PARALELE LEXICALE LITUANIANO-ROMÂNE (LEKSINIAI PARALELIŲ TARP RUMUNŲ IR LIETUVIŲ)

Iunie 4, 2016

balticii harta

Este unanim recunoscut că limbile baltice, printre care și lituaniana, sunt destul de conservatoare și păstrează multe cuvinte (rădăcini), formanți (morfeme) și caracteristici arhaice ale limbii proto-indoeuropene, din vechiul grup dialectal primar Satem, din care au făcut parte și vechii locuitori ai spațiului nostru etnogenetic.

Dacă lexicografii și etimologii români au recurs, încă din secolul XIX, la compararea materialului lexicografic autohton cu cel albanez, în încercarea de identificare a elementelor comune din substratul traco-daco-iliro-mezic (carpato-balcanic), puțini au fost lingviștii care au acordat o atenție cuvenită paralelelor lexicale româno-baltice (lituaniene, letone și vechi prusace). Multe rădăcini și morfeme lituaniene sunt consonante sau chiar identice cu rădăcini și formanți din fondul autohton arhaic al limbii române. Domeniul rămâne deocamdată neexplorat și doar cercetările ulterioare vor putea scoate la iveală afinitățile de substrat ale limbilor baltice cu româna și invers.

Am alcătuit fugitiv o listă, nici pe departe completă, de cuvinte care par să fie comune românei și lituanienei. Lucrând asupra materialului lexicografic am remarcat frecvența mare în lituaniană a prefixului –ete, pe care îl întâlnim și în cazul multor cuvinte vechi din limba noastră (o listă incompletă: Buhurete, (Burete – ?), Carabete, Carcalete, Cioclete, Ciorete, Ciuciulete, Cobilete, Corobete, Cuculete, Dolete, Dragobete, Druvete/Druete, Dulete/Duvlete/Dovlete, Făcălete, Jugălete, Juvete, Mocamete, Molete, Moromete, Nătăflete, Nicorete, Nutrete, Orbete, Papalete, Piculete, Ploiete, Pufulete, Puiete, Puilete, Racamete, Scaiete, Scârlete, Scochinete, Scorobete, Sticlete, Sulete, Șișilete/Șușlete, Știulete, Ulete, Vrăbete, cărora li se adaugă argoticul recent Vorbete, format după Vorbă, cuvânt din substrat), dar și –aga/iga consonant cu prefixul utilizat în cazul multor cuvinte românești din substrat (Baligă, Cotigă, Măligă, Săpăligă) sau -ogė (echivalentul prefixului -og/-oagă).

Pe lângă cele peste 180 de cuvinte românești care au corespondente în lituaniană există alte câteva zeci de cazuri când cuvintele din lituaniana de astăzi sunt identice sau foarte asemănătoare cu nume traco-dacice fixate de autori greci sau latini sau care au devenit cunoscute odată cu descoperirea de către arheologi a unor inscripții pe diverse obiecte din lumea traco-dacică.

Întrucât româna s-a aflat și se află geografic la mijloc de cale între Baltica și Adriatica, între Lituania și Albania, pentru a putea clarifica originea multora dintre cuvintele vechi prezentate de lexicografi ca având origine necunoscută ori incertă sau ca fiind împrumutate din ”slavă”, ar fi deosebit de utilă întocmirea unui repertoriu al corespondentelor lexicale albanezo-lituaniene. Ipoteza noastră este că orice lexem, rădăcină sau morfem identice din cele două limbi nu putea lipsi din limba/limbile traco-dacilor, iar în cazul în care acestea au corespondente în limbile slave ele rămân a fi doar corespondente, nu împrumuturi în română. Ideea de continuum dialectal Satem, din care au făcut parte strămoșii balticilor, românilor, albanezilor, indo-iranienilor și slavilor trebuie să ne ajute la emanciparea de ceea ce numim ”teroarea etimologică” slavă.

Nu am trecut în revistă toponimia și antroponimia lituaniană, dar cu siguranță o serie de paralele vor putea fi făcute de acum încolo și pe acest plan. Reținem doar frecvența unor denumiri ca Palanga, un echivalent al românescului Palanca, precum și a unor nume ca Daina, echivalentul lui Doina, Mantas, echivalentul lui Manta/Mantea sau a numelui de familie Buga.

Un alt nume frecvent la lituanieni este Ileana, care își are corespondentul identic în română. Existența numelui arhaic Ileana în lituaniană ne-ar putea conduce, la o analiză minuțioasă, către identificarea aceluiași etimon ca și în cuvântul românesc Iele (ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele) și la stabilirea relației semantice și de formă cu Ileana Cosânzeana din folclorul și mitologia populară românească.

Considerăm că este, de asemenea, necesar un studiu comparativ temeinic al mitologiei populare baltice și românești, mai cu seamă al panteonului popular precreștin al balticilor și al românilor, albanezilor și al tuturor carpato-balcanicilor în partea în care aceștia sunt moștenitori ai vechii lumi traco-daco-iliro-mezice. Cu siguranță vom găsi o mulțime de corespondente care ne vor ajuta și în cercetarea istorico-filologică.

Cuvintele lituaniene din această listă pe care unii le vor găsi consonante cu formele din diverse idiomuri slave nu reprezintă împrumuturi din vreo limbă slavă, fiind simple corespondente baltice. De asemenea, corespondentele românești ale cuvintelor lituaniene nu reprezintă împrumuturi din această limbă.

Am încercat și întocmirea unei liste de corespondente letone, cu toate că acestea sunt mai puține.

A) Paralele cu lituaniana

  1. Akys = Ochi
  2. Aliejus = Ulei
  3. Altis = Altis, denumire de râu consonaltă cu Alitus (Olt)
  4. Asilas = Măgar/Asin.
  5. Ausis = Ureche, cf. Auzi
  6. Avis = Oaie
  7. Avižos = Ovăz
  8. Baimė = Teamă, Frică, cf. Bai
  9. Bajorystės = Nobilime, cf. Boier, Boierime
  10. Bala = Mocirlă, cf. Baltă, A se bălăci
  11. Balta/Baltas = Bălai, Bălan, Alb
  12. Baltijos = Marea Baltică, cf. Baltă
  13. Bamba = Buric, cf. Bumb, Bumburez, Bumburel, Bu(m)buruză
  14. Barsukas = Bursuc
  15. Bernas (arhaic) = Copil, cf. Bernea
  16. Beržas = Mesteacăn, cf. Breaz, Brează, Barză
  17. Bezdalius = Bășină, cf. Bâzdâganie
  18. Bliūdas = Blid
  19. Blogas = Prost, Bleg
  20. Bobutė = Babă, băbuță, babetă
  21. Bobutinas = Babă. Cf. Băbătie/Băbătică/Băbuță
  22. Butas/Buta = Casă mica, căsuță, apartament. cf. Budă, cf. letonul Buts, Būda
  23. Čia = Aici, Acia
  24. Čukurs = Creastă, Moț, cf. Ciucure
  25. Daina = Doina (prenume feminin), cf. letonul Daīņa
  26. Dainuoti = A cânta, a doini
  27. Dainininkė = Cântăreț (literalmente: Doinitor)
  28. Dantis = Dinte
  29. Darau (verb, pers. I, prezent) / darbo = A face, A dura (zidi) cf. arom. Adar (fac) / lucrez
  30. Darbas = Muncă, cf. Dârvală
  31. Drąsus = Dârz, Îndrăzneț
  32. Duoti = A da
  33. Erelis = Erete, Vultur
  34. Esu = Îs (sunt)
  35. Ežeras = Iezer
  36. Gegutė = Cuc, cf. Ghegă (cucă)
  37. Geltonas = Galben
  38. Genys = Ghionoaie, Ciocănitoare
  39. Geras = Bun. Cf. Gherea
  40. Giminė = Rudenie, Neam, cf. arom. Ghimtă
  41. Grandą = Legătură, cf. Grindei
  42. Grindis = Pardoseală, Etaj, cf. Grindă
  43. Grūdai = Grăunte, Boabe, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  44. Grumstas = Bulgăre, cf. Grunz, cf. alb. Grundë
  45. Gogas = Greagăn, Gheb, Grumaz, cf. Gogă
  46. Grotelės = Grătar
  47. Gyvas = Viu, cf. dialectalul și arom. Yiu
  48. Gyvūnas = Jivină, Vietate
  49. Guga = Măciulie, cf. Gogă, Gogoașă, Gogoriță
  50. Jūros = Mare, cf. Iureș
  51. Ir = Iar
  52. Išeiti = A ieși
  53. Įvorė = Butuc, cf. Ivăr
  54. Kaip = Ca
  55. Kalnas = Munte, deal, cf. Colină, Culme
  56. Kambaras = Cameră, cf. Hambar
  57. Kardas = Spadă, Coardă, Sabie, cf. arom. Coardă (spadă) și alb. Kordhë (spadă)
  58. Karūna = Cunună, Coroană, Cărună (arom.)
  59. Katė/katinas = Pisică/motan, cf. Cătușă/Cotoi
  60. Kelias = Cale
  61. Kėnis = Brad argintiu, cf. Pin, arom. Chin
  62. Keptas = Copt (în cuptor)
  63. Karpis = Crap
  64. Kiauras = Găurit, cf. Gaură, Cheutoare/Chiutoare
  65. Klijai = Clei
  66. Kokonas = Cocon, Cucon
  67. Kreida = Cretă
  68. Krienai = Hrean
  69. Kukulis = Gălușcă, cf. Cocă, Cocoloș
  70. Kukurūzai = Porumb, Cucuruz
  71. Kukutis = Pupăză, cf. Cuc armenesc
  72. Kuoka = Măciucă, cf. Cucă, Cocârlă
  73. Kuris = Care
  74. Laukas = Câmp, cf. Luncă
  75. Lazda = Vargă, Loază
  76. Lėlė = Păpușă, cf. Lele
  77. Lieka = Rămășiță, Puțin cf. Leacă, Oleacă
  78. Liga = Boală, Lingoare, cf. arom. Lăndzit
  79. Linai = In
  80. Lova = Albie, cf. Lăi, Lăutoare
  81. Lova = Pat, cf. Laviță/laiță
  82. Mama = Mamă
  83. Maistas = Mâncare, cf. Mesteca
  84. Mala = Mal, Margine, cf. Mal
  85. Malūnas = Moară, cf. Mălai, Măligă
  86. Mantas = Manta (prenume masculin)
  87. Mažas = Mic, cf. Mânz
  88. Medus = Miere, cf. Mied
  89. Mėnulis = Lună, cf. arom. Mes
  90. Merghina = Fată, Tânără, cf. Mărghiol, Marghioală, Marghioliță
  91. Miręs = Mort, cf. Mârșav
  92. Mintis = Gând, cf. Minte și arom. Minduiesc
  93. Mirtis = Moarte
  94. Morka = Morcov
  95. Moteris = Femeie, cf. CuMĂTRĂ
  96. Motušėlė = Mămuță, Mătușă
  97. Naktis = Noapte
  98. Namas = Casă, cf. Nemeș
  99. Naujas = Nou
  100. Nederlingas = Sterp, cf. Neder, Nederiță
  101. Nendrės = Stuf, cf. Nandraș, Năndrălău, Nandrea, Nandriș
  102. Nepuotis (nepotis, neptis) (arhaism)/anūkas = Nepot
  103. Niekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  104. Niekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  105. Nosis = Nas
  106. Nubaidyti = A goni, cf. Năbădaie/Năbădăi, năbădăios
  107. Pagonys = Păgân
  108. Palanga = oraș în Lituania, cf. Palanca
  109. Palikti = A pleca
  110. Pamazgos = Zoaie, cf. Mâzgă
  111. Paršas = Purcel
  112. Patarimas = Povață, cf. Pătăranie
  113. Pelai = Pleavă, cf. Piele, Pieliță
  114. Petražolės = Pătrunjel
  115. Pilnas = Plin
  116. Piniginė = Pungă, desagă
  117. Pirmas/Pirmą = Primul/Prima
  118. Pizda = Pizdă
  119. Plaukai = Păr. Cf. Plete
  120. Plaukti = A pluti
  121. Plūgas = Plug
  122. Po = După, Apoi
  123. Ponas/Pona = Domn/Doamnă, cf. StăPÂN, JuPÂN
  124. Pora = Pereche/Cuplu. Cf. Pereche, popular Păreche
  125. Prastas = Prost, Simplu
  126. Prekyba = A precupeți, a târgui
  127. Pūliai = Puroi
  128. Pūlingas = Pasăre mică, Pui, Puică, dar și Vulvă, cf. arom. Pul’u
  129. Putpelė = Prepeliță, cf. Pitpalac
  130. Ramunė = Romaniță
  131. Ranka = Mână, cf. Brâncă
  132. Ratas = Roată
  133. Ridikas = Ridiche
  134. Rožė = Rujă, Roză, Trandafir
  135. Rūdys = Rugină
  136. Saulė = Soare, cf. letonul Saule
  137. Siūti = A coase, cf. Însăila/Înseila
  138. Skuja = Ac, cf. Sculă
  139. Sėmenys = Semințe
  140. Sietas = Sită
  141. Skalė = Scară
  142. Skrynia = Arcă, sipet, cf. Scrin
  143. Sodinti = A sădi
  144. Sotus = Sătul
  145. Stegerỹs = tulpină uscată (cf. stejar)
  146. Stiebas = Trunchi, Știub, cf. Știubei
  147. Stiklas = Sticlă
  148. Stógas = Acoperiș, cf. Stog (din indoeuropeanul *(s)teg-/*(s)tog- ”capac, acoperiș”)
  149. Subręsti = Matur, cf. Șubred
  150. Sukti = A suci
  151. Šlovė = Slavă
  152. Šokis = Joc, Dans
  153. Strazdas = Sturz, Mierlă
  154. Taip = Da
  155. Teta = Mătușă, Țață
  156. Tetėnas, tetulėnas = Tată, mătușă. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica, țață
  157. Tetinas, tetutinas, tetulis, tetulius = Unchi, soțul mătușii. Cf. Tătâne/Tetea/Tetica
  158. Tingus = Leneș. Cf. Tâng, tângă, Nătâng, Tând/Tândală.
  159. Тortas = Turtă
  160. Tranas = Trântor
  161. Tu = Tu
  162. Turtas = Avere, Bogăție, cf. Turda
  163. Ūdra = Vidră
  164. Upė/upelis = Râu/Pârâu, cf. Apă
  165. Vadovas = Conducător. Cf. Vodă
  166. Vaga = Brazdă. Cf. Văgăună.
  167. Vaizdas = Văz, Vedere
  168. Valia = Voință, Voie
  169. Varda = Nume, cf. Vorbă
  170. Vargas = Nenoricire, Pacoste, Năpastă, cf. Vârcolire, Vârcolac
  171. Varlė = Broască, cf. Vârlan, Vârî, Vărlog, Vârloveni
  172. Varna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  173. Varnėnas = Graur, cf. Vrană, Varna
  174. Vartoti = A mistui, cf. Vatră
  175. Vilna = Lână, cf. Velință
  176. Viršų = Vârf, Sus
  177. Voverė = Veveriță
  178. Vyno = Vin
  179. Vyras = Bărbat, cf. Vârlan
  180. Vyšnių = Vișină
  181. Žirnis = Grăunte, cf. Zârnă
  182. Žiuponė = Doamnă, cf. Jupână/Jupân
  183. Žuvis = Pește, cf. Juvete
  184. Žvirblis = Vrabie

B) Paralele cu letona:

  1. Auss = Ureche, cf. Auz
  2. Bagāts/Bagātība = Bogat/Bogăție
  3. Bajārs = Boier
  4. Bailes = Teamă, Frică, cf. Bai
  5. Balts = Bălan, Bălai, Alb
  6. Bārda = Barbă
  7. Būda = Colibă, Bordei, cf. Budă
  8. Bumbas = Testicul, cf. Bumb
  9. Darba = Muncă, cf. Dârvală
  10. Dzimta = Rudenie, Gintă, cf. arom. Gimtă
  11. Gailis = Cucoș, cf. Gaie, Gaiță
  12. Gatavs = Gata, Gătit, Terminat (adjectiv)
  13. Grauds = Grăunte, cf. Grunz, Grunjos
  14. Gudrs/Gudri = Isteț, Ingenios, cf. A se gudura
  15. Kažokāda = Blană, cf. Cojoc, Coajă
  16. Kūka = Turtă, cf.  Cocă, Cocoașă, Cocoloș, Cucă, Gogă
  17. Lauks = Câmp, cf. Luncă
  18. Mala = Mal, Margine
  19. Mati =  Păr, cf. Miță
  20. Mute = Gură, cf. Mutră
  21. Nāss = Nară, cf. Nas
  22. Nekas = Nimic, cf. pop. Ńica
  23. Nekur = Nicăiri, cf. pop. Nicăuri
  24. Nūja = Băț, Nuia
  25. Mazs = Mic, cf. Mânz
  26. Mazulis = Copil, Micuț, Pui, cf. Mânz
  27. Palieka = Rămășiță, cf. Leacă, Oleacă
  28. Pelavas = Pleavă
  29. Pētersīļi = Pătrunjel
  30. Pizdā = Pizdă
  31. Redīss = Ridiche
  32. Sāls = Sare, cf. Salamură
  33. Saule = Soare
  34. Siets = Sită
  35. Sīpols = Ceapă
  36. Slava = Slavă (glorie, tărie)
  37. Stārks = Stârc, Cocostârc, Barză
  38. Strazds = Sturz
  39. Tirgus = Târg, piață
  40. Ūdens = Apă, cf. Ud
  41. Upe = Râu, apă curgătoare, cf. Apă
  42. Vaga = Brazdă, cf. Văgăună
  43. Vārds = Cuvânt, cf. Vorbă
  44. Vārna = Cioară, cf. Vrană, Varna
  45. Vāvere = Veveriță
  46. Vecs = Vechi
  47. Vilna = Lână, cf. Velință
  48. Vīns = Vin
  49. Zivs = Pește, cf. Juvete

Alte materiale legate de etimologie:

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (I)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (II)

BOSKOR/BOZGOR – UN VECHI NUME ETNIC ADUS DE PE VOLGA (III)

CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

ETIMOLOGII ”RUȘINOASE”: PIZDĂ.

NUMELE DE FAMILIE MUȘA

CAHUL. PUȚINĂ ETIMOLOGIE

ZĂTOACA, NU ZATOKA

 

 


ETIMOLOGICE: MANTA, MANDA…

Noiembrie 17, 2009

Un cititor al blogului a postat următorul comentariu cu întrebare:

Domnule Cubreacov, sunt de acord cu etimologia dată pentru Crihana Veche, însă mă interesează mai mult ce înseamnă acest nume pre-roman Manta (vărul meu primar are numele de familie Mantea)?… am crezut că vine ori de la substantivul manta (pelerină) deşi e dat ca etim. polonezo-ucrainean (am mari dubii asupra profesionalismului academic românesc), de la cuvântul mântuire sau o derivare de la muntean. Dacă aveți și o explicație proprie aștept cu nerăbdare un răspuns (sunt foarte pasionat de tracologie și istorie antică)

Fără a avea vreun dubiu cât de mic asupra profesionalismului academic românesc, am considerat totuşi potrivit să prezentăm un răspuns nu doar pentru cel care a formulat întrebarea, ci pentru toată lumea preocupată de subiect. Răspunsul nostru este:

Din păcate, nu a fost niciodată elaborat şi nu există un dicţionar etimologic de nume româneşti la care să putem apela. Unele nume, în special toponime, au făcut totuşi obiectul cercetărilor etimologice. Din câte cunoaştem, numele Manta nu s-a aflat vreodată în atenţia etimologilor.

Ce putem însă observa? Numele MANTA, cu accentul pe prima silabă, este:

a) prenume masculin cu răspândire la români, iar în alte variante şi la popoare vecine sau altădată vecine, cu care avem anumite afinităţi şi legături etnogenetice prin substrat. Un personaj celebru care a purtat acest nume este Banul Manta al Craiovei, fiul banului Ghiorma, care a fost unul dintre preţioşii colaboratori ai lui Mihai Vodă Viteazul. Un bulevard în Bucureşti îi poartă astăzi numele;

b) nume de familie cu răspândire la români şi la popoarele balcanice;

c) toponim şi hidronim.

Numele de familie Manta are câteva avataruri sau forme flexionare, şi anume: Mantea, Mănteanu, Măntescu, Măntilă, Măntoiu, Măntalea (Măntale).

Ca prenume masculin, Manta mai poate fi întâlnit la lituanieni în forma specifică Mantas. Multă lume remarcă faptul că românii şi lituanienii au vechi elemente comune de patrimoniu onomastic (bunăoară, Ileana/Ileana, Doina/Daina, Ion/Jonas, dar şi acest Manta/Mantas).

Ca nume de familie mai poate fi întâlnit la greci (Mantas), bulgari şi macedoneni (Mantov, Mantovschi, Mantev).

Aşa cum prenumele masculin Manta nu a avut niciodată circulaţie la slavi, greci şi maghiari, întâlnindu-se doar la români şi la lituanieni, putem presupune vechimea lui apreciabilă şi provenienţa lui din substratul tracic sau geto-dacic, iar de acolo şi din nucleul indoeuropean. Paralela româno-lituaniană pare să confirme această ipoteză. Este însă în afara oricărui dubiu că prenumele masculin Manta nu este de împrumut în limba română.

Numele de familie greceşti sau bulgaro-slave redate mai sus se pare să fie vechi împrumuturi din dacoromână şi aromână adaptate specificului fonetic sau gramatical grecesc şi slav, adică provin din prenumele Manta/Mantea, izvorât la rândul său din substratul tracic, deci din fondul autohton al limbii române.

Antoponimele masculine vechi, cu terminaţii percepute fals ca indicatori de feminin nu sunt rare în limba română: Aldea, Bantea, Bodea, Buga, Cocea, Costa/Costea,  Donea, Fuia, Ganea, Goga, Goia, Golea, Gruia,  Gulea, Hantea, Harea, Horea, Iorga, Iuga, Îndrea, Manea, Oprea, Pelea, Pralea, Vuia şi multe altele. Să nu uităm că numele celui mai cunoscut rege dac avea falsă terminaţie de feminin: Burebista.

Putem admite că Manta este una din formele unui alt nume românesc, şi anume MANDA sau viceversa.

Manda este un prenume masculin românesc obsolet, păstrat doar în expresii ca „Tanda şi cu Manda”, „cum ţi-i Tanda, aşa-i şi Manda”, dar este şi un nume de familie, cu aproape aceleaşi forme ca şi cele derivate din numele Manta: Mandea, Măndilă, Măndoiu, Măndeanu, Măndescu, Mănducă, Mănduţă.

Este greu să ne pronunţăm acum asupra sensului prenumelui Manta/Mantea. Aspecte formale ne-ar putea conduce la ideea înrudirii semantice a prenumelui Manta/Mantea cu prenumele masculin Manea, de asemenea cu largă răspândire, în vechime, la români. În această situaţie ar trebui să admitem constituirea prenumelui Manta din doi formanţi: Man-ta.

Cercetătorii indoeuropenişti sunt unanimi în părerea că rădăcina boreală M-N- însemna „om, fiinţă raţională, gânditor, a înţelege, imaginaţie, amintire, memorie”. Acest fapt s-a concretizat în rădăcini şi cuvinte indoeuropene ca Man-u- „om” (în sanscrită), MaN-na „om, bărbat” (în gotă), MaN-as- „raţiune, cuget” (în sanscrită), MN-eme „amintire, memorie” (în greacă), MiN-eti „a ţine minte, a-şi aminti” (în lituaniană), po-MN-iti „a ţine minte, a-şi aminti” (în slava veche), MeN-s, MeN-tis „minte, gândire, raţiune” (în latină). Şirul de exemple din alte limbi indoeuropene ar putea continua lesne.

Această rădăcină indoeuropeană (M-N-) este reprezentată absolut în toate dialectele „limbii indoeuropene”, diferenţiate apoi în grupuri de limbi şi limbi distincte. Fiind prezentă în absolut toate limbile din toate grupurile de limbi ale familiei indoeuropene, putem admite cu destulă încredere că această rădăcină a fost prezentă în limba strămoşilor noştri daco-geţi (traci în general). Trebuie să constatăm că rădăcina N-N- se întâlneşte şi în multe limbi din familiile altaică şi uraliană. Protosemul (sensul primordial) al acestei rădăcini este principalul sens pe planul contrapunerii omului lumii animale. Amintesc că, după cum consideră mai mulţi indoeuropenişti, limba indoeuropeană timpurie, ca ramură a „limbii boreale”, şi-a avut geografic nucleul în zona munţilor Carpaţi, mai fiind numită şi ramura carpatină a limbii boreale.

Aşa sau altminteri, această prezentare fugitivă, circumstanţiată unei întrebări formulate pe blog, nu poate epuiza nici pe departe un subiect atât de interesant. Precizez că nu am pretenţia adevărului în ultimă instanţă şi invit pe oricine este interesat să contribuie la identificarea etimologiei exacte a acestui vechi prenume românesc, Manta.


CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

Octombrie 24, 2009

CRIHÁNA VECHE, comuna mea natală, situată între Cahul şi Reni, pe Prut la vale, este una dintre cele mai vechi aşezări româneşti din sudul Basarabiei, fiind atestată documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, la 16 mai 1425, ca parte a ţinutului Hotărniceni, existând dovezi certe ale locuirii neîntrerupte pe vatra ei cu mult înaintea „descălecării” ţărilor române.

Numele CRIHÁNA a fost în general considerat de origine turcică, fiind pus – absolut eronat – în relaţie cu românescul cherhaná care îl redă pe turcescul kerhane („Cherhana, cherhanale, s.f. construcţie (şi mică întreprindere) situată în imediata apropiere a unei ape şi destinată primirii, sortării, preparării şi depozitării temporare a peştelui prins în zona respectivă. – din tc. kerhane.” Dicţionarul Explicativ al limbii române, Bucureşti 1984). Către acestă etimologie se pare că ar fi trebuit să încline pe de o parte dezvoltarea intensă a pescăritului în zonă, iar pe de altă parte apropierea geografică de raialele turceşti dinspre care s-au produs anumite iradieri lexicale.

Nu numai că tratăm cu prudenţă, ci chiar respingem această abordare simplistă şi uşoară, fiind tentaţi să încercăm o analiză etimologică a numelui în contextul mai larg al toponimiei româneşti.

Numele localităţii CRIHÁNA VECHE este anterior contactelor românilor cu turcii. Niciodată vatra satului nu a fost locuită de populaţie vorbitoare de limbă turcă. Se ştie că sute de ani CRIHÁNA VECHE s-a situat pe linia marilor căi de transhumanţă a mocanilor ardeleni, populaţia localităţii primind în etape diferite, importante aporturi de element românesc transilvan.

Schimbarea accentului de pe ultima silabă pe cea de-a doua şi metateza care să conducă de la cherhana la crihana nu se justifică în nici un fel. Avem de a face în acest caz mai degrabă cu o etimologie populară, apărută din necesitatea cea mai elementară a spiritului omenesc de a explica lucrurile pornind de la elemente de suprafaţă, primele care îi stau la îndemână celui care vrea să le invoce. De aici însă până la o etimologie ştiinţific fundamentată este o distanţă uriaşă.

Ca toponim în forma pe care o cunoaştem, Crihana este rarisim, chiar unic până în perioada interbelică. A mai existat o singură replică a numelui, dată la 1837, când localitatea Făgădău de pe moşia Crihanei (colonizată de imperiul rus cu element etnic străin) a luat numele de Crihana Nouă. Pentru distincţie vatra satului a fost numită Crihana Veche. O altă Crihana apare în părţile Orheiului, fiind o localitate înfiinţată cu mult mai târziu, anume în 1924, prin dispoziţia Ministrului de interne de la Bucureşti, în cadrul reformei agrare din România. Toponimul Crihana de Orhei provine de la numele lui Anton Crihan, o personalitate concretă şi binecunoscută.

Chiar dacă nu are replică identică în spaţiul românesc, CRIHÁNA se află cât se poate de evident în legătură cu alte toponime, hidronime şi antroponime româneşti destul de răspândite, toate cu vechime remarcabilă şi cu presupusă origine preromană, probabil dacică. Vom observa în context că una din localităţile vecine Crihănii Vechi este Mánta, cu accentul pe prima silabă, toponim ce reproduce un antroponim românesc de origine dacică, destul de frecvent întâlnit de-a lungul secolelor ca prenume masculin şi ca nume de familie.

Nume cum sunt Crihan/Crihană/Crigan, Crişan (patru antroponime de largă răspândire în întreg spaţiul românesc), Criş (hidronim), Crişana (toponim) reprezintă un şir din care Crihana nu poate lipsi. Interpretarea contextuală se impune.

Avansăm aici o primă ipoteză și anume aceea că toponimul CRIHÁNA este o formă locală a toponimului CRIŞÁNA, dată fiind alternanţa fonetică Ş/H caracteristică graiurilor româneşti din sudul Basarabiei. Aşa cum între antroponimele Crişan şi Crihan există o legătură evidentă, diferenţa fonetică explicându-se prin ariile dialectale româneşti diferite în care se întâlnesc cele două nume, tot astfel şi între toponimele CRIŞÁNA şi CRIHÁNA există o legătură greu de contestat.

Ar fi de asemenea de luat în seamă, în încercarea identificării unei etimologii cât mai exacte a toponimului CRIHÁNA, şi următoarele cuvinte româneşti destul de vechi: 1. CRIHÁN, criháne, s.n., regionalism cu sensurile de bucată mare; halcă, hartan, dărab, codru, talcan, troşmei, atestat de  “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002); 2. CRIHÁLĂ s. v. cu sensurile de jilăveală, reveneală, udătură, umezeală, umiditate, atestat de “Dicţionar de sinonime” (Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002); 3. CRIHÁNCĂ s.f., regionalism cu sensul de specie de raţă sălbatică, atestat de  “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

De reţinut că substantivul comun CRIHÁN are un corespondent semantic în regionalismul CRIŞCĂ1 s.f. cu sensul de bucăţică, felie; drob, cruşet,  atestat de “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002). Alternanţa fonetică H/Ş este pe faţă.

Acelaşi fenomen al alternanţei H/Ş poate fi observant şi în cazul corespondenţei semantice dintre substantivul CRIHÁNCĂ (specie de raţă sălbatică) şi  CRIŞCĂ2 s.f., regionalism cu sensurile de  1. pasăre de baltă. 2. fată naivă, proastă, atestat de “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

Vom preciza, de asemenea, că antroponimul CRIŞÁN şi corespondentul său CRIHÁN, CRIHÁNĂ ar putea reda adjectivul regional CRIŞÁN, -ă, crişáni, -e, cu sensul de norocos, bogat, invidiat de toţi sau s-ar afla în relaţie cu adjectivul regional arhaic CRIŞ1, -ă, crişi, -e, cu sensurile de  1. bogat, fericit, norocos, favorizat, blagoslovit. 2. mare, puternic, robust (Vezi în ambele cazuri “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme”, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

O a doua ipoteză demnă de luat în seamă, care pune în relație numele CRIHANA/CĂRHANA cu arhaicul CORHANĂ, ne-a fost sugerată de unul dintre cititorii acestui blog, care ne-a scris următoarele: ”Am căutat acea atestare a Crihanei de la 1425 dar nu apare în Documenta Romaniae Historica, Seria A, vol I,1975. În schimb am găsit o atestare ‘gârla Cărhanii’ de la 1502 (vecinătatea menţionată a Cahovului nu lasă nici o îndoială în ceea ce priveşte localizarea toponimului). În aceste condiţii cea mai probabilă mi se pare o origine antroponimice, astfel numele Cărhan (ulterior şi satul Cărhăneştii) este menţionat deja de la 1466 şi apoi şi la 1488 relativ în apropiere la Murgeni Vaslui. Iar originea antroponimului ar putea fi un ”Karahan”, ”Hanul negru”. O altă posibilitate – având în vedere forma Cărhană – ar fi de la rom. de origine ukr. ”corhană”, ”coastă abruptă, versant”. Semnificaţia şi originea lui ”criş” cu sensurile ”bogat, fericit” este incertă după Dex on-line.”

Ipoteza provenienței numelui CRIHANA din Karahan este puțin verosimilă. CORHANĂ însă, într-adevăr, consună cu CRIHANA și, mai ales, cu CĂRHANA, forma primei atestări documentare.

Dând curs frumoasei provocări a cititorului acestui blog, am discutat în primăvara anului 2014 cu un reputat arheolog de la Academia de Științe a Moldovei, domnul Serghei Agulnicov, care mi-a confirmat faptul că în partea de nord-est a moșiei satului (zonă numită de localnici Pietricei), dar și în partea ei nord-vestică (zonă numită de localnici Răzășie) există în total peste 20 de monumente arheologice de tip tumular (tumuli/movile/măguri/gorgane/curgane/corhane). Primiele movile funerare (tumuli/corhane) de la Crihana Veche au fost cercetate în 1966 de către arheologul Vsevolod Marchevici, urmând alte investigații prin săpături în anul 1992, când alți 4 tumuli au fost cercetați de către arheologii Serghei Kurceatov și Serghei Agulnicov de la Academia de Științe a Moldovei. În octombrie-noiembrie 2014 s-au întreprins noi și ample cercetări arheologice pe teren în zona Pietricei a moșiei satului Crihana Veche, la tumulul nr. 7. Este posibil ca în anii următori arheologi de la Chișinău și din România să cerceteze și alți tumuli de la Crihana Veche.

În această situație, dat fiind numărul impresionant de CORHANE de la Crihana Veche, cu o vechime apreciabilă (între 4000 și 2500 de ani), consider că cea mai verosimilă origine a numelui CRINANA/CĂRHANA este cea legată de arhaismul CORHANĂ.

Cuvântul arhaic românesc CORHANĂ provine din vechiul turcic KURƔAN/KORƔAN, cu sensul de ”cetate, loc întărit sau măgură, tumul”. Este de presupus că acest cuvânt a fost transmis în limba română de către populația pecenegă/cumană aluvionară originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak (kιpçak). stabilită în sudul Moldovei istorice și ulterior românizată complet de către populația autohtonă. Unele nume de familie de la Crihana Veche, ca și din satele învecinate au rezonanță cumană/turcică, cum ar fi: Chebac (după turcicul Kebak = dovleac, bostan),  Unciuc (după numele cuman Unçuk), Caciuc, Copceac (după numele familiei tribale cumane Kιpçak), Chiosa (Kösä = spân, care este lipsit biologic de barbă și de mustăți), Coman (însuși etnonimul Kuman), Șeremet (Șeremet = iute de picior, aprins) și altele.

Oricum, subiectul este dintre cele mai interesante, dezbaterea pe marginea lui rămânând deschisă oricui poate veni cu o contribuție reală.