IERTAȚI-NE, COPII ROMÂNI ȘI UCRAINENI DIN TRANSNISTRIA OCUPATĂ DE RUȘI!

Decembrie 25, 2016

Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană.
Luca, 19:22

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
Pilde, 6:12

În documentele Consiliului Europei Transnistria este numită oficial ”zone de non-droit”/”lawless zone” (rom. – zonă a fărădelegii, rus. – зона беззакония), după cum și este în realitate: o zonă a fărădelegii rusești.

Sluga Moscovei, Dodon, le prezintă scuze bandiților din fruntea regimului marionetă de la Tiraspol, dar îl doare drept în cot și nu suflă nicio vorbuliță despre genocidul cultural și lingvistic suportat de copiii români și ucraineni din zona ocupată de trupele militare și serviciile secrete ale Federației Ruse.

Chiar dacă nu am mandat politic din partea nimănui, mă văd obligat moral, în locul nemernicei slugi moscovite, să le prezint scuzele noastre, ale tuturor, copiilor români și ucraineni din zona fărădelegii ruse pentru faptul că sunt împiedicați să studieze în limbile lor materne: româna și ucraineana.

Copiilor români le prezint scuze și pentru faptul că li se interzice folosirea alfabetului latin în puținele cazuri în care instruirea se face în limba română, zisă ideologic ”moldovenească”.

Ce tablou avem în Transnistria?

Potrivit mai multor surse statistice, etnicii români sunt primul grup ca mărime (36,48%) în teritoriile din stânga Nistrului ocupate de Rusia, urmați de grupul ucrainean (30,47%) și abia apoi de cel rusesc (25,47%). Evident, această structură se păstrează, în linii mari, și în cazul populației preșcolare și școlare.

figura-1

Așa-zisul ”soviet suprem” al așa-zisei ”republici MOLDOVENEȘTI (sic!) nistrene” a aprobat, la 9 februarie 2016, o hotărâre (nr. 96), ”despre raportul de stat al guvernului republicii moldovenești nistrene ”cu privire la situația copiilor în republica moldovenească nistreană în anul 2014””.

Din această ilegală hotărâre a ilegalului ”soviet suprem” al ilegalei ”republici moldovenești nistrene” aflăm că în 2014 în teritoriile de răsărit ale Republicii Moldova, aflate sub ocupația trupelor militare și a serviciilor secrete ruse, existau 157 de unități de învățământ preșcolar, cu un total de 1212 grupe. După limba educației și instruirii: 106 erau rusești, 22 ”moldovenești”, 1 ucraineană, 3 ruso-ucrainene și 25 ruso-”moldovenești”. Totodată, 91,9% dintre copii erau educați în limba rusă, 7,7% în limba ”moldovenească” și 0,4% în limba ucraineană.

figura-2

Potrivit așa-zisului ”ministru al educației” din zona de ocupație militară rusă, Svetlana Fadeeva, în 2014, în regiune erau educați în grădinițe 24 010 copii. Așa-zisul ”ministru” a contrazis așa-zisul ”soviet suprem” și a prezentat următorul tablou al instituțiilor preșcolare, după limba educației: 116 de limbă rusă; 17 de limbă ”moldovenească”, 1 de limbă ucraineană, 2 de limbă rusă și ucraineană, 21 de limbă rusă și ”moldovenească”.

Din toată populația preșcolară din teritoriile ocupate de Federația Rusă, 84,4% reprezentau preșcolarii care frecventau grădinițe și creșe, iar 15,6% nu frecventau asemenea instituții, fiind vorba de 4438 de nou-născuți și de copii care nu pot fi înscriși la grădinițe și creșe, întrucât în 34 de localități din zona ocupată nu există instituții preșcolare.

În sistemul învățământului de cultură generală funcționau 162 de școli în 2014, cu 6 mai puțin decât în anul precedent. Contingentul de elevi constituia 45132 de persoane. După limba de instruire, procentual, cele 162 de școli se repartizau astfel: 71,6% de limbă rusă; 17,3% de limbă ”moldovenească”; 1,9% de șimbă ucraineană; 8% de limbă rusă și ”moldovenească”; 1,2% de limbă rusă și ucraineană. Copiilor de origine română instruiți în limba ”moldovenească” li se impune alfabetul  rus, regimul marionetă de la Tiraspol opunându-se categoric utilizării alfabetului latin și curmând din start orice inițiativă de revenire la scrierea cu litere latine. Moscova se teme de alfabetul latin și îl privește ca pe o amenințare reală la securitatea sa culturală.

Grădinițele și școlile din zona fărădelegii ruse sunt uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și folosesc ca materie primă, în principal, copii români și ucraineni.

Dragi copii români și ucraineni de pe malul stâng al Nistrului, iertați-ne că nu vă putem apăra. Iertați-ne că pe slugă care e crede președinte al tuturor și ”suveran” îl doare în cot de dreptul vostru de a învăța în limba maternă.

Dragi copii români, iertați-ne că sluga nemernică a Moscovei nu are nici gând să apere alfabetul latin prevăzut ca obligatoriu în mult iubita lui Constituție sacro-sanctă! Lui nu-i pasă de voi și de identitatea voastră naturală. El vă vrea o simplă și banală masă demografică de asimilare, adică de rusificare.

Pentru el Transnistria ocupată e norma și noi – anomalia. Dacă ar putea, ar face ca în toată Basarabia, ca și în Transnistria de astăzi, 91,9% dintre copii să fie rusificați prin școală, așa cum sunt rusificați ucrainenii, găgăuzii, bulgarii și toate minoritățile neruse din partea basarabeană a Republicii Moldova. Școlile din localitățile ucrainenilor, găgăuzilor sau bulgarilor basarabeni sunt de asemenea uzine ale rusificării, fabrici de etnici ruși și asta îi convine Moscovei și preaplecatei sale slugi, mancurtul Dodon cu fața unsuroasă.

Iertați-ne, copii! Primiți scuzele noastre și nu ne judecați prea aspru după mancurtul cățărat provizoriu în capul nostru, cu bucuria pe care o poate avea doar scroafa în pom.

Voi meritați scuzele tuturor, nu bandiții și impostorii care vă asupresc.


MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!

Mai 21, 2015

Ucraina a decis abia astăzi, 21 mai 2015, suspendarea acordului militar semnat cu Rusia, peste capul Republicii Moldova și împotriva ei, la 25 noiembrie 1995, la Soci, privind dreptul de tranzit al armatei ruse spre regiunea transnistreană ocupată de armata și serviciile secrete ale Moscovei. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Să nu uităm însă că din 1992 până astăzi Ucraina a ocupat poziții ostile nouă, fiind solidară cu Moscova, și că în războiul moldo-rus din Transnistria au luptat împotriva noastră sute de mercenari ucraineni, în special membri ai UNA-UNSO.

Iată câteva fotografii cu mercenari ucraineni care au luptat în 1992 de partea ocupanților ruși, considerând Tiraspolul și Transnistria ca fiind teritorii ucrainene și având mâinile pătate de sânge românesc.

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 1

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol Bicolor ucrainean

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol

Mercenari ucraineni din UNSO in Transnistria 1992

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 2

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 3

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 4

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 5

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 6

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 7

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 8

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 9

1992 luptatori nationalisti ucraineni din UNA-UNSO la Tiraspol 10

1992 mercenari ucraineni Transnistria 1

1992 mercenari ucraineni Transnistria 2

1992 mercenari ucraineni Transnistria 3

1992 mercenari ucraineni Transnistria 4

1992 mercenari ucraineni Transnistria 5

1992 mercenari ucraineni Transnistria 6

1992 mercenari ucraineni Transnistria 7

 

1992 mercenari ucraineni Transnistria 8

1992 mercenari ucraineni Transnistria 9

1992 mercenari ucraineni Transnistria 10

1992 mercenari ucraineni Transnistria 11

1992 mercenari ucraineni Transnistria 12

1992 mercenari ucraineni Transnistria 13

1992 mercenari ucraineni Transnistria 14

1992 mercenari ucraineni Transnistria 15

1992 mercenari ucraineni Transnistria 16

1992 mercenari ucraineni Transnistria 17

1992 mercenari ucraineni Transnistria 19

1992 mercenari ucraineni Transnistria 18


SUDUL BASARABIEI (REGIUNEA ISMAIL), SUPRAFAȚĂ ȘI POPULAȚIE

Iunie 16, 2014

Regiunea Ismail harta rusa

Bugeacul, adică Sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) are o suprafaţă de 13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru.

Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.

Regiunea Ismail

Până în anul 1954 localitățile din Sudul Basarabiei au fost organizate în regiunea Ismail. La 15 februarie 1954, printr-un Decret al Sovietului Suprem al URSS, regiunea Ismail a fost desființată, iar teritoriul ei a fost anexat regiunii Odesa. Decretul de desființare a regiunii Ismail a avut următorul cuprins (originalul rusesc și traducerea noastră românească): ”ОБ УПРАЗДНЕНИИ ИЗМАИЛЬСКОЙ ОБЛАСТИ УКРАИНСКОЙ ССР

Указ от 15 февраля 1954 г.
(«Ведомости Верховного Совета СССР» 1954 г. № 4)
Утвердить представление Президиума Верховного Совета Украинской Советской Социалистической Республики об упразднении Измаильской области и передаче ее территории в состав Одесской области.
DESPRE DESFIINȚAREA REGIUNII ISMAIL DIN RSS UCRAINEANĂ
Decret din 15 februarie 1954
(«Monitorul Sovietului Suprem al URSS» pe anul 1954, nr. 4)

Se aprobă propunerea Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Ucrainene privind desființarea regiunii Ismail și transmiterea teritoriului acesteia în componența regiunii Odesa. ”

Decretul de desfiintare a regiunii Ismail

Principalele comunități etnice din Sudul Basarabiei sunt reprezentate de bulgari, români, ucraineni, ruși lipoveni și găgăuzi. Există și comunități mai mici de albanezi, greci, țigani și evrei. Niciuna dintre comunitățile etnice nu deține majoritatea în această regiune, ai cărei locuitori se remarcă prin cel mai ridicat nivel de toleranță etnică în Ucraina de astăzi. În cuprinsul fostei regiuni Ismail, populația românească deține o pondere de 18%. Vechea comunitate numeroasă a nemților basarabeni a fost aproape integral evacuată în Germania conform înțelegerilor sovieto-germane.

Sudul Basarabiei 1930

Ideea reînființării regiunii Ismail a fost formulată public de reprezentanți ai multor organizații neguvernamentale:

1. Asociația «Возрождение региона» («Renașterea regiunii») din Odesa (președinte cunoscutul politician Ruslan Bodelan, etnic ucrainean, fost primar al municipiului Odesa și guvernator al regiunii Odesa, originar din raionul Chilia), începând cu anul 2012;

2. Revista ”Країна” (”Țara”) din Kiev (materiale ale jurnalistului Ihor Lubyanov), începând cu anul 2013;

3. Asociația Naţional-Culturală ”Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa (președinte Anatol Popescu), începând cu anul 2014;

4. Asociaţia Naţional-Culturală ”Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar (președinte Nicolae Moșu), începând cu anul 2014;

5. Alianța Creștin-Democrată a Românilor din Ucraina, filiala regională Odesa (predinte Petru Șchiopu),  începând cu anul 2014.

Există mai multe voci și în mijlocul comunității bulgare din zonă care și-au exprimat dorința ca regiunea Ismail să fie reînființată.

Propunerea unei noi organizări administrative a Ucrainei lansată de revista ”Країна” (”Țara”) din Kiev prevede existența unei regiuni distincte numite Basarabia, incluzând două raioane mari (Cetatea Albă și Ismail), și a unei regiuni numite Bucovina, incluzând actualele regiuni Cernăuți și Ivanofrankovsk (fosta Pocuție).

Organizare administrativa noua a Ucrainei, cu regiunile Basarabia si Bucovina incluzand Pocutia

 

Basarabia de Sud

Harta etnica a regiunii Ismail pe raioane 2001

Harta etnica a regiunii Ismail 2001

Doar ucraineni in 2001 in regiunea Ismail

Doar romani in 1989 in regiunea Ismail

Doar bulgari in 1989 in regiunea Ismail

Doar gagauzi in 2001 in regiunea Ismail

Toate etniile in 1989 in regiunea Ismail

 


Mitropolitul Basarabiei printre credincioşii ucraineni din Episcopia de Bălţi

Octombrie 17, 2011

La 16 octombrie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Rămăzan, raionul Râşcani (stareţ, părintele arhimandrit Irineu Timofte). Peste 90% dintre locuitorii satului Rămăzan sunt etnici ucraineni.

Cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Petru, părintele Irineu a rostit un cuvânt ziditor de suflet.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru, în predica rostită după sfânta slujbă, s-a referit la virtutea dragostei, virtute de temelie a credinţei ortodoxe. Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, între altele, a spus: „Evanghelia ne învaţă să iubim pe toţi şi să nu-i diferenţiem pe semeni după provenienţa etnică, vârstă sau starea lor socială. Iubirea ne aseamănă cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire, aşa cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan. Iubirea creştină este o iubire dezinteresată, care nu aşteptă să fie răsplătită. Iubirea care caută răsplată este o iubire egoistă, păcătoasă şi nu aduce nici o mulţumire sufletească. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb”, este sfatul Mântuitorului. Dacă urmăm acest sfat, atunci vom deveni „fiii Celui Preaînalt”, adevăr pe care îl aflăm din Evanghelia de astăzi. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” este un alt îndemn din Evanghelia de astăzi. Să iubim pe vrăjmaşi şi să-i iertăm pentru cele ce ne-au greşit. Şi modelul de iubire şi de iertare ni-l arată Mântuitorul pe Cruce, când se adresează lui Dumnezeu Tatăl: „ Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac”.

„Creştinul este chemat să iubească pe aproapele, iar iubirea să fie arătată prin fapte concrete. „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”, este un alt indemn adresat nouă de Mântuitorul. Să urmăm sfaturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru ca viaţa noastră să fie o adunare de lumină sfântă în inimile noastre, lumină care este din Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Petru.

Înaltpresfinţitul Petru a apreciat activitatea organizatorică şi gospodărească a părintelui arhimandrit Irineu, subliniind că: „Hărnicia de care dă dovadă părintele Irineu este exemplară. Ce a reuşit să facă părintele, timp de doi ani, în acest loc uitat de guvernanţi, uimeşte pe cei care trec pe aici. Ştim că părintele este apreciat mult pentru munca depusă aici, dar şi pentru calităţile sale de bun îndrumător de suflete, de bun duhovnic. Acolo unde este credinţă, se vede lucrarea lui Dumnezeu. Cunoaştem din istorie că acolo unde vine un om a lui Dumnezeu, pustia se transformă în grădină roditoare. Aşa au luat naştere mari lavre de pustnici şi mari rugători la Dumnezeu. Se aşeza un pustnic într-un loc retras, lângă care se aşezau alţi doritori de viaţă sfântă şi curată. Numărul lor creştea şi totodată creştea şi numărul sfinţilor. Dorim părintelui Irineu să sporească obştea şi cât mai multă lume să se folosească de sfaturile sale pline de înţelepciune”.

Pentru contribuţii semnificative şi sprijin constant acordat mănăstirii din Rămăzan, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a acordat „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni” bunilor creştini: Nina Leti, Tamara Ţurcanu şi Anatolie Isac.

Rugat să se refere la vizita arhierească şi la activitatea sfinţiei sale, părintele arhimandrit Irineu a subliniat: „Vizita Înaltpreasfinţitului Petru este demult aşteptată. Este o bucurie pentru noi că Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a venit să ne binecuvânteze. Rămăzan este o localitate mică, unde majoritatea de 90 % sunt ucraineni. Locul pentru mănăstire a fost acordat de domnul Anatolie Isac. Părinţii domnului Isac, atunci când erau în viaţă, pentru că în prezent sunt trecuţi la cele veşnice, nu o singură dată şi-au exprimat dorinţa ca terenul şi casa, după trecerea lor din viaţă, să fie donate Bisericii. Fiul a îndeplinit doleanţele părinţilor şi astfel a fost posibil ca, aici, să ia fiinţă acest sfânt aşezământ. Visul unor buni creştini a devenit realitate, şi cu siguranţă ei se bucură, acolo, în ceruri. În timp de doi ani am construit ceea ce se vede. Mulţumim Bunului Dumnezeu şi sfinţilor arhangheli, ocrotitorii acestui aşezământ monahal, pentru ajutor. Avem şi alte proiecte. Avem credinţa că, având ajutorul Domnului şi fiind sprijiniţi de creştini, vom merge mai departe. Credincioşii care frecventează biserica sunt din satele şi raioanele din împrejurimi. Odată cu amenajarea a unor spaţii pentru locuit, sperăm ca numărul vieţuitorilor să crească”.

Părintele Irineu a mulţumit Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei pentru vizită şi l-a invitat pe ÎPS Petru să viziteze mănăstirea şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei 


Despre dihotomiile etnonimice la ucraineni şi români

Septembrie 15, 2011

Interviu cu jurnalistul Ihor Lubyanov de la „Gazeta po-ukrainski”, Kiev

– Domnule Lubyanov, sunteţi cunoscut ca unul dintre puţinii jurnalişti şi cercetători ucraineni care au studiat şi folosesc limba română. V-aţi făcut studiile universitare şi postuniversitare la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Acest element din biografia dumneavoastră vă recomandă drept un bun cunoscător al subtilităţilor legate de utilizarea etnonimelor şi infranimelor atât în spaţiul românesc, cât şi în cel ucrainean. V-aş propune să discutăm astăzi despre instrumentarea etnonimelor în scopuri politice de către anumite cercuri de la Moscova sau de la Kiev.

– Mă bucur că abordaţi acest subiect. Am citit în FLUX articolul dumneavoastră „Recursul Patriarhiei Moscovei la etnolingvistică sau manipularea prin limbaj ca procedeu de menţinere a puterii canonice” în care vă referiţi la strategii aplicate atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova. Aţi vorbit despre Rusia şi despre Ruś, un subiect aproape deloc dezbătut la Chişinău. Pentru a răspunde exact invitaţiei dumneavoastră, va trebui să intrăm puţin în materia istorică. Aşadar, atât în România, cât şi în Republica Moldova, operele istorice care tratează evenimente din trecutul Ucrainei, exprimă convingerea că vechiul regat medieval al ucrainenilor se numea Rusia Kieveană. Această denumire este incorectă atât din punct de vedere istoric, cât şi lingvistic. Ea duce la o înţelegere total greşită, a acestei perioade din istoria slavilor de răsărit. Desigur, aici putem menţiona, fără riscul de a greşi, că în timpul regimurilor comuniste din România, Republica Moldova şi Ucraina (pentru ultimele două regimul fiind, totodată, şi unul de ocupaţie), Rusia (sau Rusia Sovietică) a promovat cu succes astfel de idei: Rusia, Ucraina şi Bielorusia (fiind tot un termen incorect, despre care vom vorbi ulterior) erau ţări-surori, Rusia Kieveană fiind un stat unic pentru un singur popor – cel rus, care, cu timpul, s-a despărţit în trei popoare din cauza „împrejurărilor nefericite” şi a „invaziilor străine”. Astfel, Rusia pretindea titlul de „frate mai mare” în raport cu celelalte două ţări slave.

– Se pare că această chestiune este doar în aparenţă una terminologică sau de natură filologică. În definitiv, asistăm la un caz clasic de manipulare socială în scopuri politice…

 – Da, aşa este, în mod indiscutabil. Nu doresc să mă refer însă, aici şi acum, la toată absurditatea acestei idei, pe care au dezvăluit-o deja destul istoricii ucraineni şi cei străini. Este totuşi bine să ne oprim la aspectul filologic al problemei. Filologii din România sau cei din Republica Moldova s-ar putea să nu fie preocupaţi de faptul dacă „Rusia” Kieveană era un stat ucrainean sau unul rusesc, însă, din perspectivă lingvistică, este foarte important ca limba română să fie cât mai precisă în definirea acestor procese istorice. Trebuie să menţionez că în nici una dintre limbile slave, marele imperiu medieval cu centrul la Kiev nu este numit „Rusia”, nici chiar în limba rusă. Este foarte util să precizăm ce termeni folosesc limbile slave. Haideţi să alegem trei dintre ele, limbi implicate nemijlocit în procesele istorice din Ucraina: ucraineana, polona şi rusa. Aşadar, în ucraineană există termenul Русь [Ruś], respectiv, Київська Русь [Kyjivśka Ruś], având derivatele: русич [rusyč], русин [rusyn], cu o semnificaţie clară: Rutenia, Rutenia Kieveană şi rutean, strâns legată de desemnarea naţională a ucrainenilor înşişi. În schimb, Rusia, rusesc sau rus în ucraineană sună Росія [Rosija], російський [rosijśkyj], росіянин [rosijanyn], care au o cu totul altă semnificaţie, fără să desemneze într-un fel sau altul vechiul stat kievean. În ucraineană este absurdă folosirea termenului Київська Росія [Kyjivśka Rosija] – Rusia Kieveană, căci limba noastră nu combină aceste definiţii în nici un fel. În polonă se procedează identic, folosindu-se pentru desemnarea acestui stat termenul Ruś sau Ruś Kijówska (Rutenia Kieveană), Rusin pentru rutean ca naţionalitate şi ruski pentru rutean ca adjectiv, pe de altă parte desemnând Rusia cu termenul Rosja, Rosjanin pentru rus şi rosyjski pentru rusesc. Totodată, termenul Rusia Kieveană Rosja Kijówska, ca şi în ucraineană, nu poate exista, fiind o absurditate.

– Foarte interesant acest excurs filologic pe care îl faceţi dumneavoastră. Care este însă situaţia în cazul limbii ruse?

– În rusă avem o situaţie specială. Nici în această limbă „Rusia” Kieveană nu are nimic în comun cu Rusia. În rusă există termenii Киевская Русь [Kijefskaja Ruś], русич [rusičj], care în nici un caz nu înseamnă Россия [Rasija], Rusia. În limba rusă de astăzi, există însă doi termeni care desemnează noţiunea de rus – unul dintre aceştia fiind россиянин [rasijanin], respectiv adjectivul  российский [rasijskij], însemnând apartenenţa la Rusia ca stat, aşadar rus ca cetăţean al Rusiei, indiferent de naţionalitate, iar rusesc ca ceea ce ţine de Rusia, de pildă, produsele ruseşti. Al doilea termen înseamnă rus şi rusesc,aparţinând naţionalităţii, neamului rusesc, şi exprimându-se prin acelaşi cuvânt – русский [ruskij], fiind adjectiv, iar în cazul reprezentantului acestei naţionalităţi, folosindu-se un adjectiv substantivat. Astfel, Rusia este singura ţară slavă unde naţionalitatea se defineşte printr-un adjectiv, fiind mai vechi, în acelaşi timp, decât însuşi termenul Rusia – Rasija, o formă grecizată a denumirii de Rutenia, introdusă abia în secolul al XVIII-lea de ţarul Petru cel Mare. Forma ruskij nu înseamnă altceva decât „cel ce aparţine rutenilor” (тот, кто принадлежит русичам), teritoriul de nord al Rusiei de astăzi fiind o provincie dominată de Rutenia Kieveană.

– Pentru că sunteţi şi un bun cunoscător al limbii române, cum ar fi corect să ne raportăm noi, românii, la acest caz de dihotomie şi confuzie terminologică? 

– Cele menţionate mai devreme ne dau dreptul deplin de a introduce şi în limba română, în loc de denumirea total greşită de Rusia Kieveană, denumirea corectă, în primul rând din punct de vedere filologic – Rutenia Kieveană, o formă exclusiv întrebuinţată în vechile acte europene până în secolul al XVIII-lea, adică înaintea proclamării Ţaratului Moscovit – Imperiul Rusesc. De exemplu, marele rege-legislator rutean, autorul primei Constituţii din Europa (Pravda Ruśka – Adevărul Rutean), Iaroslav cel Înţelept, este numit în cronicele europene de atunci – REX RVTHENORVM (Regele Rutenilor), şi în nici un caz al „ruşilor”. Nu ştim, respectiv nu putem să spunem, din ce cauză Petru cel Mare, împăratul rusesc, a schimbat denumirea ţării sale, care înaintea lui nu s-a numit niciodată Rusia şi nici Rutenia, ci Moscovia, Ţaratul Moscovit, Ţara Moscoviţilor, limbile română, ucraineană şi poloneză păstrând şi denumirea populară a ruşilor de altădată – muscal.

– Aţi menţionat şi incorectitudinea termenului „Bielorusia”. Nici bieloruşii nu sunt ruşi?

– Sigur că nu. În Evul Mediu au fost numiţi ba „ruteni”, ba „lituanieni”, fiind un popor între lituanienii şi ucrainenii de astăzi. De asta s-a şi produs termenul de „Rutenia Albă” – în limbile baltice „baltos” însemnând „alb”. Adică, pe de o parte – „ruteni baltici”, iar pe de altă parte – bieloruşii sunt preponderent blonzi şi cu ochi deschişi, de asta şi „albi”. De fapt, greu de spus, în ce măsură, dar bieloruşii de astăzi sunt o sinteză a rutenilor şi lituanienilor. Ucrainenii înţeleg limba lor foarte bine, şi adesea o văd ca un dialect al ucrainenei cu pronunţie lituaniană. Pronunţia este tocmai influenţată de baltici, nu de ruşi, cum se crede foarte des, fiindcă Bielorusia făcea parte din Marele Ducat al Lituaniei, unde dinastia monarhică a fost lituaniană, iar limba oficială – ruteană. N-aş spune dacă sunt balţi slavizaţi ori invers, slavi cu puternică influenţă baltică, inclusiv genetică, însă este foarte clar că nu au de a face cu ruşii. Chiar şi astăzi principala diferenţă între lituanieni şi „bieloruşi” este numai limba. O denumire corectă, aşadar, ar fi „Rutenia Albă” şi „ruteni albi”. Dar, vedeţi, pentru ruşi toate popoarele slave sunt considerate a fi „ruşi”.

– Ţarul Petru I Romanov a avut, probabil, motivele sale şi acestea, cu siguranţă, nu au ţinut de aspectele filologice ale chestiunii…

– Poate că ţarul moscovit a vrut să-i însuşească Moscoviei gloria vechii Rutenii, a marilor regi ruteni, creându-i Moscoviei o nouă istorie, sub o nouă denumire, falnică şi antică, pentru ca astfel s-o ducă mai repede în Europa. Sau poate că totuşi a avut motive mai practice – mutându-şi capitala la Sankt Petersburg, nu a putut, desigur, păstra denumirea Moscoviei, care îşi avea capitala la Moscova, şi a hotărât s-o numească Rusia, o formă grecizată a Ruteniei (Ρωσία), ţinând seama că Novgorodul şi toată partea nordică a ţaratului a aparţinut cândva Ruteniei. Totodată, trebuie să ţinem minte că Petru I, în perioada respectivă, stăpânea deja de o jumătate de secol Rutenia istorică, Ucraina devenind aliata Moscoviei în anul 1654, fiind apoi cotropită şi lipsită de orice semn al vechii ei independenţe.

– Ne apropiem totuşi de zona politicului, nelipsit în acest caz. Cum s-a ajuns însă ca ţara dumneavoastră să se numească astăzi Ucraina şi nu Rutenia?

– Într-adevăr, aşa este. În secolul al XIX-lea, în timpul Renaşterii naţionale a ucrainenilor, în corpul Imperiului Rusesc a apărut necesitatea de a se distinge de ruşi prin însăşi denumirea naţiunii, fiindcă numele respective – rutean şi rus se asemănau prin natura lor fonetică şi erau destul de des confundate de către străini, ceea ce le convenea, bineînţeles, tocmai ruşilor. Cu toate că denumirea rus era „furată” de la ruteni, aceştia erau obligaţi să prezinte o nouă denumire a propriei naţiuni. De aceea era aleasă formă Україна (Ucraina), până atunci întâlnită doar în cântecele populare şi în letopiseţele vechi, însemnând „o ţară tăiată de restul lumii, o ţară aleasă pentru noi, ţinutul natal”, fiind deci o formă poetică a termenului Rutenia şi având doar formă de substantiv. Adjectivul ucrainean şi etnonimul ucrainean au apărut doar în secolul al XIX-lea în urma unei puternice mişcări naţionale. Iar în partea de vest a Ucrainei, aparţinând Austro-Ungariei, s-a păstrat încă timp de un secol vechea denumire ruteni. Însă în secolul al XX-lea au existat încercări de a-i prezenta pe ruteni şi pe ucraineni ca fiind două naţiuni diferite. Ca urmare, în România, timp de aproape o sută de ani, în toate recensămintele figurau atât ucraineni, cât şi ruteni. Această situaţie, din păcate, dăinuie şi astăzi. Să sperăm, n-o să dureze mult timp. Ucrainean şi rutean înseamnă acelaşi lucru.

– Într-un fel sau altul, avem aceeaşi situaţie şi în cazul dihotomiei etnonimice român/moldovean sau român/vlah şi al celei glotonimice limba română/limba moldovenească sau limba română/limba vlahă…

– Întocmai. Bineînţeles, cazurile nu sunt identice, însă în general lucrurile stau tocmai aşa. În cazul dihotomiei român/moldovean pe primul loc este pus faptul că Ţara Moldovei a existat înainte de România unită, or, Basarabia nu a participat la crearea ţării unite, deoarece făcea parte din Imperiul Rusesc. De aceea, denumirea de „români” reintră aşa de greu în uzul practic în Republica Moldova sau în toată Basarabia istorică. În cazul dihotomiei ucrainean/rutean însă, pe primul loc a fost tocmai dorinţa rutenilor să declare că nu sunt ruşi şi să nu fie confundaţi cu ei atât pe plan exterior, cât şi interior. N-ar fi surpriză dacă v-aş spune că ruşii încercau (şi încearcă până acum) să susţină şi chiar să motiveze această confundare.

– Asemenea tentative de instrumentare politică sau geopolitică a aspectelor identitare nu sunt unice în spaţiul ex-sovietic. Mai nou este fabricată o „limbă mingrelă” şi o „naţiune mingrelă” în partea occidentală a regiunii Abhazia, unul din teritoriile Georgiei aflate sub ocupaţia militară a Federaţiei Ruse. Pentru că sunteţi şi un cunoscător al limbii georgiene, al istoriei şi realităţilor acestei ţări, v-aş rugă să vă referiţi în câteva cuvinte şi la cazul mingrel.

– Ştiţi, pentru a crea o naţiune în mod artificial, nu este de ajuns numai să arăţi diferenţele între dialecte sau limbi. Trebuie numaidecât să fie prezentă opoziţia „noi-ei”, adică o autoidentificare. Mingrelii nu o au deloc. Aceştia se consideră georgieni, cu toate că graiul lor, din punct de vedere strict lingvistic, este, mai degrabă, o limbă separată, decât un dialect al limbii georgiene. În idiomul lor s-au păstrat mai multe construcţii arhaice, morfologia şi lexicul de mult depăşit de georgiana modernă. Aş putea compara mingrela cu dialectul aromân, ca să pară mai explicit cititorilor din Republica Moldova.

– Anumite cercuri politice străine, tocmai pornind de la dihotomia terminologică rutean/ucrainean, încearcă să instrumenteze în ultimii ani o aşa-numită „chestiune ruteană”, ajungându-se chiar la proclamarea unei republici cu denumirea de Rusia sau Rutenia Subcarpatică (Podkarpatskaja Ruś). Ce ne puteţi spune la acest capitol?

– Aici chiar este o situaţie foarte asemănătoare cu români/moldoveni. Ucrainenii din Transcarpaţia au fost parte a Ungariei şi sunt, în mod natural, despărţiţi de munţii Carpaţi de restul naţiunii. Adică procesul creării unei naţiuni comune şi bine definite, care a avut loc în Galiţia şi Bucovina, dintr-o parte, şi Ucraina Nipreană (pe care o numim Ucraina Mare), din alta, nu prea putea să influenţeze populaţia din Regatul Ungariei. De asta, ucrainenii de acolo par a fi foarte similari cu românii din Basarabia. Însă este şi o mare diferenţă. Spre deosebire de istoria moldovenilor, care sunt numai o parte, chiar şi extrem de importantă, a românilor, împreună cu muntenii, ardelenii ş.a.m.d., toţi ucrainenii sunt ruteni. Eu sunt rutean, cu toate că provin din Basarabia şi n-am fost în Transcarpaţia decât în trecere. Asta este foarte uşor de dovedit, dacă te uiţi la literatura, revistele etc. din secolul al XVIII-XIX. Toţi se numesc ruteni, toţi vorbesc de Rutenia. De aceea, e mult mai greu să falsifici istoria cu această denumire, decât în cazul moldovenilor. Chiar dacă nu toţi românii sunt moldoveni, toţi moldovenii sunt români din punct de vedere etnic. Pe când noi, ucrainenii, suntem ruteni cu toţii.

– Domnule Ihor Lubyanov, vă mulţumim pentru acest interviu. Vom fi bucuroşi să vă avem ca interlocutor şi cu alte ocazii.

– Cu plăcere. Şi eu vă mulţumesc.

Decalogul de la Londra sau despre Găgăuţă care nu este găgăuz

Septembrie 10, 2009

Ipotetica unire cu Republica Moldova luată la bani mărunți” este titlul editorialului publicat de jurnalistul Petru Clej de la Londra în ultima ediţie a revistei electronice internaţionale “Acum”. La 9 septembrie materialul a fost preluat la Chişinău, fără nici un fel de manşetă introductivă sau comentariu, de o singură publicaţie, “Timpul”.

attention_manipulationSemnatarul materialului prezintă publicului un fel de Decalog interogativ. Să-i zicem Decalogul de la Londra. El cuprinde zece întrebări adresate “celor care propun unirea” de către un personaj care declară că are “un interes special pentru Republica Moldova”. Autorul Decalogului cu pricina ne avertizează că “aceste întrebări se referă la chestiuni foarte serioase şi escamotarea lor nu ajută nimănui”, rugându-i “pe cei care vor răspunde acestor întrebări să abandoneze din start clişeele naţionaliste şi acuzaţiile de tip „trădător”, „agent al ruşilor”, „vândut” şi alte calificative de acest gen şi să discute despre România şi R. Moldova din anul 2009, nu de Basarabia anului 1918”.

De fapt, poziţia domnului Clej este clară şi univocă, iar întrebările dumnealui sunt în mare parte retorice. Unele au mai fost formulate şi cu alte ocazii. Cred că cei mai mulţi cititori au luat act cu calm de punctul de vedere al autorului asupra “ipoteticii uniri cu Republica Moldova”. Am văzut că absolut nimeni Citește în continuare »