute cu Biserica Ortodoxă din Macedonia, întrucât aceasta nu are comuniune canonică cu nicio Biserică Ortodoxă din lume, aflându-se în schismă cu Biserica Ortodoxă Sârbă, din 1967, când și-a autoproclamat autocefalia. Cu toate că tocmai statutul de Biserică nerecunoscută canonic al acesteia ar putea înlesni adoptarea unei decizii de înființare a unui Vicariat Ortodox al Aromânilor din Macedonia. Să ne amintim de un precedent interesant: Biserica Ortodoxă Română a fost prima în Ortodoxie care a recunoscut canonicitatea Bisericii Ortodoxe Bulgare, în timpul când Patriarhia Ecumenică refuza să o facă, iar Biserica Ortodoxă Rusă, oricât ar fi fost de atașată ideii panslavismului, nu avea curajul să ia o decizie la nivel oficial. Noi, românii, am avut și curajul, și înțelepciunea de a o face.

Interesele pastoral-misionare ortodoxe, ca și interesul național, cer o asemenea abordare în chestiunea Vicariatelor Aromânilor și Meglenoromânilor din Balcani. Dar, iarăși ne întrebăm, sunt gata confrații noștri aromâni din Macedonia și Albania (ca și cei din Grecia) să formuleze oficial asemenea revendicări în statele lor, ca să-i putem și noi ajuta?

Ce putem face ca stat înrudit al aromânilor și meglenoromânilor?

Realist vorbind, în ceea ce ține exclusiv de noi și de voința noastră, putem face multe pentru revirimentul cultural-identitar și spiritual al confraților aromâni și meglenoromân. Bunăoară,

a) putem înființa reprezentanțe oficiale ale Societății de Cultură Macedo-Române în Albania[47], Bulgaria[48] și Republica Macedonia[49]. Anume Societatea de Cultură Macedo-Română, cel mai vechi așezământ cultural al aromânilor și pentru aromâni, concepută de la bun început să funcționeze în regim de Fundație Culturală și care are merite incontestabile în servirea îndelungată și cu eficiență a cauzei culturale și identitare a aromânilor și meglenoromânilor din Balcani, are nevoie de susținerea autorităților noastre. Ea trebuie să devină principalul partener al comunităților, elitelor și asociaților culturale ale aromânilor și meglenoromânilor din statele balcanice de astăzi;

b) putem înființa o redacție de emisiuni în dialectul istoric aromân la TVR Internațional, după modelul redacției în acest dialect care funcționează în cadrul postului Radio România Internațional. Astfel, am putea deschide calea către un schimb de programe televizate în dialectul aromân cu Radio Televiziunea Macedoneană[50], singura televiziune publică din Balcani care emite astăzi și în dialectul aromân. Într-o societate informațională și a tehnologiilor avansate de astăzi un asemenea pas se justifică și răspunde unei necesități reale;

c) putem înființa o secție aromână în cadrul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române. În epoca secularismului agresiv și a amenințărilor la adresa identităților nu ne putem permite să lăsăm persoanele și familiile de expresie dialectală aromână fără Biblia în dialectul matern al acestora, fără cărți de rugăciune sau pe preoții aromâni fără cărțile de cult în dialect, pentru a putea răspunde necesităților credincioșilor aromâni;

d) putem mobiliza potențialul științific national, mai cu seamă prin Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, pentru standardizarea ortograficiă și ortoepică a dialectelor istorice aromân și meglenoromân. Dacă Academia Română, autoritatea noastră ștințifică supremă, va dezvolta această misiune de căpătâi, cu finalitate practică în prezent și orientate către viitor, minoritățile noastre înrudite din Balcani vor avea doar de câștigat. În plus, standardizarea dialectelor, pe baza alfabetului latin al limbii române[51], se va pune capăt odată și pentru totdeauna oricăror initiative diletantiste[52], deviante de la tradiție, divergente în raport cu celalalte dialecte istorice și de multe ori păguboase de inventare și punere în circuitul comun a tot felul de sisteme de scriere dialectală pe baza unei puzderii de graiuri locale, adesea puternic corupte lexical. A sosit timpul ca Academia Română, printre ai cărei membri s-au numărat întotdeauna și se numără, și savanți de origine și de expresie dialectală aromână și meglenoromână, din țară sau de peste hotare, să-și spună oficial cuvântul ferm în această chestiune, propunându-le aromânilor și meglenoromânilor Îndrumare gramaticale, Dicționare ortografice, ortoepice și de punctuație care să nu lipsească de pe masa oricărui aromân sau meglenoromân;

e) putem institui Ziua internațională a românilor din Balcani (aromâni și meglenoromâni), pe 9 mai, când aniversăm emiterea Decretului de recunoaștere a drepturilor naționale ale românilor din Balcani, sau pe 10 mai, când aniversăm publicarea Decretului.

f) putem înființa un Muzeu al românității balcanice (sud-dunărene), ca centru de cercetare științifică a comunităților de aromâni și meglenoromâni de astăzi;

f) putem organiza cel mai mare Festival anual de folclor aromân și meglenoromân. Astăzi nu există niciun festival international de folclor aromân și meglenoromân la care să participe artiști și formații artistice din cele patru state balcanice în care aromânii și meglenoromânii sunt autohtoni, precum și din România, unde aceștia sunt, istoric vorbind, alohtoni;

h) putem mobiliza potențialul nostru diplomatic și politic pentru a determina ca statele balcanice să le recunoască oficial aromânilor și meglenoromânilor, cu toate consecințele practice ce decurg din aceasta, statutul de minorități naționale, nu doar de grupuri entice sau folclorice, iar celor două dialecte istorice, aromân și meglenoromân, statutul pe care Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, în principiu, li-l rezervă;

i) putem încuraja și asista administrațiile și comunitățile locale din România în demersul de înfrățire oficială cu localitățile aromânilor și meglenoromânilor din Albania, Bulgaria, Grecia și Republica Macedonia. Contactele directe dintre românii (inclusiv aromânii și meglenoromânii) din țară cu cei din Balcani reprezintă o resursă nematerială importantă, din zona subsidiarității, întotdeauna eficientă. Diplomația populară se dovedește adesea mai rezultativă decât diplomația interguvernamentală. Acolo unde statele nu pot sau nu vor să rezolve probleme, comunitățile locale și oamenii simpli reușesc.

Bineînțeles că aceste câteva măsuri propuse acum vor trebui completate de altele de natură administrativ-juridică, diplomatică, bisericească, educațională, culturală, mediatică sau editorială. . E nevoie de IMplicare, de fapte, nu de EXplicare, adică de vorbe.

Între Biblie și Coran sau Modelul otoman la grecii de azi

Există astăzi state postotomane atașate conceptului de millet confesional. Păstrând reminiscențe de gândire imperială, acestea refuză alinierea la sistemul internațional de drept cu privire la minoritățile naționale și practică forme de totalitarism cultural în raport cu minoritățile alogene și alolingve. Bunăoară, sistemul legislativ grecesc este singurul în Europa care definește minoritățile doar confesional, el însuși identificându-se cu ceea ce numește ”Lumea Greacă[53]. Tributar conceptului coranic de millet, acesta recunoaște doar minoritățile confesionale iudaică[54], armenească[55], musulmană[56] și catolică[57], nu și minoritățile etnice[58].

Între modelul coranic și cel biblic, preferându-l pe cel dintâi, Atena respinge legislația europeană în materie de minorități și nu dezvoltă nici legislație internă în domeniu[59], precum respinge ideea de protecție sau asistență culturală din partea Statelor înrudite. Având statutul ingrat de ostatici culturali, aromânii și meglenoromânii se află în dificultate lingvistică și identitară, având nevoie de ajutor. Ei nu beneficiază de drepturile cuvenite oricărei minorități, rămânând o masă demografică de asimilare supusă bunului plac al statului de reședință. Se impun câteva concluzii: 1) Calea deschisă prin Decretul din 9 mai 1905 și redeschisă de Recomandarea 1333 trebuie reluată și dusă consecvent până la capăt, cu mijloace și metode europene valabil în ziua de astăzi; 2) Orice nedreptate cedează în fața presiunii legitime și a perseverenței. 3) Trebuie să deschidem o nouă pagină în opera de asistare cultural-identitară a românilor din Balcani. Dacă nu o vom face noi, România –Armânia noastră -, nimeni altcineva nu o va face în locul nostru.

Comemorare filatelică a Decretului imperial din 9 mai 1905

Îmi face plăcere să anunț câteva evenimente filatelice, mai ales pentru confrații noștri aromâni și meglenoromâni din Balcani care ne urmăresc acum în direct pe internet. Cu ocazia celei de-a 111-cea aniversări de la emiterea Decretului imperial de către sultanul Abdul Hamid, Poșta Moldovei a emis, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, prin Biroul ”Marca personalizată”, mai multe timbre comemorative și efecte poștale circumscrise aniversării. Astfel, o coliță de timbre personalizate cu genericul ”Recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din balcani (aromâni și meglenoromâni). Iradeaua din 9 mai 1905” cuprinde trei serii a câte cinci timbre fiecare (3 x 5 = 15). Acestea se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru orice fel de expediții naționale și internaționale. Prima serie de 5 timbre reprezintă, în afara textului dispus eliptic și a semnăturii în alfabet arab a sultanului Abdul Hamid al II-lea, imaginea Regelui Carol I, care, după Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost unul dintre protectorii culturali ai românilor din Balcani (aromâni și meglenoromâni). Cea de-a doua serie reprezintă imaginea Ministrului Afacerilor Străine al României din 1905, generalul Iacob Lahovary, iar cea de-a treia serie reprezintă imaginea lui Alexandru Emanoil Lahovary, Trimisul Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României la Constantinopol. Acestor timbre li se adaugă un plic personalizat ”Recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Balcani (aromâni și meglenoromâni), Iradeaua din 9 mai 1905”, cuprinzând aceleași imagini pe fundalul unei hărți a Balcanilor de la începutul secolului XX. Redarea infranimelor noastre balcanice Aromâni și Meglenoromâni alături de etnonimul general de Român pe cele trei serii de timbre și plicul comemorativ reprezintă o premieră filatelică absolută. Un anumit număr de plicuri și timbre personalizate au fost francate cu data de astăzi, 9 mai 2016.

De asemenea, semnalez emiterea la Chișinău a unei serii de timbre ”Pomul Vieții”, având în vinietă o stampă de epocă care îl reprezintă pe arhimandritul Averchie Vlahul[60], egumentul mănăstirii Iviru din Sfântul Munte Atos, împreună cu primii 10 elevi aromâni la București, în 1865. Cei 10 copii aromâni aduși de el din Balcani pentru a învăța la Școala de la Sfinții Apostoli din București, anul 1865, sunt: Toli G. Tulliu (din Abela), Gheorghe Dauti (Abela), Apostol Misiu Teodoreanu (Perivoli), Domenic Goma (Perivoli), Gușiu Papacostea (Selia), Demetru Papaiachim (Abela), Bușiu M. Savuliu (Abela), Demetru Papinian (Abela), Demetru G. Badralexi (Abela), Nicolae Papilian (Selia). Stampa a fost reprodusă în Albumul Macedo-Român, apărut sub îngrijirea academicianului Vasile Alexandrescu Urechia în 1880.  Inscripția ”ȘI EU HIU ARMÂN!” (”ȘI EU SUNT ROMÂN!”) reproduce exclamația Arhimandritului Averchie din 1862, la vederea paradei militare din București salutate în Dealul Cotrocenilor de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Române Unite. Un plic personalizat, având inscripționate cuvintele  ”Aromanian kin-minority. ”ȘI EU HIU ARMÂN!” Arhimandritul Averchie și primii elevi aromâni la București, 1865”, a fost de asemenea emis de Biroul ”Marca Personalizată” a Poștei Moldovei.

Anul acesta, la 23 martie, Poșta Moldovei a mai emis și patru serii de timbre personalizate (4 x 6 = 24) ”Preot martir Haralambie Balamaci” care redau imagini ale martirului nostru părinte Haralambie Balamaci[61], preot aromân din Corcea (astăzi în Albania), care și-a primit cununa muceniciei din mâna antarților greci, la 23 martie 1914, erou al Albaniei cunoscut și ca Papa Lambru.

Vă mulțumesc!

Vlad CUBREACOV

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău

București, 9 mai 2016, Biblioteca Academiei Române


[1] (1855-1950), Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României la Constantinopol.

[2] 1870 – 1931), viitor ministru de Externe al României în Guvernul Tache Ionescu, între 17 decembrie 1921 și 10 ianuarie 1922.

[3] Reluându-le abia peste 6 ani, în 1911. Guvernul Greciei mai rupsese relațiile diplomatice cu România și între 1892 şi 1896, din cauza unor pretenții asupra moștenirii din România a aromânului Evanghelie Zappa.

[4] Kin-state în engleză, Etat-parent în franceză, Ομογενές κράτος sau Συγγενές κρατος în greacă, Сродната држава în bulgară/macedoneană, Statu/Văsălie-soie, Statu/Văsălie di ună ghimtă în dialectul istoric aromân.

[5] Venice Commmission. Report on the Preferential Treatment of National Minorities by their Kin-State. CDL-INF(2001)19, în ”Science and Technique of Democracy. The protection ofr national minorities by their kin-State”, Volume No. 32.

[6] Kin-minority în engleză, Minorité-parente în franceză, Συγγενής μειονοτητα sau Ομογενής μειονότητα în greacă, Minoritate-soie, Minoritate di ună ghimtă în dialectul istoric aromân.

[7] Home-state în engleză.

[8] Pericle Papahagi. Numiri etnice la aromâni, Academia Română, București, 1925, pag. 35.

[9] Timp de 25 de ani, începând cu 1991.

[10] Arhimandritul Averchie (Atanasie Iaciu Buda) de la mănăstirea Iviru din Muntele Athos este cel care a declanşat, în secolul XIX, mişcarea de deşteptare naţională a aromânilor din Balcani. În 1862, la București, avea să le adreseze aceste cuvinte prietenilor din România: ”Ghine bânați voi că aveți carte tu limba noastră cum au tute milețile, aveți limba îndreaptă, aveți sculii și biseariți tu limba armânească, ma noi tu loclu a nostru o avem limba fără carte, nu putem să zburâm ca voi, că nu avem carti; tu sculiile a noastre nu învițăm armânește și limba noastră cu trițearea chiroului va o chirem” / ”Bine trăiți voi că aveți carte în limba noastră cum au toate neamurile, aveți limba dreaptă, aveți școli și biserici în limba românească, dar noi în locul nostru o avem fără carte, nu putem să vorbim ca voi, că nu avem carte; în școlile noastre nu învățăm românește și limba noastră cu trecerea timpului va să o pierdem”.

[11] Pericle Papahagi, op. cit., pag. 5.

[12] În original Власите, nu Аруманците.

[13] Legea nr. 299/2007 republicată privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial nr. 261 din 22.04.2009 stabilește în punctul a) al articolului 1 următoarele: ” a) drepturile persoanelor care își asuma în mod liber identitatea culturală român㠖Persoanele de origine română și care aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;”

[14]  În arabă – ملّة (milla).

[15] După căderea Constantinopolului (1453).

[16] Etniile hegemone în milleturile confesionale au fost trei: turcii, grecii și armenii. Un număr important de caldeeni, copți, etiopieni, sirieni, dar și de georgieni ortodocși sau de imereți (taoiți) de sorginte georgiană, au fost trecuți de turci în componența Ermeni milleti și lăsați la discreția ierarhiei și clerului Bisericii Armene. Turcizarea i-a vizat pe albanezi, arabi,  berberi, curzi, pomaci, tătari  și alții.

[17] Müslüman milleti, în frunte cu Sultanul, care avea calitatea de Calif.

[18] Rûm milleti, în frunte cu Patriarhul de Constantinopol, ca Millet-bași (literalmente Etnarh), și cuprinzându-i pe greci ca etnie centrală, și în siajul acesteia, pe albanezii, arabii, găgăuzii, slavii, românii, turcii karamanlii, iar mai târziu și pe georgienii de confesiune ortodoxă ca etnii marginale și auxiliare sub hegemonie greacă.

[19] Ermeni milleti, în frunte cu Patriarhul armean al Constantinopolului, după cucerirea de către turci a principatului de Trapezunt (1461).

[20] Yahudi milleti, în frunte cu Haham-başı (Marele Rabin).

[21] Supuși autorității papale. Acestora li se adăugau protestanții, ca protejați ai unor puteri străine, în special ai Marii Britanii.

[22] Karaim milleti constituie o excepție, întrucât karaimii sunt un grup iudaic de vorbitori ai unui etnolect turco-tărară, practic omolingvi cu otomanii și nesupuși în cadrul Yehudi milleti procesului de evreizare lingvistică, întrucât Yehudi milleti folosea el însuși alte limbi decât ebraică – sefarda, un etnolect de origine latină, adus în Imperiu din Spania, prin nordul Africii și vechiul Bizanț, și romaniota, un etnolect evreiesc format pe baza limbii grecești.

[23] Hristu Cândroveanu, Aromânii, Editura Scrisul Românesc, 1995, pag. 33. Aceeași linie de gândire și conduită a fost urmată de Statul Român până în 1945, când România însăși cade sub control și influență străină, iar tratatele bilaterale cu statele de reședință ale aromânilor și meglenoromânilor sunt rupte. Abia după prăbușirea comunismului asistența cultural-identitară avea să fie reluată, în condiții internaționale noi.

[24]A forma juni macedoneni din Pind, Tessalia, Macedonia și alte părți ale Turciei europene reprezintă pentru noi românii din principate nu numai o datorie de cosângenitate, ci și un interes vital pentru viitorul naționalității noastre” – extras din Procesul-verbal al Consiliului Permanent de pe lângă Ministerul Instrucțiunii privind crearea Insitutului Macedo-Român din București (16 iulie 1865).

[25] Funcțiile statului înrudit se exercită complementar și subsidiar, după ce statul de reședință se presupune că ar face, cu bună credință, absolut  tot ceea ce este necesar pentru protecția, bunăstarea și propășirea cultural-identitară și lingvistică a minorităților din cuprinsul său. Asistența culturală din partea statelor înrudite se impune în mod drastic atunci când minoritățile lor înrudite sunt supuse presiunilor dizolvante, aculturației și încercărilor de suprimare a identității lor etnice sau lingvistice. În secolul XIX aromânii și meglenoromânii au fost supuși unor presiuni sufocante, cotropitoare, subscrise politicilor manifeste de deznaționalizare. Revirimentul cultural aromân și meglenoromân din Balcani s-a produs doar atunci când Statul înrudit România, ca nouă putere culturală în ascensiune, a intervenit protector, înțelegător și generos în favoarea conaționalilor săi, chiar dacă nu exista un cadru juridic internațional în materie culturală sau de minorități. Sprijinul acordat de România românilor balcanici a fost determinat exclusiv de rațiuni de solidaritate culturală și etnică.

[26] De exemplu, 1) Abecedaru romănescu trâ românlji d’in Drepta a Dunăreljei, de Dimitrie Athanasescu, ”învețiatoru de aistă limbă tră prima oară”, București, Tipografia Lucrătorilor Asociați. Mai multe ediții, a doua fiind din 1865. 2) Abecedar macedo-român, întocmit de Virgiliu Stoicescu, Const. I. Naum şi Const. Petrescu-Birina, București, Imprimeria Statului, 1900, 145 de pagini.

[27]Cea mai puternică identitate românească și orientare spre cultura și națiunea română pot fi găsite, însă, printre aromânii din România, dar și în afara României, în special acolo unde au funcționat școli românești. Mare parte dintre aceștia țin să sublinieze distanța lor față de cultura greacă și se consideră parte a poporului român, vorbitor al unui dialect românesc”. Thede Kahl, Istoria Aromânilor, Tritonic, București, 2006, pag. 127.

[28] De exemplu, 1) Vangheilu al Mattheu în dialectulu macedo-român[Evanghelia lui Matei în dialectul macedo-român], transpunere de Lazulu alu Dumi, București, Tipografia Societăţei Albaneză „Dituria”, 1889, 2) Apostolul. Subiectul merită o documentare amănunțită.

[29] Dimotika (Δημοτική).

[30] Katharevousa (Καθαρεύουσα).

[31] Τσακωνικά, derivată dintr-un dialect ionic al limbii ptorogrecești, vorbit astăzi de circa 1200 de persoane.

[32] Ποντιακή γλώσσα, limbă fără statut legal în Grecia, vorbită, potrivit diverselor estimări, de un număr între 320 de mii și 1 milion 780 de mii de persoane.

[33] Καππαδοκικά, un dialect rezidual și izolat, puternic diferențiat, al limbii grecești comune, apropiat mai degrabă de greaca antică decât de neogreacă.

[34] Κοινὴ Ἑλληνική sau ἡ κοινὴ διάλεκτος (dialectul comun), apărută în antichitatea postclasică (cca. 300 î.Hr. – 300 d.Hr.) și care este principala strămoașă a limbii vernaculare demotice de astăzi. Este limba în care a scris Polibiu (cca 201 – cca 120 î.Hr) sau Plutarh (cca 46 – cca 127).

[35] Compte-rendu des débats. Session ordinaire de 2004 (troisieme partie), 21-25 juin 2004. La question n° 8 posée par M. Cubreacov. Edition du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 2004, pag. 694-695.

[36] Adoptată la Strasbourg, la 1 februarie 1995, semnată și ratificată de către 39 de state membre ale Consiliului Europei. Statele care nu au semnat Convenția sunt Andora, Franța, Monaco și Turcia. Statele care au semnat Convenția, dar nu a ratificat-o niciodată sunt: Belgia, Grecia (semnare în 1999), Islanda și Luxemburg. România a ratificat Convenția la 29 aprilie 1995.

[37] Adoptată la Strasbourg, în 1992 și intrată în vigoare la 1 martie 1998. Grecia nu a semnat Carta, nerecunoscând pe teritoriul său nicio limbă regională sau minoritară. România a semnat Carta la 17 iulie 1995 și a ratificat-o la 24 octombrie 2007, recunoscând pe teritoriul său 20 de limbi regionale sau minoritare, printre care și greaca.

[38] Dimitri Constas, Ambasador, Reprezentant permanent al Greciei pe lângă Consiliul Europei, Scrisoarea din 1 iunie 1999, cu ocazia discuțiilor din cadrul CM al CoE din 8-9 iunie 1999 privind modul de aplicare a Recomandării 1333 (1997) a APCE.

[39] În greacă ”Πανελλήνια Ομοσπονδία Πολιτιστικών Συλλόγων Βλάχων”.

[40] Cum ar fi: a) ”Aromânii (sau valahii) din Grecia” sunt autohtoni, iar ”cei care locuiesc astăzi în FRYM, în Bulgaria, Serbia, România și în Turcia sunt o diasporă a noastră din secolul XVIII și XIX”; b) ”Valahii din Grecia nu sunt o ”minoritate etnică dispersată”, în realitate noi nefiind nici măcar ”minoritate etnică””; c) ”Noi nu avem nicio legătură de înrudire etnică cu Românii”; d) ”nu există o ”limbă valahă standard”, ci doar dialecte orale”, ”de aceea pentru noi nu se poate pune problema unui învățământ în valahă”; e) ”Valahii, în mod tradițional, au primit un învățământ desfășurat în greacă și s-au exprimat întotdeauna ca membri ai lumii grecești”; f) ”Doar în epoca propagandei române din Balcani, începând cu anii 1860 și până la finele celui de Al Doilea Război Mondial, unii dintre Valahi au primit o educație școlară în română, niciodată însă în valahă”; g) ”Înainte de a ne putea gândi la înființarea de reviste, ziare, posturi de radio și de televiziune în limba valahă, va trebui depășit mai întâi principalul obstacol ce constă în stabilirea pe baze științifice a unei limbi valahe standardizate și larg răspândite”; h) ”nu ține de tradiția noastră oficierea serviciilor religioase în limba valahă. Din momentul creștinării Valahilor serviciile bisericești au fost întotdeauna oficiate, în numeroasele lor biserici și mănăstiri, în greacă. Nu a existat niciodată o Biserică Valahă independentă. Noi am fost întotdeauna ortodocși și în imensa noastră majoritate am susținut Patriarhia ecumenică în momentele dificile”; i) ”Noi nu avem revendicări politice”; j) ”noi nu vrem să fim studiați de către ”centre recunoscute”, cel puțin dacă nu sunt recunoscute de noi. Pentru că am avut o amară experiență, noi cunoaștem  că aceste studii sunt departe de a fi academice”; k) ”vrem să fim protejați contra  tuturor celor care se prezintă în fața comunității și instanțelor internaționale ca purtători de cuvânt, reprezentanți, protectori, specialiști și salvatori ai Valahilor”. Scrisoarea  Uniunii panelene a societăților culturale valahe din 5 martie 1999 adresată Comisiei APCE pentru Cultură și Educație și semnată, în numele Consiliului Asociației, de către Fotis Kilipiris Georgios Makris (Președinte și Secretar general), viceprimar de Prosotsani.

[41] Biserica Ortodoxă semiautonomă a insulei Creta (cu 9 eparhii), insulele arhipelagului Dodecanez (cu un exarhat și 5 mitropolii), ”noile teritorii” din nord (provinciile Epir, Thesalia, Macedonia Occidentală, Macedonia Centrală și Tracia), în care funcționează, sub jurisdicție constantinopolitană (36 de mitropolii, în frunte cu mitropoliții de Alexandrupolis, Traianopolis și Samotracia; Chios; Didimotika, Orestias și Soufli; Drama; Dryinupolis, Pogogiani și Konița; Edesa și Pella; Elassona; Eleytherupolis; Florina, Prespa și Eordaia; Filipi, Neapolis și Thasos; Grevena; Gumenissa, Axiupolis și Polykastron; Ianina; Ierissos, Sfântul Munte și Ardamerion; Kassandreea; Kastoria; Kitros, Katerini și Platamon; Lagkada; Lemnos și Sf. Eustatie; Maroneea și Komotini; Mithymna; Mytiline; Neapolis și Stavrupolis; Nea Krini și Kalamaria; Nikopolis și Preveza; Paramythia, Philata, Geromerion și Parga; Polyani și Kilkis; Samos și Ikaria; Servia și Kozani; Serres și Nigrita; Sidirokastron; Sisianio și Siatista; Salonic; Veria și Naousa; Xanthi; Zihna și Nevrokopion).

[42] Episcopatul românilor macedoneni. Studiu apărut în ”Voința națională”, decembrie 1896, București, Tipografia ”Voința națională”, 1897.

[43] Vicariatul Ortodox Ucrainean din România (în ucraineană Православний Український вікаріат у Сиготі), înființat la 12 februarie 1990, este o unitate bisericească administrativă cu statut special misionar-pastoral, care are rolul de a coordona viața spirituală a credincioșilor ortodocși ucraineni din România. El exercită o jurisdicție autonomă asupra comunităților etnicilor ucraineni de confesiune ortodoxă din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat organizate în două protopopiate (Sighetul Marmației și Lugoj) și este subordonat direct Patriarhului României.

[44] Biserica cu hramurile Sfânta Parascheva și Sfinții Martiri Brâncoveni din cartierul Hasköy, ctitorie a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu (1692).

[45] Peste 2000 de credincioși români.

[46] Patriarhul României deține și titlul de Locțiitor al Tronului Cezareii Capadociei (al doilea în diptice și primul după Patriarhul Ecumenic în schema ierarhică a scaunelor episcopale ale Patriarhiei de Constantinopol), titlu acordat mitropoliților Ungrovlahiei (Munteniei) la 10 octombrie 1776, iar Mitropolitul Moldovei și Bucovinei deține și titlul de Locțiitor al Tronului Sevastiei Armeniei (al 11-lea în dipticele Patriarhiei de Constantinopol), titlu acordat Mitropoliților Moldovei și Sucevei către jumătatea secolului al XV-lea și păstrat până astăzi.

[47] De preferat la Corcea, centrul cultural tradițional al aromânilor din această țară.

[48] De preferat la Blagoevgrad, fosta Giumaia de Sus (în bulgară Gorna Djumaia – Горна Джумая, în dialectul aromân Giumaia din Sus ), regiune în care avem astăzi cea mai mare concentrație de aromâni din această țară.

[49] De preferat la Crușova (în slava macedoneană Krușevo –  Крушево, în dialectul aromân Crușuva), principalul centru cultural al aromânilor din această țară.

[50] În slava macedoneană – Македонска Радио Телевизија (МРТ) – национална телевшзија на Република Македонија.

[51] Ortografia tradițională a dialectului istoric aromân este utilizată în România, în Albania (inclusiv de publicații, dar și în procesul de instruire la singura școală cu predare în dialect de la Diviaca (Divjakë), județul Lușnea (Lushnje), susținută financiar de Statul Român), dar și de unii intelectuali aromâni din Grecia.

[52] Cum ar fi scrierea germanizantă a așa-zisei grupări de la Freiburg, practicată în presa dialectală, în unele școli și de către unele edituri din Republica Macedonia, sau scrierea pe baza alfabetului grecesc, inadecvat fonetismului aromân și meglenoromân practicată sporadic în Grecia.

[53]Monde hellénique” în franceză. Formula originală greacă este ”Ελληνικό κόσμο”. (Ce simetrie și consonanță cu ”Lumea Rusă” predicată de la Moscova!)

[54] Circa 5 500 de persoane.

[55] Circa 36 000 de persoane, dintre care doar circa 20 000 vorbesc limba armeană.

[56] Potrivit mai multor surse între 120 și 130 000.

[57] Abia din iulie 1999.

[58] Găgăuzii (circa 25 000), românii (circa 300 000), bulgarii și slavii ziși macedoneni (circa 100 000), țiganii nemusulmani (circa 300 000 potrivit estimărilor Helsinki Watch din Grecia).

[59] În mod paradoxal, în cazul minorităților sale înrudite din alte state, Grecia recunoaște și aplică criteriile valabile pentru tratamentul preferențial aplicabil minorităților, chiar și atunci când aceste minorități înrudite sunt de confesiune islamică sau au de limbi puternic diferențiate (bunăoară, Catoitaliotică, un dialect rezidual al limbii vechi grecești cu puternice influențe romanice) sau chiar alte limbi decât greaca. Asistăm la un caz clasic de dublu standard, care împiedică ieșirea unui stat din mentalitatea Evului mediu otoman și racordarea la modernitate.

[60] Arhimandritul Averchie s-a născut la Avdela în anul 1808, fiind fiul celnicului Ioan Iaciu Buda. Călugărit de la vârsta de 13 ani, a ajuns stareț la mănăstirea Iviru de la Muntele Athos. A venit în București la 1861, intrând în contact cu elita românească. În anii 1865 și 1867 a selectat elevi pentru a urma cursurile școlii de la biserica Sfinții Apostoli din București.

[61] Preotul martir Haralambie Balamaci a fost unul din cei mai activi luptători pentru drepturile culturale ale aromânilor din Imperiul Otoman. În special, Papa Lambru s-a zbătut pentru dreptul la biserică și școală națională pentru aromâni, care sunt una dintre ramurile sudice ale poporului român, în sensul larg al romanității răsăritene. A fost hirotonit preot la Curtea de Argeș. A deschis prima școală românească, cu predare în româna literară și în dialectul istoric aromân, la Pleasa (1883) și, apoi, la Corcea (1885), localități în care a slujit ca preot paroh. Este, de asemenea, întemeietorul primei școli albaneze din Corcea (1887). În 1891 s-a dus la Istanbul pentru a cere înființarea unui episcopat românesc pentru aromânii din Imperiul Otoman. Aici are loc un atentat la viața lui, din care scapă nevătămat. A oficiat liturghia în limba română literară și în dialectul istoric aromân, în care a predicat. A fost un creștin desăvârșit, un patriot luminat, un om cu o credință nestrămutată, un slujitor exemplar al lui Hristos, un suflet iubitor de Adevăr, un semănător de speranță, un om și un sfânt al lui Dumnezeu vlăstărit din ramura aromână a neamului nostru, pentru care și-a dat și viața. Singura vină care i s-a găsit vreodată este că s-a născut și a vrut să rămână român. A fost martirizat de antarții greci în ziua de 23 martie 1914, împreună cu fratele său Sotir Balamaci și alți trei români nevinovați. Acești români fac parte dintr-o serie de circa 500 de români din Balcani – învățători, profesori, preoți, dar și simpli elevi – care au fost martirizați pentru că apărau identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte în limba română literară și în dialectele istorice gemene aromân și meglenoromân. În 1962 preotului martir Haralambie Balamaci i s-a acordat post mortem titlul de Erou al Albaniei în lupta contra elenizării. În 1994 președintele Sali Berisha i-a acordat titlul post mortem de Învățător al neamului.

Notă: varianta prescurtată rostită a acestei comunicări poate fi urmărită aici, începând cu 2:37:10