ION MORARU: EU NU RESPIR CU DOI PLĂMÂNI DIFERIȚI! SUNT CUTREMURAT DE CE FACE IURA.

Martie 8, 2015

Ion Moraru

Astăzi, 8 martie 2015, m-a sunat domnul Ion Moraru de la Mândâc, Drochia, care mâine va împlini 86 de ani. Chiar dacă nu ne-am auzit de câțiva ani, am discutat lung, pe așezate, ca vechi prieteni, de parcă nu ne-am întâlnit de o zi-două.

Întâi, domnul Moraru m-a întrebat dacă am citit volumul lui Alexandr Dughin ”A patra teorie politică. Rusia și ideile politice ale secolului XXI” tradus, prefațat, editat și promovat de Iurie Roșca. Apoi m-a întrebat ce părere am despre Dughin și despre ideile lui.

I-am răspuns domnului Moraru că am citit atât versiunea rusească originală, cât și traducerea selectivă, mai exact premeditat omisivă, a lui Iurie Roșca, și că punctul meu de vedere asupra lui Dughin și a ansamblului său eclectic de idei coincide cu punctul de vedere formulat de Patriarhia Moscovei cu ani în urmă, că Dughin este anticreștin și anticristic, un corifeu al neoimperialismului moscovit.

Domnul Moraru mi-a atras atenția asupra ideilor lui Dughin despre ”sacralitatea imperiului rus”, despre ”hotarele tuturor neamurilor și lipsa de hotare ale poporului rus” și despre ”îndemnurile la violență și vărsare de sânge”.

  • Vlad, credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume. ”Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc.
  • Domnule Moraru, să știți că noi gândim la fel, sufletele noastre sunt făcute din aceeași substanță. Și eu sunt cutremurat de ceea ce face Iurie. El este în serviciul rușilor. Am scris un material – PPCD și fundătura eurasiatică – și am arătat fața adevărată a acestui Dughin și a dughiniștilor de la noi. Sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră.

***

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în satul Mândâc, județul Bălți, astăzi în raionul Drochia. Ion Moraru a fost, împreună cu Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice ”Sabia Dreptății”. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați. A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS. Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin. A scris și publicat volumele ”Pustiirea” (2005), ”Treptele infernului” (2007) și “Fata cu miros de busuioc” (2011). Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar Mihai Ghimpu. A fost ales președinte de onoare al PPCD. Crezul său: ”Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.