IERTAȚI-NE, COPII ROMÂNI ȘI UCRAINENI DIN TRANSNISTRIA OCUPATĂ DE RUȘI!

Decembrie 25, 2016

Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană.
Luca, 19:22

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
Pilde, 6:12

În documentele Consiliului Europei Transnistria este numită oficial ”zone de non-droit”/”lawless zone” (rom. – zonă a fărădelegii, rus. – зона беззакония), după cum și este în realitate: o zonă a fărădelegii rusești.

Sluga Moscovei, Dodon, le prezintă scuze bandiților din fruntea regimului marionetă de la Tiraspol, dar îl doare drept în cot și nu suflă nicio vorbuliță despre genocidul cultural și lingvistic suportat de copiii români și ucraineni din zona ocupată de trupele militare și serviciile secrete ale Federației Ruse.

Chiar dacă nu am mandat politic din partea nimănui, mă văd obligat moral, în locul nemernicei slugi moscovite, să le prezint scuzele noastre, ale tuturor, copiilor români și ucraineni din zona fărădelegii ruse pentru faptul că sunt împiedicați să studieze în limbile lor materne: româna și ucraineana.

Copiilor români le prezint scuze și pentru faptul că li se interzice folosirea alfabetului latin în puținele cazuri în care instruirea se face în limba română, zisă ideologic ”moldovenească”.

Ce tablou avem în Transnistria?

Potrivit mai multor surse statistice, etnicii români sunt primul grup ca mărime (36,48%) în teritoriile din stânga Nistrului ocupate de Rusia, urmați de grupul ucrainean (30,47%) și abia apoi de cel rusesc (25,47%). Evident, această structură se păstrează, în linii mari, și în cazul populației preșcolare și școlare.

figura-1

Așa-zisul ”soviet suprem” al așa-zisei ”republici MOLDOVENEȘTI (sic!) nistrene” a aprobat, la 9 februarie 2016, o hotărâre (nr. 96), ”despre raportul de stat al guvernului republicii moldovenești nistrene ”cu privire la situația copiilor în republica moldovenească nistreană în anul 2014””.

Din această ilegală hotărâre a ilegalului ”soviet suprem” al ilegalei ”republici moldovenești nistrene” aflăm că în 2014 în teritoriile de răsărit ale Republicii Moldova, aflate sub ocupația trupelor militare și a serviciilor secrete ruse, existau 157 de unități de învățământ preșcolar, cu un total de 1212 grupe. După limba educației și instruirii: 106 erau rusești, 22 ”moldovenești”, 1 ucraineană, 3 ruso-ucrainene și 25 ruso-”moldovenești”. Totodată, 91,9% dintre copii erau educați în limba rusă, 7,7% în limba ”moldovenească” și 0,4% în limba ucraineană.

figura-2

Potrivit așa-zisului ”ministru al educației” din zona de ocupație militară rusă, Svetlana Fadeeva, în 2014, în regiune erau educați în grădinițe 24 010 copii. Așa-zisul ”ministru” a contrazis așa-zisul ”soviet suprem” și a prezentat următorul tablou al instituțiilor preșcolare, după limba educației: 116 de limbă rusă; 17 de limbă ”moldovenească”, 1 de limbă ucraineană, 2 de limbă rusă și ucraineană, 21 de limbă rusă și ”moldovenească”.

Din toată populația preșcolară din teritoriile ocupate de Federația Rusă, 84,4% reprezentau preșcolarii care frecventau grădinițe și creșe, iar 15,6% nu frecventau asemenea instituții, fiind vorba de 4438 de nou-născuți și de copii care nu pot fi înscriși la grădinițe și creșe, întrucât în 34 de localități din zona ocupată nu există instituții preșcolare.

În sistemul învățământului de cultură generală funcționau 162 de școli în 2014, cu 6 mai puțin decât în anul precedent. Contingentul de elevi constituia 45132 de persoane. După limba de instruire, procentual, cele 162 de școli se repartizau astfel: 71,6% de limbă rusă; 17,3% de limbă ”moldovenească”; 1,9% de șimbă ucraineană; 8% de limbă rusă și ”moldovenească”; 1,2% de limbă rusă și ucraineană. Copiilor de origine română instruiți în limba ”moldovenească” li se impune alfabetul  rus, regimul marionetă de la Tiraspol opunându-se categoric utilizării alfabetului latin și curmând din start orice inițiativă de revenire la scrierea cu litere latine. Moscova se teme de alfabetul latin și îl privește ca pe o amenințare reală la securitatea sa culturală.

Grădinițele și școlile din zona fărădelegii ruse sunt uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și folosesc ca materie primă, în principal, copii români și ucraineni.

Dragi copii români și ucraineni de pe malul stâng al Nistrului, iertați-ne că nu vă putem apăra. Iertați-ne că pe slugă care e crede președinte al tuturor și ”suveran” îl doare în cot de dreptul vostru de a învăța în limba maternă.

Dragi copii români, iertați-ne că sluga nemernică a Moscovei nu are nici gând să apere alfabetul latin prevăzut ca obligatoriu în mult iubita lui Constituție sacro-sanctă! Lui nu-i pasă de voi și de identitatea voastră naturală. El vă vrea o simplă și banală masă demografică de asimilare, adică de rusificare.

Pentru el Transnistria ocupată e norma și noi – anomalia. Dacă ar putea, ar face ca în toată Basarabia, ca și în Transnistria de astăzi, 91,9% dintre copii să fie rusificați prin școală, așa cum sunt rusificați ucrainenii, găgăuzii, bulgarii și toate minoritățile neruse din partea basarabeană a Republicii Moldova. Școlile din localitățile ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni sunt de asemenea uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și asta îi convine Moscovei și preaplecatei sale slugi, mancurtul Dodon cu fața unsuroasă.

Iertați-ne, copii! Primiți scuzele noastre și nu ne judecați prea aspru după mancurtul cățărat provizoriu în capul nostru, cu bucuria pe care o poate avea doar scroafa în pom.

Voi meritați scuzele tuturor, nu bandiții și impostorii care vă asupresc.


SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI JAMES PETTIT, AMBASADOR EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL SUA LA CHIȘINĂU

August 28, 2016

James Pettit

Excelență,

Ați declarat textual, într-un interviu acordat recent (26 august 2016) postului public de televiziune, că: „Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”. Totodată, i-ați îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte”.

Am dori să considerăm că prin această declarație ați exprimat puncte de vedere strict personale, nu unele oficiale ale guvernului Statelor Unite ale Americii.

Declarația dumneavoastră abordează subiecte delicate, de mare sensibilitate culturală, istorică și politică pentru noi.

În opinia noastră aceste puncte de vedere sunt greșite, contrare evidențelor și adevărului.

În plus, considerăm asemenea puncte de vedere, exprimate fără acuratețea necesară, contrare intereselor Statelor Unite ale Americii în regiune. Ele sunt contrare și literei și spiritului Declarației de independență a Republicii Moldova, pe care, indiscutabil, le cunoașteți.

De asemenea, prin extrapolare, considerăm că, lansând declarația publică citată mai sus, ați reușit să aduceți atingere, prin ricoșeu, și intereselor legitime de unitate teritorială și suveranitate ale celor doi buni vecini ai Republicii Moldova – Ucraina și România.

Federația Rusă a anexat Crimeea și ocupă teritorii vaste din estul Ucrainei prevalându-se tocmai de comunitatea istorică, etnolingvistică și culturală cu minoritarii ruși din aceste regiuni ale statului vecin. Comunitatea de limbă, cultură și istorie, de una singură, nu poate fi suficientă pentru dezmembrarea statelor și anexiunea lor teritorială, chiar dacă ea este fundamentală în cazul refacerii unității distruse a unor popoare multistatale, cum este și poporul român în ziua de astăzi, dacă modul de realizare a acestei unități este conform dreptului international și expresie a voinței populare, formulate într-un cadru liber și autentic democratic.

Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.

Declarația dumneavoastră a scandalizat opinia publică locală, scoțând la iveală o ciudată raliere la punctele de vedere ale Federației Ruse, care, încălcând norme elementare de morală, de corectitudine politică și de drept international, sfidează istoria tragică a Basarabiei și ne sugerează că istoria acestor oameni și a pământurilor noastre de la răsărit de Prut și-ar avea punctul zero la 27 august 1991, că tot ce a fost înainte nu ar fi existat sau nu contează din perspectiva viitorului. Declarația de independență a Republicii Moldova vă contrazice însă. Sperăm că nu vă supărați dacă vom preciza că acest document fundamental trebuie citit sau recitit cu atenție și respectat.

Comunitatea de istorie, de limbă, de etnie, de cultură și de spiritualitate a României și Republicii Moldova sunt realități indiscutabile pentru orice inteligență onestă de la noi sau de oriunde.

Nu există, așa cum ați sugerat în declarația dumneavoastră publică, un Mihai Eminescu doar al Republicii Moldova, nu există un Ștefan cel Mare doar al Republicii Moldova, nu există un George Enescu doar al Republicii Moldova, nu există un mitropolit Dosoftei, un mitropolit Varlaam, un Dimitrie Cantemir, un Bogdan Petriceicu Hașdeu, un Alexandru Ioan Cuza, o Regină Maria, un Grigore Vieru, un Eugen Doga doar ai Republicii Moldova, nu există o limbă, o istorie și o cultură română doar ale Republicii Moldova, separate de România, aliatul strategic al SUA.

Apropo de istorie și de uniri. Aici analogiile se impun și vă rugăm să ne permiteți câteva considerații pornind tocmai de la precedentele americane.

SUA îi datorează unei mari personalități de origine română, strălucitul general George Pomuț, consul general al SUA la Sankt Petersburg, cumpărarea peninsulei Alaska, care nu era deloc americană și care nu avea absolut niciun fel de comunitate de limbă, istorie sau cultură cu americanii la momentul achiziționării ei. Nu credem că vom comite o impietate dacă vom opina că înainte ca vreun diplomat american să se pronunțe asupra comunității de limbă, istorie, etnie, cultură și spiritualitate a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ar fi fost de așteptat ca măcar unul dintre ei, măcar o singură dată, să depună, cu recunoștință, măcar o singură floare pe mormântul românului american George Pomuț, mormânt care zace în paragină în cimitirul Smolenski din fosta capitală nordică a imperiului țarist.

Cât despre unirea Statului Hawaii cu Statele Unite ale Americii, în august 1959, sub aspectul istoriei, limbii sau culturii comune a hawaiezilor cu americanii, nici nu mai are rost să vorbim. Cu toate acestea, credem că dumneavoastră nu ați dezagrea unirea Statului Hawaii cu SUA ca fapt împlinit și corect.

Prezentul și viitorul Republicii Moldova trebuie să-l decidă, fără amestec din afară, poporul ei, constituit în proporție de peste 80% de etnici români și de reprezentanți ai unor diverse minorități (ucraineni, găgăuzi, bulgari etc.) încă supuse unor procese de rusificare, prin instituțiile statului, inclusiv sau în primul rând prin școală, fără ca acest fapt inacceptabil să fi trezit vreodată vreo luare de atitudine din partea dumneavoastră. Republica Moldova este, ca și toate celelalte state post-sovietice, cu excepția Federației Ruse, un stat național, având o singură etnie fondatoare, nu mai multe. Faptul că societatea din Republica Moldova este multiculturală, asemenea tuturor societăților moderne fără excepție, și cuprinde și reprezentanți ai altor etnii conlocuitoare nu face din Republica Moldova un stat multietnic sau multinațional.

Publicul căruia v-ați adresat este reprezentat în proporție covârșitoare de foști cetățeni ai României și urmași ai acestora și cuprinde astăzi circa 1 milion de cetățeni maturi ai Republicii Moldova care, indiferent de originea lor etnică, și-au restabilit cetățenia română, iar alte circa 800 de mii de cereri de restabilire a cetățeniei române se află în examinare. A le sugera astăzi, în calitate oficială, foștilor cetățeni români și urmașilor acestora, indiferent dacă și-au restabilit deja cetățenia română sau abia urmează să o facă, ”să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte” amintește pagini triste, tragice chiar, din perioada ocupației sovietice a Basarabiei, când etnonimul Român și infranimul românesc Moldovean erau prezentați ca opozabili și adversativi, nu complementari. Ideea de ”naționalitate moldoveană aparte” a servit drept eșafodaj ideologic pentru anexiunea stalinistă a Basarabiei în 1940, urmare a înțelegerilor secrete sovieto-germane, dar și pentru etnocidul identitar și cultural de după această anexiune invocată expres în textul Declarației de independență a Republicii Moldova. Excelență, ne permitem să observăm că în actualul amplu război hibrid desfășurat de Moscova contra Republicii Moldova, cu o importantă componentă identitară, cu mize geopolitice și geoculturale, a vorbi oficial despre ”moldoveni ca o naționalitate aparte” consună perfect cu teoria de sorginte stalinistă despre ”națiunea, limba, istoria și cultura moldoveană diferită de cea română”. Și asta în condițiile în care Republica Moldova și România vorbesc despre ”spațiul cultural, lingvistic și spiritual comun” al celor două state ale noastre.

Ați invocat ”problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special”. Această afirmație nu respectă adevărul complet. În realitate, un număr de 71 de primării din stânga Nistrului, dintre care majoritatea cu populație etnic românească, se află sub ocupația trupelor militare și serviciilor secrete ale Federației Ruse, asemenea Crimeii și regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Dumneavoastră vorbiți despre faptul că partea de dincolo de Nistru, precum și o parte din trunchiul basarabean al Republicii Moldova, aflată sub control efectiv și ocupație militară rusă, ”are nevoie de un statut special”, fără să precizați că este vorba despre două teritorii ale Republicii Moldova ocupate militar de o putere străină și că un eventual statut special li s-ar putea acorda unor localități de dincolo de Nistru doar după încetarea ocupației, nu înainte și nici condiționat, cum lăsați să se înțeleagă. Felul în care ați pus dumneavoastră problema se situează în afara legii sau deasupra ei, răsturnându-i sensul și consecutivitățile pe care le stabilește, ca și cum Federația Rusă și-ar fi retras deja trupele, arsenalele militare și serviciile secrete din Republica Moldova sau ca și cum acest fapt nu ar mai fi necesar din punctul dumneavoastră de vedere.

Republica Moldova a stabilit prin Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și prin hotărâri de parlament, votate unanim, criteriile și ordinea pentru eventuale statute special acordate unor (nu tuturor) localități din stânga Nistrului (nu și celor din dreapta Nistrului ocupate militar de Federația Rusă).

Legea din 22 iulie 2005, prin alineatul 2 al articolului său 1, prevede consecutivitatea paşilor procesului de reglementare a diferendului moldo-rus din Transnistria: „(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Orice discuție despre un statut special atât timp cât Federația Rusă nu și-a evacuat integral trupele și armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova este susceptibilă de tentativă de amestec extern și presiune asupra statului nostru. Este cazul să amintim și că Legea din 22 iulie 2005 prevede că localitățile din stânga Nistrului, ai căror locuitori vor decide în libertate să nu facă parte din autonomia transnistreană, nu vor face parte din ea. Alineatul 3 al articolului 3 al legii stipulează că: ”Pot intra în componenţa Transnistriei sau ieşi din componenţa ei localităţile din stînga Nistrului în baza referendumurilor locale organizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”. Ca și în cazul acordării unui statut special autonomiei găgăuze, după cum vă este bine cunoscut, urmare a referendumurilor locale, zeci de localități au decis în libertate să nu facă parte din respectiva autonomie, chiar dacă proiecte inițiale, inspirate din afara Republicii Moldova, prevedeau includerea lor.

Sperăm că faptul că ați evitat să invocați cu prioritate în declarația dumneavoastră publică aceste aspecte fundamentale nu înseamnă că guvernul Statelor Unite ale Americii s-ar fi alăturat presiunilor exercitate tot mai intens asupra Chișinăului de către Moscova și Berlin în sensul anulării Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005 și a celor două hotărâri de parlament conexe.

Domnule ambasador James Pettit, vă rugăm să observați că Declarația de independență a Republicii Moldova statuează univoc: ”Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Fiți de acord, Excelență, că ideea unirii Republicii Moldova cu România este o idee care are dreptul la existență în spațiul public și politic al Republicii Moldova. Observăm cu toții că ea câștigă tot mai mult teren, în special printre tineri, direct proporțional cu gradul de desovietizare a societății și a mentalităților. Sper că veți fi de asemenea de acord că prerogativa exclusivă de a decide în acest sens aparține populației Republicii Moldova, într-un cadru autentic democratic, nu diplomaților străini acreditați la Chișinău.

Formulând aceste considerații, în termeni de  corectitudine și bunăvoință, exprimăm convingerea că nu am adus niciun fel de atingere bunelor relații strategice de parteneriat dintre Republica Moldova și SUA sau dintre România și SUA. Sperăm de asemenea că reacția noastră firească față de declarația dumneavoastră publică va fi înțeleasă corect.

Vă rugăm, Excelență, să primiți asigurarea cuvenitului respect.

 

Vlad Cubreacov,

Președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova

Chișinău, Republica Moldova, 28 august 2016

Post-scriptum pentru cititorii acestui blog: Doritorii pot viziona înregistrarea interviului acordat de ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, pe pagina de internet a postului public de televiziune: http://www.trm.md/swf/DQVideoPlayer.swf?dimensiunea-diplomatica-cu-statele-unite-ale-americii

Un detaliu important: domnul ambasador a evitat pe întreg parcursul interviului (cu o singură excepție) folosirea denumirii oficiale și corecte a statului de acreditare, Republica Moldova, înlocuind-o deliberat și exclusiv cu termenul istoric și geografic de Moldova, a cărei parte esențială, cu cele trei capitale istorice (Baia, Suceava și Iași), se află în cadrul României. De asemenea, pe panoul de fundal, din sediul ambasadei SUA în Republica Moldova, denumirea corectă și oficială a statului, cea de Republica Moldova, este substituită cu termenul istoric și geografic de Moldova. Acest caz este unic printre toate ambasadele străine acreditate în Republica Moldova și constituie, în opinia noastră, o manipulare voită prin limbaj verbal și grafic.

James Pettit Moldova 1 - Copy

James Pettit Moldova 2 - Copy

James Pettit Moldova 3 - Copy

James Pettit Moldova 4 - Copy

Scrisoare deschisă domnului Ambasador al SUA în RM


COCTAIL PUTINKA DE CHIȘINĂU. REȚETĂ RUSEASCĂ

Februarie 5, 2016
nastase-dodon-usatii foto

Coctailul geopolitic Putinka după o rețetă tradițională rusească, cu ingrediente locale.

Se ia una bucată renat de Fălești și se pune la muiat în sos de fesebe ca să se umfle bine. Se adaugă ruble cu generozitate pentru concerte cu artiști cunoscuți. Se toarnă multă propagandă televizată și se amestecă bine de mai multe ori. Între timp se pune la dospit și de un partid. Ca să nu existe confuzii, i se va spune partidul nostru, adică al lor, al celor de la Moscova, că doar și rețeta este a lor. Până una-alta amestecul se pune la foc mic, la baie de abur, cu apă din bălți. Se mai asezonează din când în când cu înregistrări audio și video interceptate de rețelele rusești.

Apoi se caută un dodon unsuros mai vechi și se clătește în apele Moscovei, ca să nu fie foarte roșu, ci să bată spre roz. Dacă trebuie, îi pui dodonului o cămașă națională pentru camuflaj într-o vie, că moldovenilor le place tot ce ține de viticultură. Se mai adaugă o roșie întreagă din soiul zina-carabinaceea, cu frunza sau cu părul creț, din iehoviști răsădiți în Siberia și reaclimatizați în Basarabia pentru luare de credite grase nerambursabile. Se pune conținutul într-un vas aeronautic și se agită de mai multe ori pe direcția Chișinău-Moscova și se adaugă generos doze mari de imagini cu piticul putin cel mare. Se face reclamă acestui conținut pe ecranele celor câtorva duzine de televiziuni rusești de la Chișinău, ca să miroase a putin de departe, dar și a anticipate. Ca să fie limpede conținutul, se mai adaugă trucuri ieftine, de două parale, cu o hartă istorică ruptă simbolic, mai-mai că s-ar speria și NATO.

Se mai adaugă ceva prafuri, doar jumătate de doză, iar jumătatea rămasă se va arunca în ochii celor curioși sau cu gura căscată. Se iau apoi doi țopi atei de la frankfurt, din specia privatizorum fraudulensis și se încropește un partid inițiat ca platformă nu pentru Unire și da pentru anticipate. Se mai ia una bucată rus kalinin și se presară cu el câteva apeluri directe către piticul putin din partea ”diasporelor moldovenești” de la Moscova, în numele ”nației moldovenești amenințate cu dispariția”.

Toate componentele (una bucată renat, una bucată dodon, una bucată zină-carabină, două bucăți țopi, una bucată sau două bucăți năstase, una bucată sturză de Pârjolteni, două bucăți licinschi, una bucată colonel chirtoacă, una bucată kalinin, în rest se poate adăuga, după gust, orice filat-elist, orice căpușă beneficiară a operațiunii Miliardul, orice moldovenolog kremlinocentric sau orice altă molie nostalgică care a zăcut în zeamă de kaghebeu) se toarnă într-un singur vas, chiar dacă amestecul le-ar putea părea unora imposibil. Se mai adaugă puțină benzină, ca totul să fie inflamabil. Publicului i se va spune că ar fi doar soluție antiplahi.

La nevoie, pentru tărie, se poate adăuga și ceva praf de pușcă de peste Nistru. Dacă se va pregăti o cantitate mai mare, trebuie găsit de urgență vreun val-et butnar, care să asigure capacitățile de păstrare și să țină un jurnal.

Piticul de la Kremlin recomandă să se ia la început în doze mici, câte o dușcă-două, conform tradiției rusești. Contează și atmosfera. Se ia obligatoriu cu batista pe țambal, ca să se audă doar balalaika. După ce i se dă coctailului de gust, iar degustatorii se vor ameți bine, li se va servi o doză mai mare, ca să facă față cumplitului ger românesc de afară, dar și efortului de spargere a batimentului care adăpostește, între alții, nu doar pe lup, ci și o mână de ex-comuniști vopsiți în culorile europene.

Niciun mușteriu nu va plăti pentru dozele consumate, dimpotrivă, va fi plătit. Cu ziua, evident, ca orice argat geopolitic. Mai ales argații iubitori de democrație aduși cu microbuzele de la Dubăsari, Tiraspol, Tighina și Comrat ca să strige în cor: maal-do-va. Oricine bea asemenea licoare face ochii mari, îi dă peste cap și se vede pălit de ideea (străină) că ar asista la nașterea celei mai civice dintre civice nații moldovenești.

Sfatul medicului: Evitați consumul coctailurilor după rețeta marelui pitic de la Moscova. Dăunează grav sănătății dumneavoastră și a celor din jur.


MICROBUL IMPERIALISMULUI UCRAINEAN

Iunie 16, 2015

Junta ucraineana

1992-luptatori-nationalisti-ucraineni-din-una-unso-la-tiraspol-bicolor-ucrainean

Iată-i pe criminalii ucraineni care au luptat împotriva Republicii Moldova. Aceștia trebuie căutați și deferiți justiției, cu atât mai mult cu cât și astăzi incită la separatism, dau în vileag planuri antiromânești clocite aiurea în Ucraina și vorbesc despre localitățile din Moldova transnistreană (71 de primării, dintre care 56 cu populație majoritară românească, iar celelalte cu populație mixtă) ca fiind viitoare părți ale regiunilor ucrainene Vinița și Odesa.

Ei debitează în continuare aberațiile vehiculate de propaganda Moscovei. Ei vorbesc despre ”fasciștii români”, despre ”rumunizatzia”, despre ”teroriștii români”. Și despre ”poporul transnistrean”, și despre ”sărmanul Smirnov”. Ei se fălesc cu ordinele separatiste de tipul ”zașcitnik pridnestrovia” în timp ce predică separatismul ucrainean în Republica Moldova.

Să le amintim acestor criminali despre ținutul Herța? Sau despre nordul și sudul Basarabiei noastre dezmembrate de Moscova și Kiev (Stalin și Hrușciov)? Sau despre nordul Bucovinei? Oricine a încercat să o facă, din România sau din Republica Moldova, în special jurnaliști și militanți pentru drepturile omului, au primit oficial interdicție de intrare în teritoriile administrate de Ucraina pentru câte cel puțin 5 ani. Unele interdicții au fost aplicate foarte recent, inclusiv românilor originari din sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și ținutul Herța. Iar acești criminali, care au ucis români în Transnistria au liber de intrare atât în Republica Moldova, cât și în România și toată Uniunea Europeană. Ucraina, cum se știe, promovează în continuare și impune în învățământ conceptul sovietic aberant despre o așa-zisă ”limbă moldovenească” și continuă procesul de închidere a școlilor cu predare în limba română. Oricine denunță aceste politici antiminoritare primește oficial interdicție de intrare pe teritoriul administrat de Ucraina.

Filmul acesta este bun, ca probă, pentru Procuratura Generală a Republicii Moldova și pentru Serviciul de Informații și Securitate, care, sunt sigur, nu au nici astăzi o listă a acestor criminali ucraineni care au ucis cetățeni ai Republicii Moldova.

Acești criminali ucraineni confirmă faptul că sunt un fel de maloruși, adică niște imperialiști ruși, numai că un piculeț mai mici, mai veninoși și cu mai multă slănină pe creierul lor odihnit.

Timpul va demonstra că imperialismul și militarismul ucrainean nu sunt cu nimic mai puțin periculoase decât imperialismul și militarismul rusesc de factură țaristă sau sovietică.

Vedeți aici și fotografii cu acești criminali ucraineni care au ucis români în Transnitria și la Tighina.


TRĂDAREA LUI ROȘCA. La o aniversare…

Iunie 3, 2015

Rosca-Peace-Dughin

Am spus-o de o mie de ori în ultimii ani și o repet acum: Roșca a trădat cauza Mișcării de Eliberare Națională din care am făcut parte cu toții încă din 3 iunie 1988. Nu există nicio îndoială în acest sens.

Ba chiar mai mult, el s-a plasat fățiș pe poziții diametral opuse Mișcării noastre românești. Este un adevăr trist. Roșca lucrează, în mod cât se poate de evident, pentru Moscova, fiind, pe față, unul dintre soldații interesului rusesc.

Puțină lume s-ar fi așteptat la așa ceva. Tocmai de aceea decepția și starea de revoltă a multora este de explicat și de înțeles.

Poate că Roșca lucra mai de demult, subtil și precaut, pentru ruși, dar nu știam noi, și abia în ultimii ani s-a developat, dând toate pe una.

Sunt ani de zile de când nu avem niciun fel de comunicare. Roșca știe că și eu, și Ștefan Secăreanu, și majoritatea zdrobitoare a colegilor noștri de Mișcare de altădată am rămas fideli scopurilor și idealurilor Mișcării noastre și se teme să ne înfrunte public.

Dughin despre Roșca: Adept al multipolarității. Luptător pentru identitatea moldovenească cea mai profundă. Prieten al Rusiei.

Dughin despre Roșca: ”Adept al multipolarității. Luptător pentru identitatea moldovenească cea mai profundă. Prieten al Rusiei”.

Până la urmă, ce i se reproșează lui Roșca, cu drept temei și de la obraz?

Mai multe lucruri.

Că a aruncat în noroi stindardul Mișcării noastre românești, unioniste și antiimperialiste, și l-a călcat în picioare.

Că a jurat strâmb în fața confraților de Mișcare românească și în fața lui Dumnezeu.

Că a distrus PPCD prin paralizarea sa din interior. Că l-a deturnat, că l-a eliminat din PPE și izolat internațional, pentru a nu mai da socoteală nimănui pentru nimic. Că a înstrăinat sediile principalelor filiale.

Că a fost nedrept și și-a vorbit de rău și fără just motiv colegii mai în vârstă, răsplătind loialitatea și corectitudinea cu bârfă și răutate.

Că și-a pus pe tarabă viața privată deloc ordonată, crezând egolatru că i-ar da bine la imagine.

Că se încrede mai mult în pistoale decât în Dumnezeu.

Că și-a extirpat singur un plămân românesc cu care s-a născut și l-a înlocuit cu unul rusesc de împrumut.

Că s-a făcut de bună voie propagandist al teoriilor de două parale ale unui neopăgân și șarlatan geopolitic ca Dughin.

Că promovează ideea otrăvită cum că autonomia a 26 de primării găgăuze, în care timp de 21 de ani nu a apărut măcar o clasă cu predare în limba găgăuză, ar fi singura ”garanție a statalității RM”.

Că promovează și o altă idee veninoasă, evident, rusească cum că Republica Moldova ar face bine dacă ar legaliza prezența militară rusă pe teritoriul nostru național, astfel, chipurile, convertind dezavantajul în avantaj.

Că se află în strânse legături cu elemente din Transnistria, care nu pot fi suspectate de bunăvoință și loialitate față de RM și față de populația ei majoritar românească.

Că, după declarații de dragoste, le-a arătat dispreț profund românilor de peste Prut, prezentându-i ca pe niște sălbatici care, asemenea occidentalilor cu toată civilizația lor urbană, dar în contrast cu basarabenii de la țară, nu-și lasă încălțările pe prag când intră în casa cuiva.

Că, după ce a mers alături de Mihail Saakașvili și Mihail Maciavariani (la care s-a dus în Georgia), Victor Iușcenko (la care s-a dus la Kiev să plângă victimele Holodomorului), Boris Nemțov (cu care se fotografia pe Maidandul din Kiev), Corneliu Coposu, Octavian Ghibu, Traian Băsescu, Andrius Kubilius, Mart Laar, Vladimir Bukovski (la care s-a dus la Londra), Paul Goma (la care s-a dus la Paris), Valentin Mândâcanu, Ion Moraru, Vasile Vasilache, părintele Mina Dobzeu și altă lume de treabă, acum îi priește compania unora ca Renato Usatâi, Marchel Mihăiescu, Boris Marian, Victor Stepaniuc, Mihail Formuzal, Irina Vlah et ejusdem farinae.

Că a scuipat în fântâna din care a băut apă, arătând spatele Bucureștiului, considerându-i pe toți, după expresa sa predilectă, preluată din limbajul lui Lenin, ”idioți utili”.

Că este omul de casă al ambasadorului Rusiei în Republica Moldova.

Că a intrat pe față în pâine la ruși, servind mașinăria propagandistică a Federației Ruse la Chișinău (RIA Novosti/Noutăți Moldova – Sputnik – Euro TV).

Multe s-ar putea spune încă, mai ales că hârtia suportă orice, dar nu are rost, pentru că toată lumea cunoaște că Roșca se scaldă în scăldătoare rusească.

Dacă ar fi să rezumăm tot ce am spus și aș mai fi putut spune mai sus și să-i definim condiția cât mai pe scurt posibil, este de ajuns un singur cuvânt expresiv, cuprinzător și drept: TRĂDARE!

Iar trădarea este partea celor lași și netrebnici.


MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!

Mai 21, 2015

Ucraina a decis abia astăzi, 21 mai 2015, suspendarea acordului militar semnat cu Rusia, peste capul Republicii Moldova și împotriva ei, la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Să nu uităm însă că din 1992 până astăzi Ucraina a ocupat poziții ostile nouă, fiind solidară cu Moscova, și că în războiul moldo-rus din Transnistria au luptat împotriva noastră sute de mercenari ucraineni, în special membri ai UNA-UNSO.

Iată câteva fotografii cu mercenari ucraineni care au luptat în 1992 de partea ocupanților ruși, considerând Tiraspolul și Transnistria ca fiind teritorii ucrainene și având mâinile pătate de sânge românesc.

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 1

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol Bicolor ucrainean

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol

Mercenari ucraineni din UNSO in Transnistria 1992

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 2

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 3

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 4

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 5

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 6

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 7

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 8

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 9

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 10

1992 mercenari ucraineni Transnistria 1

1992 mercenari ucraineni Transnistria 2

1992 mercenari ucraineni Transnistria 3

1992 mercenari ucraineni Transnistria 4

1992 mercenari ucraineni Transnistria 5

1992 mercenari ucraineni Transnistria 6

1992 mercenari ucraineni Transnistria 7

 

1992 mercenari ucraineni Transnistria 8

1992 mercenari ucraineni Transnistria 9

1992 mercenari ucraineni Transnistria 10

1992 mercenari ucraineni Transnistria 11

1992 mercenari ucraineni Transnistria 12

1992 mercenari ucraineni Transnistria 13

1992 mercenari ucraineni Transnistria 14

1992 mercenari ucraineni Transnistria 15

1992 mercenari ucraineni Transnistria 16

1992 mercenari ucraineni Transnistria 17

1992 mercenari ucraineni Transnistria 19

1992 mercenari ucraineni Transnistria 18


UCRAINA, MAMA ”LIMBII MOLDOVENEȘTI” ȘI ÎNCHIZĂTOAREA DE ȘCOLI ROMÂNEȘTI

Mai 15, 2015

Dacă în localitățile cu populație românească nu ar fi fost închisă niciuna dintre școlile cu predare în limba română, astăzi ar fi trebuit să avem în Ucraina un număr de 282 de școli românești.

În Ucraina există însă în prezent (anul 2015) doar 77 de şcoli cu predare în limba română, numărul acestora scăzând semnificativ faţă de situaţia din perioada sovietică postbelică.

În timpul ocupației URSS, de după 1944 și până în 1991, în Ucraina au funcţionat 114 şcoli cu predare în limba română, în nordul Maramureșului, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul Basarabiei și sudul Basarabiei.

Totodată, din cele 168 de şcoli cu predare în limba română organizate de soviete între 1924 și 1940 în spaţiul dintre Nistru şi Don (Ucraina dinaintea anexiunilor teritoriale sovietice din 1940 și 1945), în prezent nu mai funcţionează nici măcar una, toate fiind închise și înlocuite cu școli cu predarea în limba ucraineană.

În total, în ultimii 91 de ani (1924-2015), Ucraina a lichidat 205 școli românești. Ceea ce reprezintă un ritm mediu de 2,25 școli închise pe an.

Cu un asemenea ritm, tot mai accelerat în ultimele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri adecvate de stopare, Ucraina va lichida complet școlile cu predare în limba română în următorii 34 de ani și 2 luni.

În aceste condiții ne putem aștepta ca în anul 2049 să fie închisă ultima școală românească din Ucraina.

* * *

La 31 mai 2016, contrar voinței elevilor, părinților, învățătorilor și profesorilor români, administrația din Ucraina a mai lichidat 3 școli românești (în localitățile nord-basarabene Bălcăuți, Nesvoia și Stălinești din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți). Astfel, numărul școlilor românești din Ucraina s-a redus la 74, iar numărul școlilor românești închise și înlocuite cu școli ucrainene s-a ridicat la 208 (două sute opt!).

Românii reprezintă circa jumătate de milion de locuitori și constituie majoritatea populației în patru raioane din Ucraina: Herţa (94%), Hliboca sau Adâncata (67%), Noua suliță (64%) şi Reni (51%). Ei sunt a doua minoritate etnică din Ucraina, după cea rusă.

Ucraina promovează o politică de dezbinare artificială a românilor în români și moldoveni

În afară de Transnistria, ocupată militar de Federația Rusă, așa-zisa ”limbă moldovenească” este predată astăzi doar în Ucraina, singurul stat din lume care insistă asupra aberației sovietice despre existența unei ”limbi moldovenești” distincte de limba română.

Avem obligația de a denunța aceste politici și practici asimilaționiste antiromânești ale Kievului, care sfidează și încalcă grav prevederile documentelor europene în materie de minorități naționale și limbi regionale sau minoritare.

Moldovska mova de haholi

Haholii moldovenizatori

Raspuns Kiev limba zisa moldoveneasca


TEODOSIE CHIRICĂ – UN EPISCOP ROMÂN MARTIR ÎN BISERICA RUSĂ

Ianuarie 25, 2015

Teodosie Chirica arhiereu roman la Odesa Kursk si Kostroma

TEODOSIE CHIRICĂ (11 ianuarie 1866, Varnița, județul Tighina – 1937, Rusia), episcop de etnie română, originar din Basarabia, martir al Bisericii. A activat în Basarabia, Ucraina și Rusia. S-a născut în familia unui cântăreț bisericesc. A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău. A fost numit preot misionar de județ la Odesa, împreună cu renumitul misionar Mihail Kalnev. Pentru activitatea misionară de la Odesa a fost decorat cu ordinul Sfânta Ana. Apoi, este numit misionar eparhial în Basarabia, alături de preotul Alexandru Scvoznicov (Severin), pentru combaterea sectanţilor, în special a ștundiştilor, baptiştilor și inochentiştilor (1912-1917). A purtat polemici publice cu rușii lipoveni. Avea o înfățișare foarte impunătoare – cu părul retezat şi barba mare. A avut cinci copii, dintre care o fiică era în perioada interbelică în Vechiul Regat, iar alta, Maria, căsătorită Cerbu, locuia în Chișinău. Se cunoaște că în anii 1899-1900 a fost preot paroh al bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Blijni Hutor din eparhia de Herson (azi în raionul Slobozia din Transnistria, Republica Moldova). În timpul revoluţiei din 1917 rămâne dincolo de Nistru, unde, în 1933, din cauza foametei și mizeriei, i-a murit preoteasa. S-a călugărit și la scurt timp a fost ridicat în treapta de arhimandrit. În data de 1/14 octombrie 1933, fiind în etatea de 68 de ani, a fost hirotonit episcop de Nikolaev și vicar al eparhiei de Odesa de către mitropolitul Odesei şi Hersonului Anatolie Grisiuk și episcopul Crimeii și Simferopolului Porfirie Gulevici, în catedrala Înălțarea Domnului din Odesa. Ca arhiereu a slujit la Biserica Nașterea Maicii Domnului din cartierul Slobodka al Odesei și a locuit în casa unui român localnic, Dumitru Josanu. În data de 23 mai 1937 a fost transferat la catedra episcopală din Kursk (Rusia), cu titlul de Episcop de Kursk și Oboiansk, pentru ca la începutul lunii august același ani să fie numit episcop de Kostroma Rusia). În data de 26 august 1937 a fost arestat de NKVD şi întemniţat. Potrivit surselor rusești, a fost uciș de enkavedişti, prin împușcare, în același an. A publicat mai multe articole în revista Missionerskoe obozrenie (Panorama misionară), între care și: Turneul lui F. P. Balihin, ”presbiterul creștinilor evanghelist-baptiști din Rusia” în orașul Elisavetgrad din gubernia Herson (1908), Minciuna adventismului (1909), Despre tendințele și neorânduiala din sântul baptiștilor ruși (1909). A mai publicat, în limba română, la Chișinău: „Pro domo sua. Amintirile din raiul lui Inochentie”,  „Despre hrană, nedreptatea inochentienilor” (1916).

Biserica Înălțarea Domnului din Odesa, unde a fost hirotonit episcop. Distrusă de sovietici.

Biserica Înălțarea Domnului din Odesa, unde a fost hirotonit episcop. Distrusă de sovietici.

Biserica Nașterea Maicii Domnului din cartierul Slobodka al Odesei, în care slujea episcopul Teodosie Chirică.

Biserica Nașterea Maicii Domnului din cartierul Slobodka al Odesei, în care slujea episcopul Teodosie Chirică.

Catedrala din Kursk, unde a slujit episcopul Teodosie Chirică.

Catedrala din Kursk, unde a slujit episcopul Teodosie Chirică.

 

 


PPCD ȘI FUNDĂTURA EURASIATICĂ

Iulie 6, 2014

Noi construim un Imperiu!

Alexandr Dughin, Emisiunea ”Discurs”, O producție Russia.ru 2013

”În mare, Federația Rusă are o singură problemă în Republica Moldova: prezența militară ilegală pe teritoriul nostru național. (…) Cine dintre autoritățile noastre s-a gândit cum poate fi folosită în avantajul Republicii Moldova această prezență militară, ce avantaje de ordin comercial, energetic, politic am putea să scoatem noi din prezența militară a Federației Ruse? (…) Prin urmare, aici ar fi cheia: ce obținem în schimb? În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj.”

Iurie Roșca, conferința de presă din 19 martie 2014

Dughin la PPCD

Fără să mă fi așteptat, am avut în ziua de 4 iulie 2014 o discuție pe alocuri tensionată, pe alocuri liniștită cu secretarul general al PPCD, Dinu Țurcanu, în prezența președintelui PPCD, Victor Ciobanu, pe terasa unui local din Chișinău. Motivul care a determinat întâlnirea cu secretarul general al PPCD nu a avut tangență cu politicul, cu toate că, pe parcurs, discuția a ajuns la politica desfășurată în ultimii ani de PPCD. Chiar dacă a decurs în contradictoriu, aflându-ne în vădită divergență de păreri și de idei, aceasta a fost o discuție necesară, cred, de natură să limpezească lucrurile. Luând act de atitudinea mea critică și chiar foarte negativă față de cursul promovat de conducerea PPCD, secretarul general Dinu Țurcanu m-a îndemnat în mod repetat să-mi formulez public, în scris, poziția atât în acest subiect, cât și față de alinierea fruntașilor de azi ai PPCD la ideologia promovată de un pretins ”filosof” de la Moscova, Alexandr Dughin, supranumit de unii drept cardinal din umbră, dar și ideolog al Kremlinului. O fac acum cu plăcere.

Am scris și cu alte ocazii că, în opinia mea, PPCD este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională, prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, eurasiatică. Obiectivele irevocabile au fost revocate. Consecvența a lăsat loc inconsecvenței și oportunismului geopolitic. Altădată un organism de esență antiimperială, PPCD se autoreneagă și este astăzi laolaltă cu apologeții și ideologii imperialismului moscovit, fiind transformat într-un grupuscul de adepți ai școlii dughiniste a eurasianismului. Antieuropenismul, antinatoismul, antiamericanismul, iar pe alocuri și antiromânismul, pe de o parte, și promoscovismul și eurasianismul, dar pe alocuri și proseparatismul disimulat, pe de altă parte, sunt linii de gândire confirmate tot mai des în discursul sau de comportamentul public al acestui grupuscul, convertit la ideologia eurasianistă opusă obiectivelor strategice ale formațiunii. Acest fapt este la vedere, pe înțelesul oricărui observator obiectiv.

Din păcate, fruntașii de astăzi ai PPCD, de care atât eu, cât și multă altă lume ne-am legat inițial multe speranțe, au derapat grav și flagrant de la obiectivele strategice și idealurile programatice ale formațiunii, așa cum sunt formulate acestea în Statutul și Programul politic în vigoare, adoptate de Congresul partidului. Secretarul general Dinu Țurcanu a precizat că ar urma să fie convocat un Congres care să rebuteze Statutul și Programul politic în vigoare, înlocuindu-le cu altele, conforme noului curs care i s-a trasat formațiunii. Adică, după ce PPCD este izolat pe plan european și mânat către fundătura eurasiatică, stindardul de luptă națională și antisovietică, pe care l-am ridicat și ținut sus mai bine de două decenii și care acum este călcat în picioare, va fi înlocuit cu un alt drapel, eurasiatic. Schimbarea de vector geopolitic și cantonarea partidului în mlaștina eurasianismului putinisto-dughinist abia urmează a fi legitimată formal.

Ce principii și idealuri sunt călcate în picioare?

Este necesar să readucem în atenție obiectivele strategice ale PPCD pe plan geopolitic.

Potrivit articolului 8 din Capitolul II al Statutului actual al formațiunii, ”Obiectivele strategice ale PPCD sunt: (…) integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale, în acord cu voința poporului și în spiritul tratatelor internaționale, printr-un proces firesc de apropiere a celor două state românești, susținut de programe realiste și acțiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual și diplomatic”.

La fel, este potrivit să cităm câteva articole din Programul actual al partidului:

PPCD își reafirmă atașamentul față de principiul constituțional privind caracterul unitar și indivizibil al statului. Noi considerăm că restabilirea legalității și ordinii pe întreg teritoriul Republicii Moldova trebuie realizată prin metode politice, cu sprijinul și participarea organismelor internaționale, excluzând orice șantaj din afară sau condiții ultimative din partea secesioniștilor transnistreni” (articolul 39. Unitate teritorială).

PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină, care înseamnă dragoste față de aproapele tău, față de familia ta, față de națiunea ta, față de națiunile din jurul tău, față de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-și iubește națiunea. Morala creștină ne protejează de excesul de a face din dragostea față de propria națiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte națiuni” (articolul 41. Unitate națională).

”Globalizarea și crearea unor entități interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendințe ale lumii contemporane. Transparența frontierelor și promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Până la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare din 1994. De asemenea, relațiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparlamentară, interguvernamentală și în domeniul democrației locale” (articolul 42. Integrare europeană).

Pentru noi este de o importanță cu totul deosebită buna vecinătate cu cele două țări limitrofe: la est cu Ucraina, care este unul dintre partenerii cei mai importanți ai Republicii Moldova pe plan economic, și la vest cu România, de care ne leagă relații speciale determinate de comunitatea istorică și identitatea noastră lingvistică, etnică și culturală. Considerăm benefică sub toate aspectele constituirea Trilateralei România-Moldova-Ucraina, precum și a celor două euroregiuni: a Dunării de Jos și a Prutului Superior” (articolul 43. Cooperare regională și transfrontalieră).

Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (articolul 44. Securitatea noastră militară).

Trebuie să amintim că respectarea acestor obiective programatice a fost pusă sub jurământ public, iar orice încălcare sau nesocotire a lor face dovada sperjurului.

Jur în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor mei de familie politică să fiu un bun apărător şi promotor al intereselor naţionale ale Republicii Moldova, să îmi iubesc Patria până la jertfire de sine, să slujesc principiile democratice şi idealurile naţionale din toată inima mea şi din tot cugetul meu, să îmi dăruiesc toată priceperea şi străduinţa pentru realizarea obiectivelor programatice ale PPCD, (…) să respect acest legământ cu onoare şi demnitate până la sfârşitul vieţii mele” (din Jurământul membrului PPCD).

Ideile de bază din aceste documente nu cadrează cu noua linie politică trasată de către Moscova pentru cei pe care Dughin îi numește deschis ”coloana noastră a cincea”.

De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus

Părerea mea, formată în baza observațiilor atente din ultimii ani, este că un număr redus totuși de persoane din Republica Moldova, inclusiv unii dintre actualii fruntași ai PPCD, s-au pus benevol, dar deloc dezinteresat, în serviciul ideologiei eurasianiste, conectându-se, cu toate consecințele, la spațiul și pârghiile de putere ale Rusiei. Nu doar eu, ci și oricine s-a putut convinge că aceste persoane au aderat la platforma ideologică formulată de prolificul ”filosof” și geopolitician Alexandr Dughin, autor al unui întreg șir de idei otrăvite cu ținte precise. Această platformă constituie o nouă expresie manifestă și radicală a tradiționalului expansionism moscovit. Ea coincide cu optica oficială a Kremlinului.

La o analiză atentă, curentul eurasianist ni se înfățișează ca unul lipsit de onestitate și moderație intelectuală, ca și de capacitatea de a evita radicalismele și extremismul. Cauza acestui fapt stă în caracterul său nerealist, precum și în eclectismul conceptelor din care eurasianismul își trage rădăcinile.

Pentru cei interesați de analiza fenomenului vom preciza că eurasianismul geopolitic predicat astăzi de Dughin sau Putin și orientat către exterior nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior.

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Dughin discurs

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică. Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

PeaceDughin PeaceDughin

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Prin angajarea unora dintre fruntașii PPCD în opera de diseminare în Republica Moldova, dar și în România, a ideologiei eurasianiste de extracție neoimperială, formațiunea devine ea însăși un instrument de influență și manipulare politică al Moscovei, un banal vehicul al ideologiei Kremlinului.

Printre atleții eurasianismului de la noi se regăsesc nume cunoscute publicului larg: Igor Dodon, Mihail Formuzal, Iurie Roșca, Nina Ștanski, Piotr Șornikov, episcopul Markel Mihăiescu, Mihail Garbuz, Victor Șelin, Mark Tkaciuk, Olga Goncearova, Renato Usatâi, Boris Marian, Valeri Demidețki, Irina Vlah, Grigore Petrenco sau Dumitru Pulbere (listă incompletă). Majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse în Republica Moldova, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular. El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

PeaceDughin ortodoxul

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor. Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”. De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

PeaceDughin Ucideti

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Uniunea eurasitatica a lui PeaceDughinEurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă. Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt. Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine: 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate, doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia, locul întâi în lume la prostituția masculină în armată și implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai puțin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localități eixstă doar pe hartă, 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Davaite na buhlo!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Vlad Cubreacov, 6 iulie 2014


DUGHIN CONTRA REPUBLICII MOLDOVA, DESPRE TRANSNISTRIA ȘI RUSIA MARE DIN CARPAȚI LA PACIFIC

Iunie 28, 2014

PeaceDughin ranjit

TRANSNISTRIA – AVANGARDA RUSIEI MARI

În ultimele decenii geopolitica Rusiei trece printr-o criză. După destrămarea Tratatului de la Varșovia, liniile apărării noastre s-au prăbușit una după alta. Și pe locul rămas gol a venit imediat blocul NATO, care ne este advers. Aceasta este legea vaselor comunicante, atâta doar că aplicată geopoliticii: acolo unde Rusia-Eurasia este în scădere, atlantiștii, NATO, sunt în creștere.

URSS s-a dezintegrat, în anii 90 fiind amenințată chiar integritatea Federației Ruse. Însă în timpul lui Putin a fost oprită dezintegrarea de mai departe. Cu ce preț și cu ce eforturi s-a reușit aceasta încă urmează să conștientizăm și să apreciem.

Și iată referendumul din Transnistria. Zorii unei etape geopolitice absolut noi. Precaut, acum se poate totuși spune deja că Rusia nu numai că nu se va destrăma, ea deja nici nu se mai concentrează – ea este în ofensivă, ea revine în granițele sale. Ea se mișcă pe direcția unei Rusii Mari.

Transnistria este frontiera noastră de care suntem tăiați, este granița noastră, un avanpost al nostru. Dacă oamenii vor în Rusia și nu mai vor să fie în continuare fără Rusia, înseamnă că Rusia este din nou atractivă, dorită, înseamnă că ea reprezintă o valoare. Și acest fapt întărește nelimitat spiritul nostru, încrederea noastră în noi înșine, voința noastră. Referendumul din Transnistria nu este nici pe departe o răzbunare măruntă pe Chișinăul care face jocul Occidentului. El simbolizează o schimbare de epoci – noi trecem de la contractare la expansivitate, de la prăbușire la avânt, de la Rusia mica la Rusia Mare, a cărei imagine viitoare ne-au înfățișat-o locuitorii Transnistriei, săvârșind în felul lor un ritual geopolitic.

Rusia Mare trebuie să includă în sine nu doar ceea ce se desprinde din statele post-sovietice eșuate care se aruncă orbește în cadrul NATO ca să putrezească în atlantism și globalism, pierzându-și demnitatea, identitatea și viitorul. Rusia Mare trebuie să includă și Moldova, și Georgia, și Ucraina, nu doar Transnistria, Oseția de Sud sau Crimeea.

Există două căi de soluționare a conflictelor separatiste din spațiul post-sovietic, inclusiv din Transnistria, Oseția de Sud și Abhazia. Prima: Rusia este garant al integrității teritoriale a acestor state, temperând tendințele separatiste, – iar în acest sens Rusia dispune de toate instrumentele, atât politice, cât și militare, strategice și morale. A doua cale: Rusia încetează de a mai fi garant al integrității acestor state. Asta nu înseamnă nicidecum că noi începem a susține separatismul, ci pur și simplu că încetăm să mai susținem aspirațiile Tbilisiului oficial sau pe cele ale Chișinăului oficial de păstrare a integrității teritoriale. Iar în cazul lor, mai departe, totul va decurge de la sine. Dacă aceste țări ne șantajează efectiv cu ieșirea din CSI, întorcând spatele Rusiei, ele își pot promova politicile, numai că deja nu pe întregul lor teritoriu. Pentru că atunci Transnistria va adera la CSI deja de una singură, fără Moldova. Alegerea Moldovei nu este mare: ea trebuie fie să accepte aceasta, fie să adopte o poziție rezonabilă și să devină o punte de prietenie între Rusia și Uniunea Europeană, ceea ce noi îi dorim sincer. Ucrainenii, moldovenii, georgienii sunt frații noștri de credință și de istorie. Noi suntem fiii aceleiași civilizații, ai aceleiași credințe și ai aceleiași culturi. Și dacă micuța Transnistrie a conștientizat asta mai devreme decât alții, cinste și laudă acestei Republici, poporului ei și duhului său neînfrânt.

În anul 2003 Rusia a mai propus propriul ei plan de soluționare definitivă a conflictului transnistrean. Sensul acestui plan consta în federalizarea Moldovei și recunoașterea în cazul Republicii Moldovenești Nistrene și în cel al Găgăuziei a unor drepturi largi de autonomie, a unor cote în parlamentul moldovenesc și a dreptului de a ieși din componența Moldovei în cazul deciziei acesteia de a adera la alt stat (subînțelegându-se la România). Acest plan constituia un compromis atât pentru Tiraspol, cât și pentru Chișinău, fiind susținut și de Igor Smirnov, șeful RMN, și de comunistul Voronin, pe atunci candidat la funcția de președinte al Moldovei, căruia această poziție i-a și adus atunci victoria. Din punct de vedere geopolitic, acest proiect era unul eurasiatic și propunea apropierea treptată a Moldovei de Rusia și alte state ale CSI orientate spre integrare.

Anume din acest motiv a fost torpilat de forțele atlantiste din Uniunea Europeană care aveau nevoie de o absolut altă soluție – rezolvarea problemei transnistrene altfel decât propunea Moscova și nu într-o perspectivă eurasiatică. Sub presiunea SUA, Voronin a renunțat la acest proiect care îl adusese la putere, iar apoi în general i-a și întors spatele Rusiei.

Aș putea fi contrazis cum că primind Transnistria în componența Rusiei am da lumină verde separatismului în spațiul post-sovietic, ba chiar și la noi acasă. Nu este așa. În Transnistria este democrație, acolo nu există banditism, luare de ostatici, acolo nu există naționalism, xenofobie, extremism religios, epurări etnice. Poporul acestei Republici este alcătuit din mai multe etnii – moldoveni, ucraineni, găgăuzi, velicoruși. Tinzând să adere la Rusia, ei vor să revină la Patria comună, la Rusia ca idee, ca rădăcină comună a noastră. În conștiința lor această Rusie nu este pur și simplu Federația Rusă. Aceasta este o Rusie simbol, o Rusie ca imagine, o Rusie ca misiune, ca sarcină, ca proiect, ca orizont. Și să adere la o astfel de Rusie, la autentica Rusie eternă tind nu doar transnistrenii, dar trebuie să tindem și noi înșine, cetățenii ruși, rușii de neam.

Nouă ne-a fost încredințată răspunderea pentru un imens spațiu din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir. Și nimeni nu ne-a eliberat de această răspundere. Referendumul din Transnistria ne-a reamintit de ceea ce este cel mai important – de noi înșine, de misiunea noastră, de vocația noastră. În această situației pur și simplu nu se pune întrebarea dacă să primim sau să nu primim Tiraspolul (în componența Rusiei – nota traducătorului). Atunci când frații îți cer ajutorul este o rușine și un păcat să-i tratezi cu refuz. De așa ceva pot fi în stare doar trădătorii propriului neam. Dar timpurile când asemenea personaje se aflau în fruntea țării au rămas în trecut. Să sperăm că pentru totdeauna.

Traducere din rusă – Vlad Cubreacov

Nota traducătorului: De mult este timpul ca acest șarlatan geopolitic și pretins ”filosof”, ideolog al Imperiului Alcoolic să fie trecut în lista străinilor indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.

Originalul rus:

ПРИДНЕСТРОВЬЕ – АВАНГАРД БОЛЬШОЙ РОССИИ

Геополитика России в последние десятилетия переживает кризис. После распада Варшавского договора одним за другим рушились наши рубежи обороны. И на пустое место немедленно приходил противоположный нам блок НАТО. Это закон сообщающихся сосудов, только примененный к геополитике: там, где у России-Евразии убывает, у атлантистов, НАТО, прибывает.

Распался СССР, под угрозой в 90-е была поставлена целостность самой Российской Федерации. Но при Путине дальнейший распад остановился. Какой ценой и каким трудом это далось, еще предстоит смыслить и оценить.

И вот Приднестровский референдум. Заря совершенно нового геополитического этапа. Теперь осторожно, но уже можно сказать, Россия не просто не распадается, она уже и не сосредотачивается – она наступает, она возвращается на свои рубежи. Она движется в сторону Большой России.

Приднестровье – это наш засечный рубеж, наша граница, наш аванпост. Если люди хотят в Россию и не хотят больше без России, значит, Россия снова привлекательна, желанна, значит она ценность. И это безмерно укрепляет наш дух, нашу уверенность в самих себе, нашу волю. Референдум в Приднестровье это отнюдь не мелкая месть, заигравшемуся с Западом Кишиневу. Это символ смены вех – мы переходим от сужения к расширению, от падения к взлету, от малой России к Большой России. Это – Большая Россия, чей будущий образ вызвали жители маленького Приднестровья, совершив своего рода геополитический обряд.

Большая Россия должна включать в себя не только то, что откалывается от несостоявшихся постсоветских государств, слепо рвущихся в НАТО, чтобы сгинуть в атлантизме и глобализме, потеряв достоинство, идентичность и будущее. Большая Россия должна включать и Молдову, и Грузию, и Украину, а не только Приднестровье, Южную Осетию или Крым.

Есть два варианта решения сепаратистских конфликтов на постсоветском пространстве, в том числе в Приднестровье, в Южной Осетии и Абхазии. Первый: Россия является гарантом территориальной целостности этих государств, сдерживая сепаратистские тенденции, – а у России для этого есть все инструменты как политические так и военные, стратегические и моральные. Второй вариант – Россия перестает быть гарантом целостности этих государств. Это совершенно не значит, что мы начинаем поддерживать сепаратизм, мы просто перестаем поддерживать стремление официального Тбилиси или официального Кишинева по сохранению территориальной ценности. А дальше для них все пойдет само собой. Если эти страны фактически шантажируют нас выходом из СНГ, отворачиваясь от России – они могут проводить свою политику, но уже не на всей своей территории. Потому что тогда Приднестровье вступит в СНГ уже само по себе, без Молдовы. У Молдовы выбор небольшой: ей нужно либо принять это, либо занять рациональную позицию и стать мостом дружбы между Россией и Евросоюзом, чего мы ей искренне желаем. Украинцы, молдаване, грузины – братья наши по вере и истории. Мы дети одной цивилизации, одной веры, одной культуры. И если маленькое Приднестровье это осознало раньше других, то честь и хвала этой Республике, ее народу, ее несломленному духу.

В 2003 году Россия уже предлагала свой план окончательного разрешения приднестровского конфликта. Смысл его заключался в федерализации Молдовы и признании за Приднестровской Молдавской Республикой и Гагаузией широких прав на автономию, квот в молдавском парламенте и право выхода из состава Молдовы в случае ее решения вступить в состав другого государства (подразумевалось, что в Румынию). Этот план был компромиссом и для Тирасполя и для Кишенева, его поддержал и Игорь Смирнов, глава ПМР, и баллотировавшийся тогда в президенты Молдовы коммунист Воронин, которому эта позиция тогда и принесла победу. С геополитиче6ской точки зрения этот проект был евразийским и предполагал постепенное сближение Молдовы с Россией и другими странами СНГ, ориентированными на интеграцию.

Именно по этой причине его проторпедировали атлантистские силы в Евросоюзе, которым требовалось совершенно иное решение – решение приднестровской проблемы не с подачи России и не в евразийской перспективе. Под давлением США Воронин отказался от этого проекта – который привел его к власти, а потом и вообще повернулся спиной к России.

Могут возразить, принимая Приднестровье в Россию, мы даем зеленый свет сепаратизму на постсоветском пространстве, да и у себя дома. Это не так. В Приднестровье демократия, там нет бандитизма, захватов заложников, там нет национализма, ксенофобии, религиозного экстремизма, этнических чисток. Народ этой Республики состоит из многих этносов – молдаване, украинцы, гагаузы, великороссы. Стремясь в Россию, они хотят вернуться к общей Родине, к России как идее, как к нашему общему корню. В их сознании эта Россия не просто Российская Федерация. Это Россия-символ, Россия-образ, Россия как миссия, как задание, как проект, как горизонт. И примкнуть к такой России, к подлинной вечной России стремятся не только приднестровцы, но должны стремиться и мы сами, россияне, русские.

Нам была вверена ответственность за огромное пространство от Карпат до Тихого океана, от Балтики до Камчатки, от Карелии до Памира. И никто с нас этой ответственности не снимал. Приднестровский референдум напомнил нам о самом главном – о нас самих, о нашей миссии, о нашем призвании. В такой ситуации вопроса о том, принять или не принять Тирасполь, просто не стоит. Когда братья обращаются за помощью, отказать им позор и грех. На такое могут пойти только предатели собственного народа. Но эпоха, когда такие личности управляли страной, ушла в прошлое. Надеемся, что ушла безвозвратно.


CU MĂȘTILE JOS: DUGHIN DESPRE TRANSNISTRIA CA ”PĂMÂNT ȘI REDUTĂ A RUSIEI”

Iunie 27, 2014

ION IOVCEV, ROMÂNUL NOSTRU DE LA TIRASPOL

Martie 10, 2014

Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău i-a acordat Diploma de excelență 2013 domnului Ion Iovcev, Directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.

Ion Iovcev

Ion Iovcev Vlad Cubreacov

Cu ocazia primirii Diplomei de excelență 2013, domnul Ion Iovcev a avut un viu schimb de păreri cu președintele Asociației Răsăritul Românesc despre situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova aflate încă sub controlul efectiv al Federației Ruse. Interlocutorii au făcut și o trecere în revistă a ultimelor evoluții din Ucraina pe fundalul intervenției militare ruse în Crimeea. Domnul director Ion Iovcev a exprimat speranța și convingerea că actualele probleme grave pe care le întâmpină Liceul român ”Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol vor putea fi depășite. Mulțumind pentru apreciere, domnul Ion Iovcev a ținut să precizeze: ”Dacă vom fi uniți și cu demnitate, vom avea viitor”.


CONFERINȚA CU TEMA: CETĂȚENIA ROMÂNĂ, UN DREPT AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ȘI O DATORIE MORALĂ A ROMÂNIEI

Noiembrie 6, 2013

Foto Bucuresti

Vlad CUBREACOV, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc” din Republica Moldova, fost membru al Subcomisiei APCE pentru minorități:

Proiectul de lege dezbătut astăzi răspunde, în opinia noastră, pe deplin atât criteriilor de eurocoformitate, cât şi, mai ales, intereselor legitime și necesităţilor reale ale membrilor comunităţilor româneşti de peste hotare, de cele mai multe ori aflate cultural şi identitar în dificultate.

DE CE ESTE CORECT CRITERIUL ”ORIGINII ETNICE”

Criteriul originii naționale și etnice pus la baza proiectului de lege este unul perfect euroconform. De altfel, într-o dezbatere ca cea de astăzi trebuie să distingem clar între „etnicism” și „etnicitate” (ansamblul particularităţilor etnice ale unui popor sau al unei culturi. /<engl. Ethnicity, Etnic – referitor la apartenenţa la un popor; specific unui popor, Nume etnic = nume de popor. [Cf. fr. ethnique, lat. ethnicus, gr. ethnos – popor]). Termenii ”identitate etnică, apartenență etnică, origine etnică, minoritate etnică”  sunt termeni neutri din punct de vedere semantic. Legiuitorul român nu poate face abstracție, în cazul etnicilor români de peste hotare, de originea, identitatea și apartenența etnică a acestor conaționali. Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei, ONU sunt organisme care au fost și rămân preocupate de situația minorităților entice din diverse țări, compărând ca apărători ai identităţii etnice a oricărei persoane. Adjectivul „etnic”, neutru sub aspect semantic, împreună cu variantele lui flexionare este utilizat pe larg în documentele oficiale ale organismelor regionale sau internaționale la care ne-am referit și din care România face parte. Identitatea este o noţiune complexă ireductibilă la doar unul din aspectele sale. Pentru a răspunde rumorilor despre așa-zisul pericol etnicist în cazul acordării dreptului de solicitare a a cetățeniei române de către etnicii români de peste hotare, vom sublinia o data în plus că între abordarea etnicistă şi cea etnofobă este corect să nu optăm nici pentru una din ele, oprindu-ne la abordarea etno-culturală şi etno-lingvistică, așa cum sunt tratate și explicate acestea de multiplele documente internaționale aplicabile. Limba română și cultura română peste hotarele României se sprijină pe o bază etnică concretă fără de care nici limba, nici cultura nu ar mai avea sens deplin. Etnicitatea în sine nu este un păcat, ci un fapt identitar natural, un dat şi de aceea nu acceptăm să fie repudiată. Altminteri ne-am plasa în relaţie de adversitate cu cele mai importante instrumente juridice internaționale (universale şi regionale) care consfințesc şi apără, între altele, criteriul etnic, instrumente al căror spirit pătrunde inițiativa legislativă discutată astăzi aici.

DUBLA CETĂȚENIE

Instituția dublei cetățenii ne demonstrează că nu există în Europa și în lume o abordare unică în această chestiune, după cum nu există astăzi la nivel european și internațional o definiție unanim acceptată a noțiunii de națiune.  Există state care admit dubla cetățenie și state care o admit cu anumite rezerve, dar și state care nu o admit deloc, precum și state care o acceptă tacit (Italia, Olanda), chiar dacă legislația lor o interzice expres. Spania și India, bunăoară, admit dubla cetățenie doar în cazul unor state anume, cu care se consideră înrudite etnic sau legate istoric și cu care dezvoltă relații privilegiate sau speciale. De regulă, statele care se definesc ca naționale și au minorități etnice înrudite peste hotare admit și încurajează dubla cetățenie, ca avantaj (și nicidecum ca pe un privilegiu) oferit, în baza legii, membrilor comunităților etnice înrudite de peste hotare. Abordarea foarte diferită a chestiunii dublei cetățenii, precum și a relației minorităților etnice extrafrontaliere cu statele lor înrudite, a condus la apariția, în 1997, a Convenției europene cu privire la cetățenie, document regional care nu exclude posibilitatea acordării cetățeniei lor de către statele înrudite coetnicilor, consângenilor sau conaționalilor de peste hotare.

În continuare vom aduce în atenție mai multe cazuri în care statele naționale înrudite prevăd posibilitatea acordării cetățeniei lor coetnicilor lor de peste hotare.

ISRAEL

Legea reîntoarcerii (repatrierii) din 1950, în articolul 4B Cine este evreu, se referă expres și univoc la originea etnică și etno-religioasă evreiască și prevede: ”Potrivit prezentei Legi, ”Evreu” este cel care s-a născut din mamă evreică, sau a trecut la evreitate, și nu aparține altei religii”. Totodată, Legea Israelului despre cetățenie din 1 aprilie 1952, stabilește că ”orice imigrant, în termenii Legii reîntoarcerii (repatrierii) din 1950, este cetățean al Israelului”. Cazul Israelului este unul demn de analizat, întrucât diaspora acestui stat este una foarte numeroasă. Potrivit enciclopediei electronice evreiești, ”În prezent există în lume aproximativ 13,2 milioane de evrei, dintre acești 5,5 milioane, sau 37%, locuiesc în Israel (date din anul 2002). Cea mai numeroasă comunitate evreiască de peste hotare se află la New York – 1 milion și 970 de mii de persoane. Pe ansamblu, în SUA locuiesc 5,7 milioane de evrei (mai mult decât în Israel). La Paris locuiesc 310 mii de evrei, la Londra – 195 de mii, la Buenos Aires – 175 de mii. Peste 90% dintre toți evreii din lume locuiesc în zece state: Israel, SUA, Franța, Rusia, Canada, Ucraina, Marea Britanie, Argentina, Brazilia și Republica Sud Africană. Comunități ale evreilor sunt organizate în peste 100 de state.”(sursa: www.eleven.co.il)

SPANIA

Constituția acestei țări prevede, la articolul 11, că ”Statul poate încheia acorduri cu privire la dubla cetățenie cu țările iberoamericane sau cu țările care au avut și au relații speciale cu Spania. Totodată, în țările respective, chiar și în cazul în care acestea nu recunosc pentru propriii lor cetățeni, pe bază de reciprocitate, aceleași drepturi, spaniolii se pot naturaliza fără a-și pierde cetățenia obținută prin naștere”.

Dintre statele Europei Occidentale, Spania are în prezent cea mai numeroasă diasporă, aceasta cifrându-se la circa 1,2 milioane. Majoritatea acestor spanioli extrafrontalieri (600 000) locuiesc în America Latină, pe când 550 000 locuiesc în diverse state din Europa, iar 42 000 – în Asia, Africa și Australia.

Astfel, Constituția Spaniei consfințește dreptul, fie și limitat, la dubla cetățenie pentru coetnicii săi dintr-un șir de state. Vom observa că în actele legislative mai vechi ale Spaniei (1954-1981), dintre care vom aduce în atenție Codul Civil al Spaniei, alături de statele iberoamericane a apărut de fiecare dată și un stat din altă regiune a lumii – Filipine. Începând cu anul 1992 șirul de state cu care Spania a avut sau are relații speciale, explicabile istoric, și ai căror cetățeni pot solicita cetățenia Spaniei, a fost completat cu Andora, Guineea Ecuatorială și Portugalia. În cazul în care cetățenii acestor state solicită acordarea cetățeniei spaniole, este necesară șederea lor în Spania pe durata a 2 ani de zile, pe când pentru solicitanții originari din alte state, cu care Spania nu a avut sau nu are relații speciale, acest termen se ridică la 10 ani.

Între anii 1958 și 1991 Spania a încheiat asemenea acorduri cu privire la dubla cetățenie cu majoritatea statelor Americii Latine: Chile, Argentina, Columbia, Peru, Paraguay, Nicaragua, Ecuador, Bolivia, Guatemala, Republica Dominicană, Cosa-Rica. Aceste acorduri reconfirmă dreptul cetățenilor fiecărei părți semnatare de a obține și deține cetățenia celeilalte părți.

Există o excepție pe care Spania o admite tacit, este cea care îi privește pe cetățenii ruși de origine etnică spaniolă. Spania și Rusia  sau Spania și statele apărute pe ruinele fostei URSS nu au semnat niciodată acorduri bilaterale cu privire la dubla cetățenie. Cu toate acestea, așa numiții ”copii ai războiului” și membrii familiilor lor din Rusia și celelalte state ex-sovietice, obțin din oficiu cetățenia Spaniei în momentul sosirii în patria lor istorică și devin astfel persoane cu dublă cetățenie. Autoritățile spaniole utilizează în această situație termenul de ”dublă cetățenie latentă”, prezumându-se că atât ”copiii războiului” cât și membrii familiilor lor au fost și au rămas cetățeni spanioli neîntrerupt, deci nu au fost decăzuți din cetățenia spaniolă niciodată.

Articolul 20 al Codului Civil al Spaniei prevede că cetățenii străini născuți din ambii părinți sau dintr-un singur părinte de origine spaniolă au posibilitatea obținerii cetățeniei spaniole por opcion. În cazul acestora nu contează dacă părinții lor și-au păstrat sau au pierdut cetățenia spaniolă. Acest drept le este rezervat tuturor străinilor de origine spaniolă, însă, în cazul în care originea lor spaniolă este stabilită după expirarea timpului rezervat prin lege acordării cetățeniei por opcion, sau dacă aceștia nu-și pot confirma pe bază de acte originea spaniolă, punctul b) al articolului 22 al Codului Civil le oferă străinilor din aceste categorii dreptul preferențial de obținere a cetățeniei spaniole în baza reședinței în Spania (por recidencia). În aces caz, străinul de origine spaniolă trebuie să locuiască legal în Spania 1 an și 1 zi.

BRAZILIA

Brazilia își întemeiază cetățenia, în principal, pe dreptul solului, iar procesul de naturalizare reclamă ca solicitantul să locuiască 4 ani pe teritoriul țării înaintea depunerii cererii de acordare a cetățeniei. Cu toate acestea, termenul de 4 ani poate fi redus substanțial în cazul în care solicitantul ”deține cetățenia unul alt stat lusitanofon”.

ARMENIA

Potrivit Legii Republicii Armenia despre cetățenie, sunt considerați cetățeni armeni persoanele care nu au adoptat cetățenia altor state și sunt armeni ca origine etnică. Totodată, legea despre cetățenie specifică ”persoanele de origine armeană care se stabilesc în Armenia vor primi cetățenia în procedură simplificată”.

FEDERAȚIA RUSĂ

Cazul Federației Ruse prezintă un interes deosebit, întrucât acest stat este singurul care își revendică o succesiune de drept îndelungată, multiseculară, și pune în relație directă chestiunea continuității și succesiunii statului cu cea a cetățeniei ruse. Este curios să observăm că Legea federală despre politica de stat a Federației Ruse în raport cu compatrioții de peste hotare din 24 mai 1999 prevede următoarele: ”Federația Rusă este succesoare și continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse (RFSSR) și a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituția cetățeniei ruse este corelată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuității) statalității ruse.” Totodată, atunci când definește termenii cu care operează, legea rusă specifică: ”Apartenența la cetățenie reprezintă faptul de a fi fost supus al Statului Rus sau de a fi deținut cetățenia Statului Rus, a Republicii Ruse, a RFSSR, a URSS, a Federației Ruse sau a unui stat străin”.

IRLANDA

În pofida exigențelor privind obligativitatea termenului de ședere timp de 5 ani în Irlanda pentru a putea obține cetățenia acestei țări, unii solicitanți pot fi exonerați de această obligație, fiind vorba despre persoanele de origine etnică irlandeză, precum și de persoanele care au vreo legătură cu Irlanda ca stat.

TURKMENISTAN

Legislația turkmenă cu privire la cetățenie prevede dreptul etnicilor turkmeni care s-au născut și locuiesc în alte state decât cele ex-sovietice, de a obține cetățenia Turkmenistanului în procedură simplificată. Acest drept se referă și la persoanele care au fost strămutate forțat, deportate sau prigonite pe motive politice sau religioase.

BIELORUSIA

Legea bielorusă despre cetățenie operează cu următorii termeni: păstrarea dreptului de obținere a cetățeniei Republicii Bielorusia. Acest drept, cu caracter imprescriptibil, le este rezervat tuturor persoanelor care au locuit pe teritoriul Republicii Bielorusia, dar fie că au fost strămutate forțat sau deportate, fie că au părăsit benevol respectivul teritoriul înainte ca legislația despre cetățenie să intre în vigoare. Totodată, acest drept imprescriptibil le este rezervat urmașilor lor, precum și ”etnicilor bieloruși și copiilor lor”. Acestor categorii de persoane li se acordă cetățenia cu condiția cunoașterii limbii de stat și a respectării Constituției și legislației bieloruse.

REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova este singurul stat ex-sovietic care admite expres, prin Constituția modificată în anul 2003, dubla și multipla cetățenie. Un fapt curios este că Republica Moldova este, de asemenea, singura din formula sovietică 3+1 (statele baltice şi RM) care şi-a revendicat cetățenii pe două linii politico-juridice. Pe de o parte, cetăţenia moldoveană descinde din cea română, limitată teritorial şi temporal, prin vizarea foştilor cetăţeni români de până la 28 iunie 1940 din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, precum şi urmaşii acestora, indiferent de cetăţenia deţinută până în 1991 şi cu condiţia stabilirii permanente în Republica Moldova. Pe de altă parte, cetăţenia moldoveană descinde din cea sovietică, întrucât îi vizează pe toţi locuitorii fostei Republici Autonome Socialiste Sovietice de peste Nistru, precum şi pe toţi foştii cetăţeni sovietici domiciliaţi legal către 27 august 1991 pe teritoriul Republicii Moldova, dacă nu şi-au exprimat o dorinţă contrară.

La fel de curios este că prin legislaţiile în vigoare, aproape toţi cetăţenii  Republicii Moldova pot solicita şi obţine cetăţenia a două state: România şi Federaţia Rusă. Diferenţa dintre acestea este că România admite dubla cetăţenie şi nu condiţionează restabilirea cetăţeniei române de renunţarea la cea moldoveană, pe când Federaţia Rusă admite dubla cetăţenie doar cu titlu excepţional, în cazul existenței unor acorduri bilaterale în materie, şi condiţionează obţinerea cetăţeniei sale de renunţarea la cetățenia anterioară.

De precizat în context că în Republica Moldova „Sînt recunoscute  ca  persoane  originare din  Republica  Moldova, domiciliate  peste  hotare, persoanele şi urmaşii acestora, care provin prin  obîrşia, rădăcinile şi strămoşii lor din fosta Basarabie, Bucovina de  Nord,  ţinutul  Herţa  şi, în special,  din  actualul teritoriu  al Republicii   Moldova   şi  care,  pomenindu-se  în  virtutea   diferitor împrejurări    dincolo   de   hotarele   patriei   lor   istorice,   îşi conștientizează originea şi se consideră reprezentanți ai diasporei.” (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri de susţinere a persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare Nr.1322  din  29.12.2000, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-4/20 din 11.01.2001).

LITUANIA

Procedura obținerii cetățeniei lituaniene este reglementată de Legea despre cetățenie din 5 decembrie 1991. Aceasta stabilește o categorie avantajată, îndreptățită să obțină cetățenia în procedură simplificată, specificăm că este vorba despre persoanele care au avut legătură cu Lituania în perioada 1918-1940 și urmașii acestora.

GERMANIA

Constituția Germaniei, prin articolul 116 Noțiunea de German și de Reintegrare în cetățenie a celor persecutați, consfințește următoarele: “(1) În sensul prezentei Constituţii este German, sub rezerva altor legi, orice persoană care deţine cetăţenie germană sau persoanele aparţinând Poporului German refugiate ori deportate, precum şi urmaşii acestora care s-au aflat în teritoriul Imperiului German către 31 decembrie 1937.

(2) Foştii cetăţeni germani care şi-au pierdut cetăţenia între 30 ianuarie 1933 şi 08 mai 1945 din raţiuni politice, rasiste sau religioase, precum şi urmaşii acestora îşi redobândesc cetăţenia la cerere. Aceştia nu sunt consideraţi ca decăzuţi din cetăţenie, cu condiţia că şi-au stabilit reşedinţa în Germania după 08 mai 1945 şi nu şi-au exprimat o voinţă contrară.

Constituția și legislația Germaniei nu prevăd în mod expres posibilitatea dublei sau multiplei cetățenii. În ultimii ani mai multe zeci de mii de persoane care au obținut cetățenia Germaniei fără a renunța la cetățenia lor anterioară au fost fie obligate să renunțe la cetățenia anterioară, fie să renunțe la cea germană conform deciziilor Ministerului Federal din Interne. Cu toate acestea, nu toți cetățenii Germaniei care dețin și o altă cetățenie sunt obligați să opteze în favoarea doar uneia dintre aceste cetățenii. În prezent, în Germania există peste 2 milioane de persoane care dețin legal dublă cetățenie, printre aceștia fiind și mulți etnici germani (sași și șvabi) originari din România. Este vorba despre așa-numiții ”emigranți întârziați”, Spataussiedler, dar și despre cetățeni de etnie germană originari din vechile state ale UE, cărora li se recunoaște dreptul de a-și păstra cetățenia anterioară după obținerea celei germane, cu condiția că țara din care provin să admită dubla cetățenie.

Legea Germaniei despre cetățenie, din 22 iulie 1913, cu modificările și completările operate la 23 iulie 1999 și puse în vigoare din 1 ianuarie 2000, stabilește: ”Este german acela care deține cetățenia unuia dintre statele federale și deține nemijlocit cetățenia Imperiului German”. Totodată, articolul 13 al legii spune: ”Foștii germani, care nu s-au stabilit cu traiul în interiorul țării, pot fi primiți, la cererea lor, în cetățenie de către statul federal ai căror cetățeni au fost anterior, dacă aceștia răspund cerințelor indicate la punctele 1 și 2 din alineatul 1 al articolului 8. Sunt asimilați foștilor germani persoanele descendente din aceștia sau copiii înfiați de către aceștia. Cancelarul de stat trebuie înștiințat despre adoptarea cetățeniei, iar în cazul în care cancelarul (astăzi – ministrul federal al afacerilor interne) dă aviz negativ, admiterea în cetățenie nu are loc”.

BULGARIA

Legea cu privire la cetățenia bulgară stabilește, în articolul 7, alineatul 2) , că ”Orice persoană are dreptul de a-și alege cetățenia”. Articolul 8, ca parte a Secțiunii I a capitolului II al acestei legi, secțiune intitulată Obținerea cetățeniei bulgare conform originii, prevede: ”Este cetățean bulgar conform originii oricine are măcar un părinte cetățean bulgar”. Articolul 9 al legii stabilește că ”Este cetățean bulgar conform originii orice persoană care este recunoscută ca cetățean bulgar sau a cărei origine bulgară este stabilită prin decizie judecătorească”. Articolul 15 al legii prevede că ”Persoana care nu este cetățean bulgar poate obține cetățenia bulgară prin naturalizare, cu exceptarea condițiilor prevăzute de articolele 12, alineatele 2,4,5 și 6, dacă răspunde uneia din următoarele cerințe: 1. este de origine bulgară”. Articolul 16 arată că ”Persoana care nu este cetățean bulgar poate obține cetățenia bulgară și fără respectarea condițiilor stabilite de articolul 12 dacă Republica Bulgaria este cointeresată ca această persoană să fie naturalizată sau în cazurile în care persoana are merite deosebite față de Republica Bulgaria pe tărâm social și economic, în domeniul științei, tehnologiilor, culturii și sportului”. Vom remarca și faptul că paragraful 2 al Dispozițiilor finale ale legii prevede următoarele: ”În sensul prezentei legi, ”Persoană de origine bulgară” este persoana care are pe linie ascendentă cel puțin o rudă de naționalitate bulgară”. Aceste prevederi trebuie corelate cu cele ale Legii cu privire la Bulgarii din afara Republicii Bulgaria, din 2000, care, stipulează, în articolul 2, că ”…este bulgar din afara Republicii Bulgaria orice persoană care: 1. are măcar un ascendent de origine bulgară; 2. este purtătoare a conștiinței naționale bulgare; 3. este stabilită pentru o perioadă îndelungată de timp sau permanent pe teritoriul altui stat”, iar în articolul 3, că ”(1) Originea bulgară se demonstrează cu un document eliberat de către: 1. un organ de stat bulgar sau străin; 2. organizații ale bulgarilor din afara Republicii Bulgaria recunoscute de organul de stat bulgar competent să mențină relațiile cu acestea; 3. Biserica Ortodoxă Bulgară. (2) Dovada originii bulgare poate fi făcută şi prin procedură judiciară comună.”

POLONIA

Noua Lege despre cetățenie, din 2009, le oferă persoanelor de origine poloneză posibilitatea de a li se restitui cetățenia Poloniei pe care au pierdut-o sau la care au renunțat. Adoptarea deciziilor în această privință i-a fost atribuită ministrului Administrației și Afacerilor Interne. Astfel, legea stabilește următoarele modalități de obținere a cetățeniei polone: prin naștere, repatriere, acordare de către președintele țării, recunoaștere, restituire.

SLOVACIA

Legislația Slovaciei prevede dreptul persoanelor de origine etnică slovacă de peste hotare de a solicita și obține cetățenia slovacă. Totodată, Legea nr. 70/1977 din 14 februarie 1998 Cu privire la slovacii de peste hotare stabilește cine este ”Slovac de peste hotare”: ”§ 2. Slovacul de peste hotare

(1) Este slovac de peste hotare persoana căreia i s-a recunoscut acest statut în conformitate cu prezenta lege.

(2) În conformitate cu prezenta lege, statutul de slovac de peste hotare i se poate recunoaște unei persoane care nu deține cetățenie slovacă, dacă aceasta este de naționalitate slovacă ori de origine etnică slovacă sau este purtătoare a conștiinței cultural-lingvistice slovace.

(3) În accepția prezentei legi, persoana solicitantă să i se recunoască statutul de slovac de peste hotare (în continuare – solicitant) este de origine etnică slovacă dacă aceasta sau oricare dintre strămoșii săi direcți până în a treia generație au fost de naționalitate slovacă.

(4) Solicitanții își vor dovedi naționalitatea slovacă sau originea etnică slovacă prezentând un document doveditor. Principalele documente doveditoare ale solicitantului sunt certificatul de naștere, certificatul de botez, extrasul din registrul metrical, dovada naționalității sau permisul de ședere permanent.

(5) Solicitanții care nu pot prezenta unul dintre documentele indicate în paragraful 4, se vor identifica ei înșiși printr-o mărturie scrisă eliberată de către una dintre organizațiile conaționalilor slovaci din cuprinsul țării sale de reședință sau, în lipsa acesteia, prin mărturia a cel puțin doi slovaci de peste hotare rezidenți în țara de reședință a solicitantului.

(6) În accepția prezentei legi, solicitantul este purtător al conștiinței cultural-lingvistice slovace dacă posedă cel puțin pasiv limba slovacă și cunoștințe de cultură slovacă sau se declară active el însuși drept etnic slovac.

(7) Solicitanții vor face dovada conștiinței lor cultural-lingvistice slovace prin rezultatele activității loc curente, prin mărturiile organizațiilor conaționalilor slovaci care își desfășoară activitatea în cuprinsul țării de reședință a solicitantului sau, în lipsa acesteia, prin mărturia a cel puțin doi slovaci de peste hotare rezidenți în țara de reședință a solicitantului”.

GRECIA

Cazul Greciei merită o atenție aparte. Legea nr. 2790 despre primirea persoanelor de naționalitate greacă repatriate din fosta Uniune Sovietică prevede următoarele:

 ”Articolul 1. Persoanele de naționalitate greacă, care locuiesc în statele fostei Uniuni Sovietice, pot primi cetățenia greacă depunând o cerere corespunzătoare la Consulatul Greciei din țara de domiciliu dacă:

  • Au împlinit 18 ani și
  • Nu pot demonstra cetățenia lor greacă în temeiul Tratatelor de la Ankara și de la Lozana.”

”2. Cetățenia greacă i se acordă persoanei de naționalitate greacă prin decizia Secretarului General de circumscripție, decizie care se publică în Monitorul Guvernului după prezentarea avizului Consulatului respective al Greciei cu privire la originea lor greacă. Chestiunea cu privire la originea greacă este examinată de către o comisie din trei persoane, cuprinzându-l pe Consul și alți doi membri. Prin decizia comună a Ministrului Afacerilor Interne, al administrației de stat și al descentralizării, precum și a Ministrului Afacerilor Externe, se stabilesc membrii fiecărei comisii, detaliile speciale și procedura de perfectare a deciziei comisiei prevăzute în prezentul paragraf. Membrii desemnați în comisiei trebuie să fie în mod obligatoriu cetățeni greci.

3. Originea greacă a persoanei interesate se stabilește în urma unei convorbiri cu aceasta și pe baza următoarelor acte:

  • Pașaportul
  • Certificatul de naștere
  • Certificatul de căsătorie
  • Certificatul cu privire la starea familială
  • Buletinul de identitate, dacă există
  • Orice alte acte care ar confirma originea greacă.

 Actele menționate se prezintă cu confirmare notarială originală și cu traducerea lor oficială.

 1. Cererea, cu actele anexate acesteia și avizul Consulatului Greciei cu privire la originea greacă a solicitantului, se transmit circumscripției locale în vederea eliberării deciziei Secretarului General al circumscripției. (…)

2. (…) Comisia va avea ca scop prezentarea avizului cu privire la originea greacă a solicitanților cetățeniei grecești, oricine care se confirmă prin actele prevăzute în paragraful 3 al prezentului articol și în urma rezultatelor convorbirii, cu excepția cazurilor în care avizul este prezentat de către comisie conform paragrafului 3 al prezentului articol. (…)

5. Copiii minori ai persoanelor de naționalitate greacă care au obținut cetățenia Greciei conform procedurii indicate mai sus, devin cetățeni greci din momentul depunerii jurământului de către părinții lor și sunt incluși în listele cetățenilor și în cataloagele municipale ale populației (…).

6. În solicitarea de acordare a cetățeniei grecești, persoana interesată poate cere de asemenea elenizarea numelui său de familie și a prenumelui, dacă acestea au fost modificate sau schimonosite în țara de proveniență a solicitantului.

7. În acest caz, în baza acordului Secretarului General al circumscripției cu persoana interesată despre modul în care va suna în limba greacă prenumele și numele său de familie, în conformitate cu decizia Secretarului General se introduc în cataloagele municipale ale populației prenumele și numele de familie elenizate. În baza acelorași temeiuri se vor eleniza prenumele și numele de familie ale copiilor minori ai solicitanților care primesc cetățenia greacă în baza prevederilor paragrafului 6 al prezentului articol.

8. Persoanele de naționalitate greacă care au sosit în Grecia înaintea intrării în vigoare a prezentei legi pe bază de viză și locuiesc în țară, indiferent de termenul de valabilitate al pașapoartelor lor sau al vizei, pot primi cetățenia greacă conform procedurilor indicate în paragrafele anterioare, depunând o cerere pe numele Secretarului General al circumscripției în ordinea stabilită de paragraful 4 al prezentului articol, excepție făcând avizul Consulatului.”

AUSTRIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA

AUSTRIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA, state care nu se definesc ca naționale și nu compar ca state înrudite ale unor minorități etnice (kin-state, kin-minority), nu admit dubla cetățenie și nici nu cuprind în legislația lor prevederi despre posibilitatea acordării cetățeniei lor conaționalilor de peste hotare.

București, Senatul României, 5 noiembrie 2013


RĂSPUNS AL SERVICIULUI DE INFORMAȚII ȘI SECURITATE DESPRE CAPETENIILE SEPARATISTE DIN TRANSNISTRIA (2002)

Septembrie 22, 2013

SIS1

SIS2

SIS3SIS4

SIS5

 


Fructele otrăvite ale propagandei Kremlinului. ”Захват Европы! Присоединить Европу – это по-русски!”

Iunie 20, 2013

Alexandr Dughin despre ideea națională rusă: cotropirea și anexarea Europei de către Rusia și transformarea popoarelor și statelor în protectorate ale Moscovei sub conducerea unui țar rus de la Atlantic la Pacific.

***

Emisiunea DISCURS

SĂ ANEXĂM EUROPA – ASTA E RUSEȘTE!

Opinia lui Alexandr Dughin

Astăzi în Rusia se resimte foarte acut lipsa ideii naționale. Pe de o parte, toată lumea înțelege necesitatea acestei idei, pe de altă parte, nu este chiar atât de simplu să propui ceva bine gândit, ceva nou, dacă doriți, sau ceva convingător. Și timp de mulți ani am cugetat asupra acestei probleme și asupra problemei ideii naționale și mi-a venit recent în cap, analizând evenimentele din lume, vizitând diverse țări europene, gândul privind modul de soluționare a chestiunii ideii naționale. Voi expune acest gând cu titlu de propunere, în calitate de ipoteză, ei dar mai departe probabil că societatea sau mai întâi de toate statul va decide dacă îl acceptă sau nu. Ideea este următoarea: noi trebuie să cotropim Europa. Să o cucerim. Și să o anexăm.

Iată, mai întâi, mulți vor spune: ei, ce mai e și cu asta, ce idee e aceasta: să cotropim, să anexăm, să includem în granițele noastre, să cucerim? Dar, pe de altă parte, după ce prima aversiune va trece, sau prima revoltă, sau senzația că s-a spus ceea ce nu trebuia, ceva negândit sau poate ceva propriu altor timpuri, altei epoci, și că, în general, ce mai înseamnă să cotropim Europa, ei bine, atunci când toate astea vor trece, ei dar mai întâi trebuie să oferim această posibilitate ca oamenii să cârâie cumva, să țipe acolo. Liberalii vor spune: ei, la noi toate se întâmplă astfel întotdeauna și de aceea vă comportați voi așa… Iată, atunci când acest val se va stinge, valul agenților țipălăi ai Occidentului, a coloanei a cincea și a tot felul de forțe cobitoare și atunci când chiar nedumerirea patrioților care, mai pe scurt, reduc agenda zilei doar pentru a se salva, doar pentru a supraviețui, doar pentru a se menține, iată când această revoltă, acest val se va stinge, ne vom putea gândi: da de ce oare nu?

Și atunci să ne amintim bunăoară de proiectele marelui nostru poet Fiodor Tiutcev care a avansat o asemenea concepție în secolul XIX. El considera că Imperiul rus trebuie să cotropească Europa, că țarul Rusiei trebuie să fie țarul întregii Europe și, astfel, să refacă Imperiul bizantin. Le putem acorda lor o largă autonomie în cadrul acestui Imperiu roman global sau al celui de al treilea Imperiu roman. Ortodoxia se poate înțelege de minune cu cercurile conservatoare catolice. Catolicilor nu le vom interzice  să-și mărturisească credința pe teritoriul nostru imperial, cum a fost în perioadele timpurii ale unității imperiale din, să zicem, din epoca lui Constantin cel Mare până la Carol cel Mare și, în condițiile unei anumite autonomii, Europa occidentală oricum recunoștea unitatea împăratului bizantin.

Pe de altă parte, anume această idee imperială poate fi întâlnită la Nietzsche.  Nietzsche spunea:  Europa să fie cum era Grecia sub protecția Romei, fie ca rușii să cucerească Europa. Iar Nietzsche deja vorbea deja de pe pozițiile nemților. Va fi cu mult mai bine, căci atunci ne vom putea concentra pe dezvoltarea culturilor noastre, a identității noastre naționale și nu ne vom preocupa de chestiunile strategice. Rușii își vor instala detașamentele lor de gardă, santinelele lor pe teritoriul nostru și pur și simplu ne vor păzi, ne vor apăra, iar noi vom crește ca un soi de strat cultural unic.  Adică, există reprezentanți ai acestei idei și în Europa.

La fel gândea și Oswald Spengler. La fel gândea și prietenul lui Merejkovski, Arthur Moeller van den Bruck, care era încântat de Dostoievski. În genere, în realitate, elitele europene se gândeau într-o considerabilă măsură la perspectivă ca Europa să se predea Rusiei. Unei Rusii puternice, unei Rusii conservatoare, unei Rusii încrezute în sine, unei Rusii în ascensiune.  Adică, îndeobște vorbind, o anumită coloană a cincea prorusă ne este asigurată în Europa. Aceștia sunt intelectualii europeni care doresc să-și consolideze propria identitate.

Putem vedea și de ce forțe militare dispune Europa. Iar acestea sunt aproape nule. Desigur că există blocul NATO, însă blocul NATO în operațiuni dure nu se implică, după cum vedem pe exemplul Oseției de sud și al Abhaziei.  Noi ne-am confruntat cu prietenul lor Saakașvili, am ieșit învingători și a fost mai mul zgomot și un soi de balet acvatic în Marea Neagră al cuirasatelor americane, natoiste, ei și ce? Pe când Oseția de sud și Abhazia ne aparțin! Sau își aparțin.

Ei bine, Europei îi vom propune să fie ea însăși. Pur și simplu vom institui un protectorat asupra lor și gata!  

Înseamnă că există o asemenea chestiune, cea a faptului că Europa este slabă sub aspect militar. Bineînțeles că noi nu va trebui să luptăm. Și încă, de ce să luptăm cu armamentul? Haideți să luptăm soft power. Haideți să propunem să apărăm Europa de căsătoriile gay, de femen, de Pussy Riot  și să salvăm Europa de ea însăși. Căci Europa, conștiința europeană sunt în descompunere și toți europenii întregi la minte înțeleg  că mai este puțin și Europa se va transforma într-o beznă. Acolo vor fi pur și simplu enclave ale progeniturilor unor emigranți arhaici care pur și simplu vor distruge identitatea europeană. Ei trebuie să facă ceva și, vedeți dumneavoastră, aceștia, asemenea lui Brievik, îi împușcă deja pe ai lor.  Păi haideți să le spunem:  iată, sub protectoratul nostru vă vom asigura protecția! Vedeți, la noi Pussy Riot au fost închise! Le vom închide și pe ale voastre! La voi reprezentantele femen își fac de cap în bisericile catolice, iar la noi  acestea o iau repede cu bâta peste mutră și sunt trimise cu autobasculantele la gunoi, adică în țara lor de origine! Atunci Ucraina și Georgia nu vor mai avea unde se grăbi și pornindu-se în Europa, ele vor ajunge la noi.  Europa va câștiga astfel de pe urma acestui protectorat al Rusiei. ȘI, în al doilea rând, Europa de fapt într-atât de mult se urăște pe sine, într-atâta se văicărește în fața tuturor, că de fapt ea a obosit deja să meargă pe această cale a nihilismului. Iar noi vom spune: noi în genere nu avem față de voi niciun fel de pretenții. Încetați să vă mai văicăriți! Lăsați că vă facem noi ordine! Voi înșivă sunteți incapabili să faceți față emigrației, iar noi vom face față. Ei, imigranților: îți iei catrafusele, mergi la gară și valea! La noi, bineînțeles, vom fi nevoiți și noi înșine să înăsprim puțin legislația privind migrația, dar, oricum, ceea ce se întâmplă la noi nu poate fi comparat nici pe departe cu ceea ce se întâmplă în Europa.   Europa pur și simplu dispare văzând cu ochii. De aceea, noi suntem un popor indoeuropean.  Poate să amintim că, dincolo de asta, avem o mare diversitate de alte etnii, că la noi există un multiculturalism adevărat și funcțional, de aceea cei care se tem că îi vom deporta imediat, noi nu îi vom deporta imediat. Noi le vom propune un sistem de măsuri de adaptare astfel încât să poată rămâne în imperiul nostru eurasiatic global care va cuprinde și Europa. De asemenea îi vom demonstra acestei diversități culturale eurasiatice a noastre ce înseamnă o minunată aplicare a ceea ce este adevărata toleranță. Nu în raport cu, nu ca indiferență față de imigranți, dar ca integrare a unor societăți și culturi dintre cele mai diferite într-o singură civilizație. Apoi, vor fi satisfăcuți cetățenii noștri, întrucât chestiunea vizelor se va rezolva automat. Chestiunea controlului vizelor nu va exista, căci nu vor fi granițe. Uniunea Europeană pur și simplu va intra în Uniunea Eurasiatică ca parte a acesteia. Și atunci și proocidentalii noștri, de fapt, se vor simți satisfăcuți, întrucât că noi ne vom pomeni în Europa. Rusia va deveni Europa într-un anume sens, pentru că nu vor exista granițe, iar valorile europene se vor putea mișca liber către noi, dacă înșiși europenii le vor păstra, pentru că anume aceste valori europene în expresia lor postmodernistă actuală sunt tocmai ceea ce ucide Europa. De aceea, de fapt, noi vom instaura în mass-media europene o anumită cenzură patriotică. Nu una liberală ca acum, când se fac verificări de zece mii de ori la diverse niveluri ale ziarelor liberale ca nu cumva să fie acolo vreun element neliberal. Adică, acolo există cea mai adevărată cenzură totalitară, rasistă, occidentală, eurocentristă, liberală. Noi vom aboli această  cenzură, le vom permite oamenilor să-și exprime liber părerile, dar vom institui cenzura, bunăoară, împotriva unora, o cenzură cu mult mai antinihilistă, o cenzură care va înfrâna sau pur și simplu va tempera sau pur și simplu va localiza anumite manifestări nihiliste ale spiritului omenesc. În plus, noi doar avem experiența unei astfel de expansiuni în Europa în timpul sovietic, când partidele noastre comuniste (Internaționala a III-a, Kominternul, Kominformul)  au obținut rezultate foarte puternice privind penetrarea parlamentelor statelor europene. Da,  acesta a fost un instrument al politicii noastre externe. Astăzi situația s-a schimbat, noi nu mai suntem țări comuniste, dar noi ne putem găsi alți parteneri. Și atunci, dacă vom trasa acum ideile naționale – anexarea Uniunii Europene de către Uniunea Eurasiatică, expansiunea în Europa – ne vom putea aduna, de fapt,  în linii mari, în jurul unui scop măreț.  Vă imaginați, iată, să anexăm Europa! Asta, anume asta e ceva în firea rușilor!  Dacă  nouă ni se spune să creștem colea cu 0,1-3 procente Produsul Intern Brut, să-i ridicăm sau să-i cazăm pe migranți, colea cu niște câini oarecare, să vaccinăm câinii, asta, desigur, e tare de tot, dar asta nu e în firea rușilor. De aceea noi nici nu facem nimic din toate acestea. Noi nu avem de gând să creștem niciun fel de PIB-uri, pentru că ne doare în cot de asta.  Rușii se mobilizează de dragul unui scop măreț. Iată, anexarea Europei acesta este un scop măreț. Apropo, prooccidentalii ruși din secolul XIX, cei care erau încântați de Occident, păi ei cum se încântau?   Ei vroiau să preluăm tehnologiile occidentale pentru ca Rusia să devină puternică și măreață, pentru ca ea să poată învinge Occidentul. Haideți să revenim la anume la acest tip de occidentalism.  Poftim, vă plac tehnologiile europene, păi haideți, haideți să le luăm. Cum să le luăm? Ei ni le vor da acum cu țârâita, ne vor transmite câte un tranzistor colea în schimbul petrolului, gazului. Nu, dați-ne totul dintr-o dată. Noi vom lua toate tehnologiile europene dintr-o mișcare, simplu: noi vom cotropi Europa și toate tehnologiile înalte vor fi ale noastre! Asta de dezvoltare, asta da modernizare, dacă asta am vrut! Asta da, apropo, europenizare a societății noastre!  Petru I a deschis, de asemenea, o fereastră în Europa și ce ne-a arătat el de acolo? El ne-a arătat… pur și simplu a deschis-o cu tunul și a început să participe la politica europeană: le-a dat drumul soldaților și cazacilor în centrul Europei.  Bistrourile sunt o urmă lăsată de noi. De aceea, am impresia că acum o asemenea incursiune în Occident este peste măsură de importantă. Aceasta este și ideea europeană și, dacă îngăduiți, și europenizare, și modernizare, și autoafirmarea națională, și un proiect național de proporții. Ei bine, ce e Ciubais cu nanotehnologiile? Mai întâi, pe el îl urăște toată țara. Lui i-au dat nanotehnologiile ca să nu mai vadă nimic altceva, el s-a scufundat în această microlume și nu a mai ieșit de acolo. Acum căută să vadă unde s-au dus banii. Păi, tot acolo, în nanomicrocosmos. Firește că acesta este microomul, acestea sunt microideile, nanoideile, nanooamenii, ei dar așa ceva nu poate deveni idee națională. Aceasta este un soi de idee nanonațională. Adică, vom dispărea cu toții în spațiul microscopic, și tot acolo vor dispărea și bugetul, și banii, căci la noi la așa ceva se pricep lesne.  Ei dar, dați-ne un macroproiect, un macroproiect global, unul fundamental cu adevărat: cotropirea Europei! Da, va trebui să-i facem pe unii să-și schimbe părerea. Ei și ce? Căci eu consider că trebuie folosim în acest scop nu metode hard power, ci soft power, un soft power eurasiatic, să găsim coloana a cincea, să-i formăm și să-i promovăm pe oamenii noștri și să-i aducem la putere în Europa și, de exemplu, să cumpărăm pe banii Gazpromului birourile cele mai importante ale agențiilor de publicitate din presa europeană, căci anume acestea au influență asupra presei, și să acționăm la fel de activ ca și Occidentul în raport cu noi. De fapt, să contraatacăm. Ei ne atacă cu ONG-urile lor, cu Medicii lor fără frontiere colea,  cu bicicliști care îi ajută pe rebeli și wahhabiți. Ei bine, vom juca cu ei după regulile lor. Și aici nu există, cum s-ar spune, nimic personal și nimic ieșit din comun.  După paradigma din politica internațională așa ceva este absolut firesc. Adică, iată, noi am pornit de la faptul că această teză este imposibilă, absurdă, paranoică, că ne lipsesc resursele, dorința, voința. Acestea sunt argumente, cum ar veni, firești, de suprafață.  Însă dacă este să privim lucrurile altfel, dacă este să ne configurăm discursul altfel, atunci vedem că aceasta este o idee națională minunată! Anume asta presupunea Soloviov, Vladimir Soloviov, întemeietorul filosofiei religioase ruse, că Rusia trebuie să se unească cu Europa, dar sub egida țarului rus!  Nu știu de ce se dă uitării asta. Eu, iată, recent am ținut la Paris o prelegere într-un centru catolic conservator foarte mare, a fost multă lume, pur și simplu aproape cât un stadion, și eu le-am povestit despre ceea ce avem în comun. Ei, zice, vrem să ne unim cu voi!  Voi aveți, zice, o Biserică așa de conservatoare, voi aveți așa o societate, care într-atât de mult păstrează încă buna cuviință spre deosebire de societatea noastră că noi suntem pur și simplu încântați de voi!  Haideți să ne unim! Eu zic: haideți! Este o idee bună. Dar haideți să ne amintim de perioadele care ne-au permis cu adevărat să fim împreună. Asta era înainte de Carol cel Mare. Aceasta a fost perioada imperială, din secolul IV până în secolul IX, când trăiam în cadrul imperiu unitar, a unei lumi creștine unitare, iar separarea a venit deja mai târziu și s-a ajuns la marea schismă. Ei bine, haideți să ne unim nu pe principiul catolic, pe principiul papal al uniației, că voi trebuie să recunoașteți măreția Papei, iar mai departe fie cum doriți, să ne unim nu pe acest principiu modernist, ci pe principiul imperial: un țar sau un președinte rus unic pentru toată Europa și diversitatea Bisericii Apusului și Bisericii Răsăritului. Noi ne putem uni, bine, nu uni, dar putem colabora unii cu alții, căci noi avem un dușman comun, pe noi ne atacă necurăția, atacă și catedrale lor și catedralele noastre, și cultura lor și cultura noastră, și protestanții, în special cei care sunt credincioși, nu pur și simplu credincioși, dar cu adevărat credincioși în Hristos, creștinii, ei doar nu vor fi împotriva unei asemenea uniri. Firește că nu vor fi, pentru că Rusia le aduce protecție anume împotriva împărăției Antihristului. Anume asta și este misiunea – catahonul și misiunea celui care rezistă, misiunea limitării lumii Antihristului și a apostaziei care nu trebuie să nimerească în societate. Acesta este sensul imperiului. Noi pur și simplu vom readuce Imperiul european, Imperiul Roman, Imperiul bizantino-elen la locul său. Noi construim un imperiu. Ei construiesc Uniunea Europeană, tot un soi de imperiu, dar iată că principiile lor sunt foarte jalnice.  Ei, iată, dacă economia nu funcționează se și destramă imediat!  Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul! Important este să se respecte demnitatea umană. Iată o asemenea nouă idee romană umană îmi pare a fi un bun proiect pentru Rusia. Căci aceasta este forma optimă de expunere a ideii naționale.

Producător – Iulia Gusakova

Regie –  Alexei Akimov

Cameraman – Evgheni Ciașkin

Șef regie – Iuri Gusakov

O producție Russia.ru 2013

Transcripția originalului rusesc și traducerea în română – Vlad Cubreacov (20 iunie 2013)

***

Дискурс

Присоединить Европу – это по-русски

Мнение Александра Дугина

Сегодня в России очень остро ощущается дефицит национальной идеи. И с одной стороны все понимают, что она необходима, с другой стороны предложить что-то осмысленное, что-то новое если угодно или что-то убедительное пока не так просто. И много лет я размышлял над этой проблемой и над проблемой национальной идеи и мне пришла в голову недавно, анализируя события в мире, посещая разные европейские страны, мысль относительно того как решить вопрос национальной идеи. Я выскажу его в качестве предложения, в качестве такой гипотезы, ну а уж дальше наверное там общество или в первую очередь государство  решит принять его или нет. Идея такая, что нам надо захватить Европу! Завоевать! И присоединить!

Вот, во первых, многие скажут: ну, что это такое, что это за идея: захватить, присоединить, включить в свои границы, завоевать? Как же так? А, с другой стороны, когда вот первая неприязнь пройдёт, или возмущение, или ощущение, что сказали что-то не то, не подумали, может быть, или не с того времени, не с стой эпохи, да и вообще, что это такое захватить Европу, когда это пройдет, ну в начале надо дать эту возможность, чтобы люди как-то прокрихтелись, прокричали там. Либералы скажут: ну мы всегда так и поэтому вы так себя и вели… Вот когда эта волна сойдёт, визжащих агентов Запада, пятой колонны и прочих таких кликушествующих сил и недоумение самих патриотов которые, в общем, занижают повестку дня лишь бы спастись, лиши бы выжить, лишь бы сохраниться, когда вот это возмущение, волна  закончится, можно подумать: а почему бы и нет? И тогда вспомнить на пример проекты нашего великого поэта Фёдора Тютчева, который с такой концепцией выступал в 19-ом веке. Он полагал, что Российская империя должна завоевать Европу, что русский царь должен быть общеевропейским царём и воссоздать таким образом Византийскую империю. Можно дать им в большой степени автономию в рамках вот этой глобальной Римской или третьей Римской империи. Православие может прекрасно договориться с консервативными католическими кругами. Католикам мы не будем запрещать свою веру исповедовать на нашей имперской территории, как было в ранние периоды имперского единства от, скажем, от эпохи Константина Великого до Карла Великого и, при определённой автономии, Западная Европа она всё равно признавала единство византийского императора.

С другой стороны, эта же самая имперская идея можно увидеть у Ницше. Ницше говорил, что пусть Европа будет как Греция под защитой Рима, пусть русские завоюют Европу. А Ницше говорил уже с позиций уже немцев. Это будет гораздо лучше, тогда мы сможем сосредоточиться на развитии наших культуры, нашей национальной идентичности и не будем заботиться о вопросах стратегических. Русские поставят свои сторожевые отряды, свои дозоры на нашей территории, будут нас просто охранять, защищать и мы взрастём как некий такой уникальный культурный пласт. То есть, есть представители этой идеи и в Европе.

То же самое думал Освальд Шпенглер. То же самое думал друг Мережковского, Артур Мёллер ван ден Брук, который восхищался Достоевским. Вообще, на самом деле, европейская элита в значительной степени продумывала перспективу сдачи Европы России. России сильной, России консервативной, России уверенной в себе, России на взлёте. То есть, вообще говоря, какая то пятая колонна про-российская в Европе нам обеспечена. Это европейские интеллектуалы которые хотят укрепить свою собственную идентичность.

Можно посмотреть на вооружённые силы Европы. А они почти нулевые. Конечно есть блок НАТО, но дело в том, что блок НАТО в жёсткие операции мы видим как на пример в Южной Осетии и в Абхазии не вмешивается, мы уже склиснулись с их другом Саакашвили, вышли победителями и было больше шума и каких то такого балета водного в Чёрном море, такие крейсера американские, да, натовские, ну и что? А Южная Осетия и Абхазия – наши! Или свои!

Так вот, Европа, ну предложим ей быть своей, самой собой. Мы просто протекторат над ними установим и все!

Значит этот тоже вопрос такой, что Европа военным образом слаба. Конечно нам не надо воевать. Теперь ещё, зачем нам воевать с оружием? Давайте воевать софт пауэр. Давайте предложим защитить Европу от гей мериджа, от фемен, от пуси райт и спасти Европу от неё самой. Ведь Европа, европейское сознание распадается и все вменяемые европейцы понимают, что ещё немного и Европа превратится в бездну. Там будут просто анклавы выражденцев архаических эмигрантов которые просто уничтожить европейскую идентичность. Им надо что-то делать и, видите, они как Брейвик стреляют по своим уже. То есть, от непонимания того, что делать начинают уничтожать себя. Так давайте им скажем: вот под нашим протекторатом обеспечим защиту! Видите у нас  наши пуси райт сидят, сидят! И ваших посадим! У вас фемен бесчинствует в костёлах, у нас быстро получают дубинкой по роже и отправляются в грузовики в мусор, то есть на историческую родину! Тогда некуда будет спешить Украине или Грузии и идя в Европу, они приедут к нам. Европа таким образом выиграет от этого протектората России. И, во вторых, на самом деле Европа настолько ненавидит саму себя, настолько кается перед всеми, что на самом деле она уже устала идти по этому пути нигилизма. А мы скажем: а мы к вам вообще никаких претензий не имеем. Хватит кается! Порядок мы вам наведём! Вы сами неспособны справиться с эмиграцией, а мы справимся. Ну, иммигрантов – чемодан, вокзал, назад поехал! У нас конечно придётся и самим немножко ужесточить своё иммиграционное законодательство, но всё равно то, что происходит у нас ни в какое сравнение не идёт с тем, что происходит в Европе. Европа просто исчезает на глазах. Поэтому, мы – индоевропейский народ. Может тоже напомнить, что при этом у нас большое разнообразие других этносов, у нас есть опыт настоящего, эффективного мультикультурализма, поэтому те кто боятся, что их сразу выселят, мы их не сразу выселим. Мы предложим им систему адаптационных мер для того чтобы остаться в нашей          глобальной Евразийской империи включающей в себя Европу. Тоже совершенно прекрасное применение нашему евразийскому многообразию культур в Европе мы продемонстрируем, что такое настоящая толерантность. Не по отношению, не как безразличие к приезжим, а как интеграция самых разных обществ и культур в единую цивилизацию. Потом, будут довольны наши граждане, потому что вопрос с визами автоматически решится. Вопрос визового контроля не будет, границ не будет. Евросоюз просто войдет в Евразийский союз как его часть. И тогда наши западники тоже на самом деле окажутся полностью удовлетворёнными, потому что мы окажемся в Европе. Россия станет Европой в каком то смысле, потому что границ не будет, европейские ценности вполне могут к нам двигаться, если сами европейцы их ещё сохранят, потому что именно эти европейские ценности в их современном постмодернистском выражении это как раз то, что убивает Европу. Поэтому на самом деле мы введём на европейских средствах массовой информации некоторую патриотическую цензуру. Не либеральную как сей  час, когда десять тысяч раз проверяют разные уровни газеты либеральные нет ли там какого то нелиберального элемента. То есть, там идёт самый настоящий тоталитарная расистская, западная,  евроцентристская либеральная цензура, Мы эту цензуру отменим, дадим людям свободно выражать свои мнения, но введем цензуру, на пример, против таких наиболее антинигилистическую цензуру, цензуру которая будет сдерживать или просто локализовать некий нигилистический проявления человеческой души. Плюс ещё, у нас ведь был опыт такой экспансии в Европу в советское время, когда наши компартии (третий Интернационал, Коминтерн, Коминформ) добивались очень мощных результатов для… в проникновении в парламенты европейских стран. Да, это был инструмент нашей внешней политики. Сегодня ситуация изменилась, мы больше не коммунистические страны, но мы можем найти других партнёров. И тогда, если мы сейчас поставим национальные идеианнексию Евросоюза в Евразийский союз, экспансию в Европу – мы можем на самом деле, по большому счёту собраться вокруг великой цели. Представляйте, вот, присоединить Европу! Это, вот это – по-русски! Если нам говорит там сделать больше там на 0,1-3 процента ВВП, поднять там, разместить мигрантов, там с собаками с какими то, вакцинировать псов, это конечно круто, но это не по русскому. По этому мы и не делаем ничего этого. Мы никакое ВВП не собираемся повышать, потому что наплевать на это. Русские мобилизуются ради великой цели. Вот присоединить Европу – это цель великая. Кстати, русские западники 19-го века, которые восхищались Западом – Они как восхищались? Они хотели перенять западные технологии, чтобы Россия стала мощной и великой, чтобы она могла победить Запад – давайте мы к такому же западничеству тоже обратимся. Пожалуйста, вам нравятся европейские технологии – давайте, давайте мы их возьмём. Как взять? Они нам будут сейчас по чайной ложке там по какому транзистору передавать там за нефть, за газ. Нет, давайте все вместе, все европейские технологии высокие возьмём разом, просто: мы захватываем Европу и все высокие технологии – у нас! Вот оно развитие, вот она модернизация, если мы хотели! Вот она кстати европеизация нашего общества! Пётр Первый тоже открыл окно в Европу и что он оттуда показал? Он показал… пушкою выдвинул просто, и начал участвовать в европейской политике: запустил русских солдат и казаков в центр Европы. Бистро, остались от нас такие следы. Поэтому мне кажется, что этот бросок на Запад чрезвычайно важен сейчас. Это и евразийская идея, и, если угодно, европеизация, и модернизация, и национальное самоутверждение, и крупный национальный проект. Ну вот, что Чубайс вот с нанотехнологиями? Во первых, его ненавидим вся страна. Ему дали нанотехнологии чтобы он не видел больше, в этот микромир ушёл и больше оттуда не показывался. Сейчас смотрят куда деньги ушли. Туда же, в наномикромир. Естественно это микрочеловек, это микроидеи, наноидеи, нанолюди, такие ну вот они не могут стать национальными идеями. Это нанонациональная идея какая-то. То есть, мы исчезнем в этом микроскопическом пространстве, а туда же и бюджет, и деньги, у нас это легко умеют делать. Так вот, а давайте макропроект, глобальный макропроект, по настоящему фундаментальный: захват Европы! Да, нам придётся кое кого переубедить. Ну и что? Ведь я считаю, что надо использовать для этого не хард пауэр, а софт пауэр, евразийскую софт пауэр, найти пятую колонну, сформировать и продвинуть, провести наших людей в Европе к власти, укрепить на пример деньги Газпрома скупить принципиальные дома рекламных агенств в европейских изданиях, а именно они имеют влияние на прессу, и просто действовать также активно как действует Запад по отношению к нам. На самом деле контратака. Они нас атакуют со своими НГО, со своими Врачами без границ там, велосипедистами которые помогают боевикам и ваххабитам. Ну, мы будем играть с ними по их правилам. И этом нет как бы ничего личного, ничего страшного. В парадигме реализма международной политики это вполне естественно. То есть, вот мы начали с того, что этот тезис невозможен, абсурден, параноидален, у нас нет ресурсов, у нас не желания, воли. Ну это как бы естественные на поверхности аргументы лежат. Но, если посмотреть по другому, если по другому сконфигурировать дискурс, то это прекрасная национальная идея! Об этом Соловьёв, Владимир Соловьёв, основатель русской религиозной философии как раз полагал, что надо объединиться России с Европой, но под эгидой русского царя! Почему-то это забывают. Я вот выступал в одном католическом очень крупном центре консервативном, было множество людей, просто почти стадион, недавно в Париже и я им рассказывал о нашем общем. Они, говорит, хотим объединится с вами! У вас, говорит, такая консервативная Церковь, у вас такое общество, оно настолько ещё сохраняет приличие в отличие от нашего общества, мы просто вами восхищаемся! Давайте соединятся! Я говорю – давайте! Это хорошая мысль. Но давайте вспомним те периоды которые по настоящему нам позволяли быть вместе. Это до Карла Великого. Это имперский период с четвёртого по девятый век, когда мы жили в рамках единой империи, единого христианского мира, а потом уже началось разделение, ну и пришло к великой схизме. Так вот, давайте не на католическом, папском таком принципе униатства, что вы все признаёте величие Папы, а всё остальное дальше как хотите, не на этом модернистском принципе объединимся, а на имперском: русский царь или русский президент единый для всей Европы и многообразие Восточной и Западной Церкви. Мы можем объединится, не то, что объединится, но сотрудничать друг с другом, ведь у нас общий враг, нас атакуют нечисть и их соборы и  наши соборы, и их  культуры и нашу культуру, и протестанты, особенно те которые верующие, не просто протестанты номинальные, а по настоящему верующие в Христа, христиане, они же не будут против такого объединения. Естественно, не будут, потому что Россия несёт им защиту как раз от царства Антихриста. Это и есть миссия – катахон и миссия выдерживающего, миссия ограничения мира Антихриста и отступления которые не должны попадать в общество. Это смысл империи. Мы просто вернём Европейскую, Римскую, Греческую Византийскую империю на своё место. Мы строим империю. Они строят Европейский союз тоже своего рода империю, но принципы то очень жалкие. Они вот, там экономика не пошла и они сразу  распадаются! А мы скажем: пошла экономика, не пошла, вот что Русский – Евразийский, хорошо – Европейский, Имперский, Римский царь наш русский римский царь скажет, вот то и будет. Так куда вы пойдёте там? Экономика – хорошо, но это неважно! Не хлебом же единым…, напомнит царь! Главное – соблюдать человеческое достоинство. Вот такая гуманная, новая римская идея мне кажется представляет собой хороший проект для России. Ведь самая оптимальная форма изложения национальной идеи.

Продюсер Юлия Гусакова

Режиссёр Алексей Акимов

Оператор Евгений Чашкин

Главный режиссёр Юрий Гусаков

производство Russia.ru 2013 год


PROCURATURA S-A SPĂLAT PE MÂINI

Iunie 15, 2013

Procurorul adjunct interimar al municipiului Chișinău, Victor Plugaru, mi-a trimis, la 14 iunie 2013, următoarea scrisoare:

Procuratura ChisinauCu această scrisoare agramată și clară în confuzia ei, Procuratura încearcă să acopere 11 ani de incompetență și de angajament politic evident. Constat că a existat un dezinteres complet din partea procuraturii, care s-a eschivat să facă o anchetă profesionistă, rapidă, cu cercetarea serioasă a probelor și faptelor, cu acceptarea tuturor ofertelor de colaborare. Procuratura a mimat ancheta.

Este necesar să mă refer aici succint la câteva aspecte pe cât de problematice, pe atât de relevante ale cazului:

REFUZUL ÎNCADRĂRII CORECTE A DOSARULUI. Procuratura a declinat, în mod inexplicabil și suspect, demersurile mele oficiale și repetate de reîncadrare a cazului. Dosarul a fost intentat pe caz de omor. Procuratura a preferat să mă trateze ca pe un mort până în ultima zi a anchetei, când recunoaște totuși că încadrarea a fost aberantă. Dacă nu ar fi invocat de formă ”argumentația” din scrisoarea de mai sus, clasarea dosarului ar fi trebuit să se producă, potrivit acestei ”argumentații”, încă în primăvara anului 2007. Așa însă, procuratura descoperă abia acum că: a) nu am fost omorât și că b) răpirea nu s-a produs în scopul omorârii mele premeditate. Trebuie să fii mare specialist ca să constați aceste evidențe cunoscute încă acum 11 ani! Singurul lucru adevărat invocat acum de procuratură este că dosarul ar fi trebui reîncadrat la Articolul 116. Privațiunea ilegală de libertate din Codul penal:  Privațiunea ilegală de libertate, se pedepsește cu privațiune de libertate până la un an. Aceeași acțiune, fie că a fost săvârșită într-un mod primejdios pentru viața sau sănătatea părții vătămate, fie că i-a provocat suferințe fizice, se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la unu la cinci ani. De ce nu a fost reîncadrat corect cazul? Există vreo cauză temeinică sau rezonabilă pentru refuzul acestei reîncadrări încă acum 11 ani sau pe toată durata lor? Desigur că nu! Aici avem un mare și drastic semn de întrebare.

DISPARIȚIA PROBELOR DIN DOSAR. Mai multe probe relevante, directe și indirecte, inclusiv materiale, au dispărut din dosar, în mod inexplicabil (înregistrări, haine etc.), fiind distruse. Procuratura se eschivează să vorbească despre DISTRUGEREA PROBATORIULUI din dosar. Subiectul distrugerii premeditate a probelor materiale a fost evitat și de instrumentele de presă prin care s-a încercat confecționarea unui probatoriu paralel, bazat exclusiv pe declarații ale unor detractori. Cum este posibil așa ceva? Cum să dispară probe materiale relevante din dosar? Și de ce trece procuratura cu vederea acest fapt esențial? O anchetă internă, de serviciu, în cadrul Procuraturii s-ar fi impus, conform legii, în cazul ieșit din comun al distrugerii premeditate a probelor materiale. Procuratura domnului Diacov nu suflă însă nicio vorbă în legătură cu acest subiect.

BLOCAREA PREZENȚEI CRIMINALIȘTILOR DE PESTE HOTARE. Autoritățile Republicii Moldova au respins oferta Secretarului General al Consiliului Europei, Walter Schwimmer, făcută la cererea mea expresă, privind delegarea la Chișinău a unui grup de experți criminaliști din 5 state europene, printre care și Germania. Cum trebuie interpretată împiedicarea premeditată de către autorități a prezenței criminaliștilor occidentali în cercetarea cazului? Sunt convins că prezența criminaliștilor străini la Chișinău ar fi asigurat nu doar o bună desfășurare a anchetei, ci și o bună finalizare a ei.

NEADMITEREA ANCHETEI ÎN STÂNGA NISTRULUI. Partea rusă și partea transnistreană au respins, în cadrul Comisiei Unificate de Control, cererea de desfășurare a investigațiilor în zona controlată efectiv de armata și serviciile secrete ruse (Transnistria), loc al detenției și eliberării mele. Eu am fost cel care am cerut desfășurarea investigațiilor dincolo de Nistru, așa cum permite în asemenea cazuri cadrul juridic existent. Nu există niciun argument rezonabil și plauzibil pentru care partea rusă și marionetele sale de la Tiraspol s-au opus oficial acestor investigații.

DETRACTORII (MARTORII FALȘI). Majoritatea celor care au pretins a fi martori în acest caz au fost simpli detractori, susceptibili de  relații cu structuri secrete sau de interes politic manifest. Pentru mine este evidentă componenta securistică a demersului lor detractor. M-am convins și că există o notă de plată achitată unora dintre aceștia. Niciuna dintre versiunile strecurate și instrumentate mediatic de pretinșii martori, având o enormă pondere manipulatoare, nu au putut fi susținute coerent și demonstrate. Iată personajele care au pretins că ar fi stăpânit adevărul:

 1. Ilie Ilașcu. Nu este necesar să spun cine este Ilie Ilașcu, să arăt care este tipul său de relație cu diverse servicii secrete. El a lansat public două versiuni contradictorii:

a) detenția în ”mănăstirile din România”, încercând să atragă o umbră asupra României sau, cel puțin, asupra Bisericii Ortodoxe Române,

b) în casa cuiva de la Durlești (s-a pretins a fi fost casa familiei Cucuietu). Ilașcu a refuzat să se prezinte în fața anchetei pentru depunerea de mărturii;

2. Dumitru Diacov. A pretins public faptul că ar fi cunoscut locul detenției mele, iar în fața anchetei nu și-a putut susține afirmațiile mincinoase. Nu mă apuc să demonstrez sau să dezmint conexiunea dintre ”martorul” Dumitru Diacov și fratele său, procurorul Ion Diacov din fruntea Procuraturii municipiului Chișinău care îmi trimite această scrisoare în batjocură, dar nici apartenența sau neapartenența lui Dumitru Diacov la serviciile de securitate sovietice, lucrurile fiind cunoscute în această privință;

3. Ion Neagu. Acesta este un vechi ștab comunist sovietic, absolvent al Școlii Superioare a PCUS din Rostov pe Don, fost secretar al comitetului raional Cantemir al PCUS (pe frontiera sovieto-română), infiltrat și promovat din spate în structurile Mișcării de Eliberare Națională. A pretins că locul detenției mele ar fi fost o locuință din Chișinău (apartamentul Valentinei Șerpu). Am dovada că a acționat la comandă, în conexiune directă cu oameni din serviciile secrete (acum scoși din sistem). Depozițiile acestui individ nu s-au confirmat și s-au dovedit a fi calomnioase în cadrul anchetei (testul poligraf sau detectorul de minciuni). Depozițiile lui au fost făcute în toamna anului 2006, cu șase luni înaintea limitei pentru sistarea anchetei conform încadrării aberante a dosarului (primăvara anului 2007). Declarațiile calomnioase și contradictorii ale acestuia au fost coordonate nemijlocit cu oameni din serviciile secrete conectați pe zona răsăriteană și au avut menirea de a deturna atenția anchetei și a opiniei publice de la versiunea reală a răpirii. Neagu și-a dat seama la un moment dat că eu aș putea demonstra conexiunile lui cu ofițeri din SIS și cu ofițeri din alte servicii care lucrează pentru ruși. Din momentul în care a înțeles acest lucru nu a mai făcut niciun fel de declarații vizavi de persoana mea. O precizare importantă: Neagu a fost plătit de către securitate cu bani grei pentru ceea ce a făcut;

4. Eugenia Ostapciuc. O cucoană agramată plasată de Voronin în fruntea Parlamentului RM. A pretins că ar fi cunoscut locul detenției mele, dar a refuzat să se prezinte benevol în fața anchetei, iar Procuratura a respins demersul meu de a o cita pentru depunerea de mărturii;

5. Valeriu Pasat. Căpetenie securistă și om de încredere al Moscovei. A făcut public aluzii veninoase, pretinzând că ar stăpâni adevărul, fără a accepta să depună mărturii în anchetă.

6. Sergiu Burcă. Fost ofițer în armata a 14-a din Transnistria, specialist în PR în serviciul unui partid politic concurent (PLDM). A acționat la comandă, în conexiune cu Ion Neagu, prezentând depoziții calomnioase și contradictorii. Depozițiile sale nu s-au confirmat în cadrul anchetei. Atât el, cât și Neagu, au fost, în opinia mea, implicați în cazul răpirii mele și, probabil, au acționat împreună cu alți oamenii ai serviciilor secrete din PPCD conectați pe zona răsăriteană. Declarațiile acestuia de asemenea au fost coordonate nemijlocit cu oameni din serviciile secrete conectați pe zona răsăriteană și au avut menirea de a deturna atenția anchetei și a opiniei publice de la versiunea reală a răpirii;

7. Ion Gonța, fost jurnalist din tabăra filorusă. A pretins că ar fi cunoscut locul detenției mele (un beci într-un sat din centrul RM), însă nu și-a putut susține nicicum afirmațiile. A fost unchiul prezentatoarei tv Angela Gonța și a fost găsit spânzurat în incinta misiunii diplomatice a RM la Paris, unde era atașat de presă;

8. Vladimir Antiufeev (Șevțov), șeful KGB de la Tiraspol, cetățean rus și ofițer înalt al servciilor secrete ruse parașutat în Republica Moldova. Acest bandit mi-a consacrat mai multe declarații publice și chiar o conferință de presă, pretinzând că nici el, nici serviciul secret al separatiștilor (KGB/MGB) nu ar fi avut nici o tangență cu cazul. În 1991, Șevțov-Antiufeev a fost anunțat în urmărire internaţională de către autorităţile Letoniei pentru crime împotriva statului. Serviciul secret din Transnistria și miliția transnistreană au fost implicate în răpirea și deținerea ilegală a mai multor cetățeni ai Republicii Moldova.

EXPLOATAREA POLITICO-MEDIATICĂ. Nu au scăpat din atenție antepronunțările procurorului de mucava Valeriu Zubco (plecat din funcție după omorul de la vânătoarea din Pădurea Domnească, a cărui funcție s-a spus că fusese plătită cu 2 milioane de euro), fiind exploatate mediatic în mod repetat prin crearea așteptării de senzațional, așteptări care nu s-au confirmat în cadrul anchetei.

PROCURORII DE PRESĂ. LINȘAJUL MEDIATIC. Procurorii de presă sunt simpli simbriași care au executat comenzi mediatice cu țintă precisă, persoane care vântură vorbe în loc să cântărească fapte. Încălcând norme elementare ale deontologiei profesionale, aceștia și-au bazat materialele pe insinuare sau calomnii, preluând într-o manieră complice versiunea lansată de către Neagu și Burcă, sub bagheta oamenilor rușilor dintr-un anume serviciu secret, despre o așa-zisă ”înscenare” a sechestrării.  ”Înscenarea” s-a produs doar în presă, într-o anumită parte a instrumentelor de presă, care, finanțate atunci din aceeași sursă, primiseră comandamente clare cu jumătate de an înaintea punerii în aplicare a ticăloasei stratageme de linșare mediatică a subsemnatului. Niciodată procurorii de presă nu au pus la îndoială viciile grave și evidente admise deliberat de către anchetă, nici distrugerea premeditată a probelor materiale, prezumând  în mod vădit interesat că procurorii și-ar fi făcut datoria exemplar și complet, nefiind un instrument în mâna puterii politice. Publicațiile la care mă refer sunt, întâi de toate, iubitoarea de Pasat ”Timpul” și iubitoarea de Filat ”Jurnal de Chișinău”, cu conexiunile lor politico-securistice bine cunoscute de cei în temă. Peste o habă de vreme se va vedea că acestea nu sunt publicații independente, cum se pretind, ci simple și banale instrumente mediatice, executoare de comenzi.

Pentru corectitudine precizez:

Sechestrarea mea s-a produs la Chișinău.

Locul detenției a fost în stânga Nistrului, cel mai probabil la periferia municipiului Tiraspol. Mai mulți ofițeri din cadrul MAI au confirmat acest fapt, dar la un moment dat aceștia au fost îndepărtați din anchetă.

Eliberarea mea s-a produs în stânga Nistrului, de ziua de naștere a fostului președinte Voronin (25 mai 2002).

Servicii secrete din afara spațiului controlat formal de autoritățile centrale ale Republicii Moldova au fost implicate în sechestrare. Acestea au avut complici la Chișinău, posibil chiar dintre unii care au compărut ulterior ca detractori (din interiorul PPCD sau din afara lui), acționând la indicația acelorași servicii secrete. În dosar au existat probe relevante, obținute pe canale speciale, privind intenții explicite ale unor cercuri religioase controlate de servicii secrete de peste hotare, în relație cu regimul banditesc de la Tiraspol, de a înlătura o persoană din conducerea partidului din care făceam parte.

Admit că și puterea politică de la Chișinău a putut avea tangență cu acest caz, de vreme ce a demonstrat ulterior un dezinteres total pentru ca ancheta să fie una completă, rapidă și profesionistă, încadrată corect și cu participarea unor experți străini. Distrugerea premeditată a mai multor probe materiale din dosar este un element care conduce la o asemenea concluzie.

Admit și faptul că persoane din PPCD au avut tangență cu acest caz. Mă refer aici la persoane infiltrate în PPCD și acționând în interesul serviciilor secrete. Timpul va arăta cine au fost aceste persoane infiltrate.

Republica Moldova însăși a fost și rămâne în continuare un stat ostatic al fostului serviciu secret sovietic (KGB) și al vlăstarelor răsărite din el. Totodată, cazurile de răpire din Basarabia a cetățenilor Republicii Moldova de către miliția și securitatea transnistreană (de multe ori în complicitate cu autoritățile legale de la Chișinău!) sunt multiple în ultimii 20 de ani și demonstrează că o implicare a transnistrenilor este pe deplin posibilă.

Interesul celor implicați în sechestrare, detenție, sabotarea anchetei și linșajul mediatic a fost de ordin politic, cu accente clare antiromânești.

Au fost unii care au încercat să obțină bani de pe urma acestui nefericit caz (iluzionându-se că ulciorul merge de multe ori la apă), alții au căutat să adune foloase politice sau de imagine.

România sau Biserica Ortodoxă Română nu au fost implicate în nici un fel în acest caz, chiar dacă s-a încercat fie atragerea lor, fie insinuarea calomnioasă că ar fi fost implicate. În acest caz au fost interesate și implicate forțe pe care le-am putea numi generic Antiromânia.

Din PPCD și din afara lui, aceste forțe și persoane se vor developa, mai devreme sau mai târziu, ca fiind în serviciul Moscovei încă din perioada ocupației sovietice. Lansarea versiunilor otrăvite despre acest caz s-a făcut la comandă, sub supravegherea și ghidarea pas cu pas de către oameni ai rușilor dintr-un anume serviciu secret, cu care multe elemente de la Chișinău au fost și, probabil, mai sunt în contact activ.

Nu-i doresc nimănui să treacă prin ceea ce am trecut în anul 2002, în plină dictatură comunistă. Dacă, Doamne ferește!, mi s-ar mai întâmpla vreodată ceva grav, comparabil, în viață, sunt convins că ar fi mâna acelorași ticăloși aflați în solda rușilor, ahtiați de putere, bani, control al minților și sufletelor, fără nicio opreliște.

O concluzie care se impune între altele: avem acută nevoie de o reformă autentică și până la capăt a Procuraturii. Dacă Procuratura nu ar fi fost o unealtă a aceleiași rețele politice conectate în răsărit, instrumentul ”de aur” al tuturor regimurilor securistice de la noi, astăzi am fi avut un răspuns și numele celor care mi-au făcut acest rău cumplit ar fi fost cunoscute. Mă tem însă că va trebui să curgă încă multă apă pe Prut și pe Nistru până când o reformă a Procuraturii va fi posibilă cu adevărat.

Chișinău, 15 iunie 2013

P.S.: Sunt convins că argumentele, mărturiile și dovezile din acest material nu vor fi citate de procurorii de presă dirijați din umbră de securiști și conectați în sfera puterii. Îmi pare corect ca punctul meu de vedere să fie citat măcar, dacă nu și analizat, de cei care au avut și au predilecție pentru caz sau de cei care sunt sincer preocupați de el. Doar cine le va cita cu bună-credință va demonstra că este străin conexiunilor securistice și nu execută comenzi ale unei puteri complice. Întrebarea este dacă ele vor fi citate sau nu de publicația Flux. Vor fi sau nu vor fi? – aceasta-i întrebarea.


PĂSĂRISME SAU ABERAȚII DINTR-UN „КУВЫНТЕЛЬНИК РУСО-МОЛДОВНЕСК” („CUVÂNTELINIC RUSO-MOLDOVNESC”)

Februarie 19, 2013

Cuvantelinic 1

Cuvantelinic 2

Citiți și vă cruciți! Așa au experimentat sovieticii în Transnistria, încercând să fabrice o păsărească limbă ”moldovnească”, diferită de limba română literară. Cam la fel procedează și sârbii în ziua de azi, încercând să siluiască limba română și să fabrice o păsărească limbă ”vlahă”.

Am redat, în prima coloană, cuvintele zise ”moldovnești”, iar în cea de a doua – sensul românesc care li s-a atribuit acestora în mod forțat. Între paranteze  am redat echivalentul semantic rusesc.

Aburomergători – locomotivă (паровоз)

Acrari – oxigen (кислород)

Acrealî – acid (кислота)

Amintealî, amintelnițî – instrucțiune de utilizare (памятка)

Amintelnic – monument (памятник)

Anezan – din sud (южанин)

Apari – hidrogen (водород)

Apâvindicătoari, apâlecuitoari – stațiune balneară (водолечебница)

Arătarnițî, arătuș – arătător (указка)

Ardenițî – sobă (топка)

A esti – a fi, a exista (существовать)

Estiri – existență (существование)

Căderi chemătoari – cazul vocativ (звательный падеж)

Căpițălu di țâgarcî – chiștoc (окурок)

Cărbunoacru – dioxid de carbon (углекислый газ)

Conmăsuratic – comparabil (соизмеримый)

Crescământ, crescăturî – vegetație (растительность)

Curjimi – lichid (жидкость)

Disțăntriș – excentric (эксцетрик)

Dizlegarnic, disfăcutnic – rezolvabil, soluționabil (разрешимый)

Dreaptascriiri – ortografie (правописание)

Dreaptajiudecari – justiție (правосудие)

Fațnic – personal (личный)

Grabâscriiri – stenografie (стенография)

Jâvinari – zootehnician (животновод)

Jâvinarii – menajerie (зверинец)

Jiumătatiostrov – peninsulă (полуостров)

Închisaș – deținut (узник)

Însușâtori, feliușâjit, sâestic, hirișnic – ciudat, straniu (cвоеобразный)

Înșepelnic – maculator, ciornă (черновик)

Înșeputnic, întâinic – elementar (элементарный)

Întâinic – primar, primitiv (первичный, первобытный)

Luntri subapnicî – submarin (подводная лодка)

Masnițî – cantină, ospătărie (столовая)

Muscomor – burete pestriț (ciupercă) (мухомор)

Nasocorn – rinocer (носорог)

Neazî-asfințât – sud-vest

Neazî-răsărit – sud-est

Nidifățâi – fără frecvență, în contumacie (заочность)

Nidifațnic – fără frecvență, în contumacie (заочный)

Nizăbăjelnic – scurt, de scurtă durată (непродолжительный)

Opriri, sămni di opriri – punctuație, semne de punctuație (препинание, знаки препинания)

Pătradcî – caiet (тетрадь)

Pedepsălnic – penal (уголовный)

Pistiatlantic – transatlantic (трансатлантический)

Pomântolucrari – agricultură (земледелие)

Potrivodreptati, potrijitati în drepturi – egalitate în drepuri (равноправие)

Potrivocumpăniri – echilibru (равновесие)

Porunșeș – comanditar (заказчик)

Pravilnișii, zaconitati – legalitate (законность)

Priars – ars (пригорелый)

Pristrigari, pristrigăt – apel (перекличка)

Producăturî, fășiturî, născăturî – creație (творчество)

Prostășâi, prostimi – simplitate (простота)

Pulimiot, gloanțaruncari – mitralieră (пулемёт)

Rășitoari – frigider (холодильник)

Râzânî – cauciuc (резина)

Sămăluitori – gânditor, cugetător (мыслящий)

Săpari – genist (сапёр)

Sânețari – muschetar (мушкетёр)

Sânișiințători – original (самобытный)

Sânivieațâscriiri – autobiografie (автобиография)

Sâniscris – autograf (автограф)

Sânizburători – avion (самолёт)

Scubornițî, scărelî – trapă (трап)

Suscrescători – ascendent (возрастающий)

Șenușălnițî – scrumieră (пепельница)

Șerecari – sudură (паяние)

Șerecari – sudor (паяльщик)

Șiorișioasî – arsenic (мышьяк)

Șlabon – barieră (шлагбаум)

Tălpaș – pieton (пешеход)

Tocmătati – exactitate, precizie (точность)

Trecaș – aventurier (проходимец)

Trezâtori, întărtători, dișteptători, zădăritori – afrodisiac (возбудитель)

Unofelinișii – omogenitate (однородность)

Unofelinic – omogen (однородный)

Unoflornic – monocolor (одноцветый)

Unonumaș, dionumaș – tiz (тёзка)

Unonumic – omonim (одноимённый)

Văkzal – gară (вокзал)

Veațâscriiri – biografie (жизнеописание)

Zaconodătători – legiuitor (законодатель)

Zaconoașăzari – legislație (законодательство)


Şevciuk, un „preşedinte” pentru aplicarea Acordului de la Meseberg

Ianuarie 1, 2012

„Noua faţă a separatismului”, „Smirnov II”, „Moscova a pierdut, Moscova a câştigat”, „Şevciuk identificat cu schimbarea”, „Un nou lider al republicii secesioniste”, „Câştigătorul alegerilor din Transnistria, agreat de Moscova”, au titrat ziarele şi agenţiile de presă despre rezultatele turului II al simulacrului de scrutin „prezidenţial” de la Tiraspol, din 25 decembrie.

Evgheni Şevciuk a fost dat învingător, succedându-l pe bătrânul bandit Igor Smirnov la cârma regimului separatist.

Înaintea „prezidenţialelor” şi imediat după, Evgheni Şevciuk a făcut un şir de declaraţii, promiţând şi susţinând, în linii mari, următoarele: Antiufeev, şeful MGB, va fi demis, regimul de călătorie al cetăţenilor din Transnistria va fi liberalizat, sistemul financiar al regiunii va fi stabilizat cu ajutorul Moscovei, Smirnov trebuie să decidă dacă mai rămâne sau nu în Transnistria, zvonurile cum că va ceda Transnistria Republicii Moldova sunt fantezii ale oponenţilor săi, Transnistria va intra într-o alianţă cu Rusia, care are asupra Transnistriei aceleaşi drepturi pe care le are România asupra Basarabiei.

Reacţia Chişinăului

Autorităţile Republicii Moldova au exprimat un punct de vedere vizavi de declaraţiile lui Şevciuk. Poziţia, formulată de vicepremierul Eugen Carpov, este pe cât de clară, pe atât de optimistă: „Am urmărit primele declaraţii ale lui Evgheni Şevciuk şi există multe elemente pragmatice, constructive, care creează o doză de optimism că începând din 2012 vom trece la un alt nivel de discuţii în cadrul negocierilor 5+2 , dar şi în dialogul bilateral pe care o să-l purtăm între Chişinău şi Tiraspol. Noi am manifestat toată deschiderea, suntem gata să ne întâlnim în orice loc, pentru ca să iniţiem discuţii la subiectul normalizării situaţiei din RM”.

Preşedintele Parlamentului şi şeful interimar al statului, Marian Lupu, a fost încă şi mai optimist, vorbind despre „alegerea” lui Şevciuk: „Este un politician de generaţie nouă, cu mentalitate, sunt mai mult ca sigur, mult mai flexibilă, mult mai europeană, în comparaţie cu Smirnov, şi lucrul acesta vine ca o latură pozitivă a procesului. Eu aş veni la această situaţie post electorală, să o numim aşa, din partea stângă a Nistrului, cu un optimism moderat, cu un optimism rezervat, haideţi să vedem care vor fi acţiunile propriu-zise”.

Reacţia Moscovei

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a emis, la 27 decembrie, un comunicat de presă în care spune: „Aspiraţia candidatului [Şevciuk] de a promova schimbări în domeniul social şi economic, de a căuta, de această dată din postura de preşedinte, un compromis viabil în relaţiile cu Chişinăul va fi verificată în practică. În timpul apropiat urmează să fie constituite structurile executive şi să fie elaborat programul de acţiuni al guvernului în frunte cu primul ministru. Contăm în Federaţia Rusă contează pe continuarea contactelor tradiţionale strânse cu reprezentanţii Transnistriei, contacte îndreptate spre susţinerea dezvoltării ei şi spre menţinerea stabilităţii de pe Nistru”.

Să cunoaştem personajul

Câteva repere din biografia oficială a personajului ne vor ajuta să-l cunoaştem mai bine. Evgheni Vasilievici Şevciuk este un politician de etnie ucraineană, născut la 19 iunie 1968 în oraşul Râbniţa. A urmat studii universitare la Chişinău (Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Agricol de Stat), Tiraspol (Facultatea de Drept a Universităţii „Taras Şevcenko”) şi Moscova (Facultatea de comerţ exterior a Academiei de Comerţ Internaţional a Federaţiei Ruse). Deţine titlul de doctor în economie, de profesie fiind avocat. A urmat şi studii postuniversitare la Moscova (Academia de Management a Ministerului Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse) şi Kiev (Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe a Ucrainei). Este necăsătorit.

Evgheni Şevciuk a fost angajat al „ministerului afacerilor interne” al regimului separatist de la Tiraspol, între anii 1992 şi 1998, al „departamentului pentru combaterea criminalităţii economice” al oraşului Râbniţa, iar între 1996 şi 1998 a fost şef al „departamentului miliţiei economice” din cadrul miliţiei municipiului Tiraspol. Timp de trei ani (1998-2000) a fost manager al sucursalei Râbniţa a companiei „Sheriff”, după care îl regăsim în funcţia de şef de departament al Băncii „Agroprombank” din Tiraspol.

În decembrie 2000 este „ales” deputat în „parlamentul” Transnistriei, fiind promovat în funcţiile de vicepreşedinte al „parlamentului” şi de preşedinte al „comisiei pentru politică economică, buget şi finanţe” şi al „comisiei pentru politică externă şi relaţii internaţionale”. În decembrie 2005 este „ales deputat” pentru a doua oară consecutiv şi devine preşedinte al „parlamentului” de la Tiraspol, numărul doi al regimului separatist şi mâna dreaptă a lui Igor Smirnov. Din iunie 2006 a condus, ca preşedinte, partidul „Obnovlenie” (Reînnoirea).

Începând cu anul 2004, a fost inclus de Uniunea Europeană pe lista „oficialilor” de la Tiraspol cărora li s-a interzis călătoria în spaţiul UE, fiind considerat, alături de Igor Smirnov, responsabil pentru împiedicarea procesului de soluţionare politică a diferendului moldo-rus din Transnistria. În februarie 2008, UE a considerat oportună eliminarea lui Şevciuk din această listă.

Evgheni Şevciuk este apropiat ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse. El s-a opus folosirii alfabetului latin de către cei peste 50 de mii de elevi români din raioanele din stânga Nistrului.

Profilul politic

Evgheni Şevciuk a pledat constant pentru neevacuarea trupelor ruse şi a arsenalelor ruseşti din partea de răsărit a Republicii Moldova. Este adeptul independenţei Transnistriei faţă de Republica Moldova. „Mai devreme sau mai târziu, Chişinăul va opta pentru unirea cu România. Terenul pentru acest fapt este deja pregătit. Şi, de aceea, consider că în această situaţie, Republica Moldovenească Transnistreană are dreptul deplin de a-şi hotărî singură soarta”, declara el în 2006, la Moscova, în cadrul unei conferinţe de presă. La auzul unor asemenea cuvinte, unul ca Stanislav Belkovski ar trebui să fie fericit.

Într-un interviu acordat publicaţiei ruse „Sobesednik”, Şevciuk a enunţat mai multe idei care îi conturează profilul politic. Să urmărim câteva dintre ele:

„Cât priveşte atributele statului, acestea sunt formate integral. În RMN există organe ale puterii de stat şi organe ale administraţiei. Există un sistem financiar propriu: banca centrală şi un sistem de bănci comerciale (am impresia că sunt şapte la număr). Între altele, aceste bănci funcţionează doar pe teritoriul Transnistriei. Avem şi valută naţională – rubla transnistreană”.

Falimentul economic al Transnistriei

„Din punct de vedere economic, RMN este falimentară. Acoperirea deficitului bugetar se face doar prin atragerea mijloacelor din surse externe: credite şi împrumuturi, întrucât republica nu este în stare să se autofinanţeze. Referitor la datoria externă care creşte în permanenţă… Pentru soluţionarea acestei chestiuni sunt necesare schimbări în interiorul RMN şi implementarea, împreună cu ţările garante (Rusia şi Ucraina), a unui program serios de ridicare a economiei RMN la un nivel de autofinanţare”.

„Rusia l-a susţinut constant pe Igor Smirnov. Şi la alegerile din anul 2006 un şir de reprezentanţi cu autoritate ai Federaţiei Ruse i-au acordat, de asemenea, susţinere. În Transnistria avem o atitudine foarte călduroasă faţă de Rusia, pentru că vedem că Federaţia Rusă ne subvenţionează efectiv în ceea ce priveşte gazele naturale, ne acordă ajutor umanitar, desfăşoară o operaţiune de menţinere a păcii. În anul 1992, trupele ruse au pus practic capăt vărsării de sânge… Pentru aceste motive, în RMN există o foarte mare încredere faţă de Rusia”.

Despre ieşirea Transnistriei din componenţa Republicii Moldova

La întrebarea: „Dumneavoastră aveţi o viziune proprie în legătură cu statutul RMN? Este vorba despre competenţe maxime în componenţa Moldovei?” Evgheni Şevciuk a răspuns clar: „Pentru a intra în componenţa Moldovei, trebuie să ştim cum vom putea ieşi mai târziu de acolo. Poziţia oficială exprimată de reprezentanţii Rusiei face trimitere la formula unei oarecare autonomii în componenţa Moldovei. Însă, pentru a aprecia dacă este sau nu acceptabilă pentru noi o asemenea soluţie, este necesar să analizăm evenimentele care au loc în Moldova. Iar acolo situaţia evoluează treptat către administrarea în fapt a Moldovei de către o altă ţară: România. Noi observăm o asemenea dinamică a integrării…”.

Şevciuk între istorie şi geopolitică

Să-i dăm personajului despre care scriem cuvântul în continuare. Un pasaj din interviul la care ne referim este relevant pentru modul de gândire al lui Şevciuk, de aceea ne permitem să cităm masiv:

„- Nu pot înţelege la ce îi serveşte conducerii Moldovei pierderea independenţei şi unirea cu România…

– Lozinca lor este aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta explică totul. Şi dacă Basarabia a fost în componenţa României o parte apreciabilă din istoria sa, Transnistria nu. Pe noi ne îngrijorează, bunăoară, faptul că primarul Chişinăului ia un urcior cu pământ local şi i-l duce preşedintelui României… Acest fapt denotă anumite preferinţe politice. Transnistria asemenea preferinţe nu are. De aceea, chestiunea unor asemenea perspective constituie pentru noi o problemă serioasă. O a doua problemă este: ce-i poate aduce Transnistriei unirea cu Moldova? Noi nu avem un cine ştie ce nivel de viaţă, dar şi în Moldova acesta este departe de a fi unul perfect. Până în prezent guvernul Moldovei nu a făcut dovada unor salturi pozitive în organizarea vieţii interne a ţării. Ea ne poate însă demonstra un exemplu concret al viitorului nostru posibil, exemplul autonomiei găgăuze (Găgăuzia a fost la începutul anilor 90 o republică nerecunoscută, care îşi revendica independenţa, dar care a intrat ulterior în componenţa Moldovei în schimbul promisiunilor de a i se acorda o largă autonomie – nota corespondentului). În acest caz există o mulţime de răspunsuri la întrebarea de ce nu se poate să ne unim cu Moldova. Ce se aşteaptă din partea noastră? Să ne unim mecanic, pentru că trebuie îndeplinite deciziile OSCE bazate pe Actul final din 1975? De ce însă aceste decizii nu au fost îndeplinite în cazul Iugoslaviei? Şi de ce ar trebui să ne unim anume cu Moldova? Şi de ce să nu ne unim cu Ucraina, de ce nu cu Rusia? Aceste ţări au asupra noastră nu mai puţine drepturi decât România asupra Basarabiei. Mai la urma urmei, noi avem o istorie comună cu Rusia timp de 200 de ani…

Transnistria se vrea un Taiwan

– Dar nu veţi putea nega faptul că timp de 20 de ani nimeni nu şi-a confirmat dorinţa de a recunoaşte Transnistria. Nici măcar Federaţia Rusă…

– Tocmai de aceea trebuie adoptate decizii politice în măsură să-i permită Transnistriei să le asigure oamenilor un nivel de viaţă acceptabil. În opinia mea, acum trebuie găsită o soluţie de compromis, care să asigure funcţionarea economiei Transnistriei. Consider ca fiind optimă elaborarea unei soluţii politice care ar defini statutul amânat al RMN, dar prin care statele implicate în procesul de negocieri ar asigura funcţionarea economiei transnistrene şi crearea unui sistem de stabilitate pe termen lung. Sunt convins că asemenea chestiuni complicate trebuie tratate din punctul de vedere al omului concret, al unui muncitor de rând care locuieşte în Transnistria. De aceea, trebuie să ne ocupăm mai întâi de rezolvarea problemelor economice din regiune, să demonstrăm că ţările participante la procesul de negocieri sunt pregătite să susţină dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai în RMN. Să ajungem la o protecţie socială mai mare a locuitorilor Transnistriei, astfel încât veniturile lor să le permită cel puţin să se deplaseze liber la Odesa, la Chişinău, să-şi trimită copiii la studii, să se poată trata în instituţiile medicale etc. Şi abia după aceasta să abordăm cu prudenţă soluţionarea chestiunilor politice. Consider că am putea lua un time-aut de cinci ani. Iar pe urmă vom mai vedea… În acest sens avem un bun exemplu: Taiwanul”.

Despre unirea cu Moldova nici nu poate fi vorba

Totodată, la 7 septembrie 2011, în preziua demarării „campaniei prezidenţiale”, Şevciuk a declarat pentru agenţia rusă de ştiri „Regnum” următoarele: „Suveranitatea de stat a RMN este sfântă şi inalienabilă, nefăcând obiectul vreunor discuţii sau al vreunui târg. Noi, transnistrenii, am creat un stat independent care, mai devreme sau mai târziu, va fi recunoscut de întreaga comunitate internaţională. Despre nici un fel de unire cu Moldova şi în nici o formulă, fie şi nominală, astăzi nici nu poate fi vorba”.

În „campanie”, Şevciuk şi-a formulat o singură teză în materie de politică externă: „Pe planul politicii externe – consolidarea independenţei Transnistriei şi intrarea în alianţă cu Rusia”.

Temerile lui Antiufeev

Încă o declaraţie trebuie adusă în atenţie. Cea făcută pe ultima sută de metri a „campaniei prezidenţiale” de la Tiraspol de către „ministrul Securităţii Statului”, Vladimir Şevţov-Antiufeev. Şeful MGB a susţinut că Şefciuk ar fi dorit la putere de mai multe capitale occidentale pentru a lichida „statalitatea” Transnistriei. Iată declaraţia lui Antiufeev: „Din 2009, de când a părăsit funcţia de spicher al „parlamentului”, Şevciuk a devenit obiectul interesului mai multor state din Uniunea Europeană. Dispunem, de asemenea, de informaţii că Traian Băsescu şi-a exprimat părerea precum că Şevciuk este într-adevăr un politician cu o poziţie proeuropeană şi că va face ca problema transnistreană să fie rezolvată în favoarea Moldovei. Eforturile SUA, ale Marii Britanii şi României sunt destul de clare, întrucât sunt orientate spre eliminarea Rusiei din Transnistria, şi anume spre eliminarea prezenţei sale militare. Acest lucru este necesar pentru instalarea în România a scutului antirachetă american”. După cum arătam mai sus, această declaraţie a lui Antiufeev l-a determinat pe Şevciuk să anunţe public că îl va demite pe securistul numărul unu de la Tiraspol, înlocuindu-l cu o altă persoană. Va trebui să urmărim evoluţiile în acest subiect.

În loc de concluzii

Evenimentul din 25 decembrie de la Tiraspol trebuie luat în seamă. El marchează încheierea unei perioade şi deschiderea alteia în istoria regiunii. Ne-am putea aştepta la o relativă relaxare a regimului secesionist din stânga Nistrului, drept concesie pe care Moscova o face conjunctural partenerilor săi occidentali, nicidecum Chişinăului. Cu toate acestea, Transnistria va rămâne un teritoriu controlat efectiv de Rusia. Sevciuk reprezintă o nouă faţă a aceluiaşi regim condus până mai ieri de Igor Smirnov. În locul unui separatism cu faţă dictatorială vom avea un separatism cu faţă umană, nimic mai mult. Abia cu Şevciuk în frunte, Transnistria devine un instrument eficient de presiune asupra Chişinăului în vederea aducerii întregii Republici Moldova pe orbita Kremlinului. Mai grav este că aceste presiuni dinspre răsărit vor fi conjugate cu altele exercitate dinspre Occident, mai cu seamă dinspre Germania, noul partener şi aliat strategic al Moscovei. Linia de gândire strategică a lui Şevciuk e clară şi cuprinde câteva puncte: 1. statutul special al Transnistriei în cadrul unei Republici Moldova federalizate, cu posibilitatea garantată a ieşirii din cadrul ei; 2. ieşirea Transnistriei din componenţa Republicii Moldova; 3. recunoaşterea independenţei Transnistriei de către comunitatea internaţională (întâi de toate, Rusia, Ucraina şi Germania); 4. intrarea Transnistriei într-o alianţă cu Rusia (şi, eventual, cu Ucraina). Nu este nici un secret că Acordul ruso-german de la Meseberg (un fel de recidivă light a Pactului Ribbentrop-Molotov), semnat în 2010 pe la spatele Republicii Moldova, cuprinde două ideii de bază cu referire la noi: o Republică Moldova federalizată şi un statut special pentru Transnistria, fără a menţiona retragerea trupelor ruse din regiune. În acest context, declaraţiile optimiste ale oficialilor de la Chişinău despre noul cap al regimului separatist sunt disproporţionate şi lipsite de prudenţă şi de realism geopolitic. Ba mai mult, ele sunt lipsite de responsabilitate pentru destinul Republicii Moldova. Dacă este sau nu aşa, o va demonstra timpul. Şi nu orice timp, ci timpul apropiat.


Politică şi geopolitică, fără Lupu şi Smirnov

Decembrie 23, 2011

Cine-ar fi zis şi cine-ar fi crezut că bătăliile prezidenţiale de la Chişinău şi Tiraspol sunt părţi ale aceluiaşi joc derulat în lumina reflectoarelor geopolitice? Dar e adevărat. Politica de la noi este politică doar în măsura în care este continuarea geopoliticii. Parafrazând cuvintele Ecleziastului, putem spune fără teama de a greşi în cazul Republicii Moldova: geopolitica geopoliticii şi toate sunt geopolitică!

Eternul prezidenţiabil Marian Lupu a pierdut, la Chişinău, orice speranţă de a mai deveni şef al statului. La Tiraspol, bătrânul bandit Igor Smirnov a fost eliminat din cursa pentru un nou mandat în impostura de „preşedinte” al regimului ilegal instalat şi susţinut de Moscova în estul ţării noastre. Situaţia este cât se poate de limpede, iar următoarea lună ne va oferi surprize.

Aceeaşi mărie cu altă pălărie

Lupta care se dă la Tiraspol între Anatoli Kaminski, favoritul Kremlinului, şi Evgheni Şevciuk, favoritul Kievului reintrat în siajul Rusiei, se va încheia cu înfrângerea unuia dintre cei doi, nu însă şi cu dezavantajarea intereselor geopolitice ale Moscovei în Moldova. Asistăm, cu certitudine, la o simplă schimbare de decor regizată şi controlată din Răsărit. Vorba românească nu se dezminte când este vorba de acţiunile Rusiei în Transnistria privind înlocuirea lui Smirnov cu o altă persoană: aceeaşi mărie cu altă pălărie. Mai mult, în creştetul regimului banditesc de la Tiraspol va fi pusă, la 25 decembrie, în urma unui simulacru democratic, o pălărie numai în aparenţă nouă. Atât Kaminski, cât şi Şevciuk au fost multă vreme acoliţi ai banditului Smirnov şi au servit cu sârg interesele Moscovei, subminând integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova. Fie că va câştiga Şevciuk, fie că va câştiga Kaminski, noul cap al regimului secesionist va continua lucrarea începută de Smirnov. Moscova are nevoie la Tiraspol de un nou instrumentar politic, care să-i faciliteze înrădăcinarea în zonă, inclusiv prin crearea aparenţelor de deschidere faţă de Chişinău.

Moscova vrea federalizare şi trupe staţionate legal

Schimbarea de decor de la Tiraspol este interpretată, în mod firesc, într-un context mai larg şi este pusă în directă legătură cu frământările politice de la Chişinău pentru alegerea şefului statului.

Aşa cum are nevoie de personaje noi la Tiraspol, Moscova are nevoie şi la Chişinău de personaje noi, care să agreeze planurile ruseşti de readucere a Republicii Moldova pe orbita Kremlinului. Aici trebuie luată în calcul, întâi de toate, dorinţa Moscovei de legalizare a prezenţei sale militare în ţara noastră şi de atingere, inclusiv cu sprijin german, a obiectivului de federalizare a Republicii Moldova. O Republică Moldova federalizată, cu trupe ruse staţionate legal pe teritoriul său, reintegrată şi „pacificată” sub garanţii ruso-ucrainene reprezintă un obiectiv strategic urmărit de Moscova pentru consolidarea şi permanentizarea prezenţei sale în regiune. Un asemenea obiectiv este de neatins fără un preşedinte cooperant, mai bine zis, docil şi obedient intereselor ruseşti la Chişinău. Aşa cum „prezidenţialele” de la Tiraspol nu au nimic în comun cu un exerciţiu democratic autentic şi neviciat sub nici un aspect, tot aşa nici prezidenţialele de la Chişinău nu sunt decât rezultatul unor aranjamente de culise, cu sfori trase abil din exteriorul ţării.

Tot Plahotniucul cu Lupul lui

Unii au făcut o adevărată tragedie din nealegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. S-a ajuns până într-acolo încât Lupu a fost prezentat mai ca exponent fatal al intereselor occidentale (în subsidiar şi româneşti) la Chişinău, iar eşecul său ca „prezidenţiabil” ni s-a înfăţişat ca având dimensiunile unei catastrofe nu doar naţionale, ci şi planetare. În opinia noastră o asemenea abordare este eronată şi falsă. Chiar dacă Moscova are motivele sale să nu agreeze candidatura lui Marian Lupu în vârful piramidei politice de la Chişinău, faptul în sine nu-l transformă pe Lupu într-un personaj ataşat intereselor legitime ale Occidentului (cu atât mai mult celor ale Bucureştiului) în Republica Moldova. Lupu nu este omul Moscovei, după cum nu este omul Uniunii Europene. El este omul nimănui în politica regională. Singura instanţă morală căreia i se supune este cunoscută şi numele ei este Vladimir Plahotniuc. La rândul său, Plahotniuc nu este nici exponentul intereselor ruseşti şi nici al celor occidentale, făcând propriul joc pentru bani şi putere.

Ex-comunistul şi antirevizionistul Lupu

Cei care au luat în tragic nealegerea lui Lupu ca preşedinte s-ar putea să ne contrazică. Degeaba însă! De ce? Pentru că Marian Lupu, care a profitat din plin de pe urma mai multor regimuri, rămâne acelaşi luptător împotriva „revizionismului” românesc, acelaşi vorbitor de „limbă moldovenească” politică şi de limbă română ştiinţifică, acelaşi transfug din tabăra comuniştilor, acelaşi nestatornic, ambiguu şi inconsecvent cu care s-a obişnuit mai toată lumea. Tipologic, Lupu nu s-a înscris niciodată şi nici nu se va putea vreodată înscrie în tiparul omului politic prooccidental, ataşat sincer şi irevocabil idealului, devenit deja discutabil, de integrare europeană şi euroatlantică. Pe de altă parte, Lupu nu se înscrie nici în tiparul clasic al promoscovitului fără rest. Moscova nu crede lacrimilor, precum se ştie. Şi nici nu iartă. Referindu-ne la cazul Lupu, Rusia nu-i poate ierta acestuia cazul Baghirov şi trimiterile ultratransparente la implicaţiile ruseşti în „revoluţia” violentă de la 7 aprilie 2009. Anume pentru aceste motive, atât Moscova, cât şi Bruxellesul (dar şi Bucureştiul şi Washingtonul) i-au întors delicat spatele şi l-au trecut, pe cât s-a putut, cu vederea. În raport cu Estul şi cu Vestul, el nu a fost nici rece, nici fierbinte, rămânând un „căldicel” ridicol în manierismul şi cochetăria lui deşănţate. Pe scurt, Lupu nu este şi nici nu putea fi nici omul de bază al ruşilor, nici al occidentalilor. De aceea a şi pierdut.

Toate acestea nu înseamnă deloc, într-o ţară supusă, din păcate, unui profund determinism geopolitic, că eforturile Occidentului sau cele ale Moscovei pentru instalarea în fruntea ţării a unei persoane de nădejde ar înceta aici. Ba dimpotrivă. Aceste eforturi vor creşte în intensitate pe măsură ce ne vom apropia de data următorului scrutin prezidenţial din Parlament.

Nu e mult până departe

Lucrurile se vor limpezi definitiv după ce toate noile piese vor fi aliniate pe tabla geopoliticii interne moldoveneşti. Adică, după ce, pe de o parte, va fi „ales” la Tiraspol fie Kaminski, fie Şevciuk (şi nu a mai rămas mult până atunci), iar, pe de altă parte, partidele parlamentare fie vor ajunge la o înţelegere asupra unei candidaturi eligibile în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova (nu mai târziu de ianuarie 2012), fie, neputându-se alege şeful statului, vor fi declanşate alegeri parlamentare anticipate din care să rezulte o reconfigurare a scenei politice şi deschiderea posibilităţii ca o majoritate prezidenţială să emane un nou preşedinte al republicii. Abia atunci şi Moscova, şi Occidentul îşi vor preciza poziţiile şi politicile în raport cu ţara noastră.

Republica Moldova, condominion ruso-german?

Să fim realişti. Faptul că cei doi pioni, Lupu şi Smirnov, au fost eliminaţi din joc înseamnă doar că marii jucători geopolitici au consimţit la curăţarea terenului şi că pregătesc de o nouă competiţie pe solul patriei noastre. Va câştiga Moscova în această competiţie? Va câştiga Occidentul? Sau poate ruşii şi occidentalii au căzut deja de acord asupra unui deznodământ fără învingători şi învinşi, pregătindu-i Republicii Moldova statutul de condominion ruso-occidental? Oricare dintre aceste trei variante ar fi în detrimentul nostru. Veţi întreba iarăşi: de ce? Pentru că nu ne dorim o altfel de Republică Moldova, împinsă ca un vagon de cale ferată când în stânga, când în dreapta, dar nici o Republică Moldova ca protectorat guvernat din exterior. Marea problemă a ţării noastre, ca şi marele ei obiectiv strategic şi de durată, rămâne şi de acum încolo suveranitatea ei reală şi completă, exercitată uniform şi drept pe întreg teritoriul naţional, inclusiv în Transnistria.

Geopolitica geopoliticii

Că la Tiraspol înlocuirea lui Smirnov cu un alt favorit, mai puţin pătat şi mai fidel, a fost decisă de Moscova nu încape îndoială. Că la Chişinău Lupu trebuia înlocuit cu o candidatură de compromis între forţele politice parlamentare ţine de ordinul evidenţelor. Privite însă lucrurile din perspectiva geopoliticii regionale, important este ca acest compromis politic intern să nu fie şi unul compromiţător, adică făcut în favoarea unuia dintre jucătorii externi, de natură să răstoarne sau să arunce în aer întreaga ţară, compromiţându-i înseşi rosturile de a fi. Jocul devine pe cât de palpitant, pe atât de riscant şi periculos. Oricum, fiind mai clară fără Lupu şi fără Smirnov, această bătălie pentru Republica Moldova va fi dată până la capăt, confirmând o dată în plus parafraza de mai sus: geopolitica geopoliticii şi toate sunt geopolitică!


Bătrânul bandit Igor Smirnov stimat şi decorat de Patriarhul Kiril al Moscovei

Octombrie 25, 2011

Şi bandiţii îmbătrânesc. Căpetenia separatiştilor transnistreni a împlinit 70 de ani. Site-ul oficial al „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene” anunţă printr-un comunicat că „la 23 octombrie, preşedintele Transnistriei şi-a marcat ziua de naştere. Prietenii, tovarăşii de idei şi colegii au venit să-l felicite pe Igor Smirnov cu ocazia jubileului”.

Oficialii ucraineni, alături de separatişti

„În numele Uniunii antreprenorilor şi industriaşilor din Ucraina şi în numele său personal lui Igor Smirnov i-a adresat felicitări consilierul Preşedintelui Ucrainei, Anatoli Kinah”, fost premier al ţării vecine, relevă aceeaşi sursă.

„Felicitări în adresa preşedintelui au sosit şi din partea prim-vicepreşedintelui Consiliului de miniştri al Republicii Autonome Crimeea, Pavel Burlakov”, anunţă sursa citată.

Ambasadorii Ucrainei, Ungariei, Bulgariei şi Germaniei, laolaltă cu separatiştii abhazi, sud-osetini şi cei din Karabahul de Munte

Aceeaşi sursă mai arată că „Igor Smirnov a fost felicitat cu ocazia jubileului de către reprezentanţii statelor frăţeşti Abhazia şi Oseţia de Sud. De asemenea, preşedintele a fost felicitat de către Serghei Pirojkov, ambasador al Ucrainei în Moldova, de către diplomaţi ai OSCE şi de către reprezentanţii Federaţiei Ruse”.

Site-ul ne anunţă între altele că lui Igor Smirnov i-au mai urat „sănătate, fericire şi succes în activitate” „ambasadorul Republicii Bulgaria, Gheorghi Panaiotov, ambasadorul Republicii Federale Germane, Bertold Johanes, şi ambasadorul plenipotenţiar al Republicii Ungare, Gyorgy Varga”.

„În numele poporului şi autorităţilor Republicii Karabahul de Munte” din Azerbaidjan, Smirnov a fost felicitat de către „preşedintele” impostor Bako Saakian, care a menţionat: „De numele Dumneavoastră este legată formarea şi devenirea statului transnistrean independent. Sub nemijlocita Dumneavoastră conducere poporul Transnistriei şi-a apărat libertatea propriei ţări şi a păşit ferm pe calea făuririi şi prosperării”.

Mitrofanov aşteaptă ziua în care Rusia va recunoaşte Transnistria

„Vreau să vă dăruiesc o pereche de butoni, cu rugămintea ca Dumneavoastră să vi-i puneţi (la manşete – nota noastră) în momentul în care Rusia va recunoaşte Transnistria. Noi vom aştepta această zi”, a spus membrul partidului „Spravedlivaia Rossia”, Aleksei Mitrofanov”, subliniază sursa citată.

Nu au lipsit deputaţi, guvernatori şi alţi oficiali din Federaţia Rusă

Sursa separatiştilor citează mai multe „mesaje oficiale de felicitare” trimise de către un şir de oficiali de la Moscova, printre care doi membri ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Elena Drapenko şi Konstantin Zatulin, director al Institutului ţărilor CSI. În telegrama sa de felicitare deputatul Zatulin susţine: „Republica Moldovenească Nistreană, a cărei creare este inseparabil legată de numele dumneavoastră, trăieşte şi sunt convins că va continua să rămână un bastion de nădejde al păcii internaţionale pentru populaţia meleagurilor dumneavoastră suvoroviene. Cei care nu doresc să înţeleagă necesitatea stabilităţii în Transnistria, a încrederii transnistrenilor în propriile lor forţe fac jocul străinilor, jocuri care, în definitiv, sunt inutile pentru interesele naţionale ale Federaţiei Ruse”.

Celor doi parlamentari ruşi li s-au alăturat cu mesaje de susţinere preşedintele Republicii Oseţia de Nord-Alania, Taimuraz Mamsurov, guvernatorul regiunii Celiabinsk, Mihail Iurevici, guvernatorul regiunii Kemerovo, Aman Tuleev, acesta din urmă ţinând să arate că „în Kuzbas vă cunoaştem, vă preţuim şi vă stimăm ca pe un om de stat consecvent, ca pe un patriot-internaţionalist, ca pe un adept al consolidării pe toate căile a relaţiilor dintre Rusia şi Transnistria, ca pe un lider adevărat care a condus rezistenţa întregului popor faţă de agresiunea naţionalismului războinic. Sub conducerea Dumneavoastră Republica Moldovenească Nistreană a obţinut un înalt nivel de securitate, creşte continuu calitatea vieţii şi bunăstarea cetăţenilor”.

Şirul oficialilor ruşi este încheiat de Aleksei Miller, preşedintele Administraţiei Societăţii de Acţiuni „Gazprom”, cel mai mare monopol de stat din Federaţia Rusă.

Binecuvântări de la reprezentantul Vaticanului sub pontificatul Papei Benedict al XVI-lea

În continuare, comunicatul regimului anticonstituţional de la Tiraspol arată: „În această zi au făcut urări de bine şi reprezentanţii clerului, slujitori ai Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericii Catolice. Şeful statului a fost felicitat personal de către episcopul Sava de Tiraspol şi Dubăsari şi de către mitropolitul Agatanghel al Odesei şi Ismailului”.

Reprezentantul Bisericii Romano-catolice care l-a felicitat pe capul regimului-marionetă de la Tiraspol a fost episcopul Anton Coşa de Chişinău, care nu a făcut asemenea gesturi publice de recunoaştere şi preţuire a „preşedintelui” Smirnov sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea (polonez), dar creează un precedent sub pontificatul Papei Benedict al XVI-lea (german).

 Reprezentanţii Patriarhiei Moscovei denunţă „blocada” şi „provocările” din partea „forţelor distructive” faţă de Transnistria

„„Fiind un înalt profesionist, având o profundă înţelegere a chestiunilor presante ale conducerii statului şi promovând eficient politica internă şi externă în condiţiile neimaginat de grele ale blocadei politice, ale dublelor standarde ale Europei şi Occidentului, ale provocărilor din partea forţelor distructive faţă de Transnistria, Dumneavoastră, Igor Nikolaevici, păstraţi pacea în ţară”, a spus mitropolitul Agatanghel al Odesei şi Ismailului”, susţine sursa separatistă.

Patriarhul Kiril are sentimente de adânc respect şi preţuire pentru Smirnov

„Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii l-a distins pe Igor Smirnov cu ordinul Binecredinciosului kneaz Daniil al Moscovei, de gradul I, al Bisericii Ortodoxe Ruse. Înalta distincţie a fost înmânată de către mitropolitul Pavel de Reazan şi Mihailovsk. „Permiteţi-mi să duc la împlinire înalta şi responsabila misiune încredinţată de Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, care m-a binecuvântat să vă aduc astăzi salutul său şi să Vă exprim sentimentele sale de adânc respect”, a menţionat mitropolitul Pavel de Reazan şi Mihailovsk ”, arată sursa separatiştilor de la Tiraspol.