SCURT REPERTORIU ALFABETIC AL PORECLELOR DIN COMUNA CRIHANA VECHE, CAHUL

Decembrie 20, 2014

Porecla

Uneori meșteșugite și inspirate, pline de duh (sau de năduh), de gust și de culoare, alteori simple și banale, dar deloc întâmplătoare preluări de nume celebre sau de înaintași din familie, uneori croite după trăsăturile fizice sau sufletești ale purtătorului, alteori descriind ocupații, ticuri verbale, de comportament sau metehne, uneori fiind epitete, metafore sau forme de alint, alteori pline de (auto)ironie usturătoare până la limita necazului sau bătăii de joc, uneori moștenite din părinți, alteori dobândite spontan în situații noi de viață și transmise mai departe copiilor și nepoților, poreclele de la Crihana Veche, ca peste tot la români, reprezintă un adevărat sistem paralel de nume prin care oamenii se numesc și se recunosc. Ele înviorează peisajul antroponimic local, încercând să concureze sistemul numelor de familie. În raport cu acestea din urmă însă, poreclele au marele avantaj al familiarității nevinovate și fără pretenții, lor revenindu-le rolul pe care îl au buruienile, fie ele și de leac, într-un lan de grâu. Unele bătrânești, basarabene, adânc înrădăcinate și foarte longevive, cu sensuri vechi, abia-abia deslușite, altele aduse în secolul XIX din zona Transilvaniei prin aportul de populație românească (în special mocani), iar altele aduse din zona Balcanilor, poreclele de la Crihana Veche își îndeplinesc funcția de nume adiționale ale persoanelor, existând multe cazuri când dăinuirea lor se explică prin necesitatea practică de a distinge purtători ai aceluiași nume de familie dacă aceștia nu sunt rude de sânge. Mulți dintre crihăneni se nasc, copilăresc, trăiesc și mor cu ele. Unii crihăneni par a fi ușor stânjeniți de poreclele lor deloc măgulitoare, chiar dacă înțeleg că acestea sunt șarje prietenești făcute de consătenii lor, alții și le afișează săltăreț cu neprefăcută mândrie, transformându-și-le într-un soi de renume sau chiar titlu de glorie, unii arborează un aer de neutralitate și indiferență, iar alții, resemnați, își poartă supranumele ca pe o grea și nedreaptă povară. Uneori bine potrivite, alteori lovindu-se ca nuca de perete, poreclele crihănenilor sunt plăzmuirea a ceea ce poporul numește Gura Lumii, care, cum se știe, nu menajează pe nimeni și, asemenea vântului, nu poate fi oprită niciodată. Aceste porecle, arar fixate în scris, sunt adevărate etichete vii, un fel de marcă nedezlipită a individului, familiei sau întregii rudenii, niște măști mai mult sau mai puțin discrete, mai mult sau mai puțin frumoase din perspectiva esteticii și bunului simț popular. Fără a mă referi la vreun personaj concret, prezint mai jos un scurt Repertoriu alfabetic al numelor de scenă pe care le poartă oamenii în spectacolul vieții de la Crihana Veche.

A LUI/AL LUI/ ALDE:

  1. Abiá (după adverbul Abia (regional Aghé), cu pronunțarea în hiat i-a, ca formă deliberată de hipercorectitudine, cu trimitere la modul de a pronunța cuvintele. Cf.: Biorbe/Gheorghe, Pișinău/Chișinău, Libean/Lighean)
  2. Achiriței (matronim, după o strămoașă pe nume Chira, Chirița)
  3. Adăricăi (matronim, după o strămoașă pe nume Daria, Dărica)
  4. Afteni (patronim, după un strămoș pe nume Aftene)
  5. Agachi (patronim, după un strămoș pe nume Agache)
  6. Aleaha (după numele feminin englez Aleaha, care se traduce ca Luncă, pajiște, fâneață sau după numele feminin arab Aleaha, care se traduce ca Înaltă, exaltată)
  7. Amăriei (matronim, după o strămoașă pe nume Măria)
  8. Anastaluței (matronim, după o strămoașă pe nume Anastasia, Nastaluța)
  9. Anica-Țiganca (prenume diminutival + forma feminină a etnonimului Țigan. Trimitere expresă la originea etnică. Există la români și ca nume de familie în formele: Țigan, Țiganu, Țigănel, Țigănele, Țigănete, Țigănică, Țigănilă, Țigănaș, Țigănescu, Țigăniță, Țigănoiu, Țigănucă, Țigănuș. Cf.: Țiganca și Țiganca Nouă, localități în raionul Cantemir)
  10. Artiom (patronim sau maritonim, după numele Artemie)
  11. Avalinei (matronim, după o strămoașă pe nume Valina)
  12. Baba-Anița (matronim, după o strămoașă pe nume Ana, Anița. Substantiv comun + prenume diminutival)
  13. Baboi (metaforă, după substantivul comun Baboi, cu sensul generic de Plevușcă, pește dulcicol, de talie mică, având corpul de culoare cenușie-cafenie, cu cap mare și turtit; biban, ghiban, ghiborț, bubuioc, babușcă, fâță, juvete. Există la români și ca nume de familie)
  14. Báca (după numele de familie Baca, de origine maghiară (˂ Baka), răspândit și la românii din zona Carpaților. Are sensul, ușor peiorativ, de Oștean, ostaș, soldat (în vârstă). Înrudit cu Boca. Cunoaște o largă răspândire și în zona Moldovei, mai ales printre românii de confesiune catolică, așa-ziși ceangăi. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  15. Bacatunda (matronim, după numele Bacatunda, de origine maghiară (˂ Baka Tünde sau Baka Tunda) fiind compus din numele de familie Baca și prenumele feminin Tünde/Tunda, cu răspâdire și la români, consonant cu Tândală. Tünde se traduce ca Zână și este un prenume creat în secolul XIX de către poetul Mihály Vörösmarty (1800 –1855), în lucrarea sa Csongor și Tünde. Baca are sensul, ușor peiorativ, de Oștean, ostaș, soldat (în vârstă). O traducere literară ar fi Zâna lui Ostașu sau Zâna Ostășoaia. Este, în mod evident, adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, județul Trei-Scaune (la rândul lor veniți din comuna Brețcu, județul Trei-Scaune), stabiliți în secolul XIX la Crihana Veche. Cf.: poreclele compuse Marin Iancu, Titi Moise)
  16. Báchi (epitet, după rusescul invariabil, pluralia tantum, Baki, derivat din germanicul Backenbart, cu sensul de Favoriți, perciuni, păr lăsat să crească de o parte și de alta a obrazului unui bărbat. A fost atribuit după obiceiul celui vizat de a purta cu mândrie favoriți proeminenți și bine îngrijiți, ca o adevărată podoabă bărbătească)
  17. Bámbus (metaforă, după substantivul comun Bambus, poreclă hazlie. Se atribuie de obicei persoanelor suple și înalte)
  18. Barabet (susceptibil de a fi adus din aria balcanică, după numele Barabet/Barabeti)
  19. Bașcaleata/Bașcalete (epitet, după turcescul Bașka venit pe filieră rusească, cu sensul de Cap (mare). Se atribuie unei persoane cu capul mare; căpos, căpățânos)
  20. Băbană (epitet, după substantivul Băbană, cu sensurile de Oaie bătrână fără dinți; Oaie stearpă; Persoană mare, de dimensiuni apreciabile, dolofană; Mare, imens, uriaș. Se atribuie de obicei persoanelor corpolente, bătrâne, cu predilecție femeilor în vârstă și ponderate. Există la români și ca nume de familie)
  21. Baziuc (patronim, după numele unui strămoș Baziuc, de origine slavă (polono-ucraineană), format din prenumele Bazea (=Vasile) + suf, -iuc. Există la români și ca nume de familie)
  22. Bălășoiu (matronim, după numele unei strămoașe Bălașa. Prenumele românesc Bălașa are sensul de Blonda, Bălaia. Bălășoiu ˂ Bălașa + suf. -oiu. Există la români și ca nume de familie)
  23. Băleanu (patronim, după numele de familie al unui strămoș Băleanu sau epitet după adjectivul Bălean, cu sensul Om cu părul blond, om bălai; dracul; (despre animale) plăvan; (substantivat) nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. Bălean ˂ Băl + suf. -ean.)
  24. Bărgan (după numele de familie Bărgan, de origine turcică, posibil cumană. Bargan în limbile turcice înseamnă Val de nisip mișcător, dună. Unii îi atribuie origine mongolă, cu sensul de Grosolan, aspru, neșlefuit, și îl încadrează în grupul de nume Bărgan/Bargan, Bărganu, Bărgănescu, Bărgănuș. Este posibil să fi fost adus de mocanii transilvăneni din aria intracarpatică)
  25. Bâcu (după substantivul arhaic regional Bâc, cu sensul de Tată sau după onomatopeicul Bâc/Bâcu/Bâca, cu sensurile de Zgomot produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bâca, (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bâca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hâr, tâc, tic, toc. – Der. bâcâi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bâcâială, s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bâc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bâltâc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bâltâcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bâltâcâială, s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bâldâbâc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hâc, hâltâc și huștiuluc; la sâc, șoltâc și șobâltâc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bâc o posibilă influență a mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bâltâc o contaminare cu baltă. Există la români și ca nume de familie)
  26. Bârcă (metaforă, după substantivul feminin Bârcă (bărcă, bercă, bearcă), cu sensul de Oaie cu lâna creață și măruntă. Trimitere la aspectul fizic. Se atribuie de obicei persoanelor cu părul rar, scurt și creț. Există la români și ca nume de familie)
  27. Bâșta (forma feminină substantivizată a interjecției onomatopeice Bâști! (țâști!, țuști!, huști!, țâbâști!, vâști!, smâc!) care se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare și având sensul inițial de a reda izbucnirea bruscă sau ieșirea cu putere a unui lichid sau gaz printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni. Se spune  despre o persoană care iese fugind de undeva sau care ba intră, ba iese de undeva. Interjecția Bâști! se folosește și atunci când mâi oile la păscut)
  28. Bâtlan (metaforă, după substantivul Bâtlan, cu sensul de Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, asemănătoare cu barza, de talie mare, înaltă de un metru și chiar mai mult, cu penaj cenușiu, cu gâtul, cu ciocul și picioarele lungi și cu un moț de câteva pene date pe ceafă; stârc cenușiu (Ardea cinerea). Trimitere la aspectul fizic al persoanei. Există la români și ca nume de familie)
  29. Bâzâică (diminutiv substantivizat după verbul onomatopeic A bâzâi, dar ar putea fi și diminutiv corupt fonetic al patronimului Bâzu ˃ Bâzuică ˃Bâzâică)
  30. Bâzu (patronim, după numele de familie Bâzu)
  31. Bercu (epitet, după adjectivul Berc, aici cu sensul de Turtit, fără vârf, fără țugui, teșit. Sensul inițial al cuvântului este, cu referire la animale, Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. Există la români și ca nume de familie)
  32. Beregică (patronim, diminutiv după numele Berega. Bereg + -ică = Beregică. Cf.: Berega, Beregoi, Beregic, Beregici)
  33. Bigió (epitet, după substantivul georgian Bidjo, cu sensul de Băiat, Flăcău)
  34. Boambă (metaforă, după substantivul regional Boambă, cu sensul de Boabă, bob, bobiță, grăunte, sămânță, bilă, glob, ghiulea, bolovan mare, obiect de formă sferică. Există la români și ca nume de familie)
  35. Bobilică (metaforă, diminutiv după numele Bobu sau Bobâl. Susceptibil de a fi înrudit substantivul Bob, dar și cu cu substantivele regionale Bobâlcă, având sensul de Cartof și Bobâlnic, cu sensul de Cardama, năsturel. Se referă la obiecte cu formă rotundă sau rotunjită. Cf.: Bobâlcă, nume de familie la români, Bobâlna, sat și comună în județul Cluj, Bobâlna, sat în comuna Rapoltu Mare, județul Hunedoara)
  36. Boboc (metaforă, după substantivul Boboc, cu sensul de Butonul sau caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă; Frumusețe, minunăție; Pui de gâscă sau de rață; Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; (prin restrângere) recrut; student în primul an. Există la români și ca nume de familie)
  37. Bócica (metaforă, după rusescul Bocika, cu sensul de Butoi, poloboc. Trimitere la aspectul fizic al persoanei)
  38. Boha (metaforă, după regionalismul Bohă/Buhă/Bohaș/Buhaș, cu sensul de Brad pitic, jneapăn. Trimitere la statura persoanei. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană de mocanii intracarpatici din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX)
  39. Boloaie (metaforă, formă feminină a lui Boloi, ca augmentativ al substantivului Boală, cu sensul propriu-zis de Maladie, dar și de Țigan(că). Boală + suf. oaie = Boloaie. Există la români și ca nume de familie, atât în forma Boloiu, cât și Boloaie)
  40. Borman (după numele lui Martin Borman)
  41. Boroagă (sunt pasibile patru ipoteze: 1. Metaforă, după substantivul regional Boroagă, atestat în aria transilvană, cu sensul de Hățiș, desiș (de brad, de fag etc.), loc cu multe tufe/arbuști. Sinonime pentru Boroagă: Bărc, berc, bunget, căţân, ceritel, ciritiş, desiş, hăciugă, hălăciugă, hăţiş, hâns, huceag, huci, rădiu, smid, smidă, smidiş, smiget, stufărie, stufăriş, tâhlăriş, tâlhiş, tufărie, tufăriş, tufărişte, tufet, tufiş, tufişte, ţăcăliş, ţâhliş, ţârlici, ţuhă. 2. Formă feminină denazalizată a ungurescului Borong, cu sensul de Război de țesut. Admitem existența în vechime a unei forme intermediare Boroangă. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. 3. Formă ușor modificată fonetic după Boroacă, arhaism regional cu sensul de umflătură, tumoare. Românescul Boroacă provine din latinescul Verruca. Este atestat regionalismul arhaic Boroagă cu sensul de Gâlcă, umflătură. 4. Variantă a substantivului regional (ardelenism) Borugă, cu sensul de Drum îngust printre dealuri numai cât să poată trece un car; trecătoare îngustă, chei, defileu.  În acest caz Borugă a dat forma Boroagă, așa cum și Morugă a dat forma Moroagă. Toate aceste 4 ipoteze trimit la originea transilvăneană a poreclei, care putea reproduce și un vechi nune de familie pierdut în condițiile absenței urmașilor de gen masculin, dar transmis pe linie feminină. Există la români ca nume de familie în formele Boroagă, Boroangă, Boroancă. Există și forme masculine consonante, ca Borog, Borogan, dar acestea par a fi de origine turcică, posibil cumană. Cf. Borogani, sat în raionul Leova)
  42. Bortă-n-cap (epitet, construcție compusă din trei cuvinte. Se atribuie de obicei persoanelor foarte insistente, morocănoase, sâcâitoare, cicălitoare, care îi bat pe alții la cap, care le rod altora mințile, care le fac altora, metaforic vorbind, ”Bortă în cap” cu ideile lor)
  43. Bostan (metaforă, după substantivul Bostan, cu sensul propriu de Dovleac și cu cel metaforic de Cap (mare sau prost, sec). Se atribuie de obicei persoanelor care au capul mare sau persoanelor nepricepute, neștiutoare, prostănace, neghioabe, nătânge. Există la români și ca nume de familie)
  44. Boșoalcă (metaforă, după substantivul augmentativ regional Boșoalcă, cu sensul de Bolfă, boș, ganglion, gâlcă, gâlmă, ghindură, nod, nodul, modâlcă, scurtă, tumoare, uimă, umflătură. Boș + suf. -oalcă = Boșoalcă. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  45. Botosu (epitet, după adjectivul Botos, cu sensul de Om cu gura mare sau cu buzele cărnoase. Ar putea fi și metaforă după același adjectiv, cu sensul de Arogant, bosumflat, impertinent, insolent, ireverențios, îmbufnat, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș. Există la români și ca nume de familie)
  46. Bou (metaforă, după substantivul Bou, cu sensul de Animal rumegător domestic cornut de talie mare, bărbătuș al vacii, buhai, taur (castrat). Ar putea fi și epitet injurios cu sensul de Tont, tontălău. Există la români și ca nume de familie)
  47. Bozbei (patronim, după numele Bozbei, de origine turcică, posibil cumană. Există la români și ca nume de familie)
  48. Brânzică (metaforă, diminutiv după substantivul Brânză. Ar putea fi și un patronim, formă diminutivală sau de alint după numele Brânză. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  49. Broscoi (metaforă, după substantivul Broscoi, cu sensul de Broască mare, bărbătuș al broaștei, broscan, brotac, broatec, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic; Copil mic dolofan, cu ochii mari sau bulbucați. Se atribuie de obicei, ca epitet, copiilor mici și cu ochii mari sau persoanelor mature cu ochii bulbucați. Există la români și ca nume de familie)
  50. Brumă (metaforă, după substantivul Brumă, cu sensurile de Strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale fine de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă; Chiciură, promoroacă; Pruină = Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante); Cantitate mică de ceva; Căruntețe. Se atribuie de obicei persoanelor atinse de căruntețe, cu pleata albită. Există la români și ca nume de familie)
  51. Bucă (metaforă, după substantivul Bucă, cu sensurile de Obraz (fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos) și Fesă (fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale). Ca poreclă se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor cu obrazul grăsuț, durduliu, bucălai, busnat. Există la români și ca nume de familie)
  52. Bucícă (metaforă, după substantivul diminutival Bucică,(˂ Bucă) cu sensurile de Obraz (fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos) și Fesă (fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale). Ca poreclă se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor cu obrazul grăsuț, durduliu, bucălai, busnat. Există la români și ca nume de familie)
  53. Budeanu (sunt pasibile câteva ipoteze: 1. Format din substantivul Budă, cu sensul de Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori; Prăvălioară; Closet (rudimentar). Tot din acest cuvânt este format și numele de familie Budescu; Format după substantivul feminin Budeană, cu sensul Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie; sovârf, savur, broască, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoiște, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării. (Origanum vulgare); 3. Format din substantivul Budăi, cu sensul de Vas de dimensiuni reduse, din doage, având forma unui con tăiat la vârf și folosit pentru păstrarea diferitelor băuturi sau pentru transportul bucatelor în câmp; Uluc de fântână, făcut dintr-un trunchi de copac scobit. Există la români și ca nume de familie)
  54. Buhai (metaforă, după substantivul regional Buhai, cu sensul de Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur; (familiar) Om brutal; Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. Există la români și ca nume de familie)
  55. Burdulea/Burduleasa (epitet augmentativ, având sensul de Om cu burta mare. Trimitere la aspectul fizic. Există la români și ca nume de familie)
  56. Buriz (metaforă, formă coruptă fonetic după substantivul Burez, derivat din A bureza, cu sensul de A ploua mărunt și des; a burnița, a bura, a țârâi, a țârțâi, a cerne, a roura. În forma Burez există la români și ca nume de familie)
  57. Bursuc (metaforă, după substantivul Bursuc, aici cu sensurile metaforice de Om sau copil mic, îndesat și greoi; Om retras, izolat, ursuz. Sensul inițial al cuvântului desemnează Un mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. Există la români și ca nume de familie)
  58. Bush (după numele lui George Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii. A apărut în tandem cu porecla Gorbaciov, după Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al URSS)
  59. Buz (după substantivul regional Buz, formă redusă a lui Bulz, cu sensul de Boț, bulgăre, cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. Se atribuie de obicei oamenilor îndesați, bine clădiți, care seamănă cu un bulz. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  60. Buzatu (epitet după adjectivul Trimitere la aspectul fizic al persoanei căreia i-a fost atribuit. Există la români și ca nume de familie. Buză este un cuvânt autohton, din substratul limbii române.)
  61. Buzdugan/Buzduganca (metaforă, dubă substantivul Buzdugan, cu sensul de Măciucă sau ghioagă scurtă de fier (uneori cu coadă de lemn) cu măciulia țintuită, săpată în șănțulețe sau tăiată în colțuri ascuțite, folosită, în vechime, ca armă de luptă sau (în orânduirea feudală) ca sceptru = semn al puterii politice domnești sau insignă a marelui armaș. Există la români și ca nume de familie)
  62. Buzilă (epitet peiorativ, format din Buză + -ilă = Buzilă. Cu trimitere la aspectul fizic al persoanei căreia i-a fost atribuit. Există la români și ca nume de familie)
  63. Cabariche (formă diminutivală, pronunțată regional (Cabarichi), a numelui Cabar (Kabar), originar din Transilvania: Cabar + -iche = Cabariche. Este format după numele tribal al Cabarilor/Cavarilor, care desemnează trei triburi hazare, desprinse din imperiul hazar înainte de anul 881, în urma unei revolte eșuate împotriva hanului, și alăturate ungurilor strămutați în Panonia. O parte a Cabarilor a fost maghiarizată, iar altă parte – românizată. Există și alte antroponime vechi românești care provin de la etnonime: Arnăut (=Albanez), Coman (=Cuman), Bozgor (=Bașkir), Flondor (=Flamand), Ghiftu (=Țigan, Egiptean), Sasu (=Saxon), Șcheau (= Slav), Leahu (=Polonez) etc.)
  64. Cabíta (după numele unui personaj dintr-un film indian de limbă bengaleză, Kabita, realizat în 1977, care a rulat în cinematografele din Basarabia, inclusiv la Crihana Veche, în perioada ocupației sovietice)
  65. Cacaó (metaforă, după substantivul invariabil Cacao, pronunțat în manieră franțuzească, cu accentul pe ultima vocală, cu sensul de Sămânță extrasă din fructele cacaotierului; Produs alimentar sub formă de pulbere obținut prin măcinarea semințelor de cacao și care servește la fabricarea ciocolatei și la prepararea unei băuturi hrănitoare; Băutură preparată cu pulbere de cacao. Există expresia eufemistică și vulgară A (se) face de cacao, cu sensul de A (se) face de baftă / de basm / de poveste; a (se) compromite; a se face de râs. Se atribuie uneori persoanelor cu tenul închis, smolit. Denumirea de cacao provine din limba aztecă Cacahuatl, denumire care a fost preluată de spanioli)
  66. Cacă-oală (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Există la români și ca nume de familie, ortografiat Cacăoală, alături de un nume de familie format similar – Cacăroată)
  67. Cacă-polog (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Polog are aici sensul de Baldachin special, din pânză subțire, pe care țăranii îl instalau vara pe prispa casei. : numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  68. Cacă-râpă (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  69. Cacă-sandală (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  70. Cacă-tren (metaforă ironică, verb + substantiv, cu trimitere la o situație concretă și particulară legată de cel vizat. Cf.: numele de familie românești Cacăoală, Cacăroată)
  71. Cacia (formă abreviată, de alint, după numele de familie Caciuc)
  72. Cacioi (augmentativ după numele de familie Caciu + suf. -oi = Cacioi. Cf.: Căciugă, Căciulă)
  73. Calu (metaforă, după substantivul Cal, cu sensul de Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restrângere) armăsar castrat; persoană hărțuită, trasă din toate părțile, muncită / exploatată / ”călărită” de toți; persoană puternică și nărăvașă; persoană care duce poveri în spate. Există la români și ca nume de familie)
  74. Capică (metaforă după regionalismul Capică, derivat din rusismul Copeică, moneda nedivizionară a rublei. Format prin analogie cu porecla Piță)
  75. Capră (metaforă, după substantivul Capră, cu sensul de Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu păr lung și cu coarne, crescut mai cu seamă pentru lapte; femeiușca țapului; Obicei practicat în seara de Anul Nou, mai ales la țară, constând în jocuri executate pe la casele oamenilor de către un flăcău mascat în chip de capră cu clopoței la gât; Brează, brezaie, turcă; (prin extindere) flăcăul mascat astfel; Poreclă ironică grecilor în Țările Române în secolele XVII-XIX, deoarece erau considerați excesiv de lăudăroși. Se atribuie de obicei persoanelor zbânțuite, zbenguite, zbihuite, zburdalnice, neastâmpărate, care se țin de nebunii sau sunt lipsite de seriozitate. Există la români și ca nume de familie)
  76. Carpó (patronim, după numele românesc Carpu, pronunțat în manieră grecească, fiind o variantă a lui Καρπό(ς), însemnând Rod, fruct. Este susceptibil să fi fost adus din aria balcanică. Există la români și ca nume de familie în formele Carp, Carpo, Carpu)
  77. Călangea/Calancea (după substantivul arhaic Calangiu, desemnând ocupația de bază. Calangiu înseamnă spoitor, cositorar, persoană care spoiește tingirile. Există la români și ca nume de familie)
  78. Căleap (metaforă, după substantivul regional Căleap, de origine turcă, cu sensul de Râșchitor = Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jumbiță. Există la români și ca nume de familie)
  79. Cănuță (metaforă, probabil după diminutivul substantivului Cană, cu sensul de Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. S-ar putea să fie un diminutiv substantivat al adjectivului arhaic Cănut, cu sensul de Cărunt, sur, grizonat. În acest al doilea caz, Cănuță ar fi echivalentul lui Surelu. Există la români și ca nume de familie. Cf.: Cănuță, om sucit de Ion Luca Caragiale. Radu ˃ Răducanu ˃ Cănuță)
  80. Căpitanu (epitet elogios atribuit după gradul militar deținut de cel vizat. Există la români și ca nume de familie. Forma feminină atribuită mamei, soției sau fiicelor este Căpităneasa)
  81. Cătărel (metaforă, după substantivul arhaic și regional, de origine grecească, Catatoi/Cătăroi/Cătăruie, cu sensurile de Catar, coriză, gripă, gută, guturai, răceală, rinită; Apoplexie, dambla, ictus; Diaree; Scurgere de sânge; Bolovan; Țigan; Om rău (ca un diavol). Format prin regresie: Cătărel ˂ Cataroi, perceput ca augmentativ din cauza terminației -oi. Există ca nume de familie la români în formele Cătăroi, Cătăroiu, Catareanu, Cătărescu)
  82. Câlț (metaforă, după substantivul Câlț, cu sensul de Fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci și de saltele, se fac funii etc. Din aceeași familie cu verbele A încâlci/descâlci, respectiv, cu adjectivele Încâlcit/descâlcit. Se atribuie de obicei persoanelor care poartă barbă lungă sau plete lungi încâlcite. Există și ca nume de familie la români în formele Câlțu, Câlțea, Câlția, Câlțaru, Câlciu, Câlcea, Câlceanu, Câlcioi, Câlcioiu, Câlcescu)
  83. Cârlig (metaforă, după substantivul Cârlig, cu sensurile de Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect (în locuțiunea verbală A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui); Toiag, ghioagă sau baston specific purtate de mocani, cârlibană; Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână; Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele; Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., cârcioc, în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc.; Andrea de împletit; Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie; Cârcel sau porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș; Stăpân, proprietar; Lucru necunoscut sau greu de înțeles/depășit; Dedesubturile unei explicații; Capcană; Clenci; Numele unui dans popular românesc. Există la români și ca nume de familie)
  84. Cârnu (epitet, după adjectivul Cârn, cu sensul de Care are nasul mic și ridicat în sus sau Care are nasul (sau urechile) tăiate (ca pedeapsă). Înrudit cu numele Cârneci/Cârnici/Cârnog și cu verbul A cârni. Există la români și ca nume de familie)
  85. Ceainic (metaforă, după substantivul Ceainic, cu sensul de Vas de bucătărie, prevăzut cu toartă, cioc și capac, în care se pregătește ceaiul sau se fierbe apă. Aici are sens metaforic, însemnând Om lipsit de experiență, novice, ageamiu, nepriceput. Originea metaforei este în anii 60 ai secolului XX, când tineri alpiniști amatori pozau pentru a fi fotografiați sprijinindu-și o mână în șold, iar alta sprijinindu-și-o de bețele schiurilor, ceea ce amintea, ca siluetă, forma unui ceainic. Metafora a migrat apoi pe zona argoului folosit de automobiliști, iar în prezent s-a înrădăcinat și în mediul utilizatorilor de internet, mai ales datorită seriei de cărți în limba rusă ”Totul pentru ceainici”, tradusă din engleză după ”For Dummnies”. Prin extensie este atribuit oricărei persoane care ține o mână în șold și alta ridicată lateral)
  86. Céca (metaforă, probabil după substantivul regional Cecă, având sensul de Ciuhurez, huhurez, bufniță. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. S-ar putea să provină din expresia regională repetitivă Ceaca-Ceaca, având sensurile de Așteaptă!; încet, binișor. Există la români ca nume de familie în formele Ceca, Ceaca, Ceacă, în special în Transilvania)
  87. Cekist (epitet argotic, după rusismul Cekist, cu sensul de Securist, agent sau colaborator al Serviciilor sovietice de spionaj și contraspionaj. Format din C(e)K(a) + suf. -ist = Cekist, folosind abrevierea CK a titulaturii Comisia Extraordinară panrusă pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului (Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией и саботажем), precursorul NKVD, MGB, KGB, GRU și FSB. Se atribuie persoanelor puse în permanență pe spionat, pe cercetarea sau dezghiocarea unor situații concrete în vederea demascării cuiva)
  88. Checheriță (metaforă depreciativă, după substantivul regional Checheriță, cu sensul de Insectă parazită care trăiește în blana oilor și le suge sângele (Melophagus ovinus). Se atribuie de obicei persoanelor care nu prea au înclinația de a munci sau celor care se țin de scai de capul cuiva. Există la români și ca nume de familie)
  89. Chiperi (metaforă, după substantivul Piper, pronunțat regional, cu sensul de Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); (prin restrângere) fructul acestei plante; Ardei gras. Ardei iute. Există la români și ca nume de familie)
  90. Chișcari (metaforă, după substantivul regional Chișcar, însemnând Țipar – Pește de apă dulce stătătoare, de talie mică sau medie, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis). Există la români și ca nume de familie)
  91. Ciobilică (metaforă diminutivală după substantivul Ciob, cu sensurile de Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb; țandără, așchiuță. Există la români ca nume de familie în formele Ciobel, Ciobilică, Ciobilici)
  92. Ciombalică (metaforă diminutivală probabil după substantivul arhaic regional Ciumbă/Ciombe/Giumbă, de origine turcă, cu sensul de Umflătură.)
  93. Ciombea (metaforă augmentativă după Ciumbe, substantiv de origine turcă, cu sensul de Umflătură. Ar putea fi și o metaforă augmentativă, Ciompea, după substantivul arhaic regional Ciomp, pronunțat regional Ciomb, cu sensul de buștean, butuc, buturugă, ciot. De asemenea, ar putea fi și epitet după adjectivul Ciomp, cu sensul de Ciung, fără o mână sau fără un picior)
  94. Cionteleț (epitet diminutival după substantivul Ciont, cu sensurile de Având o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă sau Crâmpei dintr-o bucată mai mare, ciump, ciot, os, ciolan,  degetele mâinii, buștean, buturugă. : Ciontea, Ciontoloi)
  95. Ciopei (metaforă, după diminutivul substantivului regional și învechit Ciop, cu sensul de Există la români ca nume de familie în formele Ciopu, Ciopea, Ciopei, Ciopescu)
  96. Ciorăte (metaforă, după substantivul regional Ciorete, cu sensul de Cioroi, bărbătuș sau pui de Cioară – Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). Ca epitet este dat de obicei unui om brunet, oacheș. Din rădăcina Cior + -ete, după modelul substantivelor masculine Cioclete, Ciuciulete, Druvete, Juvete, Ploiete, Puiete, Scaiete, Sticlete, Știulete, Vrăbete. Cioară este un cuvânt din substratul limbii române. Există la români ca nume de familie în formele Ciorete, Cioreti, Coretea)
  97. Ciorneica (matronim, forma feminină după numele Ciornei, echivalentul semantic al lui Negrei. Există la români ca nume de familie în forma Ciornei)
  98. Ciotu (metaforă, după substantivul Ciot, cu sensurile de Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt și Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. Trimitere la statură. Există la români și ca nume de familie)
  99. Cobzărița (epitet, după substantivul Cobzăriță, cu sensul de femeie care cântă la cobză. Trimitere la una dintre ocupații)
  100. Cocoreanu/Cocoreanca (metaforă după substantivul Cocor = Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus); cocostârc, cocobarză; Momâie, ciuhă, mișană care desparte lanurile de grâu. Se atribuie de obicei persoanelor mândre, trufașe. Ar putea fi în relație și cu substantivul regional Cocor = Fire de păr creț sau pene din coada rățoiului; fire de grâu necosite; specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei sau Umflătură la cap, cucui. În aceste cazuri ar fi epitet cu sensurile de Crețu sau Există la români și ca nume de familie)
  101. Cocosu (epitet, după substantivul regional Coc, cu sensul de Moț, moțoc, creastă. Cocos = moțat, crestat, boghet, cucuiat. Se atribuie de obicei copiilor)
  102. Cofâști (după substantivul onomatopeic Cofâști!, din care provine verbul regional A (se) cofâști, cu sesnul direct de A avea diaree, a se cufuri, și cu sensul indirect de A mânji, a murdări)
  103. Cometa (metaforă, după substantivul Cometă, cu sensul de Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă, stea cu coamă. Se atribuie de obicei persoanelor iuți, care aleargă sau se mișcă cu viteză mare)
  104. Condrat (patronim, după numele unui strămoș Condrat/Condratie, de origine latină, cu sensul de Patrulateral, pătrat, (aici) lat în spete)
  105. Confâr (după onomatopeicul Confâr!, Cuvânt care imită zgomotul produs de țâșnirea unei mase semilichide, mai ales în cazul pânticăriei. Din aceeași familie cu verbul A cufuri, din latinescul Conforire)
  106. Cosorel (metaforă, diminutivul substantivului Cosor, cu sensul de Cuțit cu lama scurtă și încovoiat la vârf, folosit în viticultură și pomicultură)
  107. Cotari (după substantivul Cotar, cu sensurile de Persoană care măsoară cu cotul dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea, Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului, Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul)
  108. Cotigă (metaforă, după substantivul popular Cotigă, cu sensul de Căruță mică, cu două roți, folosită la transportarea încărcăturilor ușoare; teleagă, tărăbuță, toligă. Există la români și ca nume de familie)
  109. Cováliu (după numele de familie Coval, de origine slavă (polono-ucraineană), însemnând Trimitere la ocupația unui strămoș. Cf.: Kowal, Kowalewsky, Kovalenko, Kowalewicz, Kovaliov)
  110. Covaș (formă fornetică regională a numelui de familie Covaci, de origine maghiară (˂ Kovács), având sensul de Fierar. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană.)
  111. Crăiescu (după numele de familie Crăiescu, susceptibil de origine transilvană, mocanii ardeleni stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX fiind într-o perioadă supuși crăiești, adică ai împăratului Austriei sau ai regelui Ungariei. Format după cuvântul Crai (Rege) + prefixul –escu)
  112. Criminalu (epitet, după adjectivul substantivizat Criminal, cu sensul de Care nutrește o intenție nelegiuită, care săvârșește o crimă, referitor la crimă; Om rău, dăunător; Persoană care a săvârșit sau pune la cale o crimă; Asasin, bandit, omorâtor, ucigaș, războinic. Se atribuie de obicei unor persoane agresive și cu intenții sau manifestări războinice, criminale)
  113. Crinu-mamei (metaforă, după expresia admirativă Crinul mamei, cu care una dintre mame își dezmierda fetele și care devenise tic verbal)
  114. Cucoș (metaforă, după substantivul Cucoș, cu sensul de Bărbătuș al găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu pinteni, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). Se atribuie unor persoane mândre, făloase, impulsive, arțăgoase sau geloase. Există la români și ca nume de familie)
  115. Cucoșel (metaforă, după diminutivul substantivului Cucoș, cu sensul de Bărbătuș al găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu pinteni, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). Se atribuie unor persoane tinere sau de talie mică, dar mândre, făloase, impulsive, arțăgoase sau geloase. Există la români și ca nume de familie)
  116. Cuptor (metaforă, după substantivul Cuptor, pronunțat regional Cuptiori, cu sensul de Construcție boltită de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, vatră, sobă pentru copt pâinea și alte produse de panificație; Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată; Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară; (în expresiile) A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi, a lenevi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura; (figurat) Căldură mare; arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, sobă, toropeală, zăduf, zăpușeală; (popular, în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. Se atribuie de obicei unor persoane care preferă starea de leneveală. Există la români și ca nume de familie)
  117. Curcan (metaforă, după substantivul Curcan, cu sensul de Bărbătuș al păsării domestice mari, originare din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); dorobanț; polițist. Se atribuie unei persoane mândre, făloase, îngâmfate, care își dă aere sau se umflă în pene (ca un curcan). Există la români și ca nume de familie)
  118. Curcă (metaforă, după substantivul Curcă, cu sensurile de Femeiușca curcanului, pasăre domestică mare, originară din America (Meleagris gallopavo). (Trans.) Veșmânt larg; Femeie proastă, neghioabă; Laș, om bleg. Se atribuie de obicei persoanelor abătute, neatente, nepricepute, zăhăite, zăpăcite. Există la români și ca nume de familie)
  119. Curumbai (patronim, după numele unui strămoș Curumbai/Korumbai, cuvânt de origine turcică. Cf.: Corobai, Cotorobai, Curumbec, nume românești de origine turcică, posibil cumană)
  120. Daragaia (matronim, după numele vechi românesc Drăgaia, contaminat fonetic cu rusescul feminin Dorogaia (Dragă), pronunțat Daragaia și apropiat ca sens. Face parte din aceeași familie cu numele Dragomir, Dragul, Dragoslav, Dragobete, Dragavei, Drăghici, Dragol, Dragoe, Dragotă, Drăguş, Drăgușel, Drăgulete, Drăguşin, Dragole, Draguta, Draga, Drăgan, Dragnea, Dragalina şi Drăgălina, Draghiţa, Dragna, Dragoman, Dragostin, Dragostița, Drăgălaşa, Drăgălin, Drăgaica, Dragoş, Drăgășan, Drăguşana, Drăguna, Drăguţa etc. Există la români și ca nume de familie în forma veche Drăgaia)
  121. Debilaș (epitet diminutival, după adjectivul Debil, cu sensul de Persoană care suferă de debilitate mintală. Amestec de peiorație și compasiune)
  122. Degeratu (epitet, după adjectivul Degerat, cu sensul de Cu degerături; înghețat, amorțit de frig (despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor). Există la români și ca nume de familie)
  123. Democratu (epitet, după substantivul Democrat, cu sensul de Adept al principiilor democratice, luptând consecvent pentru aplicarea lor)
  124. Dogăraș (diminutiv după numele de familie Dogaru, din Dogar, cu sensul de Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage (butoaie, putini, ciubere etc.); butnar)
  125. Dolca (metaforă, după substantivul Dolcă, cu sensul de Cățea, femeiușca dulăului. Uneori li se atribuie ca epitet unor femei rele sau desfrânate. Există la români și ca nume de familie)
  126. Dombâta (construcție compusă, preia sintagma rusească Dom Bâta (Дом Быта), tradusă Casă de deservire socială. S-a atribuit unei persoane care folosea expresia rusească în locul celei românești)
  127. Drac (metaforă, după substantivul Drac, cu sensul de Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță, mai însemnând și Om rău, afurisit, isteț, poznaș, descurcăreț, vioi, energic, plin de viață, neastâmpărat, neobosit, mânios, răzbătător, plin de păcate, crud. Se atribuie de obicei persoanelor agere, istețe, descurcărețe, poznașe, neastâmpărate)
  128. Driche (metaforă, după substantivul regional Driche, cu sensul de Țurcă. Porecla se atribuie de obicei persoanelor săltărețe, sprintene, expeditive, alerte, iuți de picior, care acum sunt aici, acum dincolo)
  129. Drug (metaforă, după substantivul Drug, aici cu sensurile de Par, bâtă, bară (groasă) de fier sau de lemn folosită, mai ales, în construcții și Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de țesut manual sau Fiecare din cele două tălpi ale războiului de țesut cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele; tălpig. Există la români și ca nume de familie)
  130. Druzan/Druzanca (patronim, după numele Druzan, augmentativ sau genitival după Druzu, cuvânt de origine slavă, cu sensul de Dârz, îndrăzneț, curajos, cutezător, aprig, înverșunat, neînduplecat, neclintit; Îndărătnic, încăpățânat; Mândru, semeț, țanțoș. Există la români și ca nume de familie atât în forma Druzan, cât și Druzu)
  131. Duca (patronim, după numele Duca, provenind din grecescul dúkas și având sensul de Duce, Voievod. Există la români și ca nume de familie)
  132. Dudacu (patronim, după numele Dudacu, de origine maghiară (˂ Dudak), cu sensul de Cimpoi. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  133. Durea (patronim, după numele Durea, din substantivul Dură, cu sensul de Roată, rotiliță, rotiță a scripetelui de la ițele războiului de țesut, de la sucală. Există la români și ca nume de familie în formele Dura, Durea)
  134. Durică (patronim, diminutiv după Durea, din substantivul Dură, cu sensul de Roată, rotiliță, rotiță a scripetelui de la ițele războiului de țesut, de la sucală. Există la români și ca nume de familie în formele Dura, Durea)
  135. Faur (după substantivul arhaic Faur, cu sensul de Fierar, desemnând ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  136. Fârnea (epitet, după verbul onomatopeic regional A fârnâi, cu sensul de A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. Există la români și ca nume de familie)
  137. Fârț (epitet, după substantivul regional Fârț, cu sensul de Om mic de statură. Există la români și ca nume de familie)
  138. Fârțâgău (epitet, după substantivul regional Fârțâgău, cu sensul de Om neastâmpărat, neașezat, filfizon. Există la români și ca nume de familie)
  139. Fâsa (metaforă, după substantivul Fâsă, nume dat mai multor specii de păsări migratoare mici (asemănătoare cu ciocârlia), de culoare cafenie-cenușie, cu pântecele albicios, care aleargă mișcându-și în permanență coada (Anthus); Zvârlugă; Fâsă de câmp, fâsă de pădure. fâsă de munte. Există la români și ca nume de familie)
  140. Firița (matronim, după o strămoașă pe nume Profira ˃ Profirița ˃ Firița. Există la români și ca nume de familie)
  141. Fleia (patronim, după numele de familie Fleia, substantiv format din verbul regional A fleuri, cu sensul de A vorbi multe, verzi și uscate; a pălăvrăgi. S-ar putea să fie format, ca metaforă, și din substantivul regional Flea, de origine germană, venit pe silieră săsească, cu sensul de Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Consonant cu Fleancă (˂ Fle + suf. -ancă). Există la români și ca nume de familie)
  142. Floacă (metaforă, după substantivul Floacă, cu sensurile de Fir sau smoc de păr (mai ales din barbă sau din zona pubiană), de lână sau de mătase; păr mult și lung, mițe, lațe; Vulvă; Bătrân ramolit, cu idei învechite. Există la români și ca nume de familie)
  143. Fofolan/Fofolanca (epitet, după substantivul regional Foflea/Fofolea, cu sensul de Om puturos, leneș, trândav, gură-cască, sau după substantivul onomatopeic Fofolog, cu sensul de Persoană care evită să facă eforturi; om greoi, leneș, indolent.  Ar putea fi și metaforă după Fofoloc, cu sensul de boboc de rață sau de gâscă. Unii îl pun în relație și cu verbele A înfofoli și A fofoloci. Fofol + suf. -an = Fofolan sau Fof + suf. -ălan = Fofălan, după modelul prostălan/prostălancă sau gogoman/gogomancă)
  144. Fona (patronim, după ungurescul regional și arhaic Fána, pronunțat Fona, cu sensul de Alb. Ar putea fi și epitet după ungurescul Fonó, cu sensul de Torcător. Adus probabil din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie în formele Fona, Fonea)
  145. Franț (patronim, după numele Franz, posibil adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  146. Fuia (patronim, după substantivul regional arhaic Fuie/Fulie, de origine turcică (din Fulya), cu sensurile de Narcisă (Narcissus poeticus); Moț; Ornament în formă de floare făcut din pene de cocor și pietre prețioase care se purta odinioară la căciuli. Există la români și ca nume de familie)
  147. Fulger (metaforă, după substantivul Fulger, cu sensul de Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor; Lumină, sclipire puternică și trecătoare; Scăpărare, străfulgerare. Se atribuie de obicei persoanelor iuți, agere, istețe, impetuoase, rapide, cu viteză mare de reacție și de acțiune (ca fulgerul). Există la români și ca nume de familie)
  148. Gaia (metaforă, după substantivul Gaie = Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). Există la români și ca nume de familie. Cuvântul este autohton, din substratul limbii române)
  149. Gaivaz/Găivaz/Caivaz (patronim, după numele armenesc Gaivaz/Kaivaz, indicând posibil un strămoș de origine armenească)
  150. Galben (patronim, după numele Galben, pronunțat regional Galbăn, cu sensul de Culoare fundamentală a spectrului solar, situată între portocaliu și verde; Blond; Palid; Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. Adus din aria transilvană, mai exact din satul Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune. Există la români și ca nume de familie)
  151. Ganea (patronim, după numele românesc masculin Ganea, presupus de origine dacică, cu sensul de Vultur, care amintește românescul Gaie. Există la români ca nume de familie în formele Gane, Ganea, Găneanu, Gănescu. Cf.: Găneasa, comună în județul Olt, Găneasca, comună în județul Ilfov, Gănești, comună în județul Mureș, Gănești, comună în județul Galați, Gănești, comună în județul Alba)
  152. Ganofei (probabil după numele indian (bengalez) Ganathey pe care să-l fi purtat vreun personaj din filmele indiene care au rulat în perioada postbelică, inclusiv în cinematografie și televiziune)
  153. Gâza (metaforă, după substantivul Gâză = Nume generic dat insectelor mici zburătoare; muscă. Se atribuie de obicei copiilor sau persoanelor de talie mică. Există la români și ca nume de familie)
  154. Geas (cuvânt onomatopeic, după interjecția Geasa!, prin care, în unele părți ale Moldovei, este somat cineva să iasă sau să plece, să prăsească locul, identic cu Ieși!, Pașol!, Afară!)
  155. Ghebosu (epitet, după adjectivul Ghebos, cu sensul de Persoană care are cocoașă; cocoșat; care are spatele adus, încovoiat, gârbovit (de bătrânețe, de greutate). Trimitere la aspectul fizic. Există la români și ca nume de familie)
  156. Ghera (patronim, după forma prescurtată a numelui GherasimGhera/Gherea. Gherasim este un nume format din cuvântul ”gerasis”, ”gerasiseos”, care se traduce din greacă prin ”cinste”, ”onoare”, termen atribuit celor care au ”îmbătrânit frumos și înțelept”. Există la români și ca nume de familie în formele Ghera, Gherea. Cf.: Gherăeşti, centru comunal în județul Neamț, Gherăeşti, centru comunal în județul Bacău, Gherăeşti, sat lângă oraşul Piteşti)
  157. Gherman (patronim, după numele unui strămoș Numele este de origine latină, rezultând din substantivul comun germanus = „frate/sora născuți din aceiași părinți“ (ceea ce în românește spunem: „frate bun/drept“ sau „sora bună/dreaptă“). Este rar întâlnit la români ca nume de botez, păstrând-se mai cu seamă ca nume de familie sau de călugărie)
  158. Ghijoi (epitet, augmentativul substantivului regional Ghijă, cu sensul de Coajă verde a nucii, Pănușă de păpușoi, Știulete pipernicit. Ar putea fi și o formă coruptă fonetic a augmentativului Ghiujoi, după Ghiuj, cu sensul de Moșneag, om bătrân, neputincios, ramolit. Adus probabil din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  159. Ghioc (metaforă, după substantivul Ghioc, cu sensul de Scoica albă și lucioasă a unui melc de mare (Cypraea moneta); Ghiocel = Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare, albă, în formă de clopoțel, aplecată în jos, care înflorește primăvara foarte timpuriu; aișor (Galanthus nivalis). Se atribuie de obicei persoanelor cu pielea de culoare albă deschisă sau albinoșilor. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt presupus autohton, din substratul limbii române)
  160. Ghiozdan (metaforă, după substantivul Ghiozdan, cu sensul de Geantă pentru elevi (mai mici), prevăzută cu curele pentru a fi purtată în spate; raniță.)
  161. Ghiușcă (epitet, formă peiorativă feminină după Ghiuj/Ghiuș, cu sensul de Moșneag, om bătrân, neputincios, ramolit. Aici cu sensul de Babă, Bunică, Ghiujoaie. Cuvântul este autohton, din substratul limbi române)
  162. Giani (după Gicu, italienizat)
  163. Goian (patronim, augmentativ după numele Goe/Goia. Numele Goe/Goia se pare a fi de origine maghiară, format după substantivul Gólya, cu sensul de Barză. Există la secui și maghiari numele de familie Unii îl consideră pe Goe/Goia a fi o formă scurtă, de alint, a numelui românesc Neagoe. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  164. Gorbaciov (după numele lui Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al URSS. A apărut în tandem cu porecla Bush, după George Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii)
  165. Grecu/Greculeasa (după etnonimul Grec, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  166. Greier (metaforă, după substantivul Greier, cu sensul de Insectă cu corp scurt și gros, de culoare neagră, cu antene lungi și subțiri,și cu ochi mari, cu picioarele posterioare adaptate la sărit, care produc un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus). Se atribuie de obicei unor persoane cu pântecele rotunjit, cu ochii mari, care nu se prea avântă la muncă. Există la români și ca nume de familie)
  167. Grinea (patronim, după numele unui strămoș Grinea. Există la români și ca nume de familie)
  168. Gugícă (metaforă după diminutivul feminin al substantivului Gugi, cu sensul de Glugă, gugiuman)
  169. Guț/Guță (patronim, după numele unui strămoș Guță. Este probabil să fie și metaforă, din substantivul regional Guț/Guță, cu sensul de Porumbel, hulub. Ar putea fi și epitet, după adjectivul: Guț/Guță/Guțan, cu referire la porumbei comuni, care nu sunt dresați și nu au calități speciale: un porumbel guț, porumbel guțan. Există la români și ca nume de familie)
  170. Guzgan (metaforă, după substantivul Guzgan, regionalism cu sensul de Șobolan, care desemnează un Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). Se atribuie de obicei oamenilor zgârciți. Există la români și ca nume de familie)
  171. Hababa/Hababai (construcție expresivă, după interjecția Hababa!/Hababai!, care imită modul unei persoane de a vorbi mult și aiurea)
  172. Haliță (patronim, după numele Haliță, de la substantivul Galiță, cu sensul regional de Animal de curte. Există la români și ca nume de familie)
  173. Hararamb (patronim, după un strămoș pe nume Haralambie, de origine greacă, din Haralampios sau Haralampos. Semnificatia lui provine de la cuvântul Hara, cu sensul de Bucurie, încântare + radicalul Lamp, cu sensul de A lumina, a străluci. Există la români și ca nume de familie)
  174. Harcea-Parcea (după expresia adverbială Harcea-Parcea, cu sensul familiar de A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia, a rupe (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a face ferfeniță, a distruge, a nimici. Din turcescul parça-parça „bucată cu bucată”. Trimitere la folosirea frecventă de către cineva a acestei expresii, adesea cu tentă de laudă sau de amenințare)
  175. Hârța/Hârța-Pârța (metaforă, formă feminină fie după substantivul regional Hârț, cu sensul de Guzgan, șobolan, șoarece, fie după interjecția Hârț!/Hârța!, care redă zgomotul unei trageri alternative. Forma compusă Hârța-Pârța pare să indice proveniența din interjecția Hârța!, aici însemnând posibil și un efort alternativ (și agasant) fără rezultat. Există la români și ca nume de familie în forma Hârțan)
  176. Herariu (după substantivul Fierar, desemnând ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  177. Hobíbi (epitet, formă coruptă fonetic după cuvântul arab Habibi – حَبيبي, cu sensul de Iubitule!, Iubitul meu!, Dragul meu!, Prietene! Putea fi preluat după mulțimea de șlagăre de limbă arabă care au circulat în perioada postbelică, inclusiv în cinematografie și televiziune)
  178. Hodinita (epitet format după verbul regional A (se) hodini, cu sensul de A (se) odihni. Se atribuie persoanelor care nu se prea avântă la muncă, pretextând oboseala și nevoia de a se (mai) odihni)
  179. Iache (patronim, după numele unui strămoș Iache, formă de alint a numelor Iacob, Iaco/Iacu, Iacoș. Ar putea proveni din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  180. Iancu (patronim, după numele unui strămoș Iancu, o formă de alint a numelui Există la români și ca nume de familie)
  181. Iapă (metaforă, după substantivul feminin Iapă, cu sensul de Femeiușca armăsarului; Tălpig (la războiul de țesut); Femeie masivă (cât o iapă). Există la români și ca nume de familie)
  182. Icre (metaforă, după substantivul Icre, cu sensurile de Ovule de pește, caviar; Pulpă a piciorului; Embrion uman; Testicule, boașe. De obicei se atribuie bărbaților cu particularități fizice, care au testicule mari)
  183. Iepuraș (metaforă, diminutivul substantivului Iepure, cu sensul de Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui (Lepus europaeus). Se atribuie de obicei persoanelor drăgălașe, timide sau sperioase sau persoanelor având doi dinți din față mai mari decât ceilalți. Există la români și ca nume de familie)
  184. Imposibil (după adverbul Imposibil, cu trimitere la un tic verbal)
  185. Înghite-cur (metaforă ironică, verb + substantiv)
  186. Înzâși (după expresia Îmi zici, devenită tic verbal)
  187. Jeca (patronim, după numele Jeca. Există la români ca nume de familie în formele Jeca, Jecan, Jechel, Jecheanu, Jechi, Jechiu, Jechianu, Jecu, Geca.: comuna Geaca, județul Cluj)
  188. Jidan/Jidanca (după vechiul etnonim popular Jidan, cu sensul de Evreu, iudeu, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Aici, totuși, cu trimitere la trăsăturile sufletești, în special la zgârcenie. Există la români și ca nume de familie: Jidanu)
  189. Jumară (metaforă, după substantivul Jumară, cu sensul de Produs alimentar obținut prin topirea bucățelelor de slănină (sau de carne grasă). Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sfrijite. Există la români și ca nume de familie)
  190. Laica (după un nume de cățelușă)
  191. Lámbur (după numele Lambru, prin metateză, înrudit cu Haralambie)
  192. Lăpțică (metaforă, diminutiv după substantivul Lapți, cu sensul metaforic de Spermă sau Bani și cu sensul de Glande sexuale masculine la pești, cu aspect de masă gelatinoasă alb-lăptoasă; (prin extensie) Testicule, boașe. Există la români și ca nume de familie)
  193. Leácea (metaforă, după slavonismul Leácea (Ляча), cu sensul de Linte. Susceptibil de a fi un diminutiv al lui Lazăr)
  194. Lébea (patronim, după numele unui strămoș Lebea. Ar putea fi un derivat din substantivul popular Glebă/glebe, cu sensul de Pământ cultivat, moșie brazdă roditoare; bulgăre de pământ. Există la români ca nume de familie în formele Leb, Lebe, Lebea, Lebeanu, Lebescu)
  195. Leuștean (metaforă, după substantivul Leuștean, cu sensul de Plantă legumicolă perenă erbacee aromată, cu miros caracteristic pătrunzător, din familia umbeliferelor, originară din regiunea mediteraneană, înaltă de 1 m, cu frunze mari, alungite, verzi-brumării, rezistente la temperaturi scăzute și întrebuințate drept condiment (Levisticum officinale). Se atribuie de obicei persoanelor naive și credule, victime ușor de păcălit. Există la români și ca nume de familie)
  196. Limbă (metaforă, după substantivul Limbă, cu sensul de Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. Se atribuie de obicei persoanelor vorbărețe, limbute, guralii, cu limba slobodă. Există la români și ca nume de familie)
  197. Lișca (metaforă, după substantivul regional Lișcă, echivalentul lui Lișiță, cu sensul de Pasăre călătoare acvatică, de talie medie, cu penaj negru-cenușiu și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra); Hodă, sărcea, găină-de-apă, (rață) leșească; Om nesătul, mâncăcios. Se atribuie de obicei persoanelor gurmande, hrăpărețe, mâncăcioase sau fără saț. Există la români și ca nume de familie)
  198. Liuba-Rusca (prenume diminutival + forma feminină populară a etnonimului Rus. Trimitere la originea etnică)
  199. Loghin (patronim, după numele unui strămoș Loghin, nume de origine latină, denazalizat, provenind din Longinus, cu sensul de Lung, înalt. Există la români și ca nume de familie)
  200. Loloț (epitet, după substantivul regional Loloț, cu sensul de Flocace, lațe, mițe care atârnă din păr, din blană sau de pe haine (de regulă murdare, îmbâcsite de praf sau năclăite de noroi sau murdărie); moațe. Se atribuie de obicei persoanelor neîngrijite și murdare)
  201. Lopățică (metaforă, după substantivul Lopățică, diminutiv al lui Lopată, având sensurile de Unealtă sau parte a unei unelte de forma unei lopeți sau care are o funcție asemănătoare cu a acesteia; Fiecare dintre cele două oase plate de formă triunghiulară, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. Există la români și ca nume de familie)
  202. Lupu (metaforă, după substantivul Lup, cu sensul de Mamifer carnivor sălbatic din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă, înrudit cu câinele (Canis lupus). Există la români atât ca prenume (după numele unui sfânt străromân – Sfântul Mucenic Lup, sărbătorit la 23 august), cât și ca nume de familie)
  203. Macaca (metaforă, după substantivul rusesc Makaka, cu sensul de Macac, animal aparținând mai multor specii de maimuțe mici, cu capul turtit și cu coada (de obicei) scurtă, care trăiesc în sud-estul Asiei (Macacus). Se atribuie de obicei persoanelor poznașe, caraghioase, care se strâmbă ca o maimuță sau sunt mici de statură. Analogie cu porecla Moimâță)
  204. Macaroană (metaforă, după substantivul Macaroană, cu sensul de Produs alimentar reprezentând paste făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru), care se consumă fierte. Se atribuie de obicei persoanelor înalte și subțiri. Ar putea fi și un patronim augmentativ și depreciativ după numele Macarie)
  205. Machidon (patronim, după numele Machedon. Ar putea avea și sensul de Originar din Macedonia sau de Aromân, macedoromân. Există la români și ca nume de familie)
  206. Mama-mea/Mama-mia (cuvânt compus, după un tic verbal)
  207. Maradona (după numele lui Diego Armando Maradona, fotbalist și antrenor argentinian)
  208. Mariman (patronim, după numele unui strămoș Mariman. Ca nume de familie se întâlnește la popoarele germanice, inclusiv la populația săsească din sudul Transilvaniei. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  209. Maríncei (matronim, după numele unei strămoașe Marinca)
  210. Marin-Iancu (patronim, după numele unui strămoș Marin Iancu)
  211. Mărița-Rusca (prenumele diminutival Mărița + etnonimul popular Rusca, cu sensul de persoană de etnie ruteană, ucraineană)
  212. Mân-căruța (verbul A mâna + substantivul Căruță, după expresia de serviciu a celei care, necumoscând bine limba română, când era înrebată ce mai face, răspundea șablonard: Mân căruța! A fost atribuită inițial unei persoane de etnie ucraineană care mai avea și porecla Mărița Rusca)
  213. Mâță (metaroră, după substantivul Mâță, cu sensul de Pisică = Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica). Ar putea fi și epitet atribuit de obicei unor persoane slabe, prăpădite, jigărite (ca o mâță). Există la români și ca nume de familie)
  214. Micașa (patronim, după numele Micu (Micu + suf. -așa = Micașa) sau chiar după numele de familie Micașa răspândit la unele popoare slave, ca echivalent popular al numelui Mihail)
  215. Misio (după franțuzescul Monsieur, cu trimitere la un tic verbal)
  216. Mitran (patronim, după numele Mitran, o formă prescurtată a lui Dumitru. Există la români și ca nume de familie)
  217. Mitrofan (patronim, după numele unui strămoș Mitrofan. Există la români și ca nume de familie)
  218. Míu (patronim, după numele unui strămoș Miu, care este un derivat al numelui Mihai. Mihai ˃ Mihu ˃ Miu. Există la români și ca nume de familie. Cf.: Mioveni, oraș în județul Argeș)
  219. Moca/Moculeasa (patronim, după numele românesc Moca. Este un dublet fonetic al numelui Moga. Face pateu din aceeași familie cu Moacă, mocan. Cuvânt autohton, din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  220. Mogorogea (epitet augmentativ și depreciativ, după verbul A mogorogi, cu sensul de A vorbi încet și nedeslușit, neclar (arătându-și astfel nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a boscorodi, a mormăi; A cicăli; A ocărî, admonesta, bălmăji, bâigui, bârâi, bolborosi, bombăni, boscorodi, certa, dăscăli, dojeni, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, morocăni, moraliza, mormăi, murmura, mustra. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, presupus din substratul limbii române)
  221. Moimâță (metaforă, după substantivul regional și învechit Moimiță, cu sensul de Maimuță. Ca poreclă este frecvent dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură)
  222. Motan (metaforă, după substantivul Motan, cu sensul de Bărbătuș aș pisicii; cotoi, motoc, pisoi, motoșman. Ar putea fi și epitet atribuit unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. Există la români și ca nume de familie)
  223. Motor (epitet, după substantivul arhaic Motor/Modor (dublet fonetic), cu sensul de Om nesociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, motoran, modoran, bădăran, mojic, prost, bleg. Porecla este veche și nu are legătură cu omonimul Motor, cu sensul de Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). Există la români ca nume de familie în formele Motor, Motora, Motoran, Motoroga, Motorogea, Modor, Modora, Modoran, Modoroga, Modorogea, Motorozescu)
  224. Mutelcă (epitet, după substantivul arhaic regional Mutelcă, de origine germană, venit pe filieră săsească, cu sensul de Mamă, mămucă. Prin derotacizare, Mutelcă ˂ germ. Mütterchen, diminutiv al lui Mutter (mamă). Porecla este veche și nu are legătură cu omonimul Mutelcă = piuliță. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Cf.: ucraineanul și polonezul Muterka)
  225. Mutu (epitet, după adjectivul Mut, cu sensul de Om care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. Există la români și ca nume de familie)
  226. Nas-cartoșca (epitet, substantiv + substantiv, construcție ironică compusă din românescul Nas și rusescul Kartoșka, cu sensul de Cartof. Trimitere la trăsăturile fizice)
  227. Neacă (după substantivul Neneacă, o contaminare a turcescului Nene cu Dădacă, în forma abreviată Neacă, cu sensurile de Mamă, mămucă, mătușă, bunică, lele, țață, nană. Există la români și ca nume de familie)
  228. Neciu (patronim, după numele Neciu, susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  229. Nederiță (epitet diminutival, după substantivul regional Neder, cu sensul de Nătâng, zăpăcit, nebun. Există la români și ca nume de familie)
  230. Nicoțoi (patronim, formă coruptă fonetic după numele de familie Nicuțoi, formă redusă augmentativă a numelor Ion și Există la români și ca nume de familie)
  231. Ñihalcea/Mihalcea (patronim, după numele unui strămoș Mihai, Mihalcea. Există la români și ca nume de familie)
  232. Ñioară/Mioară (după substantivul Mioară, cu sensul de Mia, mielușea, mieluță, Oaie tânără de la vârsta de 1 an până la 2 ani; (prin generalizare) Oaie. Se acordă de obicei persoanelor blânde și nevinovate (până la prostie). Există la români atât ca prenume, cât și ca nume de familie)
  233. Ñioarcă/Mioarcă/Miorculeasa (augmentativ după onomatopeicul Miorc, care imită orăcăitul broaștelor sau zgomotul produs de cel care se sufocă. Există la români ca nume de familie în forma Miorcăneanu)
  234. Nitapáia (patronim sau matronim, probabil o poreclă mai veche, formată prin articularea numelui Nita Pali, de origine maghiară (Nita + Pali + a = Nitapaia), traducându-se ca Anița (Nuța) lui Pavel. Este adus din aria transilvană de mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, care erau veniți din comuna Brețcu, același județ, unde au locuit sute de ani împreună cu secui de limbă maghiară)
  235. Oáha (cuvânt onomatopeic care exprimă Mirarea, surprinderea pozitivă și a constituit un tic verbal al celui căruia i-a fost atribuită)
  236. Ochiosu (epitet, după adjectivul Ochios. Se atribuie de obicei persoanelor cu ochii mari, expresivi, frumoși sau bulbucați, oacheșe sau sprâncenate. Ochios mai are și sensul de Frumos, chipeș, arătos. Există în română și ca nume de familie)
  237. Opărici (diminutiv după numele de familie Oprea)
  238. Oúti (construcție expresivă, după verbul imperativ Ouă-te!, pronunțat regional și devenit tic verbal)
  239. Paiu (metaforă, după substantivul Pai, cu sensul de Tulpină simplă, cilindrică și subțire, în general fără ramificații, goală pe dinăuntru, având noduri pronunțate, specifică cerealelor (grâu, orz, orez etc.) și altor plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. Trimitere la constituția fizică. Se atribuie de obicei persoanelor suple, uscățive, slabe (ca un pai). Există la români și ca nume de familie)
  240. Palaret (contaminare între numele Filaret și substantivul Pălărie)
  241. Palea (patronim, după numele Palea, formă augmentativ-admirativă a numelui Pal (Pavel) folosit în manieră maghiară. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  242. Pampoi (epitet augmentativ, arhaism, cu sensul de Om greoi, neîndemânatic, molâu / lipsit de personalitate . Există în română și ca nume de familie în formele Pampa, Pampu, Pampală, Pămpălău)
  243. Panea (după numele unui strămoș Panea, ca formă prescurtată a numelui Pantelimon. Susceptibil de a fi adus din aria balcanică. Există la români și ca nume de familie)
  244. Patlagică (metaforă, după substantivul diminutival Pătlăgică, din Pătlăgea, cu sensul de Plantă erbacee legumicolă cu tulpina înaltă, cu frunze mari, penate și cu flori galbene, cultivată pentru fructul ei comestibil, sferic, roșu, zemos, bogat în vitamine; roșie, tomată (Lycopersicum esculentum). Există în română și ca nume de familie)
  245. Pațalíi/Pațalíca (după substantivul regional Pațaliu, cu sensul de Om care are parte frecvent de tot felul de pățeli sau pătărănii. Format din verbul A păți, cu sensurile de A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut); Expresia A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (familiar) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit?; (învechit și popular) A suferi, a pătimi, a îndura. Există la români și ca nume de familie în forma Pațaliu)
  246. Păsărel (metaforă, după substantivul Păsărel, diminutiv al lui Pasăre, cu sensul de Bărbătuș mic de vrabie, vrăbioi; vrabie în general. Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sprintene, care nu se dau prinse și par mai tinere decât sunt în realitate. Există la români și ca nume de familie)
  247. Păsărică/Păsăroiu (metaforă, după diminutivul lui Pasăre: Pasăre mică, păsărică, păsăruică, păsărea; Vrăbioară, vrăbiuță; (eufemistic) Vulvă, vagin; Idee ciudată, bizară, excentrică. Există în română și ca nume de familie)
  248. Pățică (diminutiv substantivizat după verbul A păți. Aici cu sensul de Om pățit, care a avut parte de o pățanie, pățeală, aventură, pătăranie. Există la români și ca nume de familie în formele: Pătică, Patică, Pățică, Pațică)
  249. Pârău (metaforă, după substantivul Pârău, cu sensurile de Apă curgătoare mică, râu mic. Adesea adverbial, cuvântul are și sensul metaforic de Cantitate mare dintr-un lichid (apă, sânge, vin, lacrimi); șuvoi. Se atribuie frecvent persoanelor sensibile și miloase, care varsă (ușor) multe lacrimi (pârâu de lacrimi). Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  250. Pârț-un-fâs (construcție descriptivă substantival-onomatopeică și expresivă. Se atribuie de obicei persoanelor care sunt bune de vorbă, dar nu și de faptă)
  251. Pelneanu (adjectiv cu sensul de Originar din satul Pelinei, toponim pronunțat regional Pelníi)
  252. Peltică (epitet diminutival cu referire la un defect de vorbire, după adjectivul Peltic, cu sensul de Cepeleag sau Persoană care rostește defectuos anumite consoane (ș, j, ț, în locul cărora pronunțând s, z, th (grecesc). Există la români și ca nume de familie, Cuvântul este de origine turcă)
  253. Perjari (după substantivul regional Perjar, cu sensurile de Prunar, proprietar, cultivator de pruni; Insectă mică de culoare cafenie, acoperită cu peri moi, care atacă prunele și cireșele; firezar, prunar (Rhynchites cupreus). Aici desemnează ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  254. Pescariu (după substantivul Pescar, cu sensul de Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui; Negustor de pește. Trimitere la ocupația de bază. Există la români și ca nume de familie)
  255. Piciu (după substantivul Pici, cu sensul de Băiat (foarte) tânăr, băiețaș, copilaș, puști. Trimitere la statura joasă. Există la români și ca nume de familie)
  256. Pirivoi (după numele vechi slav Perivoi, susceptibil de a fi pătruns pe filieră bulgară, fiind adus din aria balcanică)
  257. Piță (după substantivul regional Piță, cu sensul de Monedă nedivizionară, de valoarea cea mai mică: 1 ban, 1 copeică. Cuvântul a fost adus la Crihana Veche de mocanii ardeleni din satul Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune, având sensul familiar de Monedă de valoare mică; gologan, para și sensul inițial de monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; Provine din Pițulă. Există la români și ca nume de familie în forma Pițoiu)
  258. Plătică (metaforă, după substantivul Plătică, cu sensul de Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, de talie mijlocie, cu corpul turtit lateral, de culoare cenușie-întunecată, având reflexe aurii, cu capul mic și scurt, (Abramis brama). Există la români și ca nume de familie)
  259. Pocotilă (patronim, după numele Pocotolă al unui strămoș. Numele este de origine slavă (polono-ucraineană), din Pokotilo, având sensul de Oală mare. Se atribuie de obicei persoanelor nepricepute sau persoanelor corpolente, asemănătoare cu un urcior.Există la români și ca nume de familie)
  260. Porcu (metaforă, după substantivul Porc, cu sensul de Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). Ca epitet depreciativ se atribuie de obicei unui om obraznic, grosolan, nerușinat, netrebnic, josnic, ticălos)
  261. Postolei (patronim, după numele unui strămoș Postole, o variantă populară a lui Apostol. Există la români și ca nume de familie)
  262. Postu (patronim, după numele unui strămoș Postu, o variantă populară a lui Apostol. Există la români și ca nume de familie)
  263. Potop (metaforă după substantivul Potop, cu sensurile de Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare, diluviu; Calamitate, dezastru, nenorocire; Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. Există la români și ca nume de familie)
  264. Preoteasa/Preotesei (matronim, după statutul de Preoteasă al unei strămoașe. Există la români și ca nume de familie)
  265. Pricop (patronim, formă coruptă fonetic după numele unui strămoș Procopie/Pricopie. Există la români și ca nume de familie)
  266. Prigaia (metaforă, după substantivul regional Prigaie, din Prigorie sau Prigoare contaminat cu Gaie (pasăre), însemnând Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; Albinărel, furnicar, viespar, (regional) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (învechit) merop (Merops apiaster))
  267. Pufái (metraforă, după substantivul regional Pufai, cu sensul de Ciupercă al cărui înveliș se preface, la maturitate, într-o pulbere fină; gogoașă, puf sau după adjectivul Pufai care desemnează ceva ce este înfoiat, umflat, asemănător cu puful. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români ca nume de familie în forma Pufan)
  268. Puflea (epitet, după adjectivul popular Puflea ˂ Puf + suf. -lea, cu sensul de Om care pufnește, izbucnește, gâfâie sau pufăie. Există la români și ca nume de familie)
  269. Puică (metaforă sau, mai degrabă, epitet, după substantivul Puică, cu sensul de Pui de găină de gen femeiesc; Găină tânără; (epitet popular) Cuvânt de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). Există la români și ca nume de familie)
  270. Rățoi (metaforă, după substantivul Rățoi, cu sensul de Bărbătușul raței, care este o pasăre domestică sau sălbatică, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). Se atribuie de obicei persoanelor care obișnuiesc să se rățoiască. Expresia A se rățoi = a țipa, a răcni, a se răsti, a striga, a se strofoli, a urla, a zbiera, a certa sau a amenința pe cineva, a se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând și dându-și importanță. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române)
  271. Rânzoi (metaforă, după substantivul Rânzoi, augmentativul lui Rânză, aici cu sensul metaforic de Nervos, supărat, necăjit, trufaș, încăpățânat, bogat. A se vedea cuvântul în expresiile: A avea rânză fierbinte = a se înfuria ușor. A fi cu rânza mare sau a avea rânza prea mare = a) a fi necăjit; b) a fi furios. A nu mai încăpea rânza în cineva = a fi nervos. A crăpa (sau plesni) (în cineva) rânza (de ciudă, de necaz etc.) = a) a fi foarte supărat; b) a fi foarte nervos, foarte furios. A fi tare în (de) rânză. A avea (sau a face) rânză = a se îmbogăți. A-i slăbi cuiva rânza = a sărăci. Rânzos mai are și sensurile de Răutăcios, bosumflat, arțăgos, certăreț, gâlcevitor, scandalagiu; iute la mânie, irascibil, iritabil, nervos, supărăcios, avan, rău la inimă, pestriț la mațe, care nu uită jignirea, răzbunător, vindicativ. Cu trimitere la calitățile sufletești. Există la români și ca nume de familie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române.)
  272. Roibu (epitet, după adjectivul Roib/roaibă, cu sensul de Cal cu părul de culoare brună sau roșcată. Există la români și ca nume de familie)
  273. Samoilă (patronim, după numele unui strămoș Samoilă. Acest nume este o formă românizată a numelui evreiesc Samuel/Samuil, care se traduce ca ”numele lui Dumnezeu”. A cunoscut răspândire largă prin botez, pruncii primindu-l ca patron pe Sfântul Proroc Samuel, ultimul judecător (conducător) al Israelului, care a trăit în secolul XI înainte de Hristos. A fost fiul lui Elcana și al Anei, născut din rugăciunea mamei sale. Vechiul Testament îi atribuie un rol determinant în instituirea Regatului iudeo-israelit. A vestit venirea lui Iisus Hristos și l-a uns rege mai întâi pe Saul, apoi pe David. Îi este atribuită paternitatea a două cărți din Vechiul Testament: Cartea întâi și a doua a lui Samuel (Cartea întâi și a doua a Regilor). Există la români și ca nume de familie)
  274. Sava (patronim, după numele unui strămoș Există la români și ca nume de familie)
  275. Săndoaei, pronunțat greșit Sandu-oaie (matronim, după numele augmentativ al unei strămoașe Alexandra ˃ Sanda ˃ Săndoaia ˃ Asăndoaiei)
  276. Săracu (epitet, după adjectivul Sărac, cu sensul de Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. În expresia: Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. Cuvântul exprimă compătimire față de cineva: Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. Există la români și ca nume de familie)
  277. Sărămurică (metaforă, diminutiv al substantivului Saramură, aici cu sensul de Mâncare cu specific românesc bazată pe diferite feluri de pește fript pe tablă sau plită și scăldat apoi prin înăbușire într-o zeamă fierbinte ușor sărată cu adaos de usturoi zdrobit și alte mirodenii. Se atribuie de obicei persoanelor având saramura de pește printre preferințele lor culinare și care invocă foarte des nevoia de a găti acest fel de bucate. Există la români ca nume de familie în forma Saramură)
  278. Scamț (metaforă, după substantivul regional Scamț, cu sensul de Scamă = Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). Pluralul acestui substantiv este Scamțuri. Se atribuie de obicei unei persoane insistente, care se ține scamț (scai) de cineva)
  279. Scrofoi (metaforă sau epitet, după substantivul regional Scrofoi/scrofoaie, cu sensul de Scroafă (purcea) mare; Persoană care (se) insulta în mod grosolan; Care se poartă porcește, ca o scroafă (mare). Există la români și ca nume de familie)
  280. Severin (patronim, după numele unui strămoș Există la români și ca nume de familie)
  281. Slănină (metaforă sau epitet, după substantivul Slănină, cu sensul de Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. Se atribuie de obicei persoanelor grase. Există la români și ca nume de familie)
  282. Sóca (metaforă, după arhaismul regional Socă/Soacă, cu sensul de Moară pusă în mișcare de cai. Ar putea fi și epitet, după ungurescul Szőke, pronnțat Soche/Socă, cu sensul de Blondă, bălaie, ceea ce l-a face susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Porecla Szőke este una des întâlnită printre țăranii secui de limbă maghiară din Transilvania. Se atribuie adesea unei persoane bine făcute fizic și grele (ca o piatră de moară). Există la români și ca nume de familie)
  283. Spirache (patronim, după numele unui strămoș Spiru, din Spiridon, diminutivat Există la români și ca nume de familie)
  284. Stevin (pronunțat Stivin, după Stevin echivalentul englezesc al numelui românesc Ștefan. I-a fost atribuit unei persoane cu numele Ștefan)
  285. Sufletu (metaforă, după substantivul Suflet, cu sensurile de Substanță spirituală de sine stătătoare, independentă de corp, care dă omului viață, individualitate și personalitate și care este de origine divină și cu esență veșnică; Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului; Psihic; Conștiință, cuget, gândire, spirit; For interior; Inimă; Omenie, bunătate, milă; Suflare, suflu, respirație; Persoană, ins, om; Viață; Conținut principal; esență; Persoană însuflețitoare, cu inițiativă și implicare. Există la români și ca nume de familie)
  286. Sulă (metaforă, după substantivul Sulă, cu sensurile de Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele; (regional) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus); Peștele numit popular Sulac, iar regional Sular, sulinar, suloi, ulucar, crap săltăreț, crap sulatic, crap sulednic (Cyprinus carpio hungaricus); Peștele numit regional Andrea (Syngnatus nigro lineatus) Peștele numit regional Fusar (Aspro streber); Peștele răpitor numit Pietrar (Aspro zingel); Membru viril, mădular, penis, sulac; (peiorativ și glumeț, cu tentă vulgară) Bărbat, individ neînsemnat. Există la români și ca nume de familie)
  287. Surelu (epitet, după substantivul regional Surel, cu sensul de Cal sur. Există la români și ca nume de familie)
  288. Suru (epitet, după adjectivul Sur, cu sensul de De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie; (substantivat, masculin) Nume dat unui cal cu părul sur; (despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; (figurat) Posomorât, mohorât; (despre părul oamenilor, iar prin extensie despre oameni) Cărunt; (figurat, rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. Se atribuie de obicei persoanelor cu părul cărunt. Există la români și ca nume de familie)
  289. Șaibă (metaforă, după substantivul Șaibănemțescul Scheibe), cu sensul de Disc de metal, de lemn etc. găurit, care se montează între un șurub și obiectul respectiv sau între șurub și piuliță, pentru a menține șurubul fix și pentru a îmbunătăți îmbinarea și a preveni deșurubarea; Roată de metal sau de lemn, fixată pe un ax, peste care se îmbracă cureaua de transmisie)
  290. Șchiopu (epitet, după adjectivul Șchiop, cu sensul de Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; Care șchiopătează când merge; Olog sau bolnav de un picior; Cotonog, șontorog. Există la români și ca nume de familie)
  291. Șiorichilă (epitet, augmentativ al substantivului Șoarece, cu sensul de Animal rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire (Mus musculus). Se atribuie de obicei, ca epitet glumeț unui copil mic sau cu dinții incisivi superiori mari)
  292. Șmaga (metaforă, după substantivul regional Șmag, cu sensul de Gust (rău) pe care îl capătă uneori mâncărurile sau băuturile; iz, aromă, balsam, mireasmă, parfum. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  293. Șolíi (forma de plural după numele de familie Șoliu, astăzi pierdut în localitate, dar existent la români. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Numele Șoliu se pare să fie o formă românizată a numelui de familie unguresc Sóly, care s-ar trăduce Cănarul, cel care face sau vinde căni/ulcele. În aria transilvană și Banat există regionalismul Șol, cu sensul de Cană, ceașcă, cănățuie, ulcea. Regionalismul Șol/șoluri provine din germană: Schale, prin săsescul schol. Există ca nume de familie la români și în formele Șolea, Șoleanu, Șolescu)
  294. Șopaleatca (epitet, formă coruptă fonetic după substantivul regional Șpaleatcă, după Șpalet, cuvânt de origine germană, venit pe filieră săsească (< Spalett), cu sensul de Oblon, jaluzea de lemn. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune)
  295. Șopârlă (metaforă, după substantivul Șopârlă, cu sensul de Năpârcă, gușter = Reptilă din ordinul saurienilor, insectivoră și foarte vioaie, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta, Lacerta muralis); Urzeală, intrigă; Vorbă cu subînțeles; Cârpă de spălat dușumelele; Viclenie; Minciună, păcăleală. Se atribuie de obicei unor persoane foarte abile, sprintene, vioaie. Cuvânt autohton, din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  296. Șopen (după numele lui Frédéric François Chopin)
  297. Șpriț (după substantivul Șpriț, din nemțescul Schpritz, termen introdus de chelnerii austrieci, cu sensul de Vin amestecat cu apă (plată, gazoasă sau minerală); Mișmaș. Trimitere la obiceiul de a amesteca vinul cu apă)
  298. Ștecher (metaforă, după substantivul Ștecăr (˂ nemțescul . Stecker), cu sensul de Piesă fixată la capătul unui șnur electric care face contactul între priză și un aparat electric receptor (aparat de radio, televizor, reșou etc.); fișă)
  299. Ștefan-cel-mare (după numele Domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt)
  300. Ștefăneancu (patronim, după numele unui strămoș Ștefan Iancu)
  301. Știrbu (epitet, după adjectivul Știrb, cu sensul de Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți; (despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit; (despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; (prin extindere) Ciuntit, trunchiat, ciobit, ciocnit, știrbit. Există la români și ca nume de familie)
  302. Știucă (metaforă, după substantivul Știucă, cu sensul de Pește răpitor de apă dulce, de talie medie, cu corpul prelung, aproape cilindric, cu gura largă înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță, lupul-bălții (Esox lucius). Se atribuie de obicei unor persoane foarte lacome. Există la români și ca nume de familie)
  303. Ștob (metaforă sau epitet, după substantivul arhaic regional Ștob, cu sensul de Unealtă de dulgherie. Cuvântul provine din germană, pe filieră săsească, din Stoob, ceea ce îl face susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată, fostul județ Trei-Scaune. Ar putea fi și o variantă a substantivului Știob, cu sensurile de Vas de lemn (de diferite forme și dimensiuni) în care se varsă lăturile; jgheab pentru porci; Trunchi de copac scorburos sau scobit, îngropat în pământ și servind ca ghizd la o fântână puțin adâncă)
  304. Taie-vacă (metaforă, verb + substantiv)
  305. Taisó (cuvânt expresiv, după forma vocativă Taiso! (maritonim), devenită tic  verbal. Taisa este una dintre formele populare ale numelui Taisia)
  306. Tania-Rusca (prenume diminutival + forma feminină populară a etnonimului Rus. Trimitere la originea etnică)
  307. Tăblíi (metaforă, după pluralul Tăblii ˂ Tăblie, cu sensurile de Tablă; Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși etc.)
  308. Tărmále (metaforă, după pluralul arhaismului regional Tărma/târma, cu sensul de Basma, broboadă de culoare deschisă, cu dantelă în față, purtată de obicei pe sub batic)
  309. Tătăruș (diminutiv după numele de familie Tătaru, format din etnonimul Tătar, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  310. Târtoaie (epitet depreciativ, formă substantivală augmentativă după onomatopeicul Târt!, cu sensul de Pârț!, imitație a emisiunii de gaze din intestin)
  311. Teca (patronim, după numele Tecu/Teacu. Există la români și ca nume de familie în formele Tec, Teacu, Tecău, Tecoi, Tecoș, Tecșa, Tecuci, Tecuță)
  312. Teleuță (epitet, după forma diminutivă regională abreviată a substantivului Teleleu, cu sensurile de Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă, pierzând vremea în zadar; Pierde-vară, derbedeu, golan, haimana, vagabond. În expresia A fi (umbla) Teleuță (teleleu Tănase) = a fi zăpăcit, aiurit, năuc. Există la români și ca nume de familie)
  313. Tililii (formă coruptă fonetic după Teleleu/Telelei, cu sensul de Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă; pierde-vară, haimana, vagabond; gură-cască)
  314. Titi-Moisă (patronim, după numele unui strămoș Titi Moise)
  315. Tlici (formă de plural, coruptă fonetic, a numelui de familie Tilici ˂ Tilicu, astăzi pierdută în localitate. Tilicu ˃ Tilici ˃ Tlici. Pentru evitarea dificultății de pronunție a combinației dintre primele două consoane, unii crihăneni pronunță acest supranume Clici. Provine din maghiara, din Telecz, Teleki, cu sensul de Om de-al locului, băștinaș, localnic. Adesea ungurii le-au atribuit acest calificativ românilor din Transilvania. Este susceptibil de a fi adus din aria transilvană de către mocanii din Poiana Sărată stabiliți la Crihana Veche în secolul XIX. Există la români numele de familie Tilicu, Tilici și Tiliciu)
  316. Toc (metaforă, după substantivul Toc, cu sensurile de Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.); Teacă de sabie; Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei; Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile; Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. Identificarea sensului atribuit inițial la stabilirea poreclei este dificilă)
  317. Tocícă (epitet diminutiv după verbul A toci, pronunțat regional A toși, cu sensurile de A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc.; A se uza, a se ramoli; A slei răbdarea, puterea, simțurile etc. cuiva. Se atribuie de obicei persoanelor în vârstă)
  318. Tocileanu (patronim, după numele Tocileanu. Există la români și ca nume de familie)
  319. Toropală (epitet augmentativ și ușor depreciativ Toropit, cu sensul de Moleșit, amețit, amorțit, buimăcit (de somn, de căldură etc.). Forma literară: Toropeală. Există la români și ca nume de familie)
  320. Totoci (după substantivul regional Totoci, pronunțat local Totoși, cu sensul de Târlici, papuci moi de casă, fără tocuri, confecționați din postav sau din lână; Pantofi căptușiți cu postav. Într-o altă ipoteză, am putea admite relația acestei porecle cu numele de familie Totoci, Totocea, presupus de origine maghiară (Totoky, Totosy, Tötösy), care s-ar putea să fie adus din aria transilvană de mocanii din Poiana Sărată stabiliți la Crihana Veche)
  321. Trampa (metaforă, după substantivul Trampă, de origine turcă, cu sensul de Schimb de lucruri, troc. A se vedea expresia lui Ion Creangă, din povestea Dănilă Prepeleac: Să facem trampă, dă-mi carul și na-ți boii. Se atribuie de obicei persoanelor care au avut experiența unor schimburi nereușite, care au fost trași pe sfoară și au ieșit păgubași dintr-o înțelegere privind schimbul în natură)
  322. Tranche (epitet, după interjecția Tranc! Se atribuie de obicei persoanelor predispuse spre trăncăneală, care vorbesc mult și fără rost)
  323. Trifan (patronim, după numele capului de familie Trifan. Există la români și ca nume de familie)
  324. Truță (patronim, după numele unui strămoș Dumitru, Mitru, Mitruță, Truță. Există la români și ca nume de familie)
  325. Turcu (după etnonimul Turc, arătând o posibilă origine etnică a unui strămoș pe linie paternă. Există la români și ca nume de familie)
  326. Țap (epitet, după substantivul Țap, cu sensul de Animal mamifer rumegător, cu coarne, bărbos și sprinten, fără ghinduri la copite; Bărbătuș al caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei; Bărbat care poartă cioc, barbă; Bărbat (mai ales bătrân) desfrânat; Poreclă dată grecilor de români și de alte popoare balcanice. Există la români și ca nume de familie)
  327. Țăpilă (epitet, după substantivul augmentativ Țepilă, format din Țep cu sensul de Ghimpe, spin, păr aspru, țeapă. Există la români și ca nume de familie)
  328. Țâbilichi/Țibiliche (epitet, după verbul regional A țipeli, cu sensul de A duce, a căra din greu. Presupunem forme mai vechi: Țipeliche, Țipiliche. Se atribuie persoanelor care aburcă în spate și cară poveri, cărăușilor. S-ar putea să fie apropiat de numele de familie românesc Tibilichi)
  329. Țâburcă (metraforă, după substantivul regional Țâbârcă, cu sensul de Vin din tescovină. Există la români și ca nume de familie, în formele Țâburcă și Țâbârcă)
  330. Țânțari (metaforă, după substantivul Țânțar, cu sensul de Insectă din ordinul dipterelor, cu corpul și cu picioarele lungi și subțiri, cu aripi înguste, ale cărei larve se dezvoltă la cele mai multe specii în ape stătătoare, iar adulții se hrănesc cu sânge, unele specii transmițând prin înțepături frigurile palustre, altele, în stare larvară, atacând culturile de ciuperci, varză, grâu etc. (Culex). Trimitere la talia mică)
  331. Țâstari (epitet, după substantivul regional Țâstar, cu sensul de Popândău, poponete, gorlan, gurlan, șuiță, cârtiță, pință, chițoran, țânc. Cu sens depreciativ se atribuie de obicei persoanelor zgârcite (ca un țâstar).)
  332. Țâști (epitet expresiv, după interjecția onomatopeică Țâști! (Țuști!, huști!, bâști!, țâbâști!, vâști!, smâc!) care se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare și având sensul inițial de a reda izbucnirea bruscă sau ieșirea cu putere a unui lichid sau gaz printr-o deschizătură îngustă; a erupe; a izbucni; a țâșni)
  333. Țibirichi/Țâbiriche (are aceeași rădăcină cu numele de familie Țâbârnă, Țăbârnă)
  334. Țoca (epitet expresiv, după onomatopeicul Țoc!, Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. Din aceeași familie cu verbul A țuca. Țoca! este și cuvântul cu care se cheamă porcii la mâncare)
  335. Țugui (epitet, după substantivul Țugui, cu sensul de Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; (prin generalizare) Vârful ascuțit sau alungit al unor obiecte sau părți ale corpului (cap, buze, căciulă, opinci, stog, acoperiș); Țuguitură, țuțui; Soi local vechi de viță de vie; Vinul produs din strugurii din acest soi de viță de vie. Se atribuie de obicei persoanelor care au capul țuguiat sau care au obiceiul de a-și țuguia buzele. Cuvânt autohton, presupus din substratul limbii române. Există la români și ca nume de familie)
  336. Țușcu (metaforă, forma de masculin după Țușcă, cu sensul de Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană, dar de cele mai mici dimensiuni; oaie pipernicită)
  337. Țuțu (metaforă, după substantivul Țuț, cu sensurile regionale de Proeminență sau excrescență cărnoasă; chică, percică; țugui. Ca adverb, Țuț înseamnă Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană. Există la români și ca nume de familie)
  338. Țuțurache (diminutiv după epitetul Țuțur, aici cu sensul de Mândru, Fălos sau A țuțura, cu sensul de A trage de păr sau de urechi. Substantivul Țuțur provine din Țuț. Susceptibil de a fi adus din aria transilvană)
  339. Udadá (construcție onomatopeică afirmativă, din U, da, da!, cu sensul de O, bineînțeles, desigur, devenită tic verbal)
  340. Uragan (epitet, după substantivul Uragan, cu sensul de Ciclon tropical, caracterizat prin vânt foarte violent și ploaie torențială, care aduce distrugeri mari; vijelie; Vânt violent însoțit de ploaie; Forță distrugătoare; Declanșare bruscă și puternică de sentimente, pasiuni etc. Se atribuie de obicei unor persoane năvalnice, impetuoase, virulente, care se dezlănțuie ușor)
  341. Ursu (metaforă, după substantivul Urs, cu sensul de Animal mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă; Boț de mămăligă cu brânză la mijloc; (regional) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn; Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. Se atribuie ca metaforă persoanelor corpolente și puternice fizic. Ca epitet se atribuie unui om greoi, ursuz, nesociabil, care duce un mod de viață retras. Există la români și ca nume de familie)
  342. Vanderlei (după numele olandez Van der Leij sau Van der Ley)
  343. Varză (metaforă, după substantivul Varză, cu sensul de Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea). Există la români și ca nume de familie)
  344. Vărzoi (metaforă, augmentativ masculin după Varză, cu sensul de Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea). Există la români și ca nume de familie)
  345. Vârlan (epitet cu sensul de Iute, aprig, violent, vioi sau metaforă după Vârlan cu sensul de zvârlugă, grindel, moină, molan, molete, adică Un pește mic, de aproximativ 10 centimetri lungime, și vioi, cu trup cilindric, înrudit cu țiparul, cu care se și confundă (cobitis barbátula). Există la români și ca nume de familie)
  346. Vârvara (matronim, după o strămoașă pe nume Există la români și ca nume de familie)
  347. Vrăghioi (metaforă, după substantivul Vrăbioi, pronunțat regional, cu sensul de Bărbătușul vrabiei, vrăbete, cioclete; vrabie mai mare, care este o pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată (Passer clomesticus). Format din Vrabie + -oi. Se atribuie de obicei persoanelor mici de statură, sprintene, care nu se dau prinse și par mai tinere decât sunt în realitate. Există la români și ca nume de familie)
  348. Vulpe (metaforă, după substantivul Vulpe, cu sensurile de Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes); Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei; Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică; Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod; Persoană abilă, șireată, hâtră, vicleană. Există la români și ca nume de familie)
  349. Zaharica (patronim, după numele diminutivat al unui strămoș Zaharie/Zaharică. Există la români și ca nume de familie)
  350. Zămos (metaforă, după substantivul regional Zămos, cu sensul de Fruct mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă al unei plante din familia cucurbitaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei (Cucumis melo); Pepene galben)
  351. Zeaca (patronim, după numele Zecu și variantele sale feminine Zeaca și Zeca, astăzi pierdute în localitate, dar existente la români ca nume de familie)
  352. Zeahaur/Azeahaur (după numele americano-britanic Eizenhauer)
  353. Zgariopa (matronim, susceptibil de a fi adus din aria balcanică, format după numele feminin Scariopa, probabil una dintre strămoașe. Scariopa ˂ Iskariopah = Iscarioteanca. Etimologic unii îl derivă din ebraicul is qeriyot, cu sensul de un om/o persoană din Cheriot sau Carioth, Qeriyyoth, oraș situat în sudul Iudeei, aproape de Hebron)
  354. Zmațchi (formă ușor coruptă fonetic după numele de familie slav Smațki/ Smacky/Смацки, în traducere însemnând Gustos, delicios, savuros, cu șmagă. Se întâlnește la bulgari, polonezi, sârbi, ucraineni. Este posibil să fi fost adus din aria balcanică)
  355. Zorca (epitet, după substantivul regional Zorcă/Zoarcă, cu sensul de Zoaie; Ciorbalâc = mâncare proastă cu prea multă zeamă în loc să fie mai scăzută; Zemurcă, zeamă lungă (udătură) proastă. Se atribuie de obicei persoanelor neîngrijite și murdare. Există la români și ca nume de familie)

CLASIFICAREA PORECLELOR DUPĂ CATEGORII:

Animale: Băbană, Bou, Broscoi, Buhai, Bursuc, Calu, Capră, Dolca, Guzgan, Haliță, Iapă, Iepuraș, Lupu, Macaca, Mâță, Moimâță, Motan, Porcu, Scrofoi, Șiorichilă, Șopârlă, Țap, Țâstari, Ursu, Vulpe

Augmentative: Boloaie, Boșoalcă, Broscoi, Burdulea, Cacioi, Ghijoi, Mogorogea, Nicoțoi, Pampoi, Rățoi, Rânzoi, Scrofoi, Șiorichilă, Târtoaie, Țăpilă, Vărzoi, Vrăghioi

Apartenență etnică: Cabariche, Grecu, Jidan, Rusca, Tărăruș, Turcu, Țiganca

Apartenență locală: Pelneanu

Calități fizice: Botosu, Buzatu, Buzilă, Ciombea, Cionteleț, Fârț, Ghebosu, Mutu, Nas-cartoșca, Ochiosu, Paiu, Peltică, Șchiopu, Știrbu

Calități sufletești: Nederiță, Debilaș, Pârău, Sufletu

Compuse: Anica-Țiganca, Baba-Anița, Bacatunda (Baca + Tunda), Bortă-n-cap, Cacă-oală, Cacă-râpă, Cacă-polog, Cacă-sandală, Cacă-tren, Crinu-mamei, Dombâta (Dom + bâta), Harcea-Parcea, Hârța-Pârța, Înghite-cur, Înzâși (Îmi + zici), Liuba-Rusca, Mama-mea, Marin-Iancu, Mărița-Rusca, Mân-căruța, Nas-cartoșca, Nitapaia (Nita + Pali + a), Pârț-un-fâs, Ștefăneancu (Ștefan + Iancu), Tania-Rusca, Titi-Moisă, Taie-vacă

Culori: Băleanu, Fona, Galben, Roibu, (posibil) Soca, Surelu, Suru  Entopice: Pârâu

Diminutive: Bâzâică, Brânzică, Bucică, Cabariche, Cănuță, Cătărel, Ciobilică, Ciombalică, Cionteleț, Ciorneica, Cosorel, Cucoșel, Debilaș, Dogăraș, Durică, Gugică, Iepuraș, Lăpțică, Lopățică, Opărici, Păsărel, Păsărică, Pățică, Peltică, Sărămurică, Spirache, Tărăruș, Teleuță, Tocică, Țuțurache, Zaharica

Fenomeme ale naturii: Brumă, Buriz, Fulger, Potop

Insecte: Checheriță, Gâza, Greier, Țânțari

Obiecte, instrumente sau mecanisme: Bocica, Boroagă, Căleap, Cănuță, Câlț, Cârlig, Ceainic, Driche, Drug, Gugică, Lopățică, Soca, Sulă, Șaibă, Ștecher, Ștob, Tărmale

Ocupații și meserii: Călangea/Calancea, Cobzărița, Cotari, Covaliu, Faur, Herariu, Perjari, Pescariu, Preoteasa,

Onomatopeice: Bâcu, Bâșta, Bâzâică, Cofâști, Confâr, Fârnea, Geas, Hababa/Hababai, Hârța/Hârța-Pârța, Ñioarcă/Mioarcă/Miorculeasa, Oaha, Pârț-un-fâs, Târtoaie, Tranche, Țâști, Țoca, Udada

Păsări: Bâtlan, Boboc, Ciorăte, Cocoreanu, Cucoș, Cucoșel, Curcă, Curcan, Fâsa, Gaia, Lișcă, Păsărel, Păsărică, Păsăroiu, Prigaia, Rățoi, Vrăghioi

Personaje istorice: Borman, Bush, Eizenhauer, Gorbaciov, Chopin, Ștefan cel Mare, Van der Ley

Pești: Baboi, Chișcari, Icre, Lăpțică, Plătică, (posibil) Sulă, Știucă, Vârlan

Ticuri verbale: Imposibil, Înzâși, Mama-mea, Mân-căruța, Misio, Outi, Taiso, Udada

Vegetale: Bostan, (posibil) Cârlig, Chiperi, Crinu-manei, (posibil) Ghioc, Leacea, Leuștean, Paiu, Patlagică, (posibil) Țugui, Varză, Vărzoi, Zămos

Bibliografie:

A kalotaszegi Magyarbikal népnyelvének névszótövei

Andrei Maria, Antroponimia și conotația lingvistică, Timișoara, Editura Mirton, 1998

Aurelia Bălan-Mihailovici, Dicţionar onomastic creştin. Repere etimologice şi martiriologice, Bucureşti, Editura Minerva, 2003

Bucă Marin, Dicționar de epitete al limbii române, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985

Candrea, I-A., Densusianu, Ov., Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Editura Paralela 45, Bucureşti, 2003

Cândea Ranta Florica, Macea – Vatră, chipuri, rânduieli, editura Gutemberg Univers, Arad, 2013

Ciorănescu Alexandru, Dicționarul Etimologic al Limbii Române, editura Saeculum I. O., București, 2001

Constantinescu N.A., Dicționarul Onomastic Românesc, editura Academiei Republicii Populare Române,  București, 1963

Cosniceanu Maria, Dicţionar de prenume şi nume de familie purtate de moldoveni, ediţia a II-a revăzută şi completată, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică, Chişinău, 1993

Dicţionar de frecvenţă a numelor de familie din România vol. 1, A-B, (coordonator Teodor Oancă), editura Universitaria, Craiova, 2003

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, 1984

Dicţionarul toponimic al României. Oltenia, Craiova, Ed. Universitaria (coordonator Gheorghe Bolocan), vol. I, 1993, vol. II, 1995, Vol. III, 2002, vol. IV, 2003.

Gálffy Mózes, A kalotaszegi Magyarbikal népnyelvének névszótövei, Kolozsvár

Gheorghe Bulgar – Gheorghe Constantinescu, Dicționar de arhaisme si regionalisme, vol. I-II, editura Saeculum, București, 2013

Iorgu Iordan, Dicţionarul numelor de familie româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975

Nagy Jenő, Család- Gúny- és Ragadványnevek a Kalotaszegi Magyarvalkón, Kolozsvár 1944 (Nagy Jenő, Nume de familie și porecle de batjocură la Văleni, în ținutul Calotei, Cluj, 1944)

Papahagi Tache, Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București, 1963

Sántha Attila, Székely Szótár, Zelegor Kiadó, 2009 (Sántha Attila, Dicționar secuiesc, editura Zelegor, 2009)

Vasile Frăţilă, Cercetări de onomastică şi dialectologie, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2004

Vinereanu Mihai, Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, 2008

 


MANIFEST DE CREDINȚĂ AL INTELECTUALEI ROMÂNCE MARIA BERÉNYI DIN UNGARIA

Februarie 21, 2014

Asociația Răsăritul Românesc i-a acordat Diploma de excelență 2013 doamnei Maria Berényi, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria,  pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundațiilor private şi bisericești, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.

Maria Berenyi

Maria Berenyi 1Doamna Maria Berényi ne-a trimis la Chișinău o scrisoare de mulțumire, care cuprinde o adevărată profesiune de credință, manifestul și crezul unei intelectuale românce de elită. Iată scrisoarea primită de la Budapesta:

Domniei Sale,

Domnului VLAD CUBREACOV,

Preşedintele Asociației Răsăritul Românesc

CHIŞINĂU

Stimate Domnule Preşedinte,

Vă adresez o caldă mulțumire pentru deosebita onoare pe care Asociația Răsăritul Românesc, condusă de Dumneavoastră, mi-a făcut-o conferindu-mi Diploma de excelență 2013, ca apreciere „pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.” Această diplomă a fost conferită de Ziua Unirii Principatelor române. M-am bucurat nespus de mult că, în aceasta zi semnificativă şi simbolică, fraţii noştri din Chişinău s-au gândit şi la românii din Ungaria. Mă simt  onorată pentru această diplomă şi mulţumesc din suflet pentru această atenţie.

Trăiesc de-o viaţă din citit şi scris. Din biblioteci, arhive prăfoase, manuscrise, presa vremii. Precum trec anii, îmi dau seama că ar trebui să ne naştem bătrâni şi să tot întinerim, cum spune undeva Eugen Ionescu, unul dintre cei care au pus în cauză lanţul în care e prinsă viaţa omului.

Identitatea nu este una dată, noi suntem cei care trebuie să o constituim, noi trebuie să alegem din comoara extraordinară pe care ne-au lăsat-o predecesorii noştri. Într-un secol al vitezei, unde apar schimbări la fiecare pas (de mentalitate, de sistem de apreciere al valorilor), nicio clipă nu putem renunţa la moştenirea noastră culturală. O renaştere naţională a unei etnii nu poate exista fără o redeşteptare culturală. Un om care nu-şi cunoaşte istoria, manifestările artistice ale semenilor săi, tradiţiile, obiceiurile, nu se poate regăsi pe sine. Nu are unde să ajungă, dacă nu ştie de unde a plecat şi, mai ales, cu ce a plecat înzestrat în drumul vieţii. Conştiinţa naţională înseamnă mai întâi recunoştinţă şi respect față de înaintași, apoi răspunderea şi grija față de urmaşi. Este vorba aici despre capacitatea noastră de a ne construi relaţia cu trecutul şi, prin aceasta, cu noi înşine.

Trecutul rămîne o parte a fiinţei noastre. Nevoia de a pune ordine în trecut este la fel de necesară ca ordonarea prezentului şi ca buna pregătire a viitorului. Nu pentru că scripta manent, ci pentru că scrisul înseamnă mult mai mult decât ceea ce rămâne. Înseamnă analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare. Înseamnă deschidere spre viitor. Înseamnă proiect. Scrisul va sta drept mărturie urmaşilor despre spovedania pe care ai făcut-o când hârtia a devenit aliatul gândurilor tale.

Şi în epoca internetului – de care mă folosesc şi eu zilnic – trebuie să credem în Galaxia Gutenberg, adică în lumea Cuvântului. În cazul cărţii, trebuie acceptat faptul că lumea modernă îi datorează enorm şi că, aproape sigur, umanitatea va continua să beneficieze de serviciile ei. O lume fără cărţi este greu de imaginat, chiar dacă tentaţiile imediatului par a ne contrazice. Era imaginii nu va putea evita cuvântul şi nici exclude un tezaur devenit patrimoniu al umanităţii. Prin carte comunicăm cu cei dinaintea noastră, dar şi cu cei care nu s-au născut încă. Cred – mai precis aş vrea să cred – că şi cărţile mele ajută la întărirea conştiinţei naţionale şi identitare a comunităţii româneşti din Ungaria.

Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o și vă doresc spor în tot ceea ce faceți în beneficiul românilor. Vă doresc multă putere de muncă, sănătate şi multe împliniri în activitatea pe care o desfăşuraţi.

Cu aleasă preţuire,

Dr. Maria BERÉNYI

director

Institutul de  Cercetări al Românilor din Ungaria


VECHEA BISERICĂ DIN POIANA SĂRATĂ (actualizat)

Noiembrie 17, 2013

Biserica Poiana Sarata

Vechea biserică ortodoxă cu hramul ”Sfântul Ilie Tesviteanul” din Poiana Sărată (fostul județ Trei Scaune, azi în județul Bacău), din care erau originari strămoșii mei săceleni pe linie maternă, din familiile Tătaru și Șerban-Mocanu. Familia Șerban-Mocanu figurează printre ctitorii acestei biserici distruse în Primul Război Mondial. Fotografie din septembrie 1917.

Biserica fusese construită în anii 1834-1835, iar localitatea Poiana Sărată a fost întemeiată în anul 1823, pe maul râului Oituz, de circa 100 de familii de români, “economi de oi”, adică mocani, din comuna Brețcu, fostul județ Trei Scaune. Majoritatea acestor mocani români întemeietori ai satului erau rude între ei. Chiar dacă și-au făcut gospodării la Poiana Sărată, acești mocani aveau zeci de stâne în Delta Dunării, în județele Cahul și Ismail din Basarabia, dar și în Crimeea.

Primul preot paroh la Poiana Sărată a fost Gheorghe Pop, între 1834 și 1853, zis şi ”Popa cel Mare”, fiind fratele protopopului de Trei Scaune, Petru Pop – cunoscut luptător român în perioada 1848-1849. Alți preoți parohi cunoscuți cu numele au fost Alexe Verzea, Ioan Beloiu, Gheorghe Olteanu și Ioan Rafiroiu.

Alte fotografii ale vechii biserici ”Sfântul Ilie Tesviteanul” din Poiana Sărată, obținute prin bunăvoința domnului Ciprian Hugianu, fiu al satului:

1912

Vechea biserică în 1912

Carte poștală cu imaginea bisericii și casei parohiale

Carte poștală cu imaginea vechii biserici și a casei parohiale.

Panorama satului. Vechea biserică se vede în centru

Panorama satului. Vechea biserică se vede în centru.

Măcelăria, cârciuma și magazinul de coloniale din Poiana Sărată. În spate se vede turla vechii biserici.

Măcelăria, cârciuma și magazinul de coloniale din Poiana Sărată. În spate se vede turla vechii biserici.

1915

Vechea biserică în 1915

Pe temelia lărgită a vechii biserici din Poiana Sărată a fost ridicată, în anii 1922-1930, „Biserica Neamului”, cu hramul „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil”. Așa cum mărturisește și o inscripție din  interiorul noii biserici, ”CLOPOTELE AU FOST DĂRUITE DE + MOȘ PAVEL ȘERBAN” – CRIHANA BASARABIA, FIU AL COMUNEI”. Moș Pavel Șerban este răsstrăbunicul meu pe linie maternă, adică este străbunicul patern al mamei mele Emilia Tătaru, căsătorită Cubreacov, bunicul matern al bunicului meu Gheorghe Tătaru și tatăl străbunicăi mele Maria Șerban-Mocanu, căsătorită Tătaru.

Rasstrabunicul Pavel Serban

Clopotele donate de răsstrăbunicul Pavel Șerban au fost 3, acestea fiind inscripționate, în limba română, cu litere latine, astfel:

Clopotul mic: ”Fabrica de clopote Oituz București donat de Pavel P. Șerban”.

Clopotul mijlociu: ”Fabrica de clopote Oituz București. Acest clopot s-a donat în numele lui Dumnezeu la Sfânta biserică din Poiana Sărată, jud. Treiscaune – Transilvania de către Pavel Șerban cu soția sa Nastasia și fiul Ion Pavel pentru fericirea lor în veci, la anul 1912 iunie 21”.

Clopotul mare: ”Fabrica de clopote Oituz București, Splaiul C. A. Roseti Nr. 14. Acest clopot s-a cumpărat de către Pavel Șerban și soția Nastasia cu fiii lor Maria, Zoița, Catrina, Despina, Ileana, Alexandrina și Vasilica și l-a dăruit Sf. Bisericii cu hramul Sf. Ilie din comuna Poiana Sărată ”Oituz” în memoria decedatului său fiu Pavel pentru veșnica lor pomenire la anul 1922 iulie 1. Donatorul locuiește în com. Crihana Basarabia”.

Inscripțiile de pe clopote, asa cum au fost consemnate de pr. Ciurea în inventarul bisericii din 1967.

Inscripțiile de pe clopote, asa cum au fost consemnate de pr. Ciurea în inventarul bisericii din 1967.

Biserica Neamului de la Poiana Sărată, căreia i-a dăruit clopotele răsstrăbunicul meu Pavel Șerban

Biserica Neamului de la Poiana Sărată, pe care a înzestrat-o cu toate clopotele răsstrăbunicul meu Pavel Șerban

Copii din Poiana Sărată la biserică

Copii din Poiana Sărată la biserică

O postare mai veche despre înaintașii mei din Poiana Sărată și Săcele.

Post-scriptum: Urmare a postării acestor informații succinte despre vechea biserică românească din Poiana Sărată și legăturile familiei mele cu aceasta, am avut bucuria de a primi un mesaj emoționant chiar de la Poiana Sărată. Mesajul îi aparține domnului colonel în rezervă Marian Petrescu și este însoțit de mai multe imagini. Redau mai jos mesajul și fotografiile primite, cu recunoștință deosebită pe care i-o datorez domnului Marian Petrescu.

Stimate Domnule Vlad Cubreacov,

Mă numesc Petrescu Marian, sunt fost ofițer, și locuiesc în satul Poiana Sărată, comuna Oituz, Jud. Bacău, alături de soția mea, Maria Petrescu, născută Șerban, fiica lui Gheorghe Șerban, nepoata lui Ion Șerban, strănepoata lui Nicolae Șerban și răsstrănepoata lui Pavel Șerban (tatăl lui Pavel P. Șerban – răsstrăbunicul dumneavoastră).

Faptul că avem posibilitatea să comunicăm acum (prin e-mail), se datorează unei întâmplări care, de fapt, cred că a fost voința lui Dumnezeu.

Pe scurt, în ziua de 2 decembrie 2013, soția mea (adică mătușa dumneavoastră), căutând pe Google informații despre activitatea cultural-artistică dedicată Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, desfășurată în Biserica Neamului din sat, a  descoperit un link în care, un anumit domn din Basarabia, răsstrănepot al lui Pavel P. Șerban, își caută rudele din România.

Am citit articolul Dvs și am fost foarte impresionat de documentarea și de dorința extraordinară de a vă cunoaște rudele din Poiana Sărată.

N-am luat, pana acum, legătura cu Dvs, deoarece am încercat să aflu cât mai multe date despre  Pavel P. Șerban și, în acest sens, am trimis link-ul domnului Ciprian Hugianu (cercetătorul istoriei satului nostru), precum și altor rude, în viață, de pe ramura Șerban.

Ce pot să vă spun până în prezent ?

  1. Pe tatăl lui Pavel P. Șerban (răsstrăbunicul dvs) îl cheamă tot Pavel Șerban, este înmormântat în cimitirul satului și are cruce de piatră pe care este scris 1877 (probabil anul decesului) – vezi foto.
  2. Pavel P. Șerban și cu soția Nastasia au avut pe: Ion-Pavel, Maria, (străbunica Dvs), Zoița, Catrina, Despina, Ileana, Alexandrina și Vasilica.
  3. Unul din frații lui Moș Pavel P. Șerban a fost Nicolae Șerban, care a trăit 94 ani și este înmormântat, în cimitirul satului, alături de tatăl lui (Pavel Șerban) și de alți membri ai familiei Șerban – vezi foto.
  4. Unul dintre copiii lui Nicolae Șerban a fost Ioan Șerban, care a avut 3 copii: Ion, Maria (decedată) și Gheorghe.
  5. Ion Șerban trăiește, este născut în 1929 și are o fată,  2 nepoți și 1 strănepot.
  6. Maria Șerban (căsătorită Micu), este născută în 1931 și decedată în 2010, are 2 băieți, 2 nepoți și 2 strănepoți.
  7. Gheorghe Șerban (socrul meu) trăiește, este născut în 1933, are 2 copii, Ioan și Maria Șerban (căsătorită Petrescu), 4 nepoate (Diana, Raluca, Andreea-Nicoleta, Giorgiana) și 2 strănepoți.

Pentru completarea arborelui genealogic al familiei Șerban aștept date de la verii soției, pe care vi le voi comunica ulterior.

În speranța că acest mail reprezintă începutul unei relații de prietenie între familiile noastre actuale, vă dorim sănătate și bucurii, în anul care vine, Dumneavoastră și tuturor celor dragi.

La multi ani!

Vă trimit, în atașament, fotografii și câteva documente importante, printre care și „Actul de deposedare a poienarilor din Crimeea”, în care veți găsi alți „Șerbani” despre care puteți să aflați date pe care noi, la momentul acesta, nu le cunoaștem.

Aștept confirmarea primirii mail-ului.

Cu respect,

Col (r) Marian Petrescu

Poiana Sărată

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mic și cel mijlociu, donate de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Clopotul mare al bisericii, donat de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Cele trei clopote ale bisericii din Poiana Sărată, donate de răsstrăbunicul Pavel Șerban

Momrinte ale Șerbăneștilor în cimitirul bisericii din Poiana Sărată

Morminte ale Șerbăneștilor în cimitirul bisericii din Poiana Sărată

Mormântul răsstrăbunicului Pavel Șerban, trecut la Domnul în anul 1877

Mormântul răsrăsstrăbunicului Pavel Șerban, trecut la Domnul în anul 1877

Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Mormântului lui Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Mormântului lui Nicolae Șerban, fratele răsstrăbunicului Pavel Șerban

Mormântul lui Ioan Șerban și al soției sale Floarea

Mormântul lui Ioan Șerban și al soției sale Floarea

Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 1. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 2. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 2. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 3. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 3. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 4. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 4. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 5. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești

Act de deposedare a oierilor poienari în Crimeea, pagina 5. Printre mocanii păgubiți sunt mai mulți Șerbănești


Crucea Mântuirii Neamului Românesc într-o Moldovă reîntregită canonic

Septembrie 6, 2011

Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită duminică, 28 august, pe culmea Zbihara din preajma localităţii Nisporeni, pe malul stâng al Prutului. Având o înălţime de 35 de metri şi fiind construită, în principal, cu cheltuiala soţilor Gheorghe şi Maria Dohotaru, membri ai filialei „Pantelimon Halippa” din Oneşti (judeţul Neamţ) a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, Crucea Mântuirii Neamului Românesc reprezintă cea mai mare construcţie de acest fel la răsărit de Prut, fiind, totodată, primul monument din Republica Moldova dedicat unităţii tuturor românilor. Costurile lucrărilor de construcţie a Crucii s-au ridicat la 1,3 milioane de lei moldoveneşti.

Sărbătoare româneascăşi creştinească

Marea Cruce de la Nisporeni este similară Crucii de pe Dealul Perchiu din Oneşti, judeţul Neamţ, şi Crucii din preajma mănăstirii Putna, judeţul Suceava. Lângă Marea Cruce de la Nisporeni a fost construită şi o capelă ortodoxă, locul fiind menit a fi unul de pelerinaj, de reculegere şi de rugăciune pentru orice suflet românesc. Putem avea doar cuvinte de laudă la adresa tuturor finanţatorilor şi ostenitorilor pentru realizarea acestui ansamblu monumental.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită de un numeros sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, şi Preasfinţitul Corneliu, Episcop al Huşilor.

Vocea Patriarhului Daniel la Nisporeni

Cu prilejul sfinţirii ansamblului monumental de la Nisporeni, Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj special, în care spune, între altele:

„Crucea este simbolul creştinismului pentru că pe o cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea (cf. Ioan 3, 16).

Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică sacramentală, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci şi nu foloseşte mai mult decât ea simbolul sau semnul crucii, pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât păcatul şi moartea. Ea este „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Prin smerenia Crucii Hristos a biruit mândria şi răutatea demonilor (cf. Coloseni 2, 15). În Cruce sunt ascunse lumina şi bucuria Învierii. De aceea, în fiecare duminică se cântă la Utrenie: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.

Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea frumuseţii iubirii jertfelnice a omului mai tare decât teama de moarte, iar Învierea lui Hristos este preamărirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preamărire a puterii Crucii.

Pecetea tainei Învierii

Creştinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român poartă în sufletul său în acelaşi timp pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos.

În istoria sa plină de războaie de apărare şi retrageri în munţi sau sub pământ, Moldova devine, din timp în timp, răstignire, dar pentru că nu se desparte de Hristos Cel Răstignit şi Înviat rămâne peste vremuri înviere şi „poartă a creştinătăţii”- cum o numea în 1475 Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, după biruinţa de la Vaslui împotriva Imperiului otoman.

Biserica Ortodoxă Română, slujitoarea şi apărătoarea întregii seminţii româneşti

Pământ bogat şi popor darnic, Moldova, deşi devenea din timp în timp loc de năvală sau pripăşire pentru neamuri multe, dăinuie totuşi peste vremuri ca o sfântă conştiinţă de neam de aceeaşi fiinţă cu românii din celelalte provincii, pe care nici muntele, nici râul, nici moartea şi nici răul nu-i pot desparte definitiv. Prin dreapta credinţă în Dumnezeu, izvorul vieţii, al dreptăţii şi al adevărului, Biserica Ortodoxă Română a contribuit cel mai mult la formarea unei culturi a comuniunii de cuget şi simţire a întregii „seminţii româneşti”, pe care au promovat-o constant cronicarii şi mitropoliţii Moldovei în scrierile lor.

Credinţa în iubirea şi puterea veşnică a lui Hristos a inspirat şi a modelat în poporul nostru o cultură a dăinuirii în istorie, cu speranţa biruinţei asupra tuturor ispitelor şi încercărilor venite asupra sa”.

Eveniment de spiritualitate şi demnitate creştinăşi românească

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că se roagă Sfintei Treimi „să binecuvânteze această frumoasă lucrare numită „Crucea Mântuirii Neamului Românesc”, realizată din donaţia familiei Dohotaru din Oneşti, România”, felicitându-i, totodată, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii mireni prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină şi românească.

Presa de pe ambele maluri ale Prutului a relatat, în linii mari, corect evenimentul, cu toate că nimeni dintre jurnalişti nu a dezvoltat subiectul, pentru a se concentra asupra semnificaţiilor profunde ale sfinţirii Crucii Mântuirii Neamului Românesc. Semnificaţiile evenimentului sunt multiple. Ele sunt etnice, istorice, creştine şi, în subsidiar, canonice.

Crucea care uneşte

Întâi de toate, este vorba despre valoarea simbolică a acestui eveniment unic în felul său, comparabil, poate, doar cu Podul de Flori de la Prut, din 6 mai 1990. Ne referim aici la ideea de unitate etnică românească şi la reflexul nostru natural de revenire la matca istorică din care am fost smulşi prin voinţă străină. Crucea Mântuirii Neamului Românesc ar fi putut fi numită cu acelaşi succes şi Crucea Unităţii Neamului Românesc. Unitate care transcende timpul, acoperind imaginar rănile provocate organismului nostru etnic în 1812, 1940 sau 1944.

Trecut, prezent şi viitor la un loc

Când vorbim despre Neamul Românesc şi despre Mântuirea lui, ne referim, evident, la legătura dintre toate generaţiile de români de până la noi, la cea de astăzi, dar, mai ales, la cele viitoare. Trimiterea la înlănţuirea tuturor generaţiilor de români şi punerea acestor legături organice sub semnul Sfintei Cruci demonstrează o viziune normală, bine aşezată şi sănătoasă asupra istoriei noastre naţionale. Dintr-o asemenea viziune se poate naşte şi, cu siguranţă, se va naşte o bună doză de speranţă proiectată din trecut asupra viitorului.

Mărturie creştină

Nici semnificaţiile spirituale, creştine ale evenimentului nu pot fi trecute cu vederea. Sfinţirea Marii Cruci de la Nisporeni este o faptă şi o mărturie vie de credinţă creştină şi ortodoxă într-o lume tot mai secularizată. Nu întâmplător conducerea de stat din Republica Moldova, afiliată formal şi pentru raţiuni de imagine publică Patriarhiei Moscovei, pe fond însă, destul de străină de Ortodoxia autentică, nu a salutat acest eveniment, ba chiar l-a neglijat cu desăvârşire. În paranteză vom reţine că nici ierarhul filorus al locului, episcopul Petru Musteaţă de Nisporeni şi Ungheni, dar nici mitropolitul de obedienţă moscovită, Vladimir Cantarean, autointitulat „al ÎNTREGII Moldove”, nu au catadicsit să participe la acest eveniment creştin de rezonanţă. Dacă manifestările creştine din Republica Moldova nu sunt puse sub semnul Patriarhiei Moscovei, acestea ca şi cum ar fi lipsite de orice rost pentru agenţii de influenţă şi control ai Bisericii Ruse. Astfel, sărbătoarea şi slujba de sfinţire a Crucii de la Nisporeni a stat în întregime sub omoforul Patriarhiei Române.

Moldova sobornicească

Dovada vizibilă de unitate de neam şi de credinţă pe care am avut-o în duminica de 28 august la Nisporeni răstoarnă conceptul moldovenist de inspiraţie străină, dând peste cap şi o serie de planuri ale Patriarhiei Moscovei privind Republica Moldova. Faptul s-a observat în special prin prezenţa la Nisporeni a întâistătătorilor celor două mitropolii româneşti din Moldova istorică. Am arătat mai sus că slujba de sfinţire a Crucii Mântuirii Neamului Românesc a fost condusă de către Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, cu reşedinţa la Iaşi, Mitropolitul Petru al Basarabiei, cu reşedinţa la Chişinău, şi Episcopul Corneliu al Huşilor. Este pentru prima dată când am avut, şi nu doar simbolic, imaginea unei Moldove întregi, complete, din Carpaţi până dincolo de Nistru, din Bucovina până în Bugeac, de la marginile Maramureşului până la Dunăre şi Marea Neagră. Asta pentru că vechea Mitropolie a Moldovei şi Sucevei, înfiinţată în 1401, a fost scaunul bisericesc de care a ţinut canonic mai multe sute de ani toată suflarea creştinească şi ortodoxă din Ţara Moldovei şi din jurul ei, pentru că Episcopia de Huşi, înfiinţată în 1592, a avut până în 1812 jurisdicţie canonică efectivă în cea mai mare parte a Moldovei dintre Prut şi Nistru (din ţinutul Greceni până în ţinutul Sorocii), dar şi dincolo de Nistru (până în 1795), peste numeroasele altădată comunităţi de români transnistreni.

Sinoadele mitropolitane reunite la Iaşi şi Chişinău

Preînchipuirea Moldovei întregi prin slujirea înalţilor ierarhi la Nisporeni constituie un precedent canonic important. Acest precedent va trebui să fie urmat de alte manifestări concrete de unitate şi de sobornicitate a Moldovei istorice. Nu e locul şi nici cazul să ne aventurăm acum în propuneri pe marginea subiectului. Considerăm totuşi că modelul de unitate canonică românească din Transilvania, unde există două mitropolii ortodoxe, la Sibiu şi Cluj-Napoca, poate şi trebuie să fie aplicat şi în cazul Moldovei. Precum se ştie, de mai mulţi ani de zile, sinoadele mitropolitane ale celor două mitropolii româneşti din Transilvania se convoacă în şedinţe reunite, adoptând decizii privind întreaga regiune canonică. Este momentul şi cazul să ne gândim la convocarea alternativă, la Iaşi şi Chişinău, a unor şedinţe ale sinoadelor mitropolitane reunite ale Moldovei şi Bucovinei şi ale Mitropoliei Basarabiei. Deocamdată, Mitropolia Basarabiei are un singur ierarh, pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Nu este însă departe timpul când sinodul Mitropoliei Basarabiei va cuprinde şi alţi ierarhi, fie eparhioţi, fie vicari. Şi atunci, sinoadele mitropolitane reunite din ÎNTREAGA Moldovă vor putea decide asupra oricărui aspect al vieţii bisericeşti, ortodoxe şi româneşti, de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului, ceea ce va îngusta enorm spaţiul de manevră al Patriarhiei Moscovei, uzurpatoarea drepturilor canonice ale Bisericii româneşti din Moldova lui Ştefan cel Mare. Faptul va devaloriza enorm trufaşul şi deşertul titlu de împrumut al celui care se pretinde fără temei canonic şi istoric a fi „mitropolitul ÎNTREGII Moldove” în Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii. Ideea unor sinoade mitropolitane reunite este una realistă, fără conotaţii politice negative, iar aplicarea ei reprezintă o necesitate canonică şi naţională. Sperăm că această idee, conturată doar acum de noi, se va concretiza organizatoric şi instituţional, aşa cum şi ideea Crucii Mântuirii Neamului Românesc s-a întrupat la Nisporeni, spre bucuria sufletească a tuturor celor care simt cu adevărat creştineşte şi româneşte.


Sfântul Sinod a hotărât canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan

Iulie 21, 2011

În ziua de 21 iulie 2011, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În deschiderea lucrărilor, după oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală, ierarhii au participat la slujba de pomenire a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, trecut la Domnul în ziua de 19 iulie 2011.

Dintre hotărârile luate menţionăm:

– Sfântul Sinod a aprobat canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna (cu zi de pomenire la 30 noiembrie) şi Simion Ştefan (cu zi de pomenire la 24 aprilie), ca urmare a propunerilor sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

– În legătură cu răspunsul Sinodului episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) privind reluarea dialogului dintre cele două Biserici, Sfântul Sinod consideră că dialogul trebuie reluat fără condiţii prealabile întrucât problemele invocate pot fi discutate în cadrul dialogului însuşi spre a fi identificate soluţii în vederea rezolvării acestor probleme. De asemenea, dialogul trebuie extins şi la alte aspecte ale unei posibile cooperări practice.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE


Ostpolitik sau sfârşitul ruso-german al unităţii Republicii Moldova?

Iunie 11, 2011

Ceea ce trebuia de demonstrat, se adevereşte. Berlinul şi Moscova şi-au dat mâna şi au convenit, de un an de zile, un plan de fragmentare şi federalizare a Republicii Moldova. Pentru cine a urmărit declaraţiile făcute de premierii Vladimir Putin şi Angela Merkel în legătură cu viitorul Republicii Moldova, lucrurile sunt cât se poate de clare. Consensul ruso-german s-a văzut şi din declaraţiile oficiale sau neoficiale lansate de reprezentanţii din eşalonul doi al administraţiilor de la Moscova şi Berlin, în special declaraţiile oficialilor din cele două ministere de Externe, de la Moscova şi Berlin.

Lavrov ne întinde aceeaşi cursă

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat deunăzi pentru postul de radio „Eho Moskvî”: „Astăzi este absolut clar că nu există nici o susţinere în vreo structură internaţională a ideii de independenţă a Transnistriei. Nu există nici o susţinere a ideii ca Moldova să fie un stat unitar. Trebuie să fie căutat un statut special. Pe atât cât putem influenţa procesul în cauză, ne vom strădui să facem acest lucru la întâlnirea de la Moscova”.

Atac la Constituţie

În acelaşi context, Lavrov a mai susţinut: „Dacă moldovenii spun „noi nu negociem decât pe baza legii din 2005 privind statul unitar”, Tiraspolul va răspunde cu siguranţă: „Şi noi, pe malul celălalt, vorbim pe baza referendumului (…) privind independenţa noastră”. Trebuie să renunţăm la aceste poziţii extreme”. În felul acesta, şeful diplomaţiei ruse califică Legea Republicii Moldova cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005, dar şi Constituţia Republicii Moldova, ca exprimând „poziţii extreme”.

Declaraţiile lui Lavrov anticipează întâlnirea în formatul „1 + 1” (Chişinău + Tiraspol), convenită a avea loc în 21 iunie la Moscova, sub auspiciile Rusiei, cu susţinerea Germaniei şi cu acordul tacit al Kievului, conform recentelor înţelegeri ruso-germane de la Kaliningrad (Königsberg). Acestea au menirea de a pune în practică alte înţelegeri ruso-germane, din iunie 2010, de la Meseberg, care prevăd o implicare tot mai mare a Rusiei în Uniunea Europeană şi în sistemul comun de securitate al NATO. Se cuvine să reţinem că Berlinul încearcă să substituie, astfel, Uniunea Europeană (iar parţial şi NATO) pe relaţia cu Moscova, acţionând pe cont propriu.

Gramatica geopoliticii ruse: scriem Tiraspol şi citim Moscova

Serghei Lavrov a arătat anul acesta, în repetate rânduri, că reluarea negocierilor şi găsirea unui compromis în diferendul moldo-rus din Transnistria depind, întâi de toate, de Chişinău, pe de o parte, şi de Tiraspol (a se citi Moscova), pe de altă parte. Acestui punct de vedere îi subscrie constant, în ultimii doi ani de zile, şi oficialii de la Berlin. În acest sens, sunt relevante poziţiile exprimate de înalţi reprezentanţi ai Ministerului federal de Externe al Germaniei sau ai Cancelariei federale, cum ar fi ambasadorul Patricia Flor, Ernst Reichel şi Christoph Israng. Trebuie să observăm, de asemenea, că între punctele de vedere exprimate de oficialii germani cu diverse ocazii, inclusiv de cancelarul federal Angela Merkel, există un şir de contradicţii evidente, ceea ce conduce fie la ideea unei incoerenţe a politicii germane în chestiune, fie la cea a unor înţelegeri separate cu Moscova, într-o reeditare a „Ostpolitik”, cum numeşte Belinul politica sa răsăriteană. Oricum, coincidenţele dintre punctele de vedere germane şi ruse sunt prea multe ca să nu ne alarmăm pe moment, până la limpezirea definitivă a lucrurilor.

Tactica faptului împlinit

Reuniunea de la Moscova, în formatul „1 + 1”, preconizată pentru 21 iunie, are menirea de a evita discuţiile în formatul internaţional „5 + 2” (Chişinău, Tiraspol, Rusia, Ucraina, OSCE + UE şi SUA, ca observatori), astfel încât jocul să fie făcut din timp, iar Bruxellesul şi Washingtonul să fie puse, în definitiv, în faţa faptului împlinit. OSCE este ca şi blocat şi rămâne neputincios în raport cu politicile ruse în regiune, întrucât regula de aur a instituţiei este cea a consensului, ceea ce-i asigură Moscovei, blindată şi cu sprijinul german, dreptul efectiv de veto la adoptarea oricărei decizii în dosarul diferendului moldo-rus din Transnistria. De fapt, formatul de negocieri „5 + 2” a fost paralizat în ultimii cinci ani pe motivul banal, dar foarte concret, al sabotajului ruso-transnistrean.

Moscova îi incită din nou pe găgăuzi

De menţionat că, la scurt timp, şi ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, a dezvoltat ideea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, subliniind că planul ruso-german de federalizare a Republicii Moldova nu vizează doar regimul Smirnov de la Tiraspol, ci şi autonomia găgăuză. Kuzmin a declarat, la 6 iunie, într-o emisiune televizată, următoarele: „Găgăuzia reprezintă deja, potrivit legilor moldovene, o regiune autonomă cu statut special. Găgăuzii însă suspină din cauza faptului că nu beneficiază de nici unul dintre drepturile fixate în legislaţia moldoveană”. Observăm că între linia Iakovlev-Primakov şi cea Lavrov-Kuzmin în această chestiune nu există absolut nici o diferenţă.

Leancă, aliniat la nemţi şi, astfel, la ruşi

Reacţia Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene al Republicii Moldova la declaraţiile repetate ale ministrului rus Lavrov, ca şi la criticile întemeiate aduse oficialilor de la Berlin în subiectul eventualei federalizări, a fost una formală şi anemică, care l-a plasat pe ministrul Iurie Leancă mai mult în postura de avocat al poziţiei germane (de fapt, ruso-germane) decât în cea de apărător al interesului nostru naţional. Prin tot ce a susţinut, Leancă a confirmat mai multe fapte relatate de noi în materialele anterioare pe marginea subiectului federalizării ruso-germane a Republicii Moldova şi a arătat că, după dezvăluirile făcute de noi, ca şi de alţi colegi din presă, partea germană ar fi declarat, cel puţin formal şi neoficial, că ar fi dispusă să-şi revadă poziţia exprimată până acum. Vom reveni mai jos la punctul de vedere german, consensual cu cel rusesc, asupra viitorului Republicii Moldova. Să urmărim însă mai întâi ce a declarat ministrul Leancă. Vom cita pe larg, aproape copios, pentru exactitate şi conformitate, chiar dacă discursul este, pe alocuri, repetitiv, alambicat sau contradictoriu.

Între şanse şi pericole sau Fereşte-mă, Doamne, de prietenii neprietenilor mei

Iată, deci, ce a declarat Iurie Leancă în cadrul conferinţei sale de presă ţinute la 24 mai: „Mi-aş fi dorit ca cei care scriu pe acest subiect să vadă tot contextul regional în evoluţie. Nu zic, totodată, că nu există anumite pericole, că totul e foarte simplu. Dacă ar fi fost simplu, de mult era reglementat conflictul. Vreau să reiterez şi pe această cale: suntem deschişi, pentru cei care sunt interesaţi de acest subiect, spre comunicare şi în cadrul acestor briefinguri, dar şi în cadrul mult mai neformal, dacă doriţi, să prezentăm poziţia noastră, punctul nostru de vedere şi să constituim o susţinere mult mai largă în societate, pentru abordări. De aceea, vreau să vă mai spun, dacă, de exemplu, vorbim despre Germania, fiindcă, nu ştiu cum, ţinta atacului respectiv a fost Germania, ceea ce este absolut nemeritat. Şi vreau să vă zic doar o singură chestie, ceea ce mi-au spus mie şi colegilor mei prietenii noştri de la Berlin: „Noi dorim să vă ajutăm, să vă ajutăm în realizarea obiectivului vostru. Acolo unde nu sunteţi de acord cu viziunea noastră, ne spuneţi, şi noi ne vom ajusta-o”. E cel mai important, încă o dată, cea mai importantă evoluţie pe care am reuşit noi să o realizăm în această perioadă, dacă e să vorbim de dimensiunea conflictului transnistrean. Faptul că cancelarul Merkel este atât de interesat, faptul că s-a întâlnit a doua oară oficial cu domnul Filat, nemaivorbind de discuţiile lor pe care le au pe marginea reuniunilor Partidului Popular European, denotă despre un dialog cu o intensitate maximă. Am auzit din partea unor colegi din ţări comparabile ca teritoriu cu Republica Moldova că, într-un fel, sunt chiar… de gelozie că Moldova, ne pricepem atâta interes şi pentru alte ţări – cu mult mai mic. Încă o dată, noi apreciem această atitudine, acest interes, nu spunem că procesul este simplu, suntem deschişi pentru discuţii. Nu pretind şi nu pretindem că deţinem monopolul şi adevărul asupra a tot ce înseamnă reglementare. Suntem categorici în favoarea implicării societăţii şi în ce înseamnă cunoştinţe, expertiză pe acest domeniu. Şi eu, şi domnul Carpov, am avut mai multe întâlniri şi la Asociaţia de Politică Externă. Sper că la începutul lui iunie vom avea o întâlnire la Forul de Presă, unde, iarăşi, neformal, nu pentru a fi publicitat, nu pentru a fi publicat, suntem gata şi deschişi să discutăm pe detalii ce înseamnă asta, care sunt pericolele, dar care sunt şi şansele. Şi, din punctul meu de vedere, acum şansele sunt cu mult mai mari decât pericolele”.

Pericolele spre care ne împinge Berlinul

Nu strică să reamintim câteva lucruri. După cum am arătat anterior, bine documentat din surse oficiale şi neoficiale, punctul de vedere al Berlinului, despre care prietenul Leancă al prietenilor noştri germani spune că ar fi revizuibil, se rezumă exact la poziţia Moscovei în chestiune şi cuprinde următoarele elemente: 1. distanţarea (până la suspendare sau anulare) de legea din 2005 despre prevederile de bază ale statutului special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria); 2. înlocuirea actualei Constituţii, care consacră caracterul unitar şi integru al statului, cu alta, elaborată împreună cu Tiraspolul, care să consacre caracterul federal al statului; 3. debarasarea de „fobia federalismului” şi purcederea la procesul de federalizare efectivă a ţării; 4. constituirea unui format de consultări moldo-germane în problematica transnistreană (după modelul consultărilor Moscovei cu Tiraspolul); 5. luarea în calcul, ca fiind plauzibil în accepţie germană, a unui format de negocieri directe 1+1 (Chişinău-Tiraspol).

Acestor idei le-a dat glas ambasadorul Patricia Flor, de la Ministerul de Externe de la Berlin, prietena noastră germană care, alături de ambasadorul german la Chişinău, Dr. Berthold Johannes, a discutat cu cetăţeanul rus Igor Smirnov, la Tiraspol, la 1 martie 2011, în termeni amicali, acceptând pe masa lor de discuţii drapelele îngemănate ale Republicii Federative Germania şi „republicii moldoveneşti nistrene”, fără ca faptul să trezească nici cea mai mică obiecţie din partea Ministerului nostru de Externe.

Ajusta-m-aşşi n-am cui…

Ministrul Leancă garantează pentru nemţi, fără a clipi din ochi. El susţine, pentru raţiuni doar de domnia sa ştiute, că „prietenii noştri de la Berlin” ne-ar fi asigurat în termeni sinceri şi absolut dezinteresat: „Noi dorim să vă ajutăm, să vă ajutăm în realizarea obiectivului vostru. Acolo unde nu sunteţi de acord cu viziunea noastră, ne spuneţi, şi noi ne vom ajusta-o”. Până acum însă, ministrul Leancă a evitat cu grijă să precizeze atât punctele esenţiale, cât şi măsura în care „nu suntem de acord cu viziunea” germană, astfel încât nemţii „să şi-o ajusteze”. Să şi-o ajusteze la ce? – ne vom întreba. La interesul naţional al Republicii Moldova? La interesele geopolitice germane convergente cu cele ruseşti în ţara noastră? La poziţia Statelor Unite? La evoluţiile de ultimă oră din regiune, în special la agitarea spectrului separatismului maghiar sau a revizionismului moldovenist în România? Întrebările nu sunt lipsite de rost şi aşteaptă, în mod firesc, răspunsuri clare şi univoce.

Transnistria ca pretext

„Mi-aş fi dorit ca cei care scriu pe acest subiect să vadă tot contextul regional în evoluţie”, spune numărul 2 în Guvernul de la Chişinău. Iurie Leancă nu aruncă vorbele pe fereastră şi ştie exact ce are în vedere. În geopolitică, bineînţeles, contextul contează şi, mai ales, dinamica acestuia. Să ne amintim că nimeni altul decât actualul premier şi fostul preşedinte rus Vladimir Putin, referindu-se la recunoaşterea independenţei Kosovo de către mai multe state occidentale, printre care şi Germania, a susţinut, în 2008, că „există îngrijorări potrivit cărora Kosovo stabileşte un precedent pentru eventuale mişcări de independenţă în regiunea Abhazia din Georgia, în regiunea Transnistria din Moldova şi în Transilvania din România”. Dacă, iniţial, Moscova s-a opus, cel puţin formal şi declarativ, recunoaşterii Kosovo, la scurt timp a îmbrăţişat vârtos ideea recunoaşterii unor regiuni separatiste. Primele au fost aşa-zisele „republică abhază” şi „republică a Oseţiei de Sud” din Georgia. Acum, diplomaţia rusă este avocatul „republicii moldoveneşti nistrene” şi al „Găgăuziei”, care „suspină” din cauza unei imaginare lipse de drepturi pe care i le-ar refuza „legislaţia moldoveană”.

Contextul răsăritean şi subtextele lui maghiare

Contextul este însă mai larg. Nu putem să nu observăm în peisajul geopolitic mai larg că, pe durata preşedinţiei maghiare a Uniunii Europene, şi în regiunea istorică a Transilvaniei, invocată expres în declaraţia lui Vladimir Putin, este agitat ca niciodată spectrul separatismului maghiar. Cum arătam mai sus, este vorba despre inflamarea spiritelor naţionaliste şi separatiste în judeţele intracarpatice Covasna, Harghita şi Mureş, prin revendicarea autonomiei unui „ţinut secuiesc” în limitele fostei „regiuni autonome Mureş-maghiare”, impuse de Moscova după cel de Al Doilea Război Mondial, şi care a existat între septembrie 1952 şi februarie 1968. De vreme ce fostul şef al statului rus, vorbind despre separatism, a pomenit oficial Transnistria şi Transilvania în acelaşi context, o concluzie logică se impune: faptul nu este întâmplător, iar analogia făcută de preşedintele rus sună mai mult a ameninţare deschisă decât a îngrijorare şi punere în gardă binevoitoare.

O Ungarie interesată

Cunoscute fiind şi implicaţiile maghiare din ultimele două decenii, întâmplător sau din pură coincidenţă, în Republica Moldova, inclusiv pe plan ecleziastic (un nunţiu apostolic pentru Moldova la Budapesta) şi pe cel al diferendului moldo-rus din Transnistria (Misiunea EUBAM condusă de generalul Ferenc Banfi), inclusiv pe cel al integrării europene (Centrul european comun de vize la Ambasada Ungariei, un negociator al UE în persoana lui Kalman Mizsei), ajungem la concluzia că interesul Budapestei pentru Republica Moldova a fost şi este unul sporit. Mai ales că Ungaria, contrar ordinii internaţionale şi europene, are astăzi o atitudine specifică privind inviolabilitatea graniţelor pe continent. Nu susţinem aceasta din impuls antimaghiar sau lipsit de temei real. Să dăm doar un exemplu. Mai puţină lume poate a fost atentă zilele acestea, bunăoară, la faptul că pe frontispiciul Ambasadei Republicii Ungare la Chişinău, pe lângă drapelul naţional maghiar şi cel al Uniunii Europene, a fost arborat şi un drapel de culoare neagră, în semn de doliu pentru semnarea, la 4 iunie 1920, a Tratatului de la Trianon între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial (16 state, inclusiv România), pe de o parte, şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, învins în Primul Război Mondial, pe de altă parte, tratat prin care au fost stabilite graniţele actuale ale Ungariei. Domnul ministru de Externe, Iurie Leancă, care şi-a făcut studiile universitare în Republica Populară Ungară în timpul sovietic, un bun cunoscător al limbii, culturii şi istoriei maghiare, şi care ne tot îndeamnă să fim atenţi la „contextul regional în evoluţie”, nu are cum să nu observe acest detaliu, fie şi simbolic, din peisaj.

Paralele care nasc complicităţi

Evoluţiile contextului istoric şi geopolitic au scos, în mod repetat, la iveală complicităţi ruso-germane nefaste îndreptate împotriva unor terţi, inclusiv împotriva noastră. Putem însă observa, cu titlu de fapt divers, şi existenţa mai multor complicităţi istorice şi geopolitice ruso-maghiare, ca şi germano-maghiare. Ani ca 1848, 1918, 1940 constituie repere bine cunoscute în acest sens. Oricum, paralela transnistreano-transilvană făcută de Vladimir Putin şi evoluţiile din teren, care par să o confirme, ne conduc la ideea că anumiţi factori de putere din străinătate doresc atât o Republică Moldova federalizată, cât şi o Românie federalizată. Pe scurt: o Lume Românească cât se poate mai fragmentată şi mai slabă. Despre aceste aspecte interesante şi deosebit de sensibile vom vorbi însă altă dată.

Nici o schimbare la Ambasada Republicii Moldova la Moscova

Precum se ştie, Republica Moldova are acelaşi ambasador la Moscova ca şi pe timpul guvernării Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Numele său este Andrei Neguţa, unul dintre liderii de frunte ai PCRM (fost secretar al Comitetului Central) care nutreşte anumite simpatii faţă de Moscova. Ministrul Leancă a refuzat să-l înlocuiască pe Andrei Neguţa cu un alt ambasador care să reprezinte interesele Republicii Moldova la Moscova.

Andrei Neguţa, convocat de Lavrov

Agenţiile de presă străine au relatat luna trecută că ambasadorul Andrei Neguţa a fost convocat de urgenţă de către viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, pentru a afla modul şi măsura în care partea moldoveană este dispusă „să transpună în practică negocierile de la Moscova din 29 martie” dintre miniştrii Serghei Lavrov şi Iurie Leancă în legătură cu soluţionarea diferendului moldo-rus din Transnistria. Urmare a acestei convocări, Moscova i-a transmis Chişinăului o variantă fardată a „memorandumului Kozak” din 2003, document care prevede, ca şi în 2003, aceleaşi elemente: 1. federalizarea Republicii Moldova, 2. staţionarea trupelor militare ruse pe teritoriul ţării noastre, 3. şedinţe comune ale deputaţilor de la Chişinău cu membrii aşa-numitului „soviet suprem al republicii moldoveneşti nistrene”. Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, condus de Iurie Leancă, a evitat să ofere detalii concrete despre documentul transmis de Moscova, cât şi despre subiectele discutate de el cu Serghei Lavrov.

Riscul care devine pericol

Aşa sau altminteri, oricine poate remarca o perfectă coincidenţă a punctelor de vedere rus şi german asupra diferendului moldo-rus din Transnistria şi asupra posibilităţilor lui de soluţionare. Moscova are un interes deosebit pentru Republica Moldova, iar Berlinul, ca şi în 1939, manifestă lipsa oricărui interes geostrategic pentru regiunea noastră, subscriind, astfel, poziţiei părţii ruse, cu care are înţelegeri geopolitice şi geoeconomice de primă importanţă. Între Moscova şi Berlin (a nu se confunda niciodată cu Bruxellesul!), Chişinăul rămâne, deocamdată, singur. Riscul de a ne trezi că suntem martorii unui sfârşit ruso-german al unităţii Republicii Moldova devine, se pare, pe zi ce trece, un pericol real şi deloc neglijabil. Factorii politici de la Chişinău trebuie să înţeleagă că „Ostpolitik”-ul poate distruge Republica Moldova şi nu avem dreptul să admitem aşa ceva.


CRIHANA. Câteva cuvinte despre o posibilă etimologie a numelui

Octombrie 24, 2009

CRIHÁNA VECHE, comuna mea natală, situată între Cahul şi Reni, pe Prut la vale, este una dintre cele mai vechi aşezări româneşti din sudul Basarabiei, fiind atestată documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, la 16 mai 1425, ca parte a ţinutului Hotărniceni, existând dovezi certe ale locuirii neîntrerupte pe vatra ei cu mult înaintea „descălecării” ţărilor române.

Numele CRIHÁNA a fost în general considerat de origine turcică, fiind pus – absolut eronat – în relaţie cu românescul cherhaná care îl redă pe turcescul kerhane („Cherhana, cherhanale, s.f. construcţie (şi mică întreprindere) situată în imediata apropiere a unei ape şi destinată primirii, sortării, preparării şi depozitării temporare a peştelui prins în zona respectivă. – din tc. kerhane.” Dicţionarul Explicativ al limbii române, Bucureşti 1984). Către acestă etimologie se pare că ar fi trebuit să încline pe de o parte dezvoltarea intensă a pescăritului în zonă, iar pe de altă parte apropierea geografică de raialele turceşti dinspre care s-au produs anumite iradieri lexicale.

Nu numai că tratăm cu prudenţă, ci chiar respingem această abordare simplistă şi uşoară, fiind tentaţi să încercăm o analiză etimologică a numelui în contextul mai larg al toponimiei româneşti.

Numele localităţii CRIHÁNA VECHE este anterior contactelor românilor cu turcii. Niciodată vatra satului nu a fost locuită de populaţie vorbitoare de limbă turcă. Se ştie că sute de ani CRIHÁNA VECHE s-a situat pe linia marilor căi de transhumanţă a mocanilor ardeleni, populaţia localităţii primind în etape diferite, importante aporturi de element românesc transilvan.

Schimbarea accentului de pe ultima silabă pe cea de-a doua şi metateza care să conducă de la cherhana la crihana nu se justifică în nici un fel. Avem de a face în acest caz mai degrabă cu o etimologie populară, apărută din necesitatea cea mai elementară a spiritului omenesc de a explica lucrurile pornind de la elemente de suprafaţă, primele care îi stau la îndemână celui care vrea să le invoce. De aici însă până la o etimologie ştiinţific fundamentată este o distanţă uriaşă.

Ca toponim în forma pe care o cunoaştem, Crihana este rarisim, chiar unic până în perioada interbelică. A mai existat o singură replică a numelui, dată la 1837, când localitatea Făgădău de pe moşia Crihanei (colonizată de imperiul rus cu element etnic străin) a luat numele de Crihana Nouă. Pentru distincţie vatra satului a fost numită Crihana Veche. O altă Crihana apare în părţile Orheiului, fiind o localitate înfiinţată cu mult mai târziu, anume în 1924, prin dispoziţia Ministrului de interne de la Bucureşti, în cadrul reformei agrare din România. Toponimul Crihana de Orhei provine de la numele lui Anton Crihan, o personalitate concretă şi binecunoscută.

Chiar dacă nu are replică identică în spaţiul românesc, CRIHÁNA se află cât se poate de evident în legătură cu alte toponime, hidronime şi antroponime româneşti destul de răspândite, toate cu vechime remarcabilă şi cu presupusă origine preromană, probabil dacică. Vom observa în context că una din localităţile vecine Crihănii Vechi este Mánta, cu accentul pe prima silabă, toponim ce reproduce un antroponim românesc de origine dacică, destul de frecvent întâlnit de-a lungul secolelor ca prenume masculin şi ca nume de familie.

Nume cum sunt Crihan/Crihană/Crigan, Crişan (patru antroponime de largă răspândire în întreg spaţiul românesc), Criş (hidronim), Crişana (toponim) reprezintă un şir din care Crihana nu poate lipsi. Interpretarea contextuală se impune.

Avansăm aici o primă ipoteză și anume aceea că toponimul CRIHÁNA este o formă locală a toponimului CRIŞÁNA, dată fiind alternanţa fonetică Ş/H caracteristică graiurilor româneşti din sudul Basarabiei. Aşa cum între antroponimele Crişan şi Crihan există o legătură evidentă, diferenţa fonetică explicându-se prin ariile dialectale româneşti diferite în care se întâlnesc cele două nume, tot astfel şi între toponimele CRIŞÁNA şi CRIHÁNA există o legătură greu de contestat.

Ar fi de asemenea de luat în seamă, în încercarea identificării unei etimologii cât mai exacte a toponimului CRIHÁNA, şi următoarele cuvinte româneşti destul de vechi: 1. CRIHÁN, criháne, s.n., regionalism cu sensurile de bucată mare; halcă, hartan, dărab, codru, talcan, troşmei, atestat de  “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002); 2. CRIHÁLĂ s. v. cu sensurile de jilăveală, reveneală, udătură, umezeală, umiditate, atestat de “Dicţionar de sinonime” (Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002); 3. CRIHÁNCĂ s.f., regionalism cu sensul de specie de raţă sălbatică, atestat de  “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

De reţinut că substantivul comun CRIHÁN are un corespondent semantic în regionalismul CRIŞCĂ1 s.f. cu sensul de bucăţică, felie; drob, cruşet,  atestat de “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002). Alternanţa fonetică H/Ş este pe faţă.

Acelaşi fenomen al alternanţei H/Ş poate fi observant şi în cazul corespondenţei semantice dintre substantivul CRIHÁNCĂ (specie de raţă sălbatică) şi  CRIŞCĂ2 s.f., regionalism cu sensurile de  1. pasăre de baltă. 2. fată naivă, proastă, atestat de “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme” (Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

Vom preciza, de asemenea, că antroponimul CRIŞÁN şi corespondentul său CRIHÁN, CRIHÁNĂ ar putea reda adjectivul regional CRIŞÁN, -ă, crişáni, -e, cu sensul de norocos, bogat, invidiat de toţi sau s-ar afla în relaţie cu adjectivul regional arhaic CRIŞ1, -ă, crişi, -e, cu sensurile de  1. bogat, fericit, norocos, favorizat, blagoslovit. 2. mare, puternic, robust (Vezi în ambele cazuri “Dicţionar de arhaisme şi regionalisme”, Gh. Bulgăr şi Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002).

O a doua ipoteză demnă de luat în seamă, care pune în relație numele CRIHANA/CĂRHANA cu arhaicul CORHANĂ, ne-a fost sugerată de unul dintre cititorii acestui blog, care ne-a scris următoarele: ”Am căutat acea atestare a Crihanei de la 1425 dar nu apare în Documenta Romaniae Historica, Seria A, vol I,1975. În schimb am găsit o atestare ‘gârla Cărhanii’ de la 1502 (vecinătatea menţionată a Cahovului nu lasă nici o îndoială în ceea ce priveşte localizarea toponimului). În aceste condiţii cea mai probabilă mi se pare o origine antroponimice, astfel numele Cărhan (ulterior şi satul Cărhăneştii) este menţionat deja de la 1466 şi apoi şi la 1488 relativ în apropiere la Murgeni Vaslui. Iar originea antroponimului ar putea fi un ”Karahan”, ”Hanul negru”. O altă posibilitate – având în vedere forma Cărhană – ar fi de la rom. de origine ukr. ”corhană”, ”coastă abruptă, versant”. Semnificaţia şi originea lui ”criş” cu sensurile ”bogat, fericit” este incertă după Dex on-line.”

Ipoteza provenienței numelui CRIHANA din Karahan este puțin verosimilă. CORHANĂ însă, într-adevăr, consună cu CRIHANA și, mai ales, cu CĂRHANA, forma primei atestări documentare.

Dând curs frumoasei provocări a cititorului acestui blog, am discutat în primăvara anului 2014 cu un reputat arheolog de la Academia de Științe a Moldovei, domnul Serghei Agulnicov, care mi-a confirmat faptul că în partea de nord-est a moșiei satului (zonă numită de localnici Pietricei), dar și în partea ei nord-vestică (zonă numită de localnici Răzășie) există în total peste 20 de monumente arheologice de tip tumular (tumuli/movile/măguri/gorgane/curgane/corhane). Primiele movile funerare (tumuli/corhane) de la Crihana Veche au fost cercetate în 1966 de către arheologul Vsevolod Marchevici, urmând alte investigații prin săpături în anul 1992, când alți 4 tumuli au fost cercetați de către arheologii Serghei Kurceatov și Serghei Agulnicov de la Academia de Științe a Moldovei. În octombrie-noiembrie 2014 s-au întreprins noi și ample cercetări arheologice pe teren în zona Pietricei a moșiei satului Crihana Veche, la tumulul nr. 7. Este posibil ca în anii următori arheologi de la Chișinău și din România să cerceteze și alți tumuli de la Crihana Veche.

În această situație, dat fiind numărul impresionant de CORHANE de la Crihana Veche, cu o vechime apreciabilă (între 4000 și 2500 de ani), consider că cea mai verosimilă origine a numelui CRINANA/CĂRHANA este cea legată de arhaismul CORHANĂ.

Cuvântul arhaic românesc CORHANĂ provine din vechiul turcic KURƔAN/KORƔAN, cu sensul de ”cetate, loc întărit sau măgură, tumul”. Este de presupus că acest cuvânt a fost transmis în limba română de către populația pecenegă/cumană aluvionară originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak (kιpçak). stabilită în sudul Moldovei istorice și ulterior românizată complet de către populația autohtonă. Unele nume de familie de la Crihana Veche, ca și din satele învecinate au rezonanță cumană/turcică, cum ar fi: Chebac (după turcicul Kebak = dovleac, bostan),  Unciuc (după numele cuman Unçuk), Caciuc, Copceac (după numele familiei tribale cumane Kιpçak), Chiosa (Kösä = spân, care este lipsit biologic de barbă și de mustăți), Coman (însuși etnonimul Kuman), Șeremet (Șeremet = iute de picior, aprins) și altele.

Oricum, subiectul este dintre cele mai interesante, dezbaterea pe marginea lui rămânând deschisă oricui poate veni cu o contribuție reală.


27 iulie 1992. Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului către Vlad Cubreacov

Septembrie 25, 2009

27 iulie 1992

Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALĂ

Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Transilvaniei

C A B I N E T

Str. Mitropoliei 24

2400 – SIBIU – ROMÂNIA

D-lui Vlad Cubreacov

Şeful Departamentului Cultelor

Casa Guvernului

277033 – Chişinău

Republica Moldova

Stimate d. Cubreacov,

N-am apucat să vă răspund la vreme şi să vă mulţumesc pentru scrisoarea din 18 mai 1992 şi pentru anexele ei. O fac acum, mai mult pentru a vă asigura că am primit scrisoarea şi că am discutat-o cu P.F. Patriarh şi cu membrii Sinodului.

Cât şi ce s-a făcut până acum, desigur ştiţi!

Cred din ce în ce mai mult că soluţia, aşa cum am scris şi în Scrisoarea către Dl. Anatol Ciocanu (publicată în „Glasul  naţiunii”), este în mâinile Bisericii din Basarabia, şi e chiar foarte simplă. Îmi vine greu să înţeleg „dificultăţile” care se pretextează! Ne aflăm în faţa unui nod gordian. Oare e aşa de greu să găsim o sabie să-l tăiem? E mai simplu decât în politică şi în diplomaţie. În viaţa spirituală graniţele sunt spirituale, nu din sârmă sau din apă. Acestea sunt ca şi cum n-ar fi, dacă vrem noi, toţi.

Cu doriri de bine. Multe salutări d. Ministru Ungureanu.

Dr. Antonie Plămădeală

MITROPOLITULUI ARDEALULUI


Manifestaţii culturale în inima Transilvaniei dedicate Istro-românilor

Septembrie 4, 2008

MESAJ DE SALUT

Stimaţi participanţi la manifestările cultural-ştiinţifice dedicate istro-românilor,
Vă trimit din inima Basarabiei, de la Chişinău, gândurile mele cele mai bune, împreună cu felicitări şi urări de succes în desfăşurarea amplelor manifestări culturale şi ştiinţifice consacrate fraţilor noştri istro-români, de multe ori uitaţi şi lăsaţi, pe nedrept, de unii singuri în faţa ameninţării cu stingerea. Citește în continuare »


BUDAPESTA ŞI INTERESELE CATOLICE ÎN BASARABIA

Ianuarie 10, 2008

BUDAPESTA ŞI INTERESELE CATOLICE ÎN BASARABIA[1]

Aflăm din oficiosul catolic „Osservatore Romano” din 11 februarie 1994, precum şi din informaţiile agenţiei pontificale de ştiri „Cathpress”, că Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit în calitate de Nunţiu Apostolic pentru Republica Moldova pe monseniorul Angelo Acerbi, Arhiepiscop titular de Zello şi Nunţiu Apostolic în Ungaria. Acest ambasador papal în două state vecine României s-a prezentat la Chişinău, înmânându-i preşedintelui Snegur scrisoarea de acreditare la 4 aprilie a.c. Urmează ca reşedinţa monseniorului Acerbi să fie în continuare la Budapesta.

Este interesant să observăm că în situaţia politică actuală, când revizionismul moldo-ruso-ucrainean şi cel maghiar sunt promovate faţă de România cu o tot mai mare intensitate, ministrul afacerilor externe al Vaticanului, monseniorul Jean Louis Tauran, a tratat problema cu ierarhi catolici maghiari şi cu Nunţiul Apostolic de la Moscova, recomandându-i Papei numirea oficială a nunţiului budapestan şi pentru Basarabia. Ceea ce Papa a şi făcut. Aceasta cu toate că Ungaria catolică şi Basarabia ortodoxă nu au frontiere comune, nu sunt state de aceeaşi limbă şi se înscriu în zone cultural-spirituale şi politico-strategice diferite. Este evident şi faptul că Statul Vatican a urmărit scopuri strict politice care nu vin în consonanţă, ba dimpotrivă, distonează cu procesul normal de reintegrare culturală şi spirituală a Basarabiei cu România.

Anterior funcţia de Nunţiu Apostolic pentru Republica Moldova a deţinut-o monseniorul Francesco Colassuono din Federaţia Rusă, iar apoi monseniorul Jean Paul Gobel numit pentru Armenia, Azerbaigean şi Georgia. Politica Vaticanului în raport cu Basarabia a căpătat deja valenţe noi şi acestea, se pare, nu ne sunt nouă românilor deloc favorabile. Este simptomatic şi faptul că n-a fost numit ca Nunţiu Apostolic pentru Chişinău, cum ar fi fost mult mai firesc şi de înţeles, monseniorul Bukovsky de la Bucureşti sau unul din ierarhii catolici de peste Prut ori, cel puţin dintr-o ţară unde nu sunt exaltate şi întreţinute revizionismul şi iredentismul antiromânesc sau stările de spirit antiromâneşti.

Bineînţeles, Vaticanul rămâne a fi o Putere politico-financiară, diplomatică şi propagandistică mai tare decât altele. Tocmai aceasta trebuie să ne facă să înţelegem că interferenţele politice ale Papalităţii şi Vaticanului în Basarabia au o finalitate clară. Cum au avut-o în Polonia anilor ’80, cum o mai au în criza iugoslavă sau, prin recentele tratate şi acorduri cu Israelul, în Orientul Apropiat.

O altă latură a problemei o constituie aspectul jurisdictional canonic catolic în Basarabia. Vaticanul, contrar realităţilor istorice şi principiilor de drept canonic bisericesc, a făcut tot posibilul pentru a nu admite restabilirea situaţiei jurisdicţionale de până la ocupaţia sovietică. Este general cunoscut că Scaunul de la Roma a transferat la 25 iunie 1921 toate parohiile de rit latin din Basarabia de sub jurisdicţia diocezei desfiinţate de Tiraspol sub cea a episcopiei catolice de Iaşi, inserându-le în structura ecleziastică unitară a Bisericii romano-catolice din România (vezi lucrarea lui Ion Dumitriu-Snagov „La Romania nella diplomazia Vaticana. 1939-1944”, apărută la Editura pontificală a Universităţii gregoriene, Roma 1987).

Actul papal din 25 iunie 1921 n-a fost anulat oficial de nimeni niciodată, rămânând formal în vigoare până la sfârşitul anului 1993, când suveranul pontif l-a desemnat pe preotul Anton Coşa în calitate de Administrator Apostolic în Republica Moldova, subordonat direct Papei. Efectiv, puţinii credincioşi catolici de la noi s-au aflat în perioada ocupaţiei sovietice sub oblăduirea Curiei de Riga (Letonia), legătura cu centrul diocezan de Iaşi fiind practic imposibilă. Un rol important în această chestiune i-a revenit actualului episcop catolic de Iaşi, Petru Gherghel, care iniţial a vorbit de jurisdicţia comună a Rigăi şi Iaşului în Basarabia, până la o posibilă restabilire a jurisdicţiei dinaintea ocupaţiei, scop în care i-a şi delegat la Chişinău ca reprezentanţi ai săi pe preoţii Anton Coşa, Iulian Kropp şi alţii. Episcopul Petru Gherghel de Iaşi a afirmat de mai multe ori că s-a întâlnit la Roma cu Papa, căruia i-a adus personal la cunoştinţă situaţia din Basarabia, solicitându-i adoptarea unei decizii de înnoire a statutului din 1921 al parohiilor catolice de la noi. Lucrurile însă au evoluat tocmai contrar celor afirmate. Şi contrar declaraţiei, sperăm sincere, a prelatului catolic de la Iaşi de aderare la Consiliul Naţional al Reîntregirii din 1992.

În context mai larg vom observa că Vaticanul şi-a stabilit legătura cu Republica Moldova prin Budapesta după ce i-a autonomizat pe ungurii catolici din Transilvania prin crearea unei mitropolii distincte şi pe picior de egalitate cu mitropolia romano-catolică de Bucureşti, care până atunci întruchipa autoritatea catolică superioară din toată România. Acest lucru s-a făcut fără consultarea prealabilă a guvernului român şi a fost de natură să trezească temeri întemeiate că Papalitatea şi statul Vatican n-ar fi străine de planurile iredentiste maghiare urzite de emigraţia ungurească şi anumite cercuri de la Budapesta.

Înţelegem că regimul de la Chişinău nu este deranjat deloc să întreţină legătura cu Vaticanul prin nunţiatura din Ungaria. Probabil, Papalitatea a contat întâi de toate pe acest acord tacit al Chişinăului şi pe politica acestuia de îndepărtare de România. Altimiteri cum s-ar explica faptul că, în timp ce diriguitorii statului fac mare caz de existenţa Mitropoliei Basarabiei şi o prigonesc pe faţă, trec foarte uşor cu vederea detaliul că întreg clerul catolic de la noi este reprezentat de cetăţeni de peste hotare.

Chiar dacă în Basarabia toată lumea cunoaşte spusa latinilor despre toate drumurile care duc la Roma, Vaticanul şi Chişinăul vor să ne convingă astăzi că pentru noi acestea trebuie să treacă neapărat prin Budapesta.

Vlad CUBREACOV


[1] Ţara, nr. 32, 09 august 1994, pagina 8.