IERTAȚI-NE, COPII ROMÂNI ȘI UCRAINENI DIN TRANSNISTRIA OCUPATĂ DE RUȘI!

Decembrie 25, 2016

Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană.
Luca, 19:22

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
Pilde, 6:12

În documentele Consiliului Europei Transnistria este numită oficial ”zone de non-droit”/”lawless zone” (rom. – zonă a fărădelegii, rus. – зона беззакония), după cum și este în realitate: o zonă a fărădelegii rusești.

Sluga Moscovei, Dodon, le prezintă scuze bandiților din fruntea regimului marionetă de la Tiraspol, dar îl doare drept în cot și nu suflă nicio vorbuliță despre genocidul cultural și lingvistic suportat de copiii români și ucraineni din zona ocupată de trupele militare și serviciile secrete ale Federației Ruse.

Chiar dacă nu am mandat politic din partea nimănui, mă văd obligat moral, în locul nemernicei slugi moscovite, să le prezint scuzele noastre, ale tuturor, copiilor români și ucraineni din zona fărădelegii ruse pentru faptul că sunt împiedicați să studieze în limbile lor materne: româna și ucraineana.

Copiilor români le prezint scuze și pentru faptul că li se interzice folosirea alfabetului latin în puținele cazuri în care instruirea se face în limba română, zisă ideologic ”moldovenească”.

Ce tablou avem în Transnistria?

Potrivit mai multor surse statistice, etnicii români sunt primul grup ca mărime (36,48%) în teritoriile din stânga Nistrului ocupate de Rusia, urmați de grupul ucrainean (30,47%) și abia apoi de cel rusesc (25,47%). Evident, această structură se păstrează, în linii mari, și în cazul populației preșcolare și școlare.

figura-1

Așa-zisul ”soviet suprem” al așa-zisei ”republici MOLDOVENEȘTI (sic!) nistrene” a aprobat, la 9 februarie 2016, o hotărâre (nr. 96), ”despre raportul de stat al guvernului republicii moldovenești nistrene ”cu privire la situația copiilor în republica moldovenească nistreană în anul 2014””.

Din această ilegală hotărâre a ilegalului ”soviet suprem” al ilegalei ”republici moldovenești nistrene” aflăm că în 2014 în teritoriile de răsărit ale Republicii Moldova, aflate sub ocupația trupelor militare și a serviciilor secrete ruse, existau 157 de unități de învățământ preșcolar, cu un total de 1212 grupe. După limba educației și instruirii: 106 erau rusești, 22 ”moldovenești”, 1 ucraineană, 3 ruso-ucrainene și 25 ruso-”moldovenești”. Totodată, 91,9% dintre copii erau educați în limba rusă, 7,7% în limba ”moldovenească” și 0,4% în limba ucraineană.

figura-2

Potrivit așa-zisului ”ministru al educației” din zona de ocupație militară rusă, Svetlana Fadeeva, în 2014, în regiune erau educați în grădinițe 24 010 copii. Așa-zisul ”ministru” a contrazis așa-zisul ”soviet suprem” și a prezentat următorul tablou al instituțiilor preșcolare, după limba educației: 116 de limbă rusă; 17 de limbă ”moldovenească”, 1 de limbă ucraineană, 2 de limbă rusă și ucraineană, 21 de limbă rusă și ”moldovenească”.

Din toată populația preșcolară din teritoriile ocupate de Federația Rusă, 84,4% reprezentau preșcolarii care frecventau grădinițe și creșe, iar 15,6% nu frecventau asemenea instituții, fiind vorba de 4438 de nou-născuți și de copii care nu pot fi înscriși la grădinițe și creșe, întrucât în 34 de localități din zona ocupată nu există instituții preșcolare.

În sistemul învățământului de cultură generală funcționau 162 de școli în 2014, cu 6 mai puțin decât în anul precedent. Contingentul de elevi constituia 45132 de persoane. După limba de instruire, procentual, cele 162 de școli se repartizau astfel: 71,6% de limbă rusă; 17,3% de limbă ”moldovenească”; 1,9% de șimbă ucraineană; 8% de limbă rusă și ”moldovenească”; 1,2% de limbă rusă și ucraineană. Copiilor de origine română instruiți în limba ”moldovenească” li se impune alfabetul  rus, regimul marionetă de la Tiraspol opunându-se categoric utilizării alfabetului latin și curmând din start orice inițiativă de revenire la scrierea cu litere latine. Moscova se teme de alfabetul latin și îl privește ca pe o amenințare reală la securitatea sa culturală.

Grădinițele și școlile din zona fărădelegii ruse sunt uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și folosesc ca materie primă, în principal, copii români și ucraineni.

Dragi copii români și ucraineni de pe malul stâng al Nistrului, iertați-ne că nu vă putem apăra. Iertați-ne că pe slugă care e crede președinte al tuturor și ”suveran” îl doare în cot de dreptul vostru de a învăța în limba maternă.

Dragi copii români, iertați-ne că sluga nemernică a Moscovei nu are nici gând să apere alfabetul latin prevăzut ca obligatoriu în mult iubita lui Constituție sacro-sanctă! Lui nu-i pasă de voi și de identitatea voastră naturală. El vă vrea o simplă și banală masă demografică de asimilare, adică de rusificare.

Pentru el Transnistria ocupată e norma și noi – anomalia. Dacă ar putea, ar face ca în toată Basarabia, ca și în Transnistria de astăzi, 91,9% dintre copii să fie rusificați prin școală, așa cum sunt rusificați ucrainenii, găgăuzii, bulgarii și toate minoritățile neruse din partea basarabeană a Republicii Moldova. Școlile din localitățile ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni sunt de asemenea uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și asta îi convine Moscovei și preaplecatei sale slugi, mancurtul Dodon cu fața unsuroasă.

Iertați-ne, copii! Primiți scuzele noastre și nu ne judecați prea aspru după mancurtul cățărat provizoriu în capul nostru, cu bucuria pe care o poate avea doar scroafa în pom.

Voi meritați scuzele tuturor, nu bandiții și impostorii care vă asupresc.


PĂSĂRISME SAU ABERAȚII DINTR-UN „КУВЫНТЕЛЬНИК РУСО-МОЛДОВНЕСК” („CUVÂNTELINIC RUSO-MOLDOVNESC”)

Februarie 19, 2013

Cuvantelinic 1

Cuvantelinic 2

Citiți și vă cruciți! Așa au experimentat sovieticii în Transnistria, încercând să fabrice o păsărească limbă ”moldovnească”, diferită de limba română literară. Cam la fel procedează și sârbii în ziua de azi, încercând să siluiască limba română și să fabrice o păsărească limbă ”vlahă”.

Am redat, în prima coloană, cuvintele zise ”moldovnești”, iar în cea de a doua – sensul românesc care li s-a atribuit acestora în mod forțat. Între paranteze  am redat echivalentul semantic rusesc.

Aburomergători – locomotivă (паровоз)

Acrari – oxigen (кислород)

Acrealî – acid (кислота)

Amintealî, amintelnițî – instrucțiune de utilizare (памятка)

Amintelnic – monument (памятник)

Anezan – din sud (южанин)

Apari – hidrogen (водород)

Apâvindicătoari, apâlecuitoari – stațiune balneară (водолечебница)

Arătarnițî, arătuș – arătător (указка)

Ardenițî – sobă (топка)

A esti – a fi, a exista (существовать)

Estiri – existență (существование)

Căderi chemătoari – cazul vocativ (звательный падеж)

Căpițălu di țâgarcî – chiștoc (окурок)

Cărbunoacru – dioxid de carbon (углекислый газ)

Conmăsuratic – comparabil (соизмеримый)

Crescământ, crescăturî – vegetație (растительность)

Curjimi – lichid (жидкость)

Disțăntriș – excentric (эксцетрик)

Dizlegarnic, disfăcutnic – rezolvabil, soluționabil (разрешимый)

Dreaptascriiri – ortografie (правописание)

Dreaptajiudecari – justiție (правосудие)

Fațnic – personal (личный)

Grabâscriiri – stenografie (стенография)

Jâvinari – zootehnician (животновод)

Jâvinarii – menajerie (зверинец)

Jiumătatiostrov – peninsulă (полуостров)

Închisaș – deținut (узник)

Însușâtori, feliușâjit, sâestic, hirișnic – ciudat, straniu (cвоеобразный)

Înșepelnic – maculator, ciornă (черновик)

Înșeputnic, întâinic – elementar (элементарный)

Întâinic – primar, primitiv (первичный, первобытный)

Luntri subapnicî – submarin (подводная лодка)

Masnițî – cantină, ospătărie (столовая)

Muscomor – burete pestriț (ciupercă) (мухомор)

Nasocorn – rinocer (носорог)

Neazî-asfințât – sud-vest

Neazî-răsărit – sud-est

Nidifățâi – fără frecvență, în contumacie (заочность)

Nidifațnic – fără frecvență, în contumacie (заочный)

Nizăbăjelnic – scurt, de scurtă durată (непродолжительный)

Opriri, sămni di opriri – punctuație, semne de punctuație (препинание, знаки препинания)

Pătradcî – caiet (тетрадь)

Pedepsălnic – penal (уголовный)

Pistiatlantic – transatlantic (трансатлантический)

Pomântolucrari – agricultură (земледелие)

Potrivodreptati, potrijitati în drepturi – egalitate în drepuri (равноправие)

Potrivocumpăniri – echilibru (равновесие)

Porunșeș – comanditar (заказчик)

Pravilnișii, zaconitati – legalitate (законность)

Priars – ars (пригорелый)

Pristrigari, pristrigăt – apel (перекличка)

Producăturî, fășiturî, născăturî – creație (творчество)

Prostășâi, prostimi – simplitate (простота)

Pulimiot, gloanțaruncari – mitralieră (пулемёт)

Rășitoari – frigider (холодильник)

Râzânî – cauciuc (резина)

Sămăluitori – gânditor, cugetător (мыслящий)

Săpari – genist (сапёр)

Sânețari – muschetar (мушкетёр)

Sânișiințători – original (самобытный)

Sânivieațâscriiri – autobiografie (автобиография)

Sâniscris – autograf (автограф)

Sânizburători – avion (самолёт)

Scubornițî, scărelî – trapă (трап)

Suscrescători – ascendent (возрастающий)

Șenușălnițî – scrumieră (пепельница)

Șerecari – sudură (паяние)

Șerecari – sudor (паяльщик)

Șiorișioasî – arsenic (мышьяк)

Șlabon – barieră (шлагбаум)

Tălpaș – pieton (пешеход)

Tocmătati – exactitate, precizie (точность)

Trecaș – aventurier (проходимец)

Trezâtori, întărtători, dișteptători, zădăritori – afrodisiac (возбудитель)

Unofelinișii – omogenitate (однородность)

Unofelinic – omogen (однородный)

Unoflornic – monocolor (одноцветый)

Unonumaș, dionumaș – tiz (тёзка)

Unonumic – omonim (одноимённый)

Văkzal – gară (вокзал)

Veațâscriiri – biografie (жизнеописание)

Zaconodătători – legiuitor (законодатель)

Zaconoașăzari – legislație (законодательство)


Recursul Patriarhiei Moscovei la etnolingvistică sau manipularea prin limbaj ca procedeu de menţinere a puterii canonice

Septembrie 6, 2011

Sub patriarhul Kiril, Patriarhia „multinaţională”, de fapt, supranaţională şi, astfel, imperială prin (auto)definiţie, a Moscovei şi a întregii Rusii promovează o nouă politică etnolingvistică.

Dragostea Moscovei pentru ucraineni

Primul element pe care l-au remarcat observatorii vieţii bisericeşti din Rusia este că versiunii ruseşti a paginii oficiale de internet a Patriarhiei din preajma Kremlinului i s-a adăugat, în premieră absolută, versiunea în limba ucraineană. Această noutate nu reprezintă, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, o concesie generoasă făcută credincioşilor şi clericilor ucraineni care nutresc tendinţe de emancipare canonică de tutela Moscovei. Dacă ar fi fost aşa, „multinaţionala” Biserică rusă ar fi acceptat şi versiuni ale site-ului său oficial în limbile bielorusă şi română. Despre limbile altor popoare din Federaţia Rusă convertite integral sau parţial la Ortodoxie nici nu are rost să vorbim, întrucât Patriarhia Moscovei promovează în raport cu ele, în cel mai rău caz, o politică lingvistică asimilaţionistă, iar în cel mai bun caz, una de aculturaţie, ca primă etapă a rusificării.

Înapoi la Rusia kieveană

Al doilea element ţine de conceptul „două limbi, un singur popor” lansat de patriarhul Kiril cu ocazia primei sale vizite la Kiev, la scurt timp după înscăunarea sa la Moscova. Acest concept presupune că ruşii şi ucrainenii, chiar dacă vorbesc două limbi diferite, dar intim şi puternic înrudite şi, în proporţie de 80 la sută, reciproc inteligibile, reprezintă o singură etnie, cu rădăcini comune în Rusia kieveană („Киевская Русь” în rusă şi „Київська Русь” în ucraineană).

Biserica Ruscă

Precum se ştie, manipularea prin limbaj precede manipularea socială. Şi dacă lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, imperiile se fac ele însele prin propriile lor cuvinte. La indicaţia patriarhului Kiril, titulatura „Biserica Ortodoxă Rusă” (Русская Православная Церковь) a încetat să mai fie tradusă în ucraineană ca şi mai înainte, corect, „Російська Православна Церква”, ci, într-un mod absolut ciudat, care sfidează regulile limbii ucrainene – „Руська Православна Церква”. Româneşte, ca să apelăm la un arhaism care îi desemna pe slavii răsăriteni, ar trebui să echivalăm această titulatură cu „Biserica Ortodoxă Ruscă”. Termenul „rusca/ruscă” a avut o largă circulaţie la românii intra şi extracarpatici, inclusiv în Basarabia, fiind fixat într-un şir întreg de toponime.

În ucraineana modernă şi literară, termenul „rus/rusă” sau „rusesc/rusească” se traduce invariabil şi exclusiv prin „російський/російська”. Mişcarea patriarhului a fost una subtilă, transformarea terminologică Російська/Руська vrând să arate că Patriarhia Moscovei nu este doar Biserica naţională a Federaţiei Ruse, ci şi, concomitent, a Ucrainei, ba chiar că ar fi a Ucrainei mai întâi şi abia apoi a Federaţiei Ruse, iar în subsidiar şi a Bielorusiei, adică a Rusiei Albe. Luate la un loc, Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia, dar şi Republica Moldova, ar alcătui, în viziunea patriarhului Kiril, Lumea Rusă, având un singur popor şi vorbind câteva limbi înrudite, printre acestea fiind şi „moldoveneasca”.

Cu gândul tot la teritorii

Conceptele de „Русь” (Rusia Mare, Rusia Mică şi Rusia Albă), „Русский мир” – „Lumea Rusă” (Federaţia Rusă, Ucraina, Bielorusia şi Republica Moldova) sunt eufemisme pentru ceea ce Patriarhia Moscovei consideră a fi „teritoriu canonic rusesc”, ca şi pentru ceea ce, în partea europeană a fostei URSS, Kremlinul consideră a fi „vecinătatea apropiată”. Totodată, aceste concepte sunt manipulatorii. Manipularea porneşte de la cuvintele cu care operează manipulatorii, fie că sunt factori ecleziastici sau politici, fie că sunt de la Moscova, de la Kiev sau de la Tiraspol.

Limba „moldovenească” de la Moscova

După cum arătam, Patriarhia Moscovei, atât de aprig angajată într-o absurdă competiţie canonică cu Patriarhia Română în Republica Moldova, nu acceptă şi o versiune românească a site-ului său oficial. Este potrivit să ne întrebăm: de ce oare? Răspunsul este simplu şi stă la vedere. Patriarhia Moscovei, al cărei supus este, între alţii, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, dar şi premierul Vladimir Filat şi interimarul Marian Lupu, este adepta teoriei „limbii moldoveneşti”, distincte de limba română şi a „etniei moldoveneşti”, distincte de etnia română. În plus, tributară încă panslavismului răsăritean, ea acceptă cu dificultate, ba chiar cu multă silă, alfabetul latin. Cu toate acestea, în ultimii doi ani am putut observa publicarea pe site-ul Patriarhiei Ruse a câtorva ştiri în versiune românească, cu specificarea: „Материал на: молдавском”, adică, material în limba moldovenească. Dacă ar fi indicat că respectivele materiale sunt în limba română, Patriarhia Moscovei şi-ar fi desfiinţat teoria privind aşa-zisele diferenţe etnice şi lingvistice dintre locuitorii băştinaşi ai României şi Republicii Moldova.

Câteva cuvinte despre Statutele bisericeşti

Ceea ce-i scapă însă patriarhului Kiril al Moscovei, este că subdiviziunea sa canonică din Republica Moldova declară, pentru evidente motive de conjunctură, că foloseşte, în administraţie şi în cultul liturgic, LIMBA ROMÂNĂ.

Să nu se supere nimeni pentru sintagma „subdiviziune canonică”. Statutul Patriarhiei Moscovei o consfinţeşte în articolul său 2: „Bisericile Autonome şi Autoconduse, Exarhatele, circumscripţiile mitropolitane, eparhiile, instituţiile sinodale, protopopiatele, parohiile, mănăstirile, frăţiile, instituţiile de învăţământ teologic, misiunile, reprezentanţele şi aşezămintele care intră în Biserica Ortodoxă Rusă (numite în continuare „subdiviziuni canonice” (aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră)) alcătuiesc canonic Patriarhia Moscovei”. Printre aceste „subdiviziuni canonice” este şi parohia „Sfântul Dumitru” din Chişinău al cărei foarte ataşat enoriaş este ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurca, care dă un foarte prost şi molipsitor exemplu pentru protipendada de origine română de la noi. Acest soi de enoriaşi se simt confortabil în „subdiviziunea canonică” rusească, de vreme ce Patriarhia Moscovei se defineşte, în articolul 1 al Statutului său, astfel: „Biserica Ortodoxă Rusă este o Biserică multinaţională Autocefală Locală (…)”, ca, în articolul 3 al aceluiaşi Statut, să arate: „Jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse se întinde asupra persoanelor de credinţă ortodoxă care locuiesc pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse: în Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghizia, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia, precum şi asupra ortodocşilor din alte ţări care aderă la ea benevol”. Între altele fie spus, faptul că Republica Moldova este menţionată în Statutul Patriarhiei Moscovei ca „Moldova” pur şi simplu, şi nu cu denumirea ei oficială, demonstrează o dată în plus poftele expansioniste ale Bisericii Ruse asupra întregii Moldove istorice până la Carpaţi. Altminteri, hipercentralizata Patriarhie de lângă Kremlin ar fi indicat corect denumirea statului nostru, aşa cum o face în cazul tuturor celorlalte state trecute în lista sa „teritorial-canonică”.

Centralismul n-a murit, doar un pic a aţipit

Lectura articolelor din Statutul Patriarhiei Moscovei este cât se poate de utilă. Ea ne permite să înţelegem că „subdiviziunea canonică” condusă de mitropolitul Vladimir la Chişinău nu este decât o simplă „subdiviziune”, nicidecum o Biserică naţională locală. Să urmăm însă firul lecturii. Articolul 5 al respectivului Statut statuează: „Biserica Ortodoxă Rusă este înregistrată în calitate de persoană juridică în Federaţia Rusă ca organizaţie religioasă centralizată”. Asta-i bună de tot! După centralismul democratic proclamat de Lenin, iată că avem şi un „centralism religios” proclamat de patriarhul Kiril! Centralizarea este inclusiv lingvistică, nu doar administrativă. Oricât de „multinaţională” s-ar autodeclara pretenţios şi ipocrit, Patriarhia Moscovei nu tolerează în Sinodul său decât limba rusă.

Naţionalitatea şi limba română sub Patriarhia Moscovei

Cu tot centralismul religios impus de Moscova, după cum am arătat şi mai sus, „subdiviziunea canonică” de la Chişinău, recunoaşte oficial, cu jumătate de gură, ca să nu fie auzită în capitala Rusiei, că pe mica ei parcelă din „teritoriul canonic” al Bisericii Ortodoxe Ruse se vorbeşte limba română! Chiar aşa, limba română, fără nici un fel de ghilimele sau paranteze! Articolul 6 al „subdiviziunii canonice” ruseşti de la noi glăsuieşte: „În locaşurile sfinte ale Bisericii Ortodoxe din Moldova serviciile divine se oficiază în limba română. În unele parohii – în limbile slavonă, ucraineană, găgăuză sau bulgară, în dependenţă de naţionalitatea şi doleanţele credincioşilor din respectiva parohie”. Când recunoaşte, în răspăr cu centrul religios de la Moscova, că foloseşte limba română, „subdiviziunea canonică” recunoaşte că şi majoritatea covârşitoare a credincioşilor din parcela sa sunt de naţionalitate română. Logica juridică sănătoasă care transpare din articolul 6 al Statutului se sprijină pe legătura dintre limba de cult şi naţionalitatea credincioşilor, fie ei majoritari sau minoritari. Articolul 6 denunţă şi răstoarnă toată propaganda făţarnică a Patriarhiei Ruse care se străduieşte să-şi justifice jurisdicţia peste ortodocşii de naţionalitate şi de limba română din Republica Moldova prin nişte numai de ea ştiute „diferenţe” dintre „limba moldovenească” şi limba română, dintre „etnia moldovenească” şi etnia română. Este chiar de mare mirare că Patriarhia Moscovei nu a intervenit până acum şi nu a luat măsurile de rigoare, după cum îi stă în nărav, ca articolul 6 al Statutului „subdiviziunii canonice” din Republica Moldova să fie adus în conformitate cu doctrina Patriarhiei Ruse despre români şi moldoveni.

Că Moscova îi consideră pe credincioşii ortodocşi „de naţionalitate moldovenească” drept mezini de pripas ai Lumii Ruse, este clar. Ceea ce nu este limpede deloc, este de unde şi până unde s-au luat credincioşii „de naţionalitate română” şi limba română, în general, în cuprinsul necuprinsei Lumi al celor trei Rusii. Este însă de prisos să ne punem această retorică întrebare. Că doar n-o fi fost tocmit articolul 6 din statutul „subdiviziunii canonice” locale a Bisericii Ruse doar pentru ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca.

Toamna Patriarhului rus pentru număratul bobocilor români

Chestiunea etnolingvistică, împletită cu cea teritorial-canonică, este una de mare preocupare pentru patriarhul Kiril. Guvernul condus de Vladimir Filat, colegul de jurisdicţie şi de parohie al ambasadorului Lazurca, ca şi „subdiviziunea canonică” în frunte cu mitropolitul Vladimir ne-au anunţat că aşteaptă vizita patriarhului rus în Republica Moldova între 9 şi 12 octombrie. Pregătirile sunt în toi. Episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi şi Făleşti (Patriarhia Moscovei), împreună cu fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova, Valeriu Pleşca, ca emisari ai mitropolitului Vladimir, au efectuat zilele acestea o vizită tocmai la Irkuţk, în Siberia Orientală, pentru a-l întâlni pe patriarhul Kiril, cu care să pună la punct detalii ale anunţatei vizite în Republica Moldova. Contrar unor ştiri apărute în presă, despre o posibilă contramandare a vizitei şi despre un presupus atac de cord suportat de către patriarhul Kiril, acesta este bine sănătos şi aproape permanent călător, în inspecţii, prin foarte centralizata sa patriarhie.

Jarul Patriarhului rus în capul Ţinutului Herţa

Preotul Mihail Jar

Preotul Mihail Jar

Ceea ce nu s-a ştiut până mai ieri, dar a transpirat deja din cercurile bisericeşti către presă, este că aceste pregătiri vizează „descălecarea patriarhală” nu doar în Republica Moldova, ci şi într-o altă zonă, tot în cuprinsul Moldovei istorice, mai exact în ţinutul Herţa din actuala regiune Cernăuţi incorporată Ucrainei. Este vorba de mănăstirea Bănceni condusă de preotul Mihail Jar, un cleric de origine română şi un înflăcărat adept al jurisdicţiei moscovite peste români. Raionul Herţa este un ţinut curat românesc, etnicii români constituind peste 95% din populaţie. Aceşti români, populând compact regiunea, sunt aproape sută la sută pe stil nou, o excepţie în tot cuprinsul Lumii Ruse. Mănăstirea de la Bănceni este însă singura „subdiviziune canonică” de stil vechi implantată în interiorul ţinutului Herţa. Dorinţa preotului Mihail Jar, ca şi intenţia patriarhului Kiril, este de a transforma mănăstirea de la Bănceni în stavropighie patriarhală, adică într-un avanpost canonic moscovit, subordonat direct Patriarhului întregii Rusii, la doar câţiva kilometri de actuala frontieră cu România. Astfel, Biserica Rusă vrea să mai împlânte un ţăruş „canonic” (patriarhul Kiril consideră că tot ceea ce este rusesc pe pământul Moldovei istorice este „foarte canonic”, după cum tot ceea ce este românesc este cât se poate de „necanonic”). Stavropighia patriarhală rusă de stil vechi înfiptă în inima ţinutului Herţa este gândită la Moscova şi ca un fel de bornă de hotar a „teritoriului canonic” al ceea ce patriarhul Kiril numeşte „Sfânta Rusie”. Este vorba despre o sfidare şi despre un avertisment adresate Bisericii Ortodoxe Române din trupul viu al căreia Patriarhia Moscovei a muşcat şi a înghiţit dintr-o înfulecare hălci mari şi grase: Basarabia întreagă, sfârtecată la rândul ei în trei, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Pentru că hălcile româneşti îi mai produc „Sfintei Rusii” indigestie, s-a decis „rumegarea” cu metodă şi sistem a respectivelor bucăţi (sau bucate?), deosebit de nutritoare pentru flămândul pântece imperial. Că stavropighia de la Bănceni are menirea unui focar de răspândire a limbii ruse, nu încape nici o îndoială, această mănăstire fiind singura din ţinutul Herţa în care paralelismul lingvistic româno-rus a fost deja impus. Sursele noastre bisericeşti susţin că pe românii din Herţa îi va podidi nu doar bucuria de a-i închina mănăstirea Bănceni patriarhului Kiril, ci şi de a-i primi, ca oaspeţi aleşi şi pe premierul rus Vladimir Putin, împreună cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici. Nu punem mâna în foc că va fi anume aşa, dar tot am da puţin crezământ surselor noastre bine informate, aflând că preotul Mihail Jar este duhovnicul preşedintelui Ianukovici.

Tot imperiul cu Biserica şi drăcoveniile lui

Este naiv să credem că în octombrie „multinaţionalul” patriarh rus Kiril va sluji la Chişinău în limba română. Sau la Băncenii din românescul nostru ţinut Herţa. Şi nici nu-şi va citi discursurile în limba română, aşa cum a făcut-o fostul Papă polonez Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, când a sărutat pământul strămoşilor noştri şi a omagiat Ortodoxia de limbă latină. Este la fel de naiv să credem că marele şi duhovnicescul părinte moscovit al ambasadorului Lazurca va dispune încropirea unei versiuni în limba română a paginii de internet a patriarhiei sale „multinaţionale” şi „multilingve”. Patriarhia Moscovei, de la care duhneşte rău a imperialism ţarist şi sovietic, se căzneşte să clădească o Lume Rusă nu de dragul românilor sau a limbii române, cu geniul şi frumuseţile ei. Văzându-i vorbele şi faptele de până acum, putem fi siguri că una dintre principalele idei, obsesivă şi atât de păgână, din capul patriarhului Kiril este cea imperială rusă. Iar imperiul rus a avut şi are tendinţa uniformizării, adică a rusificării. Dacă nu forţate ca înainte, silenţioase. Astăzi Moscova nu mai dă năvală peste noi, nici în Basarabia şi nici în Herţa, cu tancurile. Ea vine cu buze mieroase, cu tămâie şi cu agheasmă. Dacă ocupaţia cu tancurile sau alte drăcovenii nu mai merge, merge ocupaţia cu patrafirul şi omoforul. Iar Patriarhia Moscovei are omofor larg, încât chiar câteva planete sunt prea puţine ca să încapă sub el.

Post-scriptum: La doar o zi de la postarea materialului pe internet, presupunerile noastre s-au confirmat. Patriarhia Moscovei şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său. Faptul se datorează existenţei unui proiect al Bisericii Ruse, care ne anunţă: „În data de 1 octombrie 2009 a fost deschisă noua versiune a portalului. În data de 19 iunie 2010 a început să activeze versiunea ucraineană a sitului, iar din data de 7 septembrie 2011 a fost deschisă în mod oficial versiunea moldovenească”. Adresa site-ului este: http://www.patriarchia.ru/md/. Serviciul de presă al „subdiviziunii canonice” ruse din Republica Moldova se laudă şi se bucură, aducându-ne la cunoştinţă că „recent în reţeaua internet a apărut versiunea în limba de stat pentru site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei”. Patriarhia Moscovei şi oamenii săi din „subdiviziune” se tem de sintagma „limba română” ca dracul de tămâie.


Limba română sub garanţiile RSS Moldoveneşti

Septembrie 22, 2010

 Limba romana
Între euroconformitate şi recurs la geolingvistică

Limba este un fel de cod genetic al fiecărui popor, fiind depozitarul şi expresia istoriei sale. O limbă exprimă pe deplin identitatea inconfundabilă a unui popor în mozaicul lumii. Orice limbă este un organism viu şi se confundă cu fiinţa etnică a unui popor. De regulă, aria de răspândire a unei limbi coincide cu spaţiul etnic de geneză şi devenire a etniei respective. Alteori, intervenţiile brutale în istorie ale unor puteri politice, de obicei de natură imperială, pun în contact limbi şi popoare diferite, dintre care limbile popoarelor cucerite vor fi asuprite, iar limba centrului imperial va fi asupritoare, exercitându-şi supremaţia în raport cu orice altă expresie culturală şi lingvistică.

URSS a murit, identităţile se teritorializează

În fosta URSS toate naţiunile captive fuseseră condamnate la rusificare treptată prin bilingvism zis „armonios”, iar etnia naţiunii dominante – menţinută în condiţia de monolingvism autosuficient. Limba rusă a fost instrumentalizată ca agent al asimilării etniilor neruse, iar pentru accelerarea proceselor de rusificare acesteia i s-a atribuit prin lege funcţia de „limbă de comunicare interetnică”. În acest sens, continuând politica asimilaţionistă a imperiului ţarist, URSS a recurs la deportări, strămutări şi deplasări masive de populaţie. Evident, limba rusă îşi consolida în aceste cazuri funcţia de „limbă de comunicare interetnică”. Până la perestroika lui Gorbaciov, un Departament întreg a avut în sarcină promovarea politicilor de strămutare a populaţiilor neruse în regiunile îndepărtate ale Siberiei şi Orientului îndepărtat, iar a etnicilor ruşi (şi ucraineni) – în republicile neruse. Aceste populaţii strămutate, ruse sau neruse, deveneau, prin „limba de comunicare interetnică”, nişte puternici agenţi integratori ai imperiului sovietic.

După prăbuşirea URSS fiecare dintre noile state apărute pe ruinele acestuia şi-a promovat propriile politici sociolingvistice, orientate spre consolidarea statutului, rolului şi funcţiilor propriei limbi de stat în detrimentul poziţiilor ocupate altădată de limba rusă. Fenomenul este numit de geopoliticieni cu termeni speciali: teritorializare a identităţilor sau identitarizare a teritoriilor. Situaţiile au evoluat diferit de la stat la stat. Este interesant să vedem cum stau astăzi lucrurile în această privinţă. Să le luăm pe rând. Vom începe cu cele trei state baltice, din 2004 membre ale Uniunii Europene.

Trei state membre UE cu legislaţie lingvistică euroconformă

În Estonia singura limbă de stat este estona, statutul şi funcţiile acesteia fiind reglementate de „Legea despre limbă” din 21 februarie 1995, cu modificările şi completările ulterioare. Limba rusă nu are un statut oficial, fiind una dintre limbile categoriei generice de „necetăţeni” rezidenţi pe teritoriul estonian (între 30 şi 40% din locuitori). Din 28 iunie 2008, în Estonia sunt în vigoare „Cerinţele pentru cunoaşterea limbii estone de către angajaţii în domeniul public şi în alte domenii”, document racordat la cadrul european în materie (Documentul cadru al Consiliului Europei privind nivelurile de cunoaştere a limbii). Pentru toate profesiile practicate în Estonia au fost stabilite şase trepte de cunoaştere a limbii de stat: A1-A2 – nivelul începător, B1-B2 – nivelul mediu şi C1-C2 – stăpânirea liberă a limbii estone.

În Letonia doar letona este limbă oficială a statului, statutul letonei fiind reglementat de „Legea despre limba de stat” din 9 decembrie 1999. Potrivit acestei legi, limba rusă are statut de limbă străină. Controlul asupra modului de aplicare a legii este prerogativa Centrului Limbii de Stat, structură distinctă pe lângă Ministerul Justiţiei.

În Lituania singura limbă oficială este lituaniana, potrivit Constituţiei ţării şi „Legii cu privire la limba de stat” din 31 ianuarie 1995, modificată şi completată la 13 iunie 2002. Limba rusă nu are nici un statut oficial. O Comisie de Stat pentru Limba Lituaniană este responsabilă de aplicarea uniformă a legii în tot cuprinsul acestui stat al UE.

Estona, letona şi lituaniana sunt limbi oficiale ale UE. Vom preciza în context că România, stat membru al UE din 2007, nu are o lege specială privind statutul, rolul şi funcţiile limbii române ca limbă oficială a statului naţional român.

Trei ţări slave şi limbile lor de stat

Vom trece la cele trei state slave de răsărit: Rusia, Ucraina şi Bielorusia.

Federaţia Rusă are, la nivel federal, o singură limbă de stat – limba rusă. Cadrul legal în această materie este definit de „Legea federală nr. 53-FZ despre limba de stat a Federaţiei Ruse” din 12 iunie 2005. În republicile federale, organizate pe criterii etnice, alături de rusă, limbile etniilor respective au statutul formal de limbi regionale. În 2009, UNESCO a inclus 136 de limbi ale etniilor din Federaţia Rusă în Cartea Roşie a Limbilor ameninţate cu dispariţia. Legea federală despre limba de stat a Federaţiei Ruse stabileşte că: „În conformitate cu Constituţia Federaţiei Ruse, limba de stat a Federaţiei Ruse este, pe întreg teritoriul ei, limba rusă” şi că: „Statutul limbii ruse ca limbă de stat a Federaţiei Ruse prevede folosirea obligatorie a limbii ruse în domeniile stabilite de prezenta lege federală, de alte legi federale, de „Legea Federaţiei Ruse nr. 1807-I despre limbile popoarelor Federaţiei Ruse” din 25 octombrie 1991 şi de către alte acte normative de drept ale Federaţiei Ruse, prevede protecţia limbii ruse şi susţinerea ei, precum şi asigurarea dreptului cetăţenilor Federaţiei Ruse de a folosi limba de stat a Federaţiei Ruse”. Legea stabileşte că utilizarea limbii ruse este obligatorie în 10 domenii ale vieţii social-politice, de la activitatea organelor puterii de stat până la publicitate. Controlul asupra respectării prevederilor Legii despre limba de stat a Federaţiei Ruse este trecut în sarcina organelor puterii de stat, de la nivelul celor federale la nivelul celor locale, în limitele stabilite de legislaţie. Alfabetul rusesc este obligatoriu pentru limbile tuturor popoarelor neslave care au formaţiuni statale în componenţa Federaţiei Ruse. Astfel, Legea Federaţiei Ruse nr. 1807-I despre limbile popoarelor Federaţiei Ruse” din 25 octombrie 1991, cu modificările ulterioare, stabileşte în articolul 3 că: „În Federaţia Rusă alfabetele limbii de stat a Federaţiei Ruse şi cele ale limbilor de stat ale republicilor se formează pe baza alfabetului chirilic. Alte baze grafice ale alfabetelor limbii de stat a Federaţiei Ruse şi ale limbilor de stat ale republicilor pot fi instituite prin legile federale”.

Bielorusia este singurul stat european în care, alături de bielorusă, limba rusă are statutul oficial de limbă de stat. Modul de funcţionare a celor două limbi de stat este reglementat de „Legea despre limbi în Republica Bielorusia” nr. 3094 din 26 ianuarie 1990, cu modificările operate la 13 iulie 1998.

În Ucraina singura limbă de stat este ucraineana, potrivit prevederilor articolului 10 al Constituţiei. La 14 decembrie 1999, printr-o cuprinzătoare Hotărâre a sa, Curtea Constituţională a Ucrainei a dat o interpretare oficială prevederilor acestui articol din Constituţie. Ucraina este un stat neomogen din punct de vedere lingvistic. Astfel, în regiunile de sud şi cele de răsărit vorbitorii de limbă ucraineană sunt minoritari, iar cei de limbă rusă – majoritari. Circa o treime din populaţia Ucrainei vorbeşte un amestec ruso-ucrainean numit „surjik”. Populaţia de limbă română este a treia ca mărime din ţară (după ucraineni şi ruşi). Printr-un acord preelectoral semnat de prezidenţiabilul Victor Ianukovici cu reprezentanţii comunităţilor rusă, română şi maghiară din Ucraina, actualul şef al statului ucrainean s-a angajat să asigure un statut oficial, la nivel local şi regional, pentru limbile rusă, română şi maghiară, acolo unde ponderea vorbitorilor lor atinge 10%. Anul curent reprezentanţii Partidului Regiunilor, de guvernământ, al preşedintelui Victor Ianukovici, împreună cu cei ai Partidului Comunist şi al Blocului Litvin, au introdus în Rada Supremă proiectul „Legii despre limbile din Ucraina” şi pe cel al „Legii despre limba ucraineană de stat”. Deocamdată, adoptarea acestor proiecte de legi a fost amânată până după alegerile parlamentare din Ucraina.

Limba rusă pleacă din Caucaz. Alfabetul şi limba rusă rămân doar în Oseţia de Sud şi Abhazia

În regiunea Caucazului de Sud, situaţia nu este foarte diferită.

Constituţia Georgiei, în articolul său 8, spune: „Limba de stat a Georgiei este georgiana, iar în Republica Autonomă Abhază – şi limba abhază”. Modul de funcţionare a limbii georgiene este reglementat de „Legea cu privire la limba de stat”. Limba rusă are statut de limbă străină. Învăţământul în şcolile de stat de toate gradele este doar în limba georgiană, iar limbile minorităţilor etnice pot fi studiate doar ca disciplină distinctă.

În Azerbaidjan limba azeră are statutul de limbă de stat. „Legea despre limba de stat a Republicii Azere” din 30 septembrie 2002 prevede obligaţia tuturor cetăţenilor de a cunoaşte limba azeră de stat. Ca şi în Georgia, rusa are statut de limbă străină. Limba azeră a fost trecută de la alfabetul rus la cel latin începând cu anul 1991, odată cu restabilirea independenţei de stat, tranziţie încheiată la 1 august 2001. Din 2002 ziua de 1 august este sărbătorită oficial drept „Zi a limbii azere şi a alfabetului azer”.

„Legea despre limbă” din Armenia din 17 aprilie 1993 prevede că: „Limba de stat a Republicii Armenia este armeana, care deserveşte toate sferele vieţii din republică. Limba oficială a Republicii Armenia este limba armeană literară. Republica Armenia contribuie la păstrarea şi răspândirea limbii armene printre armenii de peste hotare. Republica Armenia favorizează unificarea ortografiei limbii armene”, dar şi că: „Persoanele cu funcţii de răspundere şi cetăţenii Republicii Armenia, angajaţi în unele domenii ale deservirii, sunt obligaţi să posede limba armeană. Limba intervenţiilor oficiale ale persoanelor care reprezintă Republica Armenia este limba armeană, dacă faptul nu contravine ordinii stabilite în respectivele instanţe internaţionale. În discursul lor oficial, cetăţenii Republicii Armenia sunt obligaţi să asigure curăţenia limbii”. Limba rusă are statut de limbă străină.

Schimbarea la faţă a Asiei Mijlocii

Printre statele medioasiatice avem o situaţie mai pestriţă, dar cu tendinţe clare de emancipare lingvistică de sub tutela limbii şi alfabetului rus, de afirmare a propriei identităţi.

În Turkmenistan limba turkmenă este singura limbă de stat, după cum stipulează articolul 14 al Constituţiei din 2008. Învăţământul în limba rusă, de la cel primar la cel universitar, a fost desfiinţat. Începând cu anul 1996, limba rusă are statut de limbă străină. În Turkmenistan nu este permisă perfectarea de abonamente la ziare şi reviste din Federaţia Rusă şi nici retransmiterea de programe de radio şi televiziune din Rusia. Limba turkmenă a fost trecută la alfabetul latin.

În Uzbekistan există o singură limbă de stat – uzbeca. Legea Republicii Uzbekistan „Despre limba de stat” din 3 decembrie 2004 reglementează modul de funcţionare a limbii uzbece. În 1992, limba uzbecă a început tranziţia de la scrierea cu litere ruseşti la cea cu alfabet latin. Limba rusă are statut de limbă străină.

În Tadjikistan singura limbă de stat este tadjica sau farsi/persana, această ţară neturcică având aceeaşi limbă de stat ca şi Republica Islamică Iran. Între 1991 şi 2009, limba rusă a avut un statut oficial de „limbă de comunicare interetnică”, putând fi utilizată în comunicarea cu instituţiile de stat. Odată cu adoptarea „Legii cu privire la limba de stat” la 3 octombrie 2009, singura limbă oficială a rămas tadjica/persana, iar în martie 2010, Parlamentul a anulat obligativitatea publicării actelor legislative şi normative în limba rusă, care a fost exclusă complet din activităţile de secretariat şi a devenit una dintre limbile străine în Tadjikistan.

În Kirgizstan singura limbă de stat, potrivit Constituţiei adoptate prin referendumul din 21 octombrie 2007, este kirghiza. Totodată, „Legea despre limba de stat a Republicii Kirghize”, prevede că: „În conformitate cu Constituţia Republicii Kirghize limba de stat a Republicii Kirghize este limba kirghiză. Limba kirghiză, ca unul dintre principalele elemente de bază ale statalităţii Republicii Kirghize, funcţionează în mod obligatoriu în toate sferele activităţii de stat şi ale autoadministrării locale în ordinea stabilită de prezenta Lege şi alte legi ale Republicii Kirghize. În Republica Kirghiză limba rusă este folosită ca limbă oficială”, precum şi că: „Limba kirghiză, în calitate de limbă de stat, este considerată şi limbă de comunicare interetnică în Republica Kirghiză”. În 1992, guvernul de la Bişkek a adoptat hotărârea de a trece treptat scrierea kirghiză de la alfabetul rusesc la cel latin. Pentru moment procesul tranziţiei la alfabetul latin a fost stopat de actualele autorităţi din Kirghizstan.

Republica Kazahstan are, de asemenea, o singură limbă de stat – kazaha. „Legea despre limbile din Republica Kazahstan”, din 20 decembrie 2004 spune că „datoria fiecărui cetăţean al Republicii Kazahstan este să însuşească limba de stat, care este cel mai important factor de consolidare a poporului Kazahstanului.” În acelaşi timp, limba rusă este utilizată nestingherit în organele puterii centrale sau locale de stat, fără ca aceasta să aibă un statut oficial fixat în lege. Autorităţile kazahe au formulat oficial intenţia de a trece scrierea kazahă de la alfabetul rusesc la cel latin, urmând exemplul altor state turcofone foste sovietice ca Azerbaidjan, Turkmenistan, Kirghizstan şi Uzbekistan. Din anul 2004, agenţia guvernamentală de ştiri „Qazaqinform” foloseşte varianta turcă a alfabetului latin pentru toate ştirile în limba kazahă destinate diasporei.

Zonele rusofoniei oficializate: Rusia, Bielorusia, Găgăuzia, Transnistria, Abhazia, Oseţia de Sud

Singurele locuri din fostul spaţiu sovietic în care limba rusă are statutul de limbă de stat sunt Federaţia Rusă şi Bielorusia, precum şi Unitatea teritorial administrativă Găgăuzia din Republica Moldova. Aici ar trebui să adăugăm şi teritoriile separatiste Transnistria din Republica Moldova şi Abhazia şi Oseţia de Sud din Georgia.

„Ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă”

Analizând cazul Republicii Moldova, în comparaţie cu fostele naţiuni captive din spaţiul de influenţă şi control al Moscovei, vom observa că doar ţara noastră are o legislaţie în materie lingvistică datând încă din perioada sovietică. Parlamentul Republicii Moldova a lăsat în vigoare Legea RSS Moldoveneşti „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti” nr. 3465-XI din 1 septembrie 1989 (adoptată de fapt la 31 august 1989), lege care susţine în preambulul său identitatea lingvistică moldo-română şi echivalează juridic termenii moldovean/român. Legea a suportat modificări şi completări neesenţiale la 29 mai 2003. O lege care în 1989 ne părea progresistă, salvatoare chiar, acum apare ca perimată şi depăşită de realităţi.

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 vorbeşte despre „decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin”, iar articolul 13 al Constituţiei din 1994 – despre „limba moldovenească funcţionând pe baza grafiei latine”, susţinând în plus că „Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării”.

* * *

Legea RSS Moldoveneşti „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti: „Consfinţirea prin Constituţia (Legea Fundamentală) a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a statutului limbii moldoveneşti ca limbă de stat are menirea să contribuie la realizarea suveranităţii depline a republicii şi la crearea garanţiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii ei politice, economice, sociale şi culturale. RSS Moldovenească sprijină aspiraţia moldovenilor care locuiesc peste hotarele republicii, iar ţinând cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă – şi a românilor care locuiesc pe teritoriul Uniunii RSS, de a-şi face studiile şi de a-şi satisface necesităţile culturale în limba maternă.

Atribuind limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat, RSS Moldovenească asigură ocrotirea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor de orice naţionalitate, care locuiesc pe teritoriul RSS Moldoveneşti, indiferent de limba pe care o vorbesc, în condiţiile egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa Legii.

În scopul ocrotirii şi asigurării de către stat a dezvoltării limbii găgăuze RSS Moldovenească creează garanţiile necesare pentru extinderea consecventă a funcţiilor ei sociale.

RSS Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesare pentru folosirea şi dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, precum şi a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi care locuiesc în republică.”

Totodată, primele 5 articole ale legii stipulează: „Articolul 1. În conformitate cu Constituţia (Legea Fundamentală) a RSS Moldoveneşti limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească, care funcţionează pe baza grafiei latine. Ca limbă de stat, limba moldovenească se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale şi îndeplineşte în legătură cu aceasta funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii.

RSS Moldovenească garantează tuturor locuitorilor din republică învăţarea gratuită a limbii de stat la nivelul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

Articolul 2. În localităţile în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate găgăuză limba oficială în diferite sfere ale vieţii este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.

Articolul 3. Limba rusă, ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS, se foloseşte pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între naţiuni, ceea ce asigură un bilingvism naţional-rus şi rus-naţional real.

Articolul 4. RSS Moldovenească garantează folosirea limbilor ucraineană, rusă, bulgară, ivrit, idiş, ţigănească, a limbilor altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul republicii, pentru satisfacerea necesităţilor lor naţional-culturale.

Articolul 5. Prezenta Lege nu reglementează folosirea limbilor în relaţiile dintre persoane, în activitatea de producţie a transporturilor feroviar şi aerian (cu excepţia sferei de deservire a pasagerilor), precum şi în unităţile militare şi în instituţiile subordonate Ministerului apărării al Uniunii RSS, în unităţile militare ale Comitetului pentru securitatea statului al Uniunii RSS şi ale Ministerului afacerilor interne al Uniunii RSS.”

* * *

În loc de concluzii

După aceste constatări putem trage concluzia că Republica Moldova este, printre toate fostele state sovietice, cea mai rămasă în urmă la capitolul legislaţie lingvistică. Faptul că Republica Moldova este ultimul stat în fosta URSS ca intenţie şi viteză de adoptare a legislaţiei lingvistice dovedeşte o dată în plus lipsa de perspicacitate, de voinţă politică şi de patriotism a clasei guvernante. O nouă lege privind statutul şi funcţiile limbii de stat a Republicii Moldova este necesară. Şi pentru că sintagma „limbă de stat” a fost atât de mult repudiată, precizăm aici că este vorba, în afara oricărei discuţii, de limba română literară.

În acelaşi timp, observăm că România, care ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru Republica Moldova, are în materie lingvistică un cadru legislativ omisiv. Astfel, România nu a avut niciodată şi nu are nici în prezent o lege privind funcţionarea limbii sale oficiale, care, potrivit articolului 13 al Constituţiei din 1991, „este limba română”. Nu există legi privind protejarea, folosirea şi promovarea limbii române în ţară şi peste hotare, chiar dacă referiri episodice se cuprind în legislaţia foarte dezvoltată şi actele normative cu privire la minorităţile naţionale (bunăoară, Hotărârea de Guvern nr. 1206/2001) sau la sprijinul pentru românii „de pretutindeni”. De asemenea, nu există în România o autoritate distinctă în a cărei sarcină să stea aplicarea normelor legale cu caracter sociolingvistic.

Întrucât limba română are un statut oficial în 3 state (România, Republica Moldova şi provincia autonomă Voievodina din Serbia), şi ar putea fi recunoscută oficial ca limbă regională în raioanele în care are o pondere majoritară (Herţa şi Adâncata (Hliboka) din regiunea Cernăuţi şi Reni din regiunea Odesa) în Ucraina, eventual şi în interfluviul Dunăre-Morava-Timoc din Serbia, este necesară adoptarea unei Legi a Românofoniei. În sprijinul unei asemenea iniţiative vine şi statutul de limbă oficială a Uniunii Europene pe care l-a obţinut româna la 1 ianuarie 2007, când Republica Moldova a devenit singurul stat european extracomunitar a cărui limbă oficială este una dintre cele 24 de limbi de lucru ale instituţiilor europene.

Necesitatea unei Legi a Românofoniei este veche. Într-o scrisoare pe care i-o adresam, la 11 iulie 2006, ministrului Afacerilor Externe al României din acea vreme, Mihai-Răzvan Ungureanu, în cadrul unei dezbateri publice pe marginea proiectului de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, opinam: „Apreciez ca firească dorinţa MAE de promovare a românofoniei în lume, printre persoanele neromâne, dar cred că aceasta trebuie să facă obiectul unei legi euroconforme distincte pentru a evita etnicizarea subiectului, precum şi pentru a spulbera eventualele temeri ale unor state sau cercuri etnopolitice străine privind încercarea de a le induce neromânilor de peste hotare, prin recurs la geolingvistică, o identitate străină.

Am vrea, desigur, ca prin limba română să le oferim neromânilor un instrument de cunoaştere a noastră şi de cooperare cu noi. Noţiunile de român şi de românofon nu sunt întotdeauna reciproc superpozabile, iar unele cercuri etnopolitice străine, profitând de acest fapt, încearcă de multe ori să le prezinte ca opozabile. Sper să fiţi de acord că a sosit timpul să ne gândim, în spiritul Convenţiei Culturale Europene, şi la o lege cu privire la românofonie care să fie pusă atât în beneficiul românităţii din întreaga lume, cât şi al străinătăţii deschise către limba şi cultura română.”

Societatea românească este în răsăritul Europei cea mai ataşată francofoniei. Poate tocmai pentru acest motiv merită să ne inspirăm din modelul francez de protejare şi promovare a limbii naţionale. Trebuie să amintim că Franţa are o lege specială cu privire la statutul şi funcţiile limbii franceze, adoptată la 4 august 1994 şi numită, după autorul ei, şi legea Toubon (LOI nr. 94-665 du 4 août 1994 relative à l emploi de la langue française). Ea a înlocuit o lege anterioară în această materie, legea Bas-Auriol (nr. 75-1349) din 31 decembrie 1975.

Până la realizarea unei asemenea idei, este important să respingem aventuri de tipul celei în care s-a lansat primarul de Comrat, Nicolai Dudoglo, şi Valeri Klimenko de la Congresul Comunităţii Ruse din Moldova de organizare a unui referendum constituţional pentru a-i conferi limbii ruse statutul de limbă de stat în Republica Moldova. Efortul nostru trebuie să se concentreze pe consolidarea rolului şi funcţiilor sociale ale limbii române în Republica Moldova, cât şi pe promovarea ei eficientă în rândul diverselor minorităţi etnice conlocuitoare. Pentru aceasta avem nevoie cu toţii de un plus de realism, de solidaritate naţională, de pragmatism, de seriozitate şi de simţ al răspunderii.


15 iulie 2004. Directorul SIS despre colonizarea căzăcească a Moldovei transnistrene

Septembrie 27, 2009

SERVICIUL  DE  INFORMAŢII  ŞI  SECURITATE

AL  REPUBLICII MOLDOVA

2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 166

tel. 23-96-25, fax 24-20-18, e-mail: sis@sis.md

15 iulie 2004  Nr. Dt/1484

La ID nr. 27 din 1 iulie 2004

Dlui Corneliu GURIN

Director General al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova

Stimate domnule Director General,

Referitor la interpelarea deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, dl Vlad Cubreacov, de la şedinţa în plen a Parlamentului din 1 iulie 2004 Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova Vă comunică următoarele.

Conform prevederilor (pt. j) al. 2 art. 8 al Legii „Cu privire la migraţiune” nr. 1518-XV din 06.12.2002 autoritatea publică abilitată să promoveze o politică de stat unică în domeniul migraţiunii este Departamentul Migraţiunii al Republicii Moldova, competenţa căruia se răsfrânge asupra monitorizării sistemului de evidenţă şi control al cetăţenilor străini şi apatrizilor sosiţi în Republica Moldova, precum şi în luarea deciziilor privind stabilirea cu traiul permanent pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor străini.

În acelaşi timp comunicăm, că pe parcursul ultimilor ani a sporit numărul solicitărilor din partea locuitorilor raioanelor de est ale republicii, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, de obţinere a statutului de cetăţean străin cu trai permanent în Republica Moldova. Analizele dosarelor prezentate demonstrează, că mulţi din ei deschis indică în chestionarele completate în Departamentul Tehnologii Informaţionale apartenenţa lor la structurile anticonstituţionale, inclusiv cele paramilitare ale „rmn”.

Privitor la fluxul masiv de persoane străine în teritoriu Vă comunicăm, că conform unor estimări neoficiale, în perioada anilor 1990 – 1992 în regiunea transnistreană au fost Citește în continuare »